Sunteți pe pagina 1din 108

CURS 1

Curs 1. Politici sociale. Concept.


Tipologii de politici sociale
Definiție:

politică publică:

= reţea de decizii legate între ele privind alegerea obiectivelor, a


mijloacelor şi a resurselor alocate pentru atingerea lor (n.n. – a
obiectivelor) în situaţii specifice.

= ansamblu de măsuri luate de către o autoritate legală şi


responsabilă care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale
cetăţenilor sau conceperea unor măsuri de stimulare a creşterii
economice.
-descrierea politicii
– descrierea caracteristicilor
particulare ale politicii
Cum este - descrierea interacţiunii (se
făcută completează/se opune) cu alte
politica? politici, critica politicii;

Analiza modului Analiză a Monitorizare Informații


în care e conținutului a și evaluarea în Susținerea
determinată o politicii politicii susținerea politicii
politică politicii

Analistul ca actor politic Actorul politic ca analist

Pentru totalitatea
-activitatea de examinare a
cine se
modului în care politicile sunt încercărilor
face articulate
aplicate
alegerea?
-impactul politicii asupra (cercetări,
Când se problemei de rezolvat, cât şi argumente etc.)
produce potenţialele efecte neanticipate. de a influenţa
această agenda politică
alegere? Model de analiză a şi pentru o politică publică
Politica publică - are rolul de a promova valorile
general acceptate social (libertate, egalitate, bunăstare)

Responsabilitatea statului - este aceea de a elabora şi


implementa acele politici publice care să potenţeze şi
să impună aceste valori în societate.
Analiza comparativa intre politicile sociale din regimurile liberale si
cele promovate de Otto von Bismarck

Politici sociale din regimurile liberale Politici promovate de Otto von Bismarck

- se regăseşte în ţările anglo-saxone -Se regăsește în Europa continentală


- mai mari creatori a fost William - lansate de Otto von Bismarck în anii
Henry Beveridge (şef al serviciului 1880
de şomaj şi ocupare, economist şi - iniţial a fost privată şi voluntară,
administrator britanic). devenită ulterior obligatorie.
- sunt orientate spre sisteme - statul are un rol puternic și direct prin
tradiţionale de combatere a sărăciei stipularea participării obligatorii a
şi de încurajare a soluţiilor private de populației și prin stabilirea unor
asigurări sociale. standarde care trebuie atinse
- dispune de sisteme de verificare a - favorizează dezvoltarea de programe de
mijloacelor de trai şi prestaţii publice asigurări sociale pe principii ocupaționale
orientate numai spre nevoi cu administrare autonomă
Procesul politicilor publice în diferite ţări
-Identificarea
problemei - Negocierea cu alte
-stabilirea opțiunilor ministere și cu Centrul
-pregătirea Guvernului
NEGOCIERE
documetelor legale
INIȚIATIVĂ Negociere cu INIȚIATIVĂ SUPORT
ministerele
Stabilirea Consultarea Pregătirea Consiliul
Parlament
Identificare
opțiunii grupurilor documentelor miniștrilor

Negocierea cu centrul guvernului


- Pregătirea campaniei de
diseminare a politicii
respective și pregătirea
pentru grupul parlamentar
care sprijină guvernul

Spania – particularităţi ale procesului politicilor publice


Funcţiile ministerelor în dezvoltarea politicilor publice în Spania
Procesul politicilor publice în România

LEGI

Stabilirea Formularea Alegerea Implementare Monitorizare Evaluare


problemei alternatinelor varinatei

Noţiunea de politici publice a fost instituţionalizată în România


odată cu apariţia Hotărârii de Guvern nr. 775/2005 pentru aprobarea
Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare şi
evaluare a politicilor publice la nivel central.
Nr. Domeniu de politici publice Descrierea detaliată a domeniului de politici publice
1. Politici publice privind bugetul Politici publice de dezvoltare în domeniul finanţelor, bugetului,
şi finanţele serviciilor în domeniul monetar, serviciilor financiare (servicii
bancare şi de asigurări) şi al finanţelor publice; Politici publice de
dezvoltare în domeniul veniturilor statului, taxelor vamale,
impozitării şi administraţiei impozitelor.

2. Politici publice privind serviciile Politici publice privind construcțiile și locuințele, comert și servicii
sociale.

3. Politici publice în domeniul Politici publice pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, politici
afacerilor publice privind promovarea asistenţei uniforme pentru activităţi
comerciale de dezvoltare, politici publice privind concurenţa şi
îmbunătăţirea calităţii.

4. Politici publice privind Politici publice de dezvoltare a transporturilor;


transporturile şi comunicaţiile Politici publice de dezvoltare a sectorului comunicaţiilor.
Nr. Domeniu de politici publice Descrierea detaliată a domeniului de politici publice
5. Politici publice privind Politici publice pentru dezvoltarea administraţiei publice
administraţia publică democratice;
Politici publice pentru dezvoltarea guvernelor locale;
Politici publice privind tehnologia informaţiei şi
comunicaţiile
6. Politici publice în domeniul Politici publice pentru dezvoltarea educaţiei generale, a
educaţiei şi ştiinţelor şcolilor profesionale, a muncii şi sistemului de studii
universitare;
Politici publice de dezvoltare în domeniul educaţiei
universitare şi al ştiinţei.
Nr. Domeniu de politici publice Descrierea detaliată a domeniului de politici publice
7. Politici publice sociale şi Politici publice de promovare a angajării forţei de muncă şi
privind angajarea forţei de de reducere a şomajului;
muncă Politici publice privind asigurările sociale (inclusiv sistemul
de pensii), contribuţiile sociale la stat, serviciile sociale şi
asistenţa socială;
Politici publice privind condiţii de muncă sigure şi un
mediu de lucru sigur, care să nu dăuneze sănătăţii;
Politici publice de dezvoltare a asistenţei acordate copiilor
şi familiei;
Politici publice privind reducerea excluderii sociale;
Politici publice privind egalitatea între sexe.
CURS 2
Bunăstarea socială – intervenția statului în configurația
proceselor sociale caracteristice unei anume colectivități, în scopul
modificării lor într-o direcție, considerată de către actorii politici a fi
dezirabilă.
Dimensiunea psihologică a bunăstării:
1. acceptare de sine;
2. relații pozitive cu alte persoane;
3. autonomia;
4. stăpânirea mediului;
5. stabilirea unui scop în viață;
6. dezvoltarea personală;
Obiectivele politicilor sociale:
- promovarea unor bunuri publice (aparate, securitate, infrastructură
urbanistică, sănătate, educație, cultură, știință)
-protecție sau securitate socială (segmentele de populație care din
diferite motive se află în dificultate).

BUNĂSTAREA – obiectivul declarat al politicilor sociale


- Sefundamentează pe cel de standard de
BUNĂSTARE viață normal, decent la nivelul colectivității
respective

- Se referă la o stare a aspirațiilor unei


colectivități modelate de disponibilitățile
standard de viață interne si externe și de sistemul de valori al
acesteia (E. Zamfir, 1995).
influentează în mod pozitiv sau negativ
Bunastarea socială
dezvoltarea, formarea și integrarea
și caliatea vieții
copilului în societate, precum și afirmarea
individului în societate
acestuia.
cadrul bunăstării, și calitatea vieții
îi poate oferi condiții prielnice
este influentat de
pentru a se forma, consolida ca
societate si
ființă umană și să aibe un trai
influenteaza
decent, inflențând prin acțiunile
societatea
sale evoluția în folosul umanității

îi ofera conditii inumane ceea ce duce la denaturarea


individului ca ființă umană, transformând copilul în
delincvent, punand în pericol viața sa și a altora -
deci constitue un declin social și o deci o problemă
socială.
- gradul de satisfacere a cerimnțelor de hrană
- îmbracăminte
- locuință, igienă, îngrijirea medicală
- munca - afirmare a omului
- calitatea mediului ambient, natural și social
Calitatea - calitatea relațiilor interumane ale individului/copilului
vietii
- percepția individuala ori comunitară prin aspectele
anterioare
-cultură, învățământ, educație
-alte cheltuieli pentru uzul personal, călătorii, acess spre
alte orizonturi de distracție etc.
Măsurarea bunăstării:

- majoritatea autorilor tind să operaționalizeze bunăstarea cu


ajutorul utilității

- încercarea de convertire monetară a tuturor veniturilor


individuale (a autoconsumului, activităților gospodărești).

