Sunteți pe pagina 1din 48

BROMUL - Br

A fost descoperit de A.J.Balard, în anul 1826 în apele


rezultate după separarea clorurii de sodiu din salinele de
lângă Montpellier, bogate în MgBr2.
Numele de brom i s-a dat datorită mirosului său
neplăcut ( în limba greacă, bromos = miros greu, urât).
Datorită marii sale reactivităţi, bromul nu se găseşte liber
în natură, ci numai combinat, sub formă de bromuri, Br -.
Se găseşte în apa de mare, în plantele şi animalele marine
(Marea Moartă conţine 0,476 g/L), în minele de sare însoţind
clorurile, Cl- şi iodurile, I-, sub formă de MgBr2, NaBr, KBr.
Ex: Alga Laminaria digittata conţine 0,8%Br.

Conţinutul bromului în scoarţa terestră este de 2,5 ppm.


P R E PA R A R E

Toate metodele de obţinere ale bromului, se bazează


pe reacţia de oxidare a ionului bromură, Br – din
bromuri:
2 Br - → Br 2 + 2e -

Metode de obținere în laborator


Oxidarea K Br -1 cu diverşi oxidanţi:
 Mn+4O 2
 KMn +7O 4
 K2Cr2 +6O 7 și K2Cr +6O 4
KBr +5O 3
 H 2S +6O 4 concentrat!
 Cl 2 0 (A se vedea toate reacțiile din laborator !!!)
2KBr -1 + Mn +4 O 2 + 2H 2SO 4 → Br 20 + Mn +2SO 4 +
-1e +2e K2 SO 4+ 2H 2O

5KBr -1 + KBr +5O 3 + 3H 2SO 4 → 3 Br 20 + 3K2SO4


-1e +5e + 3H 2O

6KBr -1 + K2Cr2+6O7 + 7H 2SO4 → 3 Br 20 + Cr2+3(SO4)3+


-1e +6e 4K2 SO 4 + 7H 2O

6KBr -1 + 2K2Cr+6O4 + 8H 2SO4 →3 Br 20 + Cr2+3(SO4)3+


-1e/ x 2 +3e/ x 2 5K2 SO 4 + 8H2O
2KBr -1 + 2H 2S +6O4 conc.→ Br2
0 + S +4O + K SO +2H O
2 2 4 2
-1e +2e

Mg +2Br2 -1 + Cl 2 0 → Br 20 + Mg +2 Cl 2-1
-2e +2e

Reacţia aceasta este aplicată la obţinerea industrială a bromului din apa de


mare sau din saramuri. Soluţiile se concentrează prin fierbere, iar la răcire,
cristalizează clorurile, care se separă prin filtrare.

2 KBr -1 + Cl 2 0 → Br 20 + 2 KCl -1
-1e +2e

10 KBr -1 + 2 KMn +7O4 + 8 H 2SO 4 → 5 Br 20 +


-1e/x2 +5e /x2 2 Mn +2SO 4 + 6 K2SO 4+ 8 H 2O
PR OPRI ETĂ ŢI FIZICE
• Este singurul nemetal lichid, de culoare roşu–brun, emite
vapori de aceeaşi culoare, iritanţi, cu miros neplăcut şi sufocant.
• Fierbe la 59,50C şi cristalizează la –7, 30 C.
• În stare solidă (–2520C), se prezintă sub forma unor ace
roşii-oranj închis, cu uşoară strălucire metalică.
• Se dizolvă în solvenţi organici: sulfură de carbon, cloroform,
benzen etc.
• Se dizolvă puţin în apă, circa 3,5 g brom la 100 g apă.
• Reacţionează parţial cu apa, atât fizic cât si chimic, formând
apă de brom (în mod analog clorului).
• Cristalizează izomorf cu iodul şi clorul, în sistemul
ortorombic.
• Bromul gazos este difuzibil în apă, aer sau
hidrogen.
• Are proprietăţi chimice asemănătoare cu ale
clorului, însă reactivitatea sa este mai mică.
• Este un agent oxidant.
• Molecula este diatomică, se notează cu Br2.
PROPRIETĂŢI CHIMICE
Cu apa, formează apa de brom, care sub acţiunea
luminii se descompune; se recomandă păstrarea apei de
brom în sticle colorate. Apa de brom este mai stabilă ca
apa de clor, dar se descompune în acelaşi mod.
Dizolvarea bromului în apă, la rece:
Br2 0 + H 2O → HBr -1 + HBr +1O
H+1Br +1O-2 → HBr -1 + ½ O20
Dizolvarea bromului în apă, la cald:
Vaporii de apă reacţionează cu vaporii de brom,
eliberând oxigen:
2 Br2 0 + 2 H 2O -2 → 4 HBr -1 + O20
Reacționează cu hidroxizii alcalini:

