Sunteți pe pagina 1din 24

Universitatea de stat de Medicina si Farmacie “N.

Testemitanu”

Conducator:Granciuc Gheorghe
conf. univiversitar
A efectuat: Grinciuc Eugeniu
INTRODUCERE
În procesul de tratament ortodontic, forța dezvoltată de
aparat provoacă anumite modificări ale țesutului. Astfel,
dispozitivele ortodontice reprezintă un stimul sau stimulator
specific, care determină restructurarea țesuturilor și fixarea
formei modificate a elementelor sistemului dentoalveolar și a
relațiilor lor reciproce.
Transformările tisulare care apar ca răspuns al organismului
sunt manifestări biologice ale activității vitale a organismului.
Astfel, ne confruntam cu două fenomene diferite: efect al
aparatului ortodontic sub formă de forță și răspuns sub forma
de reorganizare a tesutului- răspuns biologic mecanic.
Pentru elucidarea modificarilor tisulare trebuie studiate
principiilor de actiune ale acestor forte dar si structura
tesuturilor implicate.
STRUCTURA HISTOLOGICA A
PARODONTIULUI
• Parodontiu superficial
 Gingia cu:
 -epiteliu gingival
 -corionu gingival
 -ligamentele
supraalveolare

Parodontiul profund
 Cementul radicular
 Desmodontiu
 Osul alveolar
Parodontiul superficial
• Gingia se imparte in trei zone:
Marginea gingivala libera
Papila interdentara
Gingia fixa
Gingia este formata din tesut conjunctiv,
constituient al corionului gingival,
acoperit cu un epiteliu pluristratificat
pavimentos.
Epiteliul gingival:
epiteliu oral
epiteliu santului gingival
epiteliu jonctional
Corionul gingival:
substanta fundamentala-masa organica nefibroasa in care sint
inglobate componentele corionului gingival. Macromoleculele
constituie proteoglicanii si glicoproteinele.
Celulele corionului-fibroblastii, mastocitele, macrofage,
monocite, plasmocite, limfocite, polimorfonucleare, osteoblastii,
osteoclastii, cementoblastii,cementoclastii.
Fibrele corionului-fibre de colagen, argirofile, oxytalamice,
elastice, de ancorare.
Sistemul ligamentar supraalveolar
 Fibre dento-gingivale Fibre transgingivale
 Fibre dento-dentale Fibre intergingivale
 Fibre dento-periostale Fibre alveolo-gingivale
 Fibre dento-alveolare Fibre semicirculare
 Fibre circulare
PARODONTIUL PROFUND
 Cementul radicular
Cementul este un complex organomineral de origine mezenchimală care acoperă
rădăcina dintelui de la coletul anatomic la apexul lui, asigurând fixarea fibrelor
periodontale.
Cementul este constituit din punct de vedere morfologic din două componenete:
cementul acelular (fibrilar) şi cementul celular. Din punct de vedere cronologic,
cementul acelular se depune primul, din sacul dentar, prin apoziţie, este denumit
frecvent şi cement primar; cementul celular se formează ulterior, este denumit şi
cement secundar.
Desmodontiul
Totalitatea structurilor din spatiul dento-alveolar formeaza un complex morfofunctional
denumit desmodontiul. In mediu reprezinta 0,35mm spre coroana, 0,25mm spre apex,
0,17mm in zona medie.
Componentele:
• Substanta fundamentala
• Celule
• Fibre
• Vase si nervi
Substanta fundamentala nu se deosebeste de cea a corionului gingival.
Celulele: mezenchimale nediferente, fibroblasti, osteoblasti, cementoblasti, osteoclaste,
odontoclaste, celule epiteliale ce provin din teaca Hertwing, celule de aparare:
macrofage, mastocite, limfocite, polimorfonucleate.
Fibrele periodontale
Fibre de colagen-53-74%, putine fibre de
oxytalam si rare fibre elastice.
Grupele de fibre periodontale:
Fibrele crestei alveolare
Fibrele orizontale
Fibrele oblice
Fibrele apicale
 Osul alveolar
• Osul alveolar propriul-zis- lamina dura
prevazuta cu deschideri prin care trec
vase si nervi din desmodontiul in osul
spongios subiacent.
• Osul alveolar sustinator- format din
osul medular(trabecular) si corticala
externa.
REACTIILE DINTILOR SI A TESUTURILOR DE SUSTINERE
Mişcarea ortodontică
Mişcarea ortodontică este posibilă datorită plasticităţii ridicate a componentelor
parodonţiului, dar se bazează, în principal, pe ligamentul parodontal care se
interpune forţelor aplicate, remodelându-se.
Aparatele ortodontice determină iniţial deplasarea dinţilor, ca răspuns la o forţă
mecanică susţinută, după care au loc modificări structurale cu caracter
ireversibil. Aceste modificări implică histologic transformări în tipul, numărul şi
activarea celulelor, transformări vasculare şi ale matricei extracelulare, astfel
incit tesuturile capata abilitatea de a rezista la stres si solicitari de tensiune. în
acest context este definită transducţia, drept acţiunea de conversie a forţei
fizice în răspuns biologic.
Aplicarea oricărei forţe pe un dinte supune schematic ligamentul şi osul alveolar
unei presiuni de partea opusă forţei şi unei tensiuni de aceeaşi parte cu ea.
Reacţiile pulpei
• Forta ortodontica trebuie sa exercite
un effect minim asupra pulpei.Poate
sa produca un raspuns inflamator
moderat si tranzitoriu in pulpa, cel
putin la inceputul tratamentului.
• Ocazional poate sa apara pierderea
vitalitatii dentare,in cazul controlului
defectuos al fortelor ortodontice,
dintele fiind supus fortelor extrem de
mari sau miscari bruste associate cu o
resorbtie subiacenta.
Reacţiile ligamentului parodontal.
Complexul ligamentar parodontal este alcătuit din: a)un sistem hidraulic
(care cuprinde substanta fundamentala, vasele sangvine si elementele
celulare), b)Fibrele parodontale propriu-zise
a) Odată aplicată pe dinte o forţă care depăşeşte presiunea sanguină
din interiorul capilarelor (între 25 şi 30 g/cm2), se produce un colaps al
vaselor, cu expulzare de sînge către ţesuturile vecine.
b) Se traduce schematic printr-o tensiune, o întindere de partea opusă
deplasării dintelui, ceea ce lărgeşte spaţiul parodontal; fenomenul este
vizibil pe radiografii şi printr-o compresiune de partea unde dintele se
deplasează — ceea ce îngustează spaţiul parodontal şi tasează fibrele.
Reacţiile cementului şi ale dentinei.