–măsurarea puterii de cumpărare

- măsurarea capabilităților de bază ale indivizilor


Pierson (1991) distinge trei tipuri de bunăstare:

- bunăstare socială (social welfare) – furnizarea/primirea colectivă a


bunăstării;

- bunăstare economică (economic welfare) – formele de bunăstare


asigurată prin intermediul pieței sau economiei oficiale (planificate);

- bunăstarea de stat (state welfare) – asigurarea bunăstării sociale


prin intermediul statului;
E.Zamfir distinge mai multe straturi ale protecției sociale:
-Bunuri şi servicii oferite gratuit colectivităţii: educaţie, sănătate etc. -
Educaţia devine un bun la care are acces întreaga comunitate, indiferent
de resursele individuale disponibile, asigurându-se în acest fel o anumită
egalitate a şanselor.
- Sistemul de asigurări sociale oferă un nivel de trai satisfăcător celor
care, din diferite motive, şi-au pierdut sau diminuat capacitatea de muncă
şi deci de obţinere de venituri. Pensiile de bătrâneţe, de urmaş, de boală
oferă un nivel de bunăstare satisfăcător unui segment foarte important al
populaţiei.
-Sprijinul universal acordat unor categorii de oameni cu nevoi speciale:
familii cu copii, handicapaţi etc.
- Asistenţa socială fondată pe testarea mijloacelor financiare.
„În măsura în care mai există persoane care nu primesc suficient suport
din nivelurile superioare de protecţie socială, vor primi un sprijin ultim
prin această reţea de asistenţă socială, pe baza determinării nevoilor
individuale şi a resurselor de care ele dispun”
Conceptul de bunăstare se fundamentează pe conceptul de
standard de viaţă normal, decent, la nivelul unei colectivităţi.

două precizări:

1. Conceptul de standard de viaţă al unei colectivităţi


- se referă la o stare a aspiraţiilor respectivei colectivităţi, modelate în
mod special de disponibilităţile interne şi externe, de sistemul de valori al
acestuia.

2. Conceptul de bunăstare colectivă


- implică un anumit tip de egalitate: toţi membrii colectivităţii trebuie să
dispună de un volum minim de bunuri şi servicii, considerat a fi decent,
normal, minimal.
Bunăstare:

Bunastrarea colectivă

se fundează pe conceptul de
standard de viață normal,
decent la nivelul colectivității
asigurarea întregii colectivități cu respective
bunurile și serviciile necesare
O stare a aspirațiilor acelei
realizării unui mod de viață
colectivități modelate în mod
considerat a fi normal la nivelul
special de disponibilitățile
respectivei colectivități
interne și externe, de sistemul
de valori al acestuia.
CURS 3,4.5
Curs 3,4,5. Bunăstarea – obiectiv al politicii sociale

Politică socială - o sferă largă de activităţi ale statului care


au ca obiectiv modificarea, într-un sens specificat a
caracteristicilor vieţii sociale a unei colectivităţi
Statul dezvoltă o serie de activităţi în diferite sfere:
- economică, culturală,
- educaţională, de sănătate,
- a populaţiei şi familiei, a copilului,
- a persoanelor cu nevoi speciale,
-a minorităţilor naţionale,
-a mediului înconjurător etc.
Obiective ale politicii sociale:
-Promovarea unor bunuri publice: apărarea, securitatea,
infrastructură urbanistică, sănătate, educaţie, cultură, ştiinţă.
- Protecţia sau securitatea socială a segmentelor populaţiei
care sunt în dificultate.
- Dezvoltarea socială: se formulează obiective de
asigurare a unor condiţii sociale importante pentru
colectivitate în procesul de dezvoltare a ştiinţei şi culturii, a
sistemului de educaţie, de difuzare a culturii, de promovare a
familiei şi a îngrijirii copilului, de creştere a solidarităţii
sociale şi a spiritului de colaborare internaţional, a
responsabilităţii umane.
Principalele caracteristici ale mediului economic cu impact deosebit
asupra stării sociale şi politice sunt:

-dificultăţile bugetare – constituie unul din principalii factori care au


condus şi impus “inovări” şi adaptări în politica socială, mai ales în
legătură cu finanţarea, cu implicarea agenţilor economici şi a
indivizilor, precum şi în legătură cu organizarea sistemului instituţional
responsabil;

-şomaj –mai puţină forţă de muncă, nevoi mai mari de protecţie socială

- creşterea puternică a costului vieţii – necesită luarea unor măsuri de


indexare şi de corelare a nivelului veniturilor, inclusiv a celor care
provin din redistribuire.
Asistenţă socială 3 mari tipuri de activităţi:
1.Ajutor în bani sau în natură
- familiilor sărace, plasate sub un anumit nivel de
viaţă
- burse pentru copiii familiilor cu venituri scăzute
- îngrijire sanitară gratuită
- alocaţii pentru copii
- mese gratuite pentru cei săraci
2. Finanţarea unor instituţii care se ocupă de
persoane care au nevoie de îngrijire specială
permanentă:
- orfelinate pentru copii,
- instituţii pentru copiii maturi handicapaţi,
- instituţii pentru bătrâni etc.
3. Furnizarea de servicii specializate celor în nevoie:
- suport social şi psihologic,
- sprijin terapeutic,
- plasamentul familial sau adopţia pentru copii,
- sprijinirea tinerelor mame singure în situaţii dificile,
- furnizarea de locuinţe pentru familiile sărace în nevoie
CURS 6
Curs 6. INDICATORI SOCIALI
Indicatorul social este o
variabilă care:
- descrie sau măsoară o situație Ce reprezintă un
sau un fenomen indicator social și
- descrie relația dintre o acțiune care este utilitatea
întreprinsă și consecințe lui?
- un instrument care măsoară
progresul în direcția atingerii
unui obiectiv
-Reflectă anumite trăsături ale fenomenelor și proceselor
sociale
- măsoară atât starea obiectivă a sistemelor sociale -
structură (alcătuirea, relațiile) și dinamică
(funcționalitatea și performanța), cat și starea subiectivă
(satisfacția, insatisfacția)
activitatea dumneavoastră va fi mai eficientă datorită indicatorilor:

de ce?
a.Indicatorii vă orientează activitatea spre rezolvarea problemele sociale
importante:
- știți cum să alocați resursele, astfel încât sa fie folosite doar pentru
problemele reale, in funcție de gravitatea lor
-vă concentrați doar pe grupurile la risc și doar pe zonele afectate de probleme
(va focalizați intervenția)
- identificai factorii de risc și posibile soluții
b. Datele pot contribui la mobilizarea și canalizarea suportului comunitar:
- Comunitatea și liderii ei pot să nu conștientizeze existența unei probleme
- pot reacționa disproporționat la un eveniment care nu este reprezentativ pentru
problemele comunității sau pot pune la îndoială eficiența serviciilor sociale și a
banilor cheltuiți pentru dezvoltarea acestora
c. Datele oferă un suport pentru cererile de finanțare:
-Aplicații pentru granturi
Caracteristicile unui indicator bun:

- să identifice esența problemei și să aibă o interpretare normativă


acceptată (toți actorii să înțeleagă același lucru atunci când folosesc
indicatorul respectiv)
- să fie robuști și valizi din punct de vedere statistic: să aibă aceeași
semnificație în timp, să nu fluctueze din cauza unor fenomene
irelevante pentru ceea ce își propun să măsoare, de exemplu din cauza
definițiilor diferite în timp a fenomenului măsurat, a sistemelor de
colectare diferite, etc.
- să fie sensibili la performanțele politicilor sociale dar să nu fie
manipulabili
- să poată fi actualizați periodic.
- să asigure comparabilitatea (între zone geografice, între grupuri, în
timp)
- să fie transparenți și accesibili.
indicatorii folosiţi pentru monitorizarea schimbărilor în
societatea contemporană se clasifică în:

1. Indicatori 2. 4. Indicatori
demografici Indicatori 6. Indicatori
de calitatea
economici de
3. vieţii 5. Indicatori bunăstarea
Indicatori de copilului
de dezvoltare ş.a.m.d
dezvoltare umană
socială
Indicatori care pot fi calculați:
- Rata neta de cuprindere in invațamant (pe total și pe niveluri de invațamant)
- Rata abandonului școlar (pe total și pe niveluri de invațamant)
- Rata de dependența economică
- Proporția somerilor inregistrati in populatia stabila in varsta de 18-62 ani
- Ponderea somerilor de lunga durata in totalul somerilor inregistrati
- Ponderea populatiei ocupate in agricultura in totalul populatiei
- Rata somajului de foarte lunga durata
- Proportia somerilor inregistrati in populatia stabila in varsta de 18-62 ani
- Speranta de viata sanatoasa
- Speranta de viata la nastere si la 65 de ani
- Rata mortalitatii infantile
- Incidenta TBC
- Incidenta hepatitei
- Ponderea copiilor nascuti de mame adolescente
- Ponderea copiilor nascuti subponderali
- Rata mortalitații materne
- Ponderea populatiei care traieste in localitati fara farmacii
- Ponderea populatiei care traieste in localitati fara servicii sanitare
Calitatea vieții – 21 indicatori:
- persoana;
- populația;
- mediul natural;
- așezările umane;
- locuința;
- mediul social;
- Familia;
- ocupația;
- Calitatea vieții de muncă;
-Resursele macroeconomice pentru nivelul de trai;
-Veniturile;
-Consumul;
-Serviciile pentru populație;
-Gospodăria;
-Învățământul;
-Asistența sanitară;
- Cultura;
-Asigurările și asistența individuală;
-Timpul liber;
-Calitatea mediului politic;
-Instituțiile de stat și ordinea publică (Mărginean, 2005).
De exemplu:
Statusul socio-economic al individului este măsurat de obice
nivelul de instrucţie, venit, ca şi prestigiul ocupaţional.

Nivel de Venit Prestigiu


instrucție ocupațional

Statusul socio-
economic al
individului

Fig. 1. Concept cu indicatori cauză


Exemplu:

Devianța școlară

Ai fost dat
afară din
clasă de
profesor

Fig. 1. Concept cu indicatori efect


CURS 7
Sistemul indicatorilor sociali.
1. Populaţie
- Reprezintă principalul punct de plecare pentru orice evaluare a
domeniului social
a. Mărimea, structura şi fluxurile populaţiei
Indicatorii referitori la:
- mărimea şi structura populaţiei pe: sexe, grupe de vârstă,
naţionalităţi sau grupuri etnice
- ritmurile modificărilor acestora
Indicatori esențiali:
- structura pe grupe de vârstă
atenţie specială - grupa de vârstă până la 15 ani;
- tinerii în vârstă de 15-24 ani
- vârstnicii de peste 60-65 ani
- structura după sex în cadrul grupelor de vârstă
b. Distribuţia geografică a populaţiei
Creşterea rapidă a populaţiei în zonele urbane – probleme legate de:
- aglomerări urbane
- alimentare cu energie electrică şi apă
- transport
- ofertă de bunuri şi servicii
- îngrijire medicală
- sărăcie

gradul de satisfacere a nevoilor de locuinţe - reprezintă o


componentă majoră a nivelului de trai.
Indicatori: stocul de locuinţe
: caracteristicile locuinţelor
:distribuţia acestora pentru diferite categorii ale
populaţiei
Informaţii:
- identificarea categoriilor de populaţie cu spaţiu de locuit
necorespunzător expresie a
- gradul de aglomerare a locuinţelor aspectelor
calitative ale
locuirii
Calitatea locuirii este influenţată (depinde) de:
- accesibilitatea fizică la elemente de confort: racordarea la reţeaua de
distribuire a energiei electrice, termice, a apei, gradul de dotare a
locuinţei cu baie, telefon, etc.;
-accesibilitatea economică, de disponibilitatea resurselor financiare – la
nivelul familiei – pentru cumpărarea de locuinţe şi / sau pentru utilizarea
de servicii care conferă locuinţelor confortul confortul necesar.
- structura cheltuielilor cu locuinţa pe principalele lor componente
(chirie, consum de energie electrică, termică, etc.)
factori
fundamentali
care influenţează
c. Familii şi gospodării condiţiile de viaţă
ale populaţiei.
problemele legate de:
- formarea familiilor
- dimensiunea şi componenţa gospodăriilor
- formarea şi disoluţia familiilor
- structurarea gospodăriilor
- clasificările pe medii (urban / rural) în
funcţie de anumite caracteristici
demografice

oferă informaţii
asupra modificărilor
ce au loc în modelul
familiei tradiţionale
2. Sănătate
- Starea de sănătate a populaţiei
- resursele utilizate pentru serviciile de sănătate
- accesibilitatea populaţiei la aceste servicii

sănătatea fizică şi mentală


reprezintă condiţia
indispensabilă a participării
fiecărei persoane la viaţa durata vieţii
economică şi socială, a
bucuriei de a trăi
categorii de indicatori:
a)Starea de sănătate:
-mortalitatea - evidenţiază situaţiile şi circumstanţele cele mai
importante ce conduc la deces şi desemnează categoriile de populaţie
vulnerabile
-Morbiditatea - informaţii asupra numărului şi proporţiei persoanelor
suferinde, respectiv asupra numărului şi ponderii persoanelor afectate
de diferite boli, persoanelor cu deficienţe fizice sau care suferă de boli
cronice, etc
b) Servicii de sănătate şi resurse:
- Indicatori privind disponibilitatea, utilizarea şi performanţele
serviciilor de sănătate descriu mijloacele de prevenire a îmbolnăvirilor,
eficienţa acţiunilor de medicină preventivă şi curativă.

oferă informaţii asupra gradului


în care populaţia utilizează astfel
de servicii
3. Învăţământ: condiţie esenţială a participării
- Nivelul de cunoştinţe individului la viaţa economică şi
- Nivelul de educaţie socială, a obţinerii de venituri şi
- nivelul de pregătire profesională condiţii de existenţă
satisfăcătoare.
indicatorii referitori la învăţământ se pot grupa în trei categorii:
a.Nivelul de instruire a populaţiei – indicatorii din această categorie se
referă la rezultatele finale ale procesului de învăţământ
b.Servicii de învăţământ – utilizarea de către populaţia şcolară a
serviciilor de învăţământ
c.Resurse – costul total al învăţământului, în medie pe un elev, student
- oferă informaţii asupra necesarului de cadre didactice, pe
nivele şi specialităţi
- indicator care să reflecte cheltuielile pe care familiile le fac
cu educaţia copiilor (rechizite, meditaţii, etc.) – oferă o bună cunoaştere a
bugetului familiilor cu copii, a puterii de cumpărare a veniturilor acestora
Ocuparea forţei de muncă şi condiţii de muncă.
În cadrul acestui domeniu se pot distinge patru grupe de indicatori:
a.Gradul de participare a forţei de muncă la producţia socială
– reflectă modalitatea de înţelegere şi acţiune privind exercitarea
dreptului la muncă
- evidenţierea acelor categorii de populaţie la care se manifestă
fenomenul de şomaj
b) Şomajul
– indicatorii cuprinşi în această grupă pot semnala prezenţa sau absenţa
posibilităţilor de ocupare pentru anumite categorii de forţă de muncă
-Pot indica ramurile de activitate, profesiile care se confruntă cu o lipsă
sau cu un surplus de locuri de muncă
c) Remunerare
- este necesară elaborarea de indicatori care să reflecte mărimea
veniturilor din remunerare pentru diferite categorii de populaţie ocupată,
clasificate pe ramuri de activitate, sexe, profesie, etc.
Veniturile şi consumul populaţiei.
a)Veniturile:
-reprezintă unul din factorii-cheie care influenţează nivelul de trai;
-distribuţia veniturilor determină diferenţe în satisfacerea
trebuinţelor
-Nivelul, evoluţia şi distribuţia veniturilor populaţiei pot fi reflectate
de indicatori care rezumă posibilităţile, respectiv resursele de care
dispune populaţia pentru satisfacerea nevoilor sale.
b) Consumul
două categorii de indicatori:
- în expresie bănească, atunci când se referă la ansamblul
consumului populaţiei;
- în expresie naturală, atunci când se referă la alimente, bunuri de
folosinţă îndelungată sau unele servicii.
Securitate socială
-prestaţii băneşti pentru: pensii, ajutor de şomaj, alocaţii familiale,
indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, ajutoare sociale,
precum şi la servicii de asistenţă socială.
- Indicatorii specifici acestui domeniu înregistrează şi caracterizează
gradul de cuprindere în sistemele de asigurări şi asistenţă socială în
cazul în care populaţia se află în situaţii de viaţă ce conduc la pierderea
de venit din muncă sau în alte situaţii nefavorabile
a)Gradul de cuprindere
-exprimă numărul şi proporţia persoanelor care au dreptul la pensii (de
bătrâneţe, de invaliditate, etc.), la asigurare în caz de incapacitate
temporară de muncă, etc.
b) Gradul de asigurare pe forme de protecţie
- se referă la pensii, alocaţii, indemnizaţii, etc. şi sunt utili pentru
promovarea unei politici sociale dinamice, echitabile
CURS 8
Curs 8. Indicatorii sociali, repere pentru
politica socială în România.

– seriide timp statistice folosite pentru a


Indicatorii sociali monitoriza sistemul social, autând la
identificarea schimbărilor și la ghidarea
intervențiilor pentru a influența cursul
schimbării sociale (Land, 2000).
Populaţie
a)Populaţie şi fenomene demografice.
-La începutul anilor ’90 s-au semnalat unele evoluţii demografice cu
caracter negativ şi cu impact major pentru politica socială în
perspectivă.
Cauzele principale ale acestei evoluţii au fost:
- scăderea drastică a natalităţii;
- nivelul înalt al mortalităţii generale;
-emigrarea;
-multe familii tinere nu doresc să aibă copii sau doresc doar 1-2
copii.
b) Aşezări umane şi condiţii de locuit.
-accesul la o locuinţă şi a confortului locuinţei – Principala problemă
Sănătate.
-Analiza evoluţiei indicatorilor disponibili privind starea de sănătate a
populaţiei în România în ultima perioadă sugerează următoarele
aspecte:
- rata mortalităţii infantile se menţine la un nivel foarte înalt;
- nivelul înalt al mortalităţii la grupa de vârstă 45-59 ani;
-rata mortalităţii bărbaţilor (din această categorie de vârstă) de peste
două ori mai mare decât în cazul femeilor.
-Nutriția
Învăţământ.
- distincţie între educaţia tineretului şi educaţia adulţilor -
Educaţia şcolară este întreaga filieră de educaţie în timpul copilăriei şi
adolescenţei și ducaţia adulţilor este legată direct de persoanele ocupate.
-abandonul şcolar - creşterea analfabetismului.
Funcțiile indicatorilor sociali:
Se realizează prin monitorizarea
comparativă a schimbărilor în
calitatea vieții pentru a se vedea dacă:
1. Măsurarea și monitorizarea - o societate/regiune/oraș oferă
bunăstării umane și a condiții de viață mai bune sau mai
progresului social rele decât celelalte societăți
- o societate/regiune/oraș oferă
condiții de viață mai bune sau mai
rele decât decât în trecut.
- Pentru urmărirea comparativă a
2. Minitorizarea schimbării schimbărilor în structura societății –
sociale în general pentru a vedea cum se schimbă
structurile sociale de-a lungul timpului
și care sunt diferențele structurale între
societăți.
Alte funcții ale indicatorilor sociali (Mărginean, 2002):

-Mijloc de informare privind starea unui domeniu social;


- mijloc de diagnoză socială;
- mijloc de analiză, evaluare și interpretare a diferitelor
fenomene, relații, procese sociale și acțiuni sociale;
- mijloc de cercetare a obiectivelor de dezvoltare într-un
domeniu sau altul;
- instrument al planificării și prognozei dezvoltății sociale;
-Mijloc de urmărire/măsurare a schimbărilor intervenite în
evoluția fenomenelor respective, de evidențiere a tendinței și a
consecințelor unei acțiuni întreprinse.
Clasificarea indicatorilor sociali:

-De dezvoltare
-Ecologici
După -De sărăcie
domeniul -Educaționali, etc
de referință

După
întinderea După
geografică modul de
-Locali
contrucție
-Naționali
-Regionali -Pornind de la date
-Globali -Pornind de la politici
-Pornind de la concepte
Criterii pentru indicatorii sociali:
- Specifici – legați în mod clar de rezultatele căutate
- Măsurabili – să fie parametrici sau sub formă de ranguri
- Utilizabili – pentru ghidarea politicilor sociale
-Senzitivi – să se schimbe atunci când se schimbă și condițiile
sociale
- Disponibili – colectarea datelor pentru construirea indicatorului
trebuie ă fie o sarcină simplă
- Eficienți – dpdv al costului
- Să fie reprezentativi pentur populația și fenomenul cercetat
-Să reflecteze perioada de timp care-l interesează pe cercetăror
- să poată fi agreați sau dezagreați la diferite nivele de analiză (pe
ani, subgrupuri sociale, etc)
-Să poată fi ușor interpretați, mai ales când vor fi folosiți de
practicanții comunitari
-Să existe un acord clar și mutual asupra definițiilor acestora.
CURS 9,10
Curs 9, 10. Calitatea vieții

• se referă la "caracterul mai mult sau mai puţin "bun"


sau de "satisfăcător" al vieţii oamenilor.
• concept complex, cu multiple laturi.
Calitatea • deşi folosit în viaţa de zi cu zi, nu întruneşte o definiţie
vieţii unanimă a specialiştilor.
• folosit în numeroase discipline precum literatură,
filosofie, geografie, ştiinţele mediului, medicină,
economie, advertising, psihologie, sociologie.
Definirea conceptului de “calitate a vieţii”
„percepţiile indivizilor asupra situaţilor lor
sociale, în contextul sistemelor de valori
culturale în care trăiesc şi în dependenţă de
propriile necesităţi, standarde şi
aspiraţii”(OMS, 1998)

Exemplu:
- prin calitatea vieţii în medicină se înţelege bunăstarea fizică,
psihică şi socială, precum şi capacitatea pacienţilor de a-şi
îndeplini sarcinile obişnuite, în existenţa lor cotidiană.
Definiţii
• "condiţiile necesare pentru fericire“ - McCall (1975)
• "satisfacţie subiectivă" - Terhune (1973)
• "potenţial adaptativ" - Colby (1987)
• "importanţă capitală acordată vieţii" - Jolles and Stalpers (1978)
• “gradul în care o persoană îşi îndeplineşte scopurile în viaţă” (Cella
and Cherin 1987),
• "efectul dezirabil al politicilor şi programelor" -Schuessler & Fisher
(1985)
• "semnificaţie pentru om a vieţii sale" (Zamfir 1993).
Dimensiuni ale calităţii vieţii:
-bunăstarea emoţională sau psihică - ilustrată prin indicatori
precum:
- fericirea
- mulţumirea de sine
- sentimentul identităţii personale
- evitarea stresului excesiv
- stima de sine, bogăţia vieţii spirituale
- sentimentul de siguranţă;

-relaţiile interpersonale - ilustrate prin indicatori precum:


- a te bucura de intimitate, afecţiune, prieteni şi prietenii,
contacte sociale, suport social (dimensiunile suportului social);
-bunăstarea materială - ilustrată prin indicatori precum:
- proprietate
- siguranţa locului de muncă
- venituri adecvate
- hrană potrivită
- loc de muncă
- posesie de bunuri (mobile/imobile), locuinţă, status social;