• În soluţii diluate de NaOH, la rece:

Br2 0 → (bromură) Br –1 + (hipobromit) Br +1

Br2 0 + 2 NaOH → NaBr -1 + NaBr +1O + H 2O

• În soluţii concentrate de NaOH, şi la cald:

Br2 0 → (bromură) Br –1 + (bromat) Br +5

3Br2 0 + 6 NaOH → 5 NaBr -1 + NaBr +5O 3 + 3H 2O


- la cald, formează bromuri şi bromaţi:

5 Br 0 + Br 0 + 6 NaOH → 5 NaBr -1 + NaBr +5O3 + 3H2O


+1e -5e
----------------------------------------------------------------------------

dar ( 5 Br 0 + Br 0 ) = 6 Br 0 = 3 Br2

Deci, putem scrie reacţia totală:

3 Br2 + 6 NaOH → 5 NaBr + NaBrO3 + 3H2O


Reacţia cu nemetalele:
• Reacţionează cu H2 (150 o C, catalizator)

Br2 + H 2 → 2 HBr
• Oxidează cu sulful
S0 + 3 Br20 + 4 H2O → 6 HBr -1 + H 2S+6O 4
- 6 e/:2 + 2 e/:2

• Cu fosforul (P), arsenul (As) şi stibiul (Sb),


formează tri- sau penta- bromuri:
P +3Br3, P +5Br5, As +3Br3, As +5Br5 , Sb +3Br3, Sb +5Br5
• Cu siliciul → Si +4 Br4
• Cu borul → B +3Br3
• Nu reacţionează direct cu N2 şi O2
Reacţia cu metalele:
• Cu majoritatea metalelor, în prezenţa umidităţii,
formează săruri, bromuri:
Mg 0 + Br2 0 → Mg 2+ Br2-1
• Este agent oxidant. Oxidează în mediu alcalin:
Cr 3+ → Cr 6+ O42 - (ion cromat)
Fe 3+ → Fe 6+ O42 - (ion ferat)
Mn 2+ → Mn7+ O42- (ion permanganat)

• Reacţia Deniges:
2 Mn 2+ SO4 + 5 Br20 + 16 NaOH → 2 NaMn+7O4 +
-5e +2e 10 NaBr -1 + 2 Na2SO4 + 8 H2O
2 Fe+3Cl3 + 3 Br2 0 + 16 NaOH → 2 Na2Fe +6 O4 +
-3e +2e 6 NaBr -1 + 6 NaCl + 8 H2O

Cr2+3(SO4)3 + 3 Br2 0 + 16 NaOH → 2 Na2Cr +6 O4 +


-6e /:2 +2e/:2 6 NaBr -1 + 3Na2SO4 + 8H2O

• Oxidează sulfitul de sodiu, de la S +4 la S +6 :

Na2S +4 O3 + Br2 0 + H2O → Na2S +6 O4 + 2 HBr -1


-2e +2e
• Oxidează tiosulfatul de sodiu, la S +6 :
-1 +5
Na2 S2 O3 + 4 Br2 0 + 5 H2O → Na2S +6 O4 + H2S +6 O4
-7e -1e +2e/:2 + 8 H Br -1
................
- 8 e/:2

Ionul SO4-2 se identifică cu o soluție de BaCl2, formând


BaSO4, un precipitat de culoare albă.

