Investigatii paraclinice in

pneumologie
 EXAMENE PARACLINICE
Date generale
Examenele paraclinice reprezintă suma
examinărilor care se efectuează pentru a aduce date
semnificative pentru precizarea:
• localizării şi întinderii leziunilor (examene morfologice);
• afectării funcţionalităţii sistemului respirator (explorări
funcţionale);
• agentului, factorului ce a determinat boala (examene
etiopatogenetice)
 1. Explorări morfologice

• Radiologia toracică
• Radioscopia
• Tomografia
• Bronhografia
 Examenele radiologice

• Examenele radiologice relevă elemente ale

morfologiei sistemului respirator precizând
topografia, întinderea leziunilor.
• Principalele examene radiologice sunt:
radioscopia, radiografia, tomografia,
bronhografia.
• Radioscopia
 observarea în dinamica a toracelui, diafragmului si a
organelor intratoracice, putând furniza indicatii de
ordin functionalare dezavantajul iradierii importante
atât a pacientului cât şi a medicului.
 evidentieaza relatiile dintre leziune si elementele
anatomice toracice, metoda realizîndu-se în rotatie
continua a pacientului, pornindu-se de la pozitia
frontala în incidenta postero-anterioara, trecîndu-se
prin oblicele anterioare, profil, posterioare pâna la
pozitia frontala în incidenta antero-posterioara, în tot
acest timp pacientul respirând cît mai profund
• Radioscopia
 urmreste comparativ miscarea diafragmelor în inspir
normal sau fortat si în expir, care în mod normal este de
4-6 cm
 Dezavantaje :
• - nu ofera un document obiectiv de referinta cu important
medico-legal,
• - este o metoda subiectiva, calitatea informatiilor
obtinute depinde de gradul de pregatire profesionala al
examinatorului,
• - opacittile micronodulare (din miliara pulmonara) pot
scapa examinarii,
• Radioscopia - Dezavantaje :
• - metoda presupune o iradiere mult mai mare decât
radiografia si, de aceea, nu se mai foloseste decât rar în
practica medicala.

