MITUL LUI NARCIS

ŞI NARCISISMUL
• Legenda lui Narcis este una dintre
cele mai celebre şi mai fascinante
poveşti oferite lumii de mitologia
elenă. Conform legendelor greceşti,
Narcis este simbolul iubirii de sine, iar
Narcisele ar fi apărut în momentul
morţii acestuia.
• În mitologia vechilor greci, Narcis era
un tânăr deosebit de frumos şi de
singuratic, fiul nimfei Liriope şi al lui
Cephios. Ghicitorul Cefise prezise că
băiatul va trăi până la o vârstă
înaintată, dacă nu se va privi niciodată
pe sine.
• Odată cu trecerea timpului, Narcis se transformă într-un tânăr deosebit de frumos şi
atrăgător. Tocmai de aceea, reuşeşte să stârnească cele mai înfocate iubiri. Frumuseţea sa
uimitoare face ca femeile care îl priveau să se îndrăgostească iremediabil de el. Cu toate
acestea, Narcis era insensibil la toată afecţiunea lor. Frumuseţea lui, însă, atrage nu doar
privirea femeilor, ci şi pe cea a bărbaţilor. Astfel, se spune că mulţi dintre bărbaţii care l-au
văzut pe Narcis s-au îndrăgostit de el. Din cauza disperării, chiar şi prietenul său Aminias se
sinucide. Nici această sinucidere a lui Aminias nu îl va mişca pe Narcis, acesta rămânând
insensibil. Tot ceea ce îi plăcea să facă era să vâneze şi să se preocupe de propria persoană.

• Multe nimfe se îndrăgostesc de el, printre care şi nimfa Echo. Aceasta fusese blestemată de
Hera, soţia lui Zeus, deoarece îl ajutase pe stăpânul Olimpului să o înşele – drept consecinţă,
Hera a pedepsit-o pe Echo, luându-i glasul, lăsând-o să scoată numai sunete scurte.

• Echo îl va urmări pe Narcis în pădurea unde acesta vâna. Simţindu-i prezenţa, Narcis întreabă
cu glas tare cine este în pădure. Nimfa nu poate decât să scoată ecoul spuselor lui Narcis
(astfel se spune că a luat naştere ecoul). Disperată că nu poate să comunice cu Narcis, Echo
se aruncă în braţele sale. Surprins, tânărul fuge, iar nimfa, rănită de această respingere, se
stinge de durere.
• Astfel, fetele şi nimfele îndrăgostite peste
măsură şi respinse cer răzbunare – iar dorinţa li
se îndeplineşte, Narcis fiind blestemat de zeiţa
răzbunării, Nemesis, să nu poată iubi niciodată
pe nimeni, şi să se îndrăgostească de sine însuşi.
Acest lucru se şi înfăptuieşte, Narcis ajungând să
se îndrăgostească de propria sa reflecţie în apă,
pe care, dorind să şi-o îmbrăţişeze, cade şi se
îneacă. Întristate peste măsură, nimfele vin să îl
plângă, transformându-l într-o floare galbenă,
care să le amintească mereu de iubitul lor. Astfel
au apărut narcisele, flori galbene, care îşi ţin
capul în jos, asemenea lui Narcis, care se
oglindea în apă.

• O altă versiune a legendelor mitologice greceşti

relatează că Narcis avea o soră geamănă,
Narcisa, care se înecase într-un lac. Într-o zi,
când acesta s-a aplecat să bea apă dintr-un izvor,
reflecţia chipului său îl face să creadă că Narcisa
se uita la el. Astfel, el moare de durere lângă
apă, deoarece nu putea ajunge la sora lui.
Finalul este acelaşi: nimfele îl jelesc, iar trupul
lui este transformat în floarea numită narcisă.
• Narcisicii sunt într-adevăr pedepsiţi de ecouri şi reflexii ale propriilor personalităţi problematice.
Psihanaliza ne învaţă că suntem cu toţii narcisici într-o perioadă foarte timpurie a vieţii noastre.

• Narcisismul primar este în psihologie un mecanism de apărare comun în primii ani de viaţă (de la şase
luni la şase ani) şi are scopul de a proteja copilul de inevitabilele răniri şi temeri care sunt implicate în
procesul de separare-individuaţie (procesul prin care bebeluşul devine o entitate separată şi
individuală) al dezvoltării.

• Narcisismul secundar sau patologic este un mod de a gândi şi a se comporta în perioada adolescenţei
sau a maturităţii, care implică infatuare, obsesia de sine şi excluderea celorlalţi. Narcisismul se
manifestă prin urmărirea permanentă a gratificării personale, a obţinerii atenţiei, prin dominanţa
socială şi ambiţia personală, lăudăroşenie, lipsa sensibilităţii faţă de ceilalţi, lipsa empatiei.

• Sigmund Freud este creditat pentru prima teorie coerentă despre narcisism. El descrie tranziţii de
la libidoul (energie instinctuală) orientat către subiect la cel orientat către obiecte (ceilalţi), care se
produc prin intermediul părinţilor. Pentru a fi sănătoase şi funcţionale, tranziţiile trebuie să fie line şi
neperturbate, altfel apar nevrozele. Astfel, dacă un copil nu reuşeşte să atragă dragostea şi atenţia
obiectelor sale dorite (părinţii), el va regresa în faza narcisică.

• De regulă, narcisicii nu doresc un tratament, pentru că nu vor ca ceilalţi să creadă că ei au slăbiciuni, nu

vor să ceară ajutor, pentru că a cere ajutor, pentru ei, înseamnă a se înjosi.

• Tratamentul este dificil şi pentru că ei încearcă să îşi susţină o imagine perfectă şi indestructibilă,
dedesubtul acestei faţade aflându-se o persoană nesigură şi cu o stimă de sine scăzută. Prezentându-se
cu o imagine de sine foarte sigură, ei se protejează de una dintre cele mai mari temeri ale lor: aceea că
oamenii vor afla că au imperfecţiuni şi slăbiciuni ca toţi ceilalţi.