• Oxidează ureea la azot, N -3 la N20 :


(H2N -3)2C = O + 3Br2 0 + 6 KOH → N20 + 6 KBr -1 +
- 6 e/:2 + 2 e/:2 5 H2O + CO2
Cu substanţele organice:

 Reacţii de adiţie
 Reacţii de substituţie

2,4,6 trifenil amina

 Distruge cauciucul, pluta


 Decolorează indicatorii: turnesol, indigo, etc.
PROPRIETĂŢI FIZIOLOGICE
 În stare de vapori este iritant puternic pentru ochi şi
căile respiratorii.
 O concentraţie de 0,05 mg/ L în atmosferă,
provoacă moartea.
 În stare lichidă – ulceraţii grave, distruge ţesuturile.
 Remediu: Spălături cu soluţii diluate de NaHCO3
sau NH4OH (raport 1:10) şi apoi comprese cu soluţie de
Na2S2O3.
UTILIZĂRI
 Sinteze organice – compuşi organici bromuraţi, ca de exemplu
bromura de metil, bromura de etil, dibromcloropropan, utilizaţi în
agricultură ca pesticide şi fungicide.
 1,2 dibrom etanul (CH2Br–CH2Br) se adaugă la petrol pentru
a–l epura de plumb. Pentru creşterea cifrei octanice, la petrol se
adaugă, uneori, tetraetil plumb, care prin ardere formează
depozite de plumb. 1,2 dibrom etanul se introduce pentru a
preveni acumularea depozitelor de plumb.
 Prepararea substanţelor ignifuge
 Sinteze de medicamente
 Decolorant
 Purificarea apelor, fiind un bun bactericid
 Are acţiune dezinfectantă, însă fiind greu de manipulat, se
întrebuinţează mai puţin în acest scop.
ACIDUL BROMHIDRIC – HBr
Acidul bromhidric a fost descoperit odată cu bromul
de către A.J. Balard (1826).
Liber, se găseşte în fumarolele vulcanice şi în unele
roci eruptive.
Sub formă de săruri se întâlneşte în apa mărilor, a
lacurilor continentale şi în zăcămintele de sare, alături de
cloruri şi ioduri.
Cele mai importante minerale care conţin bromuri
sunt:
• bromargiritul (AgBr)
• embolita [Ag(Cl, Br)]
• iodembolita [Ag(Cl, Br, I)]
ACIDUL BROMHIDRIC – HBr
PROPRIETĂŢI FIZICE
 Gaz incolor, cu miros înţepător şi sufocant
 Se lichefiază la - 66,70C
 Se solidifică la - 88,5oC sub formă de cristale incolore,
transparente, cu aspect de zăpadă
 În stare lichidă nu conduce curentul electric, iar
moleculele nu sunt asociate prin legături de hidrogen.
 În stare solidă se formează legături de hidrogen slabe.
 Este foarte solubil în apă: un volum de apă dizolvă la 0oC
peste 600 volume de acid.
P R E PA R A R E
 Metoda generală de tratare a unei bromuri cu H2SO4
diluat:
KBr + H2SO4 diluat → HBr + KHSO4

 Sinteza directă, din elemente, la t = 500-600oC:


H2 + Br20 → 2 HBr (în prezenţă de catalizatori: Pt, cărbune de lemn etc)
Lumina şi descărcările electrice accelerează reacţia, care decurge printr–un
mecanism radicalic înlănţuit.

 Reducerea bromului cu agenţi reducători: hipofosfiţii


alcalini, dioxid de sulf, tiosulfat de sodiu, când se
obţin soluţii apoase de HBr, de diferite concentraţii:
NaH2P +1 O2 + 2Br20 + 2H2O → 4 HBr -1 + NaH2P +5 O4
- 4e/:2 +2e/:2
 Tratarea bromurilor metalice cu acid fosforic
concentrat:
NaBr + H3P +5O4 → HBr + NaH2P +5O4
 Reducerea bromului cu fosfor roşu, în prezenţa apei:
2 P 0 + 3 Br20 → 2 P+3Br3-1
2 P +3 Br3-1 + 6 H2O → 6 HBr -1 + 2 H3P +3 O3
 Tratarea unei soluţii de apă de brom cu hidrogen
sulfurat H2S, sau cu sulfura de bariu, BaS:
H2S-2 + Br20 → 2 HBr -1 + S0
BaS-2 + 4 Br20 + 4 H2O → 8 HBr -1 + BaS+6O4
 Tratarea parafinelor şi a hidrocarburilor aromatice
cu vapori de brom, la t =185oC.
 Cu naftalina, bromul reacţionează la rece:
C10H8 + Br2 → C10H7Br + HBr
PROPRIETĂŢI CHIMICE

