Sunteți pe pagina 1din 32

COMPETITIVITATEA ÎN CONTEXTUL

GLOBALIZĂRII
GLOBALIZAREA
 Integrarea capitalului, a forţei de muncă şi a bunurilor este echivalenta
cu mobilizarea. Bătăliile nu sunt câştigate de cele mai mari armate, ci de
cele care încheie mai rapid mobilizarea totală şi au superioritate
numerică la momentul decisiv.
 Practic, globalizarea a condus la creșterea bunăstării, nu doar in Asia, ci
şi in state ale Europei, cum ar fi de pildă ţările nordice.
 Globalizarea poate fi văzută ca o dovadă a eficienţei.
 Nu este suficient ca două state să facă schimb, pentru a vorbi de
globalizare, deoarece schimburi s-au făcut între oameni din cele mai
vechi timpuri.
 Globalizare înseamnă că un produs este atât de bun, încât cei care îl
solicitau în mod curent la schimb, să ajungă să recunoască că este atât
de bun, încât să merite să fie produs şi generalizat prin forţe proprii.
EFECTE ALE GLOBALIZĂRII
 Aşa sunt de pildă contractele în franciză din domeniul hotelier.
Un brand hotelier nu poate deveni global, dacă oamenii pleacă
nemulţumiţi acasă.
 Dacă serviciile sunt sinonime cu simbolul calităţii şi al
respectului pentru clienţi, atunci aceştia din urmă vor lua în
calcul când vor pleca data viitoare în concediu, dacă există la
destinaţia de vacanţă un astfel de hotel.
 Unii clienţi ţin cont de acest lucru.
 Dacă oamenii dintr-o destinaţie turistică observă că turiștii nu
se înghesuie tocmai din cauza condiţiilor de cazare, nu numai
că le vor îmbunătăţi, dar vor încerca să aducă chiar cele mai
cunoscute brand-uri din domeniu, încheind cu acestea
contracte de franciză.
 În acel moment, brandul devine global.
STUDIU DE CAZ
1. INTERCONTINENTAL HOTELS – FRANCIZA
 Globalizarea oferă un real avantaj statelor mici, sărace, care nu
participă la masa schimburilor internaţionale ale întregii lumi.
 Aceste state sunt prinse într-un cerc vicios. Din cauză că nu au
acumulat capital, nu au dezvoltate infrastructura, industria,
serviciile, motiv pentru care nici capitalul străin nu este atras,
închizând cercul.
 Dacă totuşi un stat este sărac, dar se bucură de frumuseţea
naturală a formelor de relief, deschidere la mare, puţină istorie şi
moştenire de civilizaţie în spate, atunci dezvoltarea industriei
turistice poate asigura cetăţenilor săi un nivel de trai cel puţin
decent, după cum s-a întâmplat cu relansarea economică a unor
state precum Grecia, Spania, Turcia.
 Precaritatea condiţiilor de cazare poate anula însă acest avantaj
strategic oferit de natură.
 În 2003, Intercontinental era sigla afişată de aproximativ 3500
unităţi hoteliere din întreaga lume.
 Intercontinental, la rândul său, este proprietarul altor două
brand-uri de mare notorietate în domeniu, Crown Plaza şi
Holliday Inn.
 Ceea ce este interesant este faptul că numai 200 de hoteluri sunt
propriu-zis ale Intercontinental, restul fiind contracte în franciză.
 Se observă un coeficient de 17,5 unităţi hoteliere care foloseau în
franciză brandul Intercontinental la un hotel deţinut de acesta.
 În 2009, Intercontinental mai deţinea 16 unităţi hoteliere dintr-
un total de 4186 care foloseau brandul.
 Un coeficient de 261,6 de francize la un hotel deţinut de
Intercontinental desemnează de fapt o creştere a numărului de
contracte la un hotel deţinut de aproape 15 ori.
Această evoluţie a respectivului indicator are o dublă explicaţie:

• pe de o parte vânzarea de către Intercontinental a celei mai mari părţi dintre


hotelurile sale
• creşterea numărului de contracte în franciză

Este adevărat că vânzarea activelor s-a produs şi ca urmare a


crizei economice, dar în mod sigur a dus la creşterea rentabilităţii
economice pentru Intercontinental.