- afirmarea personală - care însemnă:


- competenţă profesională
- promovare profesională
- abilităţi/deprinderi profesionale solide
- împlinire profesională
- niveluri de educaţie adecvat profesiei
- activităţi intelectuale captivante;
EXEMPLU:

În contextul activităţii din domeniul medical, se impune găsirea unor


criterii operaţionale pentru măsurarea calităţii vieţii pacienţilor -
nevoile fundamentale ale pacientului și activităţile cotidiene esenţiale
pentru un pacient.
Nevoi fundamentale ale pacientului
1. respiraţie normală;
2. alimentaţia (a bea şi mânca) adecvată;
3. eliminarea excreţiilor corporale;
4. mişcarea şi menţinerea unor poziţii corporale dorite;
5. somnul şi odihna;
6. selectarea unor articole de îmbrăcăminte potrivite – îmbrăcare şi dezbrăcare;
7. menţinerea unei temperaturi corporale normale, prin adaptarea îmbrăcăminţii
şi modificarea mediului ambiant;
8. menţinerea curăţeniei corporale şi protejarea tegumentelor;
9. evitarea pericolelor din mediul de viaţă şi evitarea rănirii/traumatizării altora;
10. comunicarea cu semenii prin exprimarea emoţiilor, trebuinţelor, temerilor
şi opiniilor;
11. practicarea cultului religios la care aparţine;
12. munca, ce dă sens şi valoare vieţii;
13. jocul şi participarea la activităţi distractive;
14. învăţarea, descoperirea satisfacerea curiozităţii şi folosirea serviciilor
medicale accesibile/ disponibile
Activităţi vitale pentru un pacient: (după Nancy Roper)
1. menţinerea unui mediu de viaţă sigur şi sănătos;
2. comunicarea cu semenii;
3. respiraţia;
4. hrana şi băutura/satisfacerea minimului de hrană şi apă;
5. eliminarea excreţiilor (urină şi materii fecale);
6. îmbrăcarea şi curăţenia corporală;
7. controlul temperaturii corporale;
8. mobilitatea corporală;
9. munca şi jocul;
10. exprimarea sexualităţii;
11. somnul.
Instrumente pentru evaluarea calităţii vieţii

Instrumente globale - scala de evaluarea vieţii a lui Flanagan


- măsoară satisfacţia personală în 15 domenii distincte ale vieţii:
securitatea financiară, sănătatea, relaţiile cu rudele şi prietenii,
învăţarea, activitatea profesională, creativitatea, socializarea,
lecturile şi independenţa personală.
-Cei 15 itemi ai instrumentului sunt grupaţi în cinci scale:
- bunăstarea fizică şi materială
- relaţiile cu semenii,
- activităţile sociale, comunitare şi civice,
- dezvoltarea şi împlinirea personală
- timpul liber.
Fiecare item se cotează pe o scală Likert de la încântat la îngrozitor.
Scorurile ridicate indică o calitate superioară a vieţii.
Instrumente generice - se aplică la mai multe grupuri de subiecţi,
pentru evaluarea tuturor tipurilor de patologii sau afecţiuni şi sunt
aplicabile în orice unitate medicală şi în populaţia generală.

Exemplu: MOS SF 36– Medical Outcome Study-Short Form 36


(studiul rezultatului activităţilor medicale), forma scurtă cu 36 de
itemi şi 8 domenii:
1. Scala funcţionalităţii fizice - cu 10 itemi: (ex., urcatul mai
multor etaje pe scări, parcurgerea pe jos a unei distanţe mai
mari de 1 kilometru. Scoruri între 10–30);
2. Scala problemelor cauzate de afecţiunile fizice - cu 4 itemi
(ex. aţi realizat mai puţine activităţi decât aţi fi dorit;
aţi fost limitat în ceea ce priveşte felul muncii sau altor
activităţi? Sc. 4–8);
3. Scala funcţionalităţii sociale - cu 2 itemi (ex., În ultimele patru
săptămâni, în ce măsură starea dumneavoastră de sănătate fizică
sau problemele emoţionale, au afectat în mod negativ activităţile
dvs. sociale obişnuite, legate de familie, prieteni, vecini sau alte
grupuri de persoane?;
În ultimele patru săptămâni, cât de mult problemele dvs. de
sănătate fizică sau problemele emoţionale, au afectat activităţile
dvs. sociale obişnuite (cum ar fi vizite la prieteni, rude etc.)? Sc. 2–
10);
4. Scala durerilor corporale- cu 2 itemi; (ex., Cât de intens aţi
resimţit dureri corporale în ultimele patru săptămâni?;
În ultimele patru săptămâni cât de mult va afectat durerea
resimţită, munca dumneavoastră obişnuită (inclusiv activităţile
casnice din casă şi din afara casei? Sc. 2–12);
5. Scala sănătăţii mintale - cu 5 itemi
(ex., Aţi fost foarte nervos?;
Aţi fost calm şi liniştit?; Sc. 5–30);
6. Scala problemelor cauzate de stări emoţionale - cu 3 itemi
(ex., Aţi realizat mai puţine activităţi decât aţi fi dorit?
Aţi redus perioada de timp petrecută muncind sau cu alte
activităţi?; Sc. 3–6);
7. Scala de vitalitate - cu 4 itemi
(ex., V-aţi simţit plin de viaţă?;
V-aţi simţit extenuat?; Sc. 4–24);
8. Scala sănătăţii generale – cu 5 itemi
(ex., Mi se pare că mă îmbolnăvesc mai repede decât alţi oameni;
Sunt la fel de sănătos ca oricare cunoscut al meu; Sc. 5–25).
-bunăstarea fizică - sănătate, mobilitate fizică, alimentaţie adecvată,
asistenţă medicală de bună calitate, disponibilitatea timpului liber,
asigurări de sănătate, activităţi preferate interesante în timpul liber
(hobby-uri şi satisfacerea lor), formă fizică optimă, îndemânare sau
abilitate fizică;
-Independenţa - care însemnă autonomie în viaţă, posibilitatea de a
face alegeri personale, capacitatea de a lua decizii, autocontrolul,
prezenţa unor valori şi scopuri clar definite, auto-conducerea în
viaţă;
-integrarea socială - se referă la prezenţa unui status şi rol social,
acceptarea în diferite grupuri sociale, accesibilitatea suportului
social, climat de muncă stimulativ, participarea la activităţi
comunitare, activitatea în organizaţii neguvernamentale, apartenenţa
la o comunitate spiritual-religioasă;
- asigurarea drepturilor fundamentale ale omului- cum sunt:
dreptul la vot, dreptul la proprietate, la intimitate, accesul la
învăţătură şi cultură, dreptul la un proces rapid şi echitabil etc..
CURS 11
Curs 11. Configuraţia politicii de suport
pentru femei.
- presupune anumite baze legale ale luptei împotriva
discriminării femeii în participarea la muncă.
Reglementările referitoare la statutul femeii în general, şi pe piaţa
muncii în special, precum şi pe cele legate de îngrijirea copilului pot fi
încadrate în două categorii:
1. reglementările internaţionale la care România este semnatară:
- Declaraţia universală a drepturilor omului;
- Convenţia nr.103/1952 privind protecţia maternităţii;
- Convenţia nr.122/1964 privind politica de ocupare a forţei de
muncă
- Convenţia nr.156/1983 privind şansele egale şi tratamentul egal
pentru lucrătorii bărbaţi şi femei, lucrători cu responsabilităţi familiale
2) legislaţia internă: Codul Muncii, Codul Familiei, Constituţia
României, diferite alte legi.
Codul Muncii adoptat prin Legea 10 / 1972 şi modificat prin
Decretul Lege 4/1990 conţine prevederi speciale referitoare la
munca femeilor şi îngrijirea copilului:
- Se acordă o înaltă preţuire muncii femeii, asigurându-se dreptul de a
ocupa orice funcţie sau loc de muncă, în raport cu pregătirea şi
capacitatea sa.
- Femeile încadrate în muncă beneficiază de măsuri speciale de ocrotire
a sănătăţii şi de condiţiile necesare îngrijirii şi educării copiilor.
- Femeile gravide şi cele care alăptează nu pot fi folosite la locuri de
muncă în condiţii vătămătoare, grele sau periculoase, ori contraindicate
medical.
- Munca femeilor în timpul nopţii este admisă numai în anumite condiţii
restrictive, stabilite prin lege.
- Femeile au dreptul la concediu de maternitate plătit (prenatal 52 zile şi
până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului), reducerea sau
întreruperea programului zilnic cu 2 ore pentru alimentarea şi îngrijirea
copilului bolnav în vârstă de până la 3 ani, fără ca acestea să fie incluse
Legea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi:
-garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi în toate domeniile
vieţii sociale
Discriminare:
Directă - orice diferenţiere, excludere sau restricţie care se face fără temei
legal şi care lezează exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului.
Indirectă - diferenţierea, excluderea sau restricţia ce decurge din
reglementări, dispoziţii sau practici uzuale şi care prin efectele pe care le
generează, favorizează sau afectează persoane de un sex sau altul.
Legea reglementează, de asemenea, două aspecte ce afectează profund
situaţia socio-profesională a salariaţilor:
- scoaterea la concurs a posturilor vacante şi/sau anunţul pentru ocuparea
unui loc de muncă, care trebuie să se realizeze de pe poziţii neutre în ceea ce
priveşte sexul, statutul marital sau matrimonial al persoanei;
- hărţuirea sexuală la locul de muncă sau în orice alt loc în care persoana
desfăşoară o activitate profesională, precum şi formele de manifestare ale
hărţuirii sexuale, expresie a unor comportamente care încalcă demnitatea
Participarea femeii pe piaţa muncii.

