Biochimia metabolismului

Hormonii
Obiectivele cursului
 Compararea diferitelor tipuri de hormoni din punct de
vedere al structurii chimice.
 Identificarea hormonilor produși de fiecare glandă
endocrină și specificarea funcțiilor acestor hormoni.
 Descrierea funcțiilor hormonilor produți de rinichi,
inimă, timus, testicule, ovare și țesutul adipos.
 Explicarea mecanismelor prin care hormonii
interacționează pentru a produce răspunsuri fiziologice
coodonate.
Definiție:
 Hormonii sunt compuși biologic activi, cu structură
chimică diferită, care sunt produși de către glandele
endocrine, iar apoi sunt eliminați direct în sânge.
 Acționează la distanță realizând reglarea umorală a
proceselor fiziologice și metabolice.
 Hormonii tisulari – sunt compuși care nu sunt produși de
către glande dar, sunt produși în diferite țesuturi și
reglează procesele metabolice la nivel local.
 Unii dintre aceștia (serotonina, acetilcolina) ajung în
sânge de unde reglează procese care au loc la nivelul
întregului organism.
Istoric
 Sec. XVII – este pusă în evidență existența glandelor endocrine și a
hormonilor de către Reinjnier de Graaf – descoperă foliculii ovarieni
denumiți și „foliculii Graaf”
 Sec XIX - Berthold – primul studiu privind structura și funcțiile glandelor
suprarenale și a testiculelor
J. Graves și K.A. Basedow – studii privind funcțiile tiroidei
C. Bernard – introduce în medicină termenul de „secreție internă”
 Sec. XX
 1901 – Aldrich și Takamine – identifică și izolează „adrenalina”
 1905 – Starling și Bayliss – utilizează pentru prima dată termenul de
„hormon” pentru „secretină” (subst. secretată de mucoasa intestinală care
stimulează secreția pancreasului)
 1909 – C.I. Parhon și M. Goldstein – primul tratat de Endocrinologie din lume
„Les secretions internes”
 1926 – Prof N. Paulescu – descoperă „insulina” (pancreina)
Semnalizare sistem nervos vs.
calea hormonală
Sistemul nervos - informațiile de la centru (creier sau măduva spinării), sub formă de
impulsurile nervoase, se propagă prin prelungirile axonice sau dendritice cu o viteză
mare ce durează fracțiuni de secundă.

Cale hormonală – informațiile către organul sau țesutul țintă sunt transmise mai lent,
de la câteva secunde (ex. adrenalina) la câteva zile (ceilalți hormoni).

Secrețiile endocrine sunt influențate direct sau indirect de către creier și în mod
reciproc, hormonii influențează activitatea creierului.

Terminațiile nervoase pot elibera în sânge molecule semnal (neurocrine/

neurohormoni) care acționează ca adevărați hormoni. Substanța este produsă de către
corpul neuronilor și printr-un curent axoplasmatic ajunge în terminația axonală, este
eliberată în sânge și acționează asupra celulei țintă.

Structurile nervoase specializate care secretă hormoni în circulație servesc ca legături

între sistemul nervos și cel hormonal, sunt transductori neuroendocrini și transformă
activitatea nervoasă în descărcare hormonală.
Sistemul endocrin
Glandele endocrine
Glandele endocrine
Sunt glande, care își eliberează produsul de secreție direct în
sânge de unde este transportat către organul țintă.

Tipuri de glande endocrine:

1. Hipotalamus
2. Glanda pituitară
3. Epifiza
4. Timus
5. Glanda tiroidă
6. Glandele paratiroide
7. Insulele Langerhans din pancreas
8. Glandele suprarenale
9. Organele sexuale
Clasificarea hormonilor
Clasificarea hormonilor
1. H. proteici: hormonii lobului anterior al galndei pituitare
(excepție ACTH), insulina, h. paratiroidian.
2. H. peptidici: ACTH, calcitonina, glucagonul, vasopresina,
oxitocina, hormonii hipotalamusului (eliberează factori și
statine).
3. H. derivați din aminoacizi: catecolamine (epinefrina și
norepinefrina), tiroxina, triiodtironina, hormonii epifizei.
4. H. steroidieni (derivați de la colesterol): hormonii glandelor
suprarenale, hormonii sexuali.
5. Derivați ai acizilor grași polinesaturați (acidul arahidonic):
prostaglandiele.
Transportul hormonilor în sânge
A. Liberi în circulație
Sunt rapid îndepărtați de sânge
B. Legați la proteine de transport
H. de natură proteică și peptidică – circulă liber
H. steroidieni și H. glandei tiroide – se leagă la α – globuline sau
albumină
Catecolaminele – circulă liber sau sunt legați la albumină, sulfați sau acid
glucuronic