În locul marilor hoteluri deţinute care nu mai erau pline în


condiţiile crizei, Intercontinental a preferat să le vândă, mai ales
pe cele nerentabile, urmând apoi să accentueze activitatea de
francizare.
 De obicei, franciza este un avantaj pentru cel care închiriază
dreptul de proprietate industrială şi intelectuală, deoarece i se
furnizează know-how, asistenţă, baza de date a clienţilor, precum
şi consacrarea anterioară a brandului. Tot ceea ce trebuie să facă
este să administreze.
 În această situaţie însă, nu doar beneficiarul contractului de
franciză are un avantaj, ci şi Intercontinental.
 Acesta primeşte cota din profitul francizatului, fiind mai puţin
expus riscurilor pieţei.
 Se pare aşadar, că, în contextul crizelor economice, globalizarea
nu presupune întotdeauna o restrângere.
 Cu toate acestea, cele 16 hoteluri pe care încă le deţinea în 2009
Intercontinental însumau 25% din totalul camerelor de cazare.
 Contractele în franciză reprezintă o modalitate indirectă de
integrare a capitalului, prin atragerea de investitori, numai că şi
aici există diferite riscuri:
 REVPAR-ul (revenue per available room) a scăzut în 2008 cu 1%,
iar profitul a scăzut cu aproape 5%. Acest lucru s-a întâmplat din
cauză că profiturile Intercontinental nu vin numai din încasările
proprii, ci şi din ale francizaţilor, care au şi ei pierderi.
 Mai mult decât atât, taxa plătită de francizat este din profit, nu
din venit, ceea ce permite francizatului să supravieţuiască mai
bine crizei.
 Acest fapt dovedeşte că globalizarea îi avantajează pe agenţii
economici mai slabi care iau parte la schimburile internaţionale şi
în situaţii de criză.
STUDIU DE CAZ
2. STARBUCKS – SAME-STORE SALES

 Una dintre cele mai celebre afaceri cu cafea a recunoscut că ţara


în care nici nu va încerca vreodată să pătrundă este Italia.

