ANATOMIA SI FIZIOLOGIA

RINICHILOR

CURS I
NEFROLOGIE
 FUNCŢIILE RINICHIULUI

1. Funcţia excretorie: eliminarea substanţelor azotate, a

toxinelor, drogurilor prin ultrafiltrare glomerularǎ
(UF), reabsorbţie şi secreţie tubularǎ. UF nu conţine în
mod normal proteine.
2. Reglarea compoziţiei şi volumului de fluide din
organism, menţinerea echilibrului acido-bazic.
3. Funcţie endocrinǎ:
- secreţie de hormoni – renina, eritropoietina, vit D3
activǎ
- degradarea unor hormoni polipeptidici
- locul în care acţioneazǎ hormoni secretaţi în alte
organe.
 ANATOMIA RENALĂ

- situaţi retroperitoneal, în reg. lombară

- se întind pe trei vertebre şi jumatate: polul superior la T12 şi
polul inferior la L3
- în centrul zonei concave este hilul, care primeşte vase de
sânge, limfatice şi nervi precum şi sinusul renal, în care se
deschide ureterul şi formează pelvisul renal
- R sunt în contact cu diafragmul şi se deplasează odată cu
respiraţia
- sunt alcătuiţi din parenchim şi sistemul colector.
 ANATOMIA RENALĂ I

- în secţiune frontală la nivelul parenchimului se

delimitează o zonă corticală externă şi o zona medulară
internă.
• Zona corticală externă, cortex – de la capsulă până la
bazele piramidelor Malpighi
• La adult grosimea cortexului este de 14 mm şi cuprinde
o zonă îngustă subcapsulară, lipsită de corpusculi
Malpighi, cortex corticis, şi cortexul subjacent, bogat în
corpusculi Malpighi, labirintul.
• Zona medulară: de la baza piramidelor până la papile.
 ANATOMIA RENALĂ II

• Fiecare R are 10 – 18 piramide conice, piramide Malpighi,

cu aspect striat.
• Piramida prezintă o bază şi o papilă care bombează în
lumenul unui calice mic. De la baza fiecarei piramide se
proiectează prelungiri radiare medulare cu vârful spre
exterior, piramidele Ferren, în jur de 500 pentru fiecare
piramidǎ Malpighi.
• Piramidele sunt separate printr-o bandă de ţesut
asemănătoare labirintului, coloana Bertin. Teritoriul centrat
de o piramidă Malpighi limitat lateral printr-o linie care
trece prin mijlocul unei coloane Bertin constitiue un lob
renal. Teritoriul centrat de o piramidă Ferrein constituie un
lobul renal.
• Sistemul colector:
- calice, formaţiuni în formă de pâlnie în care drenează piramidele renale
- vârfurile piramidelor formează papila renală în care intră calicele minore;
- fiecare papilă prezintă 15 – 20 de mici perforatii, formand area cribrosa
- calicele minore, în număr de 8 – 10, formează 2 – 3 calice majore;
- calicele majore se unesc şi formează pelvisul renal, care drenează în ureter.
• Nefronul este unitatea structurală şi funcţională a R, compus din:
- corpusculul renal (glomerulul Malpighi) ce este implicat in formarea urinei si
este situat in zona corticala
- si dintr-un conduct – tubul urinifer, ce intervine in concentrarea finala a urinei
si serveste drept conduct excretor, fiind situat atat in corticala cat si in
medulara: tubul proximal, ansa Henle, tubul distal.
- Fiecare nefron se prelungeste cu un tub colector, care se leaga cu canalul
colector. Canalul colector nu face parte din nefron (origine embriologica
diferita). Fiecare R contine 300 000 – 1 200 000.
 NEFRONUL

• Nefronul reprezintă unitatea morfofuncţională a

rinichiului. Parenchimul renal este compus din
numeroşi nefroni, fiecare din aceştia având o
irigaţie sanguină proprie.
• Urina se formează ca urmare a activităţii acestor
nefroni, iar funcţia renală, în totalitate, poate fi
considerată ca o sumă a funcţiei exercitate de
cele aproximativ 2 milioane de nefroni.
• Glomerulul, la rândul sau este alcǎtuit din capsula
Bowmann (extremitatea sfericǎ închisǎ a tubului)
şi dintr-un ghem de capilare.
 NEFRONUL

• Nefronul reprezintă unitatea morfofuncţională a

rinichiului. Parenchimul renal este compus din
numeroşi nefroni, fiecare din aceştia având o
irigaţie sanguină proprie.
• Urina se formează ca urmare a activităţii acestor
nefroni, iar funcţia renală, în totalitate, poate fi
considerată ca o sumă a funcţiei exercitate de
cele aproximativ 2 milioane de nefroni.
• Glomerulul, la rândul sau este alcǎtuit din capsula
Bowmann (extremitatea sfericǎ închisǎ a tubului)
şi dintr-un ghem de capilare.
 NEFRONUL

• Nefronul este unitatea structurală şi funcţională a R,

compus din:
- corpusculul renal (glomerulul Malpighi) ce este implicat
în formarea urinei şi este situat în zona corticalǎ
- şi dintr-un conduct – tubul urinifer, ce intervine în
concentrarea finalǎ a urinei şi serveşte drept conduct
excretor, fiind situat atât în corticalǎ cât şi în medularǎ:
tubul proximal, ansa Henle, tubul distal.
• Fiecare nefron se prelungeşte cu un tub colector, care
se leagǎ cu canalul colector. Canalul colector nu face
parte din nefron (origine embriologicǎ diferita). Fiecare
R contine 300 000 – 1 200 000.
Nefronul
• Corpusculul renal/ Malpighi are doi poli: vascular şi urinar:
- la polul vascular pătrunde arteriola aferentă care se împarte în 4 – 6
ramuri, drenate apoi de arteriola eferentă care părăseşte polul
vascular
- la polul urinar, camera urinară se deschide în tubul proximal.
• Corpusculul renal este alcătuit din glomerul, capsula Bowman şi
aparatul juxtaglomerular.
• Glomerulul este format dintr-o reţea capilară. Fiecare capilar
reprezintă o ansă vasculară, dispusă între două arteriole realizând o
reţea admirabilă. Capilarele sangvine se înfăşoară în jurul axelor
mezangiale, alcǎtuite din matricea mezangială.
• Capsula Bowman are două foiţe, parietală şi viscerală, care
delimitează camera urinară. Foiţa viscerală (epiteliul podocitar)
înveleşte capilarele glomerulare şi suporturile lor. Foiţa parietală
(epiteliu pavimentos simplu) se sprijină pe membrana bazală, la
polul vascular se răsfrânge şi se prelungeşte cu foiţa viscerală; la
polul urinar se continuă cu epiteliul tubului proximal.
• Componentele nefronului:
- corpusculul R = glomerulul
- tubul contort proximal
- ansa Henle
- tub distal
- tub colector.

• Glomerulii renali sunt ghemuri de capilare situate între

arteriola aferentă si eferentă, sustinute de tesut
interstitial (mezangiu).
• Mezangiul este compus din: celule mezangiale si o
matrice extracelulară, în contact direct cu endoteliul
capilar.
 FIZIOLOGIA TUBULARĂ

• Urina primitivǎ – reabsorbţie tubularǎ şi/ sau secreţie, prin

mecanism activ sau pasiv (gradient de concentraţie)
• 1. Tubul proximal
- lungime de 14 – 15 mm (nefronul are 2 – 5 cm)
- diametru 50 – 60 microni
- lumenul este mǎrginit de celule cu microvilozitǎţi citoplasmatice la
polul apical, capacitate sporitǎ de schimb între tubul contort şi urina
primitivǎ
- membrana apicalǎ este acoperitǎde un înveliş de glicocalix bogat în
enzime, capabil de a scinda molecule şi a permite transportul lor
transmembranar
- membrana citoplasmaticǎ bazalǎ şi lateralǎ prezintǎ invaginaţii
bogate în mitocondrii; aceste prelungiri se interdigiteazǎ şi se
reunesc prin joncţiuni strânse cu celulele învecinate şi amplificǎ
suprafaţa de schimb, facilitând reabsorbţia.
• Tubul contort proximal are ca funcţie principalǎ reabsorbţia
apei şi a unor solviţi. Ultrafiltratul se reduce la 70% prin
reabsorbţie izotonǎ, legatǎ de permeabilitatea mare şi
omogenǎ a acestui tub pentru apǎ, NaCl, uree etc.
• Glucoza este reabsorbitǎ activ şi în întregime în tubul
proximal, cu condiţia ca nivelul sanghin sǎ fie < 10 mmol/l.
Bicarbonaţii sunt reabsorbiţi dacǎ nivelul plasmatic < 27
mmol/l.
• În pars convoluta a tubului proximal se reabsorb electroliţi
Na, K, Cl, HCO3, Ca, HPO4, aminoacizi, glucozǎ şi apǎ.
• Secreţia de acizi organici şi baze are loc în principal în pars
recta. Aceastǎ porţiune este susceptibilǎ la injuria
nefrotoxicelor.
• Formarea urinii începe la nivelul barerei de
filtrare glomerulară, cu o suprafaţă de 0.27 mp
pentru fiecare rinichi. Filtrul glomerular este
alcătuit din trei straturi:
- endoteliu fenestrat (celulele endoteliale prezintă
pori de 70 – 100 nm diametru)
- membrana bazală glomerulară şi
- epiteliu podocitar. Această structură complexă
este permeabilă pentru apă şi molecule mici, dar
reţine cea mai mare parte a proteinelor şi alte
molecule mai mari, precum şi elemente figurate
ale sângelui.
• Membrana bazală glomerulară este o structură fibrilară densă,
cu o grosime de 350 nm şi reprezintă singura barieră anatomică
între sânge şi urină.