• Radiografia pulmonară se face din faţă şi din profil,

bolnavul fiind în inspiraţie forţată.
 Avantaje:
• - fixeaza imaginea radiologica pe un document obiectiv,
care poate fi comparat cu imaginile de la examenele
anterioare si de mai multi specialisti;
• - iradierea este mica,
• Radiografia pulmonară – Avantaje:
• - evidentiaza leziuni mici, care scapa examinarii scopice
(miliara, leziuni minime apicale, etc),
• - folosit ca material didactic.
• Dezavantaje :
• - nu poate evidentia pe aceeasi imagine detaliile tuturor
tesuturilor,
• - este statica,
• cost mai ridicat fat de radioscopie
• Tomografia înregistrează imaginea plămânului şi a
mediastinului la diferite adâncimi (secţiuni).
• apreciaza absorbtia fiecarui volum studiat pe o scara de
2048 nuante de gri, ceea ce creste considerabil puterea de
separatie si gradul de finete al imaginilor obtinute în final.
• Examinarea permite precizarea cu exactitate a sediului
şi întinderii leziunilor cu localizare pulmonară cât şi
mediastinală care nu apar pe o radiografie obişnuită.
• Indicatiile CT în patologia toracica:
• în diagnosticarea si extensia cancerului
bronhopulmonar, actualmente tehnica de electie pentru
diagnosticul pozitiv al tumorilor periferice, în special,
datorita punctiei-biopsii transparietale; se apreciaza
volumul tumoral, extensia tumorii la nivelul
parenchimului în raport cu pediculul, raporturile sale cu
vasele din mediastin, cu pleura, peretele cât si existenta
eventualelor localizari secundare toracice;
• în diagnosticarea maselor tumorale mediastinale,
precizându-se localizarea,dimensiunea si natura lor
(lichidiana sau tisulara) si poate propune examinarea
• histopatologica daca punctia biopsie transparietala este
posibila;
• analiza patologiei pulmonare interstitiale difuze;
• aprecierea extinderii si importantei lizei osoase si a
caracterelor sale în cancerul bronho-pulmonar, sindromul
pleural paraneoplazic sau în mezoteliomul pleural;
• în bilantul BPOC, cu sau fara dilatatii bronsice, CT fiind
o metoda optima pentru evidentierea emfizemului,
bronsiectaziilor si pentru bilantul pre-operator al acestei
patologii.
• CT cu substanta de contrast (iodata hidrosolubila)
administrata intravenos (iv) - în special pentru
recunoasterea naturii vasculare a unor anomalii
mediastinale, hilare si pediculare iar, pe de alta parte,
permite studiul prizei de contrast anormale a unei leziuni
• toracice.
• Bronhografia este examenul radiologic prin care se
pune în evidenţă arborele bronşic după introducerea
substanţei de contrast (lipiodolului) în căile
respiratorii cu ajutorul unei sonde.
• Lipiodolul se elimină rapid prin expectoraţie sau se
resoarbe; nu se administrează la pacienţi alergici la iod
şi în timpul bolilor pulmonare acute.
• Metoda permite precizarea sediului şi întinderea
dilataţiei bronşice, a stenozelor bronşice, a unor leziuni
tuberculoase sau cancere bronşice.
• ECHOGRAFIA TORACICA utilizeaza ultrasunetele
reflectate în corpul uman. Sunetul este o vibratie
mecanica a materiei,transmisa sub forma undelor,
acestea fiind oscilatii mecanice transmise de catre
particulele mediilor solide, lichide sau gazoase;
• Limite - datorate în special prezentei aerului din
parenchimul pulmonar ;
• Indicatiile sunt numeroase:
• permite cuantificarea colectiilor pleurale reduse
cantitativ,lamelor supradiafragmatice, în care imaginea
radiologica are înca aspect normal;
• - permite recunoasterea pleureziei închistate pentru
reperaj în vederea punctiei evacuatorii si diferentiaza
pahipleurita de un epansament pleural;
• în tumorile pleurale, permite identificarea unei mase
solide, tehnica fiind eficace în diferentierea pleureziilor
închistate, suspendate si a tumorilor pleurale (placi
asbestozice, mezoteliom pleural);
• - permite diferentierea maselor lichidiene de cele
parietale cu origine tumorala;
• - în leziunile parenchimatoase pulmonare rotunde sau
ovalare, permite diferentierea unei mase lichidiene de o
masa solida când este localizata periferic (ex. în cazul
chistului hidatic, putând identifica o masa lichidiana cu
membrane proligere);
• în patologia mediastinului - performanta în
diagnosticarea gusei endotoracice, a maselor unghiului
cardio-frenic si a tumorilor mediastinale anterioare;
 2. Explorări funcţionale
 presiunea parţială de oxigen (PaO2 ) are valoare normală de
80-100 mm Hg. Scăderea SaHbO2 sub 95% şi a PaO2 cu peste
10 mmHg se numeşte hipoxemie şi obiectivează insuficienţa
respiratorie.
 presiunea parţială a CO2 (PaCO2) din sangele arterial – se
determină prin metoda Astrup. Valoarea normală este de 40+/2
mmHg. Creşterea PaCO2 peste 45 mmHg; evidenţiază
hipercapnie şi semnifică insuficienţă respiratorie. CO2 în
sângele arterial
 teste ventilatorii: volume, capacităţi, debite permit depistarea
insuficienţei pulmonare şi a celor mai frecvente boli care o pot
produce.Tipul si gradul de insuficienta respiratorie si
mecanismul perturbat se apreciaza prin spirometrie
 Explorari functionale
Determinarea pH-ului prin metoda electrometrică, cu
ajutorul unor aparate numite pH-metre. Are valori
normale 7,35-7,42. Scăderea pH-ului sub 7,35 semnifică
acidoză respiratorie şi este corelată cu unele forme de
insuficienţă respiratorie.
Cunoscand PaCO2 şi pH-ul, cu ajutorul diagramei
Astrup se pot determina :
- bicarbonatul standard
- bazele tampon şi
- excesul (deficitul) de baze care definesc echilibrul acido-
bazic
 Determinarea gazelor sanguine

• Se recoltează sânge arterial din artera brahială,

radială sau femurală din care se va determina
saturaţia hemoglobinei în O2 (N>95 %) şi
presiunea parţială a CO2 (N = 40±2mmHg).

• Scăderea saturaţiei Hb în O2 sub 95% defineşte

hipoxemia iar creşterea CO2 peste 45 mmHg -
hipercapnia; acestea sunt semne de insuficienţă
respiratorie.
 Pulsoximetria
este cea mai răspândită modalitate de
monitorizare în anestezie şi terapie intensivă.
este o metodă continuă, noninvazivă de
măsurare a nivelului saturaţiei de oxigen din
sângele arterial. Măsurătoarea este efectuată
prin plasarea senzorului uzual pe deget la
adulţi şi pe mână sau picior la nou născuţi.
practic, pulsoximetria reprezintă un indicator
global de oxigenare, fiind o modalitate de
monitorizare atât cardiovasculară cât şi
respiratorie.
 Pulsoximetria
• există o echivalentă între SpO2 – PaO2
 80-100 mm Hg corespunde cu 95-100% SpO2
 60 mm Hg corespunde cu 90% SpO2
 40 mm Hg corespunde cu 75% SpO2
Limitele metodei sunt date de prezenţa
carboxihemoglobinei, de anemie, hipovolemie,
hipotensiune, hipotermie, mişcare, agitaţie.
Aparatul poate monitoriza saturaţia de oxigen şi
pulsul pacientului pe o perioadă de până la 100 ore.
Mic, cu greutate redusă, uşor de folosit este ideal în
spitale, centre medicale, acasă înainte şi după efectuarea
activităţilor sportive.
Pulsoximetru
 3. Explorări etiopatogenetice
• bacteriologice - din spută
• exudat faringian, secreţie nazală
• lichid pleural
• aspirat laringotraheal, bronşic
• secreţie gastrică (pentru bacilul Koch)
• I.D.R. la PPD;
• teste alergologice
• HLG, VSH, Proteina C reactivă, Fibrinogen
• Imunoglobuline serice