Modernismul

și fațetele sale
O PREZENTARE SIMPLĂ PENTRU
UN CAZ COMPLEX
 Unde ne aflăm?
• Final de secol XIX- început
de secol XX
• Eveniment definitoriu –
IRM – pierderea încrederii
în valorile tradiționale, un
fel de non-norme aplicate și
în literatură
• Se naște un nou tip de erou – intelectualul, citadinul tulburat de
conflicte psihologice profunde – Marele Gatsby, Fred Vasilescu
• Forme experimentale de tehnică în proză și poezie – de unde vor
transcende toate ”anexele” modernismului – suprarealismul,
dadaismul, teatrul absurd etc
Contextul epocii – Ov. S Crohmălniceanu
”Două războaie, la o distanță de timp nu prea mare, creează fatal o epocă distinctă în istoria
oricărei literaturi; intervin în astfel de cazuri seisme social prea puternice ca să nu determine
măcar o modificare apreciabilă a cadrului vieții spirituale. Primul război mondial întrerupse și
la noi activitatea scriitoricească timp de câțiva ani; nu se mai tipăriseră cărți, revistele își
încetaseră apariția(…) Cuvântul hotărâtor în mișcarea literară încep să îl aibă alți scriitori,
puțin sau deloc cunoscuți până atunci: Lovinescu, Petrescu, Rebreanu etc.(…)
Violentele contraste care caracterizează epoca se regăsesc și în alte aspecte. E o perioadă de o
efervescență spirituală nemaiîntâlnită în cultura noastră, dar și de fanatisme teribile. Niciodată
literatura română nu a avut într-o singură perioadă atâția reprezentanți iluștri..”
Critica la noi până atunci…și de atunci încolo
Kogălniceanu și Dacia literară - 1840
• Program cultural – Introducție – specific național al literaturii, necesitatea selecției textelor după criterii
valorice, promovarea unei generații tinere de scriitori – pentru prima oară apare ideea necesității
elaborării unui program literar coerent.
• Promovarea unității culturale – posibilă prin literatură
• Se introduce criteriul estetic în evaluarea operei de artă, critică literară obiectivă – precursor al lui Titu
Maiorescu.
• Stop traducerilor - „Dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă”, ni se spune, „pentru că omoară
în noi duhul national [...] Noi vom prigoni cât vom putea această manie ucigătoare a gustului original,
însuşirea cea mai preţioasă a unei literaturi. Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre
ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice, pentru ca să putem găsi
şi la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru această trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii.”
• Mix de curente literare la același autor – curente literare asimilate simultan
• Au aderat la principiile Daciei literare – Negruzzi, Alecsandri, Asachi, Donici, I.H. Rădulescu,
Alexandrescu.
Critica la noi până atunci…și de atunci încolo
Junimea lui Maiorescu – Intră cine vrea, iese cine poate

• „O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867” - prin introducerea criteriului estetic în
judecarea valorii, şi pune bazele esteticii literare.
• arta literară ca idee manifestată în formă sensibilă
• face distincţia clară între ştiinţă şi artă: „Poezia, ca toate artele, este chemată să exprime
frumosul; în deosebire de ştiinţă care se ocupă de adevăr… adevărul cuprinde numai idei, pe când
frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă”[3]. Poezia este un „repaus al
inteligenţei”, în timp ce ştiinţa, căutând adevărul, cercetează relaţiile dintre fenomene sub
aspectul cauzalităţii, dar fără a putea să ajungă vreodată la cauza primă sau efectul ultim,
solicitând perpetuu inteligenţa umană, nu are niciunde repaus şi nicicând sfârşit.
• moralitatea, „Comediile d-lui Caragiale” (1886) - “arta a avut întotdeauna o misiune morală, şi
orice adevărată operă artistică o îndeplineşte”
• Critica lui Maiorescu vrea să descurajeze mediocritatea şi să formeze gustul public.
 Trăsături ale literaturii
• În principiu s-a plecat de la ideea că
refuzarea tradiției duce la noi
modalități de a face un alt fel de artă
• Preferința pentru o literatură a
cunoașterii, relaționată cu filosofia,
mitologia, religia, psihologia

