Sunteți pe pagina 1din 28

Introducere în pedagogie

Curs nr. 1

Lect. Dr. Adrian Vicenţiu Labăr

1
Cuprins
1. Delimitări conceptuale: pedagogie, educaţie.
Concepte corelative educaţiei

2. Trăsături esenţiale ale educaţiei

3. Fundamentele educaţiei

4. Etapele evoluţiei pedagogiei

5. Elemente de cercetare pedagogică

2
1. Delimitări conceptuale. Pedagogie
Termenul pedagogie este compus din grecescul pais, paidos, care
înseamnă copil şi agô, gé, care înseamnă acţiunea de a conduce.

Din punct de vedere etimologic, pedagogia înseamnă acţiunea de a


conduce copilul. Câteva întrebări pot fi formulate pornind de la
această semnificaţie etimologică:

– a conduce copilul de unde până unde?


A conduce copilul de la stadiul de fiinţă cu disponibilităţi largi dar latente, la
stadiul de persoană formată, autonomă şi responsabilă
– cu ce metode şi mijloace?
– cine realizează această conducere?

Pedagogia – ştiinţa care are drept obiect de studiu fenomenul


educativ.

Pedagogia: Ştiinţă sau artă?

3
1. Delimitări conceptuale. Educaţie

Etimologic, termenul educaţie provine din:

1. Latină: educo-educare = a alimenta, îngriji,


creşte sau din educo-educere = a duce,
conduce, scoate.

2. Franceză: education = educaţie

4
Concepte corelative educaţiei
Îndoctrinarea: inducerea unor convingeri, atitudini, comportamente,
într-un mod mascat, imperceptibil pentru cel îndoctrinat, prin ascunderea
scopului real al demersului respectiv

Instruirea: transmiterea de informaţii, de cunoştinţe

Educarea/formarea: modelarea personalităţii, a caracterului, a


trăsăturilor pozitive de personalitate

Predarea: proces de prezentare organizată a cunoştinţelor şi


deprinderilor de achiziţionat de către elevi, proces realizat de cadre
specializate: profesori, învăţători etc.

Învăţarea: proces prin care elevii achiziţionează cunoştinţe, deprinderi şi


îşi formează caracterul.

5
Educaţia - definiţii
1. Kant: educaţia este activitatea de disciplinare, cultivare,
civilizare şi moralizare a omului, iar scopul ei este să
dezvolte în individ toată perfecţiunea de care este capabil.

2. Herbart: educaţia este acţiunea de educare a individului


pentru el însuşi, dezvoltându-i-se o multitudine de interese.

3. Durkheim: Educaţia reprezintă acţiunea generaţiilor adulte


asupra celor tinere, în scopul de a le forma acestora din
urmă anumite stări intelectuale, estetice şi morale
necesare vieţii sociale şi mediului special pentru care sunt
destinate.

6
2. Trăsături esenţiale ale educaţiei
 Este un demers aplicabil numai la oameni;

 Presupune acţiuni preponderent intenţionate, deliberate;

 Presupune organizare, planificare, eşalonare temporală;

 Urmăreşte un ideal de personalitate determinat socio-


istoric;

 Se întinde pe toată perioada vieţii.

7
3. Fundamentele educaţiei
Fundamente biopsihice: ereditatea specific umană
funcţionează ca un dat fundamental pentru educaţie. Se
transmit: plasticitatea SNC, dinamica scoarţei cerebrale,
particularităţile analizatorilor.

Fundamente socioculturale: mediul fizic şi mediul


social condiţionează fenomenul educativ. Se
evidenţiază: elemente naturale şi artificiale, de ordin
fizic; elemente culturale: valori, tradiţii, tipuri de relaţii
interumane etc.

Fundamente istorice: educaţia reprezintă o activitate


de reproducţie culturală, de perpetuare a experienţei
omenirii. Educaţia se bazează pe un capital cultural
adunat de-a lungul istoriei.
8
3. Fundamentele educaţiei
Fundamente filosofice: demersurile educative au
întotdeauna în subsidiar o filosofie sau o ideologie, se
derulează în acord cu anumite valori.

