Sunteți pe pagina 1din 27

Terapia crizei de astm

bronşic
La domiciliu

 Se tratează crizele uşoare dacă


familiacopilul cunosc îngrijirea astmului şi
au un plan terapeutic clar pentru criză.
La domiciliu - continuare

1. Terapia iniţială:

 Beta2-agonist cu durată scurtă de acţiune


inhalator, trei doze într-o oră (la 20 de
minute interval).
2. Răspuns la terapia iniţială şi
atitudine terapeutică în continuare
 Răspuns bun:
• cedarea simptomelor
• PEF mai mare de 80% din prezis sau din cel
personal maxim.
 Acţiune:
 Continuă beta2-agonistul la fiecare 3-4 ore
timp de 1-2 zile.
 Contactează medicul pentru stabilirea
conduitei terapeutice de urmat.
Răspuns incomplet:
• simptomele se ameliorează dar revin în mai
puţin de trei ore după terapia iniţială cu
beta2-agonist
• PEF 60-80% din prezis sau din cel personal
maxim
Acţiune:
 Se asociază glucocorticosteroid oral.
 Se asociază anticolinergic inhalator.
 Contactează medicul pentru stabilirea
conduitei terapeutice de urgenţă.
Răspuns absent:
• simptomele persistă sau se agravează în
ciuda administrării iniţiale de beta2-agonist
• PEF mai mic de 60% din prezis sau din cel
personal maxim.
Acţiune:
 Se asociază glucocorticosteroid oral.
 Se repetă administrarea de beta2-agonist din
20 în 20 de minute.
 Se asociază anticolinergic inhalator.
 Se transportă imediat la spital şi se internază
în departamentul de urgenţă.
La spital

 Se tratează crizele medii şi severe precum şi


cele uşoare care nu au răspuns la terapia
iniţială cu beta2-agonist.
1. Terapia iniţială:
• Beta2-agonist cu durată scurtă de acţiune
inhalator, de obicei prin nebulizare, o doză din 20
în 20 de minute, timp de o oră.
 Oxigenoterapie pentru a menţine O2sat  95%.
 Glucocorticosteroizi pe cale sistemică
 dacă nu s-a obţinut răspuns imediat
 dacă pacientul a primit recent corticosteroizi oral
 dacă atacul astmatic este sever
 Hidratare largă.
1. Terapia iniţială:

 Sedarea este contraindicată la pacientul în


criză
 Mucoliticele pot agrava tusea
 Fizioterapia toracică creşte disconfortul
bolnavului
2. Se repetă evaluarea
Examen obiectiv, PEF sau FEV1, O2sat.
2.1. Episod moderat:
 PEF 60-80% din prezis/personal maxim
 Examen obiectiv: simptome moderate,
utilizarea musculaturii accesorii
 Atitudine terapeutică:
 Beta2-agonist inhalator la fiecare 60 de
minute.
 Atitudine terapeutică:
 Se ia în considerare administrarea de
anticolinergic inhalator.
 Glucocorticosteroizi sistemici.
 Continuă tratamentul 1-3 ore, dacă
evoluţia este spre ameliorare.
La această terapie răspunsul poate fi
bun, incomplet sau absent
2.2. Episod sever:
 PEF mai mic de 60% din prezis sau din
cel personal maxim.
 Examen obiectiv: simptome severe,
tiraj.
 Crize severe în antecedente.
 Lipsa ameliorării la terapia iniţială.
2.2. Episod sever: atitudine terapeutică
 Beta2-agonist inhalator la fiecare 60 de
minute.
 Anticolinergic inhalator.
 Glucocorticosteroizi sistemici.
 Se ia în considerare administrarea de beta2-
agonist s.c., i.m. sau i.v.
 Se ia în considerare administrarea de
metilxantine i.v.
 Se ia în considerare administrarea de
magneziu i.v.
răspunsul poate fi bun, incomplet sau
absent
 Răspuns bun
 Răspuns susţinut 60 minute după ultima
terapie.
 Examen obiectiv: normal.
 PEF  70%.
 Fără detresă.
 O2 sat  95%.
 Răspuns bun: atitudine terapeutică
 Se poate externa la domiciliu
 Continuă tratamentul cu beta2-agonist
inhalator
 Se iau în discuţie, în cele mai multe
cazuri, glucocorticosteroizii oral
 Se face educaţia pacientului
 Răspuns incomplet, în 1-2 ore.
 Pacient cu risc crescut.
 Examen obiectiv: simptome moderate.
 PEF  70%.
 O2sat. nu se ameliorează.
 Răspuns incomplet: atitudine
terapeutică
 Beta2-agonist inhalator 
anticolinergic inhalator.
 Glucocorticosteroid sistemic.
 Oxigen.
 Se ia în considerare administrarea de
metilxantine i.v.
 Răspuns absent, în 1 oră.
 Pacient cu risc crescut.
 Examen obiectiv: simptome severe,
somnolenţă, confuzie.
 PEF  30%.
 pCO2  45 mmHg.
 pO2  60 mmHg.
 Răspuns absent: atitudine terapeutică
 Beta2-agonist inhalator la fiecare 60
de minute şi anticolinergic inhalator.
 Glucocorticosteroizi i.v.
 Se ia în considerare administrarea de
beta2-agonist s.c., i.m. sau i.v.
 Se ia în considerare administrarea de
metilxantine i.v.
 Posibil intubaţie şi ventilaţie
mecanică.
Tratament farmacologic:
medicaţie disponibilă

 Beta2-agonişti.
 Corticosteroizi pe cale orală, iv.
 Anticolinergice.
 Teofilina.
Beta2-agonişti inhalatori cu
acţiune de scurtă durată
salbutamol, albuterol, fenoterol, etc.
 Efect: bronhodilatator.
 Indicaţii: terapia exacerbărilor, profilaxia
astmului de efort.
 Avantaje: disponibili ca MDI sau ca substanţă
pentru aerosoli; acţiunea debutează rapid; efecte
secundare minime; sunt indicaţi la orice vârstă.
 Dezavantaje: MDI pot da dependenţă
psihologică.
 Punct special: nu se recomandă administrarea
p.o.
Glucocorticoizi per os si iv
Tip: prednison, HHC
 Indicaţii: forma severă de astm, criza.
 Posologie: 2 mgkgzi fără a depăşi 60
mgzi (prednison); 5-10 mg/kg (HHC).
Agenţi anticolinergici
Tip: ipratropium bromid.
 Acţiunea: începe la 15 minute, atinge un peak
la 60-120 minute, durează 3-6 ore.
 Efect: bronhodilatator (reduce tonusul vagal);
efect aditiv cu beta2-agoniştii de scurtă durată
cu care se asociază; nu se administrează ca
medicaţie primară.
 Posologie de urgenţă: 2-3 puff la 20 minute,
în prima oră, apoi la 1-2 ore sau nebulizarea a
250-500 micrograme la 20 minute în prima oră
şi apoi la 2-4 ore