Sunteți pe pagina 1din 85

Conf.

CARAUSU ELENA MIHAELA

REZIDENTIAT ORTODONTIE AN 2
SUPORT CURS 2013
MODUL: SANATATE PUBLICĂ ORO-DENTARĂ
I. INTRODUCERE ÎN
SANATATE PUBLICĂ
II. PROBLEME PRIORITARE
DE SĂNĂTATE
SĂNĂTATEA ORALĂ A POPULAŢIEI

 Medicina actuală manifestă o tendinţă de


evoluţie spre aspectele preventive şi sociale.
 Această tendinţă de evoluţie poate crea în viitor
premisele pentru îmbunătăţirea stării de
sănătate, generală şi implicit orală, obiectivul
principal al medicinii.
Introducere

 Din totdeauna idealul medicinii dentare a fost


menţinerea şi/sau reabilitarea şi promovarea
sănătăţii oro-dentare, modalităţile în care s-a
concretizat acest deziderat de sănătate orală
în contextul unei stări de sănătate optimă au
variat de-a lungul timpului.
Definirea principalelor concepte

 La acest moment există o mare varietate de concepte sau viziuni


asupra sănătăţii care diferă după indivizi, profesii şi specificul
valorilor culturale. Sănătatea nu este un concept absolut, dar este
acel „ceva” pe care îl ştim şi pe care trebuie să-l îmbunătăţim.
 Configurarea conceptului de sănătate s-a făcut pe două planuri:
- pe de o parte încercările pentru definire;
- iar pe de altă parte pentru descrierea unor modele ale sănătăţii.
În nici unul din aceste două planuri nu s-a înregistrat un succes deplin.
 Trebuie să subliniem că, noţiunile pe care le avem despre sănătate
nu pot fi transpuse într-o definiţie scurtă, dar cuprinzătoare.
Definirea sănătăţii şi a bolii

 Pentru sănătate nu există la momentul actual o


unică definiţie ci o pluralitate de definiţii,
pluralitate determinată de volumul mare de
cunoştinţe medicale acumulate, de specificul
cultural şi de faptul că sănătatea are un caracter
procesual, evolutiv.
Definirea sănătăţii- criterii de referință

Definirea sănătăţii este un demers în care se


utilizează două, sau mai multe, criterii de
referinţă.
Cele mai frecvent utilizate criterii pentru definirea
sănătăţii sunt:
 bunăstarea funcţională;
 capacitatea organismului de a se adapta la
condiţiile variate de viaţă şi muncă;
 condiţia umană care îl face pe individ creativ
Sănătatea - Definiția OMS

 Sănătatea este definită, în constituţia OMS, ca


“….bunăstare completă fizică, mentală şi
socială, care nu constă numai în absenţa bolii
sau infirmităţii”.
Definiția OMS- caracteristici

Caracteristicile acestei definiţii sunt:


 este acceptată ca o “aspiraţie”;
 implică responsabilitatea societăţii în realizarea ei;
 subliniază caracterul pozitiv şi multiaxial al sănătăţii.
 Definiţia înscrisă, încă din 1948, în Constituţia OMS
orientează medicina către păstrarea stării de sănătate şi
creează premisele de transformare a activităţii medicale
preventive dintr-o acţiune teoretică declarativă într-una
aplicată pe scară largă cu mijloace eficiente.
Sănătatea- Definiții clasice

 Dintre definiţiile clasice o menţionăm pe cea a


lui Ferber care considera sănătatea “o stare în
procesul de adaptare care trebuie să garanteze
funcţionarea organismului uman şi participarea
lui la procesul de socializare”
OBS!

 Trebuie diferenţiate noţiunile de sănătate a


individului şi sănătate a populaţiei.
Sănătatea individului

 La nivel individual, sănătatea este rezultanta


interacţiunii dintre zestrea biologică, genetică a
individului şi condiţiile mediului său de viaţă şi de
activitate, natural şi social. Conform definiţiei OMS,
sănătatea este înţeleasă ca o capacitate
morfofuncţională care asigură omului posibilitatea de a
acţiona optim din punct de vedere fizic, somatic
(biologic) şi mental (psihic), de a-şi exprima plenar
ansamblul posibilităţilor sale potenţiale în raport cu
cerinţele contextului social. În consecinţă starea de
sănătate este expresia adaptării adecvate a persoanei
la condiţiile mediului, încât între structurile psiho-
fiziologice, resursele organismului şi circumstanţele
ambientale să se poată stabili un echilibru armonios.
Conceptul sănătăţii pozitive

 Conceptul sănătăţii pozitive a fost dezvoltat ulterior de


Bowling. Nemulţumit că majoritatea instrumentelor de
evaluare măsoară deviaţiile de la starea de sănătate,
starea de sănătate/boală sau absenţa bolii, acesta a
afirmat că sănătatea individului este bună atunci când,
din punct de vedere:
 fizic- persoana se simte bine, munceşte, se hrăneşte şi
se odihneşte bine, îşi desfăşoară corespunzător
activităţile în familie şi în comunitate;
 mental- persoana nu are nici deprimări, sau nenorociri şi
nici fericiri subiective;
 social- persoana are o stare materială confortabilă, se
integrează normal în viaţa familială şi comunitară, în
activitatea profesională şi socială.
Cordonatele biologice ale stării de
sănătate

