Sunteți pe pagina 1din 16

Iluminism

Iluminismul…
• Este o mişcare ideologică şi culturală,
antifeudală, desfăşurată în perioada pregătirii
şi înfăptuirii revoluţiilor din sec. XVII-XIX în
ţările Europei, ale Americii de Nord şi ale
Americii de Sud şi având drept scop crearea
unei societăţi „raţionale”, prin răspândirea
culturii, a „luminilor” în mase (cf. Carp Maxim).
Iluminismul este o replică la adresa barocului,
care încearcă să înlăture dogmele religioase şi
să infiltreze luminarea maselor pe baza
experienţei proprii.
• In dorinta de a descatusa gandirea omeneasca de orice
constrangere si autoritate exercitate din afara, Renasterea a
lasat mostenire epocii modeme indemnul de a cultiva stiinta si de
a dezvolta spiritul critic. Aceasta nu numai ca nu va fi
abandonata, dimpotriva, tendintele sale novatoare vor spori de-a
lungul intregului secol al XVII-lea pentru a atinge o adevarata
culme a dezvoltarii lor in secolul al XVIII-lea. Acesta, e socotit
secolul luminilor. Strict cronologic vorbind el se intinde de la
pasnica revolutie engleza din 1688 pana la sangeroasa revolutie
franceza din 1789, amandoua aceste revolutii au consacrat
cucerirea puterii politice de catre clasa sociala a burgheziei
orasenesti in ascensiune. De aceea, secolul luminilor este
revolutionar in primul rand dar in egala masura, umanitarist si
progresivist. Desi este englez prin originea ideilor pe care se
bazeaza, apare ca un secol francez, prin forma pe care aceste
idei sunt chemate sa le umple. Prin haina stilistica eleganta si
clara pe care ideile iluminismului o imbraca in Franta, prin
caracterul lor prea putin sistematic si datorita aluziilor mai mult
diletante, printr-o nota de accentuat radicalism social, aceste
idei strabat de la un capat la altul Europa si sub actiunea acestui
factor ideologic, s-a putut vorbi pe buna dreptate de Europa
franceza a secolului al XVIII-lea
Caracteristici generale

