Student:

Jădăneanț Claudiu
Anul IV Silvicultură
Timișoara 2018
Localizare Parcul Natural
Apuseni este situat în vestul
României, în partea central-
nord-vestică a Munţilor
Apuseni, întinzându-se pe o
parte din masivele Bihor la
sud şi Vlădeasa la nord, pe
teritoriul administrativ a trei
judeţe (Cluj 40%, Bihor
32%, Alba 28%).
PNAp cuprinde suprafeţe de
pe teritoriul administrativ a
16 comune, şi proprietăţi
aparţinând la 25 de comune.
Istoricul declarării parcului
Primele iniţiative în vederea constituirii unui parc în această zonă îi
aparţin lui Emil Racoviţă, care la primul Congres al Naturaliştilor din
România din aprilie 1928 a formulat clar scopul şi obiectivele creării unei
arii protejate de dimensiuni mari în Munţii Apuseni. În anii ’50, ca urmare a
altor descoperiri importante în explorarea endocarstului, au fost făcute
demersuri de către Marcian Bleahu.

Alte personalităţi, ştiinţifice, dar nu numai, care de-a lungul timpului,

prin studiile şi eforturile lor în domeniul conservării naturii, şi-au legat
numele de carstul din Munţii Apuseni sunt Zeno Oarcea, Iosif Viehmann,
Anna Marossy, Valeriu Puşcariu şi Nicolae Boşcaiu, Cristian Pop şi
mulţi alţii.
În anii ’70 s-a pregătit prima documentaţie ştiinţifică privind
declararea parcului însoţită şi de o primă hartă evidenţiindu-se faptul că
această zonă este printre ultimele zone naturale de carst împădurit de
asemenea dimensiuni din Europa.
Descrierea limitelor
Limita nordică.
Din vârful Măgura Fericii (1106,1 m) limita
urmăreşte, spre NE, culmea principală dintre
bazinele Crişului Pietros [III-1.42.9] şi al văii
Nimăieşti [42.13], până în Vf. Poienii (1626,8 m).

Limita estică.
Din cota 1136,6 m, limita coboară la
confluenţa Văii Negre cu Someşul Cald, apoi
urmează în amonte malul drept al Someşului
Cald până la barajul lacului de acumulare
Fântânele (extremitatea de est), de unde se
continuă spre S pe culmea secundară dintre
Pârâu Valea Rea şi Pr. Ghidurilor (Pr.
Mestecăniş) până în Dâmbul Hâr (1311,5 m).
Limita sudică.
De la confluenţa Albac [IV-1.81.5] / Arieşul Mare [IV-1], limita
urmează spre amonte malul drept al Arieşului Mare până la obârşia
acestuia în Pasul Vârtop (1160 m) incluzând Cheile Albacului şi
ocolind intravilanul localităţilor Scărişoara, Gârda de Sus şi Arieşeni.

Limita vestică.
De la confluenţa Crişul Băiţa/V. Brusturi, limita urmăreşte spre N
liziera pădurii (bornele silvice 227 UP I, OS Vaşcău şi 228 UP IV,
OS Sudrigiu) spre podul de lângă biserica localităţii Sighiştel, de
unde urcă pe culmea secundară Dâmbul Osoiului, se continuă pe
culmea dintre valea Sighiştel [III.42.5.1] şi Valea Neagră (Valea
Izbucului) [III.42.6] prin cotele 640,1 m şi 606,0 m, Vf. Brusturi
(770,1 m) şi Vf. Măgurii (741,3 m).
Mediul Fizic-Soluri

Principalele tipuri de soluri

existente pe teritoriul PNAp sunt:
molisoluri, argiluvisoluri,
cambisoluri, spodosoluri, soluri
hidromorfe, soluri neevoluate şi
trunchiate şi soluri organice
 Geomorfologie
PNAp din punct de vedere geomorfologic este situat
în Provincia Carpatică, subprovincia Carpaţii de SE,
Regiunea Carpaţii Apuseni, subprovincia Munţii Apuseni.
Cea mai mare parte a PNAp este situată în Munţii
Bihorului, iar partea de la nord de Văile Someşului Cald,
Aleului şi Crişului Pietros face parte din Masivul
Vlădeasa.Rocile calcaroase şi dolomitice predomină în
Munţii Bihorului, cu subunitatea Platoul Padiş (1 250 m).
Geologie
În Bihorul nordic predomină calcarele
masive ce alternează cu pachete mai subţiri de
conglomerate, gresii şi şisturi violacee. În nord (în
Muntele Măgura Vînătă) apar astfel conglomerate şi
gresii; mai la sud se dispun calcare şi dolomite
(zona Padiş—Scărişoara), apoi urmează, şi mai la
sud, o a doua fîşie de gresii şi şisturi (Groapa de la
Barsa, Valea Cetăţilor, valea Gîrdişoara) şi, în
sfîrşit, o a doua fîşie de calcare (valea Sighiştel,
valea Galbena, Cetăţile Ponorului, valea Gîrda).
Toate acestea înclină de la nord spre sud, stratele
fiind, de la nord spre sud, din ce în ce mai noi.
Mediul Biotic-Flora
Întreg teritoriul PNAp aparţine etajului
montan-subalpin, iar speciile care participă la
alcătuirea covorului vegetal sunt în majoritatea
lor specii cu răspândire montană.
Vegetaţia se diferenţiază pe verticală în
următoarele zone: pajişti montane, păduri de
molid (Picea abies) şi păduri de foioase în care se
întâlnesc următoarele specii: fag (Fagus
silvatica), carpen (Carpinus betulus), paltin de
munte (Acer pseudoplatanus), ulm de munte
(Ulmus montana), frasin (Fraxinus excelsior),
cireş sălbatic (Cerasus avium), jugastru (Acer
campestre), mesteacăn (Betula verrucosa), scoruş
de munte (Sorbus aucuparia), salcia de munte
(Salix caprea), nucul (Juglans regia), etc.
 Fauna
Nevertebratele
Pe teritoriul PNAp au fost colectate şi
descrise foarte multe specii de nevertebrate
noi pentru ştiinţă, iar multe au fost declarate
ca fiind endemice pentru Munţii Apuseni.

