Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti

Facultatea Ştiinţa şi Ingineria Materialelor

Catedra Ingineria şi Managementul Obținerii Materialelor Metalice

LUCRARE DE LICENȚĂ

CONTRIBUŢII PRIVIND
DETERMINAREA POROZITĂŢII
PRIMARE A ALIAJELOR DE ALUMINIU

Conducător ştiinţific:
Ș.l. dr. ing. Mihai BUȚU
Absolvent : Robert Valentin MATEI
2013
 CAPITOLUL I. ELABORAREA ALIAJELOR DE ALUMINIU
Topirea şi alierea
Materialele care intră în componenţa încărcăturii la elaborarea aluminiului şi aliajelor
sale sunt: metale şi aliaje primare, deşeuri din secţiile prelucrătoare, deşeuri mici netopite, nichel,
crom, mangan, beriliu, cupru, zirconiu, fier sub formă de prealiaje binare, titan, mangan, zirconiu,
cupru, bor, sub formă de prealiaje ternare sau sub formă de săruri.
Elaborarea aliajelor de aluminiu comerciale se realizează în diferite tipuri de cuptoare
încălzite cu combustibil lichid sau gazos (cu creuzet, cu reverberaţie) şi în cuptoare electrice (cu
rezistoare, cu inducţie fără miez sau cu miez de fier).
Hidrogenul, oxidul de carbon şi hidrocarburile sunt de obicei considerate gaze
reducătoare. Dacă acest lucru este justificat pentru cupru, nichel şi aliajele lor, în cazul
aluminiului şi aliajelor sale această caracteristică nu corespunde întru totul realităţii.
Hidrocarburile se descompun energic în prezenţa aluminiului topit. Hidrogenul apărut
în sistem se dizolvă parţial în metal, iar carbonul formează o cantitate mai mică sau mai mare de
carbură (funcţie de temperatura băii metalice), restul depunându-se sub formă de negru de fum.
Pentru aluminiu şi aliajele sale, gazul cel mai dăunător din atmosfera reducătoare este
hidrogenul, deoarece se dizolvă în metal şi provoacă apariţia suflurilor şi porozităţilor în
produsele turnate.
În condiţii obişnuite nu există hidrogen în mediul exterior, dar atmosfera conţine
întotdeauna umiditate care reacţiontează energic cu baia metalică, punând în libertate acest
element. Hidrogenul astfel format poate avea o presiune parţială diferită în funcţie de intensitatea
reacţiei, care depinde de umiditatea din aer, de compoziţia chimică şi de grosimea peliculei de
oxid de la suprafaţa topiturii, de temperatură şi de concentraţia gazului în baia metalică.
 CAPITOLUL II. INTERACŢIUNEA HIDROGENULUI CU
ALIAJELE DE ALUMINIU

În timpul proceselor de topire au loc fenomene fizico-chimice între baia metalică şi atmosfera
gazoasă (reacţii chimice la limita interfazică, adsorbţie etc.) care conduc la impurificarea metalelor şi
aliajelor neferoase cu diferiţi componenţi gazoşi. În general, atmosfera agregatelor metalurgice de topire
poate conţine următoarele gaze: H2, O2, N2, H2O, CO2, CO, SO2, CnHm etc.
La topire şi turnare majoritatea aliajelor de aluminiu interacţionează cu gaze ca: hidrogenul,
oxigenul, azotul, vaporii de apă, oxidul de carbon, bioxidul de carbon, hidrocarburile etc. Între metale şi gaze
se formează soluţii, combinaţii chimice şi amestecuri mecanice.
Dizolvarea gazelor în metale şi formarea compuşilor sunt etape finale ale procesului de
interacţiune a metalelor cu gazele. Formarea compuşilor chimici are loc după dizolvarea unei anumite
cantităţi de gaze în metale.
Absorţia gazelor (H2, N2) este controlată de una din etapele:
• difuzia gazului la suprafaţa topiturii;
• reacţia chimică cu suprafaţa;
• difuzia în baia metalică.
Proprietăţile fizico-chimice şi mecanice ale produselor de aluminiu turnate depind totodată şi de
calitatea turnării şi porozitatea acestora. Porozitatea cauzează pierderi costisitoare şi limitează durata de viaţă
a pieselor turnate utilizate în industrie.
Retasura şi porozitatea gazelor produc defecte de turnate, fiind rezultatul procesului de reducere a
volumului de metal în timpul răcirii, în stare lichidă şi în timpul solidificării, deoarece contracţia totală a
metalului înstare lichidă şi în timpul solidificării este în general mai mare decât contracţia dimensiunilor
exterioare ale piesei pentru aceeaşi perioadă de timp.
 Barbotarea cu gaze inerte faţă de topitură a
aliajelor de aluminiu
Procesul de degazare a topiturilor neferoase prin
barbotarea gazelor inerte în topitură (ex. N2, Ar, He) are
.
la bază capacitatea bulelor acestora de a absorbi
hidrogenul atomic la suprafaţa bulelor, formarea
moleculelor de hidrogen şi difuzia acestora în bulele de
gaze inerte
Barbotarea cu gaze reactive a aliajelor de
aluminiu
Gazele reactive cu aplicabilitate mare în
practica degazării aliajelor de aluminiu sunt clorul
(Cl2 ) si freonul (CCl2F2 )
La barbotarea în topitură, clorul
interacţionează cu unele aluminiul cu afinitatea
mai mare faţă de clor rezultând cloruri gazoase
sau lichide AlCl3
Bulele de cloruri gazoase rezultate sunt
volatile şi contribuie la eliminarea hidrogenului
din topitură. De asemenea, prin interacţiunea cu
hidrogenului dizolvat în baia metalică, gazele
reactive formează acid clorhidric în stare gazoasă
care îndeplineşte rol de degazant.

