Sunteți pe pagina 1din 20

Proiectul „Promovarea şi consolidarea în rîndurile

populaţiei regiunei sud a dreptului privind protecţia


consumatorilor în domeniul siguranţei alimentare„

MÎNDRU
CRISTINA
Sumarul Proiectului

 Proiectul are ca scop promovarea şi consolidarea în rîndurile populaţiei regiunei sud ( cu


posibilitatea extinderii pe viitor în Unitatea Administrativ Teritorială Găgăuzia ce cuprinde
raioanele Vulcăneşti, Comrat, Ceadîr-Lunga ) a dreptului privind protecţia consumatorilor în
domeniul siguranţei alimentare.
 Activităţile de bază ale Centrului Regional de Asistenţă a Consumatorului în Domeniul Siguranţei
Alimentare vor fi:
 1. Crearea Centrului în regiunea de sud a Republicii Moldova.
 2. Prestarea serviciilor de consultanţă juridică.
 3. Conlucrarea cu Centrul de Sănătate Publică Cahul, Direcţia Protecţia Consumatorilor Cahul,
Centrul Naţional pentru Siguranţa Alimentelor şi alte instituţii competente.
 4. Organizarea meselor rotunde cu temele: „Situaţia la zi privind protecţia consumatorilor în
domeniul siguranţei alimentare; Organele de protecţie a Dreptului de Consumator”.
Contextul Proiectului

 În timpul de faţă, Republica Moldova, se află într-o perioadă de tranziţie, fapt ce


duce la o goană după îmbogăţire a agenţilor economici, astfel, fiind ignorată şi
neglijată sănătatea şi securitatea alimentară a consumatorilor. Majoritatea
consumatorilor întîmpină probleme şi nu cunosc modalitatea de protejare a
drepturilor de consumator, ajungînd în cele din urmă să aibă de suferit emoţional,
financiar, etc.
 Republica Moldova în conformitate cu responsabilitatea faţă de Organizaţia
Mondială a Comerţului şi-a asumat rolul de a promova politici pentru
îmbunătăţirea calităţii produselor şi siguranţei alimentare. Totodată Republica
Moldova a parafat acordul de asociere cu Uniunea Europeană, fapt ce impune
ajustarea cadrului normativ şi singuranţa alimentară privind protejarea sănătăţii
şi interesele consumatorilor la standarte europene.
 Conform raportului AGENŢIEI PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORULUI pe anul
2018 sau efectuat 2142 de controale la agenţii economici la nivel de ţară. Dintre
care 387 au fost pe prestarea serviciilor alimentare şi au fost depistate 271 de
încălcări.
 În anul 2018 la nivel de ţară au parvenit 235 de petiţii şi 791 de apeluri
telefonice privind încălcări ale produselor alimentatre dintre care
raioanele:
 Cahul - 20 de petiţii, apeluri telefonice -18,
 Cantemir -6 petiţii, 13 apeluri,
 Leova – 3 petiţii, 8 apeluri,
 Agenţi economici reclamaţi de 3 ori sau mai mult, care activează şi în
raionul Cahul:
 ÎCS „Fourchette-M” SRL -12 petiţii, 4 s-au confirmat, produse alimentare.
 Conform Raportului Naţional al Centrului Naţional de Sănătate Publică pe
perioada anului 2018,
 Ponderea medie republicană a probelor produselor alimentare
necorespunzătoare normativelor sanitare prin parametrii micro biologici
constituia 5,8%.
 Contaminarea supra limită cu elemente toxice constituia 6,8%.
 Ponderea depăşirii conţinutul de aditivi constituia 3,0%.
 Au fost înregistrate 10033 focare de boli infecţioase provocate de
produsele alimentare infectînd 10550 persoane.
 Au fost înregistrate 171 de cazuri otrăviri cu ciuperci.
 Au fost interzise plasarea pe piaţa şi folosirea în consum a 141398,87 kg
de produse alimentare necorespunzătoare.
 S-a testat aplicarea insuficientă a măsurilor de constrîngere
administrativă CENTRELE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ LEOVA şi VULCĂNEŞTI
nu au aplicat nici o măsură de constrîngere administrativă.
 Din cauza planificării şi organizării insuficiente de către medicii în
supravegerea produselor agroalimentare în unele raioane dintre care şi
raionul Cahul au fost colectate 1-3 probe de produse vegetale care nu
pot fi folosite la estimări privind calitatea produselor agricole.
 În concluzie cifrele indicate arată o situaţie alarmantă în privinţa
siguranţei alimentare şi nivelul de protecţei a consumatorului. Numărul de
petiţii şi adresări în comparaţie cu populaţia regiunii sud este sub 1% fapt
ce denotă lipsa de informaţie privind procedurile de protejare a
drepturilor de consumator în rîndurile populaţiei regiunei.
 Astfel este necesar activitatea unui Centru de Asistenţă a Consumatorului
la nivel Regional, pentru a soluţiona problema consumatorilor atît prin
informare suport juridic cît şi conlucrare cu Organele locale competente în
domeniul Protecţiei Consumatorului.
Scopul Proiectului

