Sunteți pe pagina 1din 11

TEORIA ŞI METODOLOGIA

EVALUĂRII
PARADIGME DOCIMOLOGICE

 Evaluarea “comparativă”
= îşi propune compararea şi clasificarea elevilor, prin raportare la alţii;
= presupune acordarea de diplome sau distincţii, în funcţie de nivelul de
reuşită;

 Evaluarea “prin obiective” (criterială)


= furnizează informaţii funcţionale
= permite situarea elevilor în raport cu atingerea standardelor unitare
= oferă soluţii de ameliorare

 Evaluarea corectivă
= are ca scop să ofere elevului informaţii suplimentare în funcţie de
dificultăţile constatate, pentru a-i facilita învăţarea.

 Evaluarea “conştientizată” (formatoare)


= corespunde unui demers dominant pedagogic ce favorizează
participarea activă şi autonomia elevului
Evaluarea
= ocazie de validare a:
 justeţei secvenţelor educative

 componentelor procesului didactic

= mijloc de delimitare, fixare şi intervenţie asupra conţinuturilor şi


obiectivelor educaţionale

Alain Kerlan (1988, cf. Radu, 2000)

 De ce se face evaluarea (care sunt funcţiile acesteia?)


 În raport cu ce (sistemul de referinţă)?
 Pentru cine (destinatari)?
 Ce se evaluează (conduite, rezultate, procese, evoluţii)?
 Cu ce instrumente şi prin ce proceduri?
PERICOLELE EVALUĂRII
(Ph. Perrenoud, 1998):

1. Absoarbe şi consumă multiple energii, restrângând timpul progresului


real;

2. Obligă elevii şi profesorii la o modalitate utilitaristă de cunoaştere


(învăţ pentru că voi fi examinat, pentru că îmi este necesar);

3. Metodele tradiţionale de evaluare activează un raport de forţe între


profesori şi elevi;

4. Birocratizează notarea în conformitate cu standarde fixe;

5. Nu lasă loc imprevizibilului şi experimentării;

6. Privilegiază încorporarea cunoştinţelor izolate, cuantificabile, în


detrimentul competenţelor înalte etc.
ÎNNOIRI ADUSE DE REFORMA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
ÎN ACTUL EVALUATIV

 Extinderea acţiunii de evaluare, de la verificarea şi aprecierea


rezultatelor – obiectivul tradiţional – la evaluarea procesului, a
strategiei care a condus la anumite rezultate;

 Integrarea proceselor evaluative în actul didactic, astfel încât să se


realizeze o verificare sistematică a performanţelor elevilor;

 Folosirea unor probe care verifică toţi subiecţii şi acoperă întreg


conţinutul esenţial predat;

 Luarea în calcul a unor indicatori variaţi, alţii decât achiziţiile


cognitive, precum: conduita, personalitatea elevilor, atitudinile,
gradul de încorporare a unor valori etc.;

 Diversificarea tehnicilor de evaluare şi creşterea gradului de


adecvare a acestora la situaţii didactice concrete (extinderea
folosirii testului docimologic, a lucrărilor cu caracter de sinteză);
 Deschiderea evaluării spre mai multe rezultate ale spaţiului
şcolar (competenţe relaţionale, comunicarea profesor – elev,
disponibilităţi de integrare în social);

 Aprecierea rezultatelor şcolare în raport cu obiectivele


urmărite;

 Centrarea evaluării asupra rezultatelor pozitive şi


nesancţionarea în permanenţă a celor negative;

 Stabilirea unui raport optim între evaluarea prin note şi


evaluarea prin calificative;

 Transformarea elevului într-un partener autentic al profesorului


în evaluare, prin autoevaluare, interevaluare şi evaluare
controlată.

 Promovarea cu mai multă insistenţă a evaluării externe


realizată de organele de conducere, control şi îndrumare a
învăţământului.
INSTRUMENTE DE EVALUARE

CALITĂŢI:
1. VALIDITATEA = este dată de precizia, acurateţea cu care
instrumentul/testul măsoară ce şi-a propus să măsoare.

2. FIDELITATEA = calitatea unui test de a produce rezultate


constante (sau foarte apropiate) în urma aplicării sale
repetate în condiţii identice, aceluiaşi grup de elevi.

3. OBIECTIVITATEA = gradul de concordanţă între aprecierile


făcute de evaluatori independenţi asupra răspunsurilor
pentru fiecare dintre itemii testului (testele cu gradul cel mai
ridicat de obiectivitate sunt cele standardizate).

4. APLICABILITATEA = calitatea testului de a fi administrat şi


interpretat cu uşurinţă.
TIPURI DE ITEMI

I. ITEMI OBIECTIVI
 itemi cu alegere duală;

 itemi de asociere /de tip pereche;

 itemi cu alegere multiplă.

II. ITEMI SEMIOBIECTIVI


 itemii cu răspuns scurt;

 itemii de completare;

 întrebările structurate.

