Sunteți pe pagina 1din 28

 VOM FACE O CĂLĂTORIE INEDITĂ ŞI


INTERESANTĂ ÎN ACELAŞI TIMP, ÎN
SISTEMUL NOSTRU SOLAR, DOMINAT DE
SOARE – O STEA DE MĂRIME MIJLOCIE ŞI
PĂMÂNT – SINGURA PLANETĂ UNDE
EXISTĂ VIAŢĂ, DENUMITĂ SIMBOLIC
“PLANETA ALBASTRĂ”.
 Calea Lactee (din latină Via Lactea), este galaxia gazdă a sistemului
nostru solar şi a altor aproximativ 200 miliarde de stele cu planetele lor.
 Toate obiectele din galaxie orbitează în jurul centrului de greutate al
galaxiei numit şi centru galactic.
 Calea Lactee este un gigant, având o masă de circa 750-1000 miliarde ori
mai mare decât a Soarelui şi un diametru de aproximativ 100.000 ani-
lumină.
 Galaxia noastră face parte dintr-un grup format din 3 mari galaxii şi un
număr de alte 30 galaxii mai mici, ea fiind a doua ca mărime după
galaxia Andromeda . Andromeda, situată la aproximativ 2,9 milioane ani
lumină este cea mai apropiată mare galaxie de noi.
 Galaxia noastră are forma unei spirale uriaşe.
 Centrul galaxiei se gaseşte în direcţia constelaţiei Săgetătorului, la o
distanţă de Soare de 25.000-28.000 ani-lumină.
 Vârsta celor mai vechi stele din Calea Lactee a fost estimată recent la
aproximativ 13,6 miliarde de ani, adică doar puţin mai mică decât vârsta
estimată a Universului (13,7 miliarde de ani).
 Sistemul solar este alcătuit din Soare şi ansamblul de corpuri cereşti
legate de acesta prin forţa gravitaţională: cele opt planete, cei 162 de
sateliţi naturali ai acestora, trei planete pitice, şi alte corpuri mai
mici (care includ asteroizi, meteoriţi, comete, praf, obiectele centurii
Kuiper etc.). În centru se află Soarele, iar celelalte astre orbitează în
general în jurul acestuia.
 În sens general, o stea împreună cu alte obiecte cereşti ce gravitează
în jurul său se numeşte sistem stelar, termenul de solar referindu-se
strict la steaua numită Soare (din lat. Sol).
 Mercur, Venus, Pământul şi Marte sunt clasificate ca planete
interioare terestre sau stâncoase. Sunt alcătuite în special din roci şi
metale, au suprafeţe solide şi se rotesc încet.
 Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun sunt clasificate ca giganţi gazoşi
exteriori. Au atmosfere groase alcătuite mai ales din hidrogen şi
heliu şi se rotesc rapid.
 Temperaturile de pe Mercur şi Venus sunt prea mari pentru a
întreţine viaţa, iar pe Marte este prea frig.
 SOARELE este steaua aflată în centrul
sistemului nostru solar.
 Pământul, toate celelalte planete,
asteroizii, meteoriţii, cometele precum şi
cantităţile enorme de praf interplanetar
orbitează în jurul Soarelui, care totuşi,
prin mărimea sa, conţine mai mult de
99% din masa întregului sistem solar.
Energia provenită de la Soare (sub
forma luminii, căldurii ş.a.) face posibilă
întreaga viaţă de pe Pământ, de ex. prin
fotosinteză, iar prin intermediul căldurii,
şi clima favorabilă.
 În cadrul discuţiilor dintre cercetători,
Soarele este desemnat uneori şi prin
numele său latin Sol, sau grecesc Helios.
Simbolul său astrologic este un cerc cu
un punct în centru: . Unele popoare din
antichitate îl considerau ca fiind o
planetă.
 Este planeta cea mai apropiată de Soare
 Seamănă cu Luna
 Numele i l-au dat romanii, după zeul mesager
Mercur
 A doua planetă ca distanţă din sistemul
nostru solar
 Situată la 108 milioane km de Soare
 Temperatura la sol este foarte ridicată,
ajungând la 460º C
 Pământul (numit şi Terra sau
Planeta Albastră) este a treia planetă
