Sunteți pe pagina 1din 17

HEPATITA C

ELEV:ISPAS LAVINIA-FELICIA
Epidemiologia bolii hepatice

• Hepatitele virale reprezinta o problema majora de sanatate, dar si


socioeconomica, la nivelul intregului glob, in ciuda progreselor facute in
preventia si tratamentul acestora.
Estimările arată că între 130–170 milioane de persoane în întreaga lume suferă
de hepatită C, adică ~3% din populația lumiiÎn fiecare an se înregistrează 3–4
milioane de cazuri noi, iar peste 350.000 de persoane mor anual din cauza unor
afecțiuni induse de hepatita C. Rata incidenței a crescut substanțial în secolul al
XX-lea datorită utilizării de droguri intravenoase combinată cu medicația
intravenoasă sau utilizarea de echipamente medicale nesterilizate.
Aproximativ 2% din populația Statelor Unite suferă de hepatită
C, înregistrându-se anual între 35.000 și 185.000 de cazuri noi.
S-a înregistrat o scădere a incidenței bolii în țările vestice
începând din anii '90, datorită îmbunătățirii examenelor
hematologice înaintea tranfuziilor. Numărul anual de decese
înregistrate în Statele Unite din cauza HCV variază între 8.000 și
10.000. Se preconizează o creștere a ratei mortalității datorită
îmbolnăvirii și decesului persoanelor infectate în urma
transfuziilor înainte de efectuarea testelor HCV.
Ratele de infectare sunt mai ridicate în unele țări
din Africa și Asia.[51] Printre țările cu rate de infectare foarte
ridicate se numără Egiptul (22%), Pakistanul (4,8%) și China
(3,2%). Incidența foarte ridicată în Egipt este legată de campania
de tratament în masă, în prezent întreruptă,
împotriva schistosomiazei, în care erau utilizate seringi din sticlă
sterilizate necorespunzător.
In Europa se delimiteaza trei arii geografice principale, in functie de incidenta
bolii hepatice:

Risc inalt Europa de Est, Grecia , Italia , Romania


Risc mediu Europa Centrala si de Vest
Risc scazut Europa de Nord
GRUPURI CU RISC INALT IN INFECTIA VHC
*Pacienti cu nivele crescute ale
transaminazelor sau semne clinice de hepatita
* Pacienti cu ciroza hepatica sau fibroza
* Persoane aflate in inchisoare pe termen lung
* Utilizatori de droguri intravenoase
* Pacienti care au urmat sau urrmeaza programe de hemodializa
* Persoane care au efectuat in mod repetat injectii
* Pacienti care au efectuat proceduri medicale invazive sau lucrari
dentare in tari cu prevalenta mare VHC
* Pacienti care au primit transfuzii de sange in afara EU sau inainte
de 1992 in EU
* Pacienti hemofilici care au primit preparate cu factori de coagulare
inainte de 1987
* Pacienti coinfectati HIV
* Pacienti care au utilizat cocaina intra-nazal
* Persoane cu tatuaje sau body-piercing efectuate in unitati
neigienice
* Copii din mame infectate VHCg
Hepatita cronica se defineste ca o boala inflamatorie hepatica, atunci
cand
semnele clinice si modificarile biologice persista cel putin sase luni.
Desi este o infectie sistemica, afecteaza predominant ficatul. Cei cinci
agenti virali sunt reprezentati de
virusul hepatitic A (HVA), virusul hepatitic B (VHB), virusul hepatitic C
(VHC),
virusul hepatitic D (VHD) si virusul hepatitic E (VHE). Exista, de
asemenea, inca doua tipuri particulare de virusuri hepatitice, virusul
hepatitic G si virusul hepatitic TT6.
Hepatita C este cauzata de o infectie virala, dar exista si alte cauze
posibile , cum ar fi :hepatita autoimuna(cand organismal produce
anticorpi impotriva tesuturilor ficatului )si hepatita care apare ca
rezultat al folosirii medicamentelor, drogurilor,acumularii toxinelor in
corp si consumului excesiv de alcool.
Virusul hepatitic C

