Sunteți pe pagina 1din 29

DINAMICA VOCABULARULUI LIMBII

ROMANE. ABORDAREA DIDACTICA A


LEXICULUI LA LICEU
LUCRARE METODICO – ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA
GRADULUI DIDACTIC I

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
CANDIDAT:
CUPRINS
ARGUMENT
CAPITOLUL II.
CAPITOLUL I REFLECTAREA ÎN MANUALELE ȘCOLARE A NOȚIUNILOR DESPRE
NOȚIUNI GENERALE DE LEXICOLOGIE LEXIC
I.1. Importanța studierii vocabularului II.1. Despre programă
I.2. Cuvântul – unitate fundamentală a lexicului limbii române II.2. Despre manual
I.3. Organizarea lexicului limbii române: fondul principal lexical și masaCAPITOLUL III.
vocabular STRATEGII DIDACTICE FOLOSITE ÎN PREDAREA, ÎNVĂȚAREA
I.4. Dinamica vocabularului limbii române LEXICULUI
I.5. Structura funcțională a vocabularului III.1. Metode și procedee folosite în procesul de predare-învățare a limbii române
I.5.1. Arhaismele și regionalismele III.2. Mijloacele didactice
I.5.2. Argoul şi jargonul în dinamica vocabularului actual III.3. Forme de organizare a procesului de învățământ
I.5.3. Cuvinte monosemantice și cuvinte polisemantice CAPITOLUL IV.
I.6. Relații semantice între cuvinte METODOLOGIA CERCETĂRII
I.6.1. Sinonimia IV.1. Ipoteză. Scop. Obiective
I.6.2. Antonimia IV.2. Metodologia cercetării
I.6.3. Omonimia IV.2.1. Eșantionul, lotul operational
I.6.4. Paronimia IV.2.2. Metode utilizate în cercetare
I.7. Greşeli lexico-semantice IV.2.3. Etapele cercetării
I.8. Mijloace de îmbogăţirea vocabularului limbii române IV.3. Înregistrarea, prelucrarea, analiza și evaluarea rezultatelor evaluării
I.8.1. Derivarea cu prefixe inițiale
I.8.2. Derivarea cu sufixe IV.3.1.Înregistrarea, prelucrarea, analiza și evaluarea rezultatelor evaluării
I.8.3. Compunerea formative
I.8.4. Împrumuturile lexicale IV.3.2.Înregistrarea, prelucrarea, analiza și evaluarea rezultatelor evaluării
I.8.5. Calcul lingvistic finale
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
ARGUMENT
 Studiul lexicului este interesant și important din cel puțin două motive: mai întâi pentru că tăria unei limbi constă
în bogăția și varietatea vocabularului ei, în al doilea rând pentru că schimbările care au loc în societate se reflectă,
direct sau indirect, mai ales în vocabular, compartimentul limbii cel mai labil și mai supus influențelor din afară,
aparent și incontrolabil după 1989.

 Folosirea corectă a limbii române, nu poate fi învățată de la televizor sau de la radio, ar trebui de fapt ca școala
să-și conștientizeze rolul ei dintotdeauna, cel de a pune bazele și de a veghea la respectarea exprimării corecte, la
cunoașterea normelor gramaticale, utile nu numai în exprimarea corectă, ci și pentru învățarea unei limbi străine.

 Cele mai vizibile, numeroase și supărătoare greșeli de limbă se înregistrează în domeniul lexicului. Cauza
principală constă în insuficienta preocupare, la nivel social (atât în școală, cât și în afara ei) și individual, pentru
învățarea lexicală, în condițiile în care vocabularul, aflându-se într-un continuu proces de schimbare poate fi mai
greu normat.

 Am optat pentru această temă deoarece am considerat că este nevoie de a se acorda o mai mare atenție modului de
exprimare al tinerilor, cizelarii capacităților de exprimare, având în vedere avalanșa de termeni noi, de actualitate,
care are o influență foarte mare asupra tinerilor şi astfel implicit asupra vocabularului de mâine.
 „Limba unui popor se formează și se dezvoltă prin
viaţa sufletească comună… fiecare cuvînt din limba
naţională e chinuit, e trăit de neamul întreg, în viaţa
lui sufletească comună de veacuri și milenii…”
(Liviu Rebreanu)
CAPITOLUL I
NOȚIUNI GENERALE DE LEXICOLOGIE

 Vocabularul contemporan al unei limbi reprezintă totalitatea cuvintelor utilizate în


sincronie la toate nivelurile limbii. Este evident însă că termenul „totalitatea” nu
trebuie înţeles în mod absolut, pentru că mobilitatea vocabularului împiedică un
inventar complet şi definitiv.
 Pe de altă parte, vocabularul pus la dispoziţie de dicţionare este unul ideal. Aceasta
înseamnă că, în afara vocabularului fundamental al unei limbi, niciun vorbitor nativ
al acelei limbi nu cunoaşte în totalitate masa vocabularului. Un vorbitor cult
recunoaşte aproximativ 30.000 de cuvinte, aşadar, vorbitorii cunosc numai o mică
parte a masei vocabularului şi folosesc o şi mai mică parte din această secţiune, care
este nu numai mobilă, ci şi foarte eterogenă.
 Circa 1 500 de cuvinte constituie fondul principal lexical sau fondul lexical de bază:
sunt cuvintele cele mai vechi, cele mai bogate semantic, având o mare capacitate de
derivare. Datorită acestei părţi a vocabularului care îi asigură stabilitatea, limba
rămâne înţeleasă, deși evoluează.
 Poziţia cuvintelor în lexic este determinată în principal de felul în care
vorbitorii se raportează la acest nivel al limbii în funcţie de necesităţile
comunicării. Pentru a se putea înţelege între ei, vorbitorii limbii române
trebuie să cunoască şi să utilizeze în comun anumite cuvinte.
 Schimbările de vocabular se produc treptat, strict paralele cu evoluţiile
societăţii: un cuvânt ca „postelnic” nu mai are la ce să ne servească astăzi,
decât dacă evocăm trecutul, iar un cuvânt ca „dispecer” nu avea cum să
fie cunoscut, deci nici întrebuinţat, acum două secole.
 Cuvintele noi apar adesea împreună cu obiectele pe care le denumesc, fie că e
vorba de ceva existent de mai înainte, dar necunoscut de noi, de exemplu
„grape-fruit”, fie că este o noţiune care de-abia acum a fost creată, de exemplu
„izotopi”.
 Procesul de modernizare a vocabularului românesc a început în a doua
jumătate a secolului al XVIII-lea şi s-a intensificat la mijlocul secolului al
XIX-lea şi după realizarea Unirii de la 1859.
 În mai mult de 100 de ani, foarte multe cuvinte din limba turcă şi din limba
greacă au dispărut, fiind înlocuite cu neologisme de proveniență latino-
romanică, în general, şi franceză, în special.
 Perioada strict actuală, de după 1989, se caracterizează printr-o dinamică a
uzului ieşită din comun, pe fondul unei libertăţi vecine cu anarhia, şi prin
tendinţe de contestare şi modificare a normei. Practic, se poate spune că astfel,
vocabularul limbii române a fost adus la zi.
 Cunoașterea principalelor mijloace de îmbogăţire a lexicului merită o atenţie
deosebită, deoarece bogăţia unei limbi este dată, în primul rând, de bogăţia şi
de varietatea vocabularului ei. Ideea general acceptată este cea conform
căreia odată ce limba s-a constituit ca idiom de sine stătător, dezvoltarea ei
constă în îmbogăţirea cu noi cuvinte.
 Din dorința de a nuanța comunicarea sau de a comunica alte lucruri decât în
trecut, se întâmplă ca vorbitorii să înțeleagă greșit cuvintele și să le dea un
sens mai apropiat de felul în care l-au interpretat, modificând-i forma, dacă
am lăsa-o complet în voia vorbitorilor, tinerii ar introduce atât de multe și de
adânci modificări, încât bătrânii nu i-ar mai înțelege (ceea ce lasă să se
presupună, de altfel, că nici tinerii nu i-ar mai înțelege pe bătrâni).
 Cu diversele ei aspecte, cu suişurile şi coborâşurile ei, dinamica limbii
constituie o temă generoasă şi fascinantă nu numai pentru sesiunea de faţă, ci
şi pentru numeroase cercetări, permiţînd surprinderea pe viu a modului de
funcţionare a limbii.
„Cine stăpînește cel mai bine limba, acela
deţine puterea.” (Susan Johnson).
CAPITOLUL II.
REFLECTAREA ÎN MANUALELE ȘCOLARE A NOȚIUNILOR DESPRE
LEXIC

 Programa şcolară este o componentă a Curriculumului national care descrie


oferta educaţională a unei discipline de învăţământ pentru un parcurs şcolar
determinat.
 Noile programe au generat, dincolo de remodelarea paradigmei disciplinei pe
modelul comunicativ-funcţional şi de centrarea pe obiective sau competenţe,
trecerea de la manualul unic la mai multe oferte de manual pentru o aceeaşi
disciplină şi clasă demonstrând în mod concret faptul că, se poate ajunge la
aceleaşi obiective / competenţe prin mijloace diferite.
 Manualul este un instrument didactic flexibil, un suport pentru lucrul la clasă
(nu şi singurul posibil), o „variantă de interpretare a programei“.
 Pentru limba şi literatura română, oferta de manuale este foarte generoasă,
catalogul manualelor şcolare valabile, avizate de MECTS, include între șase și
zece manuale pentru fiecare an de studiu, aparținând diferitor edituri:
Humanitas Educațional, Bic All, Grup Editorial Art, Corint etc.
 Calitatea concepţiei curriculare este diferită de la un manual la altul, astfel
toate manualele de la editura Humanitas au o proiectare curriculară foarte
bine fundamentată şi consecvent aplicată, în timp ce altele urmează
modalitatea tradiţională de ordonare şi de tratare a elementelor de construcţie
a comunicării, fără a ţine seama de recomandările programei care stipulează
în mod expres că în şcoală, predarea-învăţarea va urmări limba în funcţiune,
nu limba ca sistem abstract.
 Având în vedere faptul că manualele ar trebui să se utilizează pe durata a 4
ani, se impune ca, să se revizuiască manualele în aşa fel încât structurarea lor
să fie pe unităţi de învăţare şi să urmărească noul model comunicativ-
funcţional, pentru realizarea continuităţii la toate ciclurile curriculare.
 De asemenea, este necesar ca toate manualele să conţină probe de evaluare
secvenţială şi finală, gândite astfel încât să se realizeze tratarea diferenţiată a
elevilor, în aşa fel încât instruirea să-şi găsească finalizarea.
Un vechi proverb chinezesc spune:

Dacă te gândeşti la ziua de mâine – ia-ţi de mâncare.


Dacă te gândeşti la anul care vine – sădeşte un pom.
Dacă te gândeşti la secolul ce va urma – educă-ţi copiii.
CAPITOLUL III.
STRATEGII DIDACTICE FOLOSITE ÎN PREDAREA, ÎNVĂȚAREA LEXICULUI

 Strategia didactică este un termen unificator, integrator, care reuneste sarcinile de


învatare cu situatiile de învatare, reprezentând un sistem complex si coerent de
mijloace, metode, materiale si alte resurse educationale care vizeaza atingerea
unor obiective.

 Noile timpuri pe care le trăim, solicită noi modele şi strategii didactice eficiente
care să promoveze:
 angajarea în învăţarea temeinică a elevilor şi promovarea strategiilor cooperante;
 ancorarea învăţământului în realitate, prin propunerea de situaţii de învăţare care au
mare aplicabilitate şi sunt întâlnite în viaţa de toate zilele;
 introducerea noilor tehnologii de învăţare şi comunicare.
METODE ȘI PROCEDEE FOLOSITE ÎN PROCESUL DE PREDARE-ÎNVĂȚARE A LIMBII ROMÂNE

 Un loc important în elaborarea strategiilor didactice îl au metodele de învăţământ, căile prin care profesorul îi
pune pe elevi în legătură cu un anumit sistem de cunoștințe şi le stimulează activitatea pentru însușirea acestora.
 Tipuri de metode:
 Metode tradiționale sunt : expunerea, explicația, conversaţia, exerciţiul, algoritmizarea, analiza gramaticală,
observarea, analiza literară, demonstrația, lucrul cu manualul.
 Aceste metode prezintă caracteristici, cum ar fi : sunt centrate pe profesor și pe predare, sunt dominant verbale,
receptive și pasive pentru elevi, solicită memoria și reproducerea informațiilor, au puțin caracter aplicativ, impun o
conducere rigidă a instruirii, întrețin relații rigide între profesor și elevi, promovează competiția, profesorul este un
transmițător de cunoștințe.
 În ciuda faptului că sunt considerate vechi, depășite, aceste metode și-au dovedit eficiența nu numai prin rezistența
în timp, ci și prin posibilitatea de adaptare la noile exigențe ale învățământului modern.
 Metodele moderne sunt axate pe activitatea elevilor, pe învățare, pe experiența dobândită prin
explorare, cercetare, acțiune, promovând cooperarea între elevi și relațiile democratice dintre
profesor și elevi, cultivă spiritual aplicativ, încurajează munca independent, inițiativa și
creativitatea elevilor, conferă profesorului rolul de organizator și îndrumător al activității de
învățare.

 Aceste metode sunt mari consumatoare de timp, bagajul informațional ce poate fi achiziționat
de elev este mai mic, informația fiind puțin structurată este posibil să fie greșit înțeleasă,
crește subiectivismul, favorizează „lenea socială”, obiectivele nu pot fi evaluate cu exactitate.”

 Metode activ-participative : învățarea prin descoperire, problematizarea, brainstormingul,


dezbaterea, modelarea figurativă, lectura anticipativă, instruirea programată, jocul de rol,
puzzle-ul etc.

 Metode și tehnici ale gândirii critice : cvintetul, cubul, ciorchinele, metode SINELG, predarea
reciprocă, turul galeriei, jurnalul cu dublă intrare, metoda mozaic, metoda cadranelor,
predicțiile, tehnica Stiu/Vreau să știu / Am învățat etc.
CAPITOLUL IV.
METODOLOGIA CERCETĂRII
Ipoteză. Scop. Obiective

 Având în vedere că greșelile de ordin lexical sunt numeroase şi, în general, mai grave decât cele de natură gramaticală,
că modul de comunicare a elevilor în limba română este, de cele mai multe ori, deficitar, aceștia neavând capacitatea de
a concepe și de a folosi mesaje coerente, corecte şi nuanțate, se impune ca studiul vocabularului să fie extins şi
aprofundat.

 În vederea atingerii acestui scop am pornit de la ipoteza conform căreia: putem produce anumite modificări în sensul
dezvoltării, îmbogăţirii, utilizării şi nuanţării vocabularului elevilor prin utilizarea anumitor metode tradiţionale și
moderne.

 Pentru a verifica acestă ipoteză au fost fixate următoarele obiective:

 a. Identificarea gradului de cunoaştere şi de utilizare a noțiunilor de vocabular ale elevilor;

 b. Identificarea metodelor care facilitează desfășurarea activităților didactice;

 c. Urmărirea progreselor înregistrate de elevi pe linia procesului de îmbogăţire şi nuanţarea vocabularului;

 d. Îmbinarea metodelor tradiţionale cu cele moderne în cadrul orelor de limba română care să conducă la schimbări
vizibile în vocabularul elevilor.
Eșantionul, lotul operațional

 Cercetarea experimentală am desfăşurat -o în anul școlar 2015-2016, la


C.S.E.I. „Sf. Andrei”, Gura Humorului. Lotul investigat a cuprins 24 de elevi
(fete, băieți) de la clasele a-IX-a S1 și a IX-a S2 (câte 12 și 12 de elevi din
fiecare clasă). Elevii sunt cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani și provin
aproape în totalitate din mediul rural.
 Ca spațiu experimental, mediul rural comportă două particularități. Pe de o
parte este un teren mai puțin favorabil depriderii naturale a limbajului literar
standard, ca urmare a expunerii acestora, în propriul habitat, la forme
lingvistice regionale și populare (familie, cerc de prieteni și cunoștințe). Acest
fapt poate fi înregistrat ca un dezavantaj din punctul de vedere al însușirii
limbii literare corecte, standardizate, dar și ca un avantaj cu privire la
deprinderile de utilizare a unui limbaj cu particularități plasticizante.
 Metode utilizate în cercetare:
 a. metoda observaţiei (metodă nonexperimentală de colectare a datelor);
 b. metoda testelor;
 c. metoda analizei produselor activităţii şi a cercetării documentelor;
 d. metoda experimentului (metodă de intervenţie);
 e. metode de prelucrare, interpretare şi prezentare a datelor cercetării.

 Etapele cercetării:

Cercetarea s-a desfășurat în patru etape după cum urmează:


 faza preexperimentală: anul școlar 2014 – 2015;
 faza evaluării inițiale: 5 octombrie 2015;
 faza evaluării formative: septembrie 2015 – mai 2016;
 faza evaluării finale: 26 mai 2016.
Rezultatele obținute la evaluarea inițială

NOTA 9 NOTA 4
NOTA 4
NOTA 8 8% 9%
25%
8% NOTA 5 NOTA 7
17% 42%
NOTA 5
NOTA 6 8%
8%

NOTA 7 NOTA 6
50% 25%

Fig. 1. Reprezentarea grafică în procente a Fig. 2. Reprezentarea grafică în procente a


rezultatelor obținute de elevii din lotul de control rezultatelor obținute de elevii din lotul
la evaluarea inițială experimental la evaluarea inițială

.
 Pornind de la constatările făcute în urma evaluării inițiale primul pas pe care l-am considerat
esențial a fost revizuirea planificării didactice prin:
 abordari didactice pentru dezvoltarea competenței lingvistice;
o Accentul diferit pe care îl pun programele actuale în privința studiului limbii este trecerea de la
învățarea unor cunoștințe de gramatică și vocabular la formarea de competențe de comunicare,
bazate pe cunoștințele lingvistice dobândite și focalizate pe aspectele concrete ale limbii. Astfel,
abordarea faptelor de limbă pleacă de la exerciții spre teorie, cu accent pe înțelegerea și exersarea
conținuturior, iar achizițiile din domeniul limbii sunt folosite în comprehensiunea textului,
redactarea de texte și comunicarea orală.
 integrarea celor trei domenii ale disciplinei în cadrul unei unități de învățare;
o Fiecare unitate trebuie gândită astfel încât să cuprindă lecții de literature, limbă și comunicare
(orală sau scrisă) într-o viziune integratoare, prin transferarea achizițiilor dintr-un domeniu în altul
de pildă,(dacă la literature vom studia basmul, la limbă putem studia verbul, iar la comunicare
putem aborda rezumatul, putem avea și o aplicație de rezumare a basmului studiat).
 îmbogăţirea şi diversificarea metodelor didactice;
o Strategiile didactice tradiţionale cât şi cele moderne utilizate trebuie să vizeze formarea de
competenţe, să trezească motivaţia, curiozitatea şi interesul pentru învăţătură, să asigure o învăţare
acivă şi formativă.
Rezultatele obținute la evaluarea finală

NOTA 4 NOTA 10
NOTA 9 8% NOTA 5
8% 17%
17% NOTA 5 NOTA 9
8% 17%

NOTA 6
17% NOTA 8
8%
NOTA 8
33% NOTA 7 NOTA 6
8% 42%
NOTA 7
17%

Fig. 1. Reprezentarea grafică în procente a rezultatelor Fig. 1. Reprezentarea grafică în procente a rezultatelor
obținute de elevii din lotul de control la evaluarea finală obținute de elevii din lotul experimental la evaluarea finală
 Așadar faptul că din totalul de 12 de elevi care
au format lotul experimental, 7 au reușit un salt
valoric cuprins între 1 și 3 puncte nu reprezintă
punctul cel mai important. Consolidarea păturii
valorice de mijloc, elevi de nota 7, reprezintă
un aspect pozitiv nu doar ca performanță
individuală ci și ca îmbunătățire a mediului
educațional al clasei, care astfel asigură
condiții de dezvoltare pentru toți elevii,
indiferent unde se află ei pe scara valorică.
 Mediul micro-social dezvoltat de către grupul
unitar de elevi ai clasei a IX–a S2, devine
sănătos atât pentru cei buni care evoluează
Situaţia comparativă
(test iniţial – test de progres – test final)
într-un cadru competițional mai valoros, cât și
pentru cei slabi care pot beneficia de un mediu
de influență pozitivă mai puternic.
 Dacă în faza de început a cercetării consideram că rezultatele bune nu vor apărea cu prea multă
ușurință, în prima jumătate a eșalonului valoric, elevi cu note cuprinse între 10 și 7, rezultatele cu
care s-a finalizat cercetarea, au contrazis această așteptare, dovedind astfel faptul că atitudinea
proactivă trebuie să caracterizeze munca profesorului nu doar în activitatea desfășurată la clasă sau
în interacțiunea cu elevii, ci și în activitatea de organizare și planificare a activității sale didactice.
 O analiza mai amănunțită a acestora a pus în evidență o serie de cauze particulare (probleme de
sănătate sau de context social și familial) care permit încadrarea acestora în categoria elevilor cu
nevoi speciale și care, din punctul de vedere psiho–pedagogic, necesită o atenție specială atât în
activitatea de predare cât și în cea de organizare a materialelor didactice: fișe de lucru, metode
didactice și mijloace auxiliare.
 Dintre metodele tradiționale folosite în predarea– învățarea noțiunilor de lexic am utilizat:
conversația, demonstrația, explicația, învățarea prin descoperire, problematizarea, analiza
gramaticală, exercițiul.
 Am aplicat în cadrul unităţilor de învăţare parcurse următoarele metode moderne: brainstormingul,
metoda cubului, ciorchinele, jocul de rol, cvintetul, metoda cadranelor, diagrama Venn, Ştiu –
Vreau să ştiu – Am învăţat, turul galeriei, Gândiți/Lucrați în perechi/Comunicați, Eseul de cinci
minute, jocuri de tip rebus, metoda R.A.I.
 Datele înregistrate atât la probele iniţiale cât şi la cele finale ne permit să afirmăm că în urma
desfăşurării acestui experiment se confirmă ipoteza formulată: prin utilizarea combinată a
metodelor tradiţionale şi a celor moderne în lecţiile de predare-învăţare vocabularul elevilor se
îmbogăţeşte mai mult decât dacă am fi utilizat numai metode tradiţionale.
 Coroborând datele oferite de cercetare am constatat următoarele:
 utilizarea unor strategii de predare-învăţare prin combinarea metodelor tradiţionale cu
metodele moderne asigură creşterea eficienţei învăţării;
 cu toate criticile aduse metodelor clasice, expozitive, nu trebuie însă neglijată
importanţa evidentă pe care acestea o au în cadrul activităţii didactice;
 folosirea metodelor moderne face elevii să folosească cât mai multe surse pentru
promovarea informaţiilor, ceea ce duce la dezvoltarea posibilităţilor de cunoaştere;
 experiența didactică și de viață a arătat de altfel că succesul nu poate fi cu precizie
determinat în spațiu și timp, și că nimic din ceea ce facem în viață nu rămâne fără un
rezultat (pozitiv sau negativ), așadar munca pe care o depunem astăzi pentru și
împreună cu un copil își va cunoaște roadele în timp;
 De fapt insuccesul școlar nu poate fi practic eliminat: 15 – 20% dintre școlari continuă
să se mențină în statutul de elevi slabi. Totuși o parte dintre elevii situați în banda
mediană tind să evolueze, înscriindu-se în categoria celor mai buni. Aspirația către o
curbă în formă de J a rezultatelor școlare rămâne o țintă mai mult sau mai puțin
îndepărtată.
CONCLUZII

 Studierea noțiunilor de lexic în sistemul de învățământ, indiferent de nivelul


acestuia, reprezintă o temă mereu actuală pentru orice cadru didactic, deoarece
competenţele de comunicare şi de exprimare sunt astăzi vizate mai mult ca
oricând, în condițiile în care comunicarea cotidiană a elevilor și, din păcate, nu
numai a lor, consecință directă a Internetului sau a telefoniei mobile, a
deteriorat, în general, capacitatea acestora de a concepe și de a folosi mesaje
coerente, corecte şi nuanțate în limba română.
 Studiul vocabularului dobândește, în acest context, o importanță deosebită,
deoarece metodele și tehnicile de comunicare sunt utilizate în toate domeniile
vieții sociale.
 În situaţiile în care cadrul didactic alege să transmită elevilor săi cunoştinţe
„de-a gata elaborate” şi combină acest fapt cu un stil autoritar prin care
impune reproducerea acestora în aceeaşi manieră în care ele au fost predate,
intervine dogmatismul şi rigiditatea specifice unui învăţământ bazat pe
memorizare şi reproducere, lipsit de aspectele formativ–educative ce au în
vedere stimularea gândirii şi a operaţiilor ei (analiza, sinteza, abstractizarea,
generalizarea, concretizarea), a imaginaţiei, a creativităţii.
 Aşadar, metodele activ–participative nu sunt altceva decât o modalitate de
apropiere a cadrului didactic de elev, o modalitate prin care informaţia devine
mai accesibilă elevului, acesta înţelegând mult mai uşor conţinutul
informaţional transmis. Informaţia va deveni o curiozitate, pe care elevul o va
percepe ca atare, iar educaţia va deveni o formă de manifestare, în care elevul
va deţine rolul principal.
 Ţine de măiestria cadrului didactic felul în care va reuşi să confere metodelor
expozitive valenţe formative, motivând elevii să recepţioneze activ mesajele,
prin prelucrare personală şi redare originală. Nu metoda în sine este criticată,
ci modul în care este aplicată şi maniera în care este solicitat elevul să
răspundă cerinţelor şi sarcinilor de învăţare.
 Ca şi o concluzie asupra lucrări elaborate, am constatat faptul că, fiecare elev
este unic în felul său, activitatea de predare-învăţare depinzând în mod direct
de natura elevului şi de dorinţa acestuia de implicare. Deşi fiecare elev este o
fiinţă unică, întotdeaua va exista un punct comun al tuturor elevilor, un punct
care va putea fi acoperit de aplicarea corectă şi adecvată a unor metode
didactice.
Dacă ar fi să fac referire la ansamblul
recomandărilor educaţionale, acestea sunt variate
şi diferite din toate punctele de vedere.

Drept urmare, din punctul meu de vedere, cea


mai bună recomandare educaţională ar trebui să
vizeze, modul în care un cadru didactic transformă
o activitate didactică într-o experienţă de viaţă, a
cărui principal protagonist nu este altcineva decât
elevul dornic de învăţare.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Avram, Mioara, Graur, Alexandru, Formarea Cuvintelor în Limba Română, III, Editura
Academiei Republicii Socialiste România, 1978;
Bidu-Vrănceanu, Angela, Lexic comun, lexic specializat, Editura Universităţii din Bucureşti,
1986;
Bontaş, Ioan, Tratat de pedagogie, Editura All, Bucureşti, 2008;
Cerghit Ioan, Vlăsceanu Lazăr (coord.), Curs de pedagogie, Tipografia Universităţii, Bucureşti,
1988;
Cucoș, Constantin (coord.), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice,
Editura Polirom, Iaşi, 1998 ;
Crăciun, Corneliu, Metodica predării limbii şi literaturii române în gimnaziu şi liceu, Editura
Emia, Deva, 2004 ;
Goia, Vistian, Didactica limbii şi literaturii romāne pentru gimnaziu şi liceu, Cluj-Napoca,
Editura Dacia, 2002 ;
Pamfil, Alina, Didactica limbii şi literaturii române, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000;
Pană Dindelegan, Gabriela, Dinamica limbii române actuale, Editura Universităţii Bucureşti,
2002;
Sâmihăian, Florentina, O didactică a limbii şi literaturii române. Provocări actuale pentru
profesor şi elev, Editura Art Grup Editorial, Bucureşti, 2014;
Sâmihăian, Florentina, Norel, Mariana, Didactica limbii şi literaturii române, I şi II. Ministerul
Educației şi Cercetării, Proiectul pentru Învățământul Rural, București, 2005 –2006;
Stoichiţoiu-Ichim, Adriana, Vocabularul limbii române actuale. Dinamică, influenţe, creativitate,
ALL Educational, 2001 etc.