Fundamente politice: educaţia se derulează ca un


program de acţiuni ale celor care conduc la un moment
dat o societate dată; distribuirea cunoaşterii se realizează
în acord cu interesele clasei politice.

Fundamente ştiinţifice: educaţia de calitate se poate


face numai în acord cu “ştiinţa predării şi învăţării”, bazată
pe o multitudine de teorii despre cum învaţă fiinţa umană.
9
4. Etapele evoluţiei pedagogiei

(a) Pedagogia populară

Societatea umană nu putea exista, nu se putea perpetua şi dezvolta


fără transmiterea de la o generaţie la alta a cunoştinţelor acumulate,
a deprinderilor şi priceperilor formate. Treptat, societatea umană a
selectat acele observaţii semnificative, pozitive, benefice care au
dobândit statutul de reguli, demne de a fi respectate. De exemplu,
“ai carte, ai parte”, sau “tot păţitu-i priceput”. Ansamblul acestor
observaţii şi generalizări transmise din generaţie în generaţie
caracterizează etapa numită pedagogie populară.

Aceste idei şi mentalităţi cu privire la educaţie nu formează un


sistem, deoarece multe dintre ele sunt contradictorii (de exemplu,
“bătaia-i rupă din rai”). Deşi ele nu au fost confirmate de experienţa
ulterioară a omenirii, sau păstrat în ceea ce s-a numit inconştient
colectiv (C.G.Jung), fiind greu de schimbat. Perpetuarea lor în mod
necritic până astăzi poate să creeze mari dificultăţi în procesul
educaţional.

10
O serie de cercetări asupra optimismului pedagogic ilustrat prin intermediul
proverbelor denotă înca valenţele pozitive ale pedagogiei populare. Prezentăm
mai jos rezultatele studiilor lui Stanciu, S. derulate între 1940-1970 precum şi
rezultatele unor studii mai recente (2006-2008) derulate asupra elevilor şi
adulţilor din mediul rural privind opţiunea pentru unul din cele 5 proverbe
prezentate.

Proverbe Procente elevi Procente adulti Procente anii


2006 2008 1940-1970
Cine ştie carte are patru ochi. 36.80 % 39.30 % 39.17 %

Şcoala face omul om iar altoiul pomul pom. 41.20 % 8.20 % 39.67 %

Timpul învaţă pe cei ce n-au şcoală. 8.80 % 18.00 % 14.86 %

Dacă toţi ar şti carte, cine ar mai fi văcar? 7.00 % 20.50 % 3.83 %

L-a dus la şcoală bou şi l-a adus vacă. 6.10 % 13.9 % 2.47 %

Identificaţi ale “mituri” cu privire la educaţie, prezente în imaginarul colectiv, în


momentul prezent.

11
(b) Pedagogia filosofică

Odată cu dezvoltarea primelor sisteme filozofice, pedagogia cunoaşte o


nouă etapă in dezvoltarea ei, pedagogia filozofică. Aceasta evoluează ea
însăşi în două subetape:
– cea în care ideile pedagogice erau încorporate în sistemul filozofic, de exemplu
la Socrate, Platon, Aristotel. Cele mai importante idei a lui Socrate cu puternic
caracter pedagogic sunt : cunoaşte-te pe tine însuţi; scopul cunoaşterii este
dobândirea virtuţii.

– etapa inaugurată de J.A.Comenius (Komensky) în secolul al XVII-lea, în care


pedagogia este elaborată ca disciplină distinctă, dar cu metode filozofice.

În spaţiul românesc merită amintită lucrarea „Învăţăturile lui Neagoe


Basarab către fiul său Theodosie”.

Un îndemn ce trebuie amintit din această lucrare este acela că atunci când
mergi la luptă să mergi precum la biserică, la împărtăşire, cu sufletul curat,
spiritualizat.

