Sunteți pe pagina 1din 24

Timpii chirurgicali de

inserare a implanturilor
endoosoase
Inserarea unui implant dentar de stadiul I
presupune efectuarea unei singure intervenţii
chirurgicale.
Dacă implantul este de stadiul II, atunci sunt
necesare două intervenţii chirurgicale (una de
inserare şi alta de descoperire pentru inlaturarea
suruburilor de cicatrizare si montarea bonturilor
protetice - după câteva luni).
Indiferent de tipul de implant (stadiul I sau II)
intervenţiile trebuiesc făcute respectând anumite
reguli şi condiţii de asepsie şi antisepsie.
Materiale şi dotare minimă
Intervenţiile se pot desfăşura în clinici sau servicii
clinice de specialitate, unde există de obicei
condiţii standardizate, sau în anumite cabinete
stomatologice care la rândul lor trebuie să
beneficieze de anumite condiţii minime:
pardoseală electrostatica (linoleum electrostatic)
pereţi placaţi cu faianţă sau vopsiţi cu vopsele
lavabile
unit dentar echipat cu micromotoare
fiziodispenser
sursă de lumină UV bactericidă
sisteme moderne de aspiraţie chirurgicala
Materialele necesare se pot clasifica în:
clasice de chirurgie dento-alveolară
specifice
Din prima categorie amintim: bisturie, sonde parodontale,
depărtătoare, decolatoare, elevatoare, chiurete alveolare,
foarfeci, sindesmotoame, pense port-ace, câmpuri şi
comprese sterile, fire de sutură, canule de aspiraţie,
ciocan, spatule bucale, fuloare, materiale de sutură, etc.
Dintre materialele specifice enumerăm:
truse de instrumentar proprii fiecărui sistem de implant,
freze speciale pentru forarea patului osos, caracteristice
pentru aproape fiecare gen de implant (lamă, cilindru,
şurub, etc.), dispozitive indicatoare de paralelism, chei şi
portchei, portimplanturi, dispozitive indicatoare de
adâncime, implanturi şablon, stâlpi analogi, şuruburi de
acoperire, etc.
micromotoare chirurgicale la care să se adapteze piese
de mână drepte şi contraunghi pentru diferite viteze.
Desigur există micromotoare convenţionale la care se
amorsează o cuplă specială pentru protetica
implantologică dar sunt şi micromotoare destinate
implantologiei orale cu cordon deconectabil şi sterilizabil,
prevăzute cu posibilităţi de inversare a sensului de
rotaţie şi cu cuple ce permit viteze reglabile
piese contraunghi speciale autoclavabile care permit o
irigare internă şi externă. Aceste piese funcţionează în
regimuri de turaţie variabilă de la 1500 la 15 rotaţii pe
minut. Cu ele se pot realiza reduceri de viteze de la 1:16,
1:20 până la maximum 1:100. De reţinut că toate
frezajele osului se fac sub răcire cu jet de ser fiziologic
steril (minimum 50ml/minut) pentru a preveni
supraîncălzirea osului peste 47°C (pragul de
tolerabilitate admis). Depasirea cu fiecare grad peste
aceasta valoare in mod cert va conduce la
OSTEONECROZA cu aproximativ 1 mm pe diametru.
Deci implantul va fi sortit esecului.
Anestezia
Osul nu are o inervaţie senzitivă proprie (Bert, Picard,
Toubae). In implantologia orală neinvazivă se practică
anestezia locală (vestibulară şi orală) şi anestezia loco-
regională.
Anestezia locală prin injectare se face vestibular şi lingual
de-a lungul lungimii zonei de implantare astfel încât să
rezulte o zonă de siguranţă de 1-1,5 cm de o parte şi de
alta a liniei de incizie asigurând astfel decolarea unui
lambou suficient.
Produsul anestezic utilizat trebuie să conţină un
vasoconstrictor pentru asigurarea unui interval suficient
persistenţei unei anestezii de calitate si a unei hemostaze
(indusa de vasoconstrictor) care confera confort atat
pentru pacient, cat si pentru medic in timpul interventiei.
Anestezia loco-regională este uneori contraindicată
deoarece:
a) în regiunile laterale mandibulare există riscul de a perfora
canalul mandibular şi a leza astfel nervul alveolar inferior.
Anestezia locală permite menţinerea sensibilităţii acestui
nerv, care clinic se manifestă prin dureri la apropierea de
1-2 mm de canal. Apariţia unei sensibilităţi la forajul
acestor zone poate duce la reconsiderarea dimensiunii
implantului ales. Anestezia tronculară periferică a nervului
alveolar inferior la spina lui Spix poate fi interpretată
greşeală, de către expert, în situaţia lezării acestui nerv.
b) în regiunea anterioară mandibulară singurul trunchi nervos
care poate da o sensibilitate este situat în canalul incisiv,
structură descrisă dar inconstantă. Cele mai multe
intervenţii se derulează sub anestezie locală, uneori dacă
persistă o oarecare sensibilitate anestezia se poate
completa la găurile mentoniere. Anestezia generală se
utilizează ceva mai rar, de obicei la bolnavii spitalizaţi şi
mai ales în procedeele invazive ale implantologiei orale.
Timpii chirurgicali de inserţie a
implantului şurub

