Sunteți pe pagina 1din 94

ASTMUL BRONSIC ( AB)

 AB= boală inflamatorie cronică a căilor respiratorii


inferioare

 Inflamația = cauza hiperreactivității bronșice


( HRB)

 HRB = cauza episoadelor de wheezing, dispnee și tuse


Astmul: Fiziopatologie

Bronhospasm

Edem bronşic
Hipersecreţie de mucus
ASTMUL BRONŞIC LA SUGAR ŞI COPILUL MIC

 Asocierea unor episoade repetate de obstrucţie a căilor


respiratorii, ca manifestare a unei hiperreactivităţi
bronşice (la infecţiile virale, expunerea la alergeni, efort)
la un copil cu istoric sau dovezi de atopie/alergie, duce la
suspiciunea de astm bronşic încă din primul an de
viaţă.
Criteriile pentru diagnosticul astmului bronşic la sugar şi
copilul mic sunt următoarele :

Criterii majore:
 Spitalizare pentru o formă gravă de bronşiolită acută
sau wheezing;
 Trei sau mai multe episoade de wheezing în cadrul
infecţiilor respiratorii inferioare în ultimele 6 luni;
 Istoric de astm bronşic la unul din părinţi;
 Eczemă atopică;
 Demonstrarea sensibilizării la aeroalergeni
Criterii minore:
 Rinoree în absenţa contextului de infecţie
respiratorie superioară;
 Wheezing în absenţa contextului de infecţie
respiratorie;
 Eozinofilie peste 5%;
 Alergie alimentară;
 Sex masculin.
Se apreciază riscul pentru wheezing
persistent/astm bronşic dacă există
unul din primele 2 criterii majore
plus alt criteriu major sau două
criterii minore.
 Astmul bronşic la sugar şi copilul mic trebuie diferenţiat
de alte cauze de wheezing, în special wheezingul
recurent postbronşiolitic care urmează infecţiei
cu virus sincițial respirator sau cu alte virusuri .
 În anul 2008 ghidul PRACTALL (Consensus report on
the management of asthma în children) subliniază
importanţa identificării fenotipului astmului bronşic la
sugar şi copilul preşcolar pentru tratament:
 Dacă între perioadele simptomatice copilul este sănătos
şi răcelile reprezintă cel mai frecvent factor declanşator,
diagnosticul pozitiv este de astm bronşic indus viral.
 Dacă între perioadele simptomatice copilul nu este
sănătos (prezintă tuse, rinoree, wheezing, etc) se
diferenţiază astmul bronşic indus de efort, dacă
exerciţiul fizic (activitatea) este factorul precipitant sau
astm bronşic indus de alergeni, dacă bolnavul
prezintă sensibilizare la alergeni relevantă clinic.
ASTMUL BRONŞIC LA COPILUL CU VÂRSTA PESTE 5
ANI

 se defineşte ca o boală inflamatorie cronică a căilor


respiratorii inferioare, apărută la copiii cu hiperreactivitate
bronşică înnăscută, manifestată prin dispnee expiratorie
şi wheezing, sensibile la medicaţia bronhodilatatoare.
 La copilul şcolar astmul bronşic este cea mai
frecventă boală cronică.
Factorii de risc pentru astm bronşic:
Factorii predispozanţi sunt:
 - predispoziţia genetică
 - atopia
 - hiperreactivitatea bronşică
 - sexul
Factorii de mediu sunt:
 - Factori care influenţează apariţia astmului bronşic la
indivizii predispuşi genetic
 - Factori “trigger” (declanşatori) care precipită
exacerbările şi/sau favorizează persistenţa simptomelor
Simptomatologia clinică a astmului bronşic poate fi
sistematizată în:

 - Semne şi simptome clinice sugestive pentru astm


bronşic
 - Manifestări clinice specifice astmului bronşic:
- Criza de astm bronşic
- Starea de rău astmatic
- Starea intercritică
Simptomele clinice sugestive pentru astm bronşic:

se caracterizează prin dispariţia simptomelor sub terapie


bronhodilatatoare, apariţia sau agravarea în context infecţios şi
absenţa corelaţiei între severitatea exacerbărilor şi severitatea bolii.
Principalele simptome clinice întâlnite sunt variabile la diferite vârste,
astfel:
 - polipneea este severă la sugar şi moderată la copilul mare, până la
bradipnee în formele severe;
 - dispneea expiratorie, uneori mixtă, paroxistică sau permanentă,
poate lipsi în astmul tusiv;
 - wheezingul
 - tusea este adesea asociată dispneei şi wheezingului şi apare rar ca
simptom unic, este obositoare, chinuitoare, survine în crize şi cu
expectoraţie în cantitate mică care are aspect de “albuş de ou”;
Manifestări clinice specifice astmului bronşic

