 tehnici ce utilizează razele X:

 Radiografia
 Mielografia
 Pneumoencefalografia şi ventriculografia
 Angiografia cerebrală
 Computer tomografia (CT-scan)
 Scintigrafia cerebrală
 tehnici imagistice ce utilizează alte modalităţi de obiectivare a structurilor
anatomice:
 Ecografia
 RMN (MRI/IRM)
 Examenul lichidului cefalorahidian
 1. RADIOGRAFIA SIMPLĂ
Examinarea radiografică simplă poate fi folosită pentru

depistarea unor anomalii de dezvoltare a craniului sau a

coloanei vertebrale cât şi pentru depistarea unor
modificări patologice de ordin traumatic ,degenerativ ,
tumoral primitiv osos sau secundare dezvoltării unor
procese expansive intracraniene de diverse origini.
Pe radiografiile simple craniene putem distinge:

 cele 2 tăblii ale calotei.

 suturile craniului (anfractuoase, lineare sau scuoamoase)

 pe tăblia internă se conturează impresiunile digitale care

reprezintă amprentele circumvoluţiunilor cerebrale, gropiţele
granulaţiilor Pacchioni şi şanţurile osoase ale arterelor şi
venelor.
 în traumatisme se pot evidenţia: fracturi ,eschile, corpi străini
intracranieni precum şi sechele osoase ale traumatismelor
vechi.
Radiografia simplă a coloanei evidenţiază aspectul normal

sau patologic al elementelor componente ale rahisului.

Patologic:

 malformaţii rahidiene

 traumatisme vertebro-medulare

 tumori rahidiene

 leziuni inflamatorii şi degenerative ale rahisului.

 Tehnici ale radiografei standard
 rgr. craniu standard:

 Faţă

 Sinusuri

 Orbite

 Fante sfenoidale

 Calota craniană parţial

 Profil

 Calota craniană

 Şaua turcească

 Joncţiunea occipito-cervicală
 Semiologie
 modificări de formă, dimensiuni şi

structură a segmentelor osoase

 modificări de transparenţă ale

sinusurilor paranazale
 modificări de formă, dimensiuni,

contururi ale şeii turceşti

 calcificări intracraniene patologice

tumorale, vasculare şi infecţioase

 calcificările fiziologice: glanda

pineală, plexuri coroide, coasa

creierului, cort cerebelos, granulaţii
Pacchioni
 Semiologie
 modificări de ax ale
coloanei
 modificări de
dimensiuni şi structură
ale spaţiilor
intervertebrale
 modificări de formă,
dimensiuni şi structură
a vertebrelor
 modificări ale
dimensiunilor canalului
vertebral
 modificări la nivelul Modificări
artrozice
articulaţiilor coloanei
vertebrale
Scolioză Spondilolistezis
Bloc vertebral congenital Bloc vertebral dobândit
 2. MIELOGRAFIA
Mielografia se efectuează prin introducerea unui contrast

radiografic în spaţiul subarahnoidian.

Introducerea mediului de contrast se efectuează prin

puncţie lombară şi suboccipitală.

Rolul mielografiei este acela de a indica localizarea

anatomică a proceselor patologice din canalul vertebral şi de

a clarifica relaţia lor cu dura (extra- sau intradurale) sau cu
măduva spinării (extra- sau intramedulare).
Migrarea substanţei de contrast în sens cranial sau caudal,

furnizează informaţii cu privire la pasajul lichidian,

existenţa unei compresiuni mielice sau radiculare, care la
examenul radiografic se pot prezenta astfel:
 stop complet al substanţei de contrast (compresiune
marcată);
 stop parţial, în formă de lacună (compresiune parţială);

 împingerea sacului dural, amputarea radiculară (aspect

întâlnit în herniile de disc).
 3. PNEUMOENCEFALOGRAFIA si
VENTRICULOGRAFIA
Aceste studii neuroradiologice cu contrast aeric introduse de Dandy în
1918 au reprezentat timp de peste trei decenii principala metodă
neuroradiologică de diagnostic.
Aceste metode utilizează un mediu de contrast inert, neinvaziv-aerul.

În pneumoencefalografie se introduce pe cale lombară sau

suboccipitală aerul în spaţiul subarahnoidian.
În ventriculografie se introduce direct aerul prin puncţie în ventriculi,
reuşind să vizualizeze “indirect” prezenţa unor procese expansive
intracraniene şi în cazul tumorilor intraventriculare imaginea este
direct.
 4. ANGIOGRAFIA CEREBRALĂ
Angiografia cerebrală este o tehnică folosită pentru

vizualizarea anatomiei topografice a circulaţiei cerebrale.

Vizualizarea circulaţiei intracraniene poate fi obţinută prin

injectarea percutană sau prin cateterizarea selectivă a

arterelor carotide sau vertebrale şi administrarea
substanţelor iodate de contrast. Cateterizarea selectivă se
efectuează prin tehnica Seldinger, artera femurală fiind cea
mai sigură si cel mai frecvent folosită.
Complicaţiile arteriografiei se referă la posibile reacţii la

administrarea substanţei de contrast, riscul embolizării de la

nivelul puncţiei arteriale şi complicaţiile hemoragice locale.
Angiografia este folosită pentru evidenţierea indirectă a unor

procese expansive intracraniene, arătând fie deplasarea

structurilor vasculare contralateral, fie spaţii avasculare .
De asemenea în afecţiuni vasculare cerebrale este metoda de

