MEDICAŢIA SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

ANTIPARKINSONIENELE

B. Parkinson (paralysis agitans; J. Parkinson, 1817) – 4 simptome principale:

- rigiditate (hipertonie) musculară (prin alterarea mecanismului inhibitor central);
- tremor involuntar în repaus (atenuat în timpul mişcărilor voluntare);
- scăderea forţei musculaturii striate, cu hipokinezie;
- tulburări de postură şi echilibru.

Boala Parkinson şi sindroamele parkinsoniene - consecinţa unui dezechilibru

la nivelul S.N.C. între mediaţia dopaminergică (inhibitorie) şi cea colinergică
(excitatorie), datorată unor leziuni degenerative ale neuronilor dopaminergici din
corpul striat (nucleul caudat şi putamen) şi substanţa neagră, cu reducerea cu
peste 80 % a concentraţiei de Dopamină.

Tratamentul bolii Parkinson urmăreşte echilibrarea relaţiei dintre releul dopami-

nergic şi cel colinergic, prin:
- amplificarea mediaţiei dopaminergice (antiparkinsoniene dopaminergice);
- inhibarea neuromediaţiei colinergice (antiparkinsoniene anticolinergice).
1
2
 ANTIPARKINSONIENELE DOPAMINERGICE
- Dopamina nu realizează efecte terapeutice, deoarece nu străbate bariera hemato-
encefalică (BHE) şi este inactivată sub acţiunea dopa-decarboxilazei periferice;
- pentru tratamentul bolii Parkinson se administrează precursori ai Dopaminei (ex.
Levodopa), care străbat BHE şi se distribuie în SNC;
- inactivă ca atare, Levodopa este convertită în Dopamină, sub acţiunea dopa-decar-
boxilazei, rezultând creşterea concentraţiei biomediatorului în neuronii dopaminergici.

Levodopa (Levopa, Eldopa, Dopaflex) – cel mai eficient antiparkinsonian

dopaminergic.
Levodopa penetrează BHE, apoi este transformată prin decarboxilare (sub acţiunea
dopa-decarboxilazei cerebrale) în Dopamină, cu refacerea capitalului de biomediator în
butonii terminali ai neuronilor dopaminergici. La nivelul SNC ajunge o fracţie de 1-3 %
din doza orală administrată.
Mecanism de acţiune: la nivel cerebral, Dopamina acţionează asupra recep-
torilor dopaminergici D2, amplificând efectele inhibitorii asupra S.N.C.
Efecte terapeutice: se remit aproape complet rigiditatea (hipertonia) şi
hipokinezia, expresia feţei devine mai mobilă, mersul mai sigur, activităţile
manuale sunt mai precise, iar dificultăţile de vorbire se remit.
Tremorul se poate accentua (ca urmare a transformării Levodopa în Noradrenalină
sau Adrenalină). Tremorul se atenuează prin administrarea de beta-blocante.
Doze: iniţial 125 mg de 4 ori/zi, oral, cu creştere gradată, la intervale de 3-4 zile,
până la 1-8 g/zi, fracţionat în 4 prize, în funcţie de răspuns. 3
 Levodopa – continuare

Reacţii adverse:
- gastro-intestinale: greaţă, vomă şi anorexie (pot fi evitate prin administrarea
după mese şi prin evitarea creşterii rapide a dozelor); mai rar, hemoragii digestive;
- cardio-vasculare: hTA (prin vasodilataţie dopaminergică) şi tahiaritmii (ca reflex la
scăderea TA şi prin stimulare adrenergică);
- neurologice: frecvent, mişcări involuntare anormale ale feţei, limbii, buzelor,
trunchiului şi membrelor; apariţia fasciculaţiilor musculare şi blefarospasmului
sunt semne precoce ale supradozării Levodopa;
- psihice: agitaţie, anxietate, insomnie, depresie.

Contraindicaţii:
- afecţiuni cardio-vasculare severe;
- psihoze majore;
- UGD;
- DZ;
- glaucom;
- melanom malign.

