Sunteți pe pagina 1din 9

Stilul

Brâncovenesc
Constantin Brâncoveanu (n. 1654[1] – d. 15/26 august 1714) a
fost domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714, având una din
cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. Mare boier,
nepot de soră al domnului Șerban Cantacuzino, el a moștenit și a
sporit o avere considerabilă, care consta în proprietăți imobile,
bunuri mobile și sume de bani depuse în străinătate. În timpul în
care a domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă de
pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în
urma sa rămânând un mare număr de ctitorii religioase și un stil
arhitectural eclectic ce-i poartă numele.
Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul
1654, la Brâncoveni
(actualmente sat și comună în județul Olt).
Era fiul postelnicului Papa Brâncoveanu
(Matei) și al Stancăi (născută Cantacuzino).
După tată era nepotul vornicului Preda din
Brâncoveni,[4] iar după mamă al
postelnicului Constantin Cantacuzino,
membru al familiei Cantacuzino, și unul dintre
cei mai influenți boieri din Țara
Românească.[5]
◍ Denumirea de Stil brâncovenesc sau de artă
brâncovenească caracterizează in istoriografia română de artă, arhitectura și
artele plastice în Țara Românească din timpul domniei lui Constantin
Brâncoveanu (1688-1714). Deoarece această epocă a influențat în mod
hotărâtor evoluțiile de mai târziu, termenul se folosește prin extensie și pentru
a descrie operele de artă din vremea primilor Mavrocordați, până către 1730.
◍ Istoricii de artă caracterizează uneori stilul prin analogie
cu renașterea apuseană, datorită structurilor sale clare, raționaliste, dar
exuberanța lui decorativă permite și folosirea termenului
de Baroc brâncovenesc.
Stilul brâncovenesc născut la Hurezi - unde se află
principala ctitorie de cult a domnitorului Constantin
Brâncoveanu şi, totodată, cel mai vast ansamblu de arhitectură
monastică din Ţara Românească (1690-1697) – se încheie tot
acolo, cu foişorul. Faţadele sunt tencuite şi decorate cu
arcaturi, registrul superior al faţadelor având în centrul un
element circular, simbolizând o cunună. Elementele florale în
culori vii dau culoare numeroaselor scene biblice din biserică.
Pentru această construcţie religioasă, grandioasă şi fastuoasă
în acelaşi timp, domnitorul Constantin Brâncoveanu şi-a ales
cei mai pricepuţi meşteri: Pârvu Mutu, Manole, Caragea,
Istrate, cărora le impune crearea unui stil nou, original, cu
adevărat românesc. Fresca de la Mănăstirea Hurezi este unică
în tot spaţiul răsăritean, pentru că îmbina foarte bine
iconografia religioasă cu compoziţia cu caracter laic. După
moartea lui Constantin Brâncoveanu, stilul românesc
brâncovenesc va fi continuat prin edifiicile religioase:
Mănăstirea Antim, Mănăstirea Văcăreşti, Bisericile
Stavropoleos şi Kretzulescu.
Mănăstirea Antim Biserica Stravopoleos Biserica Kretzulescu
Caracteristicile stilului
Toate construcţiile erau aşezate în colţuri de natură înconjurate de grădini, care
deschideau arcade largi a foişoarelor; apare pregnanta nevoie de comunicare cu
mediul înconjurător. Apare prispa, ca loc de popas între interior şi exterior,
specifică arhitecturii ţărăneşti. Este implicată ca modalitate estetică în
pridvoarele bisericilor, în cerdacele şi foişoarele palatelor, forţând uneori chiar şi
existenţa arhitecturii fortificate. În această perioadă pătrund în artă diferite
influenţe din exterior. În arhitectura populară pătrund modele cum sunt cele de la
Constantinopol, cu numeroase elemente ale arhitecturii levantine. Principalul
program arhitectonic al epocii brâncoveneşti a fost palatul, dar cu repercursiuni
şi asupra arhitecturii religioase. Caracteristicile de început ale acestui stil apar in
deceniile care repară domniile lui Matei Basarab şi Constatin Brâncoveanu.
Construcţiile au devenit mai zvelte, cu o căutată eleganţă a proporţiilor, marii
stâlpi de cărămidă au fost înlocuiţi cu coloane de piatră, arcadele s-au lărgit,
pridvoarele au devenit tot mai aeriene.
Se folosesc numeroase elemente de origine barocă. Coloane torse,
ancadramente combinate cu decoraţia orientală folosită în morfologia
ornamentelor, toate perfect echilibrate, se păstrează armonia proporţiilor,
ordonanţa riguroasa a ritmurilor.
Mănăstirea Antim (1713-1715), Bucureşti
Mănăstirea Antim din municipiul Bucureşti, ctitorită de
marele ierarh Antim Ivireanul, a fost ridicată în perioada
anilor 1713 – 1715 pe locul unde era o veche biserică de
lemn cu hramul Sfântul Nicolae. Biserica este singura
ridicată în sec al XVIII-lea cu planul în formă treflată;
ferestrele sunt mari, cu ancadramente sculptate în piatră;
rozete mari şi bogate, pridvorul este deschis cu portal
monumental, capitelurile şi piedestalurile coloanelor sunt
frumos ornamentate cu motive florale. Recunoaştem astfel
stilul clasic brâncovenesc, cu o uşoară influenţă a barocului
italian.
Dimensiunile geometrice ale bisericii sunt 30 metri lungime
şi 10 metri lăţime, naosul cu două ferestre la fiecare absidă
amintind de structura vechilor biserici sârbeşti.Deasupra uşii
de la intrare, sub pisanie, se află decoraţia sculptată a
emblemei Sfântului Antim, melcul, simbol al credinţei şi
smereniei, încadrat de o cunună de lauri şi având în partea
superioară o stea. Aceeaşi formă de melc a avut-o şi prima
cheie a uşii bisericii, fierăria broaştei aflându-se din 1855 în
Muzeul Naţional.
Aici se află cel mai vast ansamblu de
arhitectură monastică din Ţara Românească
Mănăstirea Horezu
construit între 1690-1697.Faţadele tencuite
sunt decorate cu arcaturi, cele din registrul
superior având centrul marcat de un element
circular, ca o cunună. Elementele florale în
culori vii dau culoare numeroaselor scene
biblice din biserică. Pentru construirea
complexului Brâncoveanu a apelat la cei mai
pricepuţi maiştrii: Manole, Caragea, Istrate,
impunăndu-le să creeze un stil
românesc.Fresca de la Horezu este unică în
tot spaţiul răsăritean pentru ca îmbină foarte
bine iconografia religioasă şi compoziţia cu
caracter laic.Un proiect revoluţionar pentru
artele româneşti prin dimensiunile ei
impozante şi mai ales prin concepţia unitara.