• Acid tare, total disociat în soluţie


HBr - + H2O → Br - + H 3O +
• În aer, dar şi la cald, se oxidează
4 HBr - + O20 → Br20+ 2 H2O (500 oC sau la lumină)
• Reacţionează cu B şi Si
2 B0 + 6 HBr - → 2 B Br3- + 3 H20
Si0 + 4 HBr - → SiBr4- + 2 H20
• Are caracter reducător, fiind oxidat la Br2 0, de către
oxidanţii: MnO2; KMnO4; HBrO3; HIO3; H2SO4 ; H2O2.
2 HBr -1 + H2O2 -1 → Br2 0 + 2 H2O -2
4 HBr + Mn+4 O2 → Br20 + Mn +2Br2-1 + 2 H2O

2 HBr -1 + H2S +6O4 → Br2 0 + S +4O2 + 2 H2O

5 HBr -1 + HBr+5O3 → 3Br2 0 + 3 H2O


-1e +5e

• În stare anhidră nu atacă metalele (acestea se acoperă


cu un strat protector, de bromură).
• În soluţie, reacţionează cu aproape toate metalele,
formând săruri, numite bromuri.
• Ionul Br – funcţionează ca ligand (având dublete de electroni
neparticipanţi): Na2[ZnBr4], MeII[PbBr6], MeII[HgBr4].
SĂRURILE HBr – BROMURI

Bromurile se obţin prin acţiunea HBr asupra metalelor,


oxizilor şi asupra unor săruri – sulfiţi, sulfuri sau carbonaţi:

2Al 0 + 6 H+1Br → 2Al +3Br3-1 + 3 H2 0

2 HBr -1 + Na2CO3 → 2 NaBr -1 + CO2 + H2O

2 HBr -1 + Na2SO3 → 2 NaBr -1 + SO2 + H2O

2 HBr -1 + Na2S → 2 NaBr -1 + H2S


De asemenea se obţin bromuri prin descompunerea bromaţilor
sau prin acţiunea bromului asupra oxizilor metalici:

2 KBr+5O3 → 2 KBr -1 + 3 O2 ( 5000C )


Al2O3 + 3 Br2 + 3C → 2AlBr3 + 3CO

Reacţia bromului cu oxizii decurge la temperaturi ridicate, în


prezenţa unui reducător (ex. carbonul) pentru legarea oxigenului.

Bromurile metalice sunt substanţe solide, albe ori colorate,


cristalizate, uşor fuzibile şi, în general, solubile în apă.
Bromuri greu solubile în apă sunt: PbBr2, Hg2Br2 şi AgBr.
ÎNTREBUINŢĂRI
 Sedative (KBr)
 Anticonvulsivante – în tratamentul tusei convulsive şi a
epilepsiei (KBr, CaBr2, Bromizovalul etc.)
 Expectorante (Clorhidratul de bromhexin)
 Antispastice digestive
 KBr – spectrofotometria în IR
 AgBr – filme fotografice
 Bromuri organice – efect bactericid, antimicotic

În doze mari, bromurile provoacă accidente grave.


Intoxicaţia cu brom şi bromuri se numeşte Bromism.
Este caracterizată prin: cefalee, iritabilitate, uscarea mucoaselor,
încetinirea pulsului şi a respiraţiei.
OXOAC IZ I I BROM ULUI
• Toţi aceşti acizi există numai în soluţie.