 1. Exacerbarea astmului bronşic (criza de


astm bronşic) reprezintă un paroxism de dispnee
expiratorie reversibilă şi sensibilă la bronho-
dilatatoare.
 Se clasifică în funcție de simptomele clinice, Sa O2 și
PEF (flux expirator maxim de vârf)- care se măsoară
cu peak- flow metre
Peak flow metre electronice - pot fi
peak-flow-meter conectate la computer in
cabinetul medicului
 Valorile PEF:
sistemul semaforului
 Procente din cea mai
bună valoare
personală!
 Verde: > 80%
 Galben: 50-80%

 Roşu: < 50%


Criza de astm bronşic poate fi:

 Uşoară caracterizată prin dispnee expiratorie de


efort sau în poziţia culcat, polipnee uşoară, tiraj
intercostal inferior şi subcostal, wheezing discret,
puls<100 bătăi/minut, SpO2>95% fără oxigen şi
PEF>80% (flux expirator maxim de vârf).
 Medie când dispneea apare la efortul de a vorbi, sau în
poziţia culcat, polipneea este crescută, vorbirea sacadată,
tirajul intercostal generalizat, wheezingul este important,
pulsul>120 bătăi/minut, SpO2=91-95% fără oxigen,
PEF=60-80%.
 Severă când dispneea este prezentă la repaus sau în
şezut sau la efortul de a vorbi, polipnee peste 40
respiraţii/minut (copil mare) sau peste 60
respiraţii/minut la sugar, tirajul intercostal este
generalizat, wheezingul este şi în expir şi în inspir,
pulsul este peste 120 bătăi/minut, SpO2<91% fără
oxigen şi PEF<60%.
 Stop respirator iminent când dispneea asociază
bradipnee cu balans toraco-abdominal, bradicardie,
epuizare şi suferinţă neurologică de la stare
confuzională, convulsii şi comă.
Starea de rău astmatic (Status astmaticus)

 se defineşte ca un paroxism de dispnee expiratorie


severă clinic de durată prelungită peste 6-8 ore
care NU răspunde la terapia bronhodilatatoare
administrată per os.
Simptomatologia clinică specifică acestei urgenţe pediatrice se
caracterizează prin:
 - dispnee expiratorie cu bradipnee şi expir “gemut” sau “icnit”;
 - tiraj intercostal generalizat;
 - bătăi ale aripilor nazale care pot dispărea prin epuizare;
 - cianoză generalizată;
 - bradicardie;
 - balans toraco-abdominal;
 - diminuarea stării de conştienţă;
 - linişte ascultatorie.
Starea intercritică de AB

reprezintă perioada dintre crize când copilul este


complet asimptomatic sau prezintă o
simptomatologie uşoară (tuse nocturnă şi/ sau
matinală); în formele severe de boală, starea
intercritică se caracterizează prin obstrucţie reziduală
care evoluează spre insuficienţă respiratorie cronică.
În perioada intercritică se va efectua diagnosticul gradului de severitate a astmului după Global Initiative for Asthma (GINA) ( după
criterii clinice și paraclinice ). Astfel, astmul bronşic prezintă 4 trepte de severitate, care clinic au următoarele caracteristici :

 Treapta I (Step1) este astmul bronşic


intermitent definit prin prezenţa simptomelor
diurne < 1/săptămână, a simptomelor nocturne ≤ 2
/lună.

