Master I – Inginerie Geologică și Geotehnică Ambientală

Sesiune ianuarie 2018

Dragomir Gabriela–Mariana
Cuprins
 Definiția loess-ului
 Generarea particulelor de silt
 Deflația prafului (spulberarea prafului)
 Transportul prafului
 Sedimentarea subaeriană a prafului
 Procese epigenetice slabe
 Tipurile de loess din America de Sud
 Loess-ul de origine tropicală
 Loess-ul vulcanic
 Loess-ul generat de anticicloni continentali
 Un caz european de loess non-clasic
 Concluzii
Introducere
 Scopul acestei lucrări este de a descrie procesele chimice și
fizice ce apar în sedimentele de tip loess, un sediment
foarte fin depozitat prin diverse procese. Din punct de
vedere istoric, loess-ul are o origine glaciară/periglaciară,
dar studiile realizate, au demostrat faptul că loess-ul poate
rezulta și din alte surse
 Exemple de proveniență a loess-ului, din surse non-clasice
(din America de Sud până în Europa);
 Loess-ul vulcanic din Ecuator: produs datorită erupțiilor poroclastice/
vântului;
 loess tropical din nordul Argentinei, Braziliei, Urugayului;
 loess gipsitic din nordul Spaniei: distrugerea formațiunilor de anhidrit/gips
datorită climatului rece, vântului;
 depozitele din Venezuela și Brazilia, depuse datorită alizeelor;
 depozitele de loess gri din Argentina, depuse datorită anticicloanelor;
 Definiția loess-ului
 Au fost mai multe încercări de definire a termenului de loess,
dar până în prezent nu a fost admisă o teorie la nivel mondial;
 În general, loess-ul poate fi definit ca un depozit de silt cu
origine eoliană, idee ce a fost elaborată de Richtfoffen în
1882;
 Dimensiunea particulelor este de 20-30µm;
 Au existat și unele încercări de a realiza o definiție mai strictă
a loess-ului, funcție de friabilitate, panta depozitelor, fisuri,
posibilitatea de prăbușire sau funcție de mineralogie;
Generarea particulelor de silt
 Mecanismele ce determină formarea siltului sunt:
 alterarea
 glaciațiunile
 crioclastia
 acțiunea apei
 abraziunea eoliană
 Alterarea fizică, este procesul principal de formare a
siltului;
Deflația prafului (spulberarea prafului)
 Vântul preia particulele de silt de la suprafața terenului,
atunci când umiditatea aerului este scăzută și viteza este
între 20-40 cm/s;
 Aerul este de 715 ori mai puțin dens decât apa și are o
vâscozitate de 55 de ori mai mică decât a apei, ceea ce
determină formarea depozitelor fine eoliene;
 Aerul se deplasează sub formă laminară sau turbulentă,
iar în cadrul deplasării turbulente, apare un mic strat
laminar la contactul cu suprafața;
Transportul prafului
 Zonele ideale pentru transportul unor cantități importante de
praf și sedimente fine în suspensie, se găsesc în regiunile aride
și semiaride, zone ce acoperă 35% din suprafața totală a
continentelor;
 Luând în considerare modele de transport la nivel global,
putem realiza 4 clase majore privind trasportul prafului:
 Sistemul corelat direct cu modelul de circulație atmosferic
 Transportul Musonic
 Transportul generat de anticiclonii continentali
 Transportul prafului datorită vânturilor regionale
 Sahara este cea mai mare zona actuală cu furtuni de nisip;
 Materialul provenit din Sahara, este sursă pentru depozitele din
Europa, America de Nord și de Sud;
Sedimentarea subaeriană a
prafului
 Acumularea particulelor de praf subaeriană, este o
condiție necesară pentru definirea loess-ului;
 Două mecanisme de sedimentare au fost observate în
cazul depozitelor eoliene:
 precipitațiile
 vegetația
 Observațiile de teren au arătat că zonele cu cele mai mari