• Este mǎrginită de endoteliul capilar fenestrat şi învelişul

podocitar.

• MBG are trei straturi cu densitate optică diferită: mijlociu,

dens – lamina densa şi două straturi cu densitate optică joasă,
de o parte şi alta a laminei densa, lamina rara internă şi lamina
rara externă.

• În MBG se găsesc proteoglicani care conferă încǎrcǎtura

negativă MB, astfel fiind împiedicată filtrarea albuminelor la
pacientul sănătos.
• Epiteliul podocitar (foiţa viscerală a capsulei Bowman) este format
din celule voluminoase (podocitele) care prezintă
- prelungiri citoplasmatice de ordinul 1 – corespund proceselor
majore
- prelungiri citoplasmatice de ordinul 2
- prelungiri citoplasmatice de ordinul 3 – corespund proceselor
minore – pedicele.
• Podocitul se sprijină pe MBG prin extremitatea pedicelelor. Spaţiul
dintre pedicelele adiacente este numit fantă de filtrare şi este
obturat de o membrană subtire numit diafragmă. Aceasta conţine o
proteină care constituie elementul cheie în bariera de filtrare.
Procesele pediculate au la suprafaţa lor un înveliş încărcat negativ,
cu rol în menţinerea structurii şi funcţiei normale a barierei de
filtrare. Îndepartarea acestui strat anionic produce dispariţia
pediceelor şi înlocuirea sa cu o bandă continuă de citoplasmă de-a
lungul MBG. Modificari asemănătoare (ştergerea sau fuziunea
pediceelor) apar în proteinurii.
- Mezangiul glomerular este suportul structural al capilarelor
glomerulare, alcatuit din celule mezangiale si matricea mezangială.
Celulele mezangiale se comportă ca celule musculare netede şi
prezintă proprietăţi contractile şi fagocitare.
 APARATUL JUXTAGLOMERULAR

• Este situat la polul vascular al corpusculului Malpighi şi este alcătuit din

glomus, macula densa şi lacis. Are rol în reglarea presiunii arteriolare
glomerulare.
• Glomusul este o structură localizată în peretele arteriolei aferente,
înaintea diviziunii ei şi este reprezenată de celulele musculare netede ale
mediei, modificate, având caracter de celule glandulare şi contractile –
celule mioepitelioide. Glomusul primeşte numeroase terminaţii nervoase
simpatice.
• Macula densa este situată la nivelul tubului contort distal, în zona de
contact cu polul vascular al corpusculului Malpighi. Celulele TCD de la
acest nivel sunt mai înalte şi mai înguste, cu prelungiri citoplasmatice
bazale care se insinuează între celulele mioepiteloide ale glomusului.
• Lacisul este reprezentat de mezangiomul extraglomerular, situat între
macula densa şi cele două arteriole glomerulare. Este alcatuit din celule
mezangiale, cu proprietăţi contractile.
 APARATUL JUXTAGLOMERULAR