4
 Inhibitorii dopa-decarboxilazei periferice

Carbidopa – inhibitor periferic al dopa-decarboxilazei, care, administrat singur,

nu generează efecte farmacodinamice.
Mecanism de acţiune: inhibă decarboxilarea periferică a Levodopei, cu creşterea
concentraţiei de Levodopa care penetrează BHE şi este convertită în Dopamină.
Efecte terapeutice: efectele periferice ale Dopaminei (greaţa, voma, aritmiile
cardiace) sunt semnificativ reduse, fără influenţarea efectelor terapeutice centrale.
Doze: raportul în cadrul asocierii Carbidopa-Levodopa variază între 1/4 şi 1/10.
Iniţial, se administrează 25 mg Carbidopa şi 100 mg Levodopa, de 3 ori/zi, cu
creştere gradată, în funcţie de rezultatele obţinute. Dozele uzuale de întreţinere sunt
75-150 mg/zi Carbidopa şi 750-1500 mg/zi Levodopa, fracţionat în 3-4 prize
(comercial, Sinemet, Nakom).

Benserazida – este un inhibitor periferic al Dopa-decarboxilazei, acţiunile sale

fiind similare cu cele ale Carbidopa. Raportul Benserazidă/Levodopa este de 1/4.
Doze: iniţial 25 mg Benserazidă şi 100 mg Levodopa, oral, de 3 ori/zi, cu creşterea
progresivă, în funcţie de răspuns. Dozele uzuale de întreţinere sunt de 150-250 mg/zi
Benserazidă, în asociere cu 600-1000 mg/zi Levodopa, în 3-4 prize (comercial,
Madopar).
5
 Agoniştii receptorilor dopaminergici – acţionează asupra receptorilor do-
paminergici D2 postsinaptici şi nu interferă cu conversia Levodopa în Dopamină.
Au fost iniţial utilizaţi în asociere cu Levodopa; actual se folosesc ca
monoterapie pentru tratamentul iniţial al simptomelor motorii din Parkinson.
Reprezentanţi: Bromocriptina, Amantadina, Pergolidul şi Selegilina.

Bromocriptina (Parlodel) – agonist dopaminergic selectiv al receptorilor D2

din S.N.C., de la nivelul axei hipotalamo-hipofizare, sistemului cardio-vascular şi
digestiv.
Efecte terapeutice: efect antiparkinsonian, inhibă secreţia de prolactină la
nivelul hipofizei anterioare (inhibând procesul de lactaţie) şi inhibă secreţia de
STH la pacienţii cu acromegalie.
Doze: iniţial 1-1,25 mg de 2 ori/zi în prima săptămână, apoi se creşte progresiv,
până la doza uzuală de 2,5-10 mg, de 3-4 ori/zi.
Reacţii adverse: frecvent greaţă, vomă, ameţeli, hTA ortostatică; rar, somno-
lenţă, cefalee, confuzie; în doze mari, hTA severă, aritmii, angor pectoral.

Pergolidul (Permax) – agonist dopaminergic neselectiv, care acţionează în

egală măsură asupra receptorilor D1 şi D2, însă are potenţă mai mare ca Bromo-
criptina.
Se administrează oral, în doze de 0,75-3 mg/zi.
6
 Agoniştii receptorilor dopaminergici – continuare

Amantadina (Viregyt) – antivirotic care inhibă replicarea virusului gripal tip A

şi care potenţează activitatea dopaminergică prin mecanism încă necunoscut.
Efecte terapeutice: influenţează mai ales hipertonia şi hipokinezia.
Indicaţii şi doze: oral, iniţial 100 mg/zi, crescând la 200 mg/zi, în 2 prize
(dimineaţă şi prânz).
Efecte adverse: ameţeli, insomnie (la 40 % din pacienţi), rar hTA ortostatică,
greaţă, vomă, uscăciunea gurii, constipaţie, retenţie urinară.