 H Br +1O – acidul hipobromos Br - OH

 H Br+3O2 – acidul bromos O - Br - OH

 H Br+5O3 – acidul bromic O - Br - OH

O
 HBr +7O4 – acidul perbromic
Perbromaţii au fost preparaţi în anul 1968, mult timp considerându –
se că aceşti compuşi nu există.
ACIDUL HIPOBROMOS - H Br O
METODE DE OBŢINERE
• Prin dizolvarea bromului în apă:
Br2 (lichid brun-roşcat) + H2O ↔ (HBr + HBrO)
HBrO → HBr + ½ O2
Deoarece tendinţa bromului de a ioniza este mai mică decât a clorului, concentraţia
acidului hipobromos în apă este mult mai redusă decât a acidului hipocloros.

• Prin acţiunea HgO asupra apei de brom:


HgO + 2 (HBr + HBrO) → HgBr2 + 2 HBrO + H2O
PR O PR IETĂ Ţ I
• Acid foarte slab (este mai slab ca: H2CO3, H2S, HClO)
• Poate fi formulat atât ca acid cât şi ca bază:
HBrO ↔ BrOH
HBrO + H2O → BrO – + H3O + (acid)
BrOH → Br + + HO – (bază)
• Acidul hipobromos se descompune la
încălzire, în prezenţa luminii:

2 H+1Br+1O-2 → 2 H+1Br -1 + O 20
• La întuneric, disproporţionează:

5 H Br+1O → 2 Br 20 + H Br+5O 3 + 2 H2O


=====================================================
Reacția poate fi scrisă detaliat astfel:

4 HBr+1O + HBr+1O → 2 Br 20 + H Br+5O 3 +


+ 1e -4e 2 H 2O
• Caracter oxidant :
HBr+1O + H2O2 -1 → HBr -1 + O20 + H2O
HBr+1O + H2 S-2 → HBr -1 + S0 + H 2O
HBr+1O + 2 H I-1 → HBr -1 + I20 + H 2O
Oxidează ureea:
3 NaBr+1O + O =C(N-3H2)2 → 3 NaBr -1 + N20 + CO2 +
+ 2 e/:2 - 6 e/:2 2 H 2O
Această reacţie reprezintă metoda Ambard, metodă de dozare a ureei din
medii biologice – sânge, urină.

• Acţionează ca agent bromurant asupra compuşilor


organici:
C6H5 - OH + 3 HBrO → C6 H2 Br3 (OH) + 3 H2O
Fenol Tribromfenol
Reactionează cu substanţele organice, prin adiţie,
formând bromhidrine:

H2C = CH2 + Br OH → H2C – CH2

Br OH
bromhidrina etenei

Adiția la alchene: bromhidrina alchenei


R CH CH R
OH Br
• Faţă de oxidanţii mai puternici, ca de
exemplu clorul, acidul hipobromos manifestă
caracter reducător:

HBr+1O + 2 Cl2 0 + 2 H2O -2 → HBr +5 O3 + 4 HCl -1


- 4 e /:2 + 2e/:2

• Acidul hipobromos, HBrO, formează săruri,


numite hipobromiți (NaBrO, KBrO)
Sărurile sale se numesc H I P O B R O M I Ţ I
Se obţin prin tratarea la rece (0oC) a soluţiilor de
hidroxizi alcalini cu brom sau prin electroliza la rece a
bromurilor (electroliza bromurilor la cald duce la bromaţi).
Br20 + 2KOH → KBr -1 + KBr+1O + H2O

Soluţiile de hipobromiţi alcalini au întotdeauna reacţie


bazică.
Hipobromiţii prezintă caracterele acidului hipobromos.
În general, sărurile sunt galbene cu miros dulceag, când
sunt diluate şi miros de terebentină, când sunt concentrate.
Hipobromiții au caracter oxidant, însă utilizarea
hipobromiţilor ca oxidanţi sau decoloranţi este limitată, mai
utilizat în acest scop fiind bromul.
HI POB ROM Ţ I
PROPRIETĂŢI CHIMICE
• Disproporţionează, la uşoară încălzire:
2 K Br+1O + K Br+1O → 2 KBr -1 + KBr+5O3
+ 2e/:2 - 4e/:2

