DISTRIBUŢIA MĂRFURILOR

Conţinutul, rolul şi funcţiile

distribuţiei mărfurilor
 Termenul de distribuţie desemnează ansamblul mijloacelor şi al
operaţiunilor care asigură punerea la dispoziţia utilizatorilor sau a
consumatorilor finali a bunurilor şi serviciilor realizate de către
întreprinderile producătoare.
 Distribuţia reprezintă procesul prin care bunurile şi serviciile sunt
puse la dispoziţia consumatorilor–intermediari sau finali–
asigurându –li-se acestora facilităţile de loc, timp, mărime,
potrivit cerinţelor pe care le manifestă în cadrul pieţei.
 Mijloacele şi operaţiunile desemnate prin termenul de distribuţie
se clasifică în două mari categorii: distribuţia comercială şi
distribuţia fizică.
 Distribuţia comercială constă în a transforma titlul de proprietate
asupra produsului de la producător la consumator. Distribuţia
respectivă poate fi asigurată prin intermediul agenţilor de
distribuţie.
 Distribuţia fizică constă în a pune, din punct de vedere material,
bunurile şi serviciile la dispoziţia consumatorilor, cu ajutorul
mijloacelor de transport şi al stocajului. (logistica comercială ).
 Conceptul de distribuţie nu trebuie confundat cu mişcarea
mărfurilor. În timp ce mişcarea mărfurilor are în vedere
deplasarea fizică a mărfurilor de la producţie la consum,
conceptul de distribuţie are în vedere un proces mai larg, care
începe în momentul în care produsul este gata pentru a fi lansat pe
piaţă şi se sfârşeşte odată cu consumarea actului de vânzare la
consumatorul final.
 În acest interval de timp şi spaţiu au loc o serie de activităţi
economice, cum ar fi: livrarea mărfurilor, transportul acestora,
depozitarea şi conservarea lor, stocarea, vânzarea cu ridicata şi cu
amănuntul, mobilizarea resurselor materiale, financiare şi umane
necesare realizării procesului respectiv, stabilirea modalităţilor de
transfer a titlurilor de proprietate şi asigurarea practică a acestor
titluri. Toate acestea au drept scop satisfacerea corespunzătoare a
nevoilor consumatorilor şi, prin aceasta, creşterea cifrei de afaceri,
generatoare de profit, a fiecărei firme implicate în tranzacţiile
comerciale.
Noţiunea de distribuţie, în sens larg, înglobează următoarele
domenii:
 circuitele şi canalele de distribuţie: itinerariul pe care produsele îl
urmează în drumul lor către cumpărător şi alegerea intermediarilor;
 logistica distribuţiei (distribuţia fizică): metodele şi tehnicile care
intervin în transportul produselor la locurile de vânzare;
 organizarea şi administrarea vânzărilor: gestiunea forţei de vânzare a
unei întreprinderi şi contactul cu intermediarii;
 promovarea vânzărilor şi service-ul clientelei.
Distribuţia are rolul:
 de a regulariza mişcarea bunurilor şi serviciilor între producţie şi
consum, amortizând, atunci când apar, efectele negative ale
fenomenelor conjuncturale ale pieţei;
 de a informa producătorul asupra faptelor şi dorinţelor clientelei;
 de a satisface clientela, furnizându-i un anumit număr de servicii.
Prin urmare, distribuţia mărfurilor reprezintă un dublu curent:

CONSUM PRODUCŢIE
1 – producător spre consumator – reprezintă serviciile prestate de
distribuţie pentru a pune bunurile şi serviciile la dispoziţia
utilizatorului final;
2 – consumator spre producător – este un curent psihologic care
traduce dorinţele, nevoile consumatorului. Acest curent permite
producătorului să răspundă la următoarele întrebări: ce vrea
clientul ?; în ce cantităţi?; cine consumă produsele proprii?.

