Sunteți pe pagina 1din 39

SISTEMUL LIMBIC

ŞI
ROLUL ACESTUIA ÎN
FORMAREA EMOŢIILOR
De-a lungul dezvoltării sale, creierul uman a
dobândit trei componente, care au apărut în mod progresiv
şi au devenit suprapuse ca într-un sit arheologic:

• Arhipalium – creierul primitiv, de reptilă


(mezencefalul, cerebelul, stem-medulla şi
cele mai vechi structuri: nucleii bazali, palidus
globus şi bulbul olfactiv )

• Paleopalium – creierul intermediar, care


împreună cu arhipalium cuprinde structuri ale
SISTEMULUI LIMBIC

• Neopalium – creierul superior sau raţional


(întreaga suprafaţă a emisferelor cerebrale)
Sistemul limbic
Sistemul limbic
Formaţiunile sistemului limbic sunt vechi din punct de vedere
filogenetic, aparţinând arhi- şi paleocortexului.
Sistemul limbic este un complex de integrare a informaţiilor:
- somatice,
- vegetative,
- olfactive, intervenind în : - elaborarea
comportamentului,
-activitatea emoţională,
-procesul de memorare.
• Sistemul limbic este elementul esențial care
pune în acord cortexul cu formațiunile cerebrale
mai vechi.
• Funcția sa esențială este de a menține
adaptarea la mediul social.
Formaţiunile componente ale sistemului limbic:

• Sistemul olfactiv (rinencefal),


• Corpul amigdalian,
• Stria terminală, Sistemul limbic cuprinde, parţial
şi alte structuri nervoase:
• Aria septală,
• Hipocampus •ganglionii bazali,

•nucleii anteriori ai talamusului,

•unii nuclei ai hipotalamusului,

•mezencefalul superior (zona


mezencefalică limbică sau a lui
Nauta)
Formaţiunile componente ale sistemului limbic:
1) Sistemul olfactiv: are rol în perceperea mirosului şi este
activator al unor sisteme neuronale care influenţează
comportamentul emoţional.

Majoritatea componentelor
sistemului limbic nu sunt
legate direct de funcţia
olfactivă, ci de reacţiile
comportamentale ce apar
datorită simţului olfactiv.
Funcţia olfactivă

A fost prima funcţie atribuită sistemului limbic şi vreme de


câţiva zeci de ani se credea că este singura funcţie a acestui
sistem.
Însă există câteva argumente care arată falsitatea acestei
concepţii, precum:
- animalele anosmatice (lipsite de simţ olfactiv), de ex.
delfinul,structurile limbice sunt bine dezvoltate;
- în urma lezării sau extirpării unor structuri limbice nu
dispare capacitatea de discriminare a mirosurilor, lucru care ar
trebui sa se întâmple dacă acceptăm funcţia olfactivă ca unic
rol al sistemului limbic;
-după îndepărtarea hipocampului, reflexele necondiţionate
la excitanţi olfactivi ramân nemodificate.
Formaţiunile componente ale sistemului limbic:
2) Corpul amigdalian: este o masă nucleară sferoidală adânc
situată în regiunea antero-inferioară a lobului temporal,
conectată cu: - hipocampusul,
- nucleii septali,
- aria prefrontală şi
- nucleul medio-dorsal al talamusului.

Filogenetic are 2 părţi :


• cortico-medială (veche)
• bazo-laterală (nouă)
Funcţiile corpului amigdalian
• Amigdala este implicată în comportamentele de evitare, cele
sexuale, de hrănire şi cele sociale.
• Amigdala dă amintirii componenta sa afectivă.
• Nucleul central al amigdalei reprezintă structura esenţială
pentru condiţionarea senzaţiei de teamă şi pentru unele efecte
ale stresului.
Stimularea amigdalei poate provoca şi o
serie de emoţii negative, cum sunt:
supărarea, dezgustul, vinovăţia, depresia şi
senzaţia de singurătate sau senzaţia de „deja vu”.