Inhibitorii de monoaminaxidază
Mecanism: prin inhibarea MAOB, reduc metabolizarea Dopaminei şi cresc
concentraţia neuromediatorului în corpul striat.
Pot fi utilizaţi în boala Parkinson incipientă în monoterapie, pentru ameliorarea
simptomelor motorii şi a întârzia instituirea tratamentului cu Levodopa.
Inhibitorii de MAO-B sunt mai puţin eficienţi decât Levodopa şi prezintă efecte
adverse mai numeroase.

Selegilina (Eldepryl) – inhibă selectiv şi ireversibil izoenzima MAOB cerebrală,

împiedicând degradarea Dopaminei.
Se administrează oral, în doză de 5 mg de 2 ori/zi, de obicei ca adjuvant al
tratamentului cu Levodopa. 7
 ANTIPARKINSONIENELE ANTICOLINERGICE

Mecanism: prin acţiune anticolinergică centrală, reduc efectele excitatorii ale

Acetilcolinei la nivelul S.N.C.
Unii dintre reprezentanţii acestui grup blochează şi recaptarea Dopaminei în
neuronii corpului striat, cu creşterea concentraţiei sinaptice a neuromediatorului.

Efecte terapeutice: înlătură o serie de simptome colinergice caracteristice

(hipersalivaţia, hipersudoraţia, incontinenţa urinară) şi atenuează rigiditatea mus-
culară (hipertonia), dar influenţează mai puţin tremorul şi aproape deloc
hipokinezia.

Indicaţii:
- în formele incipiente de b. Parkinson, în care predomină hipertonia;
- în sindromul parkinsonian (extrapiramidal) indus de neuroleptice.

Contraindicaţii:
- adenom de prostată;
- boli obstructive GI (stenoză pilorică, ileus paralitic);
- glaucom.

Reprezentanţi: Trihexifenidil, Benztropina, Biperidenul, Orfenadrina, Clor-

8
fenoxamina.
 ANTIPARKINSONIENELE ANTICOLINERGICE - reprezentanţi

Trihexifenidilul (Artane, Parkopan, Romparkin) - anticolinergic utilizat în

tratamentul simptomatic al b. Parkinson, precum şi în sindromul extrapiramidal
indus de neurolepticele fenotiazine.
Doze: iniţial 1-2 mg/zi, cu creştere până la 6-10 mg/zi, în 3-4 prize.
Efecte adverse: uscăciunea gurii, constipaţie, retenţie urinară, cicloplegie,
tahicardie, iritabilitate sau sedare, tulburări de memorie, halucinaţii.

Benztropina (Congetine) – oral, iniţial 0,5 mg/zi, cu creştere progresivă până

la 2-6 mg/zi.

Biperidenul (Akineton) – oral, iniţial 1 mg/zi, cu creştere progresivă, funcţie

de răspuns, până la 4-12 mg/zi.

Orfenadrina (Disipal) şi Clorfenoxamina – iniţial 150 mg/zi, pe cale orală,

apoi creştere până la 300-400 mg/zi.

9
 ANALEPTICELE CORTICALE
Analepticele corticale (psihoanalepticele) sunt substanţe care determină efecte
excitante asupra S.N.C., amplificând funcţiile psihice, motorii şi senzoriale.
Sunt incluse: metilxantinele şi amfetaminele.