 Nu degeaba cele mai cunoscute tipuri sub care este cafeaua


consumată se numesc ristretto, espresso, cappuccino, late
macchiato etc.; deşi este o cafea to-go, şi nu depinde atât de mult
de traficul de mall, care scade în perioadele de criză, Starbucks se
luptă să supravieţuiască.
 Denumită cu ironie de către unii consumatori Fourbucks, aluzie la
preţul său destul de ridicat, ţinând cont că majoritatea
americanilor beau cafeaua în drum spre serviciu; încă din 2008
Starbucks a încercat să revigoreze percepţia oamenilor despre
cafeaua băută în oraş.
 A lansat un produs mai ieftin, dar şi cu un gramaj mai mic, ca să
arate consumatorilor că îşi permite lansări.
 Starbucks vinde însă şi cafea la pungă în cafenelele sale. De ce
atunci nu cumpără oamenii cafeaua să şi-o facă acasă, în loc să
dea 4 dolari şi să o bea în picioare?
 O pungă de cafea are 250 de grame şi costă aproximativ 7-8
dolari.
 Cei de la Starbucks se oferă să o râşnească gratis pe loc, dar tot este
prea mult pentru oamenii comozi. Ar fi deci o explicaţie pentru
dilema alegerii între o cafea de 4 dolari şi o pungă de 7-8.
 Numai că acum Starbucks s-a gândit să prindă o felie din afacerea de
17 miliarde de dolari pe an, pe care o reprezintă în întreaga lume
vânzările de cafea instant.
 La prima vedere pare un nonsens.
 Cafeaua instant este exact opusul celei vândute de marile lanţuri,
pentru că un produs instant poate fi foarte bine consumat şi acasă,
pe când un espresso cu spumă de lapte nu poate fi obţinut decât cu
aparatele specifice de prelucrare a cafelei şi a obţinerii spumei de
lapte, care nu sunt la îndemâna oricui.
 Cafeaua instant, consumată numai în proporţie de 10% dintre
americani, comparativ cu 80% dintre britanici, va afecta conceptul
de same-store sales.
 Starbucks este un brand internaţional deoarece cafeau preparată în
cafenele same-store este cosiderată bună.
 Contractele în franciză au promovat mai departe cafeaua
Starbucks, ca o dovadă a calităţii sale precum şi a modului în care
era preparată, însă produsul lansat JAWS (just add water, sir)
poate pune în pericol conceptul de same-store sales sau
contractele în franciză.
 Era poate dificil sa îşi râşnească singuri cafeaua, să o râşnească pe
loc şi apoi să meargă cu punga desfăcută până acasă, dar să
adauge puţină apă fiartă peste un plic de soluţie instant, asta cu
siguranţă că pot şi cei mai comozi dintre oameni.
 Ce efecte are globalizarea in acest caz?
STUDIU DE CAZ – MODA – INTEGRAREA
PRODUSELOR
 Moda este unul dintre cele mai bune exemple de globalizare…vestimentară,
în acest caz.
 Oamenii vor să poarte ceea ce poartă vedetele, idolii lor, marii creatori
vestimentari etc.
 Aprecierea succesului unei colecţii este subiectivă dar, cu toate acestea,
oamenii recunosc că le-au plăcut costumele cambrate ale anilor ’60,
pantalonii evazaţi şi tocurile înalte din anii 70 etc.
 Din când în când trend-urile se reiau.
 Deşi criza a afectat industria modei, aceasta a folosit tocmai canalele de
comunicare specifice globalizării pentru a reduce costurile.
 Ținând cont de faptul că 20 de minute pe catwalk costau aproximativ
100.000 de dolari, Vera Wang şi Betsey Johnson sunt printre primele case de
modă care au început să folosească la lansările lor cafea de la McDonald’s şi
servicii ale unor companii de televiziune pe internet.
 În ultimă instanţă, website-urile au devenit o practică obişnuită de
promovare.
DELOCALIZAREA PRODUCȚIEI
 Forțele care conduc la globalizare, cum ar fi dereglementarea piețelor și
progresele înregistrate în tehnologiile informației și comunicațiilor, au condus
la procese puternice de relocalizare a producției la nivel internațional, cu
impact economic și social corespunzător.
 Teoria localizării vizează identificarea locațiilor optime și a forțelor principale
care motivează relocările spațiale (Hayter, 1997).
 Trei abordări diferite ale teoriei localizării analizează relocarea/delocalizarea:
neoclasică, instituțională și comportamentală (Brouwer et al., 2004).
 Fiecare dintre ele utilizează factori diferiți pentru a explica relocarea, variind de
la factorii de localizare legați de locul fizic în care compania își desfășoară
activitatea, de factorii externi asociați cu mediul în fiecare țară sau regiune și
de factorii interni din cadrul fiecărei întreprinderi individuale.
ABORDAREA NEOCLASICĂ A RELOCĂRII
 Explică relocarea ca proces în care întreprinderile vizează maximizarea
profiturilor.
 Modelele explicative bazate pe această abordare iau în considerare factorii
"locației" ca motivație principală pentru relocare (Fujita, Krugman, & Venables,
1999).
 Acești factori de localizare includ caracteristicile specifice ale locației fizice sau
ale zonei înconjurătoare în care se află fabrica.
 Literatura de specialitate arată că sunt importanți și factori precum:
disponibilitatea furnizorilor de servicii și o bază industrială mare (Cuervo-
Cazurra, Holan și Sanz, 2014; Holl, 2004; Lee, 2006) sau prezența lucrătorilor
specializați din aceeași industrie (Hong, 2014), existența unor elemente de
infrastructură precum autostrăzile inter-regionale (Holl, 2004) sau un mediu
favorabil (Cuervo-Cazurra et al., 2014).
ABORDAREA INSTITUȚIONALĂ A RELOCĂRII
 Se concentrează pe factorii "externi", adică determinanții
sociali și valorile specifice ale unei regiuni (Amin, 1999).
 Factorii externi menționați în literatura de specialitate sunt:
costurile scăzute de producție, în special costurile forței de
muncă (Antras & Helpman, 2004, Cordella & Grilo, 2001) și
mărimea pieței potențiale (Holl, 2004, Sleuwaegen &
Pennings, 2006).
 Această abordare se concentrează pe avantajele comparative
ale diferitelor țări și regiuni, în special, pe costurile de
producție.
ABORDAREA COMPORTAMENTALĂ
 Această abordare își propune să înțeleagă comportamentul managerilor
atunci când se confruntă cu deciziile de relocare și factorii implicați în astfel de
procese decizionale, și anume costurile de relocare (McCann, 2001) sau
capacitatea economică de relocare a companiei (Caves, 1996, Pennings &
Sleuwaegen, 2000) (Chan, Gau, & Wang, 1995; Maskell, 2001; Van Vilsteren &
Wever, 1999).
 Abordarea comportamentală este foarte apropiată de punctul de vedere al
resurselor, care consideră că resursele și capabilitățile interne sunt principalii
predictori ai comportamentului și performanței unei companii (Barney, 1991;
Becerra, 2008).
 Într-adevăr, acestea pot deveni principalele motoare ale procesului de luare a
deciziilor (prin deciziile strategice), dar și principalele obstacole în calea
relocării, deoarece pot fi legate de o anumită locație datorită unor investiții
anterioare specifice (Dyer, 1996).
PROBLEME CREATE DE DELOCALIZARE
STUDIU DE CAZ: CEASURILE SWISS-MADE

