Mihai Eminescu

“Luceafărul
literaturii române”
"Dumnezeul geniului m-a
sorbit din popor cum soarele
soarbe un nour de aur din
marea de amar".
Mihai Eminescu
1850 - 1889
 Pe 15 ianuarie 1850, la Botoşani, în
casa căminarului Gheorghe
Eminovici şi a Ralucăi, se năştea al
şaptelea dintre cei unsprezece copii
ai familiei, Mihail Eminovici.
Copilăria şi-o petrece la Ipoteşti
(satul casei părinteşti), unde face
primele două clase de şcoală.
Raluca,
mama
poetului
CASA MEMORIALĂ MIHAI
EMINESCU - IPOTEŞTI
 BISERICA DIN LEMN A
FAMILIEI EMINOVICI -IPOTEŞTI
Urmează clasa a III-a şi a IV-a la
şcoala “National Hauptschule” din
Cernăuţi, apoi este înscris la
“Ober-Gymnasium” din acelaşi
oraş. În primăvara anului 1863,
Eminescu întrerupe studiile şi se
întoarce la Ipoteşti, pentru ca - un
an mai târziu - bursa cerută pentru
a învăţa la liceul din Botoşani să-i
fie refuzată.
CENTRUL ORAŞULUI CERNĂUŢI
– sec. al-XIX-lea
Astfel, deoarece învăţătura nu prea se
potrivea cu firea sa zbuciumată şi
zburdalnică, se angajează ca practicant la
Tribunalul din Botoşani. Slujba este de
scurtă durată, iar în toamna anului 1865
se întoarce la Cernăuţi (azi - oraş în
Ucraina), unde este găzduit de profesorul
său, Aron Pumnul. Tot de acesta din
urmă este legată şi publicarea primei sale
poezii “La mormântul lui Aron Pumnul”.
Continuă studiile ca “privatist” (un
fel de student la facultate particulară)
şi îşi face debutul oficial în revista
“Familia”, cu poezia “De-aş avea...”.
Cu această ocazie, directorul
publicaţiei - Iosif Vulcan - îi schimbă
numele din Mihail Eminovici în
Mihai Eminescu.
Călătoreşte mai mult pe jos la Blaj ("mica
Romă", despre care-i vorbise Pumnul). Cu
ghetele rupte şi o traistă în spinare (cu nişte
cărţi şi caiete în care adunase folclor), Mihai
coboară de pe dealul Hula în "vatra
românismului" - Blaj, încearcă să-şi dea
examenele, dar nu le ia, neavând condiţii de
învăţătură. Fără parale, doarme într-un pod de
fân, îmbucă din piaţă prune cu pâine neagră şi
se scaldă în Târnava (fiind un bun înotător).
Citeşte cu nesaţ cărţile de la gimnaziu, scrie
versuri prin parcuri.
Banii de la Ipoteşti nu-i vin la timp şi
pleacă la Sibiu, în căutarea fratelui său
Neculai, dar acesta plecase la Timişoara.
La vremea strugurilor, este în mizerie, cu
picioarele goale. Un teolog îi dă nişte
ghete. Paşaportul fiind expirat, este
ajutat de Popa Bratu din Răşinari
(bunicul dinspre mamă al poetului O.
Goga) să treacă clandestin graniţa
austro-ungară spre ţara sa, România,
furişându-se prin munţi. Străbate Oltenia
şi Muntenia, atras de Bucureşti.
Urmează, rând pe rând, diferite
slujbe alături de trupa lui Mihai
Pascaly, apoi sufleur şi copist în cea
a lui Iorgu Caragiale, timp în care
publică în “Familia” poezia “Ce-ţi
doresc eu ţie, dulce Românie”. La
nici 19 ani - în 1868 - este angajat tot
ca sufleur şi copist la Teatrul
Naţional din Bucureşti, unde-l
întâlneşte pe Ion Luca Caragiale.
Ion Luca
Caragiale
Cum gândul la studii nu-i dădea
pace, iar tatăl său îi promisese că-i
plăteşte o parte din taxe, Eminescu
se înscrie - în toamna anului 1869 - la
Facultatea de Filozofie din Viena, ca
student extraordinar (fără examen de
bacalaureat). Aici îl întâlneşte pe
unul dintre viitorii săi buni prieteni,
Ioan Slavici.
Ioan
Slavici
Activitatea literară devine, încet-
încet, tot mai intensă, debutând în
revista “Convorbiri literare” cu
poezia “Venere şi Madonă”. Publică
apoi “Epigonii”, “Făt-Frumos din
lacrimă”, “Mortua est”, “Înger de
pază” şi îl recomandă pe Slavici celor
de la revista “Junimea”.
Îşi continuă studiile la Viena ...
unde, în 1872, o cunoaşte pe...

Veronica
Micle
Apar, tot în “Junimea”, poeziile “Înger
şi demon”, “Floare albastră” şi nuvela
“Sărmanul Dionis”. Ajutat material de
aceeaşi revistă, Eminescu pleacă la
Berlin, unde studiază filozofia, istoria,
economia politică şi dreptul. Se
angajează - un an mai târziu - ca
secretar la Consulatul Român din
Berlin şi începe să scrie celebra poezie
“Luceafărul”.
Universitatea din Berlin
Manuscrisul poeziei
“Luceafărul”
La începutul anului 1875 publică în
“Convorbiri literare” poeziile
“Împărat şi proletar” şi “Făt-Frumos
din tei”, iar în vara aceluiaşi an este
numit revizor şcolar în Iaşi şi Vaslui.
Tot atunci îl cunoaşte pe dascălul de
la Şcoala nr. 2 Păcurari (din judeţul
Iaşi), nimeni altul decât Ion
Creangă.
 Ion
Creangă
Activitatea jurnalistică o începe la
ziarul “Curierul de Iaşi”, în funcţia
de corector. Publică în continuare în
“Convorbiri literare” - “Crăiasa din
poveşti”, “Lacul”, “Dorinţa”,
“Călin”, “Strigoii”, perioadă în care
sufletul îi este îndurerat de moartea
mamei lui, care se stingea din viaţă
la 15 august 1876.
LACUL DIN POEZIILE
EMINESCIENE
 Un an mai târziu,
Eminescu revine la
Bucureşti, ca
redactor la ziarul
“Timpul”,
împreună cu I.L.
Caragiale şi
Slavici.

(Curtea interioară a clădirii unde a funcţionat ziarul "Timpul")

Colaborarea cu Titu Maiorescu şi
Alecsandri devine tot mai strânsă,
participând alături de cei doi la
şedinţe literare săptămânale. Apar
poeziile “O, rămâi”, “Rugăciunea
unui dac”, “Revedere”, “De câte ori,
iubito...”, publicate între 1878 şi 1880
în revista “Convorbiri literare”.
Titu Maiorescu