METILXANTINELE
Mecanism de acţiune: sunt alcaloizi naturali (Cofeina, Teofilina, Teobromina),
care realizează efecte stimulante asupra S.N.C. şi altor aparate şi sisteme, în
principal prin inhibiţia fosfodiesterazei, cu creşterea concentraţiei intracelulare a
AMPc. Ca urmare, se produce o creştere a eliberării ionilor de calciu din depozitele
intracelulare şi, în acelaşi timp, creşte influxul de ioni de calciu din mediul extracelular.
Suplimentar, metilxantinele acţionează ca antagoniști competitivi ai adenozinei
la nivelul receptorilor specifici pentru acest mediator.
Efecte farmacodinamice
La nivelul S.N.C.:
- înlătură senzaţia de somn şi oboseală fizică şi psihică;
- ameliorează procesele de memorare, atenţie, concentrare;
- capacitatea de efort intelectual este crescută;
- stimulează CR bulbar, prin creşterea sensibilităţii la variaţiile CO2 plasmatic;
- la doze toxice: anxietate, agitaţie, insomnie, tremor, convulsii (mai ales in cazul
Teofilinei). 10
 METILXANTINELE – Efecte farmacodinamice
Efecte cardio-vasculare:
- creşterea AV şi a contractilităţii miocardice, cu creşterea moderată a TA;
- relaxarea musculaturii netede vasculare (cu excepţia circulaţiei cerebrale, unde
provoacă vasoconstricţie);
- la doze toxice este favorizată apariţia tahiaritmiilor.
Efecte respiratorii:
- relaxarea musculaturii netede bronşice şi înlăturarea bronhospasmului în A.B.;
- stimularea contracţiilor diafragmului, cu creşterea minut-volumului respirator.
Efecte renale:
- creşterea diurezei (prin efect vasodilatator renal).
Efecte asupra musculaturii striate:
- stimulează contracţia musculaturii striate, cu contractură extremă în cazul admi-
nistrării accidentale pe cale injectabilă intramusculară (rigor cofeinic).

Indicaţii ale metilxantinelor

- combaterea bronhospasmului şi ameliorarea parametrilor ventilatori în B.P.C.O.;
- în migrene (pentru efectul vasoconstrictor cerebral);
- combaterea apneei prematurului (discutabil - provoacă frecvent convulsii).
11
 METILXANTINELE – Reprezentanţi

Teofilina – este în principal indicată pentru prevenirea bronhospasmului la

astmatici, oral, 100 mg de 3-4 ori/zi (maxim 400 mg/zi).
Teofilinetilendiamina (Miofilin), sare hidrosolubilă a Teofilinei, se administrează
oral, 100 mg de 3 ori/zi sau injectabil i.v. lent, iniţial 2-3 mg/kgc, ulterior perfuzie i.v. cu
0,2-0,9 mg/kgc/oră.
Pentru preparatele cu eliberare lentă a Teofilinei (Theo-SR, Teotard), doza zilnică de
200-400 mg va fi împărţită în 1-2 prize.
În apneea prematurului (episoade de peste 15 secunde de apnee, acompaniate de
bradicardie), Teofilina se administrează oral sau injectabil i.v., în doză de încărcare
de 5 mg/kgc, apoi se continuă cu doze de întreţinere de 2 mg/kgc la intervale de
12-24 ore.

Cofeina – se indică în apneea prematurului şi în intoxicaţiile cu deprimante ale

S.N.C., injectabil i.v. lent, iniţial în doză de 10 mg/kgc, apoi doze de întreţinere de
2,5 mg/kgc/zi.
În asociere cu analgeto-antiinflamatoare şi eventual cu alcaloizi de ergot, Cofeina se
utilizează în tratamentul migrenelor (comercial, Antinevralgic, Cofedol, Quarelin).

12
 AMFETAMINELE
Amfetaminele stimulează funcţiile corticale; la nivel periferic, au ac-
ţiune adrenomimetică indirectă, generând efecte alfa şi beta adrenergice.
Mecanisme de acţiune
- stimulează eliberarea de amine biogene din terminaţiile presinaptice;
- inhibă recaptarea aminelor biogene;
- acţionează direct asupra receptorilor dopaminergici şi serotoninergici.
Efecte farmacodinamice
Efecte S.N.C.:
- generează alertă corticală, înlătură senzaţia de somn şi oboseală;
- ameliorează capacitatea de concentrare şi ideaţie;
- provoacă euforie;
- stimulează CR bulbar, cu creşterea frecvenţei şi amplitudinii respiraţiilor (util
în intoxicaţia cu deprimante ale S.N.C., care provoacă depresie respiratorie);
- determină efect anorexigen;
Efecte cardio-vasculare:
- creşterea TA sistolice şi diastolice;
- bradicardie reflexă, ca urmare a creşterii TA;
- debitul cardiac este crescut uşor;
- nu provoacă efecte circulatorii la nivel cerebral;
Efecte asupra musculaturii netede:
- acţiune relaxantă la nivel gastro-intestinal; 13
- acţiune stimulantă asupra sfincterului vezical (contracţie).
 Efecte adverse ale amfetaminelor
- în caz de supradozare: anxietate, agresivitate, iritabilitate, insomnie, tremor, logoree,
halucinaţii, delir, convulsii, ulterior depresie; pot să provoace H.S.A.;
- la doze toxice: tahiaritmii, crize anginoase, puseu HTA;
- administrarea cronică poate provoca fenomene de toleranţă şi dependenţă, şi feno-
mene psihotice (psihoza amfetaminică), traduse prin halucinaţii, delir paranoid, reacţii
motorii stereotipe;
- suprimarea bruscă a administrării (dezintoxicare) determină somnolenţă, depresie şi
creşterea apetitului.