Lezarea bilaterală a complexului


amigdaloid a condus la scăderea
comportamentului agresiv şi de atac .
Formaţiunile componente ale sistemului limbic:
3) Stria terminală: porneşte din partea postero-inferioară a
corpului amigdalian, are traiect posterior pe tavanul cornului
temporal al ventriculului lateral, unde se găseşte medial de
coada nucleului caudat, traversează spre anterior şantul
talamo-striat, coboară sub orificiul intern Monroe, şi ajunge la
aria septală.
Aria septală e formată de septul
pellucid cu nucleii lui, şi girul
paraterminal cu nucleii lui.

Această arie reprezintă zona de


asociaţie a sistemului limbic cu
hipotalamusul, epitalamusul si
neocortexul.
Formaţiunile componente ale sistemului limbic:
4) Aria septală: este deosebit de strâns interconectată cu
hipocampul, fiind un „generator de ritm teta” (pacemaker),
neuronii hipocampici fiind activaţi de inputurile septale. Blocarea
ritmului teta, prin stimulare septală sau hipocampică, determină
oprirea oricărui comportament.

Tranchilizantele minore (barbiturice,


benzodiazepine sau alcool) influenţează
comportamentul pe calea sistemului septo-
hipocampic, prin diminuarea funcţionării sale
normale şi scăderea anxietăţii.

Zona septală exercită o influenţă inhibitorie


selectivă asupra comportamentului de atac şi
mişcare.
Formaţiunile componente ale sistemului limbic:
5) Hipocampul împreună cu amigdala constituie axul central
al sistemului limbic; este o proeminenţă în podeaua cornului
temporal al ventriculului lateral, de formă ovoidal-alungită
mai voluminos anterior, unde se apropie de corpul
amigdalian.
Funcţiile hipocamp-ului
• Este cu precădere implicat în procesele de
memorie, în special în formarea memoriei de
lungă durată.
• În procesul de învăţare sistemul limbic modifică
capacitatea de elaborare a reflexelor
condiţionate (implicate în procesul de învăţare),
în situaţii diferite. În procesul de memorare sunt
implicaţi corpii mamilari şi hipocampul (care
formează circuitul Papez), care au rol şi în
activitatea emoţională.

Faptul că acest circuit are rol în memorare şi


activitatea emoţională, demonstrează influenţa
stării psihice asupra procesului de memorare.
Talamusul
Lezarea sau stimularea nucleilor mediali dorsali şi anteriori ai
talamusului este asociata cu schimbari în reactiile emotionale.
Implicarea acestor nuclei în reglarea comportamentului
emotional nu este specifica talamusului singur ci se realizeaza
prin conexiuni între acesti nuclei şi alte structuri ale sistemului
limbic.

Conexiuni:
Ncl. medial dorsal: - zonele corticale ale ariei
prefrontale
- hipotalamusul

Ncl. anteriori: - corpurile mamilare


- hipotalamusul (via fornix)
- girusul cingular
Hipotalamusul
Lezarea nucleilor hipotalamici interferă cu multiple funcţii
vegetative şi cu câteva asa zise, “comportamente motivate”
precum: reglarea termică, sexualitatea, combativitatea,
foamea, setea, etc.
Se crede, totusi, ca hipotalamusul joacă şi
un rol in apariţia emoţiei:
- parţile sale laterale par a fi implicate in
apariţia placerii si a furiei,
-partea mediană pare a fi implicată in apariţia
aversiunii, neplăcerii, tendinţei spre
incontrolabil şi rasului zgomotos.
În concluzie, hipotalamusul are mai mult de a
face cu expresia emoţiilor (manifestari
simptomatice) decat cu geneza statusului
afectiv.
Girusul Cingular
Localizat fiind în partea medială a creierului între şanţul
cingular si corpul calos se ştie că partea sa frontală:
- coordoneaza funcţia olfactivă şi se asociază cu memoria
anterioară a emotiilor placute,
- participă la reactia emoţională produsă de durere,
- participă la reglarea comportamentului agresiv.

Cingulectomia la animalele salbatice


determină domesticirea acestora.
Cingulotomia (taierea unui singur pachet
nervos) reduce preexistenta depresiei şi
nivelul anxietăţii (prin intreruperea comunicarii
neuronale, peste circuitul Papez).
Trunchiul Cerebral

Trunchiul cerebral este regiunea responsabilă pentru reacţiile


emoţionale (raspunsuri reflexe) ale vertebratelor inferioare
(reptile, amfibieni)

Structurile implicate: - formaţiunile reticulare


- locus coeruleus (norepinefrina)
În perioade de stres, la oameni, aceste
structuri rămân active, doar ca mecanism de
alertă, vital pentru supravieţuire, dar în
stransă legatură cu ciclul somn-veghe.