 Treapta II (Step 2) este astmul bronşic


persistent uşor definit prin prezenţa simptomelor
diurne > 1/săptămână, dar mai puţin de 1/zi, a
simptomelor nocturne>2/lună.
 Treapta III (Step 3) este astmul bronşic persistent
moderat definit prin prezenţa simptomelor diurne zilnic,
prezenţa simptomelor nocturne > 1/săptămână.
 Treapta IV (Step 4) este astmul bronşic persistent sever
definit prin prezenţa simptomelor diurne continuu, cu
limitarea activităţilor fizice, prezenţa simptomelor
nocturne frecvent.
Diagnosticul pozitiv de astm bronşic este susţinut de:

 Anamneză în care există wheezing recurent cu dispnee


expiratorie, tuse cronică, exacerbări sezoniere sau de
efort, antecedente personale patologice de atopie prin
existenţa altor comorbidităţi alergice (eczemă atopică,
rinită alergică, sinuzită, polipoză nazală, alergie
alimentară şi/sau medicamentoasă), antecedente
familiale de atopie
 Examen fizic al aparatului respirator cu tiraj
intercostal inferior şi subcostal, hipersonoritate la
percuţie, bătăi ale aripilor nasului, polipnee/bradipnee,
cianoză localizată/generalizată, raluri sibilante şi
subcrepitante bilaterale/linişte ascultatorie.
Investigaţii paraclinice

Investigaţii ale funcţiei respiratorii pentru:


 diagnosticul pozitiv de astm bronşic “probabil”
când spirometria evidenţiază VEMS scăzut,
VEMS/CV scăzut, testul la efort standardizat timp
şase minute agravează obstrucţia bronşică şi testul la
bronhodilataţie (cu ventolin) ameliorează obstrucţia
bronşică cu cel puţin 15% la 15-20 minute;
Explorarea alergologică cuprinde:
 - testarea cutanată;
 - dozarea IgE serice totale;
 - dozarea IgE serice specifice.
Alte investigaţii:
 - hemoleucograma în care se deceleză eozinofilie;
 - examenul sputei pentru examen citologic
(eozinofile) şi culturi;
 - radiografia toracică care confirmă emfizemul
pulmonar
Diagnosticul diferenţial impune excluderea :

 bronşiolitei acute,
 refluxului gastro-esofagian,
 aspiraţiei de corp străin,
 cardiopatiilor congenitale,
 fibrozei chistice de pancreas,
 deficitelor imune primare sau secundare,
 deficitului de alfa-1 antitripsină,
 compresiunilor mediastinale,
 bronşiectaziilor.
Tratamentul

Obiectivele terapiei sunt trei:


 1. controlul manifestărilor acute (criza)
 2. prevenirea exacerbărilor
 3. menținera funcțiilor pulomare cât mai aproape
de normal
Tratamentul farmacologic:

 1. medicatie bronhodilatatoare ( ex. Ventolin spray)

 2. medicatie antiinflamatoare ( prep. cortizonice )

 3. terapie simptomatică ( fluidifiante etc ).


KINETOTERAPIA – OBIECTIVE

 tonifierea musculaturii respiratorii

 ameliorarea distribuției intrapulmonare a aerului

 corectarea schimburilor gazoase


KINETOTERAPIA – OBIECTIVE (II)

- readaptare la efort

- reinserția socio-profesională

- îndepărtarea factorilor organici, funcționali și


psihici, ce sunt sau pot deveni factori de întreținere
sau agravare a deficitului funcțional respirator
KINETOTERAPIA – OBIECTIVE (III)

corectarea tuturor condițiilor de habitat, de muncă, a


deprinderilor, a tuturor influențelor exterioare ce
reprezintă factori determinanți sau agravanți pentru
evoluția bolii. În această categorie intră:
 fumatul
 tipul activității
 regimul de viață
 alimentația
 prevenirea bolilor intercurete mai ales a virozelor
 evitarea alergenilor.
ALGORITM DE ABORDARE KINETICĂ

 posturare într-o poziție relaxantă și facilitatoare a


respirației cât mai adecvată
 Dezobstrucție bronșică prin drenaj
 relaxarea musculaturii expiratorii, facilitarea
expectorației, reducerea tusei iritative
 creșterea circulației pulmonare prin masaj
Între crize:

 învățarea și utilizarea unor elemente sau metode de


relaxare
 Învățarea și utilizarea unor posturi relaxante și
facilitatoare ale respirației din decubit, așezat și
ortostatism
 drenaj bronșic
 Învățarea drenajului și autodrenajului
- învățarea unei tuse corecte
- învățarea unor modalități de reeducare a respirației
- învățarea unor programe de exerciții pentru
corectarea diferitelor deficite musculo-scheletale
- învățarea unor modalități de creștere a capacității de
efort.
Metode de Kinetoterapie