• Rolul AJG este de a corecta diminuarea presiunii arteriolare, la

nivelul baroreceptorilor (celulele glomusului arteriolei aferente).
Chemoreceptorii (celulele maculei densa a TCD) detectează
variaţiile de volum şi/ sau compoziţia urinii.
• Ca răspuns, se secretă renina la nivelul celulelor glomusului.
• Celulele lacisului modulează şi transmit semnalele emise de
celulelel maculei densa către celulele glomusului şi la celulele
mezangiale din tijele glomerulului.
• Contracţia celulelor mezangiale pe care se sprijină direct capilarele
glomerulare modifică dispoziţia spaţială a capilarelor şi de aici
presiunea hidrostatică intracapilară.
• Concentratia de NACl de la nivelul maculei densa reglează fluxul
sanghin glomerular printr-un mecanism numit feedback
tubuloglomerular.
• Substanta corticala este compusa din glomeruli si din
portiuni sinuoase proximale si distale ale tubilor, iar
substanta medulara este formata din segmentele
descendente si ascendente ale tubilor si din sistemul
de canale colectoare.
• Acest epiteliu se sprijina pe o membrana bazala
continua, mucopolizaharidica, putin diferentiata la
nivelul diferitelor segmente tubulare. Ea insoteste
stratul epitelial de-a lungul intregului tub urinifer, fiind
in directa legatura proximala cu bazala capsulei
Bowman.
• Interstitiul renal a depasit sfera preocuparilor
anatomo-patologice, semnificatia rolului sau functional
fiind apropiata din ce in ce mai mult de mecanismul
formarii si concentrarii urinei atat in conditii fiziologice,
cat si in conditii patologice.
• Arteriola aferenta, dupa ce se capilarizeaza, se
continua cu arteriola eferenta, aceasta
prezentand un diametru mult mai mic decat
prima.
• Dupa ce paraseste glomerulul, arteriola eferenta
se indreapta spre portiunea tubulara a
nefronului.
• Ajungand la nivelul portiunii proximale a tubului,
arteriola eferenta se ramifica intr-un grup de
capilare (capilarele peritubulare) care se
incolacesc in jurul acestuia, continuandu-se cu
sistemul venos.
 Membrana filtrantă glomerulară
• Membrana filtrantă glomerulară este alcătuită din 3 straturi:
• 1. Stratul endotelial (lamina fenestrata):
• - formează o retea cu ochiuri laxe
• - barieră eficientă numai pentru elementele figurate ale sângelui
• 2. Membrana bazală (MB):
• - este alcătuită din 3 straturi: lamina rara internă, lamina densa si lamina rara externă
• - are o structură densă de gel hiperhidratat
• - barieră pentru proteinele cu GM >500.000 D
• 3. Stratul epitelial alcătuit din podocite, celule cu prelungiri citoplasmatice (pedicele sau
procese podocitare) cu ajutorul cărora se fixează pe MB. Între pedicele podocitelor se
delimiteaza spatii tuneliforme care comunică cu capsula Bowman si care sunt acoperite cu o
matrice polianionică (încărcată electric negativ) numită glicocalix.
• Glicocalixul este o bariera eficientă pentru:
• - proteinele cu GM de 150.000 D si
• - albumine (care au GM de cca. 70.000 D, dar la pH-ul sanguin normal sunt disociate ca anioni
= respingere electrostatică)
• La nivelul membranei glomerulare în mod normal, se filtrează doar proteine
cu masă moleculară mică (< 60.000 D si diametrul < 4 nm), care apoi sunt
reabsorbite în tubul proximal în proportie de 99%, deci o proteinurie
fiziologică minimă.
• PROTEINURIA renală este de 2 tipuri:
1. Proteinurie glomerulară:
- determinată de cresterea permeabilitătii membranei glomerulare
(glomerulonefrite)
- > 3 g/zi (pina la 15 g/zi)
- se caracterizează prin eliminarea de proteine cu masă moleculară mare
- poate fi:
o selectivă, de cauza: leziuni glomerulare minime, limitate la glicocalix si
consecintă: pierdere exclusivă de albumine (albuminurie)
o neselectivă: Cauza: leziuni glomerulare avansate Consecinta: pierdere de
albumine si globuline
2. Proteinurie tubulară:
- determinată de scăderea reabsorbtiei la nivelul tubului proximal (tubulopatii
/ nefropatii tubulointerstitiale)
- < 2,5 g/zi
- se caracterizează prin eliminarea de proteine cu masă moleculară mică
(lizozim, α1 si α 2 globuline)
 Structura normala a glomerulului
• Pol vascular
• Pol urinar
• Polul vascular incepe cu un ghem de capilare
care vine (vas aferent) si iese (vas eferent)
• Ghemul de capilare este inconjurat de capsula
Bowman care are 2 foite: viscerala si parietala.
 Structura normala a glomerulului
• Straturile componente propriu-zise ale glomerulului:
1. Parietal (al capsulei Bowman)
2. Visceral (capsula Bowman), format din celule podocitare, care
reprezinta invelisul extern al membranei bazale glomerulare
3. Celulele endoteliale reprezinta stratul intern al peretelui capilar
4. Membrana bazala a peretelui vascular, cu rol major in filtrare si
bariera selectiva
5. Celulele mezangiale, situate intre vasele din ghemul glomerular
6. Aparatul juxtagolmerular, la polul vascular al glomerulului, cu
macula densa cu celule specializate in rol secretor si reglarea
circulatiei sanghine, formand aparatul baro-senzitiv.
 Filtrarea glomerulara
• Urina primitivă se obţine prin trecerea fluidului plasmatic din capilarele
glomerulare în spaţiul urinar la nivelul membranei de filtrare, constituită
din:
- endoteliu capilar
- membrana bazală
- prelungiri citoplasmatice ale podocitelor care se sprijină pe MBG.
• Aceasta barieră dublă, structurală şi electrochimică, nu lasă să treacă
proteinele şi substanţele cu greutate moleculară ≥ 70 000 Da.
• Factorii care regleaza filtrarea glomerulară:
- echilibrul presiunilor hidrostatice şi oncotice în capilarul glomerular
- presiunea hidrostatică intratubulară
- debitul sanghin care traversează glomerulul
- permeabilitatea suprafeţei glomerulare (poate varia sub influenţa
angiotensinei II)
- tonusul arteriolelor aferente si eferente.
 PRESIUNEA EFICACE DE FILTRARE