• Au un foarte bun caracter oxidant:


H2O2 -1 → O20 ; S+4O3-2 → S+6O4 -2
N-3H3 → N20
Na2S-2 → Na2S+6O4
HC+2OONa → C+4O2
Exemple:
3 NaBr+1O + 2 N-3H3 → 3 NaBr -1 + N20 + 3 H2O
+2e -3 e

NaBr+1O + H-C+2OONa → NaBr -1 + NaHC+4O3


+2e -2e
ACIDUL BROMIC - H Br+5O3
Acidul bromic a fost descoperit de J.A. Balard (1826)
P R E PA R A R E
• prin descompunerea spontană a soluţiilor diluate de acid
hipobromos: 3 HBr+1O HBr+5O3 + 2 HBr -1
• prin tratarea bromului cu hidroxizi alcalini la temperatura de
500C se obţine un amestec de bromat şi bromură alcalină:
3 Br20 + 6 KOH → KBr+5O3 + 5 KBr -1 + 3 H2O
(Este de preferat hidroxidul de potasiu, deoarece bromatul de potasiu format este mai
puţin solubil la rece decât bromura de potasiu şi deci poate fi mai uşor separat.)

• prin barbotarea unui curent de clor prin apa de brom sau


printr–o soluţie alcalină de bromură:
Br20 + 5 Cl2 0 + 6 H2O -2 → 2 HBr +5O3 + 10 HCl -1
KBr -1 + 3Cl2 0 + 6 KOH → KBr+5O3 + 6 KCl-1 + 3 H2O
• din bromaţi, acidul bromic este eliberat prin tratare cu H2SO4:
Ba(Br+5O3)2 + H2SO4 → BaSO4 + 2HBr+5O3
ACIDUL BROMIC - H Br+5O3
PROPRIETĂŢI
• Lichid vâscos, incolor, cunoscut numai în soluţie
apoasă
• Acid tare
Caracter oxidant puternic
• Este redus la Br20 de către: S, SO2, H2S, HCl, HBr
6 HBr+5O3 + 5 S0 + 2 H2O → 3 Br20 + 5 H2S+6O4
+5e -6e

• Este redus la HBr -1 de către : HI, AsCl3


HBr+5O3 + 3As+3Cl3 + 6HCl →HBr -1 + 3As+5Cl5 + 3H2O
+ 6 e/:2 - 2 e/:2
SĂRURILE ACIDULUI BROMIC
- B R O M A Ţ I - ( Br+5O3-2)-1
OBŢINERE
3 Br2 0 + 6 KOH → 5 KBr -1 + KBr +5O3 + 3 H2O (la cald)

Separarea bromatului de bromură se face prin recristalizări repetate, bromurile


fiind mai solubile. Se foloseşte KOH deoarece KBrO3 cristalizează mai uşor, fiind mai
puţin solubil.

PROPRIETĂŢI
• Bromații sunt, în general, săruri solubile, cu excepţia : KBrO3,
AgBrO3 , Ba(Br+5O3)2
• Se descompun la cald, în bromuri şi oxigen:
2 KBr+5O3 -2 → 2 KBr -1 + 3 O20
• Bromatul de amoniu se descompune termic exploziv cu formare
de N2, conform reacţiei:
2 N-3H4 Br+5 O3-2 → N20 + Br2 0 + O2 0 + 4 H2O
-3e +5e -2e
• Pot fi reduşi la Br2 0 (de către MnSO4 , H2O2, S):

2 NaBr+5O3 + 5 Mn+2SO4+ 4 H2O → Br20 + 5 Mn+4O2 +


+5e -2e 2 NaHSO4 + 3 H2SO4

2 NaBr+5O3 + 5 H2O2-1 + 2HCl → Br20 + 5 O20 + 2NaCl


+5e - 2e + 6H2O

2 NaBr+5O3 + ( S0 + S0 ) → Br20 + Na2S+6 O4 + S+4O2


+5e/ :5 - 6e - 4e
-------------------
- 10 e / :5
• Pot fi reduşi la Br – (de către KI, FeCl2) :