Vasile Alecsandri
Între timp moare soţul Veronicăi Micle,
moment în care Eminescu se gândeşte să o
ceară de soţie. În 1880 este numit redactor-şef
la ziarul “Timpul”, reuşind şi finalizarea celor
patru “Scrisori”, pe care le publică un an mai
târziu. 1882 este anul în care termină
Luceafărul, care este imediat tradus în
germană de cumnata lui Titu Maiorescu, Mite
Kremnitz. Capodopera apare în “Convorbiri
literare”, apoi în “Almanahul Societăţii
studenţeşti România Juna” din Viena.
La o şedinţă de la revista “Junimea”,
Eminescu se reîntâlneşte cu cel care i-a
publicat primele creaţii în revista
“Familia”, Iosif Vulcan, dându-i acestuia
câteva poezii: “S-a dus amorul”, “Pe
lângă plopii fără soţ” etc. Vulcan le
tipăreşte şi îi trimite lui Eminescu un mic
onorariu (o sumă de bani) pentru
poeziile apărute. Acest onorariu a fost, de
altfel, singurul primit de poet de-a lungul
activităţii sale literare.
PLOPII FĂRĂ SOŢ...
Un an mai târziu, după ce demisia de la
“Timpul” nu îi este acceptată, Eminescu
dă primele semne de boală, fiind internat
- pe 28 iunie 1883 - la sanatoriul
doctorului Şuţu. Sfârşitul aceluiaşi an
aduce apariţia primului volum din poezia
lui Eminescu, prefaţa fiind semnată de
Titu Maiorescu. Volumul conţinea
poeziile publicate anterior, plus încă 26
de creaţii lirice noi, iar pe coperta
interioară scria “1884 - POESII”.
Internat în continuare la sanatoriu,
Eminescu este zdruncinat de aflarea
unei alte veşti proaste: moartea
tatălui său (pe 8 ianuarie 1884). În
septembrie, deoarece starea sănătăţii
se îmbunătăţise, participă la
banchetul anual al “Junimii” şi este
numit subdirector la Biblioteca
Centrală din Iaşi.
Nu trec, însă, nici
două luni, şi
Eminescu se
internează din nou,
de data aceasta la
Spitalul “Sf.
Spiridon” din Iaşi,
unde este vizitat -
printre alţii - şi de
Alexandru Vlahuţă.
În 1885 este tipărit al doilea volum de
poezii şi, separat, în “Convorbiri
literare”, apare “Sara pe deal”. După un
tratament la Balta-Liman, se întoarce în
Iaşi şi continuă activitatea la bibliotecă...
Boala, totuşi, revine. După tratamente la
băile Repedea (lângă Iaşi), urmează
internarea la ospiciul Mănăstirii Neamţ,
apoi - în urma unui consult în Iaşi - este
trimis în străinătate, la Halle, pentru a fi
tratat de nişte doctori specialişti.
În 1888 este rugat de un grup de
tineri să conducă revista “Fântâna
Blanduziei”, în care publica
săptămânal un articol de fond. La
sfârşitul anului apare ediţia a III-a
din “Poezii”, având în plus “La
steaua”, “De ce nu-mi vii” şi
“Kamadeva”.
 Mihai Eminescu

... în fotografii mai puţin cunoscute

Pe 3 februarie este internat la Spitalul
Mărcuţa din Bucureşti, apoi
transferat la Sanatoriul Caritas. Boala
lui Eminescu se agravează în
următoarele luni şi - pe 15 iunie 1889,
la ora 3 - poetul se stinge din viaţă, în
sanatoriul doctorului Şuţu din
Bucureşti.
Realizată în numai 17 ani, opera lui
Mihai Eminescu este cea mai vastă
creaţie literară română, cuprinzând o
mare varietate de genuri: poezie,
proză, teatru, eseuri filozofice,
publicistică, traduceri şi culegeri de
folclor.
 A fost supranumit:
 Poet naţional şi universal
 Scriitorul total al literaturii
româneşti
 Poetul nepereche

 Geniul tutelar al culturii neamului

 Făuritorul limbii literare

 Luceafărul culturii româneşti

Mihai Eminescu şi opera sa au fost
surse de inspiraţie pentru artişti:
 Autor: Sabin Bălaşa

LUCEAFĂRUL

"Şi din adânc necunoscut

Un mîndru tânăr creşte"
 Autor: Mişu Teişanu

LUCEAFĂRUL

"Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,

Dac-oi fi eu sau altul ?"
 Autor: Camil Ressu

LUCEAFĂRUL

"O, vin odorul meu nespus

Şi lumea ta o lasă"
 Autor: Camil Ressu

LASĂ-ŢI LUMEA
TA UITATĂ

"Vin cu mine rătăceşte

Pe cărări ..."
 Autor: Alexandru Ciucurencu

FĂT-FRUMOS DIN TEI.

“Flori de tei în părul negru

Şi la şold cu corn de-argint.”
 WEBOGRAFIE:

 www.museum.ici.ro

 www.fp.ucalgary.ca

 www.eminescu.petar.ro

 www.dacialiterara.ro

 www.lumea-copiilor.ro