Sunteți pe pagina 1din 48

ETAPELE TERAPIEI COGNITIV

COMPORTAMENTALA
DATE DE IDENTIFICARE :
 NUME:
 VARSTA :
 STARE CIVILA:
 STUDII :
 OCUPATIA:
 COPII:
 SEX :
DEFINIREA PROBLEMEI
CLIENTEI :
 DIAGNOSTIC :
 TRATAMENT:
 SIMPTOME :
 AXA I:
 AXA II
 AXA III:
 AXA IV:
 AXA V:
OBIECTIVE :
Obiectivele terapeutice trebuie sa fie concrete, clar formulate,
acceptate de client, masurabile.
Stabilirea obiectivele terapeutice :
 psihoterapeutul explica clientului necesitatea stabilirii unui obiectiv al
demersului terapeutic la care este partener activ alaturi de terapeut ;
 terapeutul solicita clientului descrierea starii sale de bine pe care
doreste sa o obtina in urma psihoterapieiterapiei;
 forma de desfarurare si formulare a acestei etape se face intr-o maniera
pozitiva, punand accentul pe ceea ce doreste clientul sa obtina;
 evaluarea impreuna cu clientul a realismului si sanselor de atingere a
obiectivului;
 analiza beneficiilor si costurilor procesului terapeutic;
 formularea obiectivelor utilizant cuvintele clientului astfel incat sa-si
regaseasca propriile dorinte.
DESFASURAREA
PROCESULUI TERAPEUTIC :
Cadrul terapeutic :
 Frecventa sedintelor : 1-3/ SAPTAMANA
 Durata: 40-50 MIN
 Locul:
Identificarea simptomelor;
Identificarea comportamentelor si
gandurilor disfunctionale;
A. TERAPIA COGNITIVA
I. Identificarea schemelor
cognitive:
1. Analiza cognitiva a imaginilor care apar in
timpul sedintei: in timpul sedintei de psihoterapie
clientul prezinta elemente ale vietii sale in care apar
diverse cognitii, idei preconcepute, stereotipuri de
gandire, superstitii etc.
Analizam aceste elemente: exemplu: intotdeauna
sotul meu nu ma asculta cand am ceva important de
discutat cu el. Ce intelegi prin ceva important? Cum
alegi momentul cand deschizi aceste subiecte
importante? Cum transmiti sotului acest mesaj ca
subiectul este important pentru tine?
2. Analiza temelor:
PRESCRIPTIILE COGNITIV-COPORTAMENTALE (“TEMELE
PENTRU ACASA”)
 Atunci cand pacientul se prezinta la terapie patternurile cognitive
si comportamentale implicate in patologie sunt bine sedimentate.
 Sedintele de terapie sunt fundamentale pentru identificarea si
modificarea lor.
 Pentru a fi eficient insa, tratamentul trebuie sa se deruleze si
intre sedintele terapeutice .
 Este important ca schimbarile psihologice sa nu aiba loc doar in
cadrul sedintelor de terapie (cand pacientul se simte mai bine) ci
si in viata de zi cu zi.
 Implementarea tratamentului intre sedinte ia forma “temei pentru
acasa” , reflectata in prescriptii cognitiv comportamentale
(“pastila psihologica”).
Implementarea temelor duce la:
 La cresterea eficientei terapiei
 Scurtarea duratei terapiei
 Generalizarea rezultatelor la viata de zi cu zi
Prescriptiile cognitiv comportamentale continua sedinta
terapeutica in viata cotidiana.
Astfel, diverse proceduri comportamentale pot testa, in mediul
ecologic al pacientuli cognitiile sale disfunctionale si irationale ;
se exerseaza si se intaresc cognitiile functionale si rationale.
Diverse proceduri de relaxare practicate intre sedintele de
psihoterapie pot dezvolta sentimentul de autocontrol.
