 Alegerea modului de transport este o parte fundamentală a managementului

distribuţiei şi trebuie analizată cu atenţie, datorită impactului său asupra

eficienţei operaţionale a firmei. Eşecul în identificarea celui mai potrivit mod
de transport poate produce costuri mai mari decât cele necesare.
 Transportul bunurilor materiale, de la locul producţiei la cel al consumului
productiv sau neproductiv este un domeniu extrem de important al activităţii
operative în întreprinderile comerciale. Transportul reprezintă una din
activităţile esenţiale ale distribuţiei fizice, este considerată cea mai importantă
componentă a mixului logistic deţinând circa 2/3 din costurile afectate
activităţii logistice.
 Transporturile, apreciate ca un important subsistem al sistemului producţiei
materiale şi al serviciilor, au un rol important în asigurarea unei bune
funcţionări a fluxurilor ce se formează între componentele sistemului
producţiei materiale şi ale serviciilor, acestuia revenindu-i multiple sarcini în
optimizarea spaţiului şi timpului economic, în reducerea timpului necesar
realizării binomului producţie – desfacere.
 Transporturile de bunuri desfăşurându-se în sfera producţiei sau a
circulaţiei, determină existenţa a două feluri de transporturi: interioare, prin
care se efectuează deplasarea în spaţiu, de la o secţie la alta, în cadrul
procesului de producţie, şi comerciale, care se desfăşoară în şi pentru sfera
circulaţiei.
 Prin conducerea ştiinţifică se urmăreşte creşterea aportului transporturilor
la crearea profitului prin satisfacerea nevoilor de produse ale întreprinderii
atunci şi acolo unde acestea apar, prin optimizarea într-o viziune globală a
activităţii de transport. Acest domeniu necesită luarea de decizii cu o
frecvenţă ridicată şi care deseori trebuie reconsiderată la intervale mici de
timp datorită schimbărilor care apar. Printre cele mai importante domenii
decizionale privind activitatea de transport pot fi menţionate:
•Ce mijloc de transport şi ce prestator de transporturi îndeplinesc cel mai
bine cerinţele service-lui de livrare?
•Ce mijloc de transport şi ce prestator de transporturi efectuează service-ul
de livrare la preţurile cele mai avantajoase?
•Cum se stabilesc cantităţile de livrare astfel încât la o cerere dată să se
obţină o minimizare a costului de transport?
•Care este cel mai scurt traseu de transport?
•Care este încărcătura optimă a unui mijloc de transport?
Principalele modalităţi de transport sunt: rutier, naval (pe apă), feroviar, aerian şi prin
conductă.
Transportul rutier este o modalitate de transport flexibilă în ceea ce priveşte
ruta şi perioada de operare. Mărfurile pot fi livrate direct la sediul clienţilor sau într-un
loc desemnat de aceştia. Mijloacele de transport rutier sunt eficiente pentru deplasarea
pe distanţe scurte a mărfurilor de valoare ridicată. Între dezavantajele transportului rutier
se pot menţiona faptul că restricţiile la controalele vamale (pentru transporturile
internaţionale) pot fi consumatoare de timp. De asemenea, distanţele lungi şi necesitatea
efectuării unor traversări de apă reduc atractivitatea pentru transportul rutier. În plus, în
unele părţi ale globului, în special în ţările slab dezvoltate, infrastructura rutieră este
proastă.
Transportul naval (pe apă) constituie o modalitate de transport foarte ieftină
pentru deplasarea mărfurilor în sistem vrac, a produselor cu valoare unitară mică sau
neperisabile (de exemplu, cărbunii şi ţiţeiul). Transportul naval este lent şi poate fi
dependent de starea vremii ( de exemplu, unele porturi sunt acoperite cu gheaţă în
timpul iernii). De obicei, transportul naval se utilizează în combinaţie cu alte modalităţi
de transport pentru a putea realiza livrarea mărfurilor din „uşă în uşă”.
 Transportul feroviar reprezintă o modalitate bună pentru transportul
mărfurilor în sistem vrac pe distanţe mari. Utilizarea în creştere a sistemelor de
transport containerizate oferă un mijloc flexibil în ceea ce priveşte folosirea
transportului feroviar, cu timp şi costuri de transfer minime pe încărcătură.

Transportul prin conductă necesită o investiţie iniţială ridicată pentru

construirea conductei, dar reprezintă o modalitate ce permite obţinerea unui cost
marginal redus pentru transportul fluidelor şi a unor produse chimice.
Transportul ţiţeiului şi a gazelor naturale este asociat, în mod obişnuit cu
transportul prin conducte.