Utilizări ale amfetaminelor

- narcolepsie (senzaţie imperioasă de somn în situaţii nepotrivite);
- obezitate (au efect anorexigen);
- sindromul hiperkinetic la copil (cresc paradoxal capacitatea de concentrare);
- enuresis nocturn, incontinenţă vezicală, vezică neurogenă.

Reprezentanţi şi doze
Amfetamina (Benzedrine) – se administrează în narcolepsie şi A.D.H.D., 10-20 mg/zi.
Dextromafetamina (Dexedrine, Dextrostat) – se utilizează în A.D.H.D. şi narcolepsie,
oral 10-40 mg/zi, in 2-3 prize.
Lisdexamfetamina (Vyvanse) – conţine Dextroamfetamină cuplată cu lisină; induce
euforie şi alertă corticală şi se indică în A.D.H.D. oral, iniţial 30 mg dimineaţa, cu creş-
tere progresivă a dozelor cu 10 mg/zi săptămânal, până la maxim 70 mg/zi.
Metilfenidat (Ritalin, Concerta) – psihostimulant folosit în A.D.H.D., narcolepsie şi
rar în obezitate şi tulburări depresive majore, oral, iniţial 20 mg/zi, dimineaţa, cu creş-
tere săptămânală progresivă până la maxim 60 mg /zi. 14
 ANALEPTICELE BULBARE
Mecanism de acţiune: exercită efecte stimulante asupra centrilor bulbari
(respirator şi cardio-vasomotor); simultan, realizează efecte excitante corticale
(mai ales la nivelul cortexului motor), putând produce frecvent convulsii.

Indicaţii:
- combaterea deprimării respiratorii din asfixia nou-născutului, apneea postane-
stezică, intoxicaţia cu deprimante ale S.N.C.;
- acutizări ale insuficienţei respiratorii cronice din B.P.C.O., unde determină creş-
terea amplitudinii şi frecvenţei respiraţiilor.