Pentru a fi eficiente, prescriptiile cognitiv-comportamentale trebuie sa
indeplineasca anumite conditii:
 Sa fie asimilabile in conceptualizarea clinica a cazului – pacientul
trebuie sa vada clar legatura dintre ele din explicatia care i s-a oferit cu
referire la problemele pe care le are;
 Sa fie acceptate de pacient – temele trebuie sa fie formulate astfel incat
pacientul sa le poata efectua si sa nu devina un element stresant in
viata sa cotidiana (prea lungi, complicate, dificile pentru pacient);
 Sa se bazeze pe resursele si abilitatile pacientului – sa foloseasca la
maximum si punctele tari ale pacientului;
 Terapeutul construieste impreuna cu pacientul tema pentru acasa –
astfel incat sa fie potrivita si acceptata de pacient;
 Sa fie discutate in cadrul fiecarei sedinte, ca parte a agendei
terapeutice – este important sa se abordeze barierele pe care pacientul
le-a intampinat in implementarea temei, sa i se ofere feedback si, daca
este necesar, sa se reformuleze tema.
 Atunci cand pacientul nu-si face temele
pentru acasa inseamna ori ca nu au fost
indeplinite conditiile anterioar prezentata, ori
ca pacientul manifesta rezistenta la
schimbare, ori ca exista o problema in relatia
terapeutica.
3. Analiza registrelor de monitorizare;
Exemple:
Monitorizarea diverselor simptome cum ar in atacurile de panica,
tulburarile de alimentatie, depresie.
a) Tema consta in consemnarea in scris a atacurilor de panica: cand
apar in ce moment al zilei, in ce loc, cum se manifesta, cat dureaza,
in prezenta cui. Astfel la momentul atacului de panica se produce
distragerea atentiei pentru faptul ca trebuie sa se concentrze asupra
starii si a cronometra durata atacului de panica.
Aceasta monitorizare ne ajuta in gasirea de solutii pentru rezolvarea
atacului de panica.
b ) Monitorizarea activitatilor : li se cere pacientilor sa noteze ce au
facut in cursul zilei si sa evalueze gradul de satisfactie si placere,
precum si nivelul calitativ al realizarii activitatii cu note de la 1-10.
Acestea sunt utile pentru verificarea unor ganduri automate precum
“nu fac nimic!”, “orice fac, ma simt la fel!”.
 4. Analiza jurnalului de ganduri disfunctionale:
 Criterii de evaluare pentru pacienţi în momentul începerii unui tratament
psihoterapeutic, dar care nu îşi pot identifica sursa problemelor din
sfera comportamentală şi a modului de gândire distorsionat:
 Când starea de indispoziţie se permanentizează. E normal să te simţi
vinovat de o abatere personală a conduitei, să te simţi rănit de o trădare,
sau să fii deprimat de pierderea unei fiinţe dragi. Dar cât timp rămâne
această stare în limite normale? Fiecare poate decide pentru sine. Pare
totuşi rezonabil să se ia ca punct de reper datinile şi obiceiurile din
cultura cu care o persoană se identifică şi să se raporeze la părerea
celor din preajmă.
 Reacţii exagerate. Dacă sensibilitatea personală, deosebită, este cea
care îmbolnăveşte, ea poate fi un serios subiect de reflexie.
 Resemnarea. A accepta în viaţa personală dispoziţii depresive, vinovăţie,
teamă, anxietate sau resentimente, a te resemna la aceastea ca la o a
doua natură, fără a căuta să se remedieze cauzele care le provoacă,
este o atitudine nesănătoasă.
 Aberaţiile judecăţii. Identificarea în limbajul interior a prezenţei
regulate a uneia sau mai multor deformări de raţionament pe care le
vom parcurge pe durata terapiei.
 Problemele de exprimare. A nu şti când şi cum să-ţi exprimi
sentimentele, a le reprima mereu de teama ca ele să nu trădeze, sau, şi
mai mult, a le lăsa să explodeze în momente nepotrivite şi într-un mod
care aduce prejudicii. A te da cu capul de pereţi. Dacă se întâmplă
frecvent ca persoana să se răzvrătească în mod intempestiv împotriva
lucrurilor care scapă, prin natura lor, propriei puteri de control şi de
decizie,este necesară exemonarea capacităţii de autocunoaştere.
 Idealismul. Deşi a nutri mari ambiţii pentru sine şi pentru lume este un
factor de creştere şi evoluţie, a te încăpăţâna să vizezi obiective
nerealiste şi irealizabile (cum ar fi să încerci să satisfaci pe toată
lumea), nu poate genera decât frustrare.
 Disperarea. Nu există caz disperat. Există numai oameni care disperă.