RELAXAREA.
 poate reprezenta, la unii astmatici, o reală terapie pentru
prevenirea şi oprirea crizelor paroxistice, diminuând
nevoia de simpatomimetice, deoarece se ştie că
hiperreactivitatea emoţională este un stimul pentru
bronhospasm, dispnee şi tuse;
S-au descris 2 tipuri metodologice de relaxare:
A. Relaxarea "extrinsecă", în care rezolvarea stării de
tensiune este mediată de un factor extern pacientului,
ceea ce creează o stare de dependenţă a acestuia de
factorul extern. În această categorie intră:
- masajul sedativ, miorelaxant;
- aparatura relaxatoare ( masa sau fotoliul vibrant
etc.);
Dezavantajul acestor metode este poziţia pasivă pe care
o are pacientul faţă de terapia de relaxare, ceea ce şi
face să nu se producă de fapt o adevărată relaxare.
B. Relaxarea "intrinsecă" este astăzi
considerată ca singura capabilă să inducă o
adevărată relaxare. Subiectul îşi execută el
însuşi relaxarea, este autonom, chiar dacă
un kinetoterapeut îi dirijează şedinţele de
relaxare până la învăţarea tehnicilor
respective. Numai prin acest gen de
relaxare se asigură acea inhibiţie reciprocă,
psihic - muşchi
O tehnică de relaxare intrinsecă este cea introdusă
de Edmund Jacobson şi care are la bază relaxarea
progresivă pe baza principiului de identificare
kinestezică a stării de tensiune (contracţie) musculară,
în antiteză cu cea a lipsei de contracţie (relaxare). Se
vor executa deci, după o anumită tehnică contracţii -
decontracţii la nivelul diverselor grupe musculare.
Contracţia trebuie să aibă forţa 3 din "testingul"-ul
muscular, adică doar atât cât segmentul respectiv este
ridicat antigravitaţional. Această ridicare trebuie făcută
de pacient sub imaginea "că de-abia o poate executa".
Posturarea
Observând bolnavii cu astm bronsic, se
constată că, intuitiv, unii dintre aceştia
adoptă în anumite momente mai dificile
(criză de dispnee, chinte de tuse) unele
poziţii particulare ale trunchiului şi
chiar ale întregului corp, poziţii care le
uşurează starea de disconfort respirator.
 Posturile de relaxare se
execută în pat - în poziţe
de decubit lateral.
Pacientul menţine
spatele cifozat, genunchii
semiflectaţi şi
antebraţele încrucişate la
piept.
 în poziţie şezândă. Pacientul
menţine trunchiul în anteflexie şi
sprijin anterior pe perne;
genunchii flectaţi, plantele pe sol
iar braţele ajută sprijinul
anterior.

 postură facilitatoare pentru


bolnavul dispneic aflat în criză
este cea în care pacientul se află
în ortostatism, cu spatele
sprijinit de un plan dur,
coloana uşor cifozată, trunchiul
în anteflexie, umerii relaxaţi,
membrele superioare atârnând în
faţa corpului, genunchii uşor
flectaţi
 În tratamentul pacienților cu astm bronșic un obiectiv de
prim ordin este dezobstrucţia bronșică, în cadrul căreia
evacuarea secreţiilor este componenta principală. Se ştie
că pacientul cu astm bronșic este in imposibilitate de a-şi
asigura un drenaj bronhic spontan complet.
 Se ştie că migrarea secreţiilor bronhice este condiţionată
nu numai de activitatea ciliară şi de tuse, ci şi de
vascozitatea lor, de gradul de plasticitate, determinant
pentru viteza de formare a sputei şi de decolare a ei
de pe pereţii bronșici.

 Kinetoterapia are un rol deosebit de


important în evacuarea bronșică, putând interfera
procesele care condiţionează în mod natural migrarea
secreţiilor.
Presiune externă la niv. toracelui sup ( fig. de sus )
Presiune externă la niv. toracelui inf ( fig. de jos )

 Presiunea externă
exercitată pe torace in
timpul expirului
măreşte fluxul expirator.
La copii dar şi la adulţi,
drenajul asociat cu
această presiune este foarte
util.
 Vibraţiile toracice externe ajută la desprinderea
secreţiilor de pe pereţi.
 Scopul drenajului de postură este deci de a facilita
evacuarea secreţiilor .
 Secreţiiile se vor scurge spre căile bronșice mari şi trahee,
de unde sunt scoase prin tuse sau aspiraţie.
 Trebuie atenţie la bolnavii care nu pot tuşi
(comatoşi de exemplu) şi la care nu avem organizat nimic
pentru aspiratorul bronșic. În acest caz mai bine se
renunţă la drenajul de postură.
DRENAJUL POSTURAL