KBr+5O3 + 6KI-1 + 6HCl → KBr -1 + 3I20 + 6KCl +3H2O


+6e -1e
(Reacţia se foloseşte la dozarea iodometrică a bromaţilor)

NaBr+5O3 + 6 Fe+2Cl2 + 6HCl → NaBr -1 + 6Fe+3Cl3 +3H2O


+6e -1e

Bromații se recunosc prin tratare cu anilină în soluție de


acid sulfuric concentrat, când se formează o colorație albastră.
IODUL - I
Iodul a fost descoperit în anul 1812 (înaintea bromului) de
către B. Courtois (droghist şi fabricant de săpunuri) în apele mume
de la prepararea carbonatului de sodiu din cenuşa unor plante
marine (Laminaria digittata şi Laminaria stenophila).
 La tratarea cu acid sulfuric concentrat se degajau vapori
violeţi care la rece formau cristale negre–cenuşii, cu aspect
metalic.
După această descoperire, iodul a fost studiat de N. Clement
(1813), Davy, Chaptal, Gay–Lussac şi Ampère (1813).
Datorită culorii vaporilor, Gay–Lussac, în 1814, a dat
denumirea noului element de ”iod” (în limba greacă ioeides =
albastru–violet).
IODUL - I
Iodul este un element foarte răspândit.
Se găseşte sub formă de combinaţii în toate cele trei
regnuri: mineral, vegetal şi animal.

 În minerale se găseşte ca: AgI (iod argirită), AgI.2Ag(Cl,Br)


(iodo–bromită), CuI, PbI2, HgI2 etc.
 Sub formă de iodură de sodiu, însoţeşte sarea de bucătărie, iar
ca iodat, salpetrul de Chile (NaNO3) (0,1% I2); însoţeşte ca
iodat şi iodură: fosforitele, dolomitele, şisturile argiloase sau
bituminoase, cărbunii de pământ şi apele petroliere.
 În plante şi animale, iodul se găseşte legat sub formă organică.
Plantele marine, laminaria, conţin circa 0,25–0,75% iod, iar
fucus 0,03–0,08%.
 La mamifere este conţinut în glanda tiroidă sub formă de
hormoni.
Surse naturale de iod: 1. Salpetrul de Chile.
Acesta conţine în principal NaNO3, alături de care se găsesc cantităţi
mici de NaIO3 şi NaIO4.
NaNO3 se separă prin dizolvarea salpetrului în apă şi cristalizarea
NaNO3. Apele rămase după separarea NaNO3 sunt concentrate şi apoi, o
porţiune din aceste ape (aproximativ jumătate din cantitate) este tratată cu
NaHSO3, când are loc reducerea iodatului la I–.
Soluţia obţinută se amestecă cu cealaltă jumătate din apele iniţiale,
rezultând iod, care se separă prin filtrare şi apoi se purifică prin sublimare.
2. Alge marine. Iodul se mai poate obţine prin extracţie din cenuşa
algelor marine. Aceasta se tratează cu apă şi se concentrează când vor cristaliza
clorurile, carbonaţii şi sulfaţii de sodiu şi potasiu. Celelalte săruri (sulfuri,
polisulfuri, sulfiţi etc.) se vor îndepărta prin tratare cu H2SO4. După separarea
cristalelor, soluţia rămasă se acidulează şi se tratează cu un curent de clor,
rezultând astfel iod.
3. Ape minerale iodurate. Iodul se poate extrage, de asemenea, din
izvoarele sărate naturale (în Oklahoma sau Michigan – SUA, sau în Japonia).
Apa mării conţine o cantitate în jur de 0,05 ppm I–, prea mică pentru a
fi folosită la obţinerea iodului. Saramurile naturale, care pot conţine 50–100
ppm I–, sunt tratate cu Cl2, pentru oxidarea I– la I2.
O apă minerală este considerată iodurată când conţine cel
puţin 1 mg I–/L.
Iodul este întâlnit adesea în apele sărate, în cele alcaline sau în
apele sulfuroase.
Unele ape sărate provin din pânzele de apă închise între
straturi impermeabile, vecine zăcămintelor petroliere şi de gaz metan.
Aceste ape sunt cunoscute sub denumirea de ape minerale fosile
sau veterice şi sunt sărate–iodurate sau sărate–sulfuroase. Iodul din
aceste ape este de natură organică şi provine din fauna şi flora
lagunelor de odinioară.
În cura internă apele iodurate sunt indicate în boala Basedow,
guşă chistică, gută şi în intoxicaţii cronice cu Hg şi Pb.
Extern, apele iodurate au acţiuni favorabile în afecţiunile
reumatismale cronice, ale sistemului nervos periferic, în limfatism,
hipertiroidism, afecţiuni inflamatorii cronice generale etc.
Sub formă de pulverizaţii şi inhalaţii, apele iodurate sunt
indicate în afecţiunile aparatului respirator.
La noi în ţară întâlnim ape iodurate la: Olăneşti, Vulcana,
Govora, Bazna, Sărata-Monteoru.
IODUL - I
METODE DE OBŢINERE
1. Oxidarea ionului iodură , I -
2 I - → I2 + 2 e –
2. Reducerea compuşilor oxigenaţi : KI+5O3 , NaI+5O3
1. Oxidarea ionului iodură, I -
 Procedeul Courtois:
2 KI + Cl2→ I2 + 2KCl
Iodul format se evidenţiază prin:
 extracţia cu un solvent organic (CHCl3; CCl4) - coloraţie
roz-violet
cu amidonul (10%) - coloraţie albastră
 Procedeul Wagner:
2 KI-1 + 2 Fe+3Cl 3 → I20 + 2 Fe+2Cl2 + 2KCl
-1e +1e

