MASTER – UTM

(ANUL I)
 CURS 5
1) ETAPE ÎN TERAPIA PROTETICĂ CU
SUPORT IMPLANTAR
a) Etape clinice
b) Etape de laborator
c) Etape combinate: clasice & laborator
d) Conceptul sprijinului tripodal al lucrării
protetice fixe și axul de basculare al
protezelor mobile stabilizate pe implanturi
2) DEFICIENȚE / DEFECTE ÎN PLAN VERTICAL ȘI
ORIZONTAL ALE CRECRESTELOR ALVEOLARE.
MODALITĂȚI DE REZOLVARE PRIN
REGENERARE OSOASĂ ÎN VEDEREA
PRETEZĂRII IMPLANTARE
a) Deficiențe în plan vertical a crestelor alveolare;
b) Distractia orizontală;
c) Distractia cu inserare simultană a implantelor
și aplicarea membranei de protecție;
d) Implanturi de distractie verticală.
 3) EXEMPLE DE CAZUISTICĂ /
EDENTAȚII REZOLVATE PRIN
RECONSTRUCȚIE PROTETICĂ PE
IMPLANTURI (tip șurub, cilindru,
lamă, scheletat subperiostal)
 1) ETAPE ÎN TERAPIA PROTETICĂ CU
SUPORT IMPLANTAR
a) Etape clinice
După inserarea implanturilor urmează o
perioadă de repaos, timp în care pacienții se
prezintă la medic pentru verificări ale situaţiei
clinice pentru a evita orice complicaţie.
După cele patr-şase luni de repaos urmează
etapa protetică propriu-zisă, etapă care cuprinde o
serie de subetape specifice unei terapii protetice
efective.
 Procesul complex de osteointegrare are loc pe
parcursul celor patru-şase luni de repaos. Etapa
protetică nu poate începe decât după ce, prin
intermediul procedurilor clinice prezentate anterior,
nu se verifică integrarea piesei implantare în patul
osos restant. Dacă acest lucru a avut loc şi
stabilitatea implantului la nivelul suportului osos
este realizată, se poate trece fără doar şi poate la
realizarea etapelor protetice.
 O primă etapă a terapiei protetice cu suport
implantar este procedeul de decapisonare, acesta
constând într-o incizie la locul în care a fost aplicat
implantul şi descoperirea acestuia în cavitatea orala.
Ulterior acestei operaţiunii mai există o perioadă de
repaos necesară pentru a se putea realiza o cicatrizare
corectă a ţesuturilor periimplantare. Acest lucru este
ghidat şi de aplicarea unor cape de cicatrizare la nivelul
porţiunii intraorale a implantelor, cape de cicatrizare
care vor fi menţinute timp de două săptămâni.
 După ce epiteliul periimplantar s-a cicatrizat
creeându-se o structură asemănatoare gingiei, se vor
aplica bonturile protetice corespunzătoare fiecărui
implant în parte.

Urmează etapa de amprentare preliminară a

câmpului protetic în vederea realizării protezei
totale.Înregistrarea amprentei prelimina se face cu o
portamprentă standard urmând ca în laborator, în
funcţie de datele clinice, să se confecţioneze un model
preliminar
 După modelul ce a fost confecţionat în urma
amprentei preliminare se va realiza o portamprentă
individuală care după ce va fi verificată şi adaptată în
cavitatea orala a pacientului (Fig. 1) va realiza o
inregistrare mult mai fidelă a componentelor câmpului
protetic în vederea transmiterii acestor informaţii de o
importanţă covârşitoare în realizarea structurii protetice în
laboratorul de tehincă dentară.