III. ITEMI SUBIECTIVI


 rezolvarea de situaţii problemă;

 eseul structurat;

 eseul liber.
ETAPELE ELABORĂRII INSTRUMENTELOR DE EVALUARE

 precizarea obiectivelor (informative, formative)

 stabilirea conţinuturilor (unităţi de învăţare , lecţii) din care se va


susţine testarea;

 stabilirea variantelor de itemi;

 elaborarea itemilor;

 organizarea testului (eşalonarea itemilor, prezentarea instrucţiunilor de


lucru, precizarea timpului de execuţie);

 cuantificarea testului (atribuirea punctajului care constituie scorul testului


şi echivalarea acestuia în note sau calificative);

 aplicarea testului.
DEONTOLOGIA EVALUĂRII
“Evaluarea şcolară – act de putere?”

Comandamente deontologice:
a) Evaluarea şcolară nu este un scop în sine, ci un mijloc de
educaţie prin care profesorul orientează procesul de
formare a elevului;

b) Evaluarea trebuie să reflecte predarea - nivelul de


exigenţă, criteriile de evaluare şi cerinţele exprimate faţă
de elevi trebuie să fie în concordanţă cu cele pe care
profesorul le aplică în realizarea şi autoevaluarea activităţii
de predare;

c) Evaluarea elevilor trebuie să fie transparentă - ceea ce


impune profesorului să explice şi să argumenteze elevilor
notele acordate.
Situaţii:
Profesorul Y intră agitat în cancelarie şi cere pedepsirea exemplară a elevului B dintr-a VI-a.
- Auzi, domnule! Să-mi spună elevul mie „Domnule profesor, nu sunt mulţumit de nota ce mi-aţi dat!"
Merita să-l iau la palme. Hotărât lucru: eu nu mai intru la clasa a VI-a până ce acest elev obraznic nu va fi eliminat
definitiv din şcoală. Ce, asta-i disciplină ?!
Profesorul Z prezintă elevilor de a VI-a mediile pe trimestrul I. Fiecare elev are câte două, trei sau patru note; destule
însemnări, ca să-şi poată face o idee relativ justă despre capacitatea fiecăruia. Dar profesorul Z ştie că libertatea şi dragostea
sunt cele mai scumpe bunuri ale omului în societate. Şi el vrea nu numai să le respecte, dar să-i şi înveţe pe elevi să facă uz de
ele. De aceea, el nu se mulţumeşte a fi drept, ci vrea ca şi elevii să fie convinşi că sunt trataţi cu dreptate şi cu înţelegerea
nevoilor lor legitime. El doreşte ca elevii săi să aibă sufletul senin, nu zbuciumat de resemnări forţate şi de revolte mute. O notă
care deprimă e o crimă. Pentru el, nota nu e doar o dovadă administrativă că elevii sunt interogaţi, ci şi un tonic şi o invitaţie a
elevilor la sincera şi entuziasta lor colaborare cu profesorii, la propria lor înălţare.
- Acum vă dau mediile — se adresează el clasei — însă ţin să cunosc şi părerea voastră sinceră despre voi înşivă. Vreau
să fiu drept şi să nu las pe nimeni, mai ales pe cei cu note rele, în credinţa că au fost nedreptăţiţi. Pentru aceasta, vă rog să
lăsaţi sfiala şi modestia la o parte, să vă judecaţi obiectiv şi să-mi răspundeţi sincer, făcându-mi astfel şi mie un serviciu, acela
de a vă cunoaşte mai bine. Aşadar, vă rog încă o dată să nu ţineţi seama de notele obţinute până acum, să vă faceţi un sever
examen de conştiinţă, cântărindu-vă bine ştiinţa şi aptitudinea la "această materie”, apoi să-mi răspundeţi sincer şi cu curaj ce
notă meritaţi fiecare. Suntem înţeleşi?
- Da, da... răspund într-un glas elevii şi, după o scurtă şi vie agitaţie, toţi se adâncesc într-o meditaţie de câteva minute.
- A.C., ce notă meriţi?
-8
- Eşti sincer? După note, media dumitale e 8,50, însă, cum nu se dă notă cu fracţie, trebuie să-ţi dau 9.
- Nu, domnule profesor. M-am gândit bine, mi-am comparat cunoştinţele cu cele cuprinse în carte şi cu ale colegilor şi
cred că merit nota 8.
- Te-ai supăra dacă ţi-aş da 9?
- Aş fi neliniştit.
- Bine, A. C., ai nota 8.
- A.N. ?
- 7.
- De acord. Şapte.
- B.P. ?
- 6.
- După notele obţinute (4, 5, 6), media dumitale ar fi 5.
- Vă rog, domnule profesor, să mă mai întrebaţi, am conştiinţa că am făcut progrese anul acesta şi că aş merita să am
nota de trecere.
(Profesorul îi cere lucrarea scrisă la care avea 6, îi pune două întrebări grele, la care elevul răspunde câte ceva; apoi consultă
clasa, care se pronunţă în favoarea colegului.)
- Bine B.P. îmi pare bine că eşti mai destoinic decât te credeam. Ai media 6.