Virusologia sau virologia este știința ce se ocupă cu studierea

tipurilor de virus și acțiunea lor asupra organismelor vii. Este

considerată de mulți cercetători parte a microbiologiei.

Unele studii asupra virușilor existau încă în antichitate, când oamenii

nu numai că știau de existența unor mici făpturi care puteau provoca
așa maladii ca variola sau poliomelita, dar unii chiar încercau să
găsească un antidot contra acestor maladii. De exemplu, în China era
foarte răspândită variola, și unii medici știau că oamenii care au mai
fost bolnavi de această maladie nu se mai îmbolnăveau, așa că ei
făceau antidoturi pe baza crustelor pielii celor imuni.

 Adevărata imunizare a fost descoperită de Edward Jenner în 1796.

 1885L.Pasteur experimentează cu vaccinul antirabic. Folosește

pentru prima oară termenul virus pentru a descrie agentul

 1940 Helmuth Ruska, folosind un microscop electronic,

vizualizează direct virusul pentru prima oară
Victor Babeș (n. 4 iulie 1854, Viena -
d. 19 octombrie 1926, București) a fost
un bacteriolog și morfopatolog român,
membru al Academiei Române din
1893.
În colaborare cu Victor André Cornil,
este autorul primului tratat de
bacteriologie din lume (Bacteriile și
rolul lor în anatomia și histologia
patologică a bolilor infecțioase) prin
care a pus bazele moderne ale acestei
științe.

De asemenea, este fondatorul școlii

românești de microbiologie.
 Virusurile – agenţi infecţiosi de talie extrem de mică, vizibili
numai la microscopul electronic.

 Bolile pe care le produc- viroze

 Virusurile sunt strict intracelulare, utilizand resursele energetice

ale celulei gazdă în vederea realizării ciclului lor replicativ.

 Virusurile sunt insensibile la actiunea antibioticelor,

administrarea interferonilor induce la nivelul celulelor
neparazitate o stare anitivirală care le face rezistente la infecţie.

 Inactivarea virusurilor este posibilă sub acţiunea mai multor

factori: radiatii ionizante ( UV, X), căldură, PH-ul acid (sub 4)
sau alcalin (peste 9), detergenţi, clor.
Morfologia şi structura
 Dimensiunea virusurilor- exprimată în nanometri (1nm= 10-9m)-
este redusă: 20 – 300 nm.
 Forma este diferită:
• bastonaş (virusul mozaicului tutunului,
• sferică (virusurile gripale)
• de cartuş (virusul rabic).
 Structura
Structura de bază, obligatorie, a virionului o reprezintă :Nucleocapsida
Nucleocapsida este constituită din:
 Genomul viral (miez de acid nucleic)
 Capsidă (înveliş proteic)
Genomul viral

Este constituit dintr-un singur tip de acid nucleic:

• fie ADN,
• fie ARN
(niciodată ambii), care conţine întreaga informaţie genetică necesară
replicării virusului şi care reprezintă suportul infecţiozităţii acestuia.

Molecula acidului nucleic poate fi:

• simplu spiralată (ss) sau dublu spiralată (ds),
• liniară sau circulară,
• continuă sau segmentată.

Funcţia acizilor nucleici

– asigurarea replicării şi
expresia genomului pentru
sinteza proteinelor virale
 Capsida virală
Este un înveliş format din numeroase unităţi proteice numite capsomere
(proteine de dimensiuni mici care se autoasamblează în structuri
capsomerice mari, iar în final se asamblează sub forma capsidei virale).

Functiile capsidei:
1.asigura forma caracteristica virionului;
2.protejeaza acidul nucleic viral;
3.la virusurile neinvelite, fixeaza virionul de receptorii specifici de pe celula
gazda.
Există mai multe tipuri de simetrie a capsidelor:
1. Simetrie helicoidală – capsomerele se fixează pe catena de AN, formă de
bastonaş
2. Simetrie cubică (icosaedrică) – capsomerele se aranjează în jurul AN,
formând un icosaedru (poliedru regulat cu 20 feţe triunghiulare şi 12 vârfuri),
3. Simetrie mixtă (bacteriofagii, poxvirusurile).
Anvelopa (Peplosul)

Este un învelis lipoproteic derivat din sistemul membranar al celulei

infectate .

Virusurile formate din nucleocapsidă se numesc virusuri neanvelopate.

Iar cele care prezintă acest înveliş se numesc virusuri anvelopate
Pe suprafata anvelopei se gasesc formatiuni specifice virale, codificate
de virus:

 Spiculi (“peplomere”) de natura glicoproteica. Au functia de

adsorbtie si penetrare in celula gazda.
Exemple:
•hemaglutinina (HA) = rol in atasarea virusurilor la celula gazda ;
confera virusurilor proprietatea de a liza hematiile diverselor specii
animale;
•neuraminidaza (N) = faciliteaza pătrunderea virusurilor in celula.

 Factori de fuziune- au functia de initiere a infectiei.

 Proteina M (matrix) captuseste fata interna a anvelopei (frecvent la

virusurile ARN). La unele virusuri, faciliteaza asamblarea, iar la
altele, asigura mentinerea formei .
Compoziţia chimică
 Genomul viral este alcătuit dintr-un singur tip
de acid nucleic, ADN sau ARN

 Acidul nucleic constituie suportul infectivităţii

virusurilor. Proteinele virale sunt responsabile
de antigenitatea virusurilor ( posibilitatea de
aproduce un răspuns imun din partea
gazdei).

 Virusurile nu posedă ribozomi (mecanisme de

sinteză proteică) si mitocondrii.
Virusurile se prezintă sub trei stări:

• virusul infecţios matur (virion)-

reprezintă unitatea
morfofuncţonală a virusurilor;

• virusul vegetativ - genomul viral

aflat liber in citoplasma celulei
gazda;

• provirusul - genomul viral

integrat în cromozomul celulei-
gazdă
Replicarea virală
Replicarea virusurilor parcurge urmatoarele secvente:
•recunoasterea celulei gazda;
•adsorbtia (atasarea ) virusului de celula gazda;
•internalizarea (patrunderea) virusului in celula gazda;
•decapsidarea virusului;
•sinteza macromoleculara:
a) biosinteza ARNm precoce si a proteinelor precoce
( proteine-enzime)
b) replicarea genomului viral
c) biosinteza ARNm tardiv si a proteinelor tardive = proteine
structural
• eliberarea virionilor progeni din celula gazda.
Recunoasterea celulei
gazda:

 proces realizat datorita

existentei unor situsuri
receptor-specifice (de
natura proteica) situate pe
suprafata externa a
particulei virale care
reactioneaza specific cu
receptori corespunzatori (de
natura glicoproteica sau
glicolipidica) de pe suprafata
celulelor “tinta”.
 aceasta interactiune precisa
se explica faptul ca anumite
virusuri prezinta tropism
pentru anumite gazde si
pentru anumite tesuturi ale
gazdei respective.
ADSORBŢIA:
atasarea virusului de membrana
celulei gazdă.

Atasarea virusurilor este specifica si

implica legarea situsurilor receptor-
specifice de receptorii specifici
aflati pe membrana citoplasmatica
a celulei gazda.

Structurile de atasare ale virusului

pot fi:capsomerele capsidei la
virusurile neanvelopate şi
glicoproteinele la virusurile
anvelopate.

Receptorii specifici de pe
membrana citoplasmatica a celulei
gazda sunt constituenti normali ai
acesteia.
Internalizarea: penetrarea sau patrunderea virusului in celula gazdă
Dupa atasarea la celula gazda, virusul trebuie sa penetreze
membrana celulara externa si sa elibereze genomul viral in mediul
intracelular, pentru replicare. Penetrarea se poate realiza prin 3
mecanisme, in functie de structura virusului:

•fuziunea invelisului viral la membrana celulara externa, cu

eliberarea ulterioara a acidului nucleic viral;

•viropexia (pinocitoza) – internalizarea intregului virion si fuziunea

ulterioara cu o membrana interna vacuolara, pentru eliberarea
acidului nucleic viral;

•penetrarea directa – virusurile lipsite de membrana lipidica par sa

treaca direct prin membrana citoplasmatica externa.
 Decapidarea şi migrarea acidului nucleic la locul
replicarii
Decapsidarea constă în îndepărtarea sau distrugerea capsidei virale astfel
incat genomul viral sa devina accesibil mecanismelor de transcriptie si
translatie. In multe cazuri, penetrarea si decapsidarea se produc sub forma
unui proces unic.
Aceasta reprezintă faza de eclipsă - virusul pătruns în celulă se
dezintegrează în acidul nucleic şi proteine şi nu mai poate fi pus în evidenţă.
Sinteza macromoleculara sau faza de creştere liniară

Sinteza proteinelor şi replicarea genomului viral are loc în citoplasmă

(virusuri cu ARN) sau în nucleul celulei (virusuri cu ADN).

Biosinteza proteinelor nestructurale precoce precede replicarea

acidului nucleic viral. Aceste proteine precoce inhiba sinteza
proteinelor celulei gazda si sunt implicate in replicarea acidului
nucleic viral.

Biosinteza proteinelor structurale tardive incepe imediat dupa

replicarea genomului viral. Biosinteza se realizeaza prin translatia
ARNm format in etapa anterioara, in proteine specifice particulei
virale (proteine capsidale, peplomere).
Eliberarea virusului din celula gazda:
Se poate realiza prin doua mecanisme :
1. eliberarea prin inmugurire: o parte din proteinele virale sunt transportate la
nivelul membranei celulare externe a celulei gazda, iar alte proteine
structurale virale se cantoneaza la nivelul membranei celulare interne.
Proteinele si acidul nucleic se asambleaza si proemina prin membrana
celulara. Aceasta proeminenta (“mugure”) este apoi desprinsa si un nou
virion este eliberat. Adesea, acest proces se repeta succesiv, astfel incat o
celula gazda elibereaza valuri succesive de noi particule virale.
Eliberarea virusului din celula gazda

2. Eliberarea prin liza celulara presupune asamblarea completa a virionului

in citoplasma celulei gazda si eliberarea sa prin liza si moartea celulei
respective.
CULTIVAREA VIRUSURILOR

Virusurile sunt cultivate pentru:

 Stabilirea diagnosticului etiologic

 Testarea infecţiozităţii virusurilor
 Testarea preparatelor antivirale
 Producerea vaccinurilor

SISTEME DE CULTIVARE: datorită parazitismului obligatoriu,

virusurile nu cresc pe medii artificiale, ci pot fi cultivate doar pe
substraturi vii:
1. Culturi de celule
2. Ou embrionat de găină
3. Animale de laborator
Animalele de laborator

 Folosirea lor este limitată:

- prezintă receptivitate selectivă, preexistenţa infecţiilor, cost
avansat,
- există alternative mult mai bune(culturi de celule),
- datorită princiipiilor etice.

 Se recurge la utilizare lor numai când nuexistă alte posibilităţi

(VHB, HIV, etc).

 Constituie modele de cercetare sau de control al vaccinurilor.

Animalele utilizate curent – şoriceii albi nou-născuţi, dar
pot fiutilizaţi şobolani, cobai, maimuţe, etc.
Oul embrionat de găină(5-13 zile) reprezintă un mediu de celule
nediferenţiate, cu multiplicare activă, steril şi lipsit de mijloace de
apărare antiinfecţioasă.
 Se utilizează în prepararea unor vaccinuri virale (ex.: gripal)
- Iniţial se verifică viabilitatea embrionului la ovoscop în camera
obscură,
- Prelevatul se inoculează steril cu seringa în cavitatea amniotică
sau alantoideană,
- Orificiul se parafinează şi se incubează la 35-37°C timp de 48-72
ore.
Culturile de celule(1949 - Enders, Weller, Robbins).
 Celule provenite din ţesuturi adulte sau embrionare, normale sau
tumorale, care plasate într-un mediu adecvat (nutrienţi, pH)
rămân viabile şi se multiplică.
 Pentru cultivarea virusurilor se utilizează culturile în monostrat
celular.

Tipurile de culturi de celule (CC):

Culturi primare (primar tripsinizate). Sunt obţinute din ţesuturi
adulte sau embrionare de origine animală sau umană. Suportă 4-6
pasaje (subcultivări).

Culturi diploide. Obţinute din ţesut embrionar (fibroblaste umane).

Pot fi subcultivate 40-50 generaţii.

Linii continui de celule. Obţinute din ţesut tumoral. Pot fi

subcultivate nelimitat.
HeLa – carcinom de col uterin
KBKB - tumoare a rinofaringelui
Hep-2 – tumoare canceroasă a laringelui
Clasificarea Virusurilor

Taxonomie Virala
Virusurile se grupeaza (de la simplu la complex) in tulpini, specii,
genuri, subfamilii si familii, dupa criteriul inrudirii in secventa
nucleotidelor din genom.

Familia: este desemnată cu sufixul VIRIDAE.

Apartenenţa la o familie presupune o origine comuna si
caractere comune care nu se intalnesc la alte grupuri de
virusuri.
Ex.- familia Picordaviridae: virusul hepatitei A, poliovirusurile

Subfamilia este desemnată cu sufixul VIRINAE.

Ex.- subfamilia Lentivirinae (familia Retroviridae): cuprinde agenţi
responsabili de producerea unor afectiuni degenerative ale
SNC si virusul HIV

Genul este desemnat de sufixul VIRUS

Ex. – Herpesvirus, Rinovirus
Clasificare epidemiologică împarte virusurile în funcţie de modalitatea de
transmitere:
- transmitere aeriană: virusuri respiratorii ( virusurile gripale şi paragripale);
- transmitere fecal orală: poliovirusuri;
- transmitere hematogenă: virusul hepatitei C;
- transmitere pe cale sexuală: virusul HIV;
- transmitere maternofetală: Citomegalovirusul.

Clasificare după tipul de acid nucleic conţinut:

- Dezoxiribovirusuri- genom ADN ( Ex.: virusul hepatitei B, herpex simplex)
- Ribovirusuri- genom ARN (Ex.: virusul hepatitei A, HIV)
Clasificare în funcţie de gazda parazitată:
- Virusuri patogene pntru bacterii: bacteriofagi;
- Virusuri patogene pentru organisme vegetale: virusurile plantelor (
virusul mozaicului tutunului)
- Virusuri patogene pentru nevertebrate: virusurile insectelor;
- Virusuri patogene pentru vertebrate( Ex.: arbovirusurile infectează
mamifere)