Fig. 1. Imagine frontală cavitate

orală - pacient
 Pentru înregistrarea amprentei funcţionale la
nivelul portamprentei individuale se realizează orificii
corespunzătoare cu locul în care sunt plasate
implanturile. Orificii în care vor fi plasate bonturile de
transfer, cu ajutorul cărora se vor transmite în laborator
toate detaliile necesare în legătură cu poziţionarea şi
orientarea implanturilor în cavitatea orală. În laborator
ca şi corespondente ale implanturilor se vor monta la
nivelul modelului de lucru analoage ale implanturilor
astfel încât suprastructura protetică să fie realizată
corect pentru o adaptabilitate perfectă în cavitatea
orală a pacientului.
Fig. 2. Aplicarea materialului polieteric “Impregnum Penta Soft“
de amprent[ cu ajutorul unei seringi (de exemplu de tip Bayard)
 Înregistrarea amprentei funcţionale se realizează cu
ajutorul unui sistem modern de amprentare şi utilizând
un material de amprentă din clasa polieterilor.
Materialul “Impregnum Penta Soft” pentru amestecare
manuală poate fi folosit pentru tehnica de amprentare
într-un singur timp, sau două timpuri, acest material
având două tipuri de vâscozitate. Alegerea unui sau
altuia depinzând de particularitatea cazului clinic şi
soluţia terapeutică aleasă. În figura 2 se prezintă
procedura de aplicare a materialului “Impregnum Penta
soft”
 Materialul de amprentă “Impregnum Penta Soft”
este utilizat împreună cu echipamentul de malaxare
automată “Pentamix TM” (Fig. 3), ceea ce permite
amestecarea şi dozarea omogenă a materialului de
amprentă. Acest material de amprentă este folosit
preponderent în cazul protezării pe implante. În cazul
utilizării aparatului “Pentamix TM”, procedura de lucru
este relativ simplă. Se introduc rezervele de material în
cartuş, se introduce cartuşul în Pentamix TM, se aplică
vârful de amestecare, se fixează vârful d amestecare şi
cartuşul în Pentamix, se dozează materialul în lingura de
amprentare.
 (b) (a)

Fig. 3. (a) Aparat de malaxare automată Pentamix TM

(b) Rezerve ci material de amprentare “Impregnum penta Soft”
 Compozitia materialului “Impregnum Penta Soft”
include sulfat de aluminiu, cu rol de agent de retracţie
(indicat în preparări de înaltă exigenţă).
Un aspect deosebit de important este reprezentat
de faptul că dozarea şi malaxarea pot fi controlate prin
intermediul aparatului Pentamix, ce conduce la
amprentări cu înalt grad de fidelitate. Malaxarea se
realizează la o temperatură de 23. Proprietăţile
tixotropice determină o mare uşurinţă în folosire.
Stabilitatea amprentelor este până la 14 zile, ceea ce
poate permite colaborarea cu laboratoare de tehnică
dentară aflate la distanţă de cabinet. Materialul este
hidrofil, se acceptă un câmp protetic uşor umed.
 Pentru înregistrarea cât mai corectă şi fidelă a
amprentei se aplică material de amprentă cu ajutorul
seringii Bayard (Fig. 2) care este încărcată cu material
polieteric. Materialul de amprentă este aplicat atât în
portamprenta individuală cât şi la nivelul câmpului
protetic în special în vecinătatea implantelor şi la
nivelul tuturor lăcaşurilor existente.

Amprenta înregistrată astfel se trimite în laborator

unde în funcţie de acesta se va realiza un model
funcţional pe care se vor modela atât scheletul metalic
al structurii protetice cât şi viitoarea piesă protetică
total amovibilă.
b. Etape de laborator:
• se toarnă modelul de lucru cu analogii de
implanturi în ghips cu 0,5-1mm sub nivelul
ghipsului

a b
Fig. 4. Model de lucru:
(a) Port amprentă individuală;
(b) Model de lucru preliminar
(c) Model de lucru cu analogii de implanturi

c
• se aleg şi se montează bonturile protetice cu prag
în funcţie de grosimea mucoasei
• se toarna gingia artificiala dupa grosimea
mucoasei masurata clinic
• pragul bonturilor protetice va avea de regulă
următoarea înălţime de la capul implantului spre
ocluzal:
- 1,2 mm necesar inelului epitelio-conjunctiv
periimplantar
- 0,2-0,3 mm de la fundul de şanţ gingival spre
şanţul gingival
- la acest nivel se va opri capa protetică fără a
apăsa pe fundul şanţului cu afectarea inelului
epitelio-conjunctiv
• modelul se montează în aparatul de prelucrare
bonturi protetice – de____ și parafrezor – şi se
paralelizează bonturile protetice

b c
la nevoie se corectează şi
pragul acestora

a
Fig. 5. Aparat de prelucrare a bonturilor protetice
(a) Vedere de ansamblu
(b) Vedere zona de prelucrare model
(c) Corectare prag bonturi protetice
 Modelul se montează în
articulator - de exemplu:
• Articualtorul QUICK PERFECT – Fig.6;
• Articualtorul STARTOS 200 – Fig. 7;
• Articualtorul KaVo – Fig. 8;
• Axiograf QUICK-AXIS – Fig. 10;
• Elemente componente ale axiografului QUICK-
AXIS – Fig. 11;
• Articualtorul N.O.R. – Fig. 12.
 Utilizarea articulatoarelor pentru
execuția machetelor protezelor cu
suport implantar

