EXPLOATAREA PLANTAŢIILOR DE VIŢĂ DE VIE

• Revizuirea mijloacelor de sustinere. Se face

in fiecare primavara, imediat dupa
terminarea taierilor in uscat si scosul
coardelor cazute la taiere.
• Sistemul de sustinere este realizat în
principal, din stâlpi din beton, şi sârme
portante amplasate la diverse înălţimi faţă
de sol, în funcţie de forma de conducere.
• Principalele lucrari care se fac sunt
indrepatarea acestora la verticala si pe
directia randului, refacerea ancorelor
distruse accidental de tractoare, fixarea
sarmelor, daca au cazut, in locasurile de
sustinere, completarea si intinderea
sarmelor pe toata lungimea randului.
• Obiectivele tăierii de rodire:
• formarea tipului de tăiere dorit şi menţinerea acestuia
pe întreaga perioadă de exploatare a plantaţiei;
• corelarea proceselor de creştere cu cele de
fructificare;
• îndepărtarea de pe butuc a elementelor de prisos,
prin care se facilitează executarea celorlalte lucrări de
îngrijire;
• obţinerea pe acelaşi butuc, atât a lemnului de rod
necesar pentru obţinerea producţiei cât şi a
elementelor de înlocuire necesare formării lemnului
de rod pentru anul următor;
• îmbunătăţirea recoltei de struguri, din punct de
vedere cantitativ, calitativ şi al constanţei în timp.
• Tăierea de rodire urmăreşte:
• - obţinerea unui echilibru între creştere şi rodire,
care să contribuie la păstrarea calităţii recoltei şi a
stării ei de sănătate, la folosirea resurselor naturale
în favoarea cantităţii si calităţii producţiei de
struguri.
Prin aceasta operatiune se vizează:
• - corectarea şi mentinerea formei date butucului în
primii ani de la plantare;
• - uniformizarea creşterii butucilor;
• - menţinerea producţiei la un nivel relativ constant,
• - conservarea potenţialului de producţie şi
eliminarea posibilităţilor de apariţie a altenanţei de
rodire;
• - păstrarea unui echilibru între procesele de creştere
şi cele de fructificare;
• - atribuirea unei încărcături de rod care să contribute
la diminuarea riscurilor fitosanitare.
Principiile teoretice ale tăierii de rodire:
•viţa de vie rodeşte pe coarde anuale situate pe lemn de doi ani. De la
această regulă fac excepţie hibrizii producători direcţi la care
coardele anuale sunt purtătoare de rod indiferent dacă sunt plasate
pe lemn de doi ani sau pe lemn multianual;
•fertilitatea coardelor anuale este diferită în funcţie de dimensiunile
acestora. Coardele cele mai fertile sunt cele cu diametrul cuprins între
7 şi 14 mm, în timp ce coardele subdimensionate (firave) şi cele
supradimensionate (buiace) au o fertilitate mai scăzută;
•viţa de vie are tendinţa de a se degarnisi la bază, formând creşterile
vegetative la extremitatea braţelor sau a cordoanelor (polaritate).
Această tendinţă trebuie combătută prin tăiere sau în cazul tăierilor
de formare, exploatată în favoarea creşterii viţelor;
•mugurii purtători de rod au o distribuţie diferită pe traiectul coardei
în funcţie de particularităţile biologice ale soiului, condiţiile climatice
din timpul diferenţierii mugurale, forma de conducere a viţei de vie şi
poziţiile de dirijare ale coardelor. La tăiere se urmăreşte să se lase
acele porţiuni de coardă la care fertilitatea este maximă.
• Sarcina de rod atribuită la tăierea viței de
vie. Prin sarcină de rod se înțelege numărul
ochilor de iarnă rezervați pe buctuc după
tăiere.
• Mărimea sarcini de rod depinde de o
multitudine de factori, cei mai importanți
fiind:
– condițiile ecoclimatice, respectiv modul de
iernare al viței de vie;
– soiul;
– vârsta plantației;
– tipul de plantație viticolă;
– sistemul de tăiere practicat;
– nivelul agrotehnic aplicat în plantație.
• La stabilirea sarcinii de rod care revine
pe butuc se ține cont de producția
propusă a se realiza, exprimată în kg
struguri la hectar, de numărul de butuci
la hectar aflați pe rod și de indicile de
productivitte relativ (care reprezintă
producția medie a unui lăstar).
• În acest caz sarcina de rod se calculează
conform relației:

Produc
sarcina de rod la tătăie (ochi/butuc) 
Nr. butuci/ha x I.p.r.
• Aceata sarcină de rod este corectă numai
în cazul când tăierile sunt normale, iar
pierderile de muguri înregistrate în timpul
iernii sunt în limitele fiziologice (până la
maxim 20%).
• În cazul când pierderile de muguri sunt mai
mari, sunt necesare tăieri de corecție care
pot fi: tăieri de compensare, de amplificare
sau de reducție.
• Atribuirea corectă a sarcinii de rod
conduce sub aspect calitativ la obținerea
unor stuguri cu boabe uniforme, cu
acumulări mai ridicate în zaharuri și cu un
conținut mai redus în aciditate.
• La soiurile de masă calitatea se poate exprima prin
aspectul strugurilor, care, în cazul unui număr prea
mare de ochi lăsați la tăiere, duce la apariția boabelor
de dimensiuni mici, meiate sau mărgeluite, mai puține,
neuniform colorate.
• La soiurile pentru struguri de vin, calitatea exprimată
prin acumularea în zaharuri poate fi dirijată prin tăieri.
Un număr mai mare de ochi pe butuc, peste normal, cu
toate că duce la creșterea producției, până la un anumit
nivel, diminuează acumulările în zaharuri, obținându-se
vinuri cu un conținut mai scăzut în alcool.
• Diferențierea sarcinii de rod se face pe grupe de soiuri
în funcție de potențialul productiv și vigoarea de
creștere a acestora, separat pentru soiurile de masă și
cele pentru struguri de vin.
• Încărcătura de ochi se exprimă prin numărul de muguri
care se rezervă pe butuc la tăiere sau prin numărul de
muguri care revine la unitatea de suprafață, adică pe
m2
 Diferențierea sarcinii de ochi la tăiere, pe grupe de soiuri,
după vigoare și potențialul de producție

Sarcina de rod
(nr. de cohi)
Grupa de soiuri
pe butuc la m2
A. Soiurile pentru struguri de masă
- Grupa soiurilor cu vigoare redusă: Perlă de Csaba 25-30 10-12
- Grupa soiurilor cu vigoare mijlocie: Chasselas dore, Muscat de Hamburg, Cinsaut,
28-35 11-14
Victoria etc.
- Grupa soiurilor cu vigoare mare: Cardinal, Afuz-Ali, Italia, Coarnă etc. 32-45 13-18
B. Soiurile pentru struguri de vin
- Grupa soiurilor de calitate: Pinot, Traminer, Chardonnay, Muscat Ottonel, Cabernet
32-43 13-17
Sauvignon etc.

- Grupa soiurilor cu potenţial de producţie mijlociu: Grasă de Cotnari, Tămâioasă

38-50 15-20
românească, Fetească albă, Sauvignon, Riesling italian, Merlot etc.

- Grupa soiurilor cu potenţial de producţie ridicat: Fetească regală, Cadarcă, Oporto,

45-60 18-24
Băbească etc.

- Grupa soiurilor viguroase, cultivate în podgorii de mare producţie: Galbenă de

55-70 22-25
Odobești, Mustoasă de Măderat, Aligote, Rosioară etc.
• Criteriile pentru orientarea încărcăturii de
ochi constau din observatii asupra creşterii şi
rodirii viţelor în anul anterior, ca bază de plecare
în adoptarea încărcăturii de muguri care se lasă
la tăiere. Astfel de criterii sunt:
• - producţia din anul anterior - producţia
exagerată de struguri, obţinută în anul anterior,
obligă întotdeauna la o încărcătură de ochi mai
mică la tăiere, pentru ca butucii să nu dea
semne de epuizare (sleire);
• - lungimea coardelor - lungimea prea mare a
coardelor, indică faptul că butucul nu a fost
încărcat suficient cu muguri în anul anterior şi
invers; s-a atribuit o încărcătură optimă, atunci
când lungimea coardelor rezultate pe butuc este
cuprinsă între 1,2 - 1,5 m.
• - indicele de echilibru al butucului - este
dat de raportul dintre numărul de coarde
formate din cepii de înlocuire şi numărul
de coarde necesare la tăiere.
• Dacă valoarea acestui indice este egală cu
1, indică faptul că sarcina de ochi lasată în
anul anterior a fost echilibrată, în
concordanţă cu potenţialul de productie;
dacă valoarea este mai mica de 1
înseamnă că sarcina de ochi a fost prea
mică şi nu s-a folosit complet potentialul
de productie; iar dacă valoarea este mai
mare de 1 rezultă că sarcina a fost prea
mare şi butucul nu a putut dezvolta lastari
suficienţi pentru formarea coardelor de
rod;
• - indicele de autoreglare al butucului, care este
dat de raportul dintre numărul de coarde formate
direct din butuc sau de pe cordoane (coarde
lacome) şi numărul necesar de cepi. Cand
valoarea indicelui de autoreglare este egal cu 1,
indică un potenţial normal de creştere la butuci;
dacă valoarea este mai mare decât 1 potenţialul
de creştere este ridicat şi deci se poate lăsa o
sarcină de ochi mai mare.
• - încărcătura de ochi care se lasă la tăiere,
raportată la numărul total de muguri existenţi pe
butuc, trebuie să reprezinte: 30 - 40% pentru
soiurile de mare producţie; 20 - 25% pentu
soiurile care dau vinuri de calitate; 10-15%
pentru soiurile cu vigoare slabă.
• Tăierile de refacere a butucilor se execută
dacă pierderile de ochi sunt de 20-80%, prin
atribuirea încărcăturii de compensare la
tăiere şi ciupirea lăstarilor fără rod imediat
dupa degajarea inflorescenţelor, în vederea
emiterii unor copili purtători de rod.
• Dacă pierderile de ochi sunt peste 80%,
refacerea potenţialului se face pe baza
ochilor dorminzi, ştersi şi unghiulari rămaşi
viabili pe cordoane. Lăstarii emişi se
folosesc pentru refacerea elementelor
vegetative ale cordoanelor, prin ciupirea lor
timpurie în faza de 3-4 frunze
• In situaţiile în care tulpinile şi cordoanele
sunt parţial distruse de ger, refacerea se
realizează din 3-4 lastarii porniţi de la baza
butucului. Unul din lăstari se foloseşte
pentru formarea noii tulpini iar ceilalţi se
ciupesc la 3-4 frunze. Copilii porniţi din
aceştia vor servi în anul următor la
asigurarea a 1 -2 coarde de rod pentru
compensarea productiei.
• Indiferent de situaţie, efectuarea tăierilor se
execută când nu mai există riscul
temperaturilor scăzute sub -15°C şi dupa
estimarea pierderilor. Tăierile executate
iarna (decembrie - februarie), măresc
pierderile de muguri si amplifică pericolul
infecţiilor cu boli ale lemnului.
 SISTEMELE DE TAIERE
• Repartizarea sarcinii pe elemente de productie
si pe cele de formare ale butucului, influenteza
in mare masura fenomenele de crestere si de
rodire. Repartizarea sarcinii initiale planificata la
butuc se poate face in doua moduri:
• - pe elemente mai multe si mai scurte;
• - pe elemente mai putine si mai lungi.
• Repartizarea sarcinii de rodire si marimea
acesteia se face corect utilizand anumite legi si
principii:
Legea distribuirii pe lungimea coardei a ochilor
fertili conform careia:
• ochii I-II de la baza coardei dau nastere la lastari
cu fertilitate scazuta sau chiar infertili;
• ochii IV- VII de pe cordite si VII-XII de pe coarde
dau lastari cu fertilitatea cea mai mare.
Legea manifestarii polaritatii si potentei generative
pe lungimea coardei unde:
• procentul ochilor porniti, numarul si marimea
inflorescentelor de muguri, greutatea medie a
unui strugure si a unui bob, cresc de la ochiul I,
la II cand se taie in cepi de 2 ochi; de la I, la VI
cand se taie in cordite de 7 ochi si de la I la, X
cand se taie in coarde de 10-14 ochi.
• Ochii I-II de la baza coardelor de rod isi manifesta
mai bine potenta generativa in cazul taierilor cu
elemente mai scurte (cepi si cordite de rod).
• Relatia dintre pozitia ochilor si greutatea
strugurilor, conform careia strugurii cei mai mici
si mai usori se afla pe lastarii porniti din ochii I-III
de la baza coardelor, iar cei mai mari si mai grei
pe cei proveniti din ochii IV-XII, cu un optim intre
mugurii VII-IX, dupa care greutatea ciorchinilor
incepe sa scada.
Corelatia negativa dintre marimea sarcinii de rod (numarul de
struguri) si greutatea totala a acestora, conform careia
greutatea medie a strugurilor scade cu aproximativ 40% de
la sarcina de 6 ochi /mp la 12 ochi/mp;
Standardizarea tehnologiei si reducerea cheltuielilor la legat,
impun tot mai mult repartizarea sarcinii pe elemente scurte
(cepi de rod si cordite de rod), situate pe tulpini semiinalte si
inalte pe cordoane unilaterale si/sau bilaterale.
Relatii dintre marimea sarcinii initiale si dimensiunile lastarilor
porniti, dintre acestia si fortificarea butucilor
• -prin marimea sarcinii, dimensiunile lastarilor (lungime si
grosime) scad procentual;
• -prin marirea sarcinii, procentul de lemn maturat scade, cu
riscul de a nu avea in anul urmator suficient lemn matur, mai
ales in conditii de umiditate ridicata, recolta bogata, atac
puternic de mana pe lastari;
• -o sarcina de rod initiala mai mica la viile tinere duce la
obtinerea de butuci vigurosi si la marirea duratei de
exploatare a plantatiei si invers in cazul unei sarcini initiale
mari.
 Sistemele de taiere la viţa de vie
• Acestea sunt: sistemul de tăiere scurt, lung şi mixt.
• sistemul de taiere scurt, se caracterizează prin prezenţa pe
butuc numai a elementelor scurte (cepi).
• În acest caz coardele anuale de pe butuc se scurtează la
cep, numărul cepilor care se lasă pe butuc diferă în funcţie
de vigoarea soiului, vigoarea viţelor şi încărcătura de rod
stabilită prin calcul.
• Avantajele sistemului de tăiere scurt sunt:
– menţinerea mai uşoară a echilibrului dintre creştere şi
fructificare;
– reduce foarte mult degarnisirea butucilor deoarece menţine
elementele de rod în apropierea butucului sau a cordoanelor,
iar lăstarii viguroşi se formează din mugurii de la baza
coardelor anuale;
– permite executarea uşoară a tăierilor şi menţine relativ uşor
tipul de tăiere adoptat;
– conduce la maturarea mai uniformă a strugurilor
– permite executarea mai uşoară a tratamentelor fitosanitare şi a
celorlalte lucrări fitotehnice prin reducerea masei vegetative de
pe butuci.
• Ca şi dezavantaje ale sistemului scurt,
putem aminti:
• diminuarea potenţialului de creştere şi
rodire a butucilor, prin faptul că nu permite
atribuirea unor încărcături prea mari de
rod,
• reducerea longevităţii butucilor datorită
caracterului foarte intens al tăierilor şi
faptul că nu se poate aplica în cazul
tuturor soiurilor.
• Nu se pretează la acest sistem de tăiere
soiurile de struguri foarte viguroase şi nici
soiurile care nu diferenţiază mugurii de rod
începând de la baza coardelor.
• Sistemul de tăiere lung prezintă pe butuc
numai elemente lungi (coarde) care au între
8 şi 18 ochi în funcţie de vigoarea butucilor
şi a soiurilor.
• Se pretează atât la viţele conduse în forme
joase cât şi la cele conduse în forme
semiînalte şi înalte. Şi acest sistem de tăiere
prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje.
• Avantajele sistemului de tăiere lung sunt:
– posibilitatea aplicării unor încărcături mari de
rod, ceea ce permite obţinerea unor producţii mai
mari,
– reduce intensitatea tăierilor ceea ce conduce la
creşterea vigorii şi a longevităţii butucilor,
– permite o distribuţie mai favorabilă a lăstarilor în
spaţiu, aceasta însemnând o activitate
fotosintetică mai bună.
• Ca şi dezavantaje menţionăm:
– degarnisirea mai rapidă a butucilor datorită
lipsei cepilor de înlocuire,
– existenţa unui procent mai mare de ochi,
care nu pornesc în vegetaţie,
– maturarea neuniformă a strugurilor pe
butuc,
– o dificultate mai mare pentru executarea
mai multor lucrări şi operaţii în verde,
– necesitatea unor cheltuieli în plus necesare
pentru dirijarea şi legarea coardelor.
• Sistemul de tăiere mixt se caracterizează prin
prezenţa pe butuc atât a elementelor scurte (cepii)
cât şi a celor lungi (cordiţele şi coardele).
• El îmbină avantajele celor două sisteme precedente.
• Elementul de bază în cadrul acestui sistem îl
reprezintă veriga de rod care este constituită dintr-un
cep de înlocuire şi o coardă sau cordiţă de rod.
• Este sistemul de tăiere cel mai corespunzător, prin
care pe de o parte se pot lăsa încărcături mari de rod
pe butuc prin care se valorifică eficient potenţialul de
producţie al butucilor, iar pe de altă parte prin
utilizarea cepilor de înlocuire se reduce degarnisirea
butucilor, deoarece coardele de rod pentru anul
următor se găsesc în apropierea cordoanelor.
• Sistemul de tăiere mixt a fost elaborat în Franţa,
de către dr. Jules Guyot. El este indicat a fi utilizat la
toate soiurile, în diverse condiţii pedoclimatice, atât
la viţele conduse în forme joase, cât şi la cele
conduse în forme semiînalte şi înalte.
 Forma de conducere
• Aceasta este definită în principal prin
depărtarea elementelor de rod faţă de
sol.
• În practică se cunosc următoarele
forme de conducere a viţelor:
– forma joasă,
– forma semiînaltă,
– forma înaltă.
• Formele joase de conducere erau foarte mult
practicate în trecut, astăzi ele sunt mai puţin
răspândite şi se întâlnesc numai în arealele de
cultură protejată a viţei de vie. Viţele conduse în
forme joase prezintă un trunchi scurt de 10-30 cm,
plasat în imediata apropiere a solului, pe care sunt
plasate braţe multianuale care susţin coardele de
doi ani şi pe cele anuale.
• Viţele conduse în forme joase au o perioadă mai
scurtă de rodire maximă, comparativ cu viţele
conduse în forme semiînalte şi înalte, în schimb
maturarea strugurilor este mai timpurie, acumulările
de zahăr sunt mai mari, iar butucii pot fi protejaţi
împotriva gerurilor din timpul iernii, prin acoperire
cu pământ.
• Forma joasă de conducere presupune distanţe mici
de plantare, densităţi mari de viţe la hectar, ceea ce
face ca executarea mecanizată a lucrărilor de
întreţinere să fie mai greoaie.
• Formele semiînalte de conducere a viţelor se practică
în zonele de cultură neprotejată sau semiprotejată a
viţei de vie şi se caracterizează printr-un trunchi de
0,6-0,8 m, care se continuă cu un cap înălţat sau cu
un cordon pe care sunt plasate elementele de rod.
• În arealele cu risc de îngheţ, la baza trunchiului se
lasă un cep de siguranţă, iar coardele care cresc de
pe acesta se conduc toamna pe direcţia rândului şi
se protejază peste iarnă prin acoperire cu pământ.
• Forma de conducere semiînaltă reduce intensitatea
tăierilor, menţine relativ uşor un echilibru între
creştere şi fructificare, prelungeşte perioada de
exploatare eficientă a viţei de vie şi permite utilizarea
unor distanţe medii de plantare care asigură
executarea mecanizată a lucrărilor de întreţinere.
• Formele semiînalte se recomandă a fi practicate la
soiurile de vigoare mijlocie, cultivate în zona
colinară, în arealele în care se înregistrează rar,
temperaturi nocive pentru viţa de vie.
• Formele înalte de conducere se practică şi ele în
zonele de cultură neprotejată sau semiprotejată
şi se caracterizează prin înălţimi ale trunchiului
cuprinse între 100 şi 200 cm. La capătul superior
al trunchiului se găsesc elementele de rod
plasate pe cap înălţat sau pe cordoane.
• Aceste forme de conducere apropie cel mai mult
habitusul viţei de vie de cel natural, reduc la
maximum creşterile neproductive, atacurile de
boli şi dăunători şi asigură condiţii favorabile
pentru executarea mecanizată a lucrărilor de
întreţinere. În schimb prin plasarea rodului la
înălţimi mai mari se reduce conţinutul strugurilor
în zahăr comparativ cu formele joase.
• Factorii restrictivi pentru generalizarea acestei
forme de conducere în practică sunt factorii
climatici, în special temperaturile minime din
timpul iernii.
 Tipul de tăiere
Sistemul de Forma de
Tip de tăiere
tăiere conducere

Joasă Tăierea de Teremia; de Valea lui Mihai; de Cetatea Albă

Cordonul speronat californian; Cordonul speronat; Cordonul

Semiînaltă speronat palisat
Scurt
Cordonul speronat unilateral; Cordonul speronat bilateral;
Cordoanele paralele; Cordoanele încrucişate; Cordoanele etajate;
Înaltă Cortina dublă geneveză; Tip liră; Spirala orizontală Studer, sau cea
verticală Olmo-Studer

Joasă Tăierea de Huşi; de Cotnari; de Odobeşti

Lung
Înaltă Cordonul Sylvoz; Pergola raţională

Joasă Guyot multiplu; Cerc ardelenesc

Mixt Semiînaltă Guyot pe semitulpină; Cordonul Cazenave; Pergola trentină

Înaltă Cordonul Lenz Moser; Guyot pe tulpină

• Tipul de tăiere rezultă din combinarea
sistemului de tăiere cu forma de conducere a
viţelor.
• Tăierea tip Teremia, se caracterizează
printr-un trunchi scurt de 10-30 cm pe
care se găsesc doar cepi. Este un tip de
tăiere caracteristic podgoriei Teremia din
Banat şi se pretează în cazul soiurilor mai
puţin viguroase care au mugurii plasaţi
spre baza coardelor (Creaţă, Majarcă,
Steinschiller).
• Tăierea tip Guyot clasic a fost introdusă
în cultură în Franţa de către J. Guyot şi
are ca şi elemente de rodire verigile
formate din cepi de înlocuire şi coarde
de rod, plasate direct pe un trunchi de
10-30 cm înălţime.
• Tăierea tip Guyot cu braţe înlocuite periodic se
practică în zonele de cultură semiprotejată şi constă în
existenţa pe butuc a două braţe înălţate de 40-60 cm,
care poartă la capătul superior una sau două verigi de
rod. Scaunul butucului este plasat tot în apropierea solului
ca şi în cazul tipului de tăiere Guyot clasic cu care se
aseamănă foarte mult. Pe scaunul butucului se lasă unul
sau doi cepi de siguranţă, care se protejează peste iarnă
şi ajută la refacerea butucului în cazul accidentelor
climatice
• Tăierea tip cordon speronat se caracterizează
prin prezenţa unui trunchi de 0,7-0,8 m
înălţime, care se continuă cu un cordon
unilateral sau bilateral, pe care sunt plasate
elementele de rodire sub formă de cepi. Acest
tip de tăiere se poate practica la acele soiuri la
care mugurii fertili sunt plasaţi începând cu
baza coardelor.
• Tăierile tip cordon Cazenave şi cordon Lenz Moser sunt
două tipuri de tăiere asemănătoare, care se deosebesc doar
prin înălţimea trunchiului care este de 60-80 cm, în cazul
cordonului Cazenave şi 100-120 cm în cazul cordonului Lenz
Moser. Aceste două tipuri de tăiere prezintă trunchiuri drepte
care se continuă cu cordoane unilaterale sau bilaterale pe
care se găsesc verigi de rod formate din cepi de înlocuire şi
cordiţe de rod de 5-7 muguri.
• Tăierile tip Guyot pe semitrunchi sau trunchi se mai
cunosc în practică şi sub denumirea de Guyot cu
cap înălţat. Ele se caracterizează printr-un trunchi de
100-120 cm sau un semitruinchi de 60-80 cm,
prezintă la partea superioară o formaţiune denumită
cap înălţat care s-a format ca urmare a tăierilor
repetate la acest nivel. De pe capul înălţat pornesc
între două şi patru verigi de rod formate din cepi de
înlocuire şi coarde de rod de 8-12 muguri.
• Tăierile tip cordon Sylvoz sunt tăieri care se
practică pe suprafeţe mici din cauza
dificultăţii de menţinere a formei respective.
Este un tip de tăiere asemănător cu tipurile
Cazenave şi Lenz Moser de care se
deosebeşte prin elemente mai lungi de rod
care se palisează vertical descendent.
• Tăierile tip pergolă raţională sunt practicate în cazul
soiurilor pentru masă, în zonele cu resurse heliotermice
ridicate. Se caracterizează prin existenţa unui trunchi de
2,0 m la capătul căruia se găsesc coardele de rod dirijate
în plan orizontal. Viţele se plantează în pătrat la distanţe
cuprinse între 2 x 2 şi 4 x 4 m, iar vegetaţia este susţinută
pe o reţea de sârmă.
• Scoaterea lemnului cazut la taiere. Prin
executarea taierilor se indeparteaza anual de
pe fiecare butuc o cantitate de lemn ce
variaza in functie de intensitatea taierilor,
vigoarea butucilor si soi o cantitate de lemn
cuprinsa intre 0,5 kg si 2 kg de coarda
rezultand o cantitate de 2000-5000 kg / ha.
• Tot materialul cazut la taiere trebuie strans si
scos de pe intervale dintre randuri, astfel
impiedicand executarea lucrarilor de
intretinere a solului, a tratamentelor
fitosanitare, fiind in acelasi timp un bun
adapost pentru diferiti daunatori si sursa de
atac a unor boli.
• Coardele si lemnul multianual se aseaza in
gramezi din doua in doua intervale,
schimbandu-se intervalele in anul urmator
pentru a se evita tasarea exagerata a solului de
catre taietori si de cei care scot coardele sau de
catre masinile agricole, in cazul cand se
folosesc greblele mecanice sau masinile de
balotat coarde.
• Scoaterea coardelor se face pana la alei, unde
se incarca in mijloace de transport.
• Materialul cazut la taiere poate fi tocat direct in
vie cu tocatoare pentru coarde si incorporat
direct in sol, cu exceptia materialului provenit
din plantatiile cu un numar mare de butuci
atacati de cancerul bacterian sau boli virotice,
deoarece exista pericolul extinderii acestora si
la butucii sanatosi.
• In cazul cand se foloseste masina de
strans si tocat coarde vor fi imprastiate de
taietori uniform pe intervale, nu in gramezi,
la o distanta de 40-50 cm de butuci.
• Tocarea si imprastierea in sol a
coardelor asigura in medie, un aport de
substanta organica uscata de 0,8-1,5 t/ ha,
putand astfel furniza ¼ din necesarul din
substanta organica utila si asigurand 20-80
kg/ha/an din necesarul de macroelemente
(azot, fosfor, potasiu, calciu si magneziu),
acoperind astfel 10-30% din consumul
global de macroelemente (fier, bor,
magneziu, zinc si cupru).
• Dupa tocare si incorporare in sol,
coardele sufera o degenerare biologica
lenta, ameliorand si regimul aerohidric al
solului, structura acestuia, favorizand
cresterea radacinilor.
• S-a constatat si o reducere a germinatiei
semintelor de buruieni si a dezvoltarii
plantulelor acestora ca urmare a
existentei in coarde a unor substante
organice cu efect inhibator (taninuri,
fenoli).
• Coardele scoase la marginea parcelei
se pot balota si folosi ca lemn de foc in
gospodariile populatiei, se pot arde pe
loc, pot fi folosite in amestec cu alte
furaje in hrana animalelor rumegatoare,
pot fi folosite la producerea biogazului
si a composturilor, alaturi de paie si
tescovina.
• Utilizarea acestor composturi in
plantatii nu este recomandata decat
dupa o lunga perioada de fermentare,
deoarece contine unele substante
inhibatoare pentru vita de vie.
 COPCITUL
•Copcitul este lucrarea care consta in suprimarea
radacinilor formate din altoi, sub zona de altoire, ca si
a celor pornite din portaltoi la nivelul solului.
•Copcitul se face pentru a preveni separarea altoiului
de portaltoi, fenomen care s-ar manifesta odata cu
cresterea mai puternica a radacinilor pornite din altoi.
Aceste radacini sunt mai expuse atacului de filoxera,
gerului, secetei sau distrugerii prin lucrarile solului.
•Pe de alta parte, lastarii proveniti din portaltoi si
neindepartati au o crestere mai puternica, in
defavoarea celor proveniti din portaltoi, in final
ajungandu-se la cresteri nedorite a partii aeriene a
portaltoiului si pieirea lastarilor proveniti din altoi.
•S-ar ajunge la ramanerea in plantatie a unui butuc de
portaltoi, in fapt un gol, si mai pagubos fiind
concurent la hrana insa la disparitia butucului care
produce struguri.
• In plantatiile neintrate pe rod, copcitul se face odata
cu taierea de rodire, primavara si apoi in luna
august. In plantatiile pe rod, cu butuci neprotejati
peste iarna, daca in primii ani de la plantare copcitul
s-a executat corect, nu mai este cazul de executarea
lucrarii.
• Totusi vita de vie poate emite oricand radacini din
partea altoita si aceasta trebuie suprimate.
• In plantatiile amplasate pe pante, la baza pantei si in
partea din vale a teraselor, datorita eroziunii si
depunerii materialului transportat de apa din
precipitatii, chiar daca tehnologia de plantare a fost
corect, cu timpul altoiul se acopera cu aluviuni si
emite radacini.
• Daca la plantare zona de altoire si altoiul au fost
parafinate si nu s-a facut musuroi nu s-au creat
conditiile de emitere a radacinilor din altoi si se
elimina in foarte mare masura lucrarea de copcit.
• Tehnologia de executare a acestei lucrari consta
in efectuarea unei copci (groapa) primavara, la
taierea in uscat, in jurul butucului prin tragerea
pamantului cu sapa pana la punctul de altoire,
sau pana la nodul subteran al portaltoiului in
cazul emiterii unui lastar din acesta, dupa care se
suprima cu foarfeca de taiat via toate radacinile
pornite din altoi, cat mai aproape de punctul de
insertire, fara a lasa „ mustati” din care pot porni
numeroase alte radacini si lastari din portaltoi. La
sfarsit se trage pamantul la loc, se astupa copca.
• Daca aplicarea copcitului a fost neglijata multi
ani si radacinile formate din altoi sunt
numeroase, iar grosimea lor despaseste 4-5 mm,
suprimarea lor se va face esalonat, 2-3 ani,
pentru a se permite refacerea radacinilor din
adancime si pentru a se evita pieirea butucului.
• Copcitul se executa fara risc in
primaverile cu o umiditate ridicata a
solului, iar in caz ca primavara este
secetoasa este necesara aplicarea unei
udari care sa asigure patrunderea apei in
profunzime, la radacinile din portaltoi.
• Amanarea copcitului pentru luna august
nu se justifica, deoarece radacinile care
apar dupa copcitul de primavara isi
inceteaza existenta in scurt timp din
cauza lipsei de apa din straturile
superficiale ale solului in care ele se
dezvolta si din cauza lucrarilor de
combatere a buruienilor.