 Cordonatele biologice ale stării de sănătate şi


relaţiile dintre acestea, precum şi dintre
organismul uman şi mediul natural, din care se
desprinde echilibrul/dezechilibrul biologic,
componentă a stării de sănătate sunt prezentate
sintetic în fig.
Coordonate biologice ale sănăţii/bolii
Parametrii psihologici ai stării de sănătate

 Parametrii psihologici ai stării de sănătate (fig.)


cuprind condiţiile de bunăstare psihică şi constau
în integritatea şi capacitatea optimă a funcţiilor şi
mecanismelor psihice ale indivizilor de a le
asigura adaptarea la variaţia mediului ambiant.
Totodată, diferite circumstanţe (sociale,
psihologice) pot determina stres.
Parametrii psihologici ai stării de
sănătate/boală
Parametrii sociali ai stării de sănătate/boală

 Parametrii sociali ai stării de sănătate permit


înţelegerea condiţionării stărilor de
sănătate/boală în funcţie de variabilele sociale şi
culturale care se manifestă în sistemul social
global (fig.); parametrii sociali ai stării de
sănătate au în vedere bunăstarea socială,
materială şi spirituală a membrilor colectivităţilor
umane şi se referă la capacitatea lor optimă de
a-şi îndeplini rolurile sociale
Parametrii sociali ai stării de sănătate/boală
Relaţia dintre parametrii stării de
sănătate şi echilibrul bio-psiho-social
Sănătatea populației

 La nivel comunitar, sănătatea reprezintă o expresie


sintetică dintre populaţia umană (cu caracteristicile ei
genetice, demografice, psihologice şi culturale), pe de o
parte şi elementele mediului ambiant (natural şi social),
pe de altă parte.
 Prin urmare sănătatea populaţiei este un fenomen
complex, de masă, biologico-social, care se studiază, de
aceea, numai prin metode statistice şi se exprimă printr-o
serie de indicatori statistici, ea reprezintă un indicator
major al nivelului de trai al comunităţii respective.
Conceptul holistic asupra sănătăţii

 Conceptul holistic asupra sănătăţii consideră


omul o fiinţă complexă, multideterminată, cu largi
valenţe şi implicaţii de natură biologică,
psihologică, culturală, axiologică.
 „Ştiinţa despre om nu poate fi decât multi- şi
inter-disciplinară“
Viziunea holistă bio-psiho-socială în TD-MD

 În viziunea holistă bio-psiho-socială, în


aprecierea pacientului, medicul dentist /
tehnicianul dentar trebuie să elimine (sau să
atenueze) nu doar contradicţia privind contactul
cu pacientul, dar şi hiatusul dintre boală şi
bolnav. Aceasta se realizează de
medic/tehnician prin întreţinerea dialogului nu
doar cu boala, dar şi cu purtătorul ei.
EWLES

Plecând de la conceptul holistic asupra sănătăţii Ewles şi


col. au redefinit conceptul de sănătate individuală
descriindu-i următoarele dimensiuni:
 biologică (funcţionalitatea optimă a organismului);
 psihologică (sănătatea mentală optimă);
 emoţională;
 socială (integrare familială şi socială optimă);
 spirituală;
 ecologică (integrare optimă a individului în mediul
ambiant).
Definirea conceptului de boală

 Boala- este o stare obiectivă care poate fi


verificată prin acceptarea unei dovezi în
societatea noastră, dovada este determinată prin
medicina ştiinţifică.
 În raport cu sănătatea, boala se manifestă ca o
formă particulară de existenţă a omului,
caracterizată printr-un proces care tulbură
echilibrul părţilor în organism şi al organismului
în raport cu mediul şi care duce, fie la limitarea
sau dispariţia libertăţii şi a capacităţii de muncă,
fie la decesul celui care s-a îmbolnăvit.
Suferința

 Suferinţa este- experienţa subiectivă de pierdere


a sănătăţii.
 Aceasta este privită în termeni de simptome.
Suferinţa şi boala nu sunt acelaşi lucru, deși este
semnalat un grad mare de coexistenţă. Se poate
diagnostica o boală fără existenţa unei suferinţe
sau fără raportarea unor simptome
Starea de boală

 Starea de boală- este un termen generic folosit


pentru a ne referi la experienţa de boală şi
suferinţă în acelaşi timp.
 Starea de boală reprezintă o inadaptare globală
a persoanei, faţă de ea însăşi şi de mediu, încât
răspunsurile faţă de situaţiile ambientale vor
apărea depăşite
Leriche

După Leriche , boala poate fi definită în trei


moduri diferite:
 - o anumită stare a corpului;
 - o anumită interpretare a medicului;
 - şi starea de conştiinţă a bolnavului.
OBS!

 Este unanim apreciat însă faptul că nici una din


definiţiile date până în prezent a sănătăţii nu este
complet satisfăcătoare din punct de vedere
axiologic şi gnoseologic.
Sănătatea orală

 Afecţiunile orale (boala carioasă, afecţiunile


parodontale şi cancerul oral şi labial), au o mare
răspândire la nivel populațional, iar prin
implicaţiile medicale şi socio-economice pe care
le determină se situează printre cele mai
importante probleme de sănătate publică ale
epocii actuale.
Dolan

 Analiza critică a definiţiilor sănătăţii formulate de-


a lungul timpului l-au determinat pe Dolan să
considere sănătatea orală ca fiind “prezenţa unei
dentiţii sănătoase şi funcţionale, care să-i
permită individului să-şi exercite rolul social”
Guyatt

 În timp conţinutul conceptului de sănătate orală s-a


modificat astfel că astăzi acesta presupune
…“funcţionarea optimă a sistemului stomatognat care
permite integrarea socială a individului şi desfăşurarea
activităţilor zilnice” asigurând calitatea vieţii acestuia.
 Această nouă abordare a sănătăţii orale a creat
premisele corelării calităţii vieţii cu starea generală de
sănătate şi cu sănătatea orală prin introducerea de către
Guyatt a unui nou concept, cel de calitate a vieţii legată
de sănătate.
Determinanţii sănătăţii

 Dezvoltarea semnificativă a Sănătăţii Publice


constatată în cea de a doua parte a secolului
XX a fost însoţită de o extindere fără precedent
a studiului determinanţilor sănătăţii şi de o
sinteză a acestor cercetări la nivel mondial şi
european.
Factorii care influenţează starea de
sănătate a populaţiei

 Întrucât starea de sănătate este condiţionată


simultan de cauze interne şi externe în raport cu
organismul uman, factorii care influenţează
sănătatea sunt numeroşi şi cu acţiune complexă
endogenă şi exogenă.
Determinaţii stării de sănătate- influență

 Determinaţii stării de sănătate îşi exercită


influenţele cu intensităţi diferite şi au o
variabilitate importantă în raport cu nivelul de
dezvoltare economico-socială şi culturală, nivelul
atins de ştiinţă şi tehnică, condiţiile aferente de
medicină, gradul accesibilitate a populaţiei la
sistemul de sănătate, mediul rezidenţial (rural şi
urban), zonele geografice, vârsta şi sexul etc.
Determinaţii stării de sănătate- acțiune

 Acţiunea factorilor sănătăţii este simultană,


interrelaţională şi globală, fiind foarte greu să se
măsoare şi să se ierarhizeze acţiunea fiecăruia
dintre ei.
 Totuşi din punct de vedere teoretic, se poate
elabora o schemă generală, a factorilor care
acţionează asupra stării de sănătate a populaţiei,
aceasta cuprinzând, în principal, factori de ordin
biologic, factori demografici, factori sanitari,
factori de mediu fizic şi factori de mediu social
Lalonde

 Lalonde afirma că sănătatea şi boala depind de


factori (cunoscuţi sub denumirea generică de
determinanţi) endogeni (biologici) şi exogeni, de
mediu (mezologici), care la rândul lor se împart
în factori naturali şi sociali (fig.)
Lalonde

În modelul propus, Lalonde identifică patru mari


categorii de determinanţi cu impact semnificativ
asupra sănătăţii:
 biologia umană;
 stilul de viaţă;
 mediul ambiant;
 organizarea serviciilor de sănătate.
Factorii care condiţionează starea de
sănătate a populaţiei

Mediu

Social
Cultural

OOM
Spiritual P
Mediu Psihologic Mediu

Biologic

Mediu
Factorii endogeni

 Factorii biologici, ca principali factori endogeni, îşi


exercită influenţa prin variabilitatea reactivităţii
organismului la provocările mediului (posibilitatea
organismului uman de a se adapta la condiţiile în
continuă schimbare ale mediului), precum şi prin
ereditate (care poate să fie normală sau patologică).
 Factorii de ordin biologic care au o mare influenţă asupra
unor indicatori esenţiali ai stării de sănătate (ex.:
mortalitatea, morbiditatea) sunt: ereditatea, sexul, vârsta,
îmbătrânirea, constelaţia neuroendocrină ş.a.
Factorii demografici

 Factorii de ordin demografic au un impact puternic


asupra stării de sănătate a populaţiei şi a dinamicii
acesteia, atât prin starea demografică (numărul şi
densitatea, gradul de dispersie şi structura populaţiei)
cât şi prin mobilitatea spaţială sau migratorie şi
mobilitatea socială a acesteia. Determinând unele
caracteristici şi imprimând anumite tendinţe în starea de
sănătate, factorii demografici acţionează asupra
întregului sistem de ocrotire a sănătăţii, cu
componentele sale- medicală şi socială
Factorii exogeni

Nu trebuie uitat însă că individul şi populaţia au interrelaţii


permanente cu numeroşi factori ai mediului ambiant
(exogeni) a căror influenţă asupra sănătăţii este
semnificativă:
 factori fizici- pulberi, radiaţii, temperatură ş.a.;
 factori chimici- calitatea alimentelor, poluanți, toxice ş.a.;
 factori biologici- bacterii, virusuri, fungi ş.a.;
 factori socio-culturali, educaţionali, comportamentali-
sărăcia, stilul de viaţă, atitudini, obiceiuri, nivelul
educaţiei, izolarea socială ş.a;
 factori geoclimatici- relief, climă ş.a.;
 activitatea serviciilor de sănătate- preventive, curative şi
recuperatorii.
Acțiunea factorilor de mediu