• Universul artistic oglindește o civilizație citadină

• Funcția poetică a limbajului este valorificată
 Dihotomii

Modernismul lui
Lovinescu:
Adoptarea unor noi
geme, tehnici,
mijloace de exprimare Tradiționalism
Valorificarea temelor
SINCRONISMUL și a motivelor
referitoare la lumea
satului, a mitului, la
istorie, folclor,
specific național
Eu cu cine votez?
Unde se află romanul Ion????
Romanul a determinat critica timpului să-l considere
o piatră de hotar, dacă nu chiar o revoluție în
dezvoltarea prozei noastre. La apariția romanului, în
1920, s-a creat o polemică la adresa romanului, la
început fiind respins de tradiționaliști, datorită
elementelor moderniste prezente (lumea
intelectualilor, neidealizarea condiției țăranului şi
expunerea lui în situații înjositoare, analiza
psihologică a personajului), însă respins totodată şi de
moderniști datorită tematicii rurale şi prezentării
preponderente a lumii satului.
Poezia
• Dispar speciile consacrate (idila, elegia, pastelul) – vor fi înlocuite cu
forme poetice inedite – psalmul, poezia într-un vers
• Se valorifică mituri autohtone
• Lirism subiectiv
• Limbaj ambiguu: ambiguitate semantică, sintaxa eliptică, metafora
revoluționară
• Estetice urâtului se impune
• Valorificarea termenilor colocviali, argotici, abstracți
• Coexistă versificația tradițională cu elemente inovatoare – vers alb, vers
liber
• Intelectualizarea poeziei

Poezia
Preferința pentru categorii negative, cum le numește
Hugo Friedrich, precum: grotescul, depersonalizarea,
înstrăinarea, urâtul, anormalitatea, atracția spre neant,
dezumanizarea, spaima etc.
Mânie, de unde oare am să te fur?
Vocale
A negru, E alb, I roşu, U verde,
O cer-geneze cu efect întârziat:
A triunghi fatal, cine-l mai vede
Află unde dispare orice bărbat.
Golf de umbră, E, vinovat cord,
Lăncii de gheaţă, rege alb şi dur;
I roz, sânge scuipat de-un mort-

U, ciclu, sfântă vibraţie marină,

Linişte a mieilor pierduţi în iarbă-
Ce alchimie frunte ţi-o imprimă?
Rămână O, tăcerea ce întreabă;

Cuvântul - fulger mă străbate

Cu stele, îngeri şi singurătate.

Arthur Rimbaud
E. Munch - Țipătul 1893-1910
Proza
• Eugen Lovinescu - depășirea universului rural și
renunțarea la orice fel de militantism de natură
socială, ideologică, politică etc.

• arta nu trebuie îngrădită în niciun fel si nici

angajată forțat în slujba altor idealuri, în afară
de acela al propriei desăvârșiri. În opoziție cu
doctrinarii tradiționaliști, care pledează pentru
o tematică rurală, pentru cultivarea prin artă a
naționalului și eticului, a sentimentului religios.

• desăvârșita liberate și independență a

creatorului: poate să-și aleagă materialul de
Gustav Klimt - Sărutul
inspirație din orice mediu, poate exprima orice
tendință, după cum poate să nu exprime
niciuna.
Lovinescu și strada Câmpineanu

- Revista Sburătorul – 1919-1922, 1926-1927

- Caracterul unei grupări literare este dat însă de cenaclul din strada
Câmpineanu
- Ședințe de lucru duminicale, scaune rezervate, ușa deschisă oricui,
acest ceremonial al lipsei de ceremonie (Călinescu) a căpătat a
adevărată forță instituțională
- Lui Lovinescu îi repugna fanatismul de grup, dar ținea la respectul
principiilor pe care le apăra
- Sburătorul este întemeiată împreună cu Rebreanu, Eftimiu, Minulescu,
printre alții, cu scopul declarat de critic de a ”umbla cu nuielușa de
alun” ca să descopere ”ape subterane”
 De la NU imitației la un DA categoric
Cei din jurul lui Lovinescu:
- Încurajează talentul, refuzând să își arate preferința pentru vreo formulă estetică
anumită
- Ideile sale prind contur odată cu seria din 1926-1927: este pentru o adoptare largă și
rapidă la noi a ultimelor formule artistice din Occident = racordarea literaturii cu
”spiritul veacului”
- Vor invoca teza autonomiei esteticului – arta literară este mica Cenușăreasă din
poveste, care, spre deosebire de surorile ei fericite, nu și-a găsit libertatea, adevărata
libertate” – Felix Aderca
- Sincronismul – legea dezvoltării civilizației este imitația – Lovinescu prelua ideile
lui Tarde – omenirea a devenit un organism solidar, cu o existență comună, cu idei
comune, cu moravuri și gusturi comune – evoluție literaturii este sincronică – orice
formă de literatură apărută într-un centru artistic se propagă instantaneu în toată
Europa
Cu ce a rămas Lovinescu în istoria literaturii?
1924-1925 – Istoria civilizației române moderne
1926-1929 – Istoria literaturii române contemporane