Reprezentanţi – indicaţii şi doze

Nicetamida (Coramine) – indicată în bronşita cronică, 0,5-1 mg i.v. lent
(determină ameliorarea parametrilor ventilatori).
Prin stimularea S.N.C., poate provoca transpiraţii, greaţă, vomă, convulsii
epileptiforme, apoi apare deprimare centrală, cu apnee şi colaps.
Doxapramul (Dopram, Respiram) – efect de scurtă durată; indicat în depre-
sia respiratorie postanestezică şi în acutizările B.P.C.O., 0,5-1 mg i.v. lent.
Poate provoca bronhospasm, laringospasm, dispnee, vomă.
Bemegridul (Antibarbi, Zentraleptin) – indicat în deprimarea respiratorie din
intoxicaţia cu barbiturice, injectabil i.v. lent, 50 mg.
Pimeclonul (Karion) – în asfixia nou-născutului, 1-2 mg/kgc/zi, injectabil i.v. pe
vena ombilicală şi în intoxicaţia cu deprimante ale S.N.C. la adult, 50-100 15
mg,
injectabil i.v. lent.
 STIMULANTELE MEDULARE
Au ca reprezentant principal Stricnina, alcaloid din Strychnos nux vomica, care nu
mai este utilizată clinic în prezent, deoarece are index terapeutic mic, putând determina
frecvent convulsii la doze considerate terapeutice.
Mecanism de acţiune: Stricnina blochează receptorii pentru Glicină de la
nivelul sinapselor dintre neuronii intercalari Renshaw şi motoneuronii din
coarnele anterioare ale M.S. (Glicina având rol de neuromediaţie inhibitorie).
Efecte farmacodinamice: Stricnina creşte activitatea motoneuronilor medu-
lari care inervează musculatura scheletică, tradusă prin fasciculaţii, contracturi şi
rigiditate musculară generalizată; ulterior apar convulsii tetanice, mai întâi la
diverşi stimuli (tactili, termici, auditivi, vizuali), apoi şi spontan.
Caracteristică pentru convulsiile tetanice este contractura generalizată şi simultană a
muşchilor flexori şi extensori, care dă corpului poziţia tipică de opistotonus (vertex-
călcâie), iar faţa capătă un aspect caracteristic (risus sardonicus).
Consecinţe ale contracturii generalizate: insuficienţă respiratorie acută, acidoză meta-
bolică, hipertermie, rabdomioliză, mioglobinurie, insuficienţă renală acută.
Decesul se datorează insuficienţei respiratorii, care apare la om la doze de 5-10 mg.
Tratamentul intoxicaţiei cu Stricnină constă în:
- combaterea convulsiilor (barbiturice şi benzodiazepine injectabil i.v.);
- combaterea insuficienţei respiratorii (susţinerea mecanică a respiraţiei);
- combaterea deshidratării şi prevenirea instalării IRA (reechilibrare HE);
- combaterea acidozei metabolice (soluţii molare de bicarbonat de sodiu). 16
 ANTIDEPRESIVELE
Antidepresivele (timoanalepticele) – medicamente utilizate pentru ame-
liorarea dispoziţiei afective la persoanele cu depresie (afecţiune mentală
severă, caracterizată printr-o prăbuşire a tonusului neuro-psihic, autodepre-
ciere, tendinţă la suicid şi stare de anxietate fără tendinţe agresive).

Pot fi clasificate în 4 categorii:

- antidepresive triciclice şi tetraciclice: Imipramina, Clomipramina,Trimi-
pramina, Doxepina, Amitriptilina, Maprotilina, Mianserina, Mirtazapina;
- inhibitori de monoaminoxidază (MAO): Iproniazida, Moclobemida;
- inhibitori selectivi ai recc. serotoninergici: Fluoxetina, Fluvoxamina,
Paroxetina, Sertralina, Citalopram, Escitalopram;
- sărurile de litiu.

17
 ANTIDEPRESIVELE TRICICLICE ŞI TETRACICLICE
Mecanism de acţiune: cresc disponibilul de neurotransmiţători la nivel
sinaptic (Noradrenalină şi Adrenalină), în principal prin inhibiția recaptării
postsinaptice a monoaminelor.
Au afinitate şi pentru alţi receptori: muscarinici, histaminergici H1.

Efecte terapeutice:
- efect antidepresiv după 10-20 de zile de tratament;
- efect dezinhibitor (psihostimulant), cu inversarea dispoziţiei psihice de la de-
presie la stare maniacală sau hipomaniacală;
- efect sedativ şi anxiolitic (util în depresiile anxioase);
- efect analgetic.

Indicaţii:
- depresii anxioase, criza melancolică acută;
- boala Parkinson (adjuvant pentru înlăturarea depresiei şi hipokineziei);
- pentru efectul analgezic în dureri rebele (neoplazii, dureri postzona zoster,
nevralgii de trigemen).

