Sunteți pe pagina 1din 31

Facultatea de Medicină și Farmacie – specializarea MedicinăDentară

Galaţi, 2013 - 2014

IMAGINEA RADIOLOGICĂ

RADIOLOGIE DENTARĂ
RADIAŢIILE RÖNTGEN –
MOD DE FORMARE
 Tubul radiogen conține un catod - filament cu
diametrul de 0,2 mm în formă de spirală,
confecționat din tungsten, care la
incandescenţă emite electroni
şi un anod, reprezentat
de o plăcuţă de tungsten
de dimensiuni milimetrice
atașată la capătul înclinat
al unei bare de cupru.
RADIAŢIILE RÖNTGEN –
MOD DE FORMARE
 Catodul la incandescență emite electroni
care au tendința să migreze în toate
direcțiile, în sens centrifug față de
originea lor.
RADIAŢIILE RÖNTGEN –
MOD DE FORMARE
 Anodul însă este cuplat la polul pozitiv al unei
surse de curent electric, asftel încât electronii
se vor dirija în flux continuu spre anod.
 Cu cât diferența de potențial electric dintre
anod și catod este mai mare, cu atât viteza de
deplasare a electronilor înspre plăcuța anodică
este mai mare, iar impactul electron-anod mai
puternic.
RADIAŢIILE RÖNTGEN –
MOD DE FORMARE
 Impactul brutal al electronilor de origine
catodică cu componentele atomice ale
anodului creează mutații energetice în
conformația orbitală și nucleară a
tungstenului plăcuței anodice.
 Fiecare mutație energetică se va solda cu
eliberarea explozivă de energie sub forma
unei cuante; acesta este fotonul röntgenian
(substratul energetic al radiației Röntgen).
IMAGINEA RADIOLOGICĂ –
PRINCIPIUL GENERAL DE FORMARE
 Se dirijează spre dintele/
grupul de dinţi de
radiografiat un fascicul de
radiaţii penetrant-ionizante
(raze X) care traversează
regiunea dento-alveolară de
investigat
 Rezultatul acestei treceri
este înregistrat pe filmul
radiologic plasat intraoral
 Imaginile diferă în funcţie
de modul de dirijare şi
orientare a fasciculului de
radiaţii şi de modul de
aşezare al filmului
IMAGINEA RADIOLOGICĂ –
PRINCIPIUL GENERAL DE FORMARE
 Fasciculul incident trece prin regiunea anatomică de
examinat, este absorbit diferenţiat în funcţie de compoziţia
chimică a structurilor (numărul atomic Z al
componentelor), densitate (ρ), grosime (d)
 La ieşirea din pacient, fasciculul de radiaţii (emergent) este
atenuat energetic, neomogenitatea sa exprimând diferenţele
de absorbţie ale organelor/ţesuturilor străbătute
 Fasciculul emergent întâlneşte apoi suportul (film
radiologic, ecran fluorescent, detectori) care transformă –
pe baza efectelor ionizant şi fotochimic - informaţia latentă
transportată de fotonii Röntgen în imagine structurată,
utilă.
IMAGINEA RADIOLOGICĂ

 Este imaginea din profunzimea organismului


obţinută prin intermediul radiaţiilor Röntgen
 Reprezintă transpunerea unui obiect
tridimensional într-o imagine bidimensională
 Este o reprezentare de umbre produse pe
filmul radiologic de un
fascicul de raze emergent
IMAGINEA RADIOLOGICĂ
 Este rezultatul relaţiei de spaţialitate dintre
fasciculul de raze X, regiunea de radiografiat şi
senzor (filmul radiologic)
 Formarea ei prezintă anumite particularităţi:
 penumbra
 proiecţia conică
 sumaţia planurilor
 legea incidenţelor tangenţiale
 fenomenul paralaxei
 intensitatea fasciculului de radiaţii
PENUMBRA

 În timpul bombardamentului electronic,


anodul se încălzeşte; peste 98% din energia
primită se transformă în căldură.
 => dimensiunile anodului (plăcuţei de
tungsten) trebuie să fie suficiente pentru a
difuza căldura
 => obiectele radiografiate vor avea, la nivelul
conturului, o delimitare difuză = penumbra
PENUMBRA
 cu cât obiectul este mai
aproapiat de focar, cu
atât penumbra este mai
evidentă
 pentru a diminua
penumbra, focarul optic
(anodul) este înclinat
PROIECŢIA CONICĂ

 Fasciculul de raze X este de


formă conică, cu vârful la
nivelul focarului optic şi
baza pe filmul radiologic
 Orice corp introdus în
fascicul va avea o imagine
care este proiecţia lui
conică, cu toate deformările
ce derivă din aceasta.
PROIECŢIA CONICĂ - EFECTE

1. Imaginea va avea
dimensiunile crescute
faţă de realitate
 corp apropiat de
sursa de radiaţii →
imagine mărită
 corp apropiat de film
→ imagine mai
apropiată de realitate
PROIECŢIA CONICĂ - EFECTE

2. Imaginea diferă în
funcţie de distanţa
dintre focar şi obiect,
pentru acelaşi corp
 distanţă mică →
imagine mult mărită
 distanţă mare →
imagine mai
apropiată de realitate
PROIECŢIA CONICĂ - EFECTE