Dacă aşa stau lucrurile în cazul unei persoane , se impune o schimbare
de atitudine.
 Pierderea poftei de viaţă. Dacă o persoană îşi pierde încrederea în sine, dacă
simte că se iubeşte din ce în ce mai puţin, că pierde gustul pentru plăcerile vieţii
şi că nivelul motivaţiei proprii este în scădere liberă, înseamnă că a venit timpul
să reacţioneze şi să întreprindă o serioasă muncă de introspecţie.
 În felul acesta, dificultăţile sunt reduse la dimensiuni rezonabile, iar pacientul
începe să creadă că schimbarea este posibilă. De exemplu: dacă un pacient se
adresează terapeutului pentru o serie de probleme cum ar fi: dispoziţie proastă,
pierderea interesului şi bucuriei de viaţă, tulburări de somn, scăderea stimei de
sine, lipsa speraranţei, terapeutul îi va explica că este vorba de o unică
problemă - depreisa, pentru care sunt modalităţi de terapie clar definite.
 Poate apărea şi situaţia inversă, când pacientul crede în mod greşit că are o
singură problemă - lipsa autocontrolului - când, de fapt, e vorba de mai multe
probleme – comportament alimentar fara control, abuz de alcool, dispoziţie
proastă, datorii. Toate acestea, necesitând o strategie separată de abodare.
Psihoterapeutul stabileşte scopuri rezonabile ale terapiei. Exemplul unei
persoane cu agorafobie este o utopie obiectivul că nu va mai trăi niciodată o
stare negativă, în schimb, faptul că poate merge singur în oraş, reprezintă un
obiectiv rezonabil.
 Terapeutul trebuie să accentueze rolul temelor pentru
acasă, subliniind faptul că partea cea mai importantă a
terapiei se desfăşoară în viaţa de zi cu zi, pacientul
urmând să pună în aplicare ce a învăţat în cursul
şedinţei de psihoterapie.
DISTORSIUNILE COGNITIVE
Tulburările de dispoziţie sunt provocate de
un limbaj interior nerealist şi descurajant.
Există stereotipuri de distorsiuni ale
raţionamentului. Învăţând să le
recunoaştem, vom reuşi să ne aşezăm ideile
la locul lor şi să regăsim echilibrul just al
emoţiilor noastre.
 Deformările de raţionament
 Într-o “perioadă normală”, reflecţiile noastre sunt “normale”, adică
global reflectă destul de bine realitatea. În schimb, când suntem
contrariaţi, unora dintre noi ni se întâmplă destul de frecvent să
pierdem puţin pedala şi să ne torturăm rumegând tot felul de idei
foarte puţin realiste sau rezonabile despre ceea ce ni se
întâmplă. Există tipuri foarte precise de deformare a reprezentării
mentale a realităţii, capcane în care cad persoanele care suferă
de vulnerabilitate psihologică cronică sau temporară. Iată
principalele ei manifestări:
 Radicalizarea: a vedea totul fie în negru, fie în alb
 Suprageneralizarea: a dramatiza o dificultate obişnuită,
generalizând-o în mod excesiv (folosind adverbe ca
“întotdeauna” şi ”niciodată”).
 Deformarea selectivă: a nu reţine decât partea negativă a lucrurilor (prin filtrare)
sau a minimaliza ceea ce este pozitiv, amplificând ceea ce este negativ.
 Autodeprecierea: a crede că toate calităţile noastre, atuurile şi succesele noastre
n-au nicio valoare şi nu servesc la nimic.
 Inferenţa:
 a citi gândurile altora;
 a ghici viitorul;
 a face declaraţii pripite.
 Emotivitatea: a ne proiecta stările sufleteşti asupra realităţii.
 Prezenţa lui “ar trebui”: a socoti că viaţa şi lumea trebuie să răspundă totdeauna
unor norme foarte precise.
 Etichetarea: a identifica persoanele cu acţiunile şi comportamentul lor.
 Personalizarea: a pune întreaga răspundere pentru o problemă în cârca uneia şi
aceleiaşi persoane.