Vom descrie în continuare tehnica de insertie a


acestui tip de implant in creste osoase edentate
vindecate şi eşalonat în funcţie de etapele de
lucru vom descrie şi instrumentarul adecvat, iar
apoi timpii de insertie in alveole imediat post-
extractional.
1. Incizia
După anestezie, incizia este primul timp operator.
El constă în incizia propriu-zisă a ţesuturilor mucoperiostale, care este de
preferat a se realiza la dinstanţă de locul de implantare, atat mezial cat
si distal, astfel încât după decolarea mucoperiostului să permită o
expunere a osului cât mai favorabilă prepararii neoalveolelor si insertiei
ulterioare a implanturilor.
Este recomandabil ca incizia să fie continuă, în acelaşi timp secţionându-
se atât gingivo-mucoasa cât şi periostul. Pentru aceasta varful lamei
bisturiului va fi in contact permanent cu osul. Intrucat anumite denivelari
(exostoze ori defecte osoase majore) pot schimba directia bisturiului in
timpul inciziei, se impune in permanenta mentinerea unui punct de
sprijin pe versantul vestibular al crestei edentate ori pe dintii marginali
bresei edentate. Deraparea bisturiului in acest moment poate conduce
la incizii neregulate care vor ingreuna decolarea mucoperiostala si toate
celelalte etape ulterioare, inclusiv vindecarea, ori lezarea unor
formatiuni anatomice importante (vase, nervi, canale salivare).
Uneori, incizia orizontala este completata de una sau doua
incizii verticale, de obicei vestibulare, care faciliteaza
expunerea completa a campului pe care se intervine.
Este de peferat a se evita pe cat posibil aceste incizii
mai ales atunci cand dimensiunea mezio-distala a
inciziei orizontale este redusa, dat fiind riscul necrozarii
lamboului rezultat ca o consecinta a unui pedicul
vasculo-nervos necorespunzator.
Este recomandabil ca decolarea muco-periostului să se
realizeze cu blândeţe, şi în general comportamentul
medicului faţă de ţesuturile moi să fie foarte atent, fără
traumatism excesiv.
Altfel plăgile vor sângera abundent intraoperator (factor
generator de stres) şi vindecarea va fi greoaie cu riscul
formării unui hematom sub lambou, sau într-un caz
nefericit de suprainfecţie a plăgii şi compromiterea
intervenţiei chirurgicale.
2. Marcarea
Marcarea este a doua operaţie şi constă în
marcarea locului unde urmeaza a se
insera implantul, având rolul de ghidare a
instrumentarului de găurire pentru fazele
următoare. Forarea se execută de obicei
cu o freză sferică sau cu taietura
transversala.
3. Forarea primară a neoalveolei
După punctare se va realiza operaţia de forare
primară a ţesutului osos, operaţiune care se
realizează cu un burghiu elicoidal de diametru
1,5mm cu două tăişuri:
Burghiul este confecţionat din oţel rapid a cărui
parte activă a fost tratată cu titan. Acest burghiu
nu a fost prevăzut cu irigare internă, răcirea în
timpul găuririi făcându-se extern. Canalele
elicoidale uşurează evacuarea aşchiilor
(“rumeguşului osos”).
4. Verificarea paralelismului
După execuţia forării primare va fi verificat
paralelismul cu un cui de paralelism,
realizat din oţel inoxidabil:
Paralelismul se verifică introducând cuiul
cu tija de diametru 1,5mm în gaura frezată
anterior, extremitatea opusă a cuiului de
paralelism putând fi comparată fie cu dinţii
vecini (în cazul în care există) fis cu alt cui
vecin sau un implant vecin preexistent.
5. Prelucarea neoalveolei primare

După verificarea paralelismului se


procedează la lărgirea neoalveolei
primare, operaţie care se va executa tot cu
un burghiu elicoidal, dar cu un diametru a
părţii active mai mare decât cel prezentat
anterior.
6.Tarodarea
Tarodarea este operaţiunea executată înainte de
montarea efectivă a implantului şi constă în realizarea
filetului în ţesutul osos.
Tarodarea se poate realiza atât manual, cât şi mecanic
(pentru tarodarea mecanică se foloseşte o piesă
intermediară între tarod şi piesa unghi).
Este recomandabil ca pentru o mai mare siguranţă
tarodarea să se facă manual, lent şi cu răcire externă
8. Montarea implantului
Inainte de montarea implantului alveola trebuie spălată
cu jet sub presiune pentru antrenarea şi eliminarea
tuturor eschilelor osoase rezultate în urma tarodării.
Considerând că implantul este steril în momentul fixării,
mâinile medicului nu trebuie să vină în contact direct cu
suprafaţa implantului, deoarece prin contaminarea sa se
pot aduce prejudicii osteointegrării.
Sistemul este compus dintr-un adaptor fixat pe capul
implantului cu un şurub cu cap cilindric şi locaş
hexagonal. Adaptorul este fixat în locul flaconului în care
este introdus implantul. Implantul se introduce în alveolă,
după care se îndepărtează dopul (considerat de unică
folosinţă).
Dupa inserarea implanyului se fixează şurubul
capac de cicatrizare şi se suturează muco-
periostul cu fire separate atraumatice în scopul
de a proteja implantul, care nu trebuie să
comunice cu mediul bucal pe perioada
osteointegrării.
La 7-10 zile de la intervenţie se îndepărtează
firele de sutură, bolnavul fiind dispensarizat la
începul săptămânal, apoi lunar.
După o perioadă de 2-4 luni, cu un bisturiu circular se
îndepărtează mucoperiostul din dreptul şurubului de
cicatrizare, apoi se montează bontul protetic (cilindric sau
tronconic) cu filetul ataşat de bont sau fixat cu un şurub
intermediar ce străbate lungimea bontului fixându-se pe
implant şi solidarizându-se cu acesta.
Se recomanda utilizarea bisturiului circular pentru avantajele
care le confera aceasta metoda:
– Reduce la minim timpul de lucru al practicianului
– Pacientul este supus la o trauma chirurgicala minima
– Se reduce timpul de tratament la minim
– Se asigura o vindecare rapida mucoperiostala, cu posibilitatea obtinerii
unui ligament periimplantar de foarte buna calitate (mucoperiostul este
ferit de inca o incizie, care de cele mai multe ori conduce la o fibrozare
in urma vindecarii, consecinta a sectionarii retelei vasculare, foarte
importanta pentru conservarea calitatii ligamentului periimplantar, dar
si a vascularizatiei prin difuziune a osului periimplantar)
– Nu expune inca o data implantul si osul adiacent acestuia in relatie
directa cu mediul septic endobucal
Prin metode palpatorii se va decela centrul surubului de
cicatrizare si dupa actionarea bisturiului circular se va inlatura
capusonul mucoperiostal
Inserarea implantului imediat
postextracţional

Această tehnică particulară va da rezultate


excelente, egale sau chiar superioare
celor obţinute prin procedura clasică cu
condiţia respectării stricte a indicaţiilor şi a
protocolului operator.
Tehnica
O data ce se ajunge la concluzia că soluţia ce
trebuie adoptată este extracţia şi plasarea unui
implant endoosos se procedează în maniera
clasică la analiza preimplantologică. Este foarte
importantă verificarea masei osoase vestibulare.
Intervenţia se face în condiţiile de asepsie cerute
de chirurgia implantologică. Dintele trebuie
extras într-o manieră atraumatică şi debarasând
zona de extracţie de orice ţesut patologic (dacă
există dubii este de preferat implantul întârziat
cu 6 săptămâni), verificată minuţios integritatea
pereţilor alveolari, analizată şi determinată
poziţia implantului în raport cu rădăcina extrasă.
Forara zonei osoase se va face in continuarea
apexului, insa de cele mai multe ori situatia
impune schimbarea directiei axului implantului,
care va fi diferit de axul radacinii dintelui extras,
pentru a evita perforarea corticalelor si utilizarea
intregului substrat osos si pentru a asigura
longevitatea implantului printr-o buna stabilitate
primara inca din aceasta faza.
Diametrul implantului trebuie adaptat la cel al
alveolei şi poate fi chiar mai mare dacă este
posibil.
In anumite cazuri se vor utiliza materiale de
augmentare şi/sau membrane, dacă diametrul
implantului este mai redus decât cel al dintelui
natural extras sau dacă există o dehiscenţă.
Avantaje
o singură intervenţie pentru extracţie şi pentru inserţia
implantului
se evită sau se limitează resorbţia osoasă
postextracţională fapt ce conduce la obţinerea unui
rezultat satisfăcător atât din punct de vedere funcţional
cât şi estetic
posibilitatea plasării unui implant într-o zonă cu volum
osos limitat în care resorbţia previzibilă a crestei, după
extracţie şi cicatrizare, ar constitui o contraindicaţie
evitarea forării unei corticale osoase, operaţie care
generează cea mai mare cantitate de căldură
reperarea foarte uşoară a zonei de inserţie a implantului
Avantaje
mărirea lungimii utile a implantului, a suprafeţei sale de
contact cu osul, fapt ce conduce la creşterea stabilităţii şi
a fixării
plasarea implantului într-o situaţie foarte apropiată de
cea a rădăcinii naturale, ceea ce constituie un avantaj
funcţional şi estetic (plasarea fiecărui implant
corespunzând exact cu dintele extras)
constituie o soluţie în cazul tratamentului de avulsie
traumatică sau de rizaliză finală a dintelui decidual cu
agenezia dintelui permanent
conservă adesea gingia existentă în jurul dintelui natural,
precum si conturul festonului gingival, element esential
in obtinerea unei fizionomii corespunzatoare, mai ales in
regiunea frontala
combină cicatrizarea postextracţională cu faza de
cicatrizare osoasă în jurul implantului fapt ce conduce la
reducerea timpului de tratament
Dezavantaje
poate exista riscul infecţiei în cazul unei
leziuni periapicale sau parodontale
insuficient îndepărtate
alveolele dentare, în special la maxilar,
sunt uneori prea vestibularizate pentru a
permite implantarea în bune condiţii
este uneori necesară palatinizarea puţului
de ancorare pentru a asigura o stabilitate
iniţială satisfăcătoare a implantului

S-ar putea să vă placă și