În vederea realizării echilibrului necesar în cadrul pieţei, prin

regularizarea mişcării bunurilor şi serviciilor între producţie şi
consum, distribuţia reuneşte un ansamblu de funcţii economice
esenţiale atât pentru producători, cât şi pentru consumatori,
permiţând scurgerea producţiei spre locurile de consum, în cele
mai bune condiţii posibile.
Principalele funcţii ale distribuţiei sunt:
 Schimbarea proprietăţii asupra produsului, respectiv efectuarea
transferului succesiv al dreptului de proprietate de la producător la
consumator, prin intermediul actelor de vânzare – cumpărare;
 Deplasarea produselor de la producător la consumator prin
intermediul activităţilor de transport, stocare, depozitare şi
condiţionare, manipulare, demontare sau ansamblare, ambalare,
etalare, vânzare;
 Informarea, consilierea şi organizarea service-lui după vânzare, în
vederea asigurării unei bune informări a clientelei cu privire la
posibilităţile de satisfacere a diverselor trebuinţe, facilitării
operaţiunilor de alegere a produselor necesare şi ajustării în
procesul de întreţinere şi utilizare a diverselor bunuri achiziţionate;
 Finanţarea unor operaţiuni comerciale. Prin această funcţie se are
în vedere existenţa unor cazuri în care agenţii de distribuţie
finanţează întreprinderile de producţie în procesul de cumpărare şi
stocare a produselor, pe unele perioade în care mărfurile vor fi
produse şi nu vor fi vândute imediat clientului final.
 Faţă de producător, distribuţia operează o regularizare a activităţii
de fabricaţie, permiţându-i acestuia o eşalonare a producţiei pe
parcursul întregului an gestionar, prin comenzi în avans şi prin
stocaje, operaţiuni care fac ca efectele oscilaţiilor sezoniere sau
conjuncturale ale cererii să fie anihilate, distribuţia participând la
eforturile financiare ale producătorilor, plătind bunurile care se
stochează fără a avea certitudinea vânzării lor.
 În ceea ce priveşte consumatorul, distribuţia pune la dispoziţia
acestuia, acolo unde el se găseşte şi când doreşte, bunurile
necesare, în cantităţile solicitate. Prin asemenea facilităţi,
distribuţia îl scuteşte pe consumator de mari deplasări, de eforturi
pentru efectuarea unor cumpărături mari şi imobilizări de sume,
care disponibilizate pot fi folosite în alte scopuri.
 Producătorul se confruntă cu trei alternative fundamentale, atunci
când trebuie să decidă asupra politicii de distribuţie:
 Vânzarea directă;
 Vânzarea prin intermediari;
 O politică “duală”, combinând vânzarea directă cu vânzarea
intermediarilor.
 Vânzarea directă permite vânzătorului să păstreze controlul
asupra întregului proces de comercializare. Utilizarea sa este
favorizată de existenţa unui: număr limitat de potenţiali
cumpărători; grad ridicat de concentrare geografică a
cumpărătorilor potenţiali; grad ridicat de complexitate tehnică,
solicitând prestarea de servicii; nivel ridicat al inovaţiei
tehnologice. Oricare dintre aceşti factori, luaţi separat, este
suficient pentru a susţine adoptarea unei politicii de vânzare
directă. Însă, analiza secvenţială între unii dintre factori poate
demonstra contrariul. Aşa de exemplu, un conflict între numărul
de cumpărărtori şi dispersia lor geografică poate face ca vânzarea
directă să fie o alternativă total neeconomică.
Vânzarea printr-un intermediar prezintă următoarele avantaje:

 conduce la minimizarea costurilor legate de: organizarea

vânzărilor; depozitare; finanţarea stocurilor; pierderile prin
învechirea stocurilor şi creanţe nerecuperabile;
 facilitează contactul producătorului cu toţi potenţialii clienţi, fără a
implica costurile fixe care ar fi necesare pentru vânzarea directă;
 asigură, într-un mod mai eficient, disponibilizarea imediată a
produsului, precum şi serviciile înainte şi după vânzare,
diferenţiate în funcţie de specificul local.