 Acţiunea fiecărui factor de mediu asupra organismului


uman nu este izolată ci într-o interdependenţă
permanentă. Factorii din mediul fizic sunt într-o strânsă
intercondiţionare cu factorii social-economici, culturali şi
sanitari, ceea ce face acţiunea nocivă a unor factori
naturali să nu fie progresiv negativă asupra stării de
sănătate. Oamenii pot transforma în mod pozitiv mediul
natural, acesta apărând ca un mediu fizic organizat şi
constituind un element al bunăstării economice, sociale,
culturale şi de sănătate.
 Acţiunea factorilor de mediu natural asupra organismului
uman şi a populaţiei poate fi pozitivă (sanogenă),
negativă (patogenă) şi mai rar indiferentă.
Factorii sociali

 Totodată trebuie ţinut seama şi de influenţa factorilor socio-


economici. Indivizii nu trăiesc izolaţi, ci ei îşi desfăşoară viaţa şi
activitatea în societate, în comunităţile umane, de aceea trebuie
acordată o atenţie deosebită influenţei exercitate de factorii sociali
asupra organismului uman şi a stării de sănătate a populaţiei.
Trebuie relevat conţinutul complex al noţiunii de factor social care
indică interrelaţiile organismului uman cu mediul social de viaţă şi
activitate. Dintre factorii sociali cu influenţă deosebită asupra
sănătăţii individului şi populaţiei menţionăm: mediul social (urban-
rural), nivelul de trai, profesia-ocupaţia, factorii demografici (sexul,
vârsta), nivelul de instrucţie şcolară, condiţii de muncă şi de viaţă. O
altă categorie de factori sociali cu deosebit impact asupra stării de
sănătate este reprezentată de relaţiile interumane stabilite în
procesul de muncă, în familie sau în societate.
Factorii care ţin de sistemul de sănătate

 Factorii care ţin de sistemul de sănătate, înţeleşi


ca şi grad de dezvoltare şi eficientizare a
serviciilor de sănătate, exercită un rol important
asupra caracteristicilor stării de sănătate .
Nivelul de trai şi calitatea vieţii

 Nivelul de trai şi calitatea vieţii influenţează semnificativ


starea de sănătate a populaţiei. Expresie a volumului de
bunuri şi servicii care stau la dispoziţia indivizilor şi
familiilor, în vederea satisfacerii trebuinţelor de viaţă ale
acestora, nivelul de trai condiţionează starea de sănătate
a populaţiei şi este dependent, la rândul său, de gradul
de dezvoltare economică a ţării, de măsura participării la
procesul de muncă a persoanelor apte, de mărimea
veniturilor create în societate şi de gradul de
accesibilitate al persoanelor şi familiilor la aceste venituri.
Dever

 Plecând de la gruparea determinanţilor


propusă de Lalonde, Dever a prezentat un
model epidemiologic al determinanţilor
sănătăţii redat în fig.
Modelul Dever al determinanţilor stării de
sănătate

Maturizare şi Sisteme interne Moştenire genetică


îmbătrânire complexe

Social Biologia preventive


umană

Psihic Mediul Starea de Servicii de curative


sănătate sănătate

Fizic de recuperare
Comportamente

Riscuri profesionale Obiceiuri Riscuri în


alimentare şi de timpul liber
consum
Dever

 Dever a introdus conceptul “holistic” în


analiza sănătăţii populaţiei revizuind şi
sistemul de indicatori utilizat.
Determinanţii sănătăţii orale

Determinanţii sănătăţii orale se încadrează în modelul


determinanţilor sănătăţii generale.
 Semnalăm în ultimul deceniu tendinţa de reconsiderare a
importanţei determinanţilor economico-sociali ai sănătăţii
orale.
 Bolile oro-dentare sunt cele mai răspândite afecţiuni din
întreaga patologie umană. Dintre acestea o importanţă
deosebită o au: boala carioasă, boala parodontală,
anomaliile dento-maxilare, sindromul disfuncţional al
sistemului stomatognat, bolile glandelor salivare,
neoplaziile și traumatismele oro-dento-faciale.
Sănătatea orală a individului vs. factorii
de risc ai bolilor oro-dentare

 Sănătatea orală a individului poate fi afectată


negativ de acţiunea numeroşilor factori
determinanți și favorizanţi (cunoscuţi în literatura
de specialitate sub accepţiunea de factori de
risc) ai diferitelor afecţiuni oro-dentare
Natura factorilor de risc

 Factorii de risc care rezultă din civilizaţia


contemporană sunt numeroşi şi sunt de natură
diferită; aceştia se referă, în special, la condiţiile
de mediu necorespunzătoare, poluare, noxe
profesionale, stres, contactul cu bolnavii cu boli
transmisibile, alimentaţie dezechilibrată, nivel
cultural-sanitar scăzut al individului şi familiei etc
Riscul de îmbolnăvire

 Riscul de îmbolnăvire– reprezintă totalitatea


condiţiilor sau circumstanţelor (de ordin medical
sau de altă natură) care ar putea prezenta un
pericol pentru sănătate şi ar situa individul, sau
grupul uman asupra căruia acţionează, într-o
poziţie de inferioritate faţă de alţi indivizi sau
alte colectivităţi cu caracteristici identice–
constituie unul dintre elementele de bază care
trebuie luate în considerare la definirea stării de
sănătate.
Probleme prioritare de Sănătate
Publică în MD