Transportul aerian este considerabil mai scump pe tonă/km decât

oricare altă modalitate de transport, dar este mult mai rapid. Este de preferat mai
ales pentru deplasarea produselor perisabile, a celor de valoare ridicată şi în
cantităţi reduse (de exemplu, diamantele, softurile, florile naturale etc.). În
prezent asistăm la o tendinţă de extindere a pieţei transportului aerian prin
promovarea serviciilor sale, care au la bază conceptul de cost complet al
distribuţiei. Astfel, cheltuielile mai ridicate de transport pot fi compensate prin
reducerea altor costuri (ambalare, asigurare etc.). În plus, realizarea unor
aeronave mai mari şi mai flexibile a dus la reducerea costurilor.
 În alegerea modalităţilor de transport se ţine seama de o serie de
criterii şi anume: viteza de deplasare, frecvenţa deplasării, siguranţa pe
timpul transportului, capacitatea mijlocului de transport, disponibilitatea
mijlocului de transport, costul transportului, specificul mărfii etc. Sigur că
nu vor putea fi întrunite simultan toate aceste criterii de către un singur mod
de transport şi de aceea, va fi căutată o optimizare între mai multe criterii
care să corespundă cel mai bine nevoilor de transport ale unei firme. Acesta
deoarece decizia cu privire la alegerea modalităţii de transport are o
importanţă deosebită. Unii autori susţin că din costul total al distribuţiei
fizice costul transportului reprezintă circa 37 %.

O tendinţă tot mai des întâlnită în legătură cu transporturile o

constituie extinderea transporturilor combinate sau multimodale.
Transporturile combinate presupun utilizarea a cel puţin două modalităţi de
transport şi pot fi de tipul:
piggyback – combină transportul rutier cu cel feroviar;
fishyback – combină transportul rutier cu cel naval;
trainship – combină transportul feroviar cu cel naval;
airtruck – combină transportul rutier cu cel aerian.

Deşi fiecare din aceste combinaţii oferă anumite avantaje

transportatorului, utilizarea sistemului piggyback este mai răspândită, fiind mai
ieftin ca utilizarea exclusivă a transportului auto, flexibil, comod, mai puţin
dăunător asupra mediului şi contribuie la reducerea gradului de congestionare
a căilor rutiere.

Dificultăţi în calea extinderii sistemului piggyback apar datorită

problemelor legate de transportul feroviar. Aceste probleme sunt legate de
conflictele de interese dintre firmele feroviare aparţinând unor ţări diferite,
precum şi de preponderenţa proprietăţii publice asupra acestor firme.
 De aceea, în domeniul transportului feroviar, în general şi a celui
european, în special, se impune o reformă care să aibă în vedere acordarea
posibilităţii firmelor feroviare particulare de a concura cu cele din sectorul
public, precum şi apariţia unei autorităţi a transportului feroviar pentru o
regiune care să cuprindă mai multe ţări (de exemplu, pentru întreaga Uniune
Europeană). Această autoritate este necesară pentru a se evita diferenţele
tehnice dintre ţări, pentru eliminarea blocajelor reţelei, pentru coordonarea
intereselor membrilor.

Dintre aceste modalităţi de transport cea mai largă extindere şi

utilizare o are transportul rutier, datorită mai ales flexibilităţii sale. Această
flexibilitate a transportului rutier poate fi privită prin prisma mărimii şi
capacităţii variabile a autovehiculelor, posibilităţii controlului temperaturii pe
timpul deplasării mărfurilor, caracteristicilor manipulării produselor (prin
utilizarea unor echipamente de transport intern), eliminării manipulărilor
multiple ale produselor încărcate (transportul rutier se poate utiliza de la
„uşa” furnizorului la cea a cumpărătorului).
 Costurile de transport
 Costurile de transport includ toate costurile direct asociate deplasării
produsului de la o unitate la alta. Costurile de transport variază de la mai
puţin de 1% pentru aparate la peste 30% pentru alimente din preţul de
vânzare recomandat al produsului, în funcţie de natura gamei de produs şi
de piaţă. În orice caz, costul mediu de transport este între 5-6% din preţul
de vânzare cu amănuntul recomandat al produsului. Transportul reprezintă
un cost direct adăugat la preţul produsului şi orice reducere a costului de
transport va determina o creştere a profitului.
 Alegerea mijlocului de transport
 Mijlocul de transport folosit trebuie să îndeplinească o serie de
condiţii, din care menţionăm:
 regularitate;
 capacitate de transport;
 rapiditate;
 cost redus.
 Fiecare din sistemele de transport folosite ( feroviar, rutier, naval, aerian
sau special ) răspund într-un mod specific acestor cerinţe în funcţie de
particularităţile tehnico- economice ale fiecăruia. În aceste condiţii alegerea
mijlocului de transport sau a mijloacelor de transport, devine o problemă a
cărei corectă rezolvare face posibilă, în continuare, optimizarea
transporturilor.
 Factorii care pot influenţa fundamental selecţia transportului pot fi grupaţi
în patru grupe:
 caracteristicile clientului;
 caracteristicile produsului;
 caracteristicile mediului;
 caracetristicile întreprinderii.

