SELECȚIA ÎN DOMENIUL

DISCIPLINEI-GIMNASTICĂ

STUDENT:SIMION GEORGE LUIS

COORDONATOR:Lect.univ.dr.Florentina
NECHITA
 SCOPUL ŞI SARCINILE GIMNASTICII

 Scopurile prioritare ale gimnasticii sunt:

dezvoltarea fizică armonioasă şi multilaterală,
formarea ţinutei corecte, formarea şi perfecţionarea
mişcărilor coordonate şi estetice, refacerea şi
recuperarea post-traumatică şi post-operatorie şi
după efort.
 Sarcinile principale ale gimnasticii sunt:

 Dezvoltarea corectă şi armonioasă a organismului

în creştere.
 Dezvoltarea calităţilor motrice: F, M-S, V, Î, D, R.

 Dezvoltarea capacităţii de relexare a organismului.

 Însuşirea tehnicii de bază a tuturor mişcărilor.

 Gimnastica poate fi definită drept „sistem
(structură, formă) de exerciţii
fizice, aplicat analitic şi/sau global, care in
fluenţează selectiv şi/sau
cumulativ aparatul locomotor, în vederea
perfecţionării şi armonizării mişcărilor
corpului omenesc, a formării ţinutei sale
corecte (ALEXE N.&colaboratorii.,
Treminologia educaţiei fizice şi sportului,
Bucureşti, 1974).
DEFINIREA SELECȚIEI

 SELECTIA – este factor hotărator al

performanței, importanța și necesitatea ei
fiind înteleasă astăzi de toată lumea.
 Selecția reprezintă o activitate organizată și
repetabilă a specialiștilor de depistare a
copiilor cu aptitudini speciale pentru
practicarea diferitelor ramuri sau probe
sportive, pe baza unor criterii biologice,
socio-psihologice și motrice.
 1.Selectia initiala sau preliminara de
depistare a copiilor cu aptitudini se
realizeaza la varste diferite in functie de
particularitatile fiecarei ramuri de sport.
 2.Selectia secundara are loc intre 11-16 ani
la inceputul sau chiar in perioade pubertara
moment in care are loc o stabilizare psiho-
biologica. In unele sporturi selectia se aplica
dupa 4-5 ani de pregatire.
 3.Selectia finala la nivelul sportivilor
consacrati se face in raport cu performanta
acestora dar si cu anumite particularitati
psihice si biologice .
PERFORMANŢA SPORTIVĂ IZVORĂŞTE DIN
URMATOARELE SURSE PRINCIPALE:

- valoarea biologică;
 - personalitatea sportivului;
 - intelectuală
 - corpul de specialişti care conduce
programarea modelului de
antrenament.
 SELECŢIA ÎN GENERAL SE FACE ÎN DOUĂ
MODURI:

1.empiric
2.ştiinţific
 1.Selecţia empirică utilizează criterii
nesigure deşi activitatea este realizată de
către specialişti şi se referă la:
 - aspectul fizic;

 - impresiile culese în diferite ocazii;

 -consideraţii bazate pe informaţii

neverificate;
 - recomandări de la diferite persoane
 2. Selecţia ştiinţifică impune o analiză
obiectivă a relaţiei dintre caracteristicile şi
posibilităţile de ordin fizic, psihic şi
informaţional a persoanei ce urmează a fi
selecţionată. Implementarea ştiinţelor
(medicale, biochimice, fiziologice, genetice,
matematice, cibernetice, pedagogice şi
psihologice) ar fi de dorit să înceapă de la
etape timpurii. Una dintre aceste etape este
selecţia, ea constituind etapa de introducere
în sportul de performanţă.
PRINCIPALII INDICATORI CU CARE SE
OPEREAZĂ ÎN SELECŢIE

 1. Factorul genetic:
 - este evidenţiat şi din anamneză;

 - antecedente heredocolaterale;

 - configuraţie morfologică;

 - nivel cultural, educaţional, atitudine faţă de

gimnastică;
 - antecedente sportive în familie.
 2. Starea de sănătate este indicatorul cu
cea mai mare stabilitate deoarece trebuie
excluşi de la început copiii cu:
 - boli ale sistemului cardiovascular;

 - anomalii congenitale;

 - afecţiuni hepato-renale;

 - boli de sânge;

 - defecte ale analizatorilor vizual, auditiv

etc.
 3. Factorul morfologic se referă la biotipul
constituţional care trebuie să fie în concordanţă
cu cerinţele disciplinei.
 Astfel pentru gimnastică se vor selecţiona copii
cu:
 - talie mică/medie;
 - hipoponderali;
 - membre lungi în special cele inferioare;
 - bună proporţionalitate a corpului;
 - palma şi laba piciorului mari;
 - musculatura bine dezvoltată şi de formă
alungită;
 - anvergura mai mare sau egală cu înălţimea;
 - bazinul îngust (diametru bitrohanterian mai
mic decât cel acromial).
 3 INDICATORII CAPACITATII MOTRICE

 Pentru majoritatea ramurilor de sport, nivelul si

ritmul de evolutie al motricitatii, devine criteriul de
baza al selectiei.
 Testarea motricitatii generale si specifice se
realizeaza printr-un sistem de probe si norme de
control stabilite pentru fiecare ramura de sport.
Rezultatele acestor probe sunt transformate in
puncte, pe baza carora se pot stabili nivelul
motricitatii. Deoarece calitatile motrice - viteza si
indemanare fiind determinate genetic se acorda
acestora o importanta deosebita. Probele si
normele de control sunt corelate cu etapizarea
pregatirii, existand probe distincte pentru grupele de
incepatori, avansati si performