Sunteți pe pagina 1din 15

Razboiul din Irak

Stroe Sabina Amalia


Todosi Cristina Mihaela
Relatii Internationale si Studii Europene
An III
Cuprins

• Irak – asezare geografica


• Scurt istoric
• Conflictul dintre America si Irak
• Consecintele invaziei americane in Irak
• Concluzii
• Bibliografie
Asezare geografica

Irakul este un stat din Orientul Mijlociu în Asia de Sud-Vest la confluența


dintre raurile Tigru si Eufrat, care include, de asemenea, sudul Kurdistanului.
Are frontiere cu Kuweitul și Arabia Saudita la sud, Iordania la vest, Siria la
nord-vest, Turcia la nord și Iran (Persia) la est. Irakul are o zonă îngustă de
coastă la Umm Qasr în Golful Persic.
Scurt istoric

În secolul II i. Hr. Irak a fost parte a Imperiului Persan pînă la venirea


arabilor musulmani în secolul VII d. Hr., care au cucerit Irakul în 656.
Bagdadul a devenit capitala a Califatului Abbasid din 762 și până în 1258,
după care a fost cucerit de turcii seleucizi.
Orasul a rămas un centru al lumii arabe până în 1535 când a fost
încorporat în Imperiul Otoman.
În anii '80 (1980-1988), Irakul a fost implicat într-un razboi lung cu
vecinul Iran, care a lăsat peste 1.000.000 de victime, militari și civili, de
ambele părți.
Conflictul dintre America si Irak

Pe 19 martie 2013 s-a comemorat trecerea unui deceniu de la invazia


americană a Irakului, care a dus la eliminarea regimului lui Saddam Hussein.
Scopul războiului a fost înlăturarea de la putere al lui Saddam Hussein și
dezarmarea Irakului de arsenalul său de distrugere în masă. În subsidiar
războiul a urmărit un scop ideologic pe atât de ambițios, pe cât de bizar:
crearea unei democrații în Orientul Mijlociu, evoluție care să antreneze un val
de schimbări democratice în regiune.
Din punct de vedere politic invazia Irakului a reprezentat cea mai vizibilă
manifestare a puterii americane și a diferențelor de putere ce desparte restul
membrilor sistemului internațional. A fost momentul de glorie al unipolarității
americane. Statele Unite au interpretat foarte larg Rezoluția 1441/2002 a
Consiliului de Securitate, au generat o coaliție ad-hoc (coalition of the willing)
și au purces la invadarea Irakului. Moscova, Beijingul, Parisul și Berlinul, cei
mai vocali oponenți ai atacării Irakului nu au putut face nimic pentru a pune
capăt planurilor Washington-ului.
ONU nu a putut decât să constate că SUA a devenit putere ocupantă,
deci responsabilă pentru soarta Irakului, și să emită rezoluții care să
legitimeze prezența unei forțe internaționale de stabilizare. Niciodată
prăpastia dintre o mare putere și restul actorilor internaționali nu a fost mai
mare – formarea unei coaliții balansatoare a fost de-a dreptul imposibilă.
Pe lângă dezarmarea regimului lui Saddam Hussein a doua cauză care a
determinat intervenția a reprezentat-o planurile complet nerealiste ale
administrației privind tranformarea Irakului într-un stat democratic care să
ducă la creearea unui efect de bulgăre de zăpadă în Orientul Mijlociu. Acest
obiectiv a apărut pe agenda strategică americană în urma unor concluzii trase
după 11 septembrie legate de cauzele extremismului islamic. Astfel „aripa
neoconservatoare” a administrației a ajuns la concluzia că absența
democrației în Orientul Mijlociu este generatoare de terorism și pe cale de
consecință crearea unor state democratice ar elimina cauzele terorismului în
această regiune.
Decizia de a invada Irakul a fost facilitată și de o serie de cauze
circumstanțiale. A existat percepția că într-un fel sau altul că Saddam Hussein
fie ar fi avut ceva de-a face cu atentatele de la 11 septembrie, fie colaborează
cu Al Qaeda. Această percepție a fost utilizată pentru a justifica intervenția
americană, deși ulterior s-a dovedit lipsită de fundament.
Pentru multe voci din administrația George W. Bush, veterani ai
administrației tatălui său – Dick Cheney, Paul Wolfowitz (mai ales acesta din
urma) – rezultatul primului război din Golf era unul parțial și dezamăgitor.
Mai mult supraviețuirea regimului lui Saddam Hussein și modul în care
acesta a sfidat eforturile anterioare SUA de a-l dezarma a fost considerat un
afront adus puterii americane. Efectele măsurilor luate anterior invaziei din
2003 de a restricționa și degrada puterea lui Saddam Hussein au fost complet
subestimate de administrația George W. Bush.
O a treia cauză circumstanțială care a determinat invazia Irakului, era
sentimentul unor decidenți americani că eliminarea regimului taliban din
Afganistan și campania împotriva Al Qaida nu reprezentau gesturi politice și
strategice semnificative care să dovedească hotărârea Statelor Unite de a
combate terorisme și de a preveni un nou 11 septembrie.
Era nevoie de o „speță” mult mai consistentă – iar Irakul corespundea
acestui profil: rogue state (stat care ameninţă pacea mondială), proliferator
de arme de distrugere în masă și un regim tiranic.
În mod ironic eliminarea regimului lui Saddam Hussein a condus la
facilitarea instalării în Irak a grupării Al Qaeda care s-a lansat înt-o campanie
furibundă de atacuri teroriste și violență sectară. Ocuparea Irakului a acționat
ca un magnet pentru islamiștii radicali la nivel global, o bună parte dintre
insurgenți fiind luptători străini atrași de posibilitatea confruntării cu Statele
Unite.
Consecintele invaziei americane in
Irak