 Principalul dezavantaj al utilizării unui intermediar îl constituie
pierderea controlului asupra verigilor care formează canalul de
distribuţie al produsului său.
 Distribuţia duală reprezintă o soluţie de compromis. În această
alternativă, producătorul îşi vinde o parte din produse în mod
direct, dar încredinţează cealaltă parte a vânzărilor sale unui
intermediar. Această politică este favorizată de existenţa
fenomenului “ jumătăţii grele”, în care un număr limitat de
utilizatori constituie cea mai importantă parte a cererii, cu
echilibrul repartizat pe un număr de utilizatori mici sau
accidentali. Principalul dezavantaj asociat distribuţiei duale
constă în dificultatea intrinsecă a determinării unei împărţiri juste
a pieţei între producător şi intermediar.
Elaborare a unei strategii a canalului de distribuţie
 Modalităţile de trecere ale unui produs din sfera producţiei în sfera
procesului de consum formează circuitul de distribuţie al acestuia.
Circuitul de distribuţie include atât producătorul cât şi consumatorul,
precum şi toţi intermediarii cu caracter comercial, implicaţi în transferul
respectiv. Atragem atenţia că produsul şi dreptul de proprietate asupra
produsului nu parcurg întotdeauna acelaşi drum.
 Termenul de canal de distribuţie se referă la înţelegerile comerciale
încheiate în vederea asigurării fluxului unui produs de la punctul de
producţie până la consumul final. Activităţile întreprinse într-un canal de
distribuţie pot fi împărţite în trei categorii:
 activităţi care privesc schimbarea proprietăţii asupra produsului –
negocieri, cumpărări şi vânzări: canalul comercial;
 activităţi care privesc furnizarea fizică a produsului – incluzând
transportul şi depozitarea: reţeaua de distribuţie fizică;
 activităţi auxiliare sau care facilitează activităţile de mai sus: colectarea
şi propagarea informaţiilor, asumarea riscului, finanţarea, activitatea
promoţională.
 Adesea, canalele de distribuţie constau din lanţuri de firme.
Cu excepţia furnizorului iniţial şi a consumatorului final, celelalte firme
joacă un rol de intermediere. Studiul canalelor de distribuţie comportă
analiza intermediarilor şi a diverselor organisme interesate în mişcarea
mărfurilor spre utilizatori, precum şi a problemelor referitoare la
orientarea fluxului acestor mişcări. Un canal de distribuţie se caracterizează
prin: lungime, lăţime şi adâncime.
 Lungimea unui canal de distribuţie este dată de numărul verigilor
intermediare care participă succesiv la realizarea fluxului de produse de la
producător la consumator.
 Circuite foarte scurte, în cadrul cărora nu intervine nici un intermediar,
vânzarea fiind realizată direct de către firma producătoare la cumpărătorii
finali;
 Circuite scurte care presupun intervenţia doar a unui singur intermediar, iar
cea mai mare parte a muncii de comercializare cade în sarcina
producătorului;
 Circuite medii producător – angrossist- detailist – consumatorul final.
 Circuite lungi.
 Lăţimea sau amploarea canalului de distribuţie este dată de
numărul unităţilor prin care se asigură circulaţia unui produs în
cadrul aceleiaşi etape din structura circuitului respectiv.
 Adâncimea canalului de distribuţie sau gradul de apropiere a
circuitului respectiv de punctele în care au loc procesele de consum
ale produselor, are în vedere măsura în care procesul de distribuţie
asigură o proximitate de loc cât mai adecvată din punct de vedere
al consumatorului. În acest context, poate fi apreciat ca deosebit de
util circuitul foarte scurt, care asigură livrarea directă a produselor,
consumatorul intrând astfel în posesia produselor solicitate direct
la locul de consum. De asemenea, în cadrul circuitelor scurte,
comerţul prin corespondenţă asigură un grad de apropiere ridicat.
 Există trei elemente importante care determină structura canalului
de distribuţie:
 cerinţele clientului final, la un loc, vor duce la un grup de
consumatori cu nevoi asemănătoare – adică un segment de piaţă;
 posibilităţile firmei producătoare;
 disponibilitatea şi dorinţa intermediarilor de a participa în cadrul
canalului.
