Formarea

conștiinței istorice
P R O I E C T R E A L I Z AT D E : C R Î N G A Ș U D A R I A
DULCU RAUL
M Ă R Ă C I N E Ș T E FA N I A
MIHALȚI ALIN
SUCITU DRAGOȘ
 Conştiinţa istorică se naşte din încercarea de a construi
identitatea unui popor, a unei naţiuni, prin raportare la alte
popoare, la alte naţiuni. Câteva dimensiuni specifice acestei
raportări sunt: situarea în timp şi în spaţiu, evenimentele istorice,
limba, cultura şi civilizaţia, mentalităţile.
 Definirea problemei
Începând cu secolul al XVII-lea atât în Moldova, cât şi în
Muntenia, actul de cultură încetează a mai fi concentrat exclusiv în
jurul mănăstirilor şi al bisericilor. Prin influența ideilor umaniste,
boierii luminați încearcă să recupereze trecutul istoric, pentru a nu
fi înecat în uitare. În operele lor istoriografice, ei vor demonstra,
pentru prima dată, ideea unității de neam şi de limbă a românilor.
 În veacul al XVII-lea şi-a facut aparitia în țările române un nou tip de
cărturar, instruit, iubitor de cultură, cunoscător al mai multor limbi,
călătorit prin țări străine, nu rareori învestit cu funcții importante în stat.
Cei care i-au dat expresie au fost cronicarii moldoveni şi munteni.
„În epoca feudală, cronicarii români, în cazul când nu erau clerici,
deprindeau încă din copilărie, odată cu mânuirea penei de scris, şi
folosirea spadei, a arcului și a buzduganului; orele de studiu alternau
cu cele de călărie şi exercitii militare. Intelectualul român din trecut,
curtean şi el ca atâtia dintre marii scriitori şi artişti ai Occidentului, nu
cunoştea deliciile vietii tihnite, iar rangurile ce i se acordau erau
totdeauna însoțite de reale si grave răspunderi”
„Împrejurările au facut ca viața oamenilor de la Carpați și Dunăre să
rămână mai mult decât în alte părți aspră şi dramatică. Pentru că au stat
în mijlocul evenimentelor ca militari, oamenii politici şi diplomati,
cronicarii din secolele XVII-XVIII ne-au lasat relatări prețioase nu numai
ca documente istorice, ci şi ca mărturii ale unor sentimente şi gânduri
plămădite odată cu istoria tării la care participau. În paginile lor,
naratiunea este înviorată adesea de amãnunte văzute la fata locului,
care dau episoadelor şi personajelor mişcare şi viată.”
George Ivașcu, „Istoria literaturii române”
 Operele cronicarilor
Cronicile realizează cea dintâi imagine scrisă a istoriei noastre. Mai
întâi au apărut în limba oficială, pe atunci slovona, iar mai târziu
începând cu secolul al XVII-lea, în limba naţională, acestea fiind
primele scrieri originale de mare întindere. În Muntenia s-au redactat
“Letopiseţul Cantacuzinesc” şi “Letopiseţul Bălenilor” cuprinzând
intervalul 1290-1688, “Istoriile domnilor Ţării Romaneşti” de Radu
Popescu şi “Cronica anonimă despre Brâncoveanu”.
În seria moldoveneasca intra “Letopiseţul Ţării Moldovei” scris în
ordine de Grigore Ureche cuprinzând intervalul 1359 la 1594, Miron
Costin (1594-1661), Ion Neculce (1661-1743), şi continuat de alţi
cronicari de mică valoare. Cronicile au rămas în manuscrise aproape
două secole şi au fost tipărite de Kogălniceanu şi Bălcescu după
1840.
 De-a lungul timpului, oameni precum Grigore Ureche,Miron
Costin,Ion Neculce şi Dimitrie Cantemir au săltat literatura română pe
cele mai înalte culmi. Cronicarii moldoveni sunt boieri luminaţi,cărturari
preocupaţi de consemnarea istoriei poporului,fiind conştienţi de rolul
său educativ.Temele fundamentale abordate de cronicari şi care au
contribuit la formarea conştiinţei noastre istorice sunt: originea latină
comună a tuturor românilor,latinitatea limbii române,formarea
