REALIZAT

COSCAI ADRIAN
MORARU ADRIAN
JOITOIU ALIN
PORUMBA SORIN
GHEONDEA ALINA

Clasa XII A
REŢELE DE COMUNICAŢII

Noţiuni generale
Comunicaţii
 Noţiuni generale
Comunicaţii
• Reţeaua de comunicaţii este un
ansamblu de legături, centrale şi
echipamente tehnice, prin care se
realizează transmisia şi recepţia la
distanţă a informaţiilor şi datelor, pe un
anumit teritoriu, între diferiţi utilizatori.
• Termenul general folosit pentru
comunicaţiile moderne este cel de
telecomunicaţii şi se referă la
comunicaţiile care se realizează prin
fenomene electromagnetice (unde radio,
lumină).
 Noţiuni generale
Comunicaţii
• Indiferent de complexitatea ei, o reţea de
comunicaţii este formată din căi de
comunicaţii, noduri şi terminale.
• 1. Calea de comunicaţie este suportul
fizic cu ajutorul căruia se realizează
comunicaţia.
• Căile de comunicaţii pot fi: cabluri şi unde
radio.
Arhitectura retelei de comunicatii
• Din punct de vedere al modului de transmitere a
informației, comunicațiile se împart în două categorii:
• Comunicații analogice
• Transmiterea informațiilor prin rețelele tradiționale de
telefon, radio și televiziune se face analogic. Aceasta nu
necesită utlilizarea de coduri în sistemul binar, așa ca în
comunicația digitală.
• Comunicații digitale
• Mulţimea protocoalelor şi a nivelelor reprezintă
arhitectura reţelei.
• = modul de interconectare a componentelor reţelei,
pentru a realiza un anumit mod de functionare
• Arhitectura unui sistem trebuie să ne dea informaţii
despre modul în care se conectează componentele
sistemului şi despre interacţiunea dintre acestea, dar
oferă şi o imagine generală a sistemului. Stabilirea
arhitecturii sistemului, fie ca este vorba despre o reţea
sau despre un produs software, este una dintre cele mai
importante etape ale realizării unui proiect. Este vital să
se stabilească zonele critice ale sistemului, adică acele
componente ce prezintă risc mare de defectare sau care,
prin defectarea lor, pot provoca oprirea parţială sau totală
a sistemului. Trebuiesc luaţi în considerare şi factorii care
ar putea avea influenţă asupra sistemului (până şi
condiţiile atmosferice ar putea influenta funcţionarea unei
reţele).
• Modelul arhitectural ISO-OSI
• -Modelul ISO-OSI împarte arhitectura reţelei în şapte
nivele, construite unul deasupra altuia, adăugând
funcţionalitate serviciilor oferite de nivelul inferior
• 1 Nivelul fizic are rolul de a transmite datele de la un
calculator la altul prin intermediul unui mediu de
comunicaţie.
• 2 Nivelul legăturii de date corectează erorile de
transmitere apărute la nivelul fizic, realizând o
comunicare corectă între doua noduri adiacente ale
reţelei
• 3 Nivelul reţea asigură dirijarea unităţilor de date între
nodurile sursă şi destinaţie, trecând eventual prin noduri
intermediare (routing ).
• 4 Nivelul transport realizează o conexiune între două
calculatoare gazdă (host) detectând şi corectând erorile
pe care nivelul reţea nu le tratează.
• 5 Nivelul sesiune stabileşte şi întreţine conexiuni
(sesiuni) între procesele aplicaţie, rolul său fiind acela de
a permite proceselor să stabilească "de comun acord"
caracteristicile dialogului şi să sincronizeze acest dialog.
• 6 Nivelul prezentare realizează operaţii de transformare
a datelor în formate înţelese de entităţile ce intervin intr-o
conexiune
• 7 Nivelul aplicaţie are rolul de "fereastră" de
comunicaţie între utilizatori, aceştia fiind reprezentaţi de
entităţile aplicaţie (programele).
• Modelul arhitectural TCP/IP
• - Modelul TCP/IP are doar patru nivele:
• 1 Nivelul gazdă-reţea Printr-un anumit protocol, gazda
trimite prin intermediul reţelei pachete I.P
• 2 Nivelul internet
• Acest nivel este axul pe care se centrează întreaga
arhitectură, rolul sau fiind acela de a permite gazdelor să
emită pachete în reţea şi de a asigura transferul lor între
sursă şi destinaţie
• 3 Nivelul transport
• Este proiectat astfel încât să permită dialogul între
entităţile pereche din gazdele sursă şi destinaţie, pentru
aceasta fiind definite două protocoale capăt-la-capăt:
TCP şi UDP.
• 4 Nivelul aplicaţie
• Nivelul aplicaţie conţine protocoalele de nivel înalt, cum
ar fi terminalul virtual (TELNET), transferul de fişiere
(FTP) şi poşta electronică
 Noţiuni generale
Comunicaţii
• Cablurile sunt de mai multe tipuri :
• Cabluri torsadate formate din perechi de
fire de cupru izolate cu un înveliş de
material plastic, răsucite între ele, care se
folosesc la reţeaua de telefonie fixă.
 Noţiuni generale
Comunicaţii
• Cabluri coaxiale formate dintr-un fir de
cupru protejat de o izolaţie din material
plastic şi tras printr-o plasă metalică; la
exterior cablul este protejat de un înveliş
tot din material plastic. Acest cablu este
folosit în reţelele de transmitere a
programelor de radio şi televiziune.
 Noţiuni generale
Comunicaţii
• Cabluri din fibre optice formate din fibre
optice foarte subţiri, protejate de câte un
înveliş din material plastic; în mijloc cablul
are un miez de oţel, care-i asigură
rezistenţa.
 Noţiuni generale
Comunicaţii
• Prin cablurile coaxiale şi cele torsade se
transmit informaţii sub formă de impulsuri
electrice, iar la cele cu fibre optice
transmisia se face prin semnale
luminoase.
• În telecomunicaţii, transmiterea la distanţe
mari a sunetelor nu se realizează prin
unde sonore, ci prin unde radio; ele sunt
unde electromagnetice şi se produc la
interacţiunea dintre un câmp magnetic şi
un curent electric.
 Noţiuni generale
Comunicaţii
• Undele radio au fost studiate între 1886-
1888 de fizicianul german Heinric Rudolf
Hertz şi de aceea se mai numesc şi unde
hertziene; ele se propagă în spaţiu cu
viteze foarte mari, de 300.000 km/s, la fel
ca şi lumina.
• Principalele caracteristici ale undelor sunt:
• Frecvenţa – arată ritmul în care se produc
undele (vibraţiile); ea se măsoară în hertz
(simbol Hz).
 Noţiuni generale
Comunicaţii
• Lungimea de undă este distanţa dintre
două maxime sau două minime succesive
ale undei.
• Amptitudinea este diferenţa dintre vârful
formei undei şi linia de bază.
 Noţiuni generale
Comunicaţii
• Undele radio au şi o alta proprietate
importantă folosită in comunicaţii, numită
lăţimea de bandă, care reprezintă
diferenţa dintre cea mai înaltă şi cea mai
joasă frecvenţă şi determină cantitatea
maximă de informaţie pe care o poate
transmite unda.
• Transmiterea sunetelor la distanţe mari se
face prin unde electromagnetice numite
unde radio, produse de oscilaţiile sau
variaţiile în timp ale curentului electric.
 Noţiuni generale
Comunicaţii
• Undele electromagnetice sunt de mai multe tipuri,
în funcţie de frecvenţa lor:
• Radiaţii între: 10 la puterea 12 Hz şi 10 la puterea
22 Hz.
• Unde radio între: 10 la puterea 4 Hz şi 10 la
puterea 12 Hz.
• Curentul electric de 50 Hz.
• Unda radio este utilizată în comunicaţii pentru că
energia şi informaţia transportată se păstrează
intactă în cadrul unei singure frecvenţe; această
proprietate a determinat împărţirea domeniului de
unde radio în frecvenţe de emisie. Astfel, fiecare
staţie de radio , televiziune sau reţea de telefonie
mobilă utilizează pentru comunicaţii o frecvenţă
sau un set de frecvenţe cu acordul unei autorităţi
guvernamentale din statul respectiv.
 Noţiuni generale
Comunicaţii
• Luate ca atare, undele radio nu conţin nici
o informaţie; ele au numai rolul de a purta
semnalul ce conţine informaţia care
trebuie transmisă.