Nucleii nervilor cranieni stimulaţi de impulsul venit


de la cortex si striatum sunt responsabili de aspectele
fizionomice pentru: manie, bucurie, suparare,
tandreţe, etc.
Zona Ventrala Tegmentală
Localizată în mezencefal, parte a trunchiului cerebral,
conţine un grup compact de neuroni secretori de dopamine, al
căror axoni se termină în nucleul accumbens (calea
mezolimbică dopaminergică).
Persoanele care genetic prezintă o reducere a numărului de
receptori D2 în nucleul accumbens, devin
incapabili să obţină satisfacţie din partea
plăcerilor vieţii.

Aceastea caută plăcerea alternativă


atipică, nocivă, precum alcoolismul,
dependenţa de substanţe, jocuri de
noroc,etc.
Septum
Regiunea septală este situată anterior de talamus. Aici se
găsesc centrii orgasmului (patru pentru femei şi unul pentru
bărbaţi). Această arie a fost asociată cu diferite senzaţii
placute, majoritatea relatate în timpul actului sexual.
Aria Prefrontala
Această zonă cuprinde regiunea anterioara non-motorie a
lobului frontal.
Desi nu aparţine tradiţionalului circuit limbic, prin importantele
conexiuni bidirecţionale cu talamusul, amigdala şi alte structuri
subcorticale are un important rol în geneza şi expresia
statusului afectiv.
Aria Prefrontală

Când cortexul prefrontal suferă o leziune subiectul îşi pierde


simţul social al responsabilităţii şi capacitatea de concentrare
şi abstracţie.

Cand lobotomia prefrontală se utiliza


în tratamentul unor afecţiuni psihiatrice,
pacientul intra într-o stare de “tampon
afectiv” adică nu mai arăta semne de
bucurie, tristeţe, speranţă, disperate, etc.
Teorii asupra rolului structurilor creierului în
formarea emoţiilor
La sfârşitul secolului XIX, William James a emis teoria că o
persoană după ce a perceput un stimul ce îl poate afecta,
prezintă modificări fiziologice precum: palpitaţii, bradipnee,
anxietate, etc.

Este cunoscut faptul că


aceste simptome determină
apariţia emoţiilor.
Putem astfel afirma că
senzaţiile fizice duc la
apariţia emoţiilor.
Teorii asupra rolului structurilor creierului în
formarea emoţiilor
În 1929, Teoria lui Cannon-Bard susţine că: la o persoană ce
întampină un eveniment ce o afectează, impulsul nervos ajunge
la talamus, de unde o parte se duce la cortex, unde îşi au originea
experienţele subiective: frica, supararea, bucuria, etc, iar cealaltă
parte merge la hipotalamus, unde determină modificări
neurovegetative periferice.