Caracteristicile clientului
Factorul principal legat de caracteristicile clientului este
rentabilitatea livrării. Aceasta înseamnă că suma costului de transport per
comandă trebuie să fie mai mică decât profitul brut obţinut pe comandă
înainte de includerea costurilor de distribuţie.
 Astfel, o comandă mică care străbate o distanţă mare pentru a fi livrată
poate fi nerentabilă, deoarece costul efectiv al livrării este mai mare decât
suma profitului. Principalele caracterisitic ale clientului sunt:
 poziţia geografică, distanţa faţă de depozitul de unde se face livrarea;
 trăsăturile punctului de livrare – acces;
 restricţii de timp ( ziua şi ora trebuie respectate);
 mărimea comenzii;
 cunoaşterea produsului pentru a evita deteriorarea înainte şi după transport;
 echipamentul mecanic de manipulare folosit;
 nivelul de servire solicitat;
 cerinţele de servire post –vânzare.
 Caracteristicile produsului
 Toate caracteristicile produsului trebuie luate în considerare, însă resursele
de transport nu trebuie superspecializate în a se ocupa cu transporturi de
produse rare sau neobişnuite, îndeosebi acolo unde pot fi găsite alternative
sau unde transportul poate fi închiriat pentru acest scop. Principalele
caracteristici ale produsului sunt:
 Greutatea;
 Mărimea şi forma;
 Gradul de fragilitate;
 Uzura morală şi deteriorarea;
 Pericol ( de ex produse toxice);
 Valoarea.

Caracteristicile mediului
Operaţiunile de transport pot fi afectate de factorii de mediu în trei
feluri diferite. În primul rând, alţi utilizatori ai drumurilor pot avea o
influenţă semnificativă asupra eficienţei operaţionale, în mod deosebit
atunci când cererea creează aglomeraţie şi conduce la întârzieri de livrare.
În al doilea rând, există constrâgeri operaţionale impuse de teren,
condiţii meteo sau legislaţie care pot limita folosirea anumitor tipuri de
vehicule pe unele drumuri. În al treile a rând, există schimbări tehnologice
în echipament şi infrastructură care pot îmbunătăți productivitatea.
 Caracteristicile companiei
 Caracteristicile importante ale companiei care ar trebui luate în
considerare sunt:
 Strategia nivelului de servire;
 Ariile de vânzări;
 Amplasarea depozitelor;
 Amplasarea unităţilor producătoare;
 Politicile financiare;
 Performanţa concurenţei.
 Marele număr de factorii economici, pe de o parte, şi multitudinea
mijloacelor pe de altă parte, fac din alegerea mijlocului de transport o
operaţie dificilă care presupune, calcule laborioase pentru definitivarea
criteriilor de alegere.
 Distanţa critică (punctul de indiferenţă Pi) defineşte distanţa la care
indiferent de mijlocul de transport folosit (din cele analizate), costurile
implicate vor fi egale.
 Pentru calculul punctului de indiferenţă trebuie să se ia în consideraţie toate
tipurile de cheltuieli, evidenţiindu-se separat costurile a căror mărime
variază odată cu distanţa pe care are loc transportul, de cele fixe şi
suplimentare, dacă există.
 Distanţa critică se calculează egalând costurile aferente celor două mijloace
de transport, a căror utilizare se are în vedere şi din care urmează să se
aleagă cel mai ieftin. De ex. Dacă un furnizor are posibilitatea să livreze pe
calea ferată sau cu mijloace auto atunci pentru calcul avem în vedere că:
 Pe calea ferată costul total Cf are, de obicei, trei componente, respectiv:
 un cost variabil cu distanţa Cv1 în lei pe t/km;
 costul fix pe tonă transportată Cf1 – în lei pe t;
 un cost suplimentar Cs – în lei pe tonă.
 Pentru transportul auto, costul total Ca are două componente şi anume:
 costul variabil cu distanţa Cv2
 costul fix pe tonă Cf2.
 Pentru a calcula punctul de indiferenţă egalizăm cele două costuri.
 Cf = Ca
 Cv1xd + Cf1 + Cs = Cv2 x d + Cf2

 Pi = (Cf2 – ( Cf1 + Cs ))/ ( Cv1 – Cv2)

