 VOCABULARUL (LEXICUL) REPREZINTĂ TOTALITATEA

CUVINTELOR DINTR-O LIMBĂ.

 VOCABULARUL LIMBII ROMANE are doua parti:

1)Vocabularul fundamental
2)Masa vocabularului
 VOCABULARUL FUNDAMENTAL (aproximativ 10% din
totalul cuvintelor limbii) din care fac parte cuvintele
cunoscute de toţi vorbitorii. Printre acestea se numără şi
cuvinte care denumesc:
 Obiecte şi acţiuni importante: casă, masă, a merge,
a face, a mânca, a vorbi etc.;
 Numele unor alimente şi ale unor băuturi: apă,
lapte, pâine, brânză etc.;
 Numele părţilor corpului omenesc: mână, cap,
deget, ochi etc.;
 Numele unor păsări şi animale: găină, pui, raţă etc.;
 Numele unor arbori şi fructe: măr, păr, cireaşă etc.;
 Nume de culori: roşu, verde, roz etc.;
 Numele membrilor de familie şi al gradelor de
rudenie: mamă, tată, unchi, văr, soţ etc.;
 Numele zilelor săptămânii;
 Numele lunilor anului;
 Numele anotimpurilor;
 MASA VOCABULARULUI: (aproximativ 90% din totalul
cuvintelor limbii)cuprinde cuvinte mai puţin cunoscute
dintre care fac parte arhaismele, regionalismele,
neologismele, termenii tehnici şi ştiinţifici)

Arhaismele(cuvinte vechi): miliţie, opaiţ, vatră etc.;

Regionalismele(cuvintele folosite de vorbitorii dintr-o anumită

regiune a ţării) barabule, curechi, păpuşoi, picioici etc.;

Neologismele:cuvinte nou-intrate în limbă): computer, CD,

mouse, fortuit, mutual etc.
Termeni tehnici: electromotor, şasiu, carburator etc.;
Termeni ştiinţifici: adjectiv, ipotenuză, divizibilitate, electron etc.;
 CUVÂNTUL este sunetul sau grupul de sunete
cu un anumit înţeles.
Cuvântul are: a) formă/invelis sonor;
b) înţeles /sens.

 Sensul unui cuvânt se stabileşte numai în

context (enunţ, text, situaţie de comunicare în
care apare un cuvânt)
SENSUL PROPRIU

 El are două aspecte :

1) sensul propriu de bază - este sensul obişnuit

al cuvântului, cunoscut de
toţi vorbitorii.
ex: Îl doare mâna dreapta.

2) sensul propriu secundar –este sensul stabilit

pe baza unei asemănări.
ex:Le-a dat puilor o
mână de seminţe .
SENSUL FIGURAT

 este sensul neobişnuit al unui cuvânt; el apare

în expresii şi locuţiuni şi în imaginile poetice .
Locuțiunea este, în gramatică și în lexicologie, un
grup de cuvinte cu înțeles unitar care se comportă, din
punct de vedere gramatical, ca o singură parte de
vorbire.
ex: Am pus mână de la mână şi l-am
ajutat. (a aduna, a strânge)
EXEMPLU-cuvantul floare

 Sensul propriu
-de baza: Floarea din fereastra e o
mușcată roșie.
-secundar: Irisul e floarea ochiului.

 Sensul figurat
E un băiat în floarea vârstei.