 Efectuăm drenajul postural al pacientului în special


seara înainte de culcare . El va usura somnul și
odihna pacientului . Acesta va fi poziționat în decubit
dorsal / decubit ventral cu capul mai coborat decat
picioarele si efectuăm percuție cu palmele făcute
căuș în zona segmentului pulmonar cu probleme .
Percuția se execută timp de mai multe minute până
când pacientul simte nevoia să tușească . Procedura
nu trebuie să fie dureroasă . Pacientul poate purta
tricou sau îmbrăcăminte ușoară, nu trebuie neapărat
dezbrăcat .
 În conjuncție cu percuția se utilizează și vibrația ce
se aplică doar pe faza de expir pentru a deplasa
secrețiile către căile aeriene mai mari . Se aplică prin
plasarea ambelor mâini pe piele de-a lungul peretelui
toracic . Presiunea e aplicată în același sens cu
mișcările toracelui . Se poate termina cu o
scuturare ( o vibrație mai riguroasă ) în care
degetele mari sunt strânse împreună , palmele
deschise cu degetele răsfirate pe toracele pacientului.
Posturarea pentru realizarea drenajului bronşic

 Pacienţii care expectorează au nevoie de această metodă


terapeutică, în scopul evacuării secreţiilor bronşice. În acest
caz, programul kinetic va fi individual .
 Metoda are la bază principiile gravitaţiei şi al curgerii fluidelor
datorită gradientului de înălţime. Eficacitatea drenajului creşte
prin asocierea acestei tehnici cu trei factori:
- modularea fluxului aerian prin căile respiratorii în funcţie
de fazele respiraţiei;
- exercitarea unei presiuni externe pe torace în timpul
expirului, care va creşte fluxul expirator
- executarea de vibraţii sau tapotaj toracic.
Drenajul postural se execută obligatoriu
dimineaţa, a jeune, însă în funcţie de
necesităţi se poate executa de mai multe ori pe
zi; cu 10 15 minute înainte de şedinţa de
posturare se recomandă administrarea unui
aerosol bronhodilatator. O şedinţă de drenaj
bronşic se întinde pe o perioadă de maxim 45
minute; durata unei poziţionări este de 5 -10
minute.
Ca reguli generale se respectă următoarele indicaţii:
 zonele cele mai încărcate se drenează primele;
 la încheierea unei poziţionări, pacientul respiră profund,
cu accent pe expir, şi tuşeşte de câteva ori, expectorând
într- un recipient pe care trebuie să-l aibă în permanenţă la
dispoziţie;
 după fiecare poziţionare, timp de aproximativ 1 minut,
kinetoterapeutul va executa deasupra segmentului de
drenat vibraţii (când sputa este fluidă) sau tapotări .
 Poziție de drenaj al
segmentului posterior al
ambilor lobi inferiori :
decubit dorsal pe masa
de gimnastică, membrele
inferioare flectate,
antebrațele sprijinite pe
masă, masa ridicată la 45
de grade în partea
dinspre membrele
inferioare .
Poziție de
drenaj al
segmentelor
anterioare a
ambilor lobi
superiori:
aceeași poziție ca
cea anterioară dar
fără înclinarea
mesei.
 Poziție de drenaj al
segmentului
posterior al ambilor
lobi inferiori: decubit
ventral cu membrele
superioare flectate și
fruntea pe antebrațe .
 Poziție de drenaj al
segmentului
posterior al lobului
superior drept :
decubit lateral stâng cu
capul pe pernă și
antebrațul drept flectat
Poziție de drenaj
pentru segmentele
laterale dreapta și
lobul inferior drept
Decubit lateral stâng cu
membrele inferioare și
bazinul pe bancheta de
gimnastică, trunchiul
înclinat antero- lateral,
antebrațul stâng
sprijinit,capul pe
antebrațul stâng pe o
pernuță. Masa ridicată la
45 de grade în partea
dinspre membrele
inferioare.
Poziție de
drenaj al
lobului
mijlociu –
decubit
lateral stâng
Poziție de drenaj
pentru
segmentele
posterioare din
lobii superiori :
poziție șezândă,
aplecat în față
 Poziție de drenaj
pentru segmentul
apical din lobii
superiori ( drept și
stâng): poziție
șezândă pe scaun.
Prof. Albert Haas de la Institutul de recuperare medicală din New York, a alcătuit un program
de "exerciţii" pentru drenajul bronșic pe care il recomandă pacienţilor la domiciliu.