 Aceste deformări ale raţionamentului amplifică starea de rău pe care o provoacă
o experienţă dureroasă şi nu pot decât să ne antreneze în dezechilibre profunde
şi de durată. Vom examina atent această listă, pe care o vom studia acum mai în
detaliu, pentru că ea va servi drept referinţă pentru exerciţiile care vor urma de-a
lungul cursului.
Restructurarea cognitive:
Tehnici cognitive:

(ex: "totul sau nimic" - daca tot


am inceput episodul bulimic
atunci...)
 1. Redenumirea cognitiva:
- verificarea continutului real al cognitiei (experiment,
joe de roluri, schimb de roluri - actiuni);
- dezatribuire si reatribuire (distantare fata de ganduri
automate negative, le ia "personal");
- reducerea responsabilitatii - cautarea alternativelor gandurile
automate sunt unilaterale si considera numai o parte a realitatii si
numai o alternativa;
 2. Identificarea si modificarea ipotezelor fundamentale :
- demonstrarea ipotezelor - ipotezele sunt analizate si verificate in
raport cu realitatea;
- terapeutul construieste ipoteze de explicare (brainstorming);
- atentie la agresiunea terapeutului! (unii pacientii recunosc
imediat absurditatea ipotezelor);
Integrarea informatiilor intr-un profil cognitive
 Evaluarea si dezvoltarea competentelor sociale :
Training de asertvitate.
 Antrenamentul asertiv
Este o tehnica de antrenare a abilitatilor sociale si se adreseaza
persoanelor carora le lipsesc abilitatile sociale sau au dificultati in
stabilirea unor relatii interpersonale acasa, la locul de munca, la studii
sau in perioadele de petrecere a timpului liber. Antrenamentul sau
psihoterapia asertiva este utila pentru urmatoarele categorii de subiecti:
 cei care nu sunt capabili sa-si exprime iritarea sau mania;
 cei care au dificultati in a spune “nu”;
 cei excesivi de politicosi care ii lasa pe ceilalti sa profite de pe urma lor;
 cei carora le este greu sa-si exprime dragostea sau alte sentimente pozitive;
 cei care considera ca nu au dreptul sa-si exprime gandurile, convingerile sau
sentimentele.
 Evaluarea competentelor sociala = capacitatea unei
persoane de a-si structura relatiile cotidiene cu alte
persoane astfel incat sa existe multe consecinte
pozitive si placute.
 Inteligenta emotionala = capacitatea de a exprima
trairile emotionale prin verbalizare, gesturi,
comportamente, atitudini de a comunica celorlalti
nevoile, dorintele, asteptarile, problemele.
 Atentie: aici nu este submisivitate ci mai ales
capacitatea de a recunoaste si realiza propriile
pretentii si dorinte dar si ale celorlalti.
 Compromis intre realizarea de sine si adaptare
 Jocuri de roluri (situatii trecute sau viitoare)
 Dezvoltarea competentelor sociale prin exercitii:
exprimarea sentimentelor pozitive si negative;
 - Comportament non-verbal in situatii sociale;
 - Prelucrarea unor domenii individuale;
 - Perceptie sociala;
 - Construirea de contacte sociale si mentinerea lor;
 - Interactiunea cu parteneri sociali importanti;
 - Discutii parteneriale (exercitii de comunicare);
 - Managementul/confruntarea cu situatii de stres;
 Activitati pozitive :

 Cresterea ratei lor (intarire) si cresterea disponibilitatii pentru activitati


pozitive
 Def: cele considerate de pacient drept pozitive, placute (profesiune,
timpul liber, viata cotidiana):
 1. Determinarea nivelului de activitate si stabilirea obiectivelor
(recunoastere, protocoale pentru cele pozitive si a cele negative)
 2. Stabilirea dependentelor dintre activitate si starea afectiva
 3. Planificarea si realizarea activitatilor pozitive a lua hotarari si a
stabili prioritati
 4.Reducerea activitatilor care stimuleaza depresia – jurnal
III. Identificarea comportamentelor de intarire
Tehnici comportamentale:
 Importante sunt evaluarile si autoevaluarile realizate
permanent pe parcursul terapiei. Ele permit depistarea rapida a
oricarei erori cat de mici aparute.
 Schimbarile in sfera comportamentala nu se produc dupa
principiul “totul sau nimic”, ci gradat, in unele sectoare ale vietii,
in timp ce altele pot ramane neschimbate.