Cei care cumpără un ceas cu eticheta 'Swiss-made' crezând că este vorba de un ceas produs în
întregime în Elveţia ar putea să se înşele, în condiţiile în care o parte din componente precum
cadranele, geamul sau cutiile ceasurilor sunt produse în China, Thailanda sau Mauritius, pentru
ca la final să ajungă în ceasurile care sunt vândute sub eticheta 'Swiss-made' .

Regulile pentru producătorii care doresc să beneficieze de prestigioasa etichetă 'Swiss-made',


pentru care cumpărătorii sunt dispuşi să plătească o primă, au fost înăsprite. Cerinţa cheie este
ca 60% din costurile de producţie să fie suportate în Elveţia, faţă de pragul de 50% în trecut care
se aplica doar mecanismului principal al ceasului.

Noile reguli sunt menite să crească încrederea cumpărătorilor în eticheta 'Swiss-made' şi să


protejeze industria elveţiană de orologerie de concurenţă, în special de cea asiatică.

Înăsprirea regulilor a făcut mai dificilă reducerea costurilor pentru producătorii de ceasuri
elveţiene mai ieftine într-un moment în care industria trece printr-o criză severă. În schimb, au
permis producătorilor de ceasuri mai scumpe să majoreze ponderea componentelor care vin din
Asia pentru a-şi proteja marjele de profit.
Mărcile de ceasuri cele mai accesibile au dificultăţi în a face profit în Elveţia din cauza salariilor
ridicate, marjelor reduse şi concurenţei străine intense care împiedică producătorii elveţieni să
majoreze preţurile. Datele publicate de Federaţia industriei elveţiene de orologerie arată că
exporturile de ceasuri cu preţuri de până la 600 de franci (514 euro) au scăzut cu 11% în
primele zece luni ale lui 2017 comparativ cu perioada similară a anului 2016, faţă de o creştere
de 2,4% pentru toate categoriile de ceasuri.

În ultimii ani au apărut companii specializate care oferă mărci de ceasuri care beneficiază de
eticheta 'Swiss-made', chiar dacă delocalizează la maxim producţia de componente în ţările cu
costuri reduse. De exemplu, EOS Watch Development promite pe site-ul său de Internet să
livreze ceasuri 'Swiss-made' care permit clienţilor să facă economii prin combinarea
furnizorilor elveţieni cu cei asiatici.