acumulări de loess, sunt cele cu foartă multă verdeață, de
tipul stepelor, savanelor și de prerie;
Procese epigenetice slabe
 În lumea științifică s-a căzut de acord că loess-ul nu este
doar o acumulare de sedimente, ci o depozitare cu un
anumit grad de coeziune și textură;
 Capacitatea depozitelor de loess, de a creea dealuri
verticale și fisuri mari sub verticale, derivă din cimentarea
slabă a elementelor;
 Cimentarea se realizează prin intermediul precipitării sării,
depuse în urma circulației apelor de infiltrație;
 Cel mai comun în aceste zone se găsesc dizolvate sărurile
de bicarbonat, hidroxizii de fier și silice;
 Tipurile de loess din America de Sud
 Sistemul Eolian Pampean, este cel mai
reprezentativ sistem eolian din America
de Sud, acoperind o arie de 600,000 km2
în câmpiile din Argentina;
 Părțile nordice, sunt constituite dintr-o
centură de loess, cu o lungime de 2000
km și o lățime de 300 km, ce mărginește o
mare întindere de nisip în partea SV (fig.1);
 Loess-ul Pampean este cel mai răspândit
în Emisfera Sudică și conform studiilor
realizate, constituie cea mai groasă
acumulare de loess din lume;
Fig.1 Direcția generală de deplasare a Sistemului
Eolian Pampean în timpul ultimlui maxim glaciar
(Iriondo 1988)
Loess-ul de origine tropicală
 Depozite eoliene foarte
fine, de culoare roșie și
mărginite la bază de
discordanțele erodate, se
găsesc în zone întinse
din America de Sud:
 N-E Argentinei;
 S-E Braziliei;
 Est-ul Praguayului;
 Nord-ul Uruguaiului și
zonele coborâte din
Bolivia (fig.2); Fig 2: Formarea loess-ului tropical în Nord-Estul Argentinei și a zonelor
învecinate
 Loess-ul vulcanic
 Originea particulelor siltice din aumite depozite de loess, este
vulcanică. Au fost identificate strate de cenușă și sticlă
vulcanică, precum și minerale vulcanice;
 În anumite depozite de loess, prezența acestor elemete este
foarte importnată cum ar fi cazul din estul Argentinei sau
Valea Centrală din Chile, Anzii Ecuatoriali sau Cnetura
Vulcanică din Mexic;
 Canguhua, este un depozit de cenușă foarte poros ce a fost
transformat prin intermediul vântului și fixat datorită
climatului, acesta acoperă o zonă de 20,000 km2 (fig.4);
 Are o grosime cuprinsă între 10 și 30 m;
 Fig.5 Modelul de
deplasare al
anticicloanelor
subtropicale în timpul
Holocenului , în
centrul Argentinei și
regiunile
înconjurătoare;
 Un caz european de loess non-clasic
 Geologia unor părți din nordul
Spaniei, sunt caracterizate prin
lipsa rocilor siliciclastice, fiind
în schimb dominate de
formațiuni terțiare de gips (Fig.6);
 Acțiunea primilor factori de
formare a loess-ului în această
regiune a creat un sediment
eolian fin, care îndeplinește toate
cerințele definiției de loess;

Fig 6: Circulația curenților în timpul sedimentării materialului (zona gri

indică zona de râspândire a loessului gipsifer)
Concluzii
 Ca urmare a analizei de mai sus, se pot trage următoarele
concluzii principale:
 Transportul eolian al sedimentului fin în suspensie, este un
fenomen universal, fiind deosebit de important în toate zonele
climatice uscate. Acumulările unui astfel de material sunt numite
loess;
 Ca sediment, loess-ul este un praf sau lut, de origine eoliană,
depozitat în medii subaeriane;
 Geneza loess-ului necesită o succesiune a mai multor mecanisme
specifice: generarea de particule (mai multe procese), deflația
(fizică și biologică), transportul eolian (distanțe lungi sau scurte),
acumularea (capcanele sedimentare sau ploaia).
MULȚUMESC