CARIA DENTARĂ
BOALA PARODONTALĂ
CANCERUL ORAL
Cele mai importante probleme de sănătate
publică ale epocii actuale

 Afecţiunile orale cronice (în special boala


carioasă, afecţiunile parodontale şi cancerul
oral şi labial), au o mare răspândire la nivel
comunitar, iar prin implicaţiile medicale şi socio-
economice pe care le determină se situează
printre cele mai importante probleme de
sănătate publică ale epocii actuale.
CARIA DENTARĂ PROBLEMĂ PRIORITARĂ A
SĂNĂTĂŢII PUBLICE

 Caria dentară (CD) este o boală plurifactorială, cu o


etiopatogenie complexă.
 Evoluţia morbidităţii determinate de caria dentară
Caria dentară a fost cunoscută încă din cele mai vechi
timpuri.
Policaria exista încă din mezo-şi neolitic la 5-15% din
indivizi.
Caria dinţilor temporari, care s-a dezvoltat mai lent decât
cea a dinţilor permanenţi, a fost, de asemenea, observată
în mezolitic şi neolitic, în proporţie de 50% (O. Grivu).
În epoca noastră, prevalenţa cariei a atins valori maxime
(Benagiano şi col.).
ORAL HEALTH DATA BASE
 Începând cu anul 1969, O.M.S. a creat o bancă mondială de date
referitoare la sănătatea oro-dentară (ORAL HEALTH DATA BASE).

 Scopul declarat al acestei acţiuni a fost de a centraliza datele pentru


a realiza comparabilitatea în analiza finală a diferenţelor intra- şi
inter-ţări legate de descoperirile clinice şi de modificările sociologice.
Pe baza datelor acumulate s-a dat publicităţii periodic tendinţa
evoluţiei cariei dentare (CD) la nivel mondial.

 Din 1974, a fost posibilă cunoaşterea prevalenţei CD în toate ţările


dezvoltate, mai ales în marile aglomerări urbane.
 La acea dată, un mare număr de programe de fluorizare a apei, în
aceste ţări, au demonstrat că este posibil să se diminueze în medie
cu 50% indicele CAO în populaţiile unde acesta era ridicat sau
foarte ridicat.
Evoluţia morbidităţii determinate de caria dentară
1. în ţările dezvoltate ale lumii

Monitorizarea bolilor oro-dentare


semnalează, începând cu 1978, o
tendinţă generală de recul a CD în
ţările dezvoltate ale lumii.
Finlanda, Canada, Irlanda, Norvegia,
Suedia, Marea Britanie au trecut de
la categoria ţărilor cu prevalenţă
foarte ridicată a CD (în 1970), la
categoria ţărilor cu prevalenţă
moderată a CD (în 2000).
În ţările europene dezvoltate s-a
observat o descreştere
semnificativă a indicelui CAO (de
ex. de la 4,1 în 1980 la 3,5 în 1990 - Fig. 3. Dinamica indicelui CAO total
pentru vârsta de 12 ani) -fig. 3. (DMFT la vârsta de 12 ani) –
(date oficiale OMS)
Evoluţia morbidităţii determinate de caria dentară
2. în ţările în curs de dezvoltare

O evoluţie de sens contrar se observă în decursul aceleiaşi


perioade în Etiopia, Iordania, Uganda, Tailanda şi
Zambia, care au trecut de la categoria ţărilor cu
prevalenţă redusă a CD, în cea a ţărilor cu prevalenţă
moderată a CD.
Pe aceiaşi linie se înscriu, Marocul, Nigeria şi Filipine, care
au trecut de la categoria ţărilor cu prevalenţă moderată
la categoria ţărilor cu prevalenţă ridicată a CD.
Evoluţia morbidităţii determinate de caria dentară
3. evoluţii particulare: pozitive vs. negative

+ Printre teritoriile şi ţările puternic industrializate se observă câteva


cazuri extrem de interesante; este vorba de Hong Kong, Malaezia
şi Singapore care au fost incluse în 1970 în categoria teritoriilor cu
prevalenţă ridicată a CD, iar după 30 de ani de consum a apei
fluorizate aceste teritorii se regăsesc în categoria celor cu
prevalenţă moderata a CD.
- Pe de altă parte, două ţări puternic industrializate ca Italia şi
Japonia se regăsesc acum în categoria celor cu prevalenţă
ridicată a CD.
Este important de menţionat că industrializarea rapidă a Japoniei a
produs în ultimele trei decenii mutaţii importante în regimul de viaţă
şi alimentar al populaţiei. Un număr din ce în ce mai mare de
japonezi au abandonat regimul alimentar tradiţional în favoarea
unei alimentaţii bogate în glucide rafinate.
În cazul Italiei, prevalenţa ridicată a CD este o caracteristică a marilor
oraşe industriale din nordul ţării.
Morbiditatea determinată de caria dentară
– pe regiuni OMS

Analiza informaţiilor
acumulate în banca de
date ORAL HEALTH
DATA BASE a permis
cunoaşterea frecvenţei
acestei boli în toate
regiunile OMS (fig. 4 ) şi
la nivel mondial (fig. 5 –
6). Fig. 4. Indicele CAO total (DMFT la vârsta de 12 ani)
pe regiuni OMS - 2000 (date oficiale OMS)
Morbiditatea determinată de caria dentară la
copil – la nivel mondial

Fig. 5. Indicele CAO total (DMFT la vârsta de 12 ani) - 2003 (date oficiale OMS)
Morbiditatea determinată de caria dentară la
adult – la nivel mondial

Fig. 6. Indicele CAO total (DMFT la grupa de vârsta de 35-44 ani) – 2003
(date oficiale OMS)
România – Morbiditatea determinată de caria
dentară la copil
1. National Oral Health Pathfinder Survey

 În România, informaţiile despre Decayed, missing or filled teeth at


age 12 (DMFT-12 index)
morbiditatea determinată de
8

caria dentară sunt extrem de 7

puţine. 6

 În 1996, un studiu O.M.S. pentru 5

România, National Oral Health Romania

Pathfinder Survey, a arătat că 4

nivelul mediu al DMFT la copiii 3

de 12 ani are valoarea de 3,1,


cu mult mai mare decât cel 2

recomandat pentru Europa (2 1

pentru copiii de aceiaşi vârstă) -


1970 1980 1990 2000 2010

fig. 7.
Fig. 7. Dinamica indicelui CAO total
(DMFT 12 )
- date oficiale OMS
România – Morbiditatea determinată de caria
dentară
2. Ancheta de sănătate a Ministerului Sănătăţii

 Din ultima anchetă a Ministerului Sănătăţii din România (1995-1996)


rezultă că:
- 91,8% din populaţia de peste 10 ani prezintă afecţiuni dentare;
- prevalenţa cariei dentare este de 60,15%;
- numai 8,16% din cei examinaţi nu au fost găsiţi cu afecţiuni dentare (din
care, procente mai mari s-au înregistrat la sexul masculin şi în mediul
rural).
 Din persoanele cu carii dentare:
- 50% au prezentat 1-2 carii;
- 30% au fost găsiţi cu 3-4 carii;
- iar 20% cu peste 5 carii.
 La copii, frecvenţa cariei dentare este mai mare la dinţii permanenţi
(89,1%), decât la cei temporari (67%).
 Un număr mare de persoane din cele examinate, pentru afecţiuni dentare
prezintă resturi radiculare (33%) sau dinţi absenţi (75%).
România – Morbiditatea determinată de caria
dentară
3. Studii naţionale-regionale coordonate de Iaşi

 Studiile efectuate între 1991-1997 de R. Duda şi


E.M. Cărăuşu;
 Un studiu efectuat în 1992 de P.E. Petersen şi I.
Dănilă, estima prevalenţa cariilor în dentiţia
temporară şi pentru dentiţia permanentă.
 Studiile realizate de centrul de colaborare OMS Iaşi
în perioada 2003-2004.
România – Morbiditatea determinată de caria
dentară la copil
4. perspectiva regională

 Privind dintr-o perspectivă regională,


prevalenţa cariei la copiii români este mai
mare decât a celor din Bulgaria, Cehia,
Slovacia şi chiar Albania.
BOALA PARODONTALĂ CA PROBLEMĂ PRIORITARĂ
A SĂNĂTĂŢII PUBLICE

Definirea bolii parodontale


 Boala parodontală e o afecţiune cronică cu caracter
inflamator caracterizată din punct de vedere
anatomopatologic prin distrucţia progresivă a tuturor
elementelor parodonţiului, iar din punct de vedere clinic
prin: mobilizarea, migrarea şi pierderea capacităţii
funcţionale a dinţilor, ducând în final la pierderea
acestora de pe arcadă cu dispariţia concomitentă şi a
parodonţiului marginal.
Scurt istoric

 Cercetările paleontologice au precizat că boala


parodontală a apărut odată cu omul, aceasta fiind
observată la craniile populaţiilor preistorice.
 În 1921, Ruffer a semnalat existenţa semnelor de boală
parodontală la mumiile egiptene de acum 4.000 de ani.
 Babilonienii şi asirienii au lăsat scrieri cuneiforme pe
tăbliţe de argilă, referitoare la tratamentul gingiilor
bolnave prin masaj şi cu extracte de plante medicinale.
 Fenicienii practicau imobilizarea dinţilor parodontotici prin
ligaturi cu fir metalic.
 În secolul al IV-lea î.e.n. (466-377), Hipocrate a descris
bolile parodontale, considerând tartrul ca factor etiologic
principal şi gingivoragia ca simptom principal.
Morbiditatea prin parodontopatii
– la nivelul regiunilor OMS

 Modificările semnificative ale


modului de alimentaţie a
populaţiei, constatate mai ales în
ultimul secol, au determinat
creşterea semnificativă a
morbidităţii stomatologice, mai
ales, prin afecţiuni oro-dentare
majore cum ar fi parodontopatia şi
caria.
 Aproximativ 10% din populaţia
actuală prezintă o distrucţie
importantă a parodonţiului - fig. 8. Fig. 8. Indicele CPITN pe regiuni
OMS - 2000 (date oficiale OMS)
Morbiditatea determinată de boala parodontală
– gravitatea bolii