Fig. 6: Articulator QUICK – PERFECT (produs de firma FAG DENTAIRE)

Fig. 7: Articulator STRATOS 200 (produs de firma IVOCLAR)
 Caracteristici constructive Articulator STRATOS 200
1. Mon tare rapida
2. Separarea elementelor
3. Montanţi oblici
4. Picior pentru înclinare
5. Deplasare laterala imediata
6. Retracţie
7. Piese interschimbabile
8. Axul articulaţiei
Noua montare activabilă pentru fixarea poziţiei centrate,
permite centrarea in poziţia "0" cu precizie şi
reproductibilitate
Eliberarea din articulate permite o separare uşoara a părţii
superioare de cea inferioara
Pentru o manipulare ergonomica, pentru o montare simpla a
modelului şi pentru asigurarea unui spaţiu de lucru mai mare,
montanţii sunt realizaţi de forma din figură
Piciorul oblic adaptabil menţine articulatorul sprijinit intr-o
poziţie înclinată la cca 45° şi permite urmărirea optima şi lucrul
comod cu articulatorul
Prin reglarea opritoarelor, articulatorul permite efectuarea
unei mişcări laterale operative
Cu articulatorul STRATOS 200 se poate realiza o mişcare de
retracţie de 35°
Datorita pieselor interschimbabile (propulsie / Bennett),
STRATOS 200 se poate adapta uşor la viitoarele îmbunătăţiri
ale aparatului
Aparatul poate funcţiona cu articulaţia blocată rigid sau cu
posibilitatea de mişcare libera
Fig. 8: Articulator KaVo
Fig. 9: Articulatorul KaVo cu arcul facial montat pe el
Fig. 10: Axiograf QUICK-AXIS
1- buton de blocare a suportului nazal
2- buton de blocare a arcului de înregistrare
3- buton C de strângere a barei transversale pe tija de sprijin
4- tija de sprijin
5- buton de strângere a braţului localizator
6- braţ localizator
7- butoane A şi B de reglare a braţului localizator
8- buton de blocare a braţului telescopic
9- stabilizator lateral
Fig. 11: Elemente componente ale axiografului QUICK-AXIS
 a – vedere generală b – vedere cu modelul de proteză

Fig. 12: Articulatorul N.O.R.

• pe articulator avem transferate atât mişcări

mandibulare precum şi dimensiunea verticală
de ocluzie
• se modelează arcadele dentare în ceară în relaţii
ocluzale impuse de înregistrările cu articulatorul
• coroanele de pe bontuile protetice vor fi bine
modelate la nivelul pragurilor bonturilor protetice
•se va urmari realizarea coletului si papilelor
gingivale în funcție de gingia artificială aplicată

Fig. 13: Vedere verticală: model

din ceară pentru arcade
dentare
• se vor modela intermediarii
• lucrarea provizorie fixă se recomandă a se realiza
din răşini nedeformabile( răşini fotopolimerizabile)
sau din răşină acrilică cu 24 ore înainte de
descoperirea implanturilor
• în paralel se va realiza şi structura de suport a
lucrării definitive din metal sau zirconiu

Fig. 14: Vedere verticală: model din

rășini fotopolimerizabile
Etape clinice şi de laborator incepand cu etapa
a doua chirurgicala de descoperire a
implanturilor

- realizarea integrării gingivale şi protezarea definitivă

- se descoperă implanturile
- se montează definitiv bonturile protetice paralelizate

Fig. 15: Vedere frontală lucrare

provizorie
- se fixează lucrarea provizorie

- lucrarea se poartă minim trei săptămâni cu

realizarea integrării gingivale

- la nevoie se fac mici corecturi

- se va urmări un bun colet şi papila gingivală si un
şanţ gingival dorit
- după minim 21 de zile se înlătură lucrarea
provizorie şi se face proba structurii protetice de
suport

Fig. 16: Vedere frontală structură

protetică de suport
- peste această structură adaptată corect pe
bonturile protetice se ia o amprentă cu lingura
închisă şi se transferă în laborator

Fig. 17: Vedere verticală amprentă

- tehnicianul vaselinează interiorul capelor
metalice
- se toarnă modelul de lucru care va avea pe el
structura protetică

a b
Fig. 18: Vedere model de lucru:
a – model amprentă protetică;
b – model de structură protetică
- modelul se montează în articulatorul NOR sau
Axiograf Quick-ANS după o cheie de ocluzie luată în
clinică cu structura protetică pe bonturi