continuităţii poporului român în acest spaţiu geografic.
Cronicarii moldoveni scriu „Letopiseţul Ţării Moldovei”,continuând
scrierea de undea părăsit-o predecesorul.Motivul pentru care
consemnează evenimentele estecunoaşterea istoriei.Liniile de
cercetare abordate de cronicari au dat un impuls formării conştiinţei
identitare şi au contribuit la impunerea limbii naţionale ca limbă de
cultură.
 Letopisețul
Letopisețul este o scriere veche, având conținut istoric, în care
evenimentele sunt prezentate în mod cronologic. Primele noastre
letopisețe au fost redactate în limba slavonă. Ele consemnează
istoria Moldovei de la întemeiere până la începutul secolului al
XV-lea. Cele mai cunoscute şi mai valoroase, din punct de vedere
artistic, sunt letopisețele cronicarilor moldoveni Grigore Ureche,
Miron Costin şi lon Neculce, scrise in limba română. În Muntenia,
letopisețele au fost realizate, în general, din îndemnul unor mari
famili boiereşti, aflate într-o continuă dispută pentru dobândirea şi
păstrarea puterii.
Cronicari Moldoveni
 Grigore Ureche
„Letopiseţul Ţării Moldovei de când s-au descălecat
ţara şi decursul anilor şi de viaţa domnilor care scrie
de la Dragoş Vodă până la Aron Vodă”.
Grigore Ureche este primul în cultura românească
care afirmă originea romană a poporului român şi este
nevoit să inventeze o limbă scrisă cărturărească, din
care nu lipsesc accentele specifice limbii vorbite. În
„Letopiseţul Ţării Moldovei, scris în anii 1640, Grigore
Ureche constată asemănarea dintre unele cuvinte
româneşti şi cuvintele latineşti corespunzătoare. El
conclude că românii (moldoveni,munteni,ardeleni), au
o origine comună, şi anume se trag din romani.
„Aşişderea şi limba noastră din multe limbi ieste adunată şi ne
ieste amestecat graiul nostru cu al vecinilor de prinpejur, măcară
că de la Râm ne tragem, şi cu al lor cuvinte ni-s amestcate. De la
râmleni,cele ce zicem latină, pâine, ei zic panis,carne ei zic caro,
găina, ei zicu galena, muierea, mulier, fămeia, femina, părinte,
pater şi altile multe din limba latinească, că de ne-am socoti pre
amăruntul, toate cuvintile le-am înţelege.”
În acest citat, Grigore Ureche, remarcă influenţa altor limbi,
afirmă descendenţa romană şi face unele apropieri etimologice
între cuvintele latineşti şi cele româneşti. Prin acest citat, el afirmă
originea romană a popoprului român dar şi latinitatea limbii.
 Miron Costin
Mare reprezentant al culturii româneşti din secolul
XVII. Miron Costin a fost fiul hatmanului Iancu Costin
şi al Saftei din cunoscuta familie de boieri a
Movileştilor din Moldova, s-a născut în 1633. Deja în
1634 Iancu Costin cu întreaga sa familie a fost nevoit
să se refugieze în Polonia, salvându-şi viaţa de mânia
turcilor. Aici ei au obţinut cetăţenia (indigenatul)
polonez şi includerea în şleahta poloneză. În timpul
aflării în Polonia, viitorul cronicar, îşi face studiile la
colegiul iezuit din oraşul Bar.
 „Neamul Târai Moldovei de unde se tărăgănează?
Din Ţările Râmului tot omul să creadză
Traian întâiu, împăratul, supuindu pre dahii,
Dragoş apoi în moldoveni premenindu pe vlahi
Martor este Troianul, şanţul în ţara noastră
Şi Turnul-Săverinul, munteni, în ţara voastră.”
În acest citat, Miron Costin precizează şi aduce iar în discuţie
originea romană, amintind primul descălecat când Traian îi supune
pe daci şi al doilea descălecat când Dragoş Vodă îi transformă din
vlahi în moldoveni. Pentru a întări cele spuse, Miron Costin
aminteşte şi câteva nume ale stăpânirii romane în Dacia: Traian şi
Turnul Severinului.
Ion Neculce

Ioan Neculce (n. 1672 - d. 1745) a fost un

cronicar moldovean, mare boier care a ocupat
diferite demnități importante în perioada
domniei lui Dimitrie Cantemir. Sub Antioh
Cantemir a înaintat până la rangul de spătar și,
dupa ce a stat retras câtăva vreme, a fost făcut
mare hatman de către Dimitrie Cantemir.
 Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija Vodă până la a doua
domnie a lui Mavrocordat, de Ion Neculce, relatează, în principal,
domnia lui Dimitrie Cantemir. Deoarece este contemporan cu
evenimentele istorice narate, Neculce nu se bazează pe izvoare,
fiindcă toate „se află în inima mea”, atitudine ce conferă cronicii un
caracter subiectiv.
Cronica este o continuare a celei scrise de Miron Costin, pe care
Neculce o elaborează când avea peste 60 de ani, de unde se
deduce că 70 de ani dintre cei ilustraţi în Letopiseţ coincid cu viaţa
lui, de aceea nu a avut nevoie de a studia izvoare istorice,
evenimentele Ie-a scris „singur, dintru a sa ştiinţă”.
Cronicari Munteni
 Opera cronicarilor este ştiinţifică prin conţinut, dar literară prin
forma. Importanţa cronicarilor constă pe de o parte în ideile pe
care le-a pus în circulaţie, iar pe dealtă parte prin realizarea
artistică a scrierilor. Chiar dacă unele idei s-au doveditulterior
exagerări fără temei ştiinţific, liniile de cercetare abordate de
cronicari au condus la dezvoltarea istoriografiei româneşti, au dat
un impuls formării conştiinţei identitare şi au contribuit la
impunerea limbii naţionale ca limba de cultură. Letopiseţele
munteneşti diferă de ale cronicarilor moldoveni atât prin
documentare şi exactitate a datelor, cât şi prin intenţionalitate şi
prin calitatea structurii compoziţionale.
 Rămaşi anonimi, deşi cercetătorii au făcut unele încercări de
identificare, autorii cronicilor (cu excepţia stolnicului Şerban
Cantacuzino) nu au nicicultura cronicarilor moldoveni, dobândita
prin frecventarea şcolilor latineşti, nici obiectivitatea acestora,
scrierile lor fiind puse în slujba partidelor boiereşti care îşi
disputau în secolul al XVII-lea lupta pentru tronul Ţării Româneşti,
cele ale Cantacuzineştilor şi ale Bălenilor.
 De aceea sunt scrise două cronici paralele, "Letopiseţul
cantacuzinesc" şi "Letopiseţul Bălenilor", cuprinzând aceeaşi
perioadă istorică, 1290-1688, asemănătoare în conţinut pentru
perioada veche, din diverse izvoare, diferenţiate începând de pe
la 1620, când însemnările dobândesc spirit partizan şi verva
polemică şi expresiva, cu episoade narative şi portretistica în
maniera cronicarilor moldoveni. Continuarea acestora, sub aspect
cronologic, este "Anonimul brâncovenesc" sau "Istoria Ţării
Rumâneşti de Ia octombrie 1688 până la martie 1717.
 Folclor
Deşi limba dacă nu şi-a lăsat prea mult amprenta asupra limbii
române,obiceiurile, îmbrăcămintea şi religia dacilor se resimte în
tradiţiile, modul de viaţă şi chiar şi în literatura populară a poporului
român. De exemplu, în „Mioriţa”, atitudinea senină aspra morţii
poate fi considerată o reminiscenţă a cultului dac al sufletului
nemuritor.
Cele patru mituri esenţiale din literatura populară au fost definite
de criticul George Călinescu:
1. Mitul jertfei pentru creaţie(mitul estetic) este prezentat de balada
populară „Mănăstirea Argeşului” şi exprimă credinţa ca nicio opera
nemuritoare nu se poate realiza fără sacrificiu. Mitul mai este
cunoscut şi sub numele de „mitul meşterului Manole”
2. Mitul mioritic sau mitul transhumanţei este ilustrat in creaţia
populară de balada „Mioriţa” şi exprimă atitudinea omului în faţa
morţii, pe care individul şi-o asumă ca pe un dat firesc, ca pe
cealaltă latură a existenţei, de aceea balada a fost realizată prin
alegoria viaţa-moarte.
3. Mitul erotic sau mitul puberal este cunoscut şi ca „mitul
Zburătorului”, fiind ilustrat de povestea populară a Zburătorului, pe
care Ion Heliade Rădulescu a versificat-o în poezia omonoma
”Zburătorul”. Mitul ilustrează credinţa că, la vârsta pubertaţii, fetele
tânjesc după sentimentul de iubire total necunoscut şi care apare
pe neaşteptate, producându-le o puternică stare emoţionlă

4. Mitul etnogenezei este reprezentat de balada populară ”Traian

si Dochia” ilustrând etnogeneza poporului român.
 Concluzii
Interesul pentru cunoaşterea propriei istorii se va manifesta în
cultura română prin conştiinţa cronicarilor. Aceştia, conform lui D.
H. Mazilu, sunt autorii acelor scrieri prin care s-au pus bazele
istoriografiei neamului nostru, devenită inamovibilă până în zilele
noastre. Cronicarii au considerat o necesitate stringentă
consemnarea evenimentelor istoriei deoarece, provinciile
româneşti parcuseseră veacuri de istorie care riscau să fie
înecate în uitare. De aceea, prima intenţie a cronicarilor a fost
aceea de a consemna trecutul: “cît să nu să uite lucrurile şi cursul
ţărîi”.
 Pe de altă parte, cronicarii sunt cei care conştientizează rolul
formativ al istoriei, idee pe care o expune Grigore Ureche în
scrierile sale: “să rămîie feciorilor şi nepoţilor, să le fie de
învăţătură, despre cele rele să să ferească şi să să socotească, iar
dupre cele bune să urmeze şi să să înveţe şi să să îndirepteze”
Bibliografie
„Manual pentru clasa a XI-a Limba și Literatura Română”- Adrian Costache,
Florin Ioniță, M.N. Lascăr, Adrian Săvoiu
„Istoria literaturii române”-George Ivașcu
„Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor
și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron Vodă”-
Grigore Ureche
„Letopisețul Țării Moldovei”-Ion Neculce
„Letopisețul Țărîi Moldovei”-Miron Costin
www.wikipedia.ro
www.moldovenii.md
Mulțumim pentru
atenția acordată!