Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Structura nefronului:
1 – glomerul; 2 – porţiunea
proximală a tubului; 3 – porţiunea
distală a tubului; 4 – segmentul
subtire al ansei Henle
Alimentaţia dietetică în afecţiunile renale
Pielonefrita
OBIECTIVE
Asigurarea unei stări de nutriţie bună.
Obţinerea echilibrului hidro-salin
normal, ce prevede corecţia pierderilor
saline.
Asigurarea unei diureze suficiente.
Adaptarea dietei la fazele evolutive ale
bolii.
Aportul hidric - PNC
La pacienţii hipertensivi şi edemaţiaţi - se
micşorează cu 0,5 - 1 l/zi în comparaţie
cu cel recomandat pînă la normalizarea
valorilor tensionale şi dispariţia edemelor.
În caz de nefrolitiază şi micronefrolitiază
aportul de lichide poate fi sporit cu 0,5-
1,0 l/zi timp de 2-4 săptămîni în absenţa
edemelor şi HTA.
Prelucrarea produselor alimentare
În perioada de acutizare se recomandă
administrarea felurilor de mîncare termic prelucrate,
uşor digerabile, fără adaos de condimente.
Se exclud felurile de mîncare iute, acre, sărate,
condimentate; soiuri grase de carne şi peşte (gîsca,
raţa, carnea de porc, de capră, de miel), gustări acre,
feluri prăjite, produse alimentare sărate şi afumate,
slănina, liver, leguminoase, cafea, ceai şi cacao tare,
băuturi alcoolice.
În perioada de remisiune este recomandată
continuarea dietei sus-descrise după posibilităţile
pacientului.
Regimul alimentar al pielonefritelor cronice
Valoarea energetică a dietei: se
recomandă la nivelul 25-30 kkal/kg x zi
(2000 – 2500 kcal pe zi), dar în caz de
asociere a sepsisului sau BCR st. III-V se
recomandă corectare.
Proteine - este recomandat aportul
puţin diminuat de proteine (0,8 g/ kg x zi)
chiar în absenţa insuficienţei renale. În caz
de BCR ≥ st. III se recomandă ajustarea
aportului proteic conform cerinţelor.
Regimul alimentar al pielonefritelor cronice
Lipide: 0,7-1,0 g/kg x zi, cel puţin 1/3
din grăsimi trebuie să fie de provenienţă
vegetală (acizii graşi polinesaturaţi) ,în
special important pentru pacienţi cu PNC
complicată cu insuficienţă renală sau
ateroscleroză avansată.
Glucide: 4-5 g/kg x zi. În timpul
acutizării se preferă carbohidratele uşor
digerabile.
Regimul alimentar al pielonefritelor cronice
Kaliul Se limitează la pacienţii cu BCR III-V
(fructele şi produse din ele).
Natriul Pînă la 3-5 g/zi în caz de edeme
şi/sau HTA.
Fosforul Se limitează începînd cu BCR IV (carne,
peşte, produsele lactate).
Vitamine Vitamina C comp. 0,5 x 3 ori/zi şi
şi Vitamina E 400 UI, 1-2 caps/zi au
antioxid efect pozitiv în timpul acutizării şi,
ante respectiv, remisiunii incomplete.
Administrarea polivitaminelor (Triovit -
1 caps./zi) se recomandă începînd cu
BCR III.
Regimul alimentar al pielonefritelor cronice
Regim sodic
În stadiile iniţiale ale bolii se atestă sindrom al “nefritei
cu pierdere de sare”, întrucât în fazele iniţiale ale bolii
se pierd prin urină cantităţi importante de clorură de
sodiu. Aceasta impune indicarea unui consum adecvat
de sare simultan cu produse bogate în potasiu. În
această perioadă regimul fără sare este contraindicat.
În faza inflamaţiei latente, când TA este normală se
permite o cantitate optimală de sare de bucătărie.
În faza de acutizare a PC se recomandă limitarea sării.
Când apar hipertensiunea arterială şi edemele se
reduce consumul de sare (1 – 3 g/zi) concomitent cu
consum redus de apa.
Regimul alimentar al pielonefritelor cronice
•Acidificante:
•Carne, mezeluri, peşte, ouă;
•Brînză;
•Grăsimi: şuncă, nuci, arahide;
•Fibre: toate tipurile de pîine, cereale,
biscuiţi, orez, macaroane, spaghete,
tăiţei;
•Legume: porumb, linte;
•Fructe: prune, afine.
Produse alimentare şi influenţa lor
asupra pH-ului urinar
•Alcalinizante:
•Produse lactate;
•Grăsimi: castane, migdale, nucă de cocos;
•Legume: toate tipurile cu excepţia porumbului şi
lintei;
•Fructe: oricare cu excepţia prunelor şi afinelor;
•Dulciuri: melasă.
•Neutre:
•Grăsimi: unt, margarină, uleiuri vegetale;
•Dulciuri: zahăr, siropuri, miere;
•Fibre: tapiocă;
Băuturi: cafea, ceai.
Diateza oxalică (DO)
Diateza oxalică (DO) se caracterizează prin tendinţa spre
cristalizare şi depunere din urină în precipitat a acidului
oxalic (AO) şi a calciului oxalic, ceia ce poate duce la
formarea litiazei.
Litiaza oxalică deţine o mare frecvenţă printre formele de
litiază renală.
Prezenţa unei litiaze oxalice (oxalat de calciu) impune
căutarea unuia sau mai multor din următorii factori:
pierderi hidrice, climat cald, un episod oliguric, consum
excesiv de alimente bogate în oxalaţi, creşterea calciului şi
a acidului oxalic eliminaţi prin urină.
Diateza oxalică (DO)
Se consideră că dereglarea biochimică, care duce la
producerea excesivă a acidului oxalic este legată de
metabolismul glicocolului. Oxaluria depinde de:
producerea acidului oxalic în organism; modificări în
re-absorbţia lui la nivelul tubului renal; factori
alimentari.
Fosfaturia se caracterizează
prin dereglarea metabolismului
de fosfor şi calciu, depunerea
în urină a precipitatului
insolubil al sărurilor de calciu
ale acidului fosforic, din care se
pot forma calcule în căile
urinare.
Fosfaturia
Eliminarea de fosfaţi prin urină creşte la orice surmenaj, stare
febrilă şi la o alimentaţie bogată în carne.
Precipitarea fosfatului de calciu în urină are loc numai atunci,
când urinele sunt alcaline.
Acidificarea ulterioară a urinei nu duce la dizolvarea calculului
format, după cum ne-am aştepta.
Alcalinizarea urinei se realizează în excesul de crudităţii fără
grăsimi, în hiperacidităţile gastrice, în infecţii urinare.
Datorită alcalinităţii urinei survin şi infecţiile urinare, ceea ce dă
naştere la un cerc vicios.
Urina este tulbure, alcalină, uneori purulentă, sedimentul urinar
conţine cristale de fosfat amoniaco-magnezian, solubil în mediu
acid.
Tratamentul fosfaturiei