După 1989 – participare a economică a femeii ridicată:

a.Necesitatea celui de-al doilea salariu în familie

b. Cele mai multe beneficii sociale pentru mamele cu copii sunt


condiţionate de participarea femeii pe piaţa muncii.
-Mamele care nu sunt angajate pe piaţa muncii înainte de naştere nu se
pot califica pentru o serie de beneficii sociale cum ar fi: concediu de
naştere plătit, concediu plătit pentru îngrijirea copilului, concediu plătit
pentru copilul bolnav.

c) Nevoia de asigurări sociale


Factori care au afectat pozitiv sau negativ participarea
femeii pe piaţa muncii:

Pozitiv:
- Îmbunătăţirea unor condiţii de muncă: introducerea în 1990 a
săptămânii de lucru cu durata de 5 zile; concedii de odihnă mai lungi;
concedii de naştere mai lungi - un an până în 1997 şi, începând cu
1998, 2 ani de concediu plătit pentru îngrijirea copilului mic.
- Nivel ridicat de educaţie şi calificare profesională a femeilor,
foarte apropiat de cel al bărbaţilor.
- Atitudinea colectivă: femeile sunt în general încurajate să
muncească. Munca este o parte importantă a planurilor de viitor ale
tinerelor femei.
- Schimbări în politica demografică: liberalizarea avorturilor,
creşterea disponibilităţilor şi diversificarea tehnicilor de planificare
familială.
Negativ:

- Scăderea salariului real, ceea ce a făcut ca al doilea salariu în


familie să devină imperativ.

- Schimbări rapide în oportunităţile de muncă, complementar cu


creşterea ratei şomajului.

- Înrăutăţirea unor condiţii de muncă şi a relaţiilor de muncă,


în special pentru femei. Locuri de muncă disponibile în special în
ramurile economice cu forţă de muncă predominant feminină
(industria textilă / a confecţiilor, comerţ) oferă salarii mici.
Participarea femeilor în sistemul salarial

creştere în atractivitatea
muncii pentru femei:
proporţia femeilor salariate
a crescut

proporţia celor aflate în


şomaj, în totalul populaţiei
şomere, a scăzut.
Tipurile de angajare ale femeilor

nivel ridicat de educaţie - femeile ocupă poziţii


profesionale importante la toate nivelele

• Specialişti cu înaltă calificare cu diplomă


51,3% universitară, incluzând cercetătorii

• Specialişti cu calificare mediu-înaltă


60,2%

• Angajaţi în administraţie
75,5%

70,4% • Lucrători în servicii și comerț


Participarea şcolară a femeilor şi calificarea
a) Femeile au un înalt grad de educaţie/calificare şi o rată crescută de
participare şcolară
b) Polarizarea educaţională.
c) Polarizarea profesională.
În prezent, se structurează 6 tipuri constitutive
ale familiei restructurate

celibatul

concubinajul
Familia
reorganizată

6 tipuri
constitutive ale
Familia familiei
cuplul fără
reconstituită restructurate descendenţi
(comasată)

Familia
monoparentală
Politica faţă de mama şi copil după 1989
I. 1ianuarie 1990 - Decretul 605 emis în 27 decembrie
1989 - autoriza avortul la cerere în primul trimestru
de sarcină, cu condiţia ca acesta să fie efectuat de către
un obstretician-ginecolog
a scăzut atât natalitatea cât și mortalitatea
maternă (de la 170 de decese la 100.000 de
naşteri în 1989 la 84 de decese în 1992).

- ridicată în mediile sărace


şi în cele marginale - unde
- foarte scăzută la clasa mijlocie şi rata şomajului feminin este
superioară - care ar putea oferi condiţii mai ridicată, în care copiii
bune de dezvoltare a copilului şi rata au oportunităţi scăzute de
şomajului feminin este mai scăzută dezvoltare normală.
II. Suportul financiar pentru familiile cu copii

-Alocatia pentru copii - beneficiul social care s-a erodat cel mai
mult.
- Decretul Lege nr.31/1990 privind concediul plătit pentru îngrijirea
copiilor în vârstă de până la 1 an.
-Femeile pot fi pensionate cu o reducere de vârstă şi de vechime în
muncă de 5 ani în raport cu bărbaţii.
-Legea 120/1997 privind concediul plătit pentru îngrijirea copiilor în
vârstă de până la 2 ani.
căsătorit văduv divorțat
celibatar

Roluri Destinații

modifică fundamentul solid


al familiei

Societatea
modernă

restructurare familială
CURS 12
Curs 12. Politica socială în domeniul prevenirii şi
combaterii criminalităţii.
Programe şi strategii de prevenire.
În analiza extensiei infracţionalităţii se remarcă necesitatea abordării a
cel puţin trei aspecte de importanţă deosebită pentru formularea unei
definiţii:
-se referă la modul în care sunt înţelese noţiunile “infracţiune” şi „autor
al infracţiunii” şi ce categorii de acte infracţionale şi de delicvenţi ar
trebui luate în considerare în estimarea extinderii impactului
comportamentului criminogen în societate
-este criteriul de evaluare a extinderii criminalităţii, care constituie
punctul de referinţă al estimării şi consideraţiilor formulate pe această
bază
-este “alegerea sistemului de indicatori” pentru măsurarea extinderii
comportamentului deviant criminogen.
Evoluţiei criminalităţii în România:

1.Cu privire la făptuitori: participanţii la comiterea de infracţiuni


cresc de la 56.282/1990 la 211.138/1997:
- numărul persoanelor condamnate. deci al infractorilor a crescut
de 3 ori, respectiv de la 37.112 la 111.926 persoane;
- peste 70% din infractori provin din rândul persoanelor de sex
masculin;
- participarea femeilor la infracţiuni înregistrează o scădere uşoară
de la 11,5 infractori în anul 1990 la suta de mii de persoane, la
10,9/1997. in timp ce participarea minorilor şi a celor care au mai
săvârşit infracţiuni recidiviştii - se dublează;
- numărul persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate
aflate încarcerate la penitenciar se menţine relativ constant (23.000
27.000).
2. Cu privire la fapte: numărul infracţiunilor constatate creşte de
la. 97.828/1990 la 361.061/1997:furturile şi tâlhăriile reprezintă cele
mai frecvente infracţiuni săvârşite (peste 80%);
- infracţiunile cu violenţă grave cresc de la 5.66711990 la 8.720 /1
996; .
- infracţiunile in paguba avutului public cresc de la 10.091/1990 la
33.948/1 996;
- infracţiunile la regimul circulaţiei cresc de la 7.71611990 la 11
.797/1997;
- numărul sinuciderilor creşte de la 9 la 12 la 100.000 locuitori
Forme de agresiune a criminalităţii economico-financiare

