Sunteți pe pagina 1din 54

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie

,,Nicolae Testemițanu”

A elaborat: Burdujan Malvina, gr. 3202


Cuprins
• 1. Extracția dentară ca intervenție chirurgicală,
definiție
• 2.Istoricul extracției dentare
• 3. Indicațiile extracției dentare:absolute și
relative
• 4.Contraindicațiile locale și generale
• 5. Pregătiri preextracționale: pregătirea
pacientului către extracția dentară
• 6. Bibliografie
Istoricul extracției dentare
Ca orice poveste, și a
stomatologiei începe cu „a fost
odată ca niciodată”…
în anul 7000 î.e.n, un grup de
meșteșugari din Valea Indului a
căror ocupație era sa facă
șiraguri de mărgele și care au
găsit o nouă întrebuințare
pentru vrila cu coardă pe care o
foloseau în meseria lor,
întrebuințare care îi transforma
astfel in cei mai indepărtați
strămoși a ceea ce numim noi
astăzi „dentiști.”
Pînă în secolul al XVI-lea,
meseria propriu-zisa
de dentist nu a existat.
Și tot pînă atunci, procedura cel
mai des efectuată în mult-spus
domeniul stomatologiei
era extracția dentară, care era
folosită pentru a înlătura
durerea și a stopa degradarea
danturii. Însă chiar și așa,
progrese au fost, numai în ceea ce
priveste ustensilele folosite.
Astfel, de-a lungul a 4 secole,
Dental Pelican, a suferit
numeroase transformări pînă să
lase loc cheii dentare, care la
randul ei a fost perfectionată de-a
lungul anilor.
• Dinți cu distrucții
corono-radiculare
întinse ce nu pot fi
restabilite atît
prin metode
terapeutice și
ortopedice;
• Dinți cu
fracturi
radiculare
în 1/3
medie și
inferioară
• Dinți pe linia de fractură a
maxilarelor care împiedică
repoziția fragmentelor
• Dinți supranumerari
• Dinții în malpoziție ce produc
leziuni traumatice ale mucoasei
• Dinții incluși ce nu pot erupe
normal
• Dinții care provoacă iritări
cronice locale generînd tumori
• În cazuri severe de înghesuire a
dinților
• Dinți cu instrumente endodontice,
fracturate în canal
Absolute:
• Atunci cînd
după toate
metodele de
tratament
endodontic
procesul
inflamator
periapical nu se
liniștește ci se
acutizează
În caz de gangrenă complicată la care nu se
poate aplica un tratament endodontic
simplu sau asociat cu metode chirurgicale
ajutătoare
Dinții ce provoacă și întrețin procese
inflamatorii acute sau
cronice(sinusite, osteomielite,etc.)
Dinți cu proces patologic periapical
care provoacă manifestări severe la
distanță în cadrul bolilor de focar
• Dinți temporari ce generează
tulburări severe de erupție
• Dinți cu fracturi radiculare în
1/3 superioară a rădăcinii
• Dinți la care tratamentul
endodontic e imposibil din cauza
curbării rădăcinilor
• Parodontopatii marginale cronice
cu mobilitatea dintelui (gr.III)
• Endocrinopatii
• Insuficiență hepatică
• Afecțiuni granulomatoase
• Maladii a sistemului cardiovascular(boala hipertonică,
endocardite, infarct miocardic)
• Maladii renale( Glomerulonefrita acuta)
• Maladii de sînge și coagulopatii(limfoame, anemii
• Hipoavitaminozele
• Maladii a SNC( meningita, encefalita)
• Maladii psihice în acutizare (epilepsia, schiezofrenia)
• Boala actinică acută
• SIDA
Contraindicație absolută
• - Se vor pune întrebări:
- De cît timp au apărut simptomele ce
deranjează?
-Intensitatea simptomelor?
-Manifestări continui sau cu pauză?
- Simptome accentuate sau diminuate
de la excitanți calzi sau reci, la masticație?
• Examinăm cavitatea bucală și dintele
cauzal

• Determinăm gradul de mobilitate a


dintelui

• Determinăm integritatea părții


coronare
• Administrăm remedii medicamentoase
preextracțional după necesitate.
Tehnica
extracției
dentare
Indicații pentru utilizarea
cleștelor în extracția dentară și
radiculară
• Integritatea
coroanei dinților
• Poziția dintelui
permite aplicarea
și insinuarea
cleștelui (ex.
dinți incluși)
• Rădăcinile molarilor
sunt drepte- paralele
sau ușor divergente

• Partea extraalveolară a
rădăcinii e suficient de
înaltă și rezistentă
pentru o bună adaptare
cleștelui de rădăcini

• Rădăcina dentară e
situată sub limita
procesului alveolar
Indicații pentru utilizarea
elevatoarelor în extracția dentară
și radiculară
• Dinții cu coroane
conice, care nu
permit o
adaptare corectă
a fălcilor cleștelui
• Rădăcinile
situate sub limita
marginii
procesului
alveolar
Tehnica extracției dentare
conține următoarele etape:
• De bază: 1. aplicarea cleștelui
2. insinuarea cleștelui
3. fixarea cleștelui
4. luxația dintelui
5. extracția propriu-zisă

• Suplimentare: 1. sindesmotomia
2. chiuretajul alveolei
1)Sindesmotomia – secționarea
ligamentului circular al dintelui
pentru a permite insinuarea cît
mai profund subgingival, a
fălcilor cleștelui. Pentru aceasta
folosim sindesmotoame ( în
practică mai mult se folosesc
elevatoarele)
2)Aplicarea cleștelui – se face în axul de
implantare a dintelui.

La dinții pluriradiculari vom urmări ca


pintenii fălcilor să fie insinuați interradicular
corect.

Cînd fălcile nu sunt paralele cu axul vertical al


dintelui crește probabilitatea fracturării
dintelui
3) și 4) Însinuarea și fixarea
cleștelui
5) Luxația -
• Se realizează printr-o lărgire a alveolei urmată
de ruperea lig. dento-alveolare și mobilizarea
dintelui
• Mișcări de basculare vestibulo-oral (excepție
molarulul I superior și molarii inferiori
) + mișcări de rotație(prin răsucirea dintelui în
axul său). Acestea sunt indicate inclusiv la
dinții monoradiculari și strict contraindicate la
pluriradiculari și monoradiculari cu rădăcini
incurbate
• La mișcările de basculare și rotație se
adaugă o tracțiune în os

• Mișcări lente

• Să se insiste în direcția în care


amplitudinea mobilității dintelui e mai
accentuată
7) Chiuretajul
• Se îndepărtează țesuturile patologice
restante - țesuturile de granulație,
chisturi periapicale

• La maxilar: chiureta dreaptă


La mandibulă: chiuretă curbă

• Chiuretaj atent pentru a nu perfora și


pătrunde în canalul mandibular( în
cazul molarilor și premolarilor inferiori)
Bibliografie:
• 1. Materialul prelegerilor
• 2. Compendiu de chirurgie oro-
maxilo-facială,Volumul !, Alexandru
Bucur
• 3. Chirurgie Buco- Maxilo- Facială, G.
Timoșca, C. Burlibașa,1992.
Eu şi medicul stomatolog
De durere scos din minţi,
Ca să ia aminte,
Cu un pumn i-am scos doi dinţi;
Dinte pentru dinte!
Mulțumesc pentru atenție!!!

S-ar putea să vă placă și