 Exerciţiul I: Din şezând, 5 poziţii, fiecare


menţinându-se 10-15 secunde
 A. Se stă drept
 B. Se apleacă trunchiul lateral dreapta, la 45 grade
 C. Se apleacă trunchiul lateral stânga la 45 grade
 D. Se apleacă trunchiul pe spate, la 30 grade
 E. Se apleacă trunchiul în faţă, la 45 grade
Exerciţiul II:

 Decubit, 2 poziţii, câte - 10-15 sec

 A. Decubit dorsal (fără pernă)

 B. Decubit ventral
Exerciţiul III:

 Decubit lateral, 4 poziţii, câte 10-15 sec.


 A. Decubit lateral stâng, cu pernă mică sub cap.
 B. Se pivotează pe umărul stâng, rotindu-se cât mai mult
posibil în faţă umărul drept şi trunchiul.
 C şi D. Invers dar din decubit lateral drept.
Exerciţiul IV:

 Decubit ventral, o pernă sub abdomenul inferior;

 capul se sprijină pe antebraţele încrucişate înainte. Se


menţine 10-15 sec.
Exerciţiul V:

 Decubit dorsal, cu o pernă mică sub fese, genunchii


flectaţi la 90 grade.

 Patul înclinat cu 15 grade (dând poziţia


Trendelenburg). Se menţine 20 sec
Exerciţiul VI:

 poziţii a câte 11-15 sec. Patul la fel ca la exerciţiul V.

 A. Decubit lateral stâng, cu o pernă sub şold şi baza


toracelui.

 B. Decubit lateral drept.


Exerciţiul VII:

 4 poziţii, fiecare de câte 10-15 sec. Patul ridicat la


20 grade (Trendelenburg).
 A. Decubit dorsal.
 B. Se rotează trunchiul spre stânga pivotand pe umărul
stâng, umărul drept ajungând la 45 grade. Membrele
inferioare rămân ca la poziţia A (întinse cu degetele
în sus)
 C. Din nou se reia poziţia A.
 D. Ca la B, dar rotirea este spre dreapta.
Exerciţiul VIII:

 Este exerciţiul final pentru a drena bronșiile mari.


 Decubit ventral în latul patului, astfel încât
membrele inferioare, bazinul să fie pe pat. Trunchiul,
frânt de la mijloc, este aplecat spre podea, fruntea se
sprijină pe mâinile puse pe podea. Trunchiul face cu
podeaua un unghi de cca 45 grade. Un pahar pentru
secreţii va fi la indemană. Durata acestei poziţii va fi de
minimum 3 minute, putând merge pană la 20 minute.
 Exerciţiile se execută dimineaţa şi seara.
 Pentru drenarea bronșiilor mari, mai există alte 2
variante, prescrise de alţi autori, dar ceva mai dificil
de suportat. Durata lor este în funcţie de pacient, de la
cateva zeci de sec. până la cateva minute.

 Se recomandă asocierea vibraţiilor şi percuţiilor


toracelui.
Iată cele 2 variante:
 pe mese speciale, pacientul  pe un fel de "capră", bolnavul
este legat cu o chingă de stă în picioare lângă un
mijloc. postament care ajunge în
 Porţiunea de masă care dreptul bazinului pacientului.
susţine toracele se lasă în jos Pe acest postament, pacientul
în aşa fel încât trunchiul îşi indoaie trunchiul cât mai
ajunge să facă un unghi de mult, sprijinind abdomenul
60-70 grade cu bazinul şi pe capră şi umerii de nişte
membrele inferioare. Această opritori.
poziţie se face desigur din
decubit ventral.
 Există şi poziţia de decubit
lateral, în care caz înclinaţia
trunchiului va fi doar de 45
grade.
Regulile drenajului de postură