Reprezentarea schematică a barbotării cu gaze inerte

Barbotarea cu amestecuri de gaze

Datorită noxelor degajate la tratarea cu gaze reactive,
practic se recomandă barbotarea topiturilor de aluminiu cu
amestecuri de gaze formate dintr-un gaz inert faţă de topitură şi
un gaz reactiv, ultimul în proporţie de 3...10%. În acest fel, se
micşorează poluarea mediului şi se obţine o efcienţă ridicată a
eliminării hidrogenului, datorită acţiunii degazante a mai multor Eficienţa degazării unui aliaj de aluminiu
tipuri de bule gazoase în funcţie de timp
 CAPITOLUL III. EVOLUŢIA POROZITĂŢII ÎN TIMPUL PROCESULUI DE
ELABORARE A ALIAJELOR DE ALUMINIU SECUNDARE
La elaborarea aliajelor secundare din gamele Al-Si şi Al-Si-Cu pot apărea situaţii în care
conţinutul de hidrogen dizolvat în baia metalică este foarte ridicat, fapt care conduce la depăşirea limitelor
admise în caietele de sarcini.
Principalele surse de gazare a topiturilor sunt:
• umiditatea din atmosfera cuptorului şi din materialele de încărcare;
• arderea incompletă a gazului metan folosit la cuptoarele din dotare;
• conţinutul de apă din azotul tehnic folosit pentru barbotare.
În experimentări, pentru determinarea calităţii
materialelor elaborate şi turnate sub formă de lingouri a fost folosită
o instalaţie complexă de prelevare probe formată din aparatul VAC-
TEST-SYSTEM și sistemul DENSITY-TERMINAL.
Pentru degazarea topiturii din cuptor se utilizează un
sistem format dintr-o lance conectată la o butelie de azot cu regulator
de presiune.

Aparatul DENSITY-TERMINAL pentru

determinarea densităţii şi a indicelui de
densitate

Aparatul VAC-TEST-SYSTEM
de prelevare a probelor
 18 1. NEDEGAZAT;
16 15,6 2. DEGAZAT – 15 minute; menţinere – 10 minute;
14 3. DEGAZAT – 20 minute; menţinere – 10 minute
Indice de densitate

12
10 9,8
8
6
5,4
4
2
0
1 2 3
Proba

Aliaj 319TO - 700oC - ID = 15,6 – 1. NEDEGAZAT Microstructură optică (50x) din zona retasurii - zona
cu solidificarea cea mai lentă

Microstructură optică (50x) din zona de jos a

Macrostructurile probelor solidificate în aer și în vid
probei – zona cu solidificarea cea mai rapidă
Aliaj 319TO - 690oC - ID = 9,8 - 2. DEGAZAT – 15 minute; menţinere – 10 minute

Macrostructurile probelor
solidificate în aer și în vid

Microstructură optică (50x) din zona retasurii - zona Microstructură optică (50x) din zona de jos a probei –
cu solidificarea cea mai lentă zona cu solidificarea cea mai rapidă
 Aliaj 319TO - 660oC - ID = 5,4 - 3. DEGAZAT – 20 minute; menţinere – 10 minute

Macrostructurile probelor
solidificate în aer și în vid

Microstructură optică (50x) din zona retasurii - zona Microstructură optică (50x) din zona de jos a probei –
cu solidificarea cea mai lentă zona cu solidificarea cea mai rapidă
 Concluzii:
1. Menţinerea în cuptor conduce la o eliminare naturală a hidrogenului;
2. Pentru a obţine indici de densitate mai mici durata de barbotare a gazelor trebuie
să crească;
3. Pentru evitarea regazării topiturii este necesar ca operaţia de degazare
(barbotarea cu azot) să fie efectuată înainte de turnare.

Vă mulţumesc pentru atenţie!