Promovarea şi consolidarea în rîndurile populaţiei regiunei sud a dreptului


privind protecţia consumatorilor în domeniul siguranţei alimentare.
Promovarea şi consolidarea în rîndurile populaţiei
regiunei sud a dreptului privind protecţia
consumatorilor în domeniul siguranţei alimentare.
 OBIECTIVUL 1: Sporirea gradului de informare şi educare a consumatorului în regiunea sud în perioada lunilor martie 2018- februarie 2020;
 Activităţi:
 Organizarea şi desfăşurarea consultanţei şi consolidarea procesului de informare şi educarea a consumatorilor .
 2. Activităţi în cadrul săptămînii de informare a consumatorilor pe data de 11-15 martie.

 OBIECTIVUL 2: Sporirea gradului de examinare şi soluţionare a petiţiilor privind apărarea drepturilor şi interesele economice ale
consumatorului în regiunea sud în perioada lunilor martie 2018- februarie 2020;
 Activităţi:
 Examinarea şi soluţionarea plîngerilor privind încălcarea dreptului de consumatorilor la Centrul.
 Înformarea agenţilor economici şi organele abilitate privind soluţionarea şi apărarea dreptului de consumator.

 OBIECTIVUL 3: Creşterea transparenţei activităţii Centrului Regional de Asistenţă a Consumatorului în Domeniul Siguranţei Alimentare Cahul
în perioada lunilor martie 2018 - februarie 2020;

 Activităţi :
 Organizarea meselor rotunde;
 Plasarea pe pagina web a informaţiei utile pentru consumatori şi privind activitatea Centrului;
 Publicarea de articole.

Activităţile Proiectului

 ACTIVITĂŢI LA OBIECTIVUL 1:
 Organizarea şi desfăşurarea consultanţei şi consolidarea procesului de informare şi educarea a
consumatorilor :
 - Crearea şi Deschiderea Centrului în luna martie 2018 în or.Cahul. În cadrul centrului vor activa patru persoane:
Director de proiect, Asistent de proiect, Contabilul, Avocat stagiar.
 Centrul v-a activa în zilele lucrătoare Luni – Vineri..
 - Informarea populaţiei regiunii sud privind deschiderea şi lansarea proiectului şi serviciilor acordate de către
Centru, prin mijloace informaţionale (expedierea mesajelor informative, plasarea anunţurilor publicitare, plasarea
articolelor,etc.) luna martie 2018.
 - Conlucrarea, schimbul experienţei şi metodologiei de lucru, precum şi soluţionarea problemelor apărute la
consumatori pe perioada de implimentare a proiectului martie 2018– februarie 2020 cu:
 Centrul de Sănătate Publică Cahul;
 Direcţia Protecţia Consumatorilor Cahul;
 Centrul Naţional pentru Siguranţa Alimentelor;
 Administraţia Publica Locală;
 Centre de protecţie a consumatorilor din spaţiul UE.
2. Activităţi în cadrul săptămînii de informare a
consumatorilor pe data de 11-15 martie:
- Distribuirea a 600 pliante informative privind apărarea drepturilor
consumatorului în oraşele: Cahul, Cantemir, Leova.
ACTIVITĂŢI LA OBIECTIVUL 2:

 Examinarea şi soluţionarea plîngerilor privind încălcarea dreptului de


consumator la Centrul.
 Examinarea plîngerilor şi stabilirea strategiei de soluţionare a problemei.
 Efectuarea analizelor de laborator la necesitate pentru produsele
alimentare care nu corespund normelor.
Informarea agenţilor economici relevanţi,
agenţiile de stat din domeniu şi reprezentanţii
media privind depistarea iregularităţilor.
 Numar de petiţii soluţionate dintre care:
 Nr. …. înregistrate,
 Nr. …. examinate, dintre care soluţionate amiabil – readresate Agenţiei
Protecţia Consumatorului direcţia Cahul, Centrul de Sănătate Publică Cahul,
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor subdiviziunea Cahul, etc.
ACTIVITĂŢI LA OBIECTIVUL 3:
 1. Organizarea meselor rotunde: 6 mese rotunde în 3 raioane din regiunea de sud
pe perioada de 24 de luni de implementare a proiectului cu reprezentanţi ai
Agenţiei Protecţia Consumatorului direcţia Cahul, Centrul de Sănătate Publică
Cahul, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor subdiviziunea Cahul, agenţi
economici, consumatori, cu tematicele „Situaţia la zi privind protecţia
consumatorilor în domeniul siguranţei alimentare, Organele de ocrotire a dreptului
de consummator; ş.a.” în total 150 participanţi.
 Plasarea pe pagina web a informaţiei utile pentru consumatori şi privind
activitatea Centrului Regional de Asistenţă a Consumatorului în Domeniul
Siguranţei Alimentare Cahul,
 Trimestrial va fi plasat pe pagina web a Centrului Regional de Asistenţă a
Consumatorului în Domeniul Siguranţei Alimentare Cahul - 1 comunicat privind:
 - Activitatea Proiectului.
Durabilitatea Proiectului

După finalizarea proiectului, promovarea şi consolidarea în rîndurile populaţiei


regiunei sud a dreptului privind protecţia consumatorilor în domeniul siguranţei
alimentare, va fi posibilă în baza atragerii noilor finanţări, trecerea la
autofinanţare a Centrului, colectarea de fonduri ş.a .
Efectele intersectoriale ale Proiectului (pozitive
sau negative)
Beneficii/Efecte Așteptate/Consecinţe
Drepturile Omului Activitatea proiectului este îndreptată spre apărarea dreptului de consumator a
populaţiei regiunii sud. Beneficiarii proiectului dat vor fi toate categoriile sociale.

Diversitate și Non-discriminare Activitatea centrul se va desfăşura în oraşul Cahul, pe parcursul implimentării


(inclusiv gender și dezabilităţi) proiectului aria de activitatea se va extinde pe viiitor.
Beneficiarii Centrului vor fi toate categoriile sociale, inclusiv persoanele din
paturile social-vulnerabile: pensionari, persoane cu dizabilitati, mame
singuratice/solitare, fără descriminare pe orice criteriu.

Mediu Informarea populaţiei despre beneficiile siguranţei alimentare.


Ca şi efect populatia va fi mai bine informată şi vor scădea cazurile de adresări la
medic. Din alt punct de vedere vom contribui la responsabilizarea agentilor
economic, care comercializează produse alimentare periculoase pentru
securitatea consumatorului, etc.

Alte domenii
Planul de monitorizare și evaluare

 Pe parcursul proiectului, monitorizarea se va desfăşura prin cercetare,


sondaj de opinie, evaluarea după fiecare eveniment, discuţii cu medicii de
familie, beneficiari, la sfîrşit, dar şi la anumite etape.
 Evaluarea finală se va regăsi în raportul după expirarea proiectului.
Precondiţii și Riscuri
Risc Acţiuni de diminuare
Ajustarea posibilă a activităţilor proiectului conform cadrului legal.
Expedierea notelor informative în adresa organului compentent (
Modificarea cadrului legal parlament, guvern, agenţie ş.a. ) privind pericolul
/neconstituţionalitatea normei legale.

Presiuni asupra consumatorului Sesizarea organelor de ocrotire a normelor de drept, adresarea în


instanţa de judecată.

Netransparenţa şi ne-conclurarea agenţilor economici etc. Sesizarea organelor competente:


Centrul de Sănătate Publică Cahul;
Direcţia Protecţia Consumatorilor Cahul;
Centrul Naţional pentru Siguranţa Alimentelor;

Procuratură.
Adresarea în instanţa de judecată.
Vă Mulțumim
pentru Atenție !

S-ar putea să vă placă și