În plan regional ocuparea Irakului și eliminarea lui Saddam Hussein au


avut drept consecință consolidarea poziției Iranului în regiune. Cea mai bună
contrapondere față de ambițiile regionale ale Teheranului era Irakul, chiar și
în condițiile în care puterea sa era sever limitată de efectele sancțiunilor
internaționale și ale atacurilor americane anterioare invaziei.
Mai grav este că după victoria asupra Irakului, Statele Unite ale Americii
au respins o ofertă diplomatică iraniană care ar fi condus la soluționarea
diferendelor istorice din relația bilaterală.
Pentru irakieni chiar dacă eliminarea regimului lui Saddam Hussein a
fost o evoluție pozitivă, ce a urmat după războiul din 2003 a reprezentat o
catastrofă. Războiul a scos la iveală vechile conflicte sectare și a aruncat
societatea irakiană în război civil. Mai mult de 100000 de civili irakieni au
murit ca urmare a insurgenței și războiului civil, iar alte sute de mii au fost
răniți sau au devenit refugiați. „Eliberarea” de regimul lui Saddam Hussein a
fost plătită scump de societate irakiană.
Conform unor estimări științifice efectuate în 2007, ca urmare a invaziei
şi ocupaţiei Irakului, au fost ucişi mai mult de un milion de irakieni.
Organizația Națiunilor Unite a estimat în 2008 că 4.7 milioane de oameni, sau
aproximativ 16% din populație, au fost transformaţi în refugiați.
În Irak s-a înregistrat o creştere uimitor de mare a mortalităţii infantile şi
la copii. Un raport din 2007 estimează că 28 la sută din copii sufereau de
malnutriţie cronică. O agenţie guvernamentală irakiană a raportat în 2007 că
35 la sută din copiii irakieni (aproximativ 5 milioane de copii) erau orfani. O
întreagă generaţie şi-a văzut părinţii uciși sau daţi dispăruţi.
Peste 4.500 de soldaţi au fost ucişi în timpul războiului şi a ocupaţiei şi
mai mult de 30.000 au fost răniți. Aceaste cifre nu includ zecile de mii de
irakieni care au rămas în urmă cu traume psihologice grave.
În termeni de resurse, se estimează că războaiele din Irak, Afganistan şi
Pakistan au costat în jur de 4 bilioane de dolari. În această sumă sunt incluse
cheltuielile directe şi impactul pe termen lung asupra sănătății și asupra
creșterii economice. Sute de miliarde au fost date contractorilor şi profitorilor,
iar cel puțin 16 miliarde de dolari au fost pur şi simplu pierdute sau furate.
Concluzii

Războiul din Irak a fost o acţiune penală în sensul propriu al cuvântului. El


s-a bazat pe minciuni cinice despre "arme de distrugere în masă" care au fost
servite audienţei internaţionale. A fost un război agresiv, lansat fără cea mai
mica provocare şi în ciuda opoziţiei în masă din Statele Unite şi pe plan
internaţional.
A fost un exerciţiu de jefuire internaţională care a vizat sechestrarea
controlului uneia dintre cele mai bogate tări în petrol din lume, spre
beneficiul companiilor americane de petrol. În acelaşi timp s-a întărit poziția
Statelor Unite în Orientul Mijlociu şi s-a îmbunătăţit poziţia sa în detrimentul
celorlalte mari puteri rivale.
Teribila întâlnire a Irakului cu imperialismul american nu s-a terminat.
Ambasada SUA în Irak, cea mai mare din lume, găzduieste 15.000 de oameni.
Oficialii CIA și mercenarii privaţi care au jucat un rol major în ocupația Irakului
vor rămâne în ţară. Zeci de mii de trupe militare sunt încă în regiune,
pregătite pentru a fi dislocate în cazul în care este necesar.
La nouă ani de la invazia inițială, Irakul este guvernat de un sistem instabil
şi din ce în ce mai autoritar şi este plin de lupte fracţioniste care ameninţă să
dea naştere unui război civil deschis.
Bibliografie

• Laurent, Eric, “Faţa ascunsă a lui 11 septembrie”, Ed.Vivaldi, 2006;


• Mureşan, Sabin, “Prin război spre pace: un drum închis; experienţe
irakiene”, Ed.Eikon, 2005;
• Stern, Andy, “Cine a câştigat războaiele petrolului”, Ed. RAO, 2009;
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Invazia_Irakului_din_2003 , accesat
20.11.2014.

S-ar putea să vă placă și