Fig. 19: Articulator NOR cu model de lucru

- se aplică materialul fizionomic în concordanţă cu

mişcările mandibulare înregistrate în clinică

Fig. 20: Imagine panoramică model

- se face o probă în cabinet cu corecturile de
rigoare

a b
Fig. 21: Probe de cabinet cu model protetic final
a – imagine verticală model
b – imagine frontală model
- se lustruieşte lucrarea şi se fixează definitiv
- vom avea o bună integrare gingivală, un bun colet şi
papila precum şi un şanţ gingival fiziologic

a b
Fig. 22: Proteză model protetic final
a – imagine model lustruit
b – imagine model integrat
 Inserarea implanturilor la nivelul osului
cortical sau cu 0,5-1mm sub acest nivel cu
amprentare, paralelizarea bonturilor protetice și
montarea lor definitivă în aceeași ședință de
descoperire a acestora

• de la descoperirea implanturilor până la montarea

definitivă a bonturilor protetice nu vor trece mai mult de
2-4 ore;
• a doua zi sau după câteva ore se va aplica proteza
fixă provizorie;
•după minim 21 de zile se ia o amprentă clasică cu
lingura închisă.
 DE REŢINUT:
- proteza fixă pe implanturi impune o inserare pasivă;
- proteza să respecte toate elementele ocluzo-
articulare;
- suprafaţa ocluzală în concordanţă cu dinţii
antagonişti;
- la mandibula edentată total puntea să fie din trei
segmente, datorită elasticităţii corpului mandibular.
- coroanele de pe bonturi să se oprească la
pragul bonturilor protetice
- reabilitarea implanto-protetică impune o
reabilitare preimplantară paleativă funcţională
- se vor înregistra mişcările mandibulare
excursive şi elementele dimensiunii verticale
de ocluzie cu protezele paleative cu clini-
pantografele
- se vor transfera în laborator pe labo-
pantografe
- se va confecţiona şi utiliza ghidul
chirurgical şi la nevoie cel
radiologic;
- se va confecţiona cheia monobloc
de ocluzie;
- se vor insera implanturile urmărind
o bună integrare osoasă şi gingivală
- se va realiza o proteză finală care să
respecte:
- biomecanica A.D.M;
- reechilibrarea ocluzoarticulară;
- reechilibrarea neuromusculară;
- aspectele fizionomice;
- integrarea tisulară a implanturilor.
 d. Conceptul sprijinului tripodal al lucrari protetice fixe
si axul de basculare al protezelor mobile stabilizate pe
implanturi.
Regula insertiei tripodale a implanturilor:
- cand sunt peste 2 implanturi alaturate pot fi inserate:
- linear pe creasta alveolara;
- tripodal

Fig. 23: Modalități de inserare tripodală a implanturilor:

a – liniar – pe creasta alveolară;
b – tripodal – pe creasta alveolară 44
Variante de sprijin a protezelor in edentatia cu 3
dinti protezati:

Fig. 24: Variante de sprijin a protezelor 45

 Axul de insertie al implanturilor, in functie de
care se vor transmite fortele in os:
- implant inserat perpendicular sau cu o inclinatie de 6° pe
planul de ocluzie;
- implant inserat inclinat mult pe planul de ocluzie – transmitere
nefiziologica a fortelor in os.

Fig. 25: Axe de inserare a implanturilor:

a – ax vertical de inserție (implant
perpendicular pe creasta alveolară);
b – axa inclinată de inserție

46
a b
Deficiențe în plan vertical al crestelor alveolare

Defectele crestelor alveolare, în plan vertical sunt

clasificate în 4 categorii clase (după Hobbo Y –
Universtatea Tonoku Japonia şi Ole T. Jensen –
Denver Colorado – SUA):
Clasa I – deficienţă verticală până la 5 mm;
Clasa II - deficienţă verticală până la 10 mm;
Clasa III - deficienţă verticală peste 10 mm;
*Clasa IV - deficienţă verticală peste 10 mm şi
orizontală de 3 ... 5 mm.
- Deficiențele alveolare aferente claselor I – III reprezintă peste 95% din
cazuistica clasică.
* Deficiențele alveolare din clasa IV sunt greu de tipizat, acestea fiind cazuri
distincte care trebuie abordate separat și individualizat
 a