Virusul hepatitic C a fost identificat in 1988, iar anterior


descoperirii, era denumit virusul “non-A non-B”. Este un virus
ARN liniar, monocatenar si constituie propriul gen in familia
Flaviviridae. La microscopul electronic, apare ca o sfera cu
diametrul de 55-56nm, constituita din capsida (30-35nm) si
anvelopa (7nm).
Evolutia si prognosticul bolii depind de: nivelul viremiei,
genotipul viral, varsta, substratul histologic, co-infectia cu VHB,
VHD sau HIV, deficit de alfa -1 antitripsina, hemocromatoza (
toate aceastea accelereaza evolutia hepatitie VHC).
Adeseori hepatita C nu se manifestă prin simptome, dar o infecție cronică
poate afecta ficatul iar după o perioadă mai îndelungată poate duce la ciroză
sau cancer hepatic. În unele cazuri, persoanele cu ciroză suferă și de
insuficiență renală, cancer hepatic. O complicație frecventă a cirozei este
hipertensiunea portală, care la rândul ei provoacă anastomeze care permit
sângelui să evite trecerea prin ficat; acest lucru producând vene varicoase la
nivelul esofagului și stomacului, ce pot duce la sângerări până la deces.
Cai de transmitere

Hepatita C se transmite la oameni mai ales prin contact direct cu


sângele infectat prin administrarea de injecții intravenoase, folosirea
echipamentului medical nesteril și transfuzii de sânge sau, posibil,
relațiile sexuale neprotejate cu persoane infectate.

Semne si simptome

Hepatita C prezintă simptome acute la doar 15% din cazuri. Cel mai
adesea, simptomele sunt ușoare și nespecifice, dintre acestea făcând
parte:scăderea apetitului alimentar, oboseala, greața, durerile
musculare și articulare și scăderea în greutate. Puține dintre cazurile
de infecție acută sunt asociate cu icter. Infecția dispare fără
tratament la 10-50% din persoane și cel mai adesea la femeile
tinere.
Infecția cronică
Optzeci la sută dintre cei expuși virusului dezvoltă infecție cronică.Majoritatea acestora
prezintă simptome minime sau sunt complet asimptomatici în primele decenii de la apariți
infecției, cu toate că hepatita C cronică poate fi asociată cu oboseala.Hepatita C este cauza
principală a cirozei și a cancerului hepatic în rândul persoanelor ce poartă infecția timp de
mulți ani. Între 10 și 30% dintre persoanele ce poartă infecția timp de peste 30 de ani
dezvoltă ciroză. Ciroza apare cu precădere la persoanele infectate cu hepatita B sau cu
HIV, la alcoolici și la bărbați. Persoanele ce suferă de ciroză sunt în proporție de douăzeci l
sută mai expuse riscului dezvoltării cancerului hepatic, o proporție de 1-3% pe an. În cazu
alcoolicilor, riscul este de o sută de ori mai mare. Hepatita C este cauza a 27% dintre
îmbolnăvirile de ciroză și a 25% dintre cazurile de cancer hepatic.

Ciroza hepatică poate duce la hipertensiune la nivelul venelor ce se conectează la ficat,


acumulare de lichid în abdomen, învinețire sau sângerare la traumatisme minore, dilatarea
venelor, în special a celor de la nivelul stomacului și a esofagului, icter (îngălbenirea pielii)
și encefalită hepatică.
Testele de diagnosticare a hepatitei C includ: anticorpi anti-HCV, ELISA,
tehnica Western blot și ARN VCH cantitativ.[6] Reacția de polimerizare în lanț
poate detecta ARNul VHC la una sau două săptămâni după infecție în timp ce
testele care depistează anticorpii pot detecta doar mai târziu infecția, pentru
că formarea acestora durează mult mai mult.

Hepatita C cronică este o infecție cu virusul hepatitei C care persistă mai


mult de șase luni pe baza prezenței ARN-ului acestuia. Dat fiind faptul că
infecțiile cronice pot persista timp de zeci de ani fără simptome, medicii le
descoperă de obicei în cadrul testelor serologice asociate examenului
gastroenterologic sau în timpul examenelor de rutină la persoane cu risc
înalt. Examenele nu fac deosebire între infecțiile acute și cele cronice.
PREVENIRE