• Cercetările a numeroşi autori au arătat că dintele, care este ca şi osul un


ţesut mineralizat, suferă în cursul tratamentului ortodontic modificări.
Acestea pot fi:
• resorbţii radiculare;
• marginale; repararea lor se produce relativ uşor, prin apoziţie secundară de
cement;
• apicale; în momentul cicatrizării nu refac în totalitate ţesutul dentar distrus. După
oprirea presiunii de cicatrizare, rădăcina rămîne scurtată.
• Hipercementoze- Se intilneste rar, la dntii care au fost expusi unor
tractiuni foarte importante sau din contra, pe dintii care au ramas
timp indelungat fara antagonist
Reacţiile osului alveolar.
• In urma tratamentului ortodontic osul raspunde prin 2 mecanisme:
• Resorbţia osoasă.
a. Resorbţia directă. In momentul aplicării forţelor scăzute, se constată o creştere rapidă a
osteoclaste în lacunele osului subiacent. Acestea, prin activitatea lor enzimatică,
distrug osul în contact cu care s-au format.
b. Resorbţia indirectă. Cind forţa este relativ prea ridicată şi provoacă o hialinizare mai
mult sau mai puţin importantă a ligamentului, are drept consecinţă lipsa instalării
resorbţiei osoase pe lamina dura. în acelaşi timp, la nivelul corticalei dinspre osul
spongios, îşi fac apariţia zone de resorbţie osoasă, mai precis în interiorul osului
spongios, în spaţiile medulare.Are loc o resorbtie din interiorul osului.
• Apoziţia osoasă.
• Apoziţia osului de neoformaţie debutează prin formarea unui ţesut de tranziţie,
osteoidal, care reprezintă trama organică pe care se va depune, ulterior, substanţa
minerală pentru a forma osul complet. Osteoidul este format din preoseină, os
nematurizat, invizibil pe radiografie. El nu este resorbabil si începe să se calcifice decît
după 10—15 zile. Cît timp osteoidul nu este calcificat, este inutil şi poate fi chiar nociv
să împingem dintele împotriva acestui perete de ţesut neresorbabil. Nu numai că
dintele nu se va deplasa, dar cementul şi dentina radiculară se vor putea resorbi sub
efectul presiunii.
Teoriile remodelarii osoase
• În timpul dezvoltării ortodonției, ca știință, s-au format, de asemenea, opiniile
oamenilor de știință asupra transformărilor tisulare care apar atunci când
dinții sunt mutați.
Teoriile remodelarii osoase
• Teoria Flyurensa constă în faptul că, în funcție de presiunea sau de tracțiune
atașată la dinte, cauzate de două tipuri de schimbări structurale în
alveolele: apoziție și resorbție osoasă.
• Conform acestei teorii are loc, așa cum se vede, pe partea vestibulară are
loc o îngroșare prin apozitie și partea opusa are loc subtierea prin resorbtie.
Teoriile remodelarii osoase
• O altă teorie Kingsleya și Valkgofa (1890) - teoria subliniază osul maxilarului.
Teoria sustine ca partea compactă a osului, și chiar mai mult, o parte
spongioasă din ea, au grad avansat de elasticitate și chiar se întind, mai
ales la o vârstă fragedă.
• Conform acestei teorii datorită elasticității sale ,in rezultatul fortelor
ortodontice, isi modifica pozitia in directia ghidata de forta.
• Dezavantajul acestei teorii este că ignoră un factor cunoscut în geneza
țesutului osos, care depinde de două procese: apoziția și resorbția.
Teoriile remodelarii osoase
• A treia teorie a lui Oppenheim. Când schimbati pozitia dintelui, conform
acestei teorii, nu există nici o mișcare a osului alveolar cu dintele, ca urmare
a elasticității osului, ci prin procesele de apoziție și resorbție care apar
simultan și în parallel pe ambele parti ale apofizei alveolare. Datorită acestor
procese de reconstrucție osoasă din poziția anormală, nu numai dintele, ci și
alveolusul se deplasează.
În funcție de patologia morfologică și funcțională, se determină patru grade de
severitate a transformărilor tisulare parodontale (DA Kalvelis, 1961).