 Tehnicile terapeutice sunt incluse in cadrul unor planuri de
tratament si au un caracter eclectic. De asemenea, tehnicile
utilizate nu sunt alese la intamplare dintr-un « pachet » de
strategii, ci sunt special combinate tinand seama de
problematica fiecarui subiect in parte, terapeutul dand dovada de
creativitate in realizarea acestor selectii.
 Strategia comportamentala elaborata de Joseph Wolpe (1958)
cere clientului sa-si imagineze situatii din ce in ce mai anxiogene.
Clientul isi insuseste o tehnica de relaxare si apoi i se cere ca in
aceasta stare sa-si imagineze situatii progresiv-anxiogene.
 Strategiile de expunere
Spre deosebire de desensibilizarea sistematica, in cazul
acestora expunerea se realizeaza in plan real. Se cunosc doua
variante ale strategiilor de expunere: desenzibilizarea “in vivo” si
metoda inversiunii. Desensibilizarea “in vivo” presupune
confruntarea cu situatii progresiv tot mai anxiogene in planul
vietii reale. Clientii pot incheia experienta de expunere atunci
cand anxietatea devine intolerabila.
 Expunerea poate fi realizata impreuna cu terapeutul sau cu o
persoana de sprijin, special instruita. Aceasta va insoti clientul in
calatorii cu metroul sau il va ajuta sa se confrunte progresiv cu
obiectul fobiei sale. In cazul in care poate fi realizata efectiv,
desenzibilizarea in plan real este mai eficienta decat cea
realizata in plan imaginar pentru ca generalizarea la situatiile de
viata se produce mai repede, rezultatele fiind mai stabile in timp.
 Metoda inversiunii (“flooding”) consta intr-o expunere
prelungita in plan real sau imaginar la stimulii generatori de
anxietate fara declansarea unor comportamente de reducere a
acesteia. Ideea care sta la baza acestei tehnici consta in aceea
ca si in cazul in care clientul traieste o stare de anxietate intensa
consecintele de care acesta se teme nu se produc cu adevarat.
 Tehnica inversiunii in plan imaginativ are avantajul ca nu
presupune niciun fel de restrictie referitoare la situatiile
anxiogene, la care expunerea in plan real poate fi nu numai
imorala, dar adesea chiar imposibila, cum ar fi expunerea la
situatii de incendiu, viol sau catastrofa aeriana. Expunerea
imaginara poate sa reproduca circumstantele in care a avut loc
trauma, fara a avea ins aconsecinte negative concrete pentru
client. Astfel, de pilda, supravietuitorii unui accident aviatic pot
reprezenta o serie de simptome psihopatologice cum ar fi
cosmaruri, reamintiri obsedante ale evenimentului, fobie de a
zbura cu avionul, anxietate sau depresie. In cazul acestora,
desenzibilizarea prin tehnica imersiunii in plan imaginar i-ar
putea ajuta sa revina la starea normala.
 Tehnica imersiunii si-a dovedit utilitatea in tratamentul tulburarilor
anxioase, agorafobiei, fobiilor specifice si tulburarilor obsesiv-
complusive de stres. Desi eficienta, metoda este evitata de unii
subiecti din cauza disconfortului generat de expunerea prelungita la
situatii anxiogene. Tehnicile de expunere nu sunt totdeauna
suficiente pentru tratamentul anxietatii, in cazul unor tulburari mai
complexe fiind necesara combinarea acestora cu alte strategii
terapeutice.
B. Analiza comportamentului
si analiza functionala
(modelul functional)
 Analiza functionalitatii comportamentului – element important in
procesul de diagnosticare si in procesul terapeutic.
 Aceasta analiza reprezinta un instrument util oferind indicatii si
sugestii pentru organizarea informatiilor privind problemele
clientului.
 Scopul desfasurarii acestei analize vizeaza planificarea terapiei.
