AMENAJAREA TERENULUI ÎN VEDEREA

ÎNFIINŢĂRII PLANTAŢIILOR VITICOLE ÎN

SISTEM ECOLOGIC
Plantaţiile viticole nou înfiinţate în sistem
ecologic trebuie să se integreze armonios în peisajul
viticol deja existent şi să permită mecanizarea
lucrărilor, concomitent cu păstrarea biodiversităţii,
asigurarea activităţii microbiene a solului şi a
gestionării corespunzătoare a surselor de apă.
La noi în ţară plantaţiile viticole se înfiinţează,
de regulă, în zonele colinare care sunt cele mai
favorabile creşterii şi dezvoltării viţei de vie.
• Pe terenurile destinate înfiinţării plantaţiilor
viticole ecologice trebuie să nu se fi cultivat viţă de
vie cel puţin 3 ani, în această perioadă încadrarea
suprafeţei în evidenţa funciară se face în categoria
"terenuri viticole în pregătire".
• Pe terenurile cu o pantă de până la 4-5 % nu sunt
necesare lucrări de amenajare deosebite,
deoarece pericolul eroziunii solului este foarte
redus, aproape neexistent.
• Pe aceste terenuri orientarea rândurilor poate fi
făcută pe direcţia N-S, astfel încât să fie satisfăcute
cerinţele faţă de lumină ale viţei.
• Lungimea rândurilor poate să fie cât mai mare
astfel încât exploatarea plantaţiei să fie eficientă
economic.
• Pe terenurile cu pantă între 5 şi 12% se
impune luarea unor măsuri pentru prevenirea
eroziunii solului.
• Pe aceste terenuri rândurile se vor orienta pe
direcţia curbelor de nivel, se va aplica o
agrotehnică antierozională şi se vor lua unele
măsuri speciale cum ar fi folosirea de benzi
înierbate şi construirea unor canale de evacuare
a apei.
• Benzile înierbate vor fi formate din
amestecuri perene, vor avea o lăţime de 1-1,2 m
şi vor fi amplasate la fiecare 2-6 intervale în
funcţie de intensitatea procesului de eroziune.
• Canalele de evacuare au rolul de a colecta
surplusul de apă din precipitaţii şi de a-l evacua.
Ele au o adâncime de 0,3 m şi se amplasează la 12-
16 m distanţă între ele, în funcţie de panta
terenului.
• Pe terenurile cu pante mai mari de 12%
amenajarea antierozională a terenului se
realizează prin terasare.
• Nu se recomandă folosirea acestor terenuri pentru
cultura ecologică a viţei de vie deoarece aici
straturile de sol au fost inversate, solul de la
suprafaţă a fost decopertat, iar însuşirile fizico-
chimice, hidrice si de fertilitate sunt modificate
faţă de starea iniţială.
 Organizarea terenului în unităţi de
exploatare
• Prin organizarea terenului se urmăreşte exploatarea
raţională a pământului prin executarea mecanizată a
lucrărilor în condiţiile menţinerii fertilităţii solului.
• Organizarea terenului presupune:
– împărţirea terenului în unităţi de exploatare,
– stabilirea reţelei de drumuri,
– amplasarea zonelor de întoarcere a agregatelor viticole,
– amenajarea reţelei de alimentare cu apă,
– amplasarea reţelei de canale şi conducte pentru irigare în
cazul cultivării viţei de vie în sistem irigat,
– amplasarea construcţiilor tehnico-administrative.
Unităţi de exploatare a terenului
în viticultură

Trupul
Tarlaua viticol
100-500 ha
10% (30-40 ha)
>10% (3-15 ha)
Parcela
1-5 ha
 Reteaua de drumuri

Drum
principal
Drum
secundar 6m

Alee 4m
4m

Poteca
2m Zona de intoarcere
6m
• Amenajarea sistemului de alimentare cu apă este un aspect ce nu
trebuie neglijat, datorită consumului ridicat de apă dintr-o plantaţie viticolă.
Pentru a asigura aprovizionarea cu apă a plantaţiei se impune identificarea
surselor de apă, posibilităţile de aducţiune şi de distribuire a acesteia.
• Amplasarea reţelei de irigaţie este necesară în acele zone în care cultura
economică a viţei de vie nu este posibilă decât în regim irigat. Reţeaua de
irigaţie este proiectată şi executată în funcţie de metodele de irigaţie
preconizate (picurare, aspersiune, brazde). Ea este alcătuită din staţii de
pompare, canale de aducţiune şi de distribuţie a apei, conducte îngropate etc.
De regulă, reţeaua de canale şi conducte urmăreşte reţeaua de drumuri.
• Amplasarea construcţiilor şi dimensionarea acestora sunt strâns legate
de mărimea exploataţiei viticole. Sunt necesare atât construcţii cu caracter
tehnologic (centre de prelucrare a strugurilor, hale pentru sortarea şi
ambalarea strugurilor pentru masă, depozitele de materiale, ateliere
mecanice, depozite pentru îngrăşăminte şi pesticide) cât şi construcţii social-
gospodăreşti (sediile de fermă, sediul central, cantine, dormitoare etc.).
• În general, construcţiile se amplasează în centrul exploataţiei, pe
terenuri stabile, fără pericol de alunecări şi inundaţii, în aşa fel încât se se
reducă la maximum posibil deplasările în gol a maşinilor şi utilajelor.
• În cazul exploataţiilor viticole pe terenuri în pantă care sunt majoritare,
centrele de prelucrare a strugurilor se amplasează la baza versanţilor, pentru
ca transportul recoltei să se facă cu uşurinţă.
PREGĂTIREA TERENULUI ÎN VEDEREA
PLANTĂRII VIŢEI DE VIE
• Pregătirea terenului în vederea plantării viţei
de vie în sistem ecologic presupune
executarea următoarelor secvenţe
tehnologice:
– defrişarea vegetaţiei precedente,
– nivelarea terenului,
– asigurarea perioadei de odihnă a solului,
– fertilizarea de bază, desfundarea terenului,
– pichetarea.
 Defrişarea
vegetaţiei
anterioare

Pichetarea Nivelarea
terenului terenului

Asigurarea
Mobilizarea
perioadei de
adâncã a solului
odihnă a solului

Fertilizarea de
bază a terenului
• Defrişarea este lucrarea prin care se elimină
vegetaţia lemnoasă (arbori, arbuşti, pomi, butuci
etc.) de pe terenul destinat plantării viţei de vie.
• Defrişarea trebuie să se facă cu atenţie, pentru a
îndepărta din teren toate resturile lemnoase care
pot provoca deteriorări maşinilor şi utilajelor
folosite în viitoarea plantaţie.
• Executarea cu responsabilitate a acestei lucrări
garantează executarea la parametrii optimi a
următoarelor operaţiuni (de pregătire a terenului,
de plantare, de control a buruienilor etc.).
• Nu se folosesc pentru cultura ecologică terenurile
vechilor plantaţiilor viticole afectate de maladii
virotice sau cancer bacterian, deoarece rădăcinile
viţei de vie pot constitui sursă de infecţie pe o
perioadă de 5-8 ani.
• Nivelarea terenului este o lucrare obligatorie
ce se execută după defrişare, înainte de
desfundare cu mijloace mecanice.
• Prin nivelarea terenului se urmăreşte să nu se
deplaseze un volum prea mare de sol, de aceea
ea se execută în mod diferit în funcţie de
condiţiile orografice şi de modul de organizare
a terenului.
• Prin nivelare se urmăreşte aplatizarea
ridicăturilor de pământ şi a microdepresiunilor.
• Asigurarea perioadei de odihnă a solului este
necesară în cazul înfiinţării plantaţiilor viticole
în locul plantaţiilor viticole vechi. Pentru a
evita fenomenul de “oboseală a solului”,
terenul respectiv se va cultiva cu leguminoase
sau graminee perene timp de 3-5 ani.
• Asigurarea perioadei de odihnă este necesară
atât pentru refacerea structurii şi a fertilităţii
solului, pentru prevenirea unor maladii
virotice şi bacteriene, cât şi pentru evitarea
creşterilor slabe ale viţelor nou plantate şi a
prevenirii golurilor.
• Fertilizarea terenului este necesară deoarece viţa
de vie se cultivă de cele mai multe ori pe terenuri
cu o fertilitate scăzută (terenuri în pantă, terenuri
nisipoase) considerate improprii altor culturi. În
plus viţa de vie ocupă terenul o perioadă
îndelungată de timp şi datorită volumului mare
de producţie care se obţine consumă cantităţi
mari de elemente nutritive.
• Prin fertilizarea de bază se urmăreşte îmbogăţirea
solului în materie organică, ameliorarea
însuşirilor fizice, chimice şi biologice ale solului,
cu scopul de a favoriza dezvoltarea sistemului
radicular în formare a viţelor care se vor planta.
• Pentru îmbunătăţirea şi menţinerea fertilităţii. sunt
folosite îngrăşămintele organice naturale, de preferinţă
compostate.
• Se urmăreşte obţinerea unui efect benefic maxim
datorat microorganismelor fixatoare de azot, atât al
celor care trăiesc în simbioză pe rădăcinile plantelor
leguminoase, cât şi al celor care trăiesc liber în sol şi
care fixează azotul atmosferic sub mai multe forme
acccesibile plantelor.
• De asemenea, au scopul de a îmbogăţi rezerva de
nutrienţi din sol în forme mai accesibile pentru plante
prin stimularea activităţii micro şi macroorganismelor, şi
printr-o masă radiculară mai mare.
• Dezvoltarea vieţii în sol, a mediului biotic are consecinţe
dintre cele mai benefice asupra fertilităţii solului şi a
creierii condiţiilor optime instalării şi sănătăţii covorului
vegetal.
• Pierderile posibile de azot din sol sunt reduse la
minimum prin fertilizarea cu îngrăşăminte organice
naturale, care sunt aplicate în doze optime în funcţie de
caracteristicile specifice locale şi cerinţele plantelor
cultivate, prin utilizarea plantelor leguminoase fixatoare
de azot şi prin stimularea activităţii microorganismelor
din sol.
• Acest scop poate fi asigurat prin tehnici de cultură mai
puţin intensive, perioade de timp corect alese pentru
lucrările agricole, includerea culturilor ascunse.
• Producţia biologică trebuie astfel planificată încât să
asigure pe o perioadă lungă de timp o balanţă echilibrată
a nutrienţilor, urmărită periodic prin efectuarea
analizelor specifice de sol şi plantă. Utilizarea
fertilizatorilor permişi poate compensa exportul de
nutrienţi din sol cu recoltele.
 Consumurile (exporturile) medii de elemente nutritive din sol pentru
formarea recoltelor (kg de elemente nutritive/tona de recoltă principală
şi cantitatea corespunzătoare de recoltă secundară)

Cultura Elementele nutritive (substanţe

active convenţionale)

N P2O5 K2O

Struguri de vin (+ producţia 6.5 1.6 5.5

secundară)

Struguri de masă (+ 7.2 1.9 6.1

producţia secundară)
• Controlul asupra buruienilor, bolilor şi dăunătorilor
trebuie să fie realizat prin intermediul unor mijloace
profilactice, biologice şi mecanice.
• Pe cât posibil se va folosi capacitatea naturală a culturii
de a inhiba proliferarea buruienilor.
• Acest sistem de agricultură este considerat mai apropiat
de ceea ce are loc în mod natural pentru producerea de
biomasă, şi de aceea şi consecinţele negative asupra
mediului înconjurător sunt mult mai reduse.
• La fertilizarea de bază se folosesc îngrăşăminte organice
care se administrează printr-o împrăştiere cât mai
uniformă la suprafaţa solului şi sunt încorporate în sol
odată cu desfundatul terenului.
• Stabilirea dozelor de îngrăşăminte se face în urma
analizei agrochimice a solului.
 Interpretarea datelor agrochimice privind asigurarea
solului cu forme mobile de azot, fosfor şi potasiu

Humus PAL KAL

IN*
( %) (ppm P) (ppm K)
Clase de
Soluri cu Soluri cu Soluri cu Soluri cu
asigurare Pentru toate Pentru toate Soluri cu
textură textură textură textură
tipurile de sol tipurile de sol textură fină
grosieră mijlocie şi fină grosieră mijlocie
Foarte scăzută ≤ 0,5 ≤ 1.0 - <8 < 50 < 66 < 80

Scăzută 0,5 -1,0 1,1 - 2,0 ≤2 8 -18 50 - 100 66 - 132 80 - 160

Mijlocie 1,1 - 2,0 2,1 - 4,0 2,1 - 4,0 18 - 36 100 - 150 132 - 200 160 - 240

Ridicată 2,1 - 4,0 4,1 - 8,0 4,1 - 6,0 36 - 72 150 - 200 200 - 265 240 - 230
Foarte ridicată > 4,0 > 8,0 > 6,0 > 72 > 200 > 265 > 320

*IN (Indice de azot) = Humus x V/100 . Este folosit în sistemul agrochimic român pentru
evaluarea stării de asigurare potenţială cu azot a solurilor şi pentru diferenţierea dozelor de
îngrăşăminte cu azot şi a aplicării gunoiului de grajd. Introducerea lui este motivată de faptul că
aportul de azot din sol ca şi efectul relativ al îngrăşămintelor cu azot la principalele culturi se
corelează pozitiv cu conţinutul de humus şi saturaţia cu baze în stratul arat al solurilor.
• Gunoiul de grajd se administrează în doze
variabile în funcţie de:
• conţinutul solului în materie organică,
• cantitatea de argilă din sol,
• indicele de azot.
• În general se administrează între 20 şi 40 t /ha,
gunoi fermentat.
• De preferat ca gunoiul de grajd folosit să
provină de la o fermă de animale crescute în
sistem ecologic, sau să aibă dovada că nu
conţine poluanţi.
Doze de gunoi de grajd recomandate pentru aplicare anuală în sol (t/ha)

Cultura Zona de stepă Zona de silvostepă Zona forestieră

Gradul
de Textura solului
fermentar
e uşoară mijloc grea uşoară mijloc grea uşoară mijloc grea
ie ie ie
Viţă de vie 20 20-30 30-35 20-25 25-30 30-35 30-35 30-35 35-40
cu vigoare Bine
redusă fermentat

Viţă de vie 30 30-35 30-35 30-35 35-40 40 30-35 35-40 40

cu vigoare Bine
mare fermentat
• Pe solurile acide, odată cu fertilizarea de bază trebuie să
se administreze şi amendamente calcaroase pentru
corectarea acidităţii solului. Amendamentele sunt
necesare pe solurile cu valori ale pH -ului sub 6.
• Dozele de amendamente sunt diferite în funcţie de
însuşirile chimice ale solului. În general se administrează
între 2 - 15 t / ha CaC O3.
• Aplicarea amendamentelor (praf de piatră de var,
marnă, spumă de defecaţie rezultată din industria
zahărului etc.) se face prin împrăştierea acestora pe
suprafaţa solului, cu ajutorul maşinii MA 3,3 şi se
încorporează împreună organice cu ocazia desfundării
terenului.
• Condiţia de bază este ca atât fertilizanţii cât şi
amendamentele folosite să nu aibă resturi de poluanţi
(metale grele, pesticide, erbicide, antibiotice etc.).
• Mobilizarea adâncă a solului constă în pregătirea terenului
prin scarificare, în două direcţii până la 40 - 45 cm
adâncime, fără inversarea şi amestecarea orizonturilor. Prin
această lucrare se asigură o înmagazinare mai bună a apei
şi căldurii în sol, se îmbunătăţeşte regimul de aeraţie a
solului favorizând activitatea biologică a acestuia.
• O desfundare mai superficială poate fi completată cu o
lucrare de subsolaj la adâncimea de 60 cm, care asigură
afânarea adâncă a solului fără răsturnarea orizonturilor.
• De cele mai multe ori, terenul rămâne denivelat după
aceste lucrări. Din aceste considerente înainte de pichetare
şi plantare este necesară o nivelare de suprafaţă care se
poate executa cu grapa cu discuri GD-3,2.
• O nivelare corectă uşurează atât pichetarea terenului şi
menţinerea adâncimii corespunzătoare de plantare a
viţelor, cât şi lucrările de întreţinere care se vor executa
ulterior în plantaţie.
• Pichetarea terenului. Pichetarea terenului este lucrarea prin care
se stabileşte locul unde va fi plantată fiecare viţă, mărimea şi
forma spaţiului de nutriţie rezervat acesteia. Locul respectiv se va
marca cu ajutorul unui pichet.
• Pichetarea terenului se execută la începutul toamnei în cazul
plantărilor de toamnă şi la sfârşitul iernii pentru plantările de
primăvară.
• Înainte de a începe lucrarea trebuie să se cunoască distanţele de
plantare, orientarea rândurilor şi metoda de pichetat.
• O rientarea rândurilor este determinată de cerinţele viţei de vie
faţă de lumină, panta terenului, direcţia vânturilor dominante.
• Pe terenurile plane sau uşor înclinate, rândurile se orientează pe
direcţia nord-sud.
• Pe terenurile în pantă rândurile se orientează pe direcţia curbelor
de nivel pentru prevenirea eroziunii solului.
• Există mai multe metode de pichetat.
• Metoda de pichetat este definită de figura geometrică
descrisă de câte doi butuci de pe două rânduri
alăturate.
• Din acest punct de vedere deosebim forme regulate:
• pichetatul în pătrat,
• în dreptunghi,
• în triunghi,
• în rânduri duble,
• în hexagon,
• în forme neregulate în cazul pichetatului pe curbele de
nivel.
• La noi în ţară este generalizată pichetarea în
dreptunghi, la care distanţa dintre rânduri este mai
mare decât distanţa dintre viţe pe rând.
• La pichetatul în pătrat distanţa dintre rânduri este egală
cu distanţa dintre viţe pe rând.