Pe segmentul ceasurilor de top, unde un exemplar se vinde pentru mai multe mii de franci,
scăderea puternică a cererii după criza financiară din 2008 a dus la diminuarea profiturilor.
Si in aceste cazuri pot fi gasite cadranele produse in Mauritius, unde salariile sunt mult mai
mici, dar datorită unor operaţiuni tehnice realizate în Elveţia aceste cadrane pot beneficia de
eticheta 'Swiss-made'. Industria de orologerie reprezintă aproximativ 10% din exporturile totale
ale Elveţiei şi asigură aproximativ 57.000 de locuri de muncă.
DEGLOBALIZAREA – TEORIA DECUPLĂRII
 În august 2006, americanii îşi permiteau încă luxul să poarte discuţii
constructive la adresa conceptului de recesiune. Aşa cum pentru
piaţa de capital scăderile sunt considerate doar corecţii, efectele
unei posibile recesiuni au fost prezentate în lumina oportunităţilor
specifice: scăderea inflaţiei, eliminarea activităţilor şi antreprenorilor
neproductivi şi ineficienţi, restructurarea factorilor de producţie.
 La urma urmelor, în 1982 Portugalia, în 1989 Marea Britanie, şi
Spania doi ani mai târziu, au reuşit să îşi reducă deficitul de cont
curent intrând în recesiune.
 Deficitul de cont curent nu a fost pentru americani o problemă, deşi
ani la rând politicile fiscale au fost blânde, iar cheltuielile bugetare
au crescut, fără a mai lua în calcul imensele cheltuieli datorate
multiplelor teatre de război ale Americii.
TEORIA DECUPLĂRII
 Cum a fost posibil acest lucru?
 Au fost tipăriţi dolari, iar restul lumii s-a înghesuit să îi
cumpere. Nu există nici un activ mai sigur, decât biletul de
bancă al celei mai puternice economii a lumii.
 Oamenii au ştiut că atât timp cât deţin dolari, deţin şi
posibilitatea de a-i schimba la loc într-un bun sau serviciu pe
cea mai sigură piaţă din lume.
 Prin urmare reieşeau încă o dată la iveală fundamentele
încrederii în green buck: conservarea puterii de cumpărare,
asigurată de stabilitatea sa, şi siguranţa mediului de schimb al
acestuia.
 Aproape jumătate din dolarii emişi au luat practic drumul
străinătăţii până în anul 2007, în preajma izbucnirii crizei.
TEORIA DECUPLĂRII
 Revenind acum la problema recesiunii şi a imediatei
consecinţe a acesteia, este limpede ce America ar fi ales,
dacă ar fi avut posibilitatea, între recesiune şi inflaţie:
aceasta din urmă ar fi speriat cumpărătorii de dolari.
 Trilioane de dolari s-ar fi reîntors în America, scoţând la
iveală adevărata dimensiune a deficitului de cont curent,
cu obligaţia autorităţilor de a inversa politica expansivă a
consumului.
 Complicatele instrumente derivate care au stat la baza
crizei subprime au avut toate ingredientele necesare
prezente în istoria Americii şi cu alte ocazii.
TEORIA DECUPLĂRII
 Puţini au fost însă cei care au mai abordat recesiunea din acea perspectivă
demult uitată.
 În 1871, în America au fost construite 6000 de mile de cale ferată, ceea ce
ocupa aproape 10% din forţa de muncă industrială. Până în 1875 lungimea
construită a căii ferate era de aproximativ 2000 de mile, iar forţa de muncă
industrială de numai 3%, aproape proporţional. Calea ferată nu este un bun
vandabil. Din această cauză, ca bun final, nu a mai generat efecte mercantile
care să mai solicite mai departe aceeaşi forţă de muncă, iar muncitorii au
rămas fără slujbe.
 În 2007, numărul de muncitori şi mărimea capitalului angajate în piaţa
imobiliară au fost cele mai mari din ultimii 50 de ani.
 Ca şi calea ferată, deşi casele sunt bunuri vandabile, sunt bunuri de folosinţă
îndelungată cu volatilitate redusă, tranzacţionate doar de câteva ori, cel mult,
pe toată durata existenţei lor.
 În 2006 America, dacă ar fi dorit să îşi reducă la 2,5% deficitul de cont curent,
trebuia să restructureze forţa de muncă industrială cu 17% în creştere în
domeniul producţiei manufacturiere.
 Nu a avut cum, deoarece oamenii erau deja prea absorbiţi de strălucirea de
scurtă durată a pieţei imobiliare. Colapsul acesteia care a urmat avea aşadar
intrarea în scenă anunţată.