 Datele epidemiologice oficiale OMS au relevat că din


aproximativ 90 milioane adulţi examinaţi ce mai
aveau dinţi, doi din patru dinţi prezentau semne de
afectare parodontală uşoară sau moderată, iar la
unul din patru distrucţie avansată a osului alveolar şi
a celorlalte ţesuturi de susţinere care au determinat
mobilizarea şi extracţia dinţilor.
România – Morbiditatea determinată de
boala parodontală

 Paralel cu cercetările epidemiologice pe plan mondial au fost făcute


studii asemănătoare şi în ţara noastră, în vederea evaluării incidenţei şi
prevalenţei afecţiunilor parodontale, pe baza cărora să se poată
acţiona în mod corespunzător atât în sensul prevenirii cât şi în cel al
tratamentului acestora.
 Menţionăm în acest sens studiul efectuat de Severineanu şi col., (pe
un lot de 2.000 persoane dintre care 55,5% de sex feminin şi 44,5% de
sex masculin cu vârste cuprinse între 10 şi 75 ani din zona Timişoara),
care a reuşit o estimare mai apropiată de realitate a prevalenţei bolilor
parodontale.
 Astfel, prevalenţa medie a acestei grupe de afecţiuni stomatologice la
lotul investigat a fost de 51,2%, crescând paralel cu înaintarea în
vârstă de la 43% la grupa de vârstă 20-29 ani, la 71,1% la grupa de
vârstă 30-39 ani şi la 76% între 40-49 ani pentru a ajunge la 86% la
grupa de vârstă 50-59 de ani.
România – Morbiditatea determinată de
boala parodontală

 La vârsta şcolară peste 30% dintre copii


prezintă gingivite.
 În comparaţie cu caria dentară, care
afectează mai mult vârstele tinere cuprinse
între 12-35 ani (având un maxim între 18-25
ani), parodontopatia se manifestă mai mult
după vârsta de 35 de ani, pierderea dinţilor
crescând odată cu vârsta datorită acestei
cauze (Lindhe).
CANCERUL ORAL POBLEMĂ PRIORITARĂ DE
SĂNĂTATE PUBLICĂ

 Cu toate progresele făcute până în prezent


cancerul oro-facial rămâne o boală gravă,
grevată de consecinţe negative importante
(medicale, costuri mari şi mortalitate ridicată)
atât la nivel individual cât şi la nivel comunitar.
Definire

 Cancerul oral este una dintre neoplaziile grave


care determină disabilităţi (desfigurare, tulburări
importante de vorbire, masticaţie şi deglutiţie)
care scad semnificativ calitatea vieţii individului.
 Cancerul oro-facial este o boală multifactorială.
Sunt incriminaţi ca determinanţi factorii şi co-factorii
oncogeni, care provin din mediul ambiant,
determinând modificări şi mutaţii capabile să
determine cancerul.
Morbiditatea prin cancer oral
– la nivel mondial

 Frecvenţa tumorilor maligne


oro-faciale este în continuă
creştere.
 Peste 90% din cazurile noi de
cancer oral apar după vârsta de
45 ani.
 Frecvenţa neoplaziei este mai
mare la sexul masculin şi este
asociată (la peste 75% din cazuri)
cu tabagismul şi consumul cronic
de alcool - fig. 9.
 În ţările europene se înregistrează
anual peste 25.000 cazuri noi de Fig.9. Incidenţa afecţiunilor
cancer oral şi oro-labial. neoplazice orale la sexul masculin –
2003 (date oficiale OMS)
Morbiditatea determinată de neoplaziile
orale - la nivel mondial

Fig.10. Incidenţa afecţiunilor neoplazice orale la sexul feminin – 2003


(date oficiale OMS)
Incidenţa afecţiunilor neoplazice orale

 Incidenţa afecţiunilor
neoplazice orale (nr.
cazurilor noi de
îmbolnăvire/100.000
loc.) este semnificativ
mai ridicată în ţările mai
puţin dezvoltate ale lumii
- fig. 11.

Fig. 11. Incidenţa afecţiunilor neoplazice la


sexul masculin – 2003
(date oficiale OMS)
Prognoza afecţiunilor neoplazice în
perspectiva anilor 2020

 Prognoza realizată
arată că în perspectiva
anilor 2020 incidenţa
afecţiunilor neoplazice
va creşte semnificativ la
nivel global, în special
pe seama creşterii
semnificative a
numărului de cazuri noi
de cancer (între 25 -
100% faţă de 2003) în
ţările în curs de
Fig.11. Prognoza privind incidenţa
dezvoltare - fig. 12. afecţiunilor neoplazice (date oficiale OMS)
România – Morbiditatea determinată de
neoplaziile orale

 În ţara noastră peste 5% din totalul neoplaziilor


reprezintă forme de cancer oral.
 Dintre tumorile maligne orale, tumorile maligne ale
buzei ocupă primul loc ca frecvenţă (25-30%), fiind
localizate preponderent la buza inferioară.
 Studiile clinico-statistice au stabilit ca tumorile maligne
ale planşeului bucal ocupă locul al doilea între
cancerele cavităţii orale (fiind situat procentual foarte
aproape şi de cancerul limbii); reprezintă 25-30% din
localizările cancerului oral şi 3% din totalul cancerelor
umane. Apare în special la bărbaţi fumători şi/sau
consumatori cronici de alcool, după vârsta de 45 de ani.
Obiectivele OMS pentru sănătate orală pe
termen mediu şi lung

 Prima grijă a programelor de acţiune ale OMS/EURO este de a încuraja


furnizorii de servicii şi autorităţile sanitare din regiunea europeană să
ia măsurile impuse de necesitatea ameliorării stării de sănătate oro-
dentară a populaţiei şi a calităţii îngrijirilor stomatologice acordate
acesteia.
 Obiectivele OMS pentru sănătate orală pe termen mediu şi lung:
 50% dintre copii cu vârsta de 5-6 ani să nu prezinte nici o carie;
 valoarea CAO-S mai mică decât 3 pentru vârsta de 12 ani;
 85% din populaţie să aibă toţi dinţii prezenţi pe arcade la vârsta de 18
ani;
 reducerea edentaţiei cu 50% la vârstele cuprinse între 35-44 ani,
comparativ cu procentul anterior;
 reducerea cu 25% a prevalenţei edentaţiei la vârsta de 65 ani
comparativ cu procentul anterior;
 crearea unei baze de date pentru monitorizarea stării de sănătate orală.
CONCLUZII
1.

 Modificările semnificative ale modului de alimentaţie a populaţiei,


constatate mai ales în ultimul secol, au determinat creşterea morbidităţii
stomatologice, mai ales, prin afecţiuni oro-dentare majore cum ar fi
parodontopatia.
 Datele referitoare la morbiditatea oro-dentară variază de la un grup
populaţional la altul, dar este unanim recunoscut astăzi că peste 90%
din pierderile dentare sunt datorate cariei şi parodontopatiei. Până la
vârsta de 35-40 ani domină caria dentară; aceasta afectează 80-98%
din populaţie cu o intensitate ce variază între 30-80%.
 Caria dentară este considerată în prezent o problemă de sănătate
publică de primă importanţă, ocupând locul al 6-lea pe lista de priorităţi a
O.M.S.
CONCLUZII
2.

 - La fel ca şi în cazul altor boli cronice cu mare răspândire în populaţie,


datele incidenţei şi prevalenţei reale a CD au fost obţinute prin studii
epidemiologice.
 Prin prevalenţa extrem de ridicată, volumul enorm de resurse consumate
pentru tratarea sa, focarele de infecţie cronică şi numeroasele complicaţii pe
care le poate antrena, caria dentară este o sociopatie a cărei profilaxie
trebuie să constituie obiectivul principal al programelor preventive
stomatologice.
 - Prevalenţa, tipurile de carie dentară puse în evidenţă, gravitatea deosebită a
acestora impun instituirea de măsuri de prevenire a bolilor oro-dentare şi de
promovare a sănătăţii orale la nivel comunitar.
 - Analizând experienţa altor ţări, concluzionăm că problemele de sănătate
orală nu pot fi rezolvate prin implicarea exclusivă a medicilor stomatologi.
Astfel, se impune colaborarea efectivă cu alte specialităţi (sănătate publică şi
management psihologie, sociologie medicală, economie sanitară) şi
antrenarea comunităţii în rezolvarea problemelor de sănătate orală.
CONCLUZII
3.

 Se poate afirma că îmbolnăvirea parodontală este o problemă


prioritară de sănătate publică în domeniul stomatologiei.

 Boala parodontală are un important caracter social, apariţia şi


propagarea acesteia fiind legată de vârstă, sex, nivel de educaţie,
nivel de trai, ocupaţie, şi frecvenţa controlului stomatologic periodic,
factori care influenţează într-o măsură semnificativă rata depunerii
plăcii bacteriene, a tartrului (supra- şi/sau sub-gingival), factori
circumstanţiali care favorizează producerea bolii.
 Studiile longitudinale (în timp), sau transversale au arătat, de
asemenea, rolul diferiţilor factori etiologici în producerea bolii
parodontale şi calitatea igienei orale, a vârstei, caracterul agravant al
unor stări fiziologice (pubertate, sarcină, menopauză) sau patologice.
CONCLUZII
4.

 Cancerul oral este una dintre neoplaziile grave, cu o mortalitate ridicată,


şi care determină disabilităţi (desfigurare, tulburări de vorbire, masticaţie
şi deglutiţie) care scad semnificativ calitatea vieţii individului.
 Cu toate progresele făcute până în prezent cancerul oral rămâne o boală
grevată de consecinţe negative importante atât la nivel individual cât şi
la nivel comunitar (medicale şi costuri ridicate).
 Peste 90% din cazurile noi de cancer oral apar după vârsta de 45 ani.
Frecvenţa neoplaziei este mai mare la sexul masculin şi este asociată (la
peste 75% din cazuri) cu tabagismul şi consumul cronic de alcool.
 În ţara noastră peste 5% din totalul neoplaziilor reprezintă forme de
cancer oral.
 Dintre tumorile maligne oro-maxilo-faciale, tumorile maligne ale buzei
ocupă primul loc ca frecvenţă (25-30%), fiind localizate preponderent la
buza inferioară.
 Tumorile maligne ale planşeului bucal ocupă locul al doilea între
cancerele cavităţii oral şi reprezintă 25-30% din localizările cancerului
oral şi 3% din totalul cancerelor umane. Apar în special la bărbaţii
fumători, după vârsta de 45 de ani.
Vă mulţumesc

Pentru atenţia acordată !