ca distanţă faţă de Soare în sistemul
nostru solar, şi a cincea ca mărime.
 Este cea mai mare planetă telurică din
sistemul solar, şi singura din Univers
cunoscută ca adăpostind viaţă
(controversele legate de existenţa
vieţii extraterestre continuă să existe).
 "Telurice" se numesc toate planetele
care, la fel ca şi Pământul, sunt
stâncoase şi conţin silicaţi şi fier. În
sistemul solar sunt telurice: Mercur,
Venus, Pământul, Marte, precum şi
planeta pitică Ceres. Recent s-au
descoperit însă şi planete telurice
extrasolare.
 Luna, Selena (numită aşa de către
romani) sau Artemis (de către
greci) este singurul satelit natural al
Pământului.
 Numele de Lună se aplică uneori şi
sateliţilor altor planete din sistemul
nostru solar.
 Vârsta Lunii este de aproximativ
4.60 miliarde de ani.
 Suprafaţa Lunii este acoperită de
cratere. Aceste cratere s-au format
în urma impactului cu meteoriţi
uriaşi şi asteroizi mici, cel mai
probabil în vremurile de la
începutul istoriei Lunii pe când
sistemul solar era plin de asemenea
fragmente
 MARTE este al patrulea corp ceresc al sistemului
solar. Numele acestei planete vine de la zeul roman al
războiului. Uneori mai este numită şi „Planeta Roşie”
datorită înfăţişării sale văzută de pe Pământ.Culoarea
roşiatică se datorează oxidului de fier prezent pe
suprafaţa planetei .
 Pe Marte se gaseşte cel mai înalt munte cunoscut al
Sistemului Solar- Olympus Mons(26.000 m alt.) şi
cel mai mare canion Valles Marineris .
 Marte are anotimpuri ce se aseamănă celor de pe
Pământ. Totuşi, ele sunt de două ori mai lungi, iar
distanţa mai mare faţă de Soare face ca anul marţian
să fie de aproape două ori mai mare ca al planetei
noastre. Temperaturile variază între –140 °C) şi 20 °C
 De asemenea, Marte are cele mai puternice furtuni de
nisip din sistemul solar
 Marte are doi sateliţi naturali, Phobos şi Deimos, ce
orbitează foarte aproape de planetă .
 Jupiter este a cincea
planetă de la Soare şi este
cea mai mare dintre toate
planetele sistemului nostru
solar. Are diametrul de 11
ori mai mare decât cel al
Pământului, o masă de 318
ori mai mare şi un volum
de 1300 ori mai mare.
 Jupiter are 63 de sateliţi
cunoscuţi
 Cei mai cunoscuţi
sateliţi sunt Calysto,
Ganimede, Europa şi Io
 Saturn este cea de a şasea
planetă de la Soare, fiind o
planetă gazoasă
 Saturn are un sistem de
inele bine conturat, format
în special din particule de
gheaţă şi o cantitate mai
mică de resturi şi praf.
 A fost denumită după zeul
roman Saturn
 Uranus este compusă în
mare parte din stânci şi
felurite gheţuri
 Uranus are, oficial, 20
de sateliţi numiţi plus
unul recent descoperit
căruia nu i s-a atribuit
încă în mod oficial un
nume.
 Neptun are cele mai
puternice vânturi din
întreg Sistemul Solar, ele
ating până la 2100 km/h.
 Neptun are 13 sateliţi
cunoscuţi.
 Cea mai mare, de departe,
cuprinzand mai mult de
99,5% din masa orbitală
din jurul lui Neptun, şi
singura destul de masivă
ca sa fie sferoidala, este
Triton, descoperita la 17
zile dupa descoperirea
planetei de catre William
Lassell.
 În afară de planete mai găsim sateliţi, planete pitice,
meteoriţi,asteroizi, comete
 Pentru descoperirea şi cercetarea acestora oamenii se
folosesc de sonde spaţiale, sateliţi artificiali,
telescoape, etc.
 Cel mai cunoscut telescop este Hubble, care orbitează
în jurul Pământului
Aceasta a fost scurta călătorie în sistemul
nostru solar.

REALIZATĂ DE ANA COLAC

S-ar putea să vă placă și