3. Un corp plasat la
periferia fasciculului
de radiaţii va fi mult
mai deformat decât
cel plasat în centrul
fasciculului
 centrul fasciculului
este definit de raza
centrală (înălţimea
geometrică a conului
de radiaţii)
PROIECŢIA CONICĂ - EFECTE

4. Înclinarea
fasciculului de
radiaţii faţă de
planul de proiecţie
deformează
imaginea
(transformă o sferă
într-o elipsă)
PROIECŢIA CONICĂ - EFECTE
5. Imaginea diferă
în funcţie de
poziţionarea
corpului faţă de
raza centrală
(acelaşi corp va
avea imagini
diferite)
PROIECŢIA CONICĂ - EFECTE

6. Dacă obiectul de
examinat este mai
mic decât focarul
tubului radiogen,
imaginea se şterge,
fiind înlocuită de o
penumbră.
PROIECŢIA CONICĂ - EFECTE

 Mărirea globală şi uniformă a imaginii; se valorifică în


două situaţii:
 în vederea studierii unor detalii de structură
(arhitectură osoasă, leziuni litice mici) – tubul radiogen
se apropie de zona de radiografiat, iar filmul este
plasat la distanţă;
 când se urmăreşte evidenţierea preferenţială a unor
segmente anatomice şi estomparea altora – incidenţa
Parma (pentru studiul ATM)
LEGEA INCIDENŢELOR
TANGENŢIALE
 Este determinată de unghiul sub care radiaţiile cad pe
suprafaţa unor formaţii de diferite opacităţi:
 suprafeţele abordate tangenţial de razele X au o
reprezentare clară (netitate mare)
 delimitarea este difuză la suprafeţele oblice faţă de
fasciculul de radiaţii
 delimitarea suprafeţelor abordate perpendicular de
către fasciculul de radiaţii dispare complet
LEGEA INCIDENŢELOR
TANGENŢIALE - EFECTE
 Datorită abordării
tangenţiale de către
fasciculul de radiaţii se văd
mai bine pe radiografii:
 smalţul dentar
 procesele carioase cu
localizare proximală
(comparativ cu cele ocluzale
sau vestibulare/orale)
 lamina dura în zona
septului interdentar şi în
zona periapicală
SUMAŢIA PLANURILOR

 Constă în suprapunerea diverselor structuri anatomice


traversate de fasciculul de radiaţii
 Alegerea diferitelor incidenţe are drept scop
evidenţierea porţiunilor care interesează, evitând, pe
cât posibil, sumaţia planurilor (suprapunerile)
 Prezintă două aspecte contrarii:
 adiţia
 substracţia
SUMAŢIA PLANURILOR -
ASPECTE
 Adiţia = suprapunerea unei structuri cu grad mare de
atenuare peste o zonă cu grad mediu/mic de atenuare
 Exemple:
 apariţia unei imagini intens radioopace la nivelul
apexurilor molarilor superiori – suprapunerea osului
zigomatic
SUMAŢIA PLANURILOR -
ASPECTE
 pierderea
individualităţii
rădăcinilor M2 şi M3
inferiori –
suprapunerea crestei
oblice externe a
mandibulei
SUMAŢIA PLANURILOR -
ASPECTE
 Substracţia =
suprapunerea unor
teritorii cu atenuare
redusă (zone aerice) peste
zone dense; pot sugera
modificări patologice
inexistente
 Ex: suprapunerea
orificiului mentonier peste
apexul PM
FENOMENUL PARALAXEI
 Permite stabilirea exactă
a adâncimii unor planuri
diferite
 Se valorifică efectuând
două radiografii succesive
ale aceleiaşi regiuni, a
doua cu translaţia laterală
a tubului
 Se vor obţine două
radiografii diferite;
translaţia va fi mai amplă
pentru structurile mai
apropiate de focar
FENOMENUL PARALAXEI

 Prin compararea imaginilor obţinute se pot


deduce amplasarea spaţială şi profunzimea
diverselor structuri anatomice
 Practic, se poate stabili cu precizie poziţia
vestibulară sau orală a unui dinte inclus sau se
poate obţine dacalarea unor rădăcini
suprapuse (ex. PM1 maxilar)
FENOMENUL PARALAXEI
INTENSITATEA FASCICULULUI
DE RADIAŢII
 Alegerea distanţei dintre tubul radiogen şi film
se face ţinând cont de regulile proiecţiei conice
şi de necesitatea obţinerii unui anumit grad de
densitate al fasciculului de radiaţii
 Densitatea fasciculului de radiaţii
condiţionează contrastul imaginii
 Conform legii Duanne-Hunt, intensitatea
fasciculului de radiaţii scade cu pătratul
distanţei
INTENSITATEA FASCICULULUI
DE RADIAŢII
 La aparatele folosite în stomatologie tensiunea
şi intensitatea sunt fixe → penetrabilitatea şi
cantitatea de radiaţii fixe
 Sunt reglabile distanţa tub – film şi timpul de
expunere
 Între aceste elemente există o relaţie care
permite examinatorului obţinerea unei
densităţi optime la orice schimbare de distanţă
(mărirea distanţei tub radiogen-film →
prelungirea timpului de expunere)