• PF = PCG – (PCB + POCG)

- PF → presiunea eficace de filtrare → 10 mm Hg
- PCG → presiunea hidrostatică în capilarele glomerulare →
60 mm Hg
- POCG → presiunea oncotică a proteinelor în capilarele
glomerulare → 30 mm Hg
- PCB → presiunea hidrostatică în capsula Bowman →
20 mm Hg
• Trebuie luat în calcul şi coeficientul de ultrafiltrare (Kf);
acesta ţine cont de permeabilitatea peretelui capilar şi
suprafaţa de filtrare.
- Filtrarea glomerulară = PF x Kf
• Mecanismele de autoreglare asigură constanţa
debitului sanghin renal şi a filtrării glomerulare pentru
un interval mare de presiuni arteriale sistolice
sistemice (80 – 200 mm Hg).
• Când PAS < 80 mm Hg, scade şi fluxul sanghin renal şi
filtrarea glomerulară. Zilnic sunt elaboraţi 180 l de
ultrafiltrat glomerular (120 l/min).
• În reglarea debitului sanghin renal şi a filtrării
glomerulare intervin:
- contractilitatea mezangiului declanşată prin stimularea
receptorilor de agentii vasoactivi; apar variaţii ale
suprafeţei de filtrare, diminuând coeficientul de
ultrafiltrare
- angiotensina II, sistemică sau locală, care acţionează la
nivelul receptorilor vasculari, tubulari şi interstiţiali.
• Circulatia renală reprezintă 25 % din debitul cardiac, care trece în
fiecare minut prin cele doua artere renale. Debitul sanghin renal
DSR este de 1200 ml/min pt un DC de 5l/min, iar debitul plasmatic
renal este în jur de 600 ml/min. Este debitul cel mai crescut din
organism, cu exceptia tiroidei.
- artera renală – artere interlobulare (coloane Bertin) – artere
arcuate – artere interlobulare (artere radiale corticale) între
piramidele Ferrein – arteriole aferente corpusculi Malpighi
- arteriole eferente – capilarizare peritubulare – drenaj într-o venă
corticală – vene arcuate – vene interlobare – vene renale
- arteriolele eferente ale glomerulilor juxtamedulari formează vasa
recta, situate în piramide şi între porţiuni rectilinii ale tubului
uriniferi
• Vasa recta sunt permeabile pentru apa şi sodiu, participând la
menţinerea gradientului corticomedular.
• Rinichiul are o inervaţie simpatică bogată. Nervii simpatici însotesc
arterele renale şi arteriolele glomerulare şi se distribuie la nivelul
pereţilor arteriolari, aparatul juxtaglomerular şi la polul bazal al
unor tubi.
• Ansa Henle
- Situata in zona medulara
- Componente: portiunea dreapta terminala a tubului
proximal, ramul subtire descendent si ascendent si ramul
ascendent gros.
- Nefronii lungi (20% din nefroni)cu originea in zona juxta
medulara au ansa Henle lunga, varful ansei ajungand in
medulara interna; sunt implicati in concentrarea urinii.
- Nefronii cu ansa Henle scurta (80% din nefroni) au originea
in corticala superficiala si medie, varful ansei ajungand in
medulara externa. Participa la reglarea sodiului.
- Se descriu 4 tipuri de celule cu permeabilitate vdiferita
pentru apa. Portiunea larga, groasa a ansei Henle
corespunde tubului drept distal cu aceeasi morfologie ca si
tubul contort distal. Ansa groasa ascendenta se numeste si
segment de dilutie, impermeabila pentru apa, cu formarea
unui fluid tubular diluata. Aici se reabsoarbe Mg si
cotransportul luminal Na – K – 2Cl care este tinta de
actiune a diureticelor (furosemid).
• Tubul distal are doua portiuni: rectilinie si
contorta, aceasta in relatie cu polul vascular al