Conform acestei teorii


reacţiile fizice şi
experienţa emoţională se
produc simultan.
Teorii asupra rolului structurilor creierului în
formarea emoţiilor
Eroarea esenţială a teoriei Cannon-Bard a constat în credinţa
existenţei unui "centru" al emoţiilor (talamusul).
În 1937, neuroanatomistul James Papez a
demonstrat ca emoţia nu este o funcţie a unui
centru cerebral, ci a unui circuit ce implică patru
structuri de bază interconectate prin pachete
nervoase: - hipotalamusul cu corpurile mamilare,
- nucleul anterior talamic,
- girusul cingular şi
- hipocampul.
Funcţionarea perfectă a acestui circuit (Circuit
Papez) este responsabilă pentru apariţia emoţiilor
(afect), dar şi pentru expresiile periferice
(simptome).
Teorii asupra rolului structurilor creierului în
formarea emoţiilor
Papez credea că emoţia este iniţial determinată de cortexul
cingular şi apoi secundar de alte căi corticale. Se credea că emoţiile
erau guvernate de hipotalamus. Girusul cingular proiectează către
hipocampus iar acesta către hipotalamus prin fornix. Impulsul
hipotalamic ajunge la cortex pe calea nucleilor talamici anteriori.
Teorii asupra rolului structurilor creierului în
formarea emoţiilor
Recent, Paul McLean accepta bazele teoriei
lui Papez, definind noţiunea de sistem limbic şi
adăugând noi structuri circuitului:
- Aria corticală orbito-frontală şi medial-frontală
(aria prefrontală) ,
- Girusul parahipocampic
- Grupurile subcorticale importante:
- amigdala,
- ncl. medial talamic,
- aria septală,
- ncl. bazali prozencefalici,
- structuri ale trunchiului cerebral
Rolul sistemului limbic în formarea emoţiilor
În cadrul vieţii individului sistemul limbic are rol în
procesele de învăţare şi memorare, în orientarea şi motivarea
comportamentală, care sunt necesare pentru supravieţuire. Dă
nastere şi moduleaza funcţii specifice care permit omului să
facă distincţie între agreabil şi dezagreabil.
Funcţiile specifice active sunt dezvoltate,
cum ar fi cea de protejare a descendenţilor
sau cele care induc starea ludică. Emoţiile şi
sentimentele, frica, pasiunile, iubirea, ura,
bucuriile, tristeţea sunt originare sistemului
limbic. Acesta este responsabil şi pentru
unele aspecte ale identitaţii personale şi
pentru relatarea unor funcţii importante
deţinute de memorie.
Excitaţiile mediului intern sau extern produc trei categorii
de manifestări comportamentale, care definesc fondul
afectivo-emoţional uman:
• comportamente pozitive, stenice, manifestate sub forma
unor emoţii de plăcere, bucurie, veselie, etc.
• comportamente negative, astenice, manifestate sub forma
emoţiilor neplăcute, tristeţei, suferinţei, fricii, furiei,
agresivităţii
• comportamente indiferente.

Stările afectivo-emoţionale, modifică


diferitele comportamente în desfăşurarea
lor, şi influenţează alte procese cerebrale,
cum ar fi: atenţia, starea de veghe,
gândirea, orientarea etc.
Afect şi Emoţie
Afectul (din lat. affectus) = reacție emoțională intensă și de
scurtă durată; totalitatea stărilor psihice de natură senzorială,
emoțională și sentimentală.
Toate stările afective pozitive sau negative (frica, furie,
placere, neplăcere, bucurie, tristete) sunt denumite emoţii.
Afectivitatea cuprinde o gamă variată de emoţii, de
la stările afective elementare precum plăcerea sau
neplăcerea, la emoţii şi sentimente superioare.

Emoţia are doua componente:


- Expresia emoţionala,
- Experienţa emoţionala.
Expresia emoţională constă în reacţii:
- somatomotorii,
- vegetative şi
- endocrine,
- sesizabile obiectiv
În funcţie de modificările ce au loc în organism, se presupune
că unei anumite emoţii îi corespunde o anumită modificare
fiziologică şi anume:
Scăderea tonusului neuro-muscular …………………..… Dezorientare
Scăderea tonusului neuro-muscular
+ vasoconstricţie………………………………………..…..Tristeţe
Scăderea tonusului neuro-muscular + vasoconstricţie
+ spasme ale muşchilor netezi…………………………….…….Frică
Scăderea tonusului neuro-muscular + încordare…………..Încurcătură
Creşterea tonusului neuro-muscular
+ spasme ale muşchilor netezi…...………………............Nerăbdare
Creşterea tonusului neuro-muscular + vasodilataţie …...…….Bucurie
Creşterea tonusului neuro-muscular + vasodilataţie
+ încordare...........................................................................… Furie
Experienţa emoţională este starea psihică
particulară, sesizabilă numai de persoana care
o trăieşte şi care poate sau nu să fie exprimată
verbal de aceasta. (subiectiv)