Centrală 
Telefonică
(fig 1)
 Noţiuni generale
Comunicaţii
• Informaţia se integrează pe undele radio, numite şi
unde purtătoare,printr-un procedeu numit
modulaţie, iar aparatul care realizează aceasta se
numeşte modulator.

• Staţie
De control
În telefonia 
Mobila (fig 2)
 Noţiuni generale
Comunicaţii
• Comunicaţiile prin unde radio se fac prin unde modulate.
Există următoarele tehnici de modulaţie:
• În amptitudine, AM (amptitudine modulată)
• În frecvenţă, FM (frecvenţă modulată)
• Digitală, prin care în unda radio este integrată o
informaţie de tip digital.
• Modulaţia în amplitudine şi în frecvenţă se utilizează în
cazul transmiterii informaţiilor de tip analogic.
• În funcţie de frecvenţă , există urmatoarele tipuri de unde
radio:
• Unde de frecvenţe foarte joase : 3 – 30 kHz
• Unde de frecvenţe joase (unde lungi) : 30 – 300 kHz
• Unde de frecvenţe medii (unde medii) : 300 – 3000 kHz
• Unde de frecvenţe înalte (unde scurte) : 3 MHz – 30 MHz
• Unde de frecvente foarte înalte (unde ultrasunete) : 30
MHz – 300 MHz
• Microundele 300 MHz -300 GHz
 Noţiuni generale
Comunicaţii
• Undele lungii, medii şi scurte sunt utilizate
în transmisiunile posturilor de radio.
Undele ultrasunete şi o parte dintre
frecvenţele lor se folosesc la transmiterea
semnalelor TV. Microundele se folosesc la
comunicaţiile cu sateliţi, dar au şi aplicaţii
casnice (cuptorul cu microunde).
 Noţiuni generale
Comunicaţii
• 2. Nodul de comunicaţie reprezintă
locul de intersecţie a 2 sau mai multe căi
de comunicaţii.
• Exemple de noduri: centrale telefonice (fig
1) , staţie de control în reţelele de telefonie
mobilă (fig 2), serverele din reţeaua de
internet (fig 3).

• Server
internet 
(fig 3)
 Noţiuni generale
Comunicaţii
• 3. Terminalul este echipamentul sau
aparatul care închide o cale de
comunicaţie. În reţelele de comunicaţie,
terminalele sunt : 1. telefonul fix sau mobil
• 2. computerul

• 3. aparatul de radio, televizorul, flaxul etc.