 Oxidarea I – cu H2SO4 concentrat:


2 KI-1 + 2 H 2S+6O 4 → I20 + S+4O2 + K2SO4 +2 H2O
-1e +2e

 Oxidarea I – cu NaNO2 (în mediu acid):


2 KI-1 + 2 NaN+3O2 + 2 H2SO4 → I20 + 2N+2O + K2SO4
Na2SO4 + 2H2O
 Oxidarea ionului I- cu KMnO4 sau K2Cr2O7 (în
mediu acid):
10 KI-1 + 2 KMn+7O4 + 8 H2SO4 → 5 I20 + 2 Mn+2SO4+
-1e / . 2 +5e / . 2 6 K2SO4 + 8
H2O

6 KI-1 + K2Cr2+6O7 + 7 H2SO4 → 3 I20 + Cr2+3(SO4)3 +


-1e + 6e 4 K2SO4 + 7 H2O

 Oxidarea ionului I – cu sulfat de cupru, CuSO4 :


2 KI-1 + CuSO4 → Cu+2I2-1 + K2SO4
2 CuI2 → 2Cu+1I-1 + I20
pp alb
Oxidarea I – cu PbO2 sau MnO2 în mediu acid:
2KI -1 + Pb+4O2 + 2H2SO4 → I2 0 + Pb+2SO4 + K2SO4
-1e +2e + 2H2O
2. Reducerea compuşilor oxigenaţi : KI+5O3 , NaI+5O3

 Reducerea NaI +5O3 cu Na2 S +4O3 sau cu NaI -1


2NaI +5O3 + 5 Na2S +4O3 + H2SO4→ I2 0 + 6 Na2S +6O4
+5e -2e + H2O
NaI +5O3 + 5 NaI -1 + 3 H2SO4 → 3 I2 0 + 3 Na2SO4 +
+5e -1e 3 H2O
PROPRIETĂŢI FIZICE
 Solid, cristalizat, culoare violet-cenuşie, luciu metalic
 Sublimează, la uşoară încălzire, formând vapori violeţi
 Molecula este covalentă, diamagnetică, stabilă la cald,
disociind complet în atomi la 1600oC

 Foarte greu solubil în apă: I2 + HOH HI + HIO


 Este solubil în soluţii concentrate de KI, rezultând soluţii
iodo-iodurate, prin adiţia
ionului I- la molecula de I2:
I 2 + KI → K + I 3-
 Solubil în solvenţi organici, formând soluții colorate

sau