Mutația valorilor estetice – susține ideea modernizării culturii prin sincronizarea cu cea europeană:

”Astăzi însă, nu numai împrumuturile se fac mai repede, dar chiar şi asimilările, deşi, probabil, nu şi atât
de profund. Căci, încă o dată, din intensificare interpenetraţiei nu trebuie să tragem concluzia anulării
factorului rasei, întrucât imitaţia simplă fără asimilare nu reprezintă o valoare pozitivă şi, după o scurtă
fază de imitaţie integrală, acritică, totul se adaptează, instinctiv, fără teorii şi dezolare, temperamentului
etnic în forme care, de n-au meritul originalităţii desăvârşite, constituie, totuşi, unul din modurile
obişnuite ale originalităţii.”
„În concluzie, departe de a fi absolut, invariabil şi universal, în mutabilitatea lui, conceptul estetic este
limitat în linie generală prin acţiunea rasei şi a epocei, având forme variate şi succesive după rasele ce l-au
creat şi după epocele ce l-au determinat; el nu se prezintă separat şi arbitrar, ci e implicat şi interferat de o
mulţime de alţi factori ideologici sau chiar economici, care fac, la un loc, un tot caracteristic, un stil,
un saeculum. Dar, din moment ce nu mai este expresia rasei noastre şi mai ales a epocei noastre, un astfel
de concept estetic constituie, după cum vom vedea, o formulă ermetică, impenetrabilă pe calea intuiţiei
estetice, pe calea sensibilităţii, ci numai prin studiu, pe cale intelectuală.”
Formele fără fond pot avea fond până la urmă
• Imitația trebuie urmată de adaptarea la caracterul autohton
• Tendința este ca popoarele mici să devină sincronice, să ajungă
din urmă, prin imitație, popoarele aflate pe o treaptă superioară
de dezvoltare
• Societatea românească întoarce spatele inerției orientale,
împrumută formele occidentale creând premisele pentru
dezvoltarea fondului – fenomenul formelor fără fond este real,
inevitabil și creator
• Trăsăturile modernismului în literatură sunt:

Uităm de rural și trecem la citadin

Romanul crizei psihologice – după modelul lui Proust sau al
lui Joyce – Camil Petrescu
Adâncim lirismul - și izbutește aceste lucru excelent la noi
Ion Barbu

Mimmo Paladino – imagine pentru

Ulysse – James Joyce
 Înalt în orga prismei cântăresc
Și s-a adâncit lirismul…. Un saturat de semn, poros infoliu.
Ca fruntea vinului cotoarele roşesc,
Dar soarele pe muchii curs - de doliu.

Aproape. Ochii împietresc cruciş

Din fila vibrătoare ca o tobă,
Coroana literei, mărăciniş,
Jos în lumină tunsă, grea, de sobă.

Odaie, îndoire-n slabul vis!

- Deretecată trece, de-o mătuşe -
Gunoiul tras în conuri, lagăr scris,
Adeverire zilei - prin cenuşe.

Ion Barbu - Dioptrie

Urmuz – Pâlnia și Stamate
În față, salonul somptuos, al cărui perete din fund este
ocupat de o bibliotecă de stejar masiv, totdeauna strâns
înfășurată în cearșafuri ude... O masa fără picioare, la mijloc,
bazată pe calcule și probabilități, suportă un vas ce conține
esență a "lucrului în sine", un cățel de usturoi, o statuetă ce
reprezintă un popa (ardelenesc) ținând în
mână o sintaxă și... 20 de bani bacșiș...Restul nu prezintă nici
o importanță. Triluiește însă reținut că această cameră, vecinic
pătrunsă de întuneric, nu are nici uși, nici ferestre și nu
comunică cu lumea dinafară decât prin ajutorul unui tub, prin
care uneori iese fum și prin care se poate vedea, în timpul
nopții, cele șapte emisfere ale lui Ptolemeu, iar în timpul zilei
doi oameni cum coboară din maimuță și un șir finit de bame
uscate, alături de Auto-Kosmosul infinit și inutil...
Concluzie – Sburătorul își propunea să înfăptuiască o operă
prin excelență constructivă, pe care ar reclama-o, după el,
sfârșitul războiului și instaurarea păcii – Ov.
Crohmălniceanu
La început a fost…simbolismul
Liceu

Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele - Liceu, - cimitir
Pedanţi profesori Al tinereţii mele -
Şi examene grele... În lume m-ai dat
Şi azi mă-nfiori În vâltorile grele,
Liceu, - cimitir Atât de blazat...
Al tinereţii mele! Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele!
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare -
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare...
Nimic nu mai vreu -
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare...