UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „NICOLAE

TESTIMITEANU”
CATEDRA-ORTODONTIE

Tema:
Aparate ortodontice fixe.Caracteristica
generala.Avantaje si devantaje.Notiuni generale
despre metode de tratament prin aparate
fixe.Caracteristica elementelor de agregare si
aparaturii ortodontice fixe.Tehnici utilizate:Twin
Arch,Edgewise,Tweed
Merrifild,Begg,Rickets.Individualizarea tratamentului
ortodontic.

Elaborat de:Cernei Anna/Gorbatiuc Elena

Gr.3505
Conducator:Busmachiu I.A.

Chisinau 2015
APARATE ORTODONTICE FIXE
 Reprezintă construcţii biomecanice, aplicate
permanent în cavitatea bucală.
 Se fixează în cavitatea bucală cu lianţi speciali.

 Se activează doar de către medic.

APARATUL DENTAR FIX ESTE CEL MAI POPULAR

DISPOZITIV CE SERVESTE LA ALINIEREA DINTILOR,
FAVORIZAND CORECTAREA ARCADELOR DENTARE SI
IMBUNATATIREA FUNCTIEI DE MASTICATIE.
AVANTAJE:
 Pot fi aplicate în dentiţia permanentă până la o vârstă
mai târzie.
 Pot declanşa deplasări în cele 3 planuri ale spaţiului.
 Pot produce deplasări dentare specifice.
 Tratamentul cu aparat dentar fix corecteaza chiar si
malocluziile dentare grave;
 Timpul maxim de actionare a dispozitivului fix este de
circa 2 ani, mai scurt decat in cazul aparatelor
dentare mobile;
 Indiferent de colaborarea copilului, adolescentului sau a
adultului, aparatul dentar fix este activ 24 de ore din
24, ceea ce-i mareste eficienta;
 Tratamentele cu aparat dentar fix sunt mult mai
economice decat cele cu aparat dentar mobil, lingual
sau invizibil.
DEZAVANTAJE :
 Necesită o igienă riguroasă a cavităţii bucale.
 Favorizează apariţia leziunilor carioase.
 Pot cauza recesiuni paradontale.
 Pot apărea deplasări dentare nedorite,consecutive unor forţe
secundare.
 Se folosesc mai puţin în dentiţia mixtă.
 Sunt costisitoare.
 Dureri dentare in primele zile de la montare,care,din fericire pot
fi ameliorate cu ajutorul analgezicelor si care dispar imediat ce va
obisnuiti;
 De asemeni, pacientii manifesta o predispozitie spre inflamatii
dentale si boli parodontale.
ELEMENTELE COMPONENTE
 Elemente de agregare.
 Ataşe sau ataşamente (accesorii).

 Elemente active.
ELEMENTELE DE AGREGARE SUNT
ELEMENTELE CU CARE APARATURA FIXĂ
SE APLICĂ PE DINŢI. ACESTEA SUNT:

 Inele ortodontice – centuri metalice, care

se aplică pe dinţii neşlefuiţi, respectă
parodonţiul marginal, fiind la distanţă de
acesta şi nu înalţă ocluzia. Se fixează de
suprafeţele dentare cu cimenturi speciale.
 Mai frevcent se aplică pe molarii 1 şi 2,
dar se pot aplica şi pe alţi dinţi. Tabla din
care se confecţionează este de 0,1 - 0,15
mm.
INELUL ORTODONTIC
CLASIFICARE
După modul de confecţionare, pot fi:
 inele prefabricate;

 inele construite.

Inelele prefabricate sunt livrate într-o gamă

variată de dimensiuni şi forme, dar se pare că cel
mai precis inel este cel construit.
După modul de realizare, inelele pot fi:
 Confecţionate prin lipire cu lot;

 Confecţionate prin plicaturare;

 Confecţionate prin sudură electrică prin puncte.

ELEMENTELE ACCESORII SUNT
REPREZENTATE DE:

 Bracket-uri;
 Tubuşoare;

 Butoni;

 Cârlige;

 Bare.
 BRACKET-URILE
 Sunt dispozitive care se fixează pe dinţii anteriori
de molarul de 6 ani. Părţile componente ale
bracket-ului:
 baza – partea ce se ataşează pe suprafaţa
dintelui. În dependenţă de dintele pe care se
aplică, are diferită curbură.
 corpul – partea la care aderă celelalte
componente.
 aripioarele – pot fi 2 sau 4. Pe ele se aplică
sârma de ligatură sau inelele elastice, cu scop de
a fixa arcul.
 slotul – şanţul central, ce poate fi rotund sau
paralelipipedic în secţiune. În el se aplică arcul.
BRACKET-URILE
CLASIFICAREA BRACKET-URILOR
După materialul confecţionat:
 metalice (oţel inoxidabil, aliajele Ti, poleite cu Au).
 din masă plastică (compozite);
 din ceramică;
 combinate.
După tipul informaţiilor:
 standard Edgewise.
 Tweed Edgewise.
 Ricketts.
 Andrews.
 Damon.
 Begg Light Wire.
 CLASIFICARE:

După lăţime:
 simple;
 duble.
După modul de fixare în slot a arcului:
 tradiţionali;
 sisteme Speed (activi şi pasivi).
După poziţionarea pe dinţi:
 vestibulari.
 orali (linguali):
 individuale (Incognito, Harmony);
 standarde.
BRACKEŢI LINGUALI
 TUBUŞOARELE
 Sunt elemente în care se introduc capetele
arcului, asigurând stabilitatea acestuia. Au
lungime de 3-4 mm, formă rotundă, ovală sau
rectangulară pe secţiune. După poziţia lor faţă de
axul arcadei pot fi orale sau vestibulare. Faţă de
relaţia cu planul ocluzal, pot fi veticale
(perpendiculare pe planul de ocluzie) sau
orizontale (paralele cu planul de ocluzie). Se
aplică, de obicei, la nivelul molarilor, servind ca
loc de sprijin pentru elementele active. Pot fi
utilizate şi la nivelul zonei frontale, unde servesc
ca loc de acţiune a elementului activ.
TUBUŞOARELE
 BUTONII
 Elemente sub formă de ciupercă de 0,5 – 2 mm.
Ele servesc ca punct de aplicare a forţei
ortodontice. Butonii metalici se fixează pe inele
prin sudură electrică în puncte. Butonii acrilici se
ataşează direct pe dinţi, prin intermediul tehnicii
colajului.
 CÂRLIGELE
 Sunt realizate din sârmă rotundă de 0,5-0,6 mm.
Se fixează prin sudură electrică pe inele sau cu
retenţii în materialul acrilic, fiind deschise în
sensul invers tracţiunii.
Barele
 Elemente auxiliare rigide, ce fac legătură dintre
elementele de agregare a aparaturii fixe. Bara
poate fi cu secţiune rotundă sau ovală, slujind în
acelaşi timp ca mijloc de dispersare a forţelor, cât
şi ca loc de aplicare a lor. Barele au, de regulă,
poziţii vestibulare în treimea medie a coroanei, în
lungul ei fiind fixate alte elemente accesorii, care
exercită forţe asupra unor sectoare limitate.
 Se deosebesc mai multe tehnici de tratament cu
aparate ortodontice fixe, printre care:

1. Tehnica “Edgewise”.
2. Twin-wire-arch.
3. Tehnica Tweed-Merrifeld.
4. Tehnica Begg.
5. Tehnica Rickets.
 TEHNICA EDGEWISE
 A fost descrisă de Angle. Noul aparat necesită
inele pe toţi dinţii, prevăzute cu bracket-uri
perfecţionate. Arcul dreptunghiular este curbat
pe cant, adică pe latura mică. Arcul e menţinut în
bracket-uri prin ligaturi. Cu acest aparat se
puteau realiza rapid toate tipurile de deplasări:
1. de ordinul I (deplasări vestibulo-linguale,
rotaţii, ingresiuni, egresiuni);
2. de ordinul II (deplasări meziale şi distale);
3. de ordinul III (deplasări coronare şi radiculare
prin torque).
 TWIN-WIRE-ARCH
 În 1930 apare Arcul bifilar Johnson – un aparat
construit din 2 arcuri rotunde, foarte subţiri, care
produceau forţe uşoare pentru derotarea şi
alinierea incisivilor superiori. Cele 2 arcuri din
oţel, situate vestibular, cu diametrul de 0,25 mm
sunt introduse în tubi terminali de dimensiuni
mai mari, care pătrund în tubuşoarele molare de
0,9 mm. Arcul e rigid în segmentele laterale şi
flexibil în zona frontală. Dacă malpoziţiile sunt
accentuate, arcul poate fi angajat parţial la
început sau numai unul din fire, pentru a reduce
forţa aplicată.
 TEHNICA BEGG SE CARACTERIZEAZĂ
PRIN:
 Utilizarea unui bracket specific.
 Folosirea exclusivă a arcurilor rotunde.
 Folosirea exclusivă a unui ancoraj intraoral.
 Deplasările dentare se fac prin versiune, urmată de
redresare.

 Begg utilizează forţe uşoare, iar pentru crearea

spaţiului recurge la extracţia primilor premolari, în
ambele arcade.
Arcurile utilizate sunt din oţel australian Wilcock, sunt
subţiri (0,14; 0,16; 0,18), dar îşi păstrează
elasticitatea şi rezistenţa perioade îndelungate.
Ataşele sunt caracteristice pentru tehnica Begg şi se
aplică pe inele la nivelul tuturor dinţilor.
 Tratamentul începe la 3-4 săptămâni după
extracţiile dentare şi are 3 stadii:
I. Se aplică inele cu ataşe pe toţi dinţii şi arcuri cu
bucle verticale, având scop corectarea anomaliilor
verticale, sagitale, transversale, a rotaţiilor, a
înghesuirilor dentare.
II. Are drept obiective menţinerea corecturilor
precedente şi închiderea spaţiilor restante după
extracţia premolarilor.
III.Reprezintă etapa deplasărilor apicale, în care se
urmăreşte redresarea axială la nivel incisiv,
canin, premolar. Sun folosite resorturi auxiliare
speciale, prefabricate, care se introduc cu un
capăt în tubuşorul vertical al bracket-ului, iar cu
celălalt capăt se ataşează la nivelul arcului
principal, pentru a obţine mişcarea de upright.
 TEHNICA BIOPROGRESIVĂ A LUI
RICKETTS
 Robert Ricketts a utilizat o interpretare
teleradiografică computerizată proprie, putând
face predicţii de creştere şi construcţii
schematizate, pentru a oferi un plan de
tratament vizualizat (VTO). Un factor
fundamental al şcolii lui Ricketts este folosirea
osului cortical ca sursă de ancoraj şi eliminarea
rezistenţei corticale, când e iniţiată deplasarea
dentară. În acest concept, terapia ortodontică e
aplicată în acord cu specificul tipului facial,
modelul muscular şi necesităţile funcţionale
individuale.
 TEHNICA TWEED - MERRIFIELD
 Merrifield a continuat opera lui Tweed, făcând numeroase
studii privind:
• limitele danturii;
• dimensiunea etajuli facial inferior;
• analiza spaţiului total;
• analiza ţesuturilor moi;
• diagnosticul diferencial.
 A introdus:
• conceptul forţelor direcţionate secvenţiale;
• o tehnologie mai precisă a curburilor;
• un nou concept de preparare a ancorajului şi repoziţionare
a dinţilor;
• un control constant al fiecărei etape de tratament, printr-
un sistem de lecturare a informaţiilor în raport cu poziţia
dinţilor.
 INDIVIDUALIZAREA TRATAMENTULUI
ORTODONTIC

 Anomaliile ortodontice sunt diverse şi

individuale. Respectiv, tratamentul se va
individualiza în conformitate cu tabloul clinic, cu
vârsta la care pacientul s-a adresat medicului.
Dacă sunt obiceiuri vicioase, astea trebuie să se
înlăture în primul rînd. Ulterior se alege metoda
de tratament, care poate fi:
• precoce;
• normal;
• tardiv.
MULŢUMIM PENTRU ATENŢIE!