TEORIA DECUPLĂRII
 Ultimele stadii ale boom-ului economic 2001-2007 au aparţinut marilor
economii emergente, Brazilia, India, dar mai ales, China.
 Impetuoasa rată de creştere a economiei chineze se sprijinea pe
eficienţa exportului, numai că această eficienţă, teoretic, este asigurată
de devalorizarea propriei monede faţă de cea a ţării care reprezintă
principala piaţă de desfacere.
 Prin urmare, cum era şi firesc, China şi-a subevaluat cât a putut yuanul
în raport cu dolarul, cumpărând Bonurile de Trezorerie şi menţinând
inflaţia în Statele Unite la un nivel redus, în ciuda deficitului de cont
curent.
 În toamna lui 2006 însă, rezervele Chinei atinseseră echivalentul unui
trilion de dolari, din care 70% erau creanţele asupra Statelor Unite.
 Susţinerea artificială a dolarului a făcut ca obligaţiunile americane să
ofere un venit fix cu o putere de cumpărare mai mare, fapt ce s-a
repercutat şi asupra ratelor ipotecare, înrăutăţind situaţia pieţei
imobiliare americane. Din acel moment, practic nu se mai putea da
înapoi.
TEORIA DECUPLĂRII
 China era obligată să susţină dolarul sau cel puţin să nu agreeze o
devalorizare a acestuia, deoarece ar fi pus în pericol peste 70% din
propriile rezerve, aşa că a cumpărat în continuare dolari, deoarece
alternativa de a cumpăra aur sau petrol nu reprezenta nici pe departe o
soluţie. Trilionul în rezerve ar fi rămas aproape intact.
 Cu rezerve de petrol pe jumătate de an, pentru a căror cerere ar fi
ridicat preţul barilului de aproape trei ori, s-ar fi cheltuit numai 8% din
rezerve, iar cu numai 5% ar fi cumpărat întreaga producţie anuală a
tuturor minelor de aur. Prin urmare, jocul yuan-dolar a continuat.
 În 2006, economiile emergente puteau revendica fără nici un fel de
dubiu meritul imprimării creşterii economice la nivel mondial.
 Ultima dată când se mai întâmplase acest lucru era înainte de 1820, pe
vremea când nici măcar Anglia nu îşi definitivase revoluţia industrială.
 Pe atunci, India şi China erau cele mai mari economii ale lumii.
 Punctul forte al acestei mândrii era asigurat de faptul că
această dezvoltare se baza pe creşterea consumului intern, şi
nu pe export în mod necesar.
 Dar cum rămâneau cu trilionul de dolari excedent, chinezii nu
prea au ştiut să răspundă. De fapt, muntele acesta de bani
desemna exact importanţa exportului pe care o infirmau.
 Acest entuziasm emergent a stat la baza uneia dintre cele mai
la modă teorii ale anilor 2000: The Decoupling Theory - Teoria
decuplării (a restului lumii de economia Americii, rolul
acesteia din urmă urmând a fi preluat de marile economii
emergente, conduse de China şi India) (așadar, pietele
emergente ar putea evolua independent de economiile
dezvoltate).
 Nu este o tragedie dacă America nu mai conduce lumea sau cel puţin
economia mondială. Civilizaţia occidentală a mai văzut filmul acesta,
rolul principal fiind jucat pe atunci de Marea Britanie.
 America ar fi avut un alt rol, la fel China sau India. S-a estimat că până în
2040, economia Chinei o va întrece pe cea a Statelor Unite.
 S-a mai spus că productivitatea şi costurile reduse ale Chinei vor fi
întotdeauna specialitatea sa. Sute de milioane de indivizi, adică toată
forţa de muncă de tip blue-collar job din America, Europa şi Japonia,
stau la coadă să intre oricând în câmpul muncii, atunci când actualii
muncitori îşi vor redefini pretenţiile materiale şi vor cere mai mulţi bani.
 Nimeni nu îşi mai permite un asemenea lux, nici măcar India sau alte
economii emergente mari, deoarece China şi-a dezvoltat pe cât posibil
şi infrastructura.
 Probabil că în asemenea ritm, China va întrece mai devreme America,
dar numai cu condiţia să explice cum o ţară, care are pretenţia că nu se
bazează pe export, are excedent de o mie de miliarde dolari, din care
70% în Bonuri de Trezorerie ale Statelor Unite.
 Cu o Americă în recesiune şi cu consumatori sărăciţi, fără posibilitate de
împrumut, este greu de crezut că va mai conta costul redus al forţei de