Identificaţi alte situaţii în care acest îndemn poate fi aplicat.

12
(c) În secolul al XIX-lea în ştiinţele naturii şi în
unele ştiinţe sociale s-au introdus metodele
experimentale care au condus la progrese
importante în teoria şi practica pedagogică.

(d) Pedagogia actuală asociază tot mai mult


demersul psihologic cu cel pedagogic în
domenii cum ar fi: educarea creativităţii,
identificarea şi cultivarea talentelor etc.
Educaţia este studiată din perspectiva unui
mare număr de discipline sau ştiinţe ca:
economia, teoria comunicării, sociologia,
axiologia, psihologia, filozofia, logica.

13
5. Elemente de cercetare pedagogică
Cercetarea pedagogică, definită în sensul ei
larg, este o formă superioară a activităţii de
investigaţie desfăşurată sistematic şi organizată
ştiinţific în scopul obţinerii de noi informaţii,
cunoştinţe ştiinţifice, a verificării sau validării
unor modele teoretice sau aplicative.

Cercetarea în pedagogie urmăreşte să răspundă


unei întrebări, să ofere o nouă perspectivă de
abordare a faptului pedagogic sau să aducă noi
informaţii cu privire la câmpul educaţional în
diversele sale aspecte.

14
Tipuri fundamentale de cercetare
pedagogică
Există mai multe tipuri de cercetare
pedagogică:
– (a) cercetarea fundamentală şi cercetarea
aplicativă,
– (b) cercetarea transversală, cercetarea
longitudinală şi cercetarea interculturală,
– (c) cercetarea cantitativă şi cercetarea
calitativă,
– (d) cercetarea constatativă şi cercetarea
experimentală.

15
(a) Cercetarea fundamentală versus
aplicativă
Cercetarea pedagogică fundamentală contribuie
la constituirea pedagogiei ca ştiinţă, este
teoretică şi presupune formularea unor teorii,
legi şi modele care caută să aducă noi informaţii
ştiinţifice, să explice sau optimizeze fenomenul
pedagogic în ansamblul său.

Cercetarea pedagogică aplicativă, pe de altă


parte, urmăreşte investigarea empirică, prin
metode ştiinţifice, a unui domeniu al câmpului
educaţional în vederea cunoaşterii şi optimizării
acestuia.

16
(b) Cercetarea transversală, longitudinală,
interculturală/ transculturală
Aceste tipuri de cercetare pedagogică sunt specifice studiilor
comparative în care sunt comparaţi fie aceiaşi indivizi de-a lungul
unei perioade de timp, fie diferite grupuri la diferite nivele de vârstă
sau în funcţie de anumite caracteristici, fie compararea unor loturi de
subiecţi provenind din diferite culturi.

Studiile transversale vizează compararea unor grupuri de subiecţi


cu privire la diferite aspecte care ne interesează la acelaşi moment
de timp.

De exemplu, vom putea testa eficienţa unei metode de predare la


elevii de şcoală primară, de gimnaziu şi liceu. Dacă variabila
pedagogică ar fi autonomia în învăţare, am putea descoperi că
aceasta este mai eficientă în cazul elevilor de liceu şi mai puţin
eficientă la elevii de şcoală primară. Sau, am putea investiga
atitudinea cadrelor didactice faţă de descentralizarea în educaţie,
realizând comparaţii în funcţie de gradul didactic al acestora.

17
(b) Cercetarea transversală, longitudinală,
interculturală/ transculturală

Studiile longitudinale analizează un grup (sau cohortă, dacă grupul


este mare) de-a lungul unei perioade mai lungi de timp.
Abordările longitudinale implică măsurători repetate ale aceluiaşi
grup de persoane de-a lungul unei perioade suficient de mari de
timp, adesea în număr de ani.

Studiile interculturale/ transculturale presupun compararea unor


loturi de subiecţi provenind din diferite culturi în ceea ce priveşte
anumite caracteristici. De exemplu, comparând stilurile de predare
din ţări aparţinând culturilor occidentale cu ţări aparţinând culturilor
orientale, am putea observa că încurajarea gândirii critice a elevilor
de către profesori este mai prezentă în culturile occidentale şi mai
puţin prezentă în cele orientale.