 Etapa 1: terapeutul porneste de la un model relativ brut de
aproximare a problemelor – screening pe care il adapteaza la
client ;
 Etapa 2: terapeutul parcurge o selectie a comportamentelor in
vederea realizarii a 3 planuri:
 Analiza comportamentala situativa:
 Analiza comportamentala contextuala:
 Analiza conditionala:
Analiza comportamentala – situationala:
 a). Descrierea problemelor: acuzele prezente ale pacientului,
resursele, capacitatile sale, si alte aspecte care pot fi implicate in
terapie (comportamente deficitare, simptome, modalitati prezente
de a gestiona situatia, ...)
 b). Analiza conditionata: clarificarea situatiei problematice in
functie de variabilele de sustinere si in functie de consecintele
care ar putea necesita interventia terapeutului (consecintele
comportamentelor disfunctionale, ...)
 c). Analiza motivationala: identifica posibili stimuli, scopuri in
viata, domenii de interes actuale sau orice element care ar putea
reprezenta factori pozitivi sau negativi intr-un program de
schimbare terapeutic.
 d). Analiza genezei: ia in considerare modificarile biologice,
sociale si comportamentale din istoria pacientului, relevante
pentru acuzele actuale si pentru formularea unui plan al terapiei.
(Mirela : dependenta paterna, statut, responsabilitati
coplesitoare, ...)
 e). Analiza controlului de sine: capacitatea de reglare si controlul
de sine, directionarea propriilor ganduri si comportamente intr-o
maniera sistematica.
 f). Analiza relatiilor sociale: relatii disfunctionale si cum
influenteaza in mod negativ clientul; relatii functioale pozitive ce
sunt sau pod deveni resurse pozitive pentru client.
 g). Analiza mediului socio-cultural si fizic: masura congruentei
dintre mediul actual, repertoriul comportamental si potentialele
obiective terapeutice.
 Istoria personala in masura implicarii ei in problematica prezenta
respectiv masura relevantei dupa cum urmeaza:
 Indicii sau evenimente care covariaza cu problematica actuala si
eventual constituie o cauza initiala;
 Terapeutul constata oscilatii comportamentale care pot releva
conditiile in care simptomele devin mai intense sau respectiv sau
conditii de declansare (ex: bulimia)
 Factorii de declansare a tulburarii sunt adeseori diferiti de factorii
de sustinere : terapeutul si clientul invata impreuna sa
diferentieze “sperietura”
 Evaluarea ipotezei: actuala tulburare poate fi o incercare ratata
de rezolvare a unei probleme de viata
 In ce masura pe parcursul evolutiei tulburarii, pacietul a invatat
ca are beneficii secundare si si-a dezvoltat abilitati de a le
utiliza;
 Uneori, in momentul declansarii, exista conditii organic-biologice
specifice care trebuie eludate (stresul permanent, sistemul
imunitar ): pot constitui cauze sau factori “de cadru”;
 Reprezentarile subiective ale pacientului cu privire la geneza
problemelor sale , chiar daca obiectiv nu se potrivesc, sunt
importante pentru maniera de raportare a clientului fata de
problemele sale;
 Importanta nevoia clientului de a-si gasi o explicatie plauzibila
pentru originea tulburarii sale – analiza modelului pacientului.
2). Analiza contextuala
(interpretativa)
 Credintele personale (A.Ellis-1977): acestea au fost invatate
istoriei vietii si constituie lait-motivul pentru multe dintre
manierele comportamentale si activitatile adultilor.
 Persoanele “nevrotice” prezinta asemenea “credinte irationale”
avand ca si consecinte comportamente problematice.
(..superstitii – pisica neagra gand-11pasi inapoi comportament;
marti 13 gand – nu ies din casa, autoizolare; ...idee irationala
conform careia un individ ar avea nevoie de recunoastere sociala
a majoritatii oamenilor si mai ales din partea unor persoane cu
autoritate ()altfel ar fi o catrastofa) ceea ce duce la multe
dificultati cotidiene, frustrari, furie, trama-inevitabile.
 Analiza planurilor si regulilor - Pornind de la aceste
credinte personale putem face o analiza a planurilor si
regulilor conform carora se desfasoara comportamentul .
 Manierele comportamentale sunt ierarhic organizate in
sensul ca structura unei actiuni este organizata cognitiv
prin obiective subordonate si planuri corespunzatoare si
invers panurile si obiectivele unei persoane sunt legate
specific de reguli comportamentale individuale. Aceste
reguli dau “indicatii launtrice” pentru anumite maniere
comportamentale in situatii specifice.
 a). Analiza privind structura obiectivelor, planurilor,
regulilor.