Până în anul 2011, nu există niciun vaccin pentru prevenirea


hepatitei C. Vaccinurile de acest tip sunt în curs de dezvoltare, iar
unele prezintă rezultate încurajatoare.Riscul de hepatită C în cazul
persoanelor dependente de droguri cu administrare intravenoasă
scade cu aproximativ 75% printr-o combinație de strategii
preventive, cum ar fi programele de schimbare a acelor și de
tratare a dependenței de droguri. Este importantă examinarea
donatorilor de sânge la nivel național, precum și aderarea la
precauțiile universale în cadrul centrelor medicale. În țările în care
aprovizionarea cu seringi sterile este insuficientă, se recomandă
prescrierea de medicamente pe cale orală și nu prin injectare.
TRATAMENT
• Virusul HCV provoacă apariția infecției cronice la 50–80% dintre persoanele
infectate. Între 70-80% de cazuri în care virusul este lăsat fără tratament,
poate să ducă la: cancer de ficat, insuficiență hepatică sau ciroză. Aproximativ
40-80% dintre aceste cazuri se vindecă prin tratament.În cazuri rare, infecția
se poate vindeca fără tratament.Persoanele cu hepatită C cronică trebuie să
evite consumul de alcool și medicamente hepatotoxice și trebuie vaccinate
împotriva hepatitei A și a hepatitei B. În cazul persoanelor cu ciroză trebuie
efectuate ecografii cu ultrasunet pentru depistarea cancerului hepatic.
• Medicație:
• Până în anul 2011 , tratamentul aprobat era o combinație de interferon
pegilat și ribavirină, un medicament antiviral, pe o durată de 24 sau 48 de
săptămâni, în funcție de tipul VHC.În cazul a 50–60% dintre pacienții tratați se
obțin rezultate îmbunătățite.
În anul 2014 au fost aprobate spre utilizare în
Europa 3 noi medicamente antivirale cu
acțiune
directă: Sofosbuvir, Simeprevir și Daclatasvir,
ca parte a terapiilor combinate pentru
tratarea hepatitei C.
Din anul 2015 pentru pacienții cu hepatită
cronică C, incluzând pacienții fără ciroză și
pacienții cu ciroză compensată (Child-Pugh A)
există o plajă mai largă de combinații
medicamentoase, tratamentul depinzând de
genotipul/subgenotipul HCV, gradul de
afectare al ficatului și/sau rezultatul terapiilor
anterior utilizate.
În anul 2011 au fost licențiate spre
utilizare boceprevir și telaprevir pentru tratarea pacienților cu genotipul 1
al hepatitei. Combinația de boceprevirsau telaprevir cu ribavirină și
peginterferon alfa îmbunătățește răspunsul antiviral în cazul pacienților cu
genotipul 1 al hepatitei C. Tratamentul provoacă reacții adverse frecvente;
jumătate dintre persoanele supuse tratamentului dezvoltă simptome
caracteristice gripei, iar o treime prezintă probleme de ordin
emoțional. Tratamentul în primele șase luni este mai eficient decât după
cronicizarea hepatitei C. Dacă o persoană dezvoltă o infecție nouă care nu
dispare după 8-12 săptămâni, se recomandă tratamentul cu interferon
pegilat timp de 24 de săptămâni. În cazul persoanelor cu talasemie (o
boală hematologică), ribavirina pare a fi benefică, dar crește necesitatea
transfuziilor.
Medicamentele disponibile în Uniunea
Europeană pentru tratarea hepatitei C
începând cu anul 2015 sunt:
PegIFN-α2a
PegIFN-α2b
Ribavirină
Sofosbuvir
Simeprevir
Daclatasvir
Ledipasvir/Sofosbuvir
Paritaprevir/ombitasvir/ritonavir
Dasabuvir
PROGNOSTIC

Răspunsurile la tratament variază în funcție de genotip. Se obține


un răspuns susținut la aproximativ 40-50% dintre pacienții cu
genotipul 1 al VHC care au urmat un tratament de 48 de
săptămâni. Se obține un răspuns susținut în 70-80% dintre
pacienții cu genotipurile 2 și 3 ale virusului HCV în urma unui
tratament de 24 de săptămâni. Se obține un răspuns susținut în
65% din cazurile cu genotipul 4 cu tratament de 48 de săptămâni.
Dovezile privind tratamentul în cazul genotipului 6 sunt
nesemnificative, iar cele existente se referă la tratamentul de 48
de săptămâni cu doze identice celor pentru genotipul 1.