Canalul comercial constituie o variabilă a mixului de marketing. Prin
urmare, este important ca departamentul de marketing să preia iniţiativa
în proiectarea şi gestionarea canalului. Imaginea produsului, preţul şi
eforturile promoţionale, ca şi prezentarea fizică a produsului pot fi întărite
sau puse în pericol de canalul de distribuţie folosit.

Circuitul lung numit şi circuitul “tradiţional” este în mod obişnuit folosit

pentru produsele alimentare, textile, electrice, furnituri industriale.
 Principalele avantaje ale acestui tip de circuit pentru producător sunt:
 realizarea unui volum optim al vânzărilor cu minimum de cheltuieli, dacă
grosistul îşi îndeplineşte funcţiile sale vizavi de producător şi anume:
cumpărături importante chiar şi în extrasezon, regularizând producţia şi
evitând cheltuielile de transport ineficiente; formarea sortimentului
comercial şi distribuţia către detailişti chiar dacă aceştia sunt foarte
dispersaţi; o politică de preţuri adecvată;
 reducerea echipei de vânzare a producătorului;
 concentrarea creditului pe un număr restrâns de clienţi;
 lansarea mai rapidă a produselor noi;
 prelungirea de-a lungul circuitului a serviciilor comerciale şi a tehinicilor
producătorului;
 participarea grosiştilor la o mai bună cunoaştere a pieţei;
 posibilitatea vânzării de produse a căror gamă sortimentală, insuficient
de extinsă, nu ar permite folosirea unei echipe de vânzare la producător;
Dezavantajele circuitului lung sunt:
 este un sistem puţin suplu şi dependent vizavi de grosist;
 generează cheltuieli de distribuţie mai ridicate;
 producătorul pierde contactul cu clientela finală, cu detailiştii şi cu o
bună parte din piaţă;
 există riscul unei posibile infidelităţi din partea grosistului;
 are loc multiplicarea mărcilor concurente propuse de către grosist;
 dacă grosisştii nu-şi îndeplinesc în totalitate funcţiile lor, întregul sistem
de distribuţie devine ineficient.
Circuitul scurt – este foarte utilizat. Avantajele circuitului scurt sunt:
 economisirea marjei grosistului (rabatul cedat vânzătorului);
 contactul şi legături directe cu piaţa;
 controlul mai bun al distribuţiei;
 prezenţa detailiştilor în proximitatea locurilor de consum;
 satisfacerea mai rapidă a clienţilor;
 prestarea unor servicii după vânzare.
Dezavantajele circuitului scurt sunt:
 neasigurarea unui stoc de mărfuri suficient de diversificat;
 necesitatea unui număr mare de reprezentanţi comerciali pentru
contactul cu numărul relativ mare al detailiştilor;
 fracţionarea comenzilor şi organizarea de livrări multiple, ceea ce
antrenează un mare volum de activităţi contabile.
 Comercianţii cu amănuntul se pot uni pentru a-şi efectua
aprovizionările cu mărfuri în comun, asigurându-şi astfel, în parte,
funcţii de gros.
Circuite integrate
 Marile magazine şi societăţi comerciale cu sucursale multiple sunt
organizate astfel încât să poată îndeplini concomitent cele două
funcţii comerciale ale distribuţiei: de gros şi amănuntul. Astfel, o
singură firmă asigură aprovizionarea cu mărfuri, gestiunea
stocurilor şi contabilitatea vânzării prin numeroase puncte de
vânzare. Ea posedă depozite şi mijloace de organizare a
manipulării şi livrării care aparţin funcţiei unui grosist.
Vânzarea directă – este circuitul de distribuţie cel mai scurt indicat pentru
anumite produse, îndeosebi cele de înaltă tehnicitate.