 Pi = distanţa (punctul de indiferenţă) la care cheltuielile, pe cele două

mijloace de transport comparate sunt egale.
 Mijlocul de transport ale cărui cheltuieli variabile sunt, de regulă mai mari,
va fi cel care va da un cost total mai redus decăt celălalt, pe distanţe mai
mici decât indiferenţă şi invers.
 Sporul de rapiditate se calculează atunci când transportul unor produse
trebuie să se execute cu mare viteză, de exemplu, produsele foarte
perisabile sau comenzi care au rolul de a înlătura rupturile de stoc la unele
produse de mare importanţă pentru desfăşurarea, în bune condiţii, a
activităţii întreprinderilor. În aceste condiţii, nu sunt avute în vedere
cheltuielile suplimentare care vor fi compensate de evitarea unor pagube
rezultate din sosirea produselor cu întârziere ci timpul total de transport.
Sporul de rapiditate Sr, se va calcula între timpii totali de efectuare a
transportului pe mijloacele avute în vedere, din care se va alege cel mai
rapid. De exemplu, dacă putem alege doar între calea ferată şi auto, atunci,
vom compara timpii totali de efectuare a transportului T care au în
componenţa lor : timpul efectiv de drum Td = d/vit. la care se adaugă
timpii de încărcare, descărcare şi dacă există, timpii afectaţi unor operaţii
speciale cum ar fi, timpii pentru preluarea vagoanelor în staţiile tehnice, la
CFR.
 Stabilirea necesarului de mijloace auto
 O altă etapă în procesul de optimizare a transportului într-o întreprindere,
cu consecinţe asupra cheltuielilor care le suportă întreprinderea, este
determinarea necesarului de mijloace auto de transport, care depinde de:
- volumul produselor ce urmează să se transporte într-o perioadă,
capacităţile mijloacelor auto existente în dotarea întreprinderii sau a celor
care urmează să se închirieze,
- durata de folosire anuală a mijloacelor din parcul propriu. Din totalul
materiilor prime, materialelor şi mărfurilor pe care întreprinderea le are de
transportat vor fi scăzute cele a căror deplasare va fi făcută cu alte mijoace
(datorită rentabilităţii acestora), urmând ca pentru partea ce revine
transportului auto să se facă calculul necesarului de mijloace, care poate
avea în vedere:
necesarul zilnic pentru deplasare unei cantităţi de produse, într-o perioadă
de timp, se stabileşte folosind relaţia:

n = Q/W x Z
n = necesarul zilnic de mijloace auto, în bucăţi
Q = cantitatea de transportat, în tone
W = productivitatea zinică a mijlocului auto ales, în tone
Z = numărul de zile în care este planificat să aibă loc transferul lotului
respectiv.

necesarul anual mediu zilnic pentru transportul tuturor produselor repartizate

unei anumite categorii de capacitate. Se calculează:
t = td + tf + te în minute; n = ( T x C )/t;

u = n x k în tone /zi
U = u x Ta în tone /an; N = Q/U, în bucăţi auto,
 Unde:
 t = durata medie a unei curse; td = timpul efectiv de drum
 tf = timpul cu încărcarea; te = timpul cu descărcarea
 n = numărul de curse efetuate zilnic de un auto
 T = timpul total zilnic de lucru, în minute;
 C = coeficientul de utilizare a timpului de lucru 80-90 %
 u = cantitatea transportată zilnic de un mijloc de transport auto, în tone;
 k = capacitatea de transport, în tone;
 U = capacitatea anuală de transport a unui mijloc de transport auto, în
tone;
 Ta = timpul anual de lucru, în zile;
 N = necesarul anual mediu zilnic.
 Necesarul de autovehicule pentru aprovizionarea cu o anumită cadenţă se
calculează cu ajutorul relaţiei:
 N = A x d / D, unde:

 A = numărul de unităţi ce trebuie aprovizionate;

 d = durata medie a unui ciclu de aprovizionare, în minute;

 D = timpul mediu admis între două aprovizionări succesive, în minute.

Căi de reducere a costului transportului.

 Costurile de transport variază de la mai puţin de 1% (pentru aparate) la
peste 30% (pentru alimente) din preţul de vânzare recomandat al produsului, în
fincţie de natura gamei de produs şi de piaţă. În orice caz, costul mediu de
transport este între 5 –6 % din preţul de vânzare cu amănuntul recomandat al
produsului. Transportul reprezintă un cost direct adăugat la preţul produsului şi
orice reducere a costurilor de transport va determina o creştere a profitului,
presupunând că preţul rămâne constant.
 Una din cele mai productive căi de reducere a cotei de cheltuieli de circulaţie
ce revin transporturilor, o reprezintă alegerea acelor furnizori de materii prime,
materiale şi mărfuri care să conducă la reducerea distanţei de la care are loc
aprovizionarea întreprinderii.
 Alţi factori sunt: folosirea remorcilor de către autocamiaonele de mare
tonaj, folosirea graficului orar de transport, reducerea duratei staţionărilor
la încărcare şi descărcare, extinderea tehnologiilor moderne de transport,
îmbunătăţirea muncii în depozitele furnizorilor şi ale beneficiarilor,
amenajarea corespunzătoare a produselor în mijloacele de transport.