 Este de preferat ca la pacienţii cu fenomene obstructive să


se administreze înainte cu 10-15 minute un
bronhodilatator (dintr-un Dozier-aerosol)
 Drenajul se face înainte de masă
 Se execută o dată sau de mai multe ori pe zi, în funcţie de
necesitate
 Un drenaj al întregului plămân nu trebuie să dureze mai
mult de 30-45 minute, în care timp se va trece prin câteva
poziţionări mai mportante pe o durată de 5-10 min.
fiecare.
 Zonele cele mai încărcate se drenează primele.
 După fiecare poziţie, pacientul va respira de cateva ori
profund, apoi va tuşi de cateva ori încercând să
expectoreze. Prezenţa paharului pentru expectoraţie are şi
un bun efect psihic
 La sfarşitul fiecărei poziţionări, timp de aproape 1
min.,kinetoterapeutul va executa tapotări deasupra
segmentului drenat sau vibraţii, manuale sau cu
aparatul de vibromasaj.
 In anumite situaţii, kinetoterapeutul execută
vibrarea-scuturare a întregului torace.
 Se pare că,pentru sputele vâscoase, groase este de
preferat percuţia (tapotarea) toracelui, iar pentru
sputele subţiri, fluide, vibraţia.
Mulţi kinetoterapeuți aplică 1/2 minut percuţia,
apoi 1/2 minut vibraţia.
Mijloace , metode și exerciții de gimnastică respiratorie
folosite în astmul bronșic:

Din poziția decubit dorsal cu


mâinile pe abdomen și coatele pe
saltea se vor executa :

1. Expirație impusă , urmată


de inspirație cu antepulsia
abdomenului (ridicarea
abdomenului ) pe masură ce
aerul patrunde,
expirația prin pronuntarea
literei S și
coborarea abdomenului
( de 8 – 10 ori ) . Amândouă
mâinile pe abdomen , cu
coatele pe saltea ;
2. respirația se va executa
la nivelul toracelui .
În momentul în care se
execută expirul, mâinile
se apropie ușor .
În momentul inspirului
mâinile se vor depărta
(de 8 – 10 ori )
3. subiectul în
poziția șezând
cu trunchiul aplecat
spre spate și spre stânga
( pentru segmentul apical
drept sau stâng)
4. subiectul este în decubit
lateral stâng , cu
trunchiul în rotație
anterioară de 45 º
înainte , sprijinit pe o
pernă (pentru lobul
superior dr.) și în
decubit lateral drept
( pentru lobul
superior stâng )
5. subiectul în
decubit dorsal , cu
genunchii
ușor flectați ,
pentru segmentele
anterioare, lobii
superiori stâng și
drept ;
6 . subiectul în
decubit ventral ,
pentru
segmentele
superioare , lobii
inferiori
7. din decubit dorsal , cu mâinile la
nivelul claviculei , execută inspir și
expir , ridicând ușor cutia toracică ,
astfel încât sternul să ajungă sub
bărbie ( în expir toracele revine la
poziția normală ) ;
8. din decubit dorsal , cu
genunchii îndoiți se execută :
 ducerea brațului stâng spre șoldul
drept , concomitent cu ridicarea
capului și a umerilor – expirație ;
 ducerea brațului stâng oblic sus , cu
răsucirea capului spre stânga –
inspirație ( după câteva repetări , se
face la fel cu brațul drept ) .
9. ducerea ambilor genunchi
la piept , cu
ajutorul brațelor – expir ,
revenire inspir ;
10. din poziția pe
genunchi cu sprijin pe
brațe : (fig.8a)
 expir activ , trăgând
abdomenul în sus; (fig.8b)
 inspir concomitent cu
coborârea abdomenului și
ridicarea toracelui și a
capului ( de 10 ori ); (fig. 8c)
11. pe genunchi , pe călcâie șezând :
 ducerea brațelor în sus – inspirație
 aplecarea trunchiului înainte , cu ducerea brațelor înapoi sus
cu expirație ( de 10 ori)
12. din poziția șezând pe scaun execută :
 aplecarea trunchiului inainte , cu brațele încrucișate pe abdomen – expirație
 ridicarea trunchiului , cu ducerea brațelor lateral – inspirație
13. cu mâinile sprijinite pe genunchi – expirație și ducerea
brațului stâng oblic sus – inspirație ;
14. cu mâinile sprijinte pe genunchi – expirație , cu
aplecarea trunchiului inainte :
 ridicarea trunchiului – inspirație
 Expirație sacadată , se elimină aerul în 3 – 4 reprize , în ritm rapid .
Reeducarea respiratorie .Obiective