Fig. 26: Clasa I – deficienţă verticală până la 5 mm

a – zonă cu deficiență verticală până la 5 mm
b – zonă refăcută prin regenerare osoasă (distracție verticală)
 a

b1
b2
b3
b
Fig. 27: Clasa II – deficienţă verticală până la 10 mm
a – zonă cu deficiență verticală până la 5 mm
b – zonă refăcută prin regenerare și grefă osoasă (distracție verticală)
a – zonă deficiență verticală inițială c – distracție parte de origine

b – grefă osoasă d – grefă osoasă suplimentară

Fig. 28: Clasa III – deficienţă verticală peste 10 mm – lipsă alveolară: lărgime
insuficientă cu o lipsă verticală mare, peste 10 mm
 a – vedere orală frontală

b – vedere orală verticală

Fig. 29: Constatări preoperatorii ale cazurilor de clasa I cu lipsă orizontală minoră,
dar cu lărgime alveolară bună:
a – vedere orală frontală;
b – vedere orală verticală
 a - Osteotomie chirurgicală

b - aplicarea dispozitivului pentru

distracţie extraalveolară

Fig. 30: Osteotomie chirurgicală şi aplicarea dispozitivului pentru distracţie

extraalveolară:
 Distracţia orizontală

Caracterele anatomice şi calitatea ţesutului osos-

gazdă disponibil sunt de maximă importanţă pentru
plasarea cu succes a implanturilor dentare.

În anumite cazuri de atrofie osoasă mandibulară,

înălţimea osului e menţinută numai sub forma unei
creste „în lamă de cuţit”. În astfel de cazuri,
chirurgia de implant dentar necesită frecvent lărgirea
osului alveolar, în vederea obţinerii unei mase
osoase adecvate pentru suportul implantului.
Fig. 31: După expunerea zonei care trebuie lungită, se instalează o placă de
întărire cu partea fixă a distractorului. Această componentă arată o
etapă pe partea anterioară, încât zona vestibulară pare a fi total liberă
de tijă, permiţând desfăşurarea osteotomiei fără interfeţe
Fig. 32: Model sterolitografic tridimensional cu curbarea dispozitivului
distractor. Prin folosirea acestei metode, este posibilă scurtarea
timpului operţiei şi deteminarea celor mai bune poziţii pentru
osteotomie şi pentru dispozitivul distractor
Fig. 33: Vedere laterală a dispozitivului distractor pe model, arătând
înclinarea corectă a axelor de lungire care este determinată prin
şurubul de activare
Fig. 34: După întărirea mandibulei împotriva facturării, osteotomia s-a desfăşurat
de la partea bucală la cea linguală, care permite transportul întregului
segment
Fig. 35: Osteotomia are loc aproape de mental foramina şi se întinde către zona
distomolară. Zona în care vor fi montate implantele, trebuie să aibă o înălţime de 4
mm, numai dacă nu este necesară o înăţime mai mică pentru protejarea nervului
Fig. 36: Tija de transport a fost plasată pe fragmentul de os osteomizat
Fig. 37: După sutură cu recuperarea parţială a capului tijei de transport
Fig. 38: Model unic cu două şuruburi care permite distracţia segmentul în
două planuri
( Distracţia cu inserarea simultană a implantelor şi augmentarea spaţiului de distracţie )

Fig. 39: Această cale de apropiere, se bazează pe caracteristicile

anatomice locale, pentru a stabili orientarea celor două şuruburi
vector
 Distracţia cu inserarea simultană a implantelor şi
aplicarea membranei de protecţie

Această metodă o aplicăm în situaţiile

asemănătoare din tehnica descrisă de mai sus cu
următoarele deosebiri:
•spaţiul de distracţie maxim va fi între 2 – 4 mm;
•spaţiul respectiv nu va fi augmentat cu grefe
osoase, ci se vor amenaja cu ajutorul membranelor.
Fig. 40: Placa osoasă resorbabilă funcţionează asemănător cu placa de titan
Fig. 41: Placa şi şuruburile sunt complet resorbabile.
Tija de titan poate fi neînşurubată, având drept urmare o îndepărtare uşoară.
Fig. 42: Implant de distracţie A de 9
mm. Este un implant cu şurub cu
tăiere proprie, cu o suprafaţă
tratată cu laser în regiunea
endoosoasă.
Fig. 43: Implant cu distracţie parţială
de 9 mm. Cilindrul de distracţie
poate fi scos din partea
implantului coronar prin activarea
şurubului de distracţie.
 Fig. 45: Secţiune a implantului de distracţie
după ce inserarea distracţiei a fost înlocuită
Fig. 44: Secţiunea unui implant de de inserarea permanentă a distracţiei.
distracţie, după efectuarea Capul implantului permanent (albastru
distragerii complete închis) poate fi extras mai târziu printr-o
suprastructură. Şurubul de stabilizare
(albastru deschis) constituie partea
centrală a implantului. Rezultă un implant
combinat şurub - cilindru.
Fig. 46: Edentaţia termino-fronto-terminală mandibulară rezolvată prin lucrări fixe
pe implante şi dinţi restanţi:
a - imaginea clinică a edentaţiei; b - bonturile implantelor osteointegrate montate;
c - prepararea celor doi canini, bonturilor protetice şi lucrarea finită; d - lucrarea
finită; e - lucrarea finită cimentată.
 a b c

