Tema 8.

Tehnologia
didactică
Obiective:
- să definiţi conceptele cheie:
tehnologie, tehnologie didactică,
strategie didactică, metodologie;
- să distingeți elementele tehnologiei
didactice;
- să elaboraţi strategia didactică a
unei lecţii;
- să caracterizați tipurile de lecții.
Plan :
8.1. Definiri ale conceptului de tehnologie
didactică.
8.2. Lecţia - forma de bază a organizării
activităţii.
8.3. Metodele de învăţământ. Taxonomii.
Prezentarea analitică a pricipalelor metode
de învăţământ.
8.4. Strategia didactică. Consideraţii asupra
caracterului activ al instruirii.
8.5. Mijloacele didactice. Definiri şi taxonomii.
Concepte cheie: tehnologie,
tehnologie didactică, strategie
didactică, lecție, procedee
didactice, mijloace didactice,
metodologie, tip de lecție.
 Lecţia
reprezintă o unitate de acţiune
didactică ce tinde în mod deliberat
către realizarea unui scop, în
condiţii bine determinate, cu
ajutorul unor mijloace adecvate
(I. Cerghit)
 Tradiţional, lecţia este defnită de următoarele
caracteristici:
 este forma organizatorică de bază a procesului de
învăţămînt;
 este formă de activitate comună unei clase de elevi;
 se realizează sub conducerea profesorului;
 asigură cadrul pentru realizarea unor sarcini de
învăţare;
 utilizează un conţinut bine stabilit, prelucrat, adaptat;
 se desfăşoară într-un timp determinat;
 utilizează anume metode, mijloace, moduri de acţiune;
 permite realizarea unor scopuri, obiective specifice şi
operaţionale;
 permite realizarea unităţii predare–învăţare–evaluare;
 necesită o organizare suficient de riguroasă a
elementelor antrenate.
Tipul de lecţie
desemnează un anumit mod de
organizare şi desfăşurare a
activităţii de predare-învăţare-
evaluare, posibil şi necesar în
vederea realizării sarcinii
didactice fundamentale
Structura tipurilor de lecţii şi
gestionarea timpului
Lecţia de comunicare a noilor cunoştinţe Lecţia de predare-învăţare (mixtă)
Etapele lecţiei Timpul Etapele lecţiei Timpul
/minute /minut

1. Moment organizatoric 2-3 1. Moment organizatoric 2-3

2.1. Controlul temelor pentru 10
2. Reactualizarea cunoştinţelor 3 acasă
sau legătura cu cunoştinţele 2.2. Verifcarea cunoştinţelor
anterioare
din lecţia precedentă
2.3.Reactualizarea
3. Comunicarea noilor cunoştinţe 25
cunoştinţelor sau legătura cu
cunoştinţele anterioare
3.Comunicarea noilor 25
4. Fixarea noilor cunoştinţe 4 cunoştinţe
şi realizarea feedback-ului 4. Fixarea noilor cunoştinţe şi 5
realizarea feedback-ului
5. Tema pentru acasă 2
5. Tema pentru acasă 2
Lecţia de fixare şi consolidare a Lecţie de recapitulare, sistematizare şi
cunoştinţelor sinteza cunoştinţelor

Etapele lecţiei Timpul Etapele lecţiei Timpul/

/minute minute

1. Moment organizatoric 2 1. Moment organizatoric 2

2.Fixarea şi consolidarea 35 2.Recapitularea, sistematiza- 35

cunoştinţelor rea şi sinteza cunoştinţelor

3. Concluzii şi realizarea 5 3.Concluzii şi realizarea 5

feedback-ului feedback-ului

4. Tema pentru acasă 3 4. Tema pentru acasă 3

 Lecţie de formare a priceperilor şi Lecţie de evaluare a cunoştinţelor
deprinderilor (de exerciţii)
Etapele lecţiei Timpul/ Etapele lecţiei Timpu/
minute minute
1. Moment organizatoric 2 1. Moment organizatoric 2
2. Efectuarea de exerciţii (aplicaţii, 35
2.Verifcarea cunoştinţelor 35
etc. )
elevilor
3. Concluzii şi realizarea feedback- 5
ului 3. Notarea elevilor şi concluzii 5

4. Tema pentru acasă 3 4. Tema pentru acasă 3

Lecţie de evaluare a priceperilor şi Lecţie de evaluare scrisă a cunoştinţelor
deprinderilor practice
Etapele lecţiei Timpul Etapele lecţiei Timpul
/minute /minute
1. Moment organizatoric 2
1. Moment organizatoric 2 -5
2.Efectuarea probei de 35
control/practice 2. Efectuarea lucrării scrise/tezei 40-43
3. Aprecieri, concluzii, feedback 5
 Preocupările actuale privind tipologia
lecţiei precizează, că pot fi luate în considerare
şi alte criterii organizatorice:
 specificul disciplinelor şcolare;
 specificul învăţării diferitelor categorii de
conţinuturi;
 locul desfăşurării ;
 modul de organizare a activităţii cu elevii;
 după sistemul de metode dominant ;
 conform treptelor de şcolarizare etc.
Varianta de lecţie
reprezintă „ structura concretă a
unei lecţii impusă, pe de o parte,
de tipul căruia îi aparţine, iar pe
de altă parte, de factorii variabili
ce intervin”
 Clasificarea formelor de organizare a procesului
didactic conform criteriului de timp şi loc

Forme de organizare a procesului didactic

Activităţi în cadrul orarului LECŢIA

Activităţi
şcolare Consultaţia
Meditaţia
Activităţi în afara orarului

Cercurile
Mesele rotunde

Excursiile
Activităţi extraşcolare
Vizitele
Concursurile
Activităţile
cultural-artistice
Modului de organizare a activităţii cu
elevii

MODURI
DE ORGANIZARE
A ACTIVITĂŢII

FRONTAL ÎN GRUP INDIVIDUAL

 Elementele abordate în cadrul
acestui modul vor conduce la definirea
ansamblului acestor elemente prin
conceptul tehnologii didactice;
operaţiile de corelare a acestora în cadrul
unei activităţi contrete, subordonate unui
scop concret, fiind definite prin conceptul
de strategie didactică.
 Elementele operante şi
interrelaţionale de bază ale procesului
de formare a comportamentului de
învăţare a elevului pot fi exprimate grafic
astfel:

FORME METODE MIJLOACE

şi
PROCEDEE
 Metodologia didactică
se exprimă prin teoria procesului de
învăţămînt ce include definirea,
clasificarea şi valorificarea metodelor –
procedeelor – mijloa-celor în vederea
optimizării permanente a activităţii de
predare – învăţare - evaluare
(S. Cristea)
Strategiile didactice
reprezintă modele de interacţiune a
metodelor, procedeelor, mijloacelor şi
modurilor de instruire, ce implică o
succesiune de operaţii raportate la obiective
generale sau specifice în funcţie de anumite
criterii: conţinut, particularităţi de vîrstă,
unitate de instruire etc.
(I. Cerghit)
Tehnologiile didactice
desemnează ansamblul de forme,
metode, mijloace, tehnici şi relaţii
cu ajutorul cărora se vehiculează
conţinuturi în vederea atingerii
obiectivelor
(I. Jinga, E. Istrate)
 Metodele didactice
reprezintă modalităţi de programare a
activităţii didactice, acţiuni care
angajează anumite căi de învăţare
eficientă, propuse de profesor şi
valorificate de elev

(G.Cristea)
Procedeele didactice
reprezintă operaţii care sprijină
eficientizarea metodelor
selectate de profesor în diferite
situaţii concrete
(Curriculum modernizat , 2010)
 Tehnicile didactice

sînt considerate operaţii care sprijină

eficientizarea metodelor alese de profesor în
situaţii concrete, însoţite, după caz, de
mijloace didactice

(Curriculum de liceu, Cosovanu O.,

Cartaleanu O., Patraşcu Dm.).
Corelaţia operaţiilor în
activitatea metodologică
A A = activitate = strategie

a a a a = acţiuni = metode

o = operaţii = procedee
o o o o
 Preocupat de optimizarea activităţii
pe care urmează să o desfăşoare, orice
cadru didactic îşi va adresa, inevitabil,
cîteva întrebări:

-Cum trebuie acţionat pentru ca elevii să înveţe mai

bine?
-Ce fel de acţiuni se vor întreprinde şi în ce condiţii?
-Care sînt metodele cele mai potrivite pentru
realizarea obiectivelor propuse?
Clasificarea metodelor conform
gradului de participare a elevilor
Metode de învăţare Metode de învăţare
PRIN RECEPTARE PRIN DESCOPERIRE
(expozitive) EXPOZITIV-
(euristice)
EURISTICE