Sub aceste forme ajung la organele țintă

La nivelul celulelor există receptori specifici pentru unii dintre hormoni
Stimulii specifici care determină secreția
hormonilor sunt:
- Impulsul nervos
- Compuși din sânge, în anumite concentrații care trec
prin glandele endocrine
Mecanismele de acțiune ale
hormonilor
Receptorii pentru catecolamine, hormoni peptidici și
eicosanoide sunt la nivelul membranelor celulelor țintă
Hormonii tiroidieni traversează membrana și se leagă la
receptorii din citoplasmatică sau la nucleu
Mecanismul “Lacăt Cheie” este cel care descrie cel mai bine
interacțiile dintre hormoni și receptorii lor specifici
Receptorii pentru hormonii nonsteroidici sunt localizați la
suprafața membranei celulare
Receptorii pentru hormonii steroidici se găsesc în
citoplasmă și în nucleu
 Reguli generale privind acțiunea
hormonilor
 Toți hormonii interacționează cu celule țintă prin legarea
la receptorii specifici localizați fie la suprafața membranei
celulare fie în citoplasmă
 Receptorii specifici hormonilor trebuie să fie legați de alte
molecule care sunt capabile să transmită semnalul dat de
hormon, mai departe în celulă
 Moleculele care nu dau același răspuns ca și hormonul se
numesc agoniști
 Moleculele care previn legarea hormonului natural și
determină un răspuns din partea receptorului se numesc
antagoniști
Reguli generale privind acțiunea
hormonilor
 Toți hormonii peptidici sunt sintetizați sub formă de
precursori “pre-pro” inactivi
 O peptidă semnalizatoare trebuie să fie „inteligent”
pregătită să fie activată pentru a se transforma în
hormon matur
Rolul hormonilor
1. Schimbarea permeabilității membranei celulare, accelerează
mecanismele de transfer a substraturilor, enzimelor,
coenzimelor în și din celulă.
2. Acționează la nivelul centrului alosteric al enzimelor
influențând activitatea acestora (hormonii care traversează
membrana).
3. Influențează activitatea enzimelor prin intermediul
mesagerilor secunzi (cAMP) (hormonii care nu pot traversa
membrana).
4. Acționează asupra aparatului genetic al celulelor (nucleu,
DNA) și inițiază sinteza enzimelor (hormonii steroidici și
tiroidieni).
Hormonii și comportamentul
Hormonii nu determină un comportament specific chiar dacă
ei au capacitatea de a schimba un anumit comportament care
se va manifesta într-un context dat și într-un mediu adecvat.
Anumite comportamente pot schimba nivelul de expresie al
hormonilor. De ex. concentrația de testosteron poate crește
sau scădea în funcție de șansa ca un anumit comportament
(context) să apară.
Aceasta este o problemă de genul „cine a fost primul – oul sau
găina?” Adică: pot hormonii să influențeze comportamentul
prin acțiune directă asupra creierului sau acesta se comportă
într-o manieră specifică care afectează secreția de hormoni?
 Modele experimentale de determinare a
diferențelor comportamentale date de hormoni
Pentru a putea răspunde la aceste trei întrebări, cercetătorii utilizează
următoarele tehnici:
1. Dacă se îndepărtează sursa de producere a unui anumit hormon, atunci
comportamentul care depinde de exprimarea hormonului respectiv trebuie să
dispară. De ex. îndepărtarea secreției de testosteron prin castrare duce la
reducerea dramatică a activității sexuale și a agresivității la majoritatea
animalelor.
2. Odată ce un comportament a fost îndepărtat ca urmare a blocării secreției
hormonului care determină comportamentul respectiv, dacă funcția
hormonală este restaurată și comportamentul trebuie să reapară. De ex.
administrarea de testosteron la animalele mature, masculine adulte care au fost
castrate trebuie să determine apariția comportamentului agresiv și a nevoii de
împerechere.
3. Dacă au fost evidențiate anumite comportamente specifice unui anumit
hormon atunci, ne așteptăm ca la orice modificare a concentrației hormonului
respectiv să se producă o modificare a comportamentului asociat. De ex.
agresivitatea animalelor trebuie să crească atunci când concentrația plasmatică
de testosteron crește.
Feromonii
Sunt compuși chimice derivați de la hormonii sexuali care sunt produși și eliminați de
organism și care atrag un anume răspuns social din partea aceleași specii.
Dictează comportamentul sexual și cresc atracția sexuală În cazul animalelor sunt
eliberați prin piele, urină, fecale, respirație iar în cazul oamenilor organul emițător
este pielea. La nivelul pielii se regăsesc pe toată suprafața corpului, însă tind să aibă o
concentrație mai mare în 6 zone specifice: axile, mameloane, regiunile pubiene,
genitale și circumanale, regiunea periolară și buze, pleoape și urechea externă.
Prin intermediul hipotalamusului și a altor părți ale creierului uman, tind să crească
nivelul de încredere și de fericire al individului, oferind un control mai bun asupra
propriilor emoții.

Efecte:
Atracție sexuală
Încredere
Calm
Agresivitate
Bibliografie
 Dumitru C. Cojocaru, Elena Ciornea - Biochimia
vitaminelor si a hormonilor, 2010
 Elena Ionica, Marieta Costache, 2004, Biochimie
generală, Vol III, Vitamine şi elemente minerale, Ed.
Ars Docendi, ISBN 973-558-134-5; 973-558-136-1