muncă al muncitorului chinez.
 China nu va mai avea cui să vândă şi pe cine să ameninţe cu creşterea ei
economică de două cifre pe an, ce va deveni istorie, la rândul ei. Și este
şi mai greu de crezut că cererea internă a Chinei, cu disparităţi imense
ale nivelului de trai dintre urban şi rural, va putea umple golul. Dacă
totuşi va reuşi, iar creşterea economică a Chinei va fi susţinută de
urbanizarea forţată, atunci teoria decuplării va deveni una a autarhiei.
 Chinezii au făcut un calcul foarte simplu, sau, mai precis, i-au îndemnat
pe analiştii economici să-l rezolve.
 Au plecat de la teoria avantajelor comparative a lui David Ricardo, figură
centrală a liberalismului clasic englez, şi au formulat o serie de
argumente cu privire la necesitatea actualizării acesteia.
 În mare, teoria avantajelor comparative evidenţiază avantajele pe care
le au statele în schimburile internaţionale, atunci când fiecare se
specializează în producerea acelui bun care se desfăşoară cu o
productivitate mai mare decât cealaltă parte.
 Ani la rândul, plecându-se de la ipoteza conform căreia în statele
dezvoltate există forţă de muncă înalt calificată, iar în statele în curs de
dezvoltare forţă de muncă mai slab calificată, schimburile internaţionale
aveau un sens clar formulat.
 În America, Japonia şi Vestul Europei se produceau bunurile finale care
încorporau valoare adăugată mai mare, iar în economiile în curs de
dezvoltare, în special în Asia, se produceau bunurile mai puţin
complexe, care se încadrau mai bine substituţiei capitalului cu munca
brută.
 Era vorba aşadar de global capital-labour ratio, adică acel indicator care
determină raportarea remunerării capitalului la cea a muncii. Aceasta a
fost întotdeauna mică pentru economiile emergente din Asia. După
2000 forţa de muncă adăugată de China, India şi, ceva mai târziu, de
Rusia, au dublat practic forţa de muncă reprezentată de blue-collar
workers, de la 1,5 miliarde, la 3.
 Concurenţa acerbă de pe piaţa muncii a obligat muncitorii din statele
dezvoltate să îşi reducă pretenţiile salariale.
 Numai că până au conştientizat acest lucru, capitalul a
început să zboare în acest paradis al costului redus al
forţei de muncă.
 Procesul a fost atât de intens încât global capital-labour
ratio s-a modificat în favoarea economiilor emergente,
puţin câte puţin, în ciuda dublării forţei de muncă
susţinute de acestea.
 Mai mult decât atât, capitalul a ajutat economiile
emergente să intensifice investiţiile în capitalul uman,
astfel încât pe lângă blue-collar workers au început să fie
zăriţi din ce în ce mai des şi white-collar accountants sau
alte tipuri de golden-boys.
 Anul 2006 a fost unul al încrederii, dar şi al iluziilor. Cererea de petrol
a explodat dar, paradoxal, preţurile bunurilor au scăzut, datorită
volumelor mari produse în economiile emergente. Salariile din statele
dezvoltate au rămas aproximativ constante sau chiar au scăzut, de
teama celor trei cuvinte: „Made in China”.
 Cei mai câştigaţi au fost consumatorii finali. A fost probabil anul de
aur al decadei sale, dar norii negri se întrezăreau la orizont pentru
cine era dispus să vadă realitatea.
 Rezervele Chinei în Bonuri de Trezorerie au îndepărtat pericolul
inflaţionist, ceea ce a permis Fed-ului să se hazardeze în scăderea
ratei dobânzii şi încurajarea consumului.
 Atât timp cât bunurile erau ieftine, iar piaţa imobiliară în creştere, în
statele dezvoltate s-a trecut cu vederea stagnarea salariilor, pentru că
oamenii aveau cu ce să cumpere, pe baza unei îndatorări perpetue
prin care îşi permiteau orice. Îndatorarea se sprijinea în mare măsură
pe unul dintre activele cele mai sigure: pământul.
 Nimeni nu s-a gândit că piaţa imobiliară nu poate creşte la nesfârşit şi
că, la un moment dat, încrederea în contractarea de noi ipoteci pe
baza volatilităţii crescătoare a preţurilor caselor trebuia să înceteze. În
acest fel a fost creat contra-fundamentul crizei imobiliare care avea să
elibereze bestia.