Emoţiile depind de semnificaţia pe care o au


pentru subiect evenimentele ce se produc în
ambianţa şi în propriul organism. Procesele
emoţionale se dezvoltă şi în legătură cu amintiri
sau circumstanţe imaginare.
Rolul sistemului limbic în formarea emoţiilor
Empatia, relaţiile interpersonale, convingerile, credinţele,
impulsul de atac şi de apărare, sentimentul de securitate
sau insecuritate sunt coordonate de sistemul limbic, nu de
cortex. De aceea emoţiile nu pot fi coordonate de raţiune.
Sistemul limbic: - are o anumită autonomie in raport cu
creierul.
- are rol selectiv, fiind un fel de filtru care
asigură o selecţie dupa criteriul plăcerii, motivaţiei,
interesului, reusitei. Informaţiile apreciate ca interesante,
trec mai intai prin el.
- stimulează zonele cortexului la care se
referă informaţia pozitivă (in cazul uneia negative, sub
raport afectiv, informaţiile nu mai ajung la creier, fiind oprite
de sistemul limbic). Comunicarea sistem limbic - cortex
este unilaterală deci. Fiecare sistem cortical este conectat
cu sistemul lui limbic.
Rolul sistemului limbic în formarea emoţiilor

Sistemul limbic:
-are un rol important şi în constituirea memoriei de lungă
durată, înregistrează caracterul placut sau neplăcut al
stimulilor.
- stocând toate amintirile, este resposabil de dobândirea
experienţei.
- are şi un rol cognitiv care constă în producerea de imagini şi
în utilizarea lor.
- este sediul afectivitătii, memoriei de lungă durată şi
imaginatiei.
- este impenetrabil la orice logică raţională.
Rolul sistemului limbic în formarea emoţiilor
Sistemul limbic stâng are o influenţă preponderentă atunci
când este dominant sistemul cortical stâng (planifică,
organizează, structurează, controlează).

Sistemul limbic drept, se află în legatură mai directă cu


sistemul cortical drept fiind sursa activităţii afective,
acţionând cu preponderenţă atunci când ne aflăm în relaţie
cu ceilalţi.

Acest model de funcţionare a crerierului, realizează o


sinteză între specializarea pe orizontală şi cea pe verticală,
putând sa explice varietatea comportamentelor umane prin
combinări între cele patru specializări cerebrale.
Sectorul limbic stâng

Activarea lui face ca persoana să aibe grija emoţiilor sale,


-având tendinţa de autocontrol afectiv exagerat,
-tendinţa de a se stăpâni, din teama ca nu cumva să
transpara mai mult din comportamentul afectiv.
-tendinţa de a urma obisnuinţele pentru a avea siguranţa,
altfel ar fi dezorientată
-planifică, organizează, aranjează, ordonează, clasifică tot
pentru a fi coerent având grija detaliilor, organizând totul
pana la cele mai mici amănunte.
-nu-i place schimbarea căutând să se menţină pe locul pe
care îl ocupă.
Sectorul limbic drept

Activarea lui face ca persoana să fie foarte interesată de


relaţiile umane :
- se simte bine în grup dar şi în intimitate,
- simte reacţiile celorlalţi si dorinţele acestora fără să fie
nevoie sa vorbească,
- înţelege intuitiv sentimentele si emoţiile altora
- surprinde nonverbal problemele interpersonale
- foloseste comunicarea empatică, nefiindu-i frică de emoţiile
sale,
- se simte bine sub raport afectiv,
- se entuziasmează de valori şi de ideal
- se exteriorizează şi îi place să vorbească mult.
Concluzii

Afectivitatea emoţională normală este


rezultatul colaborării dintre sistemul limbic,
hipotalamus şi neocortex, reacţiile emoţionale
având o importanţă deosebită pentru
conservarea individului şi perpetuarea speciei.
Complexitatea comportamentului afectiv-
emoţional, mergând de la euforie, bucurie,
exuberanţă, frică, furie, nu poate fi explicat
satisfăcător până acum, nici în ceea ce priveşte
structurile nervoase şi nici mecanismele neuro-
psiho-fiziologice.
Concluzii

Localizarea unei funcţii, nu se face în


câmpuri izolate (câmpuri, căi de conducere,
nuclei subcorticali), deci nu într-un centru, ci
întru-un sistem sau mai bine, printr-un sistem;
nu localizăm funcţia nervoasă ca atare, ci
etapele căilor de deplasare şi de interacţiune,
care stau la baza activităţii nervoase, deci o
localizare dinamică.