- Numărul infracţiunilor de natură economică creşte de peste 5


ori, de la 18.618 la 102.733
- Abuzurile şi neglijenţa în serviciu înregistrează creşteri de 3 ori.
- Infracţiunile de corupţie cresc de aproape 20 de ori, iar numărul
participanţilor de circa 15 ori
- Infracţiunile prevăzute în legi speciale (L.3111990 a societăţilor
comerciale, L.87/1994 a combaterii evaziunii fiscale. L.12/1990
pentru combaterea activităţii ilicite etc.) cresc în perioada de
referinţă între 3 şi 115 ori.
- Prejudiciul cauzat prin infracţiuni ajunge la 110 miliarde lei faţă
de 524 milioane lei în 1990, iar recuperarea acestora scade de la
63% la 37°/o.
- Sunt incriminate şi se constată infracţiuni noi, precum evaziunea
fiscală, deturnarea de fonduri etc.
- Apar infracţiuni complexe specifice crimei organizate (trafic.
grupuri mari de persoane etc.)
- Se constată fraude fiscale şi bancare de mari proporţii (Caritas.
Dacia Felix, Columna. Credit Bank, Bancorex. Safi etc.).
- Participarea la săvârşirea infracţiunilor din ce în ce mai mare a
cetăţenilor străini.
- Se intensifică traficul ilicit cu alcool, ţigări, cafea, materii prime
(petrol, lemn, materialele refolosibile etc.), îndeosebi cu firme din
alte state.
- Apar infracţiuni specifice în procesul de privatizare, al licitaţiilor,
burselor de valori, falsificarea instrurnentelor de plată, sistemele
de asigurări şi reasigurări etc.
Forme de manifestare a crimei organizate

- Apare traficul şi consumul de droguri, constatările înregistrează o


creştere rapidă
- Se constituie primele reţele organizate de procurare şi plasare a
valutei false
- Se constituie bande înarmate de cetăţeni străini "Rackeţi" care
folosesc armament pentru a-i deposeda de bunuri îndeosebi pe
compatrioţii lor aflaţi in Rornânia cu afaceri sau ca turişti
- Se internaţionalizează traficul de carne vie şi apar prostituate şi
proxeneţi care îşi stabilesc teritoriul de acţiune în state, precum
Turcia, Grecia, Cipru, Austria, Ungaria, Germania etc.
- Capătă o dimensiune aparte traficul de armament şi materiale
radioactive, fiind introduse ilegal în ţară inclusiv focoase pentru
rachete sol-aer, combustibil nuclear, importante cantităţi de materiale
radioactive.
- Se pun bazele reţelelor internaţionale care tranzitează România cu
autovehicule de lux furate. Autoturismele furate din Germania,
Franta, Italia, Belgia, Olanda etc.
- Au loc primele omoruri la comandă şi executări silite de bunuri prin
violenţă şi se constituie grupuri de presiune care pretind taxe de
protecţie.
- Se organizează şi se execută mari acţiuni de spălare a banilor
murdari.
- Se intensifică acţiunile de emigrare
Forme de manifestare a criminalităţii împotriva persoanei si
a bunurilor acesteia.

- Creşte atât numărul, cât şi gravitatea infracţiunilor comise în grupuri


la care participă şi recidivişti
- Numărul infracţiunilor cu violenţă (tâlhârii, violuri, omoruri) se
menţin la un nivel relativ ridicat (între 5.600 şi 9.000 de infracţiuni
cu violenţă şi între 1.800 şi 4.000 de tâlhârii)
- Agresivitatea unor infracţiuni cu un pericol social redus, precum
cerşetorii, vagabondajul, prostituţia etc. cunosc o creştere fără
precedent în plan practic, dar fără o acţiune adecvată în plan acţional,
juridic de tragere la răspundere a celor vinovaţi.
- Cauzele penale cu autori neidentificaţi înregistrează o creştere
substanţială atingând cifra de peste 120.000 în anul 1997.
- Se intensifică şi sustragerile persoanelor de la urmărire penală sau
executarea pedepsei, numărul celor daţi în urmărire generală
depăşind 5.000 de persoane.
Forme de manifestare a criminalităţii în domeniul circulaţiei rutiere

- Cu toate că parcul de autovehicule înmatriculate a cunoscut o


creştere accentuată, numărul de accidente mortale sau cu răniţi
grav a scăzut de la 9.708 în anul 1990 la 8.795 în anul 1997,
menţinându-se relativ constante in limitele arătate
- Aceeaşi tendinţă de scădere se înregistrează şi în ce priveşte
persoanele grav rănite în accidente, respectiv de la 8.134/1990 la
7.461/1997 sau decedate de la 3.782/1990 la 2.846/1997.
- Creşte numărul persoanelor care conduc în stare de ebrietate sau a
acelor ce folosesc autovehicule neînmatriculate sau cu număr fals
de înmatriculare.
- Numărul minorilor care conduc autovehicule fără permis de
conducere creşte de la.303 în anul 1990 la 801 în 1997
Programe şi strategii de prevenire a criminalităţii: argumente

- posibilitatea de a obţine într-un timp relativ scurt o cantitate mare de


informaţii cu privire la o situaţie care ar putea avea efecte negative
asupra stabilităţii sociale.
- posibilitatea individualizării reale a activităţii de prevenţie şi; prin
aceasta, asigurarea succesului actiunii;
- se pot corija greşelile şi elimina lacunele în munca de prevenţie pe
parcursul efectuării acesteia;
- transformarea muncii de prevenire într-o reală activitate educativă cu
finalităţi bine conturate;
- creşterea gradului de coeziune şi de cunoaştere reciprocă a structurilor
sociale angajate într-o activitate de prevenţie locală;
- creşterea gradului de încredere a populaţiei în structurile însărcinate
cu ordinea socială şi statală.
Din perspectiva temporală. prevenţia poate fi clasificată în prevenţie
primară, secundară şi terţiară:

a)prevenţia primară sau generală vizează ansamblul populaţiei şi


acţionează la nivelul factorilor sociali generali (acţiuni asupra
contextului social, cultural şi economic);

b) prevenţia secundară sau specifică încearcă reducerea frecvenţei ori


evitarea comiterii faptelor antisociale: ea se adresează grupurilor
considerate ca fiind vulnerabile şi defineşte factorii de risc;

c) prevenţia terţiară sau curativă vizează modificarea


comportamentelor subiecţilor deja identificaţi ca fiind delincvenţi; ea
are ca scop împiedicarea comiterii recidivelor.
Din perspectiva conţinutului sau a nivelului, prevenţia poate fi
situaţională sau socială:

a) prevenţia socială implică acţiunea asupra factorilor sociali care


sunt angrenaţi în comiterea faptelor ilegale pentru orientarea şi
influenţarea lor în sensul dorit;

b) prevenţia situaţională presupune luarea în considerare a


măsurilor care au ca scop reducerea ocaziilor care favorizează
comiterea faptelor ilegale şi sporirea riscului autorilor acestor fapte
de a fi descoperiţi şi traşi la răspundere cu operativitate.
Din punct de vedere al strategiei acţionale prevenţia poate fi
defensivă sau ofensivă.

a) În cazul prevenţiei defensive problema este deja manifestă;


colectivităţile, grupurile "se apără" cât mai rapid posibil împotriva
acestor probleme şi a consecinţelor lor, lupta se duce asupra
simptomelor şi deci asupra indivizilor, strategiile fac apel, în mod
necesar, la forţă, la persuasiune sau la descurajare (verificarea şi
supravegherea autorilor delictelor şi protecţiei victimelor).