elecţie de vizualizare a ocluziilor sau stenozelor arteriale,

respectiv de evidenţiere a anevrismelor cerebrale.
ANGIOGRAFIA CEREBRALĂ
 5. TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ
Introducerea tomografiei computerizate la mijlocul anilor 70, a
revoluţionat diagnosticul patologiei neurochirurgicale
intracraniene şi spinale.
Imaginea “nativă” (fără administrarea substanţei iodate de
contrast) este capabilă să pună în evidenţă eventualul conţinut
sanguin lezional sau a structurilor ventriculare. Pentru
evidenţierea leziunilor neoplazice devine necesară repetarea
examinării după administrarea i.v. a unei substanţe iodate de
contrast.
Termenii cei mai frecvenţi utilizaţi în tomografia
computerizată sunt:
 izodensitate – densitatea tomografică normal a creierului, care
apare pe imaginea CT-Scan de culoare gri;
 hipodensitate – aspectul normal al lichidului cefalorahidian,
care apare pe imaginea CT-Scan de culoare neagră;
 hiperdensitate – aspectul normal al osului şi al sângelui, care
apare pe imaginea CT-Scan de culoare albă;
 efect de masă – reprezintă efectul compresiv al unui proces
patologic asupra structurilor cerebrale.
CT-scan cerebral
 6. EXAMENUL ULTRASONOGRAFIC
Explorarea ultrasonografică a circulaţiei cervico-cefalice

este o metodă neinvazivă cu răspândire tot mai largă. Echo-

tomografia şi examenul Doppler cu analiza spectrală
constituie cele două metode mai des utilizate.
Dopplerul transcranian permite evaluarea hemodinamicii

intracraniene, a leziunilor arteriale cu sediu cervical,

depistarea stenozelor intracraniene sau a spasmului din
hemoragia subarahnoidiana.
Se pot obţine înregistrări Doppler transcraniene abordând

vasele intracraniene prin 3 “ferestre”:

 transorbitar: arterele oftalmice, sifonul carotidian, arterele
cerebrale anterioare
 transtemporal: arterele cerebrale anterioare, medii,
posterioare, comunicantei anterioare si posterioare
 gaura occipitală: segmentul terminal al arterei vertebrale, a
trunchiului bazilar şi a ramurilor sale.
 7. REZONANŢA MAGNETICĂ NUCLEARĂ
Această metodă se bazează pe modificările de spin

electronic sub acţiunea unui câmp magnetic, informaţiile

obţinute fiind de o fidelitate superioară celor date de
computer tomografie. Imaginile obţinute prin rezonanţă
magnetică nucleară au avantajul posibilităţii efectuării lor în
trei planuri (axial, coronal, sagital) şi în două modalităţi
diferite (T1 şi T2).
RMN oferă cea mai sensibilă metodă pentru vizualizarea

tumorilor cerebrale şi este deosebit de eficientă în

investigarea fosei posterioare. RMN detectează peste 95%
din tumorile cerebrale.
Pentru evidenţierea vascularizaţiei cerebrale prin
intermediul examinării Angio-RMN se pot pune în evidenţă
malformaţii arterio-venoase sau malformaţii vasculare de
tip anevrismal.
RMN spinală permite vizualizarea întregii coloane

vertebrale precum şi obţinerea de imagini secţionate în

multiple planuri. Leziunile intramedulare sunt vizualizate
direct.
Boala degenerativă a discului intervertebral, prolapsul,

protruzia sau fragmentele sechestrate de disc, prezenţa

unei compresi a rădăcinii nervilor rahidieni pot fi de
asemenea clar evidenţiate, fapt pentru care RMN este
investigaţia de elecţie în patologia mielo-radiculară.
 8. SCINTIGRAFIA CEREBRALĂ
Este o metodă de investigaţie paraclinică care constă în
înregistrarea radiaţiilor emise de o substanţă radioactivă
administrată în scop diagnostic fie intravenos, fie oral. Acest tip
de substanţe pot traversa bariera hemato-encefalică doar în
condiţii patologice, concentrându-se în zonele lezate. Cei mai
folosiţi trasori sunt: Iod 131 fixat pe serum albumina, Indiu 113m,
şi mai ales Technetiu 99m.
Metoda este folosită cel mai frecvent pentru diagnosticarea
tumorilor cerebrale. Tumorile apar ca zone cu radioactivitate
crescută, cu atât mai clar, cu cât ele sunt mai bogat vascularizate.
 9. EXAMENUL LICHIDULUI CEFALORAHIDIAN
Principala funcţie a LCR este de protecţie mecanică a creierului

şi a măduvei, el contribuind totodată şi la menţinerea unei

presiuni intracraniene constante.
Examenul LCR se efectuează cu scop:

 diagnostic în infecţiile SNC (meningite, encefalite), compresiuni

medulare, hemoragie subarahnoidiană.
 terapeutic se foloseşte limitat, de exemplu în terapia intratecală a
neoplaziilor meningeale sau a meningitelor fungice.
LCR este în mod normal incolor şi clar ca “apa de stâncă”.

Transparenţa şi culoarea sa pot fi modificate de prezenţa

unui număr mare de celule, de creşterea proteinorahiei sau
prezenţa eritrocitelor devenind opalescent, tulbure,
respectiv roşietic.
Contraindicaţia majoră o reprezintă sindromul de
hipertensiune intracraniană. De aceea este necesar ca
puncţia lombară sa fie precedată întodeauna de examenul
fundului de ochi.