expunerea verbală -conversaţia euristică; observarea

descrierea -lucrul dirijat cu independentă
explicaţia manualul studiu de caz
prelegerea -demonstraţia cu independent
demonstraţia (fără solicitarea elevului proiectul sau tema de
solicitarea elevului) - observarea dirijată cercetare;
-instruirea programată rezolvarea de probleme
- exerciţiul dirijat rezolvarea creativă de
- studiul de caz dirijat probleme etc.
 este o metodă verbală monologată ce
constă în prezentarea unui volum de
informaţie în concordanţă cu
prevederile programei şi cu cerinţele
didactice ale comunicării.
constă în prezentarea trăsăturilor şi
detaliilor exterioare ale unui obiect sau
proces.
Prin descriere sînt evidenţiate fie
aspectele fizice ale obiectului, fie
momentele şi conţinutul evenimentului
respectiv.
 este forma de expunere în care predomină
argumentarea raţională. Prin această
metodă se urmăreşte lămurirea şi
clarificarea unor noţiuni, principii, legi prin
stabilirea legăturilor cauzale dintre obiecte şi
fenomene. Concepută în acest fel,
explicaţia contribuie la lărgirea orizontului
ştiinţific.
 este o expunere verbală sub formă de
naraţiune sau descriere prin intermediul
căreia sînt înfăţişate fapte, evenimente,
întîmplări în spaţiu şi timp, fenomene ale
naturii, peisaje geografice etc.
 reprezintă forma de expunere în cadrul
căreia este în clasele liceale prezentat un
volum mare de informaţii printr-o
succesiune de idei, teorii, interpretări de
fapte separate, confruntări, argumentări
detaliate.
 Avantaje:
- oferă o cale mai scurtă, mai economică de învăţare;
- permite transmiterea unei mari cantităţi de informaţii;
- constituie principalul mijloc de influenţare a sentimentelor şi
atitudinilor, a opiniilor şi convingerilor la elevi;
- ajută elevilor să găsească un model coerent de gîndire
ştiinţifică, un mod de abordare raţională a realităţii, a
relaţiilor, a unei teme sau situaţii-problemă;
- furnizează un cadru conceptual care va servi drept suport
pentru efectuarea în continuare a studiului individual de
profunzime.
 Limite şi dezavantaje:
- instruirea verbală poate aluneca uneori în superfici-alitate şi
formalism;
- instruirea superverbalizată conduce la restrângerea
experienţei personale;
- este centrată pe activitatea profesională şi pe re-ceptivitatea
elevilor care sunt nevoiţi să accepte fără coparticipare activă,
fără a privi critic şi a elabora;
- pasivitatea tineretului riscă să ducă la plictiseală şi eficienţă
scăzută a învăţării;
- răpeşte posibilitatea de iniţiativă şi de opţiune;
- oferă slabe posibilităţi de interacţiuni personale şi de
conexiune inversă;
- individualizarea învăţării se realizează foarte greu.
Posibilitatea de optimizare a metodelor expozitive:
 sporirea nivelului ştiinţific şi metodologic al expunerilor;
 introducerea în practica universitară, alături de formele
clasice şi a unor noi variante expozitive.
 adecvarea comunicării la experienţa lingvistică şi de
cunoaştere a elevilor pentru a preveni eventualitatea unor
distorsiuni între comunicare şi recepţie, asigurând astfel
eficienţa instruirii;
 explicarea prealabilă a conceptelor pentru a evita apariţia
unor dificultăţi de decodare;
 utilizarea diverselor strategii de prezentare a materiei:
deductivă; inductivă ;
 stabilirea legăturii fireşti cu activitatea, cu viaţa; etc
reprezintă un mod de organizare a procesului de
învăţământ, pe care elevii / studenţii îl realizează într-
un termen precizat, rezolvînd probleme, dobîndind
astfel cunoştinţe şi capacităţi practice de cunoaştere
şi cercetare.
În pedagogia proiectivă modernă proiectul este o
temă de cercetare, scopul căreia poate fi atins prin
îmbinarea cunoştinţelor teoretice cu activitatea
practică.
 Realizarea eficientă a proiectului
solicită respectarea unor paşi concreţi: :