• Iluminismul a pretins eliberarea fiinţei umane


de sub tutela sa autoindusă. "Tutela este
incapacitatea fiinţei umane de a-şi folosi
abilităţile cognitive în lipsa instrucţiunilor de
la o altă persoană. Această tutelă este auto-
indusă atunci când cauza sa nu rezidă în
absenţa raţiunii, ci în absenţa hotărârii şi a
curajului de a lua hotărâri fără instrucţiuni de
la o altă persoană". Sapere aude! "Aveţi
curajul de a vă folosi propriul simţ al raţiunii!"
– acesta este motto-ul Iluminismului
(Immanuel Kant).
• Acesta este termenul aplicat curentului de
gândire din Europa şi America secolului al
XVIII-lea. Evenimentele ştiinţifice şi
intelectuale din secolul al XVII-lea –
descoperirile lui Isaac Newton, raţionalismul
lui René Descartes, scepticismul lui Pierre
Bayle, panteismul lui Benedict de Spinoza şi
empirismul lui Francis Bacon şi John Locke –
au promovat credinţa în legile naturale şi în
ordinea universală, precum şi încrederea în
raţiunea fiinţei umane şi în abilităţile
inovatoare ale acesteia care au reuşit să
influenţeze întreaga societate a secolului al
XVIII-lea.
• Au existat multe şi diverse curente de gândire, însă
numai o serie de idei pot fi caracterizate drept
pătrunzătoare şi dominante. O abordare raţională şi
ştiinţifică a aspectelor religioase (conform vechii
teorii şi divergenţe pe tema adevărului dublu), a
problemelor de ordin social, politic şi economic a
promovat o viziune seculară asupra lumii şi o orientare
generală către progres şi perfecţionare. Principalii
promotori ai acestor concepte au fost filosofii, care
au popularizat şi promulgat ideile noi pentru publicul
larg. Aceşti "profeţi" ai Iluminismului aveau o serie de
atitudini de bază comune. Având o credinţă în raţiune
care era de nezdruncinat, au căutat să descopere
principii valabil universale care să guverneze
umanitatea, natura şi societatea, şi să acţioneze în
baza acestora.
• Au atacat în diverse feluri autoritatea de ordin
religios şi ştiinţific, dogmatismul, intoleranţa,
cenzura, precum şi constrângerile economice şi
sociale. Considerau că statul este instrumentul
adecvat şi raţional al progresului. Raţionalismul
extrem şi scepticismul epocii au condus în mod firesc
la deism; aceleaşi calităţi au avut un rol important în
determinarea reacţiei de mai târziu a romantismului.
Reacţionând la dogmatism, iluminismul a găsit un
culoar favorabil într-o perioadă în care Biserica îşi
pierduse autoritatea sa atotputernică de a impune
ordinea socială cu aceeaşi fervoare şi implicare
precum în evul mediu şi la începutul modernităţii.
Conceptele filosofice din Franţa mijlocului de secol al
XVIII-lea au transformat perspectiva mecanicistă
asupra universului într-o variantă revizuită radical a
creştinătăţii, pe care au denumit-o deism.
Inspirându-se din descrierea newtoniană a universului ca fiind un imens
ceas construit şi pus în mişcare de către Creator, deiştii au promovat
ideea conform căreia totul – mişcarea fizică, fiziologia fiinţei umane,
politica, societatea, economia – îşi are propriul set de principii raţionale
stabilite de Dumnezeu, care ar putea fi înţelese de către fiinţele umane
exclusiv prin intermediul raţiunii. Acest lucru însemna că lucrurile din
lumea umană şi din lumea fizică pot fi înţelese fără a aduce religia,
misticismul sau divinitatea în ecuaţie. Deiştii nu erau atei; pur şi simplu,
afirmau că tot ceea ce se referea la universul fizic şi la cel uman poate
fi înţeles independent de aspectele sau explicaţiile de ordin religios.
Pentru un cadru istoric corect al secolului al XVIII-lea în Europa, cu
privire la relaţia dintre autoritatea politică şi religioasă şi clasa
superioară, trebuie să menţionăm că, în Franţa, Voltaire şi aliaţii săi s-au
străduit să impună valorile libertăţii şi toleranţei într-o cultură în care
fortăreţele gemene ale monarhiei şi Bisericii constituiau opusul a tot
ceea ce reprezentau aceste valori. Voltaire şi-a dedicat o mare parte
din timp atacului împotriva elementelor fundamentale ale religiei
creştine: inspiraţia din Biblie, încarnarea lui Dumnezeu în Iisus Hristos,
damnarea necredincioşilor. Kant a situat punctul forte al Iluminismului în
principal în chestiunile ce ţin de religie, întrucât conducătorii săi, aşa
cum a spus, "nu au nici un interes să joace rolul gardianului cu privire la
arte şi ştiinţe şi, întrucât incompetenţa de ordin religios nu este numai
cea mai dăunătoare, ci şi cea mai degradantă din toate".
"Enciclopedia" lui Denis Diderot reprezintă
chintesenţa spiritului Iluminismului, sau al
Epocii Raţiunii, după cum i s-a mai spus. Având
centrul la Paris, mişcarea a dobândit un
caracter internaţional prin faptul că s-a
răspândit în saloane cosmopolite. Cei mai
reprezentativi promotori ai Iluminismului s-au
aflat în Franţa: baronul de Montesquieu,
Voltaire şi contele de Buffon, baronul Turgot
şi alţi fiziocraţi, Jean-Jacques Rousseau, care
a avut o influenţă foarte mare asupra
romantismului.
În Anglia, cafenelele şi presa în curs de înflorire au stimulat
critica politică şi socială, precum comentariile urbane ale lui
Joseph Addison şi Sir Richard Steele. Jonathan Swift şi
Alexander Pope au fost satirişti conservatori cu o mare
influenţă. Teoriile lansate de Locke cu privire la învăţarea prin
percepţia senzorială au fost dezvoltate în continuare de către
David Hume.
În Germania, universităţile au devenit centre ale Iluminismului
(Aufklärung). G. E. Lessing a lansat o religie naturală a
moralităţii, iar Johann Herder a elaborat o filosofie a
naţionalismului cultural care se baza pe înrudirea culturală, de
sânge şi de limbă. Importanţa primordială a individului,
decurgând din incapacitatea omului de a-şi folosi abilităţile
cognitive în lipsa instrucţiunilor unei alte persoane, a format
baza eticii lui Immanuel Kant. Printre reprezentanţii italieni ai
epocii, se numără Cesare Beccaria şi Giambattista Vico. Ţarul
Petru I al Rusiei a anticipat curentul, iar împăratul Iosif al II-lea
a fost prototipul despotului iluminat. Alţii de acest gen au fost
Frederic al II-lea al Prusiei, Ecaterina a II-a a Rusiei şi Carol al
III-lea al Spaniei. Promotorii Iluminismului au fost adesea
consideraţi răspunzători de Revoluţia franceză. Cu siguranţă,
epoca Iluminismului poate fi văzută drept o linie majoră de
demarcaţie pentru apariţia lumii moderne.
Caracteristici literare
Curent ideologic şi cultural: promovarea raţionalismului, caracter
laic, antireligios, anticlerical, combaterea fanatismului şi a
dogmelor, răspândirea culturii în popor, literatura preocupată de
problemele sociale şi morale;
Teme şi motive: «monarhul luminat», «contractul social»,
emanciparea poporului prin cultură; Genuri şi specii: liric, epic
(povestire, nuvelă, roman), dramatic (tragedie, comedie);
Opere reprezentative:
• Pierre Beaumarchais - Bărbierul din Sevilia (1775);
• Daniel Defoe - Robinson Crusoe (1719);
• Henry Fielding - Tom Jones (1749);
• Carlo Goldoni – Gondolierul (1753);
• Louis de Montesquieu – Scrisori Persane (1721);
• Jean-Jacques Rousseau – Noua Eloiză (1761);
• Jonathan Swift – Călătoriile lui Gulliver (1726);
• François Voltaire - Candid (1759).
Iluminismul românesc

• Iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Şcoala


Ardeleană şi cu reverberaţiile ei transcarpatine. Acest iluminism
a stat în serviciul idealului naţional, la a cărui fundamentare a
contribuit hotărâtor, prin demersul la istorie, la istoria limbii şi a
poporului. Iluminismul românesc va recurge, la rândul său, la
argumentele istorice în favorea unor revendicări politice.
• Şcoala Ardeleană a pus în mişcare un amplu proces de afirmare
naţională şi culturală a românilor din Transilvania în a doua
jumatate a secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX
-lea. Cărturarii acestui curent au adus argumente ştiinţifice
pentru afirmarea drepturilor românilor din Transilvania.
Activitatea lor ştiinţifică s-a manifestat pe mai multe planuri:
istoric, lingvistic, filosofic, literar
• Învăţământul a contribuit şi el la răspândirea ideilor iluministe.
Academiile domneşti, întemeiate în Ţara Românească între 1678-
1688, în Moldova la 1707, au reprezentat într-adevar un
însemnat focar de cultură al Răsăritului ortodox. O altă formă de
manifestare a spiritului iluminist a fost interesul pentru
tipărirea de cărţi. Între 1700 şi 1800, s-au tipărit de către
români 799 de cărţi dintre care 617 în româneşte, iar 182 în
greceşte, latineşte, slavă, etc. Procentul de carte laică a crescut
necontenit, în dauna subiectelor religioase. Printr-un jurnal de
călătorie răspândeşte idei iluministe şi Dinicu Golescu, luminatul
boier muntean, care în Însemnare a călătoriei mele, surprinde
contrastele dintre civilizaţia ţărilor vizitate şi realităţile triste
din patria sa. Cea mai reprezentativă operă realizată în spirit
iluminist este epopeea eroicomică Ţiganiada de I.Budai-Deleanu.
În Ţara Românească şi în Moldova, Chesarie Râmniceanul şi Leon
Gheuca răspândiseră idei iluministe datorate lecturilor din
raţionaliştii francezi şi, în special, din Enciclopedia lui Diderot.
Figuri importante ale Iluminismului

• În Franţa : • În Italia :
• Denis Diderot • Cesare Beccaria
• D'Alembert • În România :
• Montesquieu • Ion Budai Deleanu
• Jean-Jacques Rousseau • Ienăchiţă Văcărescu
• Voltaire • Anton Pann
• În Anglia : • Samuil Micu
• David Hume • Gheorghe Şincai
• John Locke • În SUA :
• Isaac Newton • Benjamin Franklin
• Daniel Defoe • Thomas Jefferson
• Jonathan Swift • Thomas Paine
• În Germania :
• Immanuel Kant
• Friedrich von Schiller
• Gotthold Ephraim Lessing
Citat din Jean-Jacques Rousseau
Traim in climatul si secolul filosofiei si ratiunii,cele
mai mari genii ale tuturor timpurilor isi reunesc
lectiile spre a ne instrui... totul contribuie la
perfectionarea intelegerii noastre si la daruirea
fiecaruia dintre noi a tot ce poate sa formeze si sa
cultive natiunea. Am devenit prin aceasta mai buni sau
mai intelepti? (Carp Maxim)
Montesquieu, despre el insusi
Sint un bun cetatean, dar in oricare tara m-as fi
nascut, tot asa as fi fost. Sint un bun cetatean,
fiindca am fost intotdeauna multumit cu starea in
care m-am aflat. Fiindca am consimtit mereu soartei
care mi-a fost harazita si nici n-am roşit vreo data de
ea, nici n-am pizmuit pe a altora. (Carp Maxim)