Fauna subterană de nevertebrate este foarte

bine reprezentată pe teritoriul Parcului. O
mare parte dintre specii sunt endemice şi
multe populează numai una sau două peşteri.
Cel mai bine reprezentat este grupul
Coleopterelor, Cholevinae (Leiodidae) şi
Trechinae (Carabidae). Genurile troglobionte
Drimeotus şi Pholeuon sunt endemice pentru
Munţii Apuseni, cu un areal de răspândire
foarte restrâns.
 Vertebratele
O atracţie deosebită în cazul Arieşului şi majorităţii afluenţilor săi o prezintă
fauna piscicolă, cu o zonalitate bine evidenţiată. În ecosistemele acvatice din
PNAp se întâlnesc următoarele specii de peşti: păstrăv de râu (Salmo trutta
fario), păstrăvul curcubeu (Salmo irideus), păstrăvul fântânel (Salvelinus
fontinalis), lipanul (Thymallus thymallus), zglăvoaca (Cottus gobio),
boişteanul (Phoxinus phoxinus), moioaga (Barbus meridionalis petenyi),
mreana (Barbus barbus), scobarul (Chondrostoma nasus), grindelul
(Noemacheilus barbatulus), cleanul (Leuciscus cephalus), zvârluga (Cobitis
taenia taenia), babuşca (Rutilus rutilus carpathorossicus). Două dintre aceste
specii au fost introduse antropic (păstrăvul fântânel şi păstrăvul curcubeu).
Habitate
Peisajul natural variat al Munţilor
Apuseni conţine ecosisteme cu o valoare
semnificativă din punct de vedere al conservării
biodiversităţii.
Caracterul specific al PNAp îl
constituie insularitatea habitatelor, fiind axat pe
cea mai complexă reţea carstică din România.

Insulariatatea habitatelor carstice este

accentuată şi de natura diferită, jurasică sau
triasică a depozitelor pe care au evoluat
ecosistemele terestre. Majoritatea acestor zone
este acoperită de făgete şi molidişuri, mai puţin
specifice fiind ecosistemele de pajişti şi fâneţe.
Tot insular apar şi stâncăriile versanţilor umbriţi
şi semiumbriţi, ocupate cu vegetaţie specifică.
 Turism-Mijloace de transport in
comun
Principalele localităţi din care se poate intra în Parcul Natural
Apuseni venind cu mijloace de transport în comun sunt:
- Sudrigiu: situat pe drumul E 79, la intersecţia cu drumul
către Pietroasa/Chişcău
- Vârtop: situat pe drumul DN75, între Băiţa şi Arieşeni -
acces facil spre platoul Padiş pentru turiştii care vin pe jos
- Arieşeni, Gârda de Sus, Scărişoara, Albac: situate pe DN75,
accesibile cu mijloacele de transport care circulă pe acest
drum.
Trasee Turistice
Încă de la înfiinţarea
sa, una dintre preocupările Admin
istraţiei PNAp a fost evaluarea şi
resistematizarea reţelei de trasee
turistice care străbat parcul, unele
dintre ele datând încă din 1903.

Date fiind cerinţele

legislative de protecţie a unor
obiective naturale, precum şi ţinând
cont de standardele moderne de
amenajare, s-au propus modificări
ale unor trasee, anularea altora, dar
şi marcarea de trasee noi.
 Cetatile Radesei si Cheile
Somesului Cald
Cetăţile Rădesei şi Cheile Someşului Cald
Cetăţile Rădesei se află la obârşia Someşului Cald. Peştera se află într-un stadiu
avansat de evoluţie, exemplificând perfect modul în care are loc transformarea
cavernamentelor în chei de amploare. Peştera are un portal înalt de peste 15 m şi
lat de 7 m, de forma ogivală, în care intră pârâul Rădeasa.
Peştera are o galerie unică, de forma unui tunel lung de 212 m, cu săli de mari
dimensiuni şi hornuri ce răzbat în tavanul peşterii până la suprafaţă.
 Bibliografie

www.parcapuseni.ro