 Se apreciază că obiectivele reeducării respiratorii sunt


următoarele:
 1. Să crească volumele de aer mobilizabile, pentru întreg
plămânul sau numai în anumite regiuni pulmonare.
 2. Să scadă travaliul ventilator fie prin scăderea
rezistenţelor dinamice la flux, fie prin creşterea
complianţei toracice, fie prin ambele,

 3. Să tonifice musculatura respiratorie.


 4. Să controleze şi să coordoneze ritmul respirator.
Dirijarea aerului la nivelul căilor respiratorii superioare
presupune reeducarea inspirului şi expirului

 Inspirul pe nas rămâne


forma cea mai fiziologică a
respiraţiei; se solicită
pacientului să inspire pe
nas, lin, prelung (imitând
mirosirea unei flori),
întrucât executarea forţată
determină bronhospasmul.
Inspirul mobilizează
diafragmul, fapt evidențiat
şi de bombarea
abdomenului .
 Expirul se execută de
obicei tot pe nas, însă, la
bolnavul astmatic se
solicită expiraţia orală,
pentru a diminua rezistenţa
la flux din timpul expirului.
Se solicită pacientului să
expire pe gură, cu buzele
strânse (ca pentru fluierat)
Reeducarea respiraţiei abdominale

presupune învăţarea respiraţiei abdominale corecte. Descrierea


tehnicii: pacientul se află în decubit dorsal cu capul în
anteflexie prin sprijin pe pernă cu genunchii flectaţi, pentru
relaxarea musculaturii abdominale; mişcările respiratorii se
vor efectua sub control manual; inspirul va fi însoţit de
antepulsia abdomenului, expirul de retropulsia abdomenului.
După ce se va obţine o respiraţie abdominală corectă, se vor
asocia mişcărilor abdominale cele ale toracelui inferior,
realizând astfel cel mai corect model respirator, cel al
respiraţiei abdominotoracale inferioare.
Reeducarea respiraţiei costale

 are la bază conştientizarea mişcărilor toracale ce


se realizează prin producerea de către
kinetoterapeut a unor contrarezistenţe pentru
mişcările costale, astfel forţând muşchii să
lucreze la o tensiune crescută, mult mai uşor de
sesizat de către pacient.
Descrierea tehnicii de reeducare a respirației costale:

 mâinile kinetoterapeutului se plasează pe zona dorită, cu


degetele de-a lungul coastelor;
 se solicită expirul complet timp în care mâinile
kinetoterapeutului execută o presiune pe peretele costal, ce
creşte pe măsură ce se apropie sfârşitul expirului (este faza de
punere în tensiune a musculaturii respective);
 inspirul va găsi în zona antrenată, o contrarezistenţă creată de
mâinile kinetoterapeutului, ceea ce va necesita o creştere a
tensiunii musculaturii inspiratorii interesate pentru realizarea
fazei de inspir;
 în continuare, presiunea exercitată va slăbi treptat, pe măsură
ce se termină inspirul, în aşa fel încât, în final, toracele să fie
liber de orice presiune.
 Regiunile toracice pe care
se execută tehnica cu
contrarezistenţă sunt:

a. regiunea costală inferioară,

b. regiunea costală mijlocie

c. regiunea costală
superioară .
ă
Antrenamentul la efort dozat

 Antrenamentul la efort al asmaticului este preconizat ca


metodă de neînlocuit în recuperarea acestor bolnavi
Majoritatea asmaticilor au o capacitate de efort redusă
deoarece o bună parte din ei declanșează crize de efort ,iar alţii
pierd această capacitate în perioadele de acutizare a
fenomenelor sau își elimină treptat efortul de teama
eventualelor crize de dispnee . În timpul ședinţelor de
antrenament se va lucra cu un efort care să nu depășească 60-
70% din intensitatea la care apare criza de dispnee .
 Se recomandă ca ședinţa de antrenament să înceapă cu o
încălzire generală ,în care efortul este ușor ,la o capacitate de
60% din capacitatea totală de efort , crescându-se treptat .
În timpul antrenamentului la efort se vor urmări
următorii parametrii:

 apariţia sau creșterea dispneei


 apariţia unei stări de disconfort
 apariţia sau accentuarea respiraţiei zgomotoase
 apariţia tahipneei
 creșterea ritmului cardiac sau aritmie
 apariţia unor dureri toracice de tip constrictiv (gheară)
sau presiune în zona sternului