• Primul grad este caracterizat de o ușoară creștere a presiunii în parodonțiu,


rezultând un proces echilibrat de resorbție și neoplasm al peretelui alveolar,
iar dintele rămâne stabil.
• Al doilea grad caracterizat prin compresiune parodontala cu defcit in
circulația sângelui.După resorbția peretelui parodontal și alveolar reținut,
apare o restaurare morfologică și funcțională completă a parodonțiului.
• Al treilea grad se caracterizează prin resorbție nu numai parodontala și a
peretelui alveolar, dar si rădăcina dintelui. Dacă se intervine în timpul
proceselor prin reducerea resorbției lacunei în rădăcina dintelui rezultatul
final poate fi privit ca restabilirea capacității funcționale a dintelui, dar cu
defecte morfologice.
• Cel de-al patrulea grad de severitate a transformărilor țesutului se
caracterizează prin fuziunea osoasă a rădăcinii dintelui cu peretele
alveolului.
Efectele negative ale deplasării dentare
In general, deplasarea dentară în condiţii normale ar trebui să se desfăşoare fără
modificări nedorite. Dar uneori din neglijenta medicului sau a pacientului pot
aparea unele complicatii:
• hialinizarea,
• hipercementoza,
• anchiloza dentoalveolară,
• gingivita, hipertrofia gingivală,
• retracţiile gingivale marginale,
• resorbţia radiculara etc.
CONCLUZIE
• Conceptele şi strategiile de tratament ortodontic modern tind sa ţina
cont de criteriile estetice cu deosebita atentie în ceea ce priveşte
aspectul arcadelor dentare şi al zâmbetului la finalul tratamentului
ortodontic, dar se bazeaza pe cunostintele acumulate in urma
numeroaselor studii care explica modul de actiune a fortelor
ortodontice si schimbarile biomecanice care le produc.
Bibliografie
Aurel V.Fratu ‘’Ortodontie-Diagnostic, Clinica si Tratament’’
Dragos Stanciu, Valentina Scintei-Dorobat “Ortodontie”
Editura Medicala, Bucuresti 1991
Horia Traian Dumitriu”Paradontologie” Editura
VIATA MEDICALA ROMANEASCA, 1997
Irina-Draga Caruntu “Morfogeneza sistemului
stomatognat”Editura Apollonia, Iasi 2000
Irina-Draga Caruntu “Histologia sistemului
stomatognat”Editura Apollonia, Iasi 2001
MULTUMESC PENTRU ATENTIE!!!