 Tema fundamentala poate fi teama de respingere si de
singuratate – clientul face totul pentru a evita aceasta
teama .
 Teama - “planul “ subiectiv in cautarea recunoasterii si a
prestigiului social pentru evitarea respingerii;
 Atacurile de panica cu/fara agorafobie, ca forma de
dependenta sociala;
 Acceptarea unui partener din teama de a nu se expune
necesitatii de a gasi altul – tema respingerii din situatii
precedente;
 Exemplele constituie ilustrarea a ceea ce poate fi
rezultatul unor planuri ri reguli, subordonandu-se unei
teme dominante (cautarea recunoasterii/confirmarii
sociale respectiv evitarea fricii fata de singuratate si
respingere).
 Asemenea teme (obiective si planuri) pot fi recunoscute
relatv usor in contextul terapiei : reactii pasiv-agresive/ in
multe situatii incearca sa-l multumeasca pe terapeut, pe
e alta parte insa arata rezistenta mascata, ascunde
informatii si exprima nemultumiri.
 Intrebari cu privire la eficienta si competenta clientului:
 Sunt planurile constiente si transparente ?
 Strategiile alese de client sunt eficiente?
 Este clientul capabil sa-si realizele obiectivele/planurile
sau exista aspecte care il impiedica , care sunt acestea?
 b). Analiza conditiilor de sistem
 Ne referim aici la sistemul personal de functioare si la sistemul
social/cultural.
 Adolescentii:
 sistemul lor de functioare
 sistemul familial – parintii si expectatiile lor cu privire la destinul
copiilor lor: “se traieste pentru amuncii, orice activitate in afara
scolii este considerat drept blam, se investesc bani in carti, pc,
dar nu in haine, a iesi la un party este interzis, sa nu avem
extravagante, sa nu fim iesiti din comun, copilul trebuie sa faca
ceva cuminte si atat, fara creativitate, initiativa, dorinte, nevoi, ..”
 sistemul profesional – seful are intotdeauna dreptate...
 sistemul social
 Sistemele contextuale ale clientului ofera informatii
relevante pentru interventia terapeutica:
 Asemenea sisteme de reguli sociale trebuiesc ele
acceptate ?
 Pot fi schimbate anumite reguli ale sistemului si
respectiv sistemul (tranzitia) ?
 Este benefic sa intervenim asupra individului sau asupra
sistemului (familia, scoala, locul de munca, parteneriatul)
?
3). Analiza conditionala:
clarificarea situatiei problematice in functie de
variabilele de sustinere si in functie de consecintele
care ar putea necesita interventia terapeutului
(consecintele comportamentelor disfunctionale, ...)
 Identificarea strategiilor de mentinere a schimbarii
terapeutice. Mentinerea si amplificarea schimbarii
terapeutice.
 Elaborarea unei strategii de mentinere a schimbarii terapeutice
de invatarea noului comportament si de evaluare a terapiei /
autoevaluare .
 Etapele schimbării
 Revenirea la dispoziţii sănătoase şi constructive trece printr-un
demers de introsepecţie, care se articulează în jurul câtorva
etape simple: elucidarea cauzelor indispoziţiei, enumerarea
sentimentelor negative resimţite, notarea gândurilor negative
asociate cu indispoziţia, confruntarea acestor idei cu realitatea şi
găsirea unei alternative pozitive şi realiste.
 Care este momentul ideal al schimbării? Formarea
caracterului unui om este influenţată, adesea, de
hazardul care îi determină cursul existenei sale.
Personalitatea sa se îmbogăţeşte atât cu bucuriile, cât şi
cu necazurile sale, atât cu reuşitele, cât şi cu eşecurile
sale, atât cu revoltele, cât şi cu supunerile sale.
 Analiza istoricului personal – distorsiuni cognitive
preluate din familie;
 Tehnici emotionale : catharsis, dialoguri in imaginatie,
jocuri de rol
 Analiza evenimentelor saptamanii precedente:
IV. Evaluarea :

V. Esecul terapiei :
VI. Dificultati :
 REZULTATELE INTERVENTIEI :
 EVALUAREA INTERVENTIEI TERAPEUTULUI :

S-ar putea să vă placă și