 documentare ştiinţifică;
 activitate de laborator;
 găsirea de soluţii;
 stabilirea concluziilor.
 Dificultatea constă în
determinarea temelor şi
subiectelor, elaborarea proiectului
în baza nevoilor reale, ţinînd cont
atît de exigenţele conţinuturilor
tematice, cît şi intersele concrete
ale elevilor.
Avantajele folosirii acestei metode:
 oferă şansa de a analiza în ce măsură elevul
foloseşte adecvat cunoştinţele, instumentele,
materialele disponibile în atingerea finalităţilor
propuse;
 este o metodă alternativă de evaluare care
scoate elevii şi cadrul didactic din
 rutina zilnică;
 pune elevii în situaţia de a acţiona şi a rezolva
sarcini în mod individual sau în grup,
autotestîndu-şi capacităţile cognitive, sociale şi
practice;
Profesorul poate să aprecieze rezultatele
proiectului urmărind:
 adecvarea metodelor de lucru, a materialelor şi
a mijloacelor didactice folosite
 la scopurile propuse;
 acurateţea produsului;
 rezultatele obţinute şi posibilitatea generalizării
lui;
 raportul final şi modul de prezentare a acestuia;
 gradul de implicare al participanţilor în sarcina
de lucru;
este o metodă ce constă din valorificarea didactică a
întrebărilor şi răspunsurilor.
Este o convorbire sau dialog ce are loc între
profesor şi elev pe baza unui conţinut didactic şi
care urmăreşte realizarea obiectivului stabilit.
Se cunosc forme ale conversaţiei: conversaţia
euristică sau “socratică” şi examinatoare sau
“catehetică”.
este un schimb reciproc şi organizat de informaţii şi
idei, de impresii, păreri, critici şi propuneri în jurul
unei teme în scopul examinării şi clarificării în comun a
unor idei; consolidării şi sistematizării datelor cunoscute;
explorării unor analogii, similitudini şi diferenţe dintre
teorii, concepţii, strategii; efectuării unor analize de caz;
soluţionării unor probleme teoretice; dezvoltării
competenţei comunicative şi de creativitate colectivă.
este discuţia amănunţită a unor probleme
controversate, urmărindu-se influenţarea
convingerilor, atitudinilor şi conduitei
elevilor.
Dezbaterea se aplică atunci când se
propun probleme de aplicaţie. Ea este o
continuare a discuţiei colective.
discuţia dialog, consultaţia în grup,
discuţia obişnuită de grup, discuţia de tip
seminar, masa rotundă, Philips-66, asaltul
de idei, discuţia dirijată, dezbaterea pe
recoltarea în prealabil de întrebări,
discuţia liberă, colocviul.
1. întroducerea în dezbatere. Conducătorul dezbaterii
sau elevul care prezintă referatul de bază
formulează problema, subliniază importanţa
teoretică şi practică, dificultăţile.
2. dezbaterea propriu-zisă.
3. sintetizarea rezultatelor. Această parte cuprinde
sistematizarea concluziilor şi argumentelor la care
s-a ajuns, aprecierea elementelor noi, contribuţii
personale, originalitatea opiniilor exprimate.
Condiţii şi tehnici de conducere a discuţiei:
 însuşirea temeinică anterioară a cunoştinţelor pe din domeniul în
care se discută;
 folosirea materialului demonstrativ , înviorează discuţia;
 sensibilitatea şi receptivitatea interlocutorilor, priceperea de a
contraargumenta, principialitatea, respectul reciproc, calculul,
concizia, dorinţa sinceră de a contribui după experienţa şi
capacităţile sale la găsirea celei mai bune soluţii, sunt calităţile
indispensabile unei discuţii;
 determinarea mărimii grupului: numărul optim al participanţilor
este considerat de la 15-20 pînă la 30;
 dispunerea în semicerc sau în cerc, în jurul unei „mese rotunde”;
 întocmirea unui plan prealabil, schiţarea problemelor, întrebărilor
şi anumitor concluzii;
Avantaje:
 discuţiile şi dezbaterile creează o atitudine de deschidere,
receptivitate şi apropiere reciprocă, intensifică comunicarea în
auditoriu;
 favorizează formarea deprinderilor de cooperare, de rezolvare
în comun a problemelor;
 formează un climat democratic, de participare activă;
 impune disciplina în grupul de studenţi;
 în timpul discuţiei, elevii expun şi explică, analizează şi
interpretează, compară comentează, resping, acceptă soluţii,
formulează ipoteze şi concluzii, adoptă atitudini, exprimă opinii;
 discuţiile contribuie la exersarea şi instaurarea spiritului critic, a
modestiei şi autocunoaşterii;
 dezbaterile încurajează tendinţa de afirmare şi de participare
activă.
Dezavantaje:
 subiectivitatea părerilor provenite uneori
din insuficienţa cunoştinţelor;
 tendinţa unor participanţi de a-şi impune
propria părere pentru a se afirma fără
confruntare de opinii.
Integrarea „explicaţiei” în criteriile de
clasificare a metodelor.
de PREDARE, învăţare, evaluare
1. sub aspectul funcţiei didactice principale

VERBALĂ, scrisă
2. după mijloacele de operare a conţinutului

TRADIŢIONALĂ, modernă
3. din punct de vedere istoric

EXPOZITIVĂ, activă
4. în funcţie de gradul de angajare a elevilor

FRONTALĂ, individuală, în grup

5. după forma de organizare a muncii
Ce trebuie să ştie cadrul didactic despre metodă?

obiectivul didactic; rolul profesorului şi al

timpul necesar; elevului;
numărul avantajele/dezavantajele;
participanţilor; posibilităţile de optimizare;
etapele desfăşurării; funcţiile pedagogice
materialul didactic;