Fig. 47: Edentaţie termino-terminală mandibulară rezolvată prin lucrări conjuncte

pe implante şi dinţii frontali:
a - bonturile protetice şi dinţii restanţi şlefuiţi;
b- proba lucrării pe arcada dentară;
c – lucrarea conjunctamentată pe arcadă.
 Înălţimea şi Iăţimea crestei osoase sunt
foarte importante pentru stabilirea tipului de
implant. Astfel la o creastă osoasă cu înăltimea
de peste 12 mm şi lăţimea de minimum 8 mm se
pot monta cu succes implante şurub cilindru sau
lamă, evitându-se implantul subperiostal.
La o creastă osoasă cu înălţimca de minim
12 mm şi lăţimea sub 8 mm se pot monta, de
asemenea, implante şurub, cilindru sau lamă.
 Acolo unde creasta osoasă are înăltimea sub
12 mm, iar Iăţimea sub 8 mm se pot monta cu
succes numai implante lamă.
În situaţia în care creasta osoasă mică de 8
mm în înălțime indiferent de lățimea ei,
implantele şurub, cilindru sau lamă nu dau
rezultate; cel mai bun este implantul scheletat
subperiostal.
 a b c

Fig. 48: Edentaţia totală maxilară rezolvată prin reconstrucţie protetică fixă pe implante:
a - bonturile protetice şlefuite pentru lucrarea conjunctă;
b - lucrarea protetică finită;
c - lucrarea conjunctă cimentată
Fig. 49: Edentaţie totală maxilară rezolvată prin lucrări conjuncte pe implante (scheletul
metalic al lucrării protetice):
a- bonturile protetice;
b- scheletul metalic al viitoarei lucrări protetice flxe
c- proba scheletului metalic pe arcada maxilară;
d- cimentarea lucrării pe arcada maxilară
Fig. 50: Edentaţie totală bimaxilară rezolvată prin reconstrucţie protetică fixă:
a - proba scheletului metalic al lucrării la maxilar; b - proba scheletului metalic al lucrării la
mandibulă; c - lucrările maxilare şi mandibulare pe modelul funcţional (ocluzia frontală);
d - lucrarea finită mandibulară; e - lucrarea finită la maxilar; f - ocluzia frontală a Iucrărilor fixe
 a b c

Fig. 51: Creastă maxilară edentată total foarte favorabilă implantelor, cu înălţime şi
lăţime maximă:
a - număr foarte mare de implante şi bonturi protetice (forţele ce se transmit la os
sunt dispersate pe o suprataţă mare);
b - lucrare protetică ftxă tlnită;
c - cimentarea lucrării
 a b c

Fig. 52: Edentaţie termino-fronto-terminală maxilară rezolvată prin Iucrări protetice cu

sprijin mixt:
a - bonturi protetice pe implante şi dinţi;
b - lucrare finită cu schelet metalic (vedere ocluzată);
c - proba lucrări pe arcada maxilară şi cimentarea ei
Fig. 53: Edentaţia incisivului central superior reconstruită prin lucrare fixă pe implant
unidentar:
a - prepararea bonturilor protetice;
b - scheletul metalic al lucrării;
c - lucrarea finită;
d - cimentarea lucrării pe arcadă
Fig. 54: Imagini radiologice:

a) defect osos de creastă maxilară

stânga ce urmează a fi refăcut prin
trasplant de os din creasta iliacă,
imobilizat la patul osos receptor, cu
ajutorul implantelor şurub de
concepţie proprie - imagine
radiologică;
b) autotransplantul osos modelat şi
fixat cu implante la patul osos
receptor - imagine radiologică;
c) aspectul radiologic la şase luni de la
operaţie
Fig. 55: Implante şurub şi cilindru montate pe maxilar într-o edentaţie totală
(imagine radiologică)