Avantajele acestui circuit sunt:
 diminuarea, în principiu, a cheltuielilor de distribuţie;
 contactul direct al producătorului cu consumatorul, facilitând cunoaşterea
calitativă şi cantitativă a pieţei;
 susţinerea, fără rezervă, a mărcii de fabrică;
 menţinerea preţurilor în limite rezonabile;
 garantarea calităţii produselor vândute;
 asigurarea celui mai bun service clientelei, mai ales pentru produsele de mare
tehnicitate;
 posibilitatea unor experimente comerciale ( teste, sondaje ).
Dezavantajele vânzării directe sunt:
 cerinţa unor resurse financiare importante, mai ales când producătorul îşi
dezvoltă o reţea proprie de magazine;
 necesitatea unor stocuri de mărfuri mari;
 imperativul unor livrări de mărfuri foarte rapide, exercitarea unui control
costisitor la magazine, depozit şi sucursale;
 angajarea unui personal la vânzare mai numeros;
 coordonarea activităţii reţelei de desfacere şi de depozitare;
 organizarea activităţii după vânzare.
 Structurile canalelor de distribuţie nu sunt nici statice şi nici
universale, ele se schimbă, evoluează în timp şi variază de la o
piaţă la alta. Canalele de distribuţie care servesc pieţele rurale tind
să aibă mai mulţi intermediari decât canalele care servesc pieţele
urbane, întrucât cantităţile de mărfuri mai mici, solicitate în
mediul rural, fac livrările directe către detailişti mai puţin
atractive. Altă caracteristică a structurii canalului este aceea că, cu
cât profitul brut obţinut din comercializarea produsului este mai
mic şi frecvenţa de achiziţie a produsului este mai mare, vor fi
mai mulţi intermediari în cadrul canalului de distribuţie. În
schimb, cu cât utilizatorul final va dori să aibă mai mult timp de
gândire pentru achiziţionarea produsului, iar frecvenţa de
achiziţie va fi mai mică, cu atât canalul de distribuţie va fi mai
scurt.
 După numărul de canale de distribuţie utilizate simultan de către
un producător se regăsesc două tipuri de bază ale circuitului de
distribuţie.
 Circuit pe un singur canal
 Circuit pe mai multe canale
- nediferenţiat
- diferenţiat după produse
- diferenţiat pe pieţe specializate
 Plasarea unui producător pe mai multe canale de distribuţie
evidenţiază strategii de diferenţiere a produselor şi / sau o
segmentare a pieţei, pentru a împiedeca eventualele conflicte între
canalele paralele.
Evoluţia distribuţiei mărfurilor şi a circuitelor comerciale pe
plan mondial
În diverse ţări distribuţia a devenit un sector economic deosebit de
dinamic, iar aparatul comercial a suferit mutaţii pe toate planurile,
modificându-şi metodele de vânzare, formele de distribuţie,
repartiţia geografică. Principalele fenomene care au generat această
mutaţie sunt:
 din prima grupă a fenomenelor referitoare la mutaţiile ce au avut
loc în viaţă socială trebuie avute în vedere:
 fenomenele demografice care au pus amprenta pe evoluţia
gusturilor, favorizând modernizarea distribuţiei sub toate formele;
 creşterea puterii de cumpărare, diversificarea nevoilor şi căilor de
satisfacere a acestora;
 transformarea modului de viaţă determinată de: urbanizarea
crescândă a mediilor rurale, implantarea unor oraşe sau a unor
cartiere – anexe la periferia oraşelor ducând la evoluţia modului de
viaţă.
Cea de a doua grupă de fenomene se referă la modul de conturare a
tehnologiilor comerciale şi a consecinţei acestora asupra evoluţiei
şi structurii produsului respectiv, care pot fi structurate pe trei
planuri principale:
 pe plan gestionar, metodele de gestiune a stocurilor, de
aprovizionare au determinat nevoia de optimizare a canalelor de
distribuţie în funcţie de segmentul de cumpărători deserviţi;
 pe planul mişcării mărfurilor, îmbunătăţirea sistemelor de
transport, modernizarea mijloacelor de transport, precum, şi
apariţia de noi materiale şi tipuri de condiţionare a produselor dau
un nou conţinut procesului de distribuţie, care a devenit
independent;
 pe plan comercial s-au impus noi viziuni ca: aplicarea spiritului şi
tehnicilor de marketing, perfecţionarea tehnicilor de ambalare,
extinderea ponderii circuitelor scurte şi foarte scurte, toate acestea
au făcut ca cerinţele de comercializare să cunoască noi forme de
realizare.
Printre tendinţele care s-au conturat în ultimele două decenii şi care
se apreciază că se vor regăsi ca pondere şi în viitor sunt:
 diminuarea ponderii circuitelor scurte sau directe şi a circuitelor
lungi. Modernizarea mijloacelor de transport, a sistemelor de
ambalare şi de prezentare a mărfurilor dă posibilitatea
producătorilor de a se apropia de consumatori. Totodată,
deschiderea graniţelor naţionale, perfecţionarea sistemelor de
comunicaţie fac posibile tranzacţii de anvergură, fenomen care
impune necesitatea existenţei unor tipuri de intermediari care să
asigure o dirijare profitabilă a fluxurilor de mărfuri.
 modificarea amplorii şi gradului de apropiere a circuitelor
comerciale de punctele în care au loc procesele de consum,
fenomen care acţionează asupra circuitelor de distribuţie. Este
vorba de numărul de unităţi prin care se realizează circuitele
respective. În ţările dezvoltate economic are loc o diminuare a
numărului de unităţi, deoarece perfecţionarea tehnologiei
comerciale duce la dezvoltarea vânzării prin corespondenţă,
extinderea comerţului mobil, vânzarea pe bază de catalog, fără a fi
necesară prezenţa consumatorilor în magazine;
 în ceea ce priveşte mărimea unităţilor comerciale se estimează o
creştere puternică a marilor unităţi care vor îndepărta reţeaua
comercială de cumpărător, reducând gradul de adâncime a
circuitelor de distribuţie.
 o altă tendinţă cu privire la circuitele comerciale se referă la
dezvoltarea puternică a circuitului comercial realizat pe baza unor
licenţe de ordin comercial acordate de o firmă altei firme pentru a
exploata o marcă originală, oferind şi asistenţă tehnică. În aceste
condiţii circuitul comercial de distribuţie poate fi format din mici
independenţi, cât şi din întreprinderi integrate.
 extinderea puternică a sistemelor de distribuţie integrate constituie
o altă tendinţă. Aceasta înseamnă că întreprinderile nou create de
la bun început au ca obiectiv crearea de magazine moderne cu
mari suprafeţe şi bine utilate din punct de vedere tehnologic pentru
a desfăşura activităţi specifice tuturor stadiilor de circulaţie a
mărfurilor şi transmiterea mărfurilor spre locurile de consum.
 O preocupare principală a Uniunii Europene o constituie asigurarea unei
concurenţe corespunzătoare, menţinerea unor preţuri echitabile şi asigurarea
unor facilităţi de cumpărare cât şi de dezvoltare globală a comerţului în cadrul
pieţei unice europene.
 Între principalele strategii de inovare şi diversificare a distribuţiei apar
strategiile de alianţe geografice şi de preluare a controlului unor firme de către
altele mai puternice.
 Între aspectele specifice privind distribuţia mărfurilor şi circuitele comerciale
în cadrul Unuinii Europene pot fi enumerate următoarele. În primul rând
creşterea rolului distribuţiei în cadrul sectorului terţiar. Distribuţia prin
intermediul personalului comercial utilizat şi în condiţiile unui management
adecvat, poate progresa rapid, devenind operaţională şi profitabilă contribuind
la afirmarea şi difuzarea produselor industriale şi agricole şi la asigurarea unei
colaborări corespunzătoare cu consumatorii. În al doilea rând, o problemă
importantă în domeniul distribuţiei o constituie preocuparea pentru găsirea
unor modalităţi adecvate de conlucrare între marile firme şi întreprinderile mici
şi mijlocii. Aceste aspecte conturează astăzi o accentuată tendinţă de antrenare
a firmelor de distribuţie mici şi mijlocii în ample acţiuni de cooperare privind
modernizarea progresivă a procesului de distribuţie, astfel încât, să poată
răspunde exigenţelor consumatorilor din toate zonele de piaţă. Una din
preocupările principale în domeniul distribuţiei din Uniunea Europeană o
constituie asigurarea unei concurenţe corespunzătoare, care să contribuie la
îmbunătăţirea continuă a structurii şi calităţii produselor şi serviciilor.