b) În cazul prevenţiei ofensive problemele sunt prevăzute şi sunt


atacate cauzele lor cele mai profunde; ea se bazează pe resursele de
personal şi, pe această cale, se examinează structurile; dintr-un punct
de vedere radical am putea spune că acest tip de prevenţie acţionează
atacând răul de la rădăcină prin acţiune directă asupra tuturor
factorilor favorabili delincventei.
CURS 13,14
Curs 13,14. Sistemul serviciilor de asistenţă socială
din România.
A. Beneficiile sociale financiare - cuprind transferurile în bani sau în
bunuri către persoanele care prezintă un important deficit de surse
financiare.
Tipuri:
- Beneficiile sociale contributorii (din sistemul de asigurări sociale): pensii,
ajutorde boală, ajutor de şomaj - participarea la un fond comun de asigurări
sociale în perioadele active ale vieţii
- Beneficii sociale non-contributorii sunt acordate celor aflaţi în nevoie, în
funcţie de mărimea acestei nevoi, fără obligaţia vreunei contribuţii prealabile
- ajutorul social, alocaţiile pentru copii, bursele de studiu, alte compensaţii
cum sunt gratuităţile sau reducerile/subvenţiile de preţuri(locuinţe sociale,
transport, bilete la manifestări culturale, subvenţii pentru chirii, pentru
întreţinerea locuinţei etc.).
B. Serviciile sociale - cuprind o largă gamă de servicii oferite de
colectivitate, în mare măsură în afara sistemului economic: învăţământ,
sănătate şi asistenţă socială
Benefciari ai asistenţei sociale:

- Familiile sărace;
- Persoanele lipsite de locuinţă, în incapacitate de a o obţine;
- Copiii care trăiesc într-un mediu familial/social advers, abandonaţi şi
instituţionalizaţi;
- Minorii delicvenţi;
- Tinerii neintegraţi social;
- Persoanele dependente de drog, alcool;
- Persoanele abuzate fizic, sexual;
- Persoanele cu handicap fizic sau mintal;
- Persoanele cu boli cronice fără susţinători legali;
- Persoanele bătrâne neajutorate;
- Persoanele care au suferit în urma unor calamităţi naturale, sociale,
persecuţii şi discriminări de orice tip.
Serviciile de asistenţă socială intervin în două tipuri distincte de
situaţii:

a)Situaţii excepţionale, de urgenţă- copii abandonaţi sau abuzaţi


victime ale actelor criminale; femei abuzate, victime ale violenţei sau
violate; copii şi adolescenţi antrenaţi în acţiuni criminale; dispariţia
bruscă a condiţiilor elementare de viaţă (persoane ‘aruncate în stradă’,
mai ales femei cu copii, victime ale dezastrelor naturale sau sociale, ale
părinţilor cu probleme de creştere a copiilor; copii cu dificultăţi de
integrare socială sau şcolară etc.

b) Situaţii de dificultate cronică, dublate de deficitul de capacităţi


proprii de depăşire a dificultăţilor- deficit cronic de resurse, în mod
special situaţiile de sărăcie, copii lipsiţi de familie, persoane dependente
de droguri, persoane eliberate din închisoare, mame singure, bătrâni
care s-au izolat progresiv, cu capacităţi deteriorate de a duce o viaţă
independentă.
Sistemul serviciilor de asistenţă socială are de îndeplinit următoarele
funcţii:
1.Dezvoltarea capacităţilor proprii.
2.Suport profesional. Suport bazat pe cunoştinţe şi tehnici profesionale pentru
soluţionarea problemelor personale / familiale / comunitare care depăşesc capacitatea
naturală a persoanelor / familiilor / comunităţilor.
3. Facilitarea absorbţiei suportului social. Facilitarea absorbţiei / beneficierii de
către cei în nevoie de servicii şi resurse care sunt puse la dispoziţie de sistemul public
sau de cel privat / comunitar: învăţământul, asistenţa medicală, planning-ul familial,
ajutor social etc.
4. Focalizarea şi eficientizarea suportului social - pentru persoanele / familiile în
situaţie de dificultate, precum şi asigurarea utilizării efective a resurselor alocate
pentru nevoia avută în vedere.
5. Apărarea intereselor şi drepturilor persoanelor aflate în nevoie / dificultate.
Asistenţa socială asigură in mod sistematic suportul pentru drepturile persoanelor
aflate in dificultate (copil, vârstnic, handicapat, sărac), în cazul în care acestea sunt
ameninţate, iar victima nu este capabilă să acţioneze ea însăşi eficace pentru asigurarea
respectării acestor drepturi.
Situaţia actuală a serviciilor sociale ar putea fi caracterizată prin
următoarele:

a)Inexistenţa unui sistem naţional de servicii de asistenţă socială. Există


doar dezvoltări punctuale ale unor servicii de asistenţă socială.
-copii, pentru persoane cu handicap, vârstnici, copii bolnavi HIV-SIDA
-evitarea abandonului copiilor, adopţie, reintegrarea în familie a copiilor din
instituţii, copiii străzii, familii fără locuinţă
-centrele de protecţie a copiilor şi familiilor cu mulţi copii

b) Lipsa unei concepţii strategice de dezvoltare a unui sistem de servicii


de asistenţă social - Nu răspund la intrebarea: cum se poate asigura
continuitatea şi sustenabilitatea funcţionării lor. Cele mai multe dintre ele
sunt dezvoltate fie din entuziasmul donatorilor şi participanţilor, fie ca
răspuns la apariţia unei surse importante de finanţare.
Patru principii fundamentale pentru construcţia sistemului
serviciilor de asistentă socială:

1.Servicii înalt profesionalizate – utilizează specialişti cu înaltă


calificare (asistenţi sociali), de regulă la nivel universitar
2. Servicii deschise la revederea procedurilor şi la încorporarea
noilor proceduri şi cunoştinţe - presupune deschiderea la
perfecţionare / schimbare rapidă şi capacitatea de asimilare de noi
tehnici.
3. Combinarea între priorităţi stabilite la nivel naţional cu
priorităţi stabilite la nivel local. Activitatea de asistenţă socială se
fundează pe angajamente juridice, politice şi morale atât ale ţării într-
un context mai larg (mondial: convenţii ONU de exemplu), regional
(reglementările europene), pe angajamente juridice, politice şi morale
ale ţării ca un întreg, prin legile şi opţiunile sale politice, prin
sistemul de valori promovat naţional, cât şi pe angajamentele locale
şi responsabilitatea faţă de comunitatea locală.
Calitatea vieţii
„rezultanta raportării condiţiilor de
viaţă şi a activităţilor ce compun
viaţa umană, la necesităţile,
valorile, aspiraţiile umane”.
(C.Zamfir şi colab., coord., 1993, 79)

Trei funcţii:
1) Funcţia de definire operaţională a obiectivelor dezvoltării social-
economice;
2) Funcţia de feed-back al activităţii social-economice : eficienţa
umană ultimă a activităţii social-economice este dată de efectul ei
asupra calităţii vieţii;
3) Funcţia de instrument de evaluare operaţională a progresului
social: putem vorbi despre un progres efectiv doar în măsura în care
s-a înregistrat o creştere a calităţii vieţii.
În practica cercetării sociale sunt utilizate frecvent şase tipuri de
indicatori ai calităţii vieţii:

1) indicatori ai stării diferitelor componente ale vieţii umane (indicatori


ai mediului natural, ai condiţiilor de muncă, de educaţie etc.);
2) indicatori ai necesităţilor / aspiraţiilor (ce tipuri de muncă doresc
oamenii, ce tipuri de locuinţă etc.);
3) indicatori complecşi rezultaţi din raportarea stării la necesităţi;
4) indicatori ai calităţii percepute a vieţii – determinarea modului în
care membrii unei colectivităţi evaluează ei înşişi calitatea diferitelor
componente ale vieţii lor;
5) indicatori de satisfacţie cu viaţa – gradul estimat de satisfacţie cu
viaţa, ca indice sintetic al efectului subiectiv al calităţii vieţii;
6) indicatori ai unor simptome critice ale calităţii vieţii (indicatori de
sinucidere, boli mentale, optimism sau pesimism, alienare).