corpusculului Malpighi, arteriola aferenta a
glomerulului si cu lacisul, realizand macula
densa.
• Lumen marginit de un epiteliu cubic simplu
care se modifica la nivelul maculei, celulelel
devenind mai inale, mai inguste cu prelungiri
citoplasmatice la polul bazal. La nivelul TCD se
reabsoarbe NA sub controlul hormonal al
aldosteronului.
• Functia de concentrare
• Consecinta activitatii enzimatice importante de la
nivelul portiunii largi a ansei Henle si portiunea initiala
a TCD. Pompa Na – K – ATP-aza prezenta in tot nefronul
isi amplifica actiunea prin cotransportorul luminal Na –
K – 2Cl. Cl reabsorbit activ antreneaza NA si transporta
NACL spre tesutul interstitial peritubular, in absenta
apei. In aceste segmente se obtine o dilutie a urinilor
care devin hipotone. In aval de ansa larga Henle este
ADH. Partea terminala a TCD si canalul colector cortical
devin permeabile pentru apa., cu trecerea apei din
aceste segmente in interstitiu, dar ureea ramane in
fluidul tubular. Urina devine izotona. Mai departe,
canalul colector medular devine permeabil la uree si
apa in prezenta ADH.
• Ureea este un component principal al
osmolarităţii interstiţiului medular.
• În prezenţa ADH, ureea este absorbită în canalul
colector medular şi ajunge în ţesutul interstiţial
medular profund, antrenând şi o cantitate
moderată de apă.
• Ureea suferă un proces de reciclare. Este
preluată prin vasele recta şi ajunge la nivelul
anselor Henle scurte din glomerulii corticali,
îmbogăţind conţinutul în uree al fluidului care
ajunge în TCD.
• Datorită difuzibilităţii sale, ureea participă puţin
la gradientul osmotic şi antrenează apa legată
osmotic în mică măsură.
 Mecanismul de concentrare a urinii
• Ramura subtire descendenta este permeabila pentru apa si
impermeabila pentru sodiu si uree
• Urinile tubulare devin tot mai hipertonice, dinspre cortex spre
medulara profunda
• Ramura ascendenta subtire Henle este impermeabila pentru apa si
uree, dar reabsoarbe NaCl dupa legile osmozei, deci scade
hipertonicitatea urinei.
• Ramura ascendenta larga si tubul contort distal in portiunea initiala
sunt impermeabile pentru apa si uree si permeabile pentr Na. Cl,
Na si K se reabsorb activ iar urinile devin hipotone.
• Segmentul terminal al TCD si canalul colector cortical reabsorb apa
si urinile devin izotonice. In prezenta ADH devin tot mai permeabille
pentru apa dar nu si pentru uree.
• Canalul colector medular in prezenta ADH este permeabil pentru
uree, apa dar nu si pentru Na. Urina devine in final hipertona.
• Vasa recta (capilare situate in piramide, interpuse intre
portiunile rectilinii ale tubului urinar) permit schimburi
osmotice cu tesutul interstitial medular si prin intermediul
acestuia, cu diferitele segmente ale ansei Henle. Ele
cedeaza apa tesutului interstitial hipertonic si primesc
(pasiv) solviti din interstitiu; nplasma din vasa recta
descendente devine tot mai hipertona spre papila, in timp
ce plasma din vasa recta ascendente are o osmolaritate din
ce in ce mai scazuta, dinspre papila spre cortex, unde atinge
o valoare aproximativ normala.
• Apare un dublu gradient:
- longitudinal, intre corticala si medulara, de cca 500 mOsm;
- Transversal, intre interstitiu, fluidul tubular din anumite
segmente tubulare (ansa Henle descendenta, canal colector
cortical) si segmentul larg, ascendent al ansei Henle;
gradient de cca 200 mOsm.
• Prin insumarea schimburilor transversale apare un gradient
longitudinal corticomeedular, purtand denumirea de multiplicare
contracurent.
• Canalul colector este dispus paralel fata de ansa Henle, in forma de
U, permitand in prfezenta ADH echilibrarea osmolaritatii fluidului
tubular (initial izotonic la iesirea din cortex) cu cea din structurile
medularei, de-a lungul traiectului lor descendent. Urina finala de la
nivelul papilei prezinta o osmolaritate identica cu osmolaritatea
tesutului interstitial medular si a ansei Henle descendente.
• Recent au fost descoperite aquqporinele (AQP). Proteine ale
canalelor de apa, responsabile pentru transportul apei prin celulele
epiteliale permeabile pentru apa in nefron si alte organe. S-au
descris 10 tipuri de AQP, din care 6 in R. AQP 7 este localizata la
nivelul marginii in perie a TDP si este implicata in transportul de apa
si uree. Din cele 6 AQP renale, numai AQP 2 este reglata de ADH>
ACEst hormon stimuleaza sinteza si insertia AQP 2 la nivelul
membranei apicale a celulelor principalew din tubul colector si
inlesneste permeabilitatea pentru apa.
 Compozitia urinii finale
• Urina este in final concentrata in prezenta ADH. Apa
este economisita maxim de organism. Osmolalitatea
interstitiala medulara, a ansei Henle, a tubului colector
si a urinilor definitive poate ajunge la 1200 – 1400
mOsm/kg (de 4xosmolaritatea plasmatica). Aceste
valori caracterizeaza fenomenul de antidiureza, cu un
minim de 400 – 500 ml volum urinar in 24 h.
• In absenta ADH urinile sunt hipotone, diluate, realizand
diureza apoasa. Osmolalitatea urinilor se poate reduce
pana la 50 mOsm/kg (1/6 din osmolalitatea
plasmatica).
 Compozitia urinii normale
- Volum urinar/ 24 h: 1.5 – 2 l (500 – 2500 ml)
- Na/ 24 h: 100 – 200 mmol (6 – 12 g/ zi)
- K/ 24 h: 60 – 80 mmol (20 – 150)
- Uree: 20 – 30 g
- Densitaea: 1015 – 1020
- Osmolalitate (mOsm/ 24 h): 600 – 800
- Cretinina: 600 – 1200 mg (legate de masa musculara a individului)
- pH: 5 – 7
- Ac. Uric/ 24 h: 600 mg (2.4 – 7.2)
- Fosfor/ 24 h: 650 mg (15 – 30 mmol)
- Calciu : B – 200 – 400 mg; F – 150 – 250 mg (4 – 6 mmol)
- Glucoza: 0
- Proteine/ 24 h: < 0.05 g
• Balanta glomerulotubulara: adapteaza reabsorbtia tubulara
proximala de Na si apa la rata filtrarii glomerulare, datorita
variatiilor presiunilor hidrostatice si oncotice in capilarele
glomerulare si la nivelul capilarelor peritubulare.
• Daca apar modificari in rata de filtrare glomerulara, la
nivelul TP, sodiu reabsorbit reprezinta o fractie constanta
din cantitatea de Na filtrat.
• Recontrolul tubuloglomerular: autoreglarea ratei filtrarii si
a fluxului plasmatic renal. Originea acestui mecanism se
afla la nivelul tubului distal si aparatului juxtaglomerular.
Celulele maculei densa ale tubului distal sunt conectate cu
peretele arteriolei aferente care secreta renina si cu
celulele lacisului care se prelungesc in mezangiul
glomerular. Variatiile debitului urinar sau concentratiile
NaCl in tubul distal sunt susceptibile de a influenta
vasomotricitatea arteriolei aferente si astfel sa regleze
filtrarea glomerulara a nefrologului omolog.
 FUNCŢIA ENDOCRINĂ A RINICHIULUI

- Hormoni produşi de R: renina, eritropoietina, vitamina D3 activa

- Hormoni produşi de R şi de alte organe: PG, adenozina, oxid nitric,
kinina, endotelina, urodilatin
- Hormoni metabolizati de R: h. tiroidieni, h. steroizi, h. polipeptidici
- H care influenţeazǎ funcţia renalǎ şi echilibrul hidroelectrolitic:
peptidul natriuretic atrial, PTH, ADH, aldosteron.
• Sistemul reninǎ – angiotensinǎ – aldosteron
- Renina se secretǎ la nivelul ap. juxtaglomerular. Stimulii pt
eliberarea reninei: ↓ TAM, hipovolemia, ↓ nivelului de
catecolamine, concentraţia ↑ de NaCl în macula densa. Ang II
acţioneazǎ prin intermediul receptorilor AT 1 si AT 2. Ang II este un
puternic vasoconstrictor, stimuleazǎ secretia de aldosteron şi
catecolamine, retenţia de Na în tubul proximal, stimuleazǎ centrul
setei.
• Ang II produce la nivel R vasoconstricţia arteriolei aferente
şi a arteriolei eferente (mai accentuatǎ pe a. eferentǎ),
↓fluxului plasmatic renal cu menţinerea ratei de filtrare
glomerularǎ.
• Aldosteronul se sintetizeazǎla nivelul corticosuprarenalei.
Secreţia este stimulatǎ de Ang II, K, ACTH şi inhibatǎ de
hormonul natriuretic atrial. Renal, aldosteronul acţioneazǎ
prin stimularea NA – K – ATP-azei de la nivelul membranei
bazolaterale provocând reabsorbţia Na, secreţia de K şi H la
nivelul tubului colector.
• PG renale (acizi grasi nesaturati, derivati din acidul
arahidonic sub actiunea ciclooxigenazei). Au proprietǎţi
vasodilatatoare dar şi vasoconstrictoare. În mod normal PG
au efect minim renal. În condiţii de hemoragie, insuficienţǎ
cardiacǎ congestivǎ, depleţie de volum, PG vasodilatatorii
(PGE2, PGI2) contracareaza efectele Ang II si ale
catecolaminelor. Tx A2 este vasoconstrictor renal cu ↓ FSR
si a RFG.
 ERITROPOIETINA

• Este o glicoproteinǎ sintetizatǎ la nivel renal în celulele

peritubulare interstiţiale de la joncţiunea corticomedularǎ
(90%) şi la nivel hepatic. Sinteza este stimulatǎ de hipoxie
(anemie, ischemia R). Ep acţioneazǎ asupra unitǎţilor
formatoare de colonii (CFU) ale celulelor eritroide şi
stimuleazǎ producţia de globule roşii de cǎtre mǎduvǎ şi
eliberarea de reticulocite în sange.
• Producţia de eritropoietinǎ este stimulata de: HIF – 1
(hipoxia inducible factor 1), PG, vasopresinǎ, radicali liberi
de oxigen, androgeni. AINS, unele citokine (IL – 1, FNT alfa)
blocheazǎ producţia de Epo.
• Epo are şi efecte pleiotrope (limitarea apoptozei în leziunile
de ischemie – reperfuzie la nivel renal, miocardic şi
cerebral).
 VITAMINA D

• Vit D este metabolizatǎ la nivelul ficatului (25 – HO vit D) şi din nou

la R în 1,25 – diHO – vit D. Acest metabolit este cel mai activ asupra
absorbţiei intestinale de Ca.
• R are receptori pt h. paratiroidian, aldosteron.
• Degradeazǎ numerosi h.:
- insulina
- glucagon
- gastrina
- h. paratiroidian.
• În insuficienţa renalǎ nivelul plasmatic al unora dintre aceşti
hormoni poate ↑, ca urmare a ↑ duratei lor de viaţǎ.
- Se poate explica astfel ↑nivelului gastrinei în BCR sau ↓
necesitǎţilor de insulinǎ la diabeticii cu insuficienţǎ renalǎ.
Anatomia si functiile rinichiului
Reabsorbtia apei in nefron