Logistica inversă - noua structură de distribuţie a viitorului
 Înmulţirea reglementărilor care obligă firmele să recupereze produsele cu
defecte a dus la apariţia unor sisteme de distribuţie inversă care să
manipuleze fluxul de produse reciclate sau defecte. Valoarea produselor
retrase şi a deşeurilor solide reciclate care trebuie transportate este de ordinul
miliardelor de dolari. Mai mult, prognozele arată că acest fenomen va
continua în principal datorită:
 schimbărilor rapide în tehnologie care necesită schimbări frecvente în
design-ul produsului;
 legilor noi care sunt promulgate în întreaga lume şi care impun retragerea
produselor defecte şi reciclarea deşeurilor solide.
 Domeniul principal în care se aplică conceptul de distribuţie fizică inversă
este recuperarea produsului. Realizarea unui proces de distribuţie inversă
pentru o companie sau pentru un produs este dificilă, mai ales că, în multe
cazuri, nu există un plan sistematic de distribuţie. În plus, multe produse
ajung la detailist şi consumator fără nici o marcă a identităţii produsului sau
a furnizorului. Localizarea acestor produse şi trimiterea lor înapoi către
producător reprezintă un proces foarte costisitor.
 Produsele pot fi retrase de către o companie datorită unei varietăţi de motive:
din cauza proastei ambalări, a etichetării improprii sau a metodelor improprii
de distribuire având drept rezultat alterarea, contaminarea. Gradul de urgenţă
a retragerii depinde de câţiva factori, cel mai important fiind gravitatea
riscului produsului. În acest context pot fi citate trei clase de retrageri:
Clasa I.
 Produsele din această clasă sunt retrase deoarece ele au fost
declarate de către comisia de control al alimentelor şi
medicamentelor, sau de către comisia pentru protecţia
consumatorului ca reprezentând un pericol iminent pentru viaţa sau
sănătatea consumatorului. În acest caz, produsele respective trebuie
retrase de pe piaţă în cel mai scurt timp posibil. Se fac eforturi
pentru a se recupera fiecare produs în parte, retragere 100% din
sistemul de distribuţie.
Clasa II
 Produsele din această clasă, deşi nu sunt iminent riscante, pot
reprezenta, în timp, o ameninţare pentru sănătatea sau chiar viaţa
consumatorului. Şi acest tip de produse ar trebui retrase cât mai
repede posibil, însă gradul de urgenţă este mai redus.
Clasa III
 Produsele din această clasă sunt retrase dintr-o varietate de motive.
Produsele etichetate greşit sau cele neetichetate intră în această
categorie. Acestea pot avea o probabilitate foarte mică de a pune în
pericol viaţa sau integritatea fizică a consumatorului şi totuşi ele
trebuiesc
 Condiţiile procesului de retragere depind de natura produsului şi de
nivelul de penetrare pe piaţă a sistemului de distribuţie. Produsele
industriale, având canale de distribuţie scurte sau directe, sunt mai
uşor de retras decât produsele de consum având canale de
distribuţie lungi sau indirecte. Alte variabile care influenţează
procesul de retragere sunt numărul de produse fabricate, numărul
de produse achiziţionate de către cumpărărtori, durata de viaţă a
produsului.
 Prima etapă în procesul de retragere o reprezintă localizarea
produsului în sistemul de distribuţie. Pot fi identificate trei nivele
distincte în funcţie de gradul de pătrundere a produsului în sistem.