18
(c) Cercetarea cantitativă versus calitativă

Cercetările cantitative sunt cercetările care folosesc metode


statistice de analiză a rezultatelor obţinute. Cercetările cantitative
sunt definite prin două aspecte: numărarea şi măsurarea.
– Numărarea conduce la stabilirea unei frecvenţe/ unui procent, de
exemplu 23 % dintre elevii dintr-o şcoală folosesc internetul în scop
educativ, sau 40 % dintre unităţile de învăţământ din judeţul Iaşi sunt
implicate în proiecte educaţionale.

– Măsurarea presupune atribuirea unor valori numerice care redau gradul,


intensitatea cu care se manifestă o caracteristică psihopedagogică.

Cercetările calitative sunt acelea care nu presupun cuantificarea


rezultatelor obţinute pentru a fi analizate statistic. Studiile calitative
folosesc metode de cercetare precum ancheta pe bază de inverviu,
observaţia, studiul de caz etc.

19
(d) Cercetarea constatativă versus
experimentală
Cercetarea constatativă îşi propune obţinerea unor
informaţii privind fenomenele pedagogice investigate
precum şi verificarea unor relaţii, corelaţii între aspectele
analizate. Metodele de cercetare folosite de cele mai
multe ori sunt ancheta de opinie pe bază de chestionar
şi interviu, dar şi alte metode precum observaţia, focus-
grupul etc. pot fi folosite în cercetările constatative.

Cercetarea experimentală urmăreşte verificarea unor


relaţii cauzale între fenomenele, aspectele cercetate,
descoperirea unor legi după care se manifestă procesul
educaţional, testarea unor teorii privind explicarea şi
predicţia aspectelor analizate şi se realizează de obicei
prin metoda experimentului.

20
Filozofia pietrelor

Un profesor stătea în faţa studentilor săi având câteva


obiecte în faţa lui!

Cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant, a luat un


borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre cu
diametrul de aproximativ 5 cm. Apoi i-a intrebat pe
studenti daca borcanul este plin!

Au fost cu totii de acord ca este plin!

21
Apoi a luat o cutie cu pietricele si le-a
turnat in borcan, scuturandu-l usor.
Desigur ca acestea s-au rostogolit
printre pietrele mari si au umplut
spatiile ramase libere. Apoi i-a intrebat
pe studenti daca borcanul este plin!

Au fost din nou de acord ca este plin!


Si au ras.

22
Apoi a luat o cutie cu nisip si l-a turnat in
borcan, scuturandu-l usor. Desigur nisipul
a umplut spatiul ramas liber.

23
Acum, spuse profesorul, vreau sa recunoasteti ca
aceasta este viata voastra.

Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia,


prietenul, sanatatea, părinţii si copiii vostrii, cariera,
lucruri care, chiar daca totul este pierdut, si numai ele au
ramas, viata voastra tot ar fi completa.

Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza:


slujba, casa si masina.

Nisipul reprezinta lucrurile mici care completeaza


restul.

24
Daca puneti in borcan mai intai nisipul, nu
mai ramane loc pentru pietrele mari si
pentru pietricele.

La fel se desfasoara si viata noastră, daca


ne consumăm timpul si energia cu lucrurile
mici, nu vom avea niciodata spatiu pentru
lucrurile importante.

25
Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale
pentru fericirea voastra. Va ramane mereu
destul timp sa mergeti la un suc/ bere, sa
faceti curat in casa, sa dati o petrecere sau
sa duceti gunoiul.

Aveti grija de pietrele mari in primul rand, de


lucrurile care intr-adevar conteaza.

Stabiliti-va prioritatile, restul este doar


nisip.

26
Vă mulţumesc!

27
Şi un exerciţiu de comunicare non-
verbală

28

S-ar putea să vă placă și