Efecte adverse:
- reactivarea anxietăţii;
- inversiune psiho-afectivă de la depresie la manie (cu risc crescut suicidar);
- efecte adverse digestive de tip muscarincolinolitic;
18
- efecte cardio-vasculare (aritmii, tulburări de conducere).
 Antidepresive triciclice
Imipramina (Antideprin, Tofranil) – oral, iniţial 25-75 mg/zi, apoi creştere progre-
sivă, până la 150-300 mg/zi.
Clomipramina (Anafranil) – oral, 75-300 mg/zi (uzual, 100-200 mg/zi).
Trimipramina (Surmontil) – posedă efecte antidepresive, sedative şi anxiolitice
şi se indică în depresii majore anxioase, oral, 75-300 mg/zi (uzual, 100-200 mg/zi).
Doxepina (Sinequan) – se indică în depresii anxioase asociate cu insomnie, oral,
75-300 mg/zi (uzual, 100-200 mg/zi)
Amitriptilina (Laroxyl) – oral, 75-300 mg/zi (uzual, 100-200 mg/zi).

Antidepresive tetraciclice
Maprotilina (Ludiomil) – inhibă puternic recaptarea Noradrenalinei, dar posedă şi
slabe efecte inhibitoare ale recaptării Dopaminei şi Serotoninei; se indică în depre-
sii anxioase, oral, 25-225 mg/zi (uzual, 100-150 mg/zi).
Mianserina (Athymil) – posedă efecte antidepresive, anxiolitice, sedative, anti-
emetice, orexigenice şi antialergice, oral, 30-90 mg/zi.
Mirtazapina (Avanza) – inhibă recaptarea Noradrenalinei şi Serotoninei (NaSSA)
şi este utilizată în principal pentru efectele antidepresive, dar şi ca anxiolitic,anti-
19
emetic şi orexigenic, oral, 15-45 mg/zi.
 INHIBITORI AI MAO (MONOAMINOXIDAZEI)

Mecanism de acţiune: inhibă ireversibil MAOA şi MAOB (Iproniazida) sau

reversibil şi selectiv MAOB (Moclobemida).
Inhibarea ireversibilă a ambelor izoenzime provoacă reacţii adverse foarte severe
(Iproniazida este utilizată foarte limitat în prezent).

Efecte terapeutice:
- efect antidepresiv după 10-20 zile de la debutul administrării;
- efect dezinhibitor, cu inversiune afectivă;
- lipsite de efecte sedative, anxiolitice şi analgetice.

Moclobemida (Aurorix) – indicată în depresii endogene cu inhibiţie psihică,

oral, 100-200 mg, de 2-3 ori/zi.
Reacţii adverse: inversarea dispoziţiei afective (cu risc suicidar crescut), hTA
ortostatică, puseu HTA (în asociere cu Tiramina), hepatotoxicitate.

20
 INHIBITORII SELECTIVI AI RECAPTĂRII SEROTONINEI (SSRI)

Mecanism de acţiune: inhibă selectiv recaptarea Serotoninei, crescându-i

concentraţia în fanta sinaptică şi nu interferă cu alţi neuromediatori (Noradre-
nalină, Dopamină); realizează efecte antidepresive similare cu ale antidepresivelor
ciclice, după aprox. trei săptămâni.

Indicaţii: în toate tipurile de depresie.

Efecte adverse: sunt mai bine toleraţi decât alte categorii de antidepresive; pot să
provoace insomnie, cefalee, inversiune psiho-afectivă, greţuri, vomă, diaree.

Reprezentanţi şi doze:
Fluoxetina (Prozac) – oral, dimineaţa, în doză de 20-60 mg/zi, în 1-2 prize;
Paroxetine (Paxil, Seroxat) – oral, iniţial 20 mg/zi, apoi, săptămânal, creştere cu
10 mg/zi, dimineaţa (maxim 50 mg/zi);
Citalopram (Cipramil, Celexa) – oral, iniţial 20 mg/zi, apoi, săptămânal, creştere
cu 10 mg/zi, dimineaţa (maxim 40 mg/zi);
Escitalopram (Lexapro, Cipralex) – oral, iniţial 10 mg/zi, apoi creştere după o
săptămână la 20 mg/zi, dimineaţa;
Sertralina (Zoloft) – oral, 50-200 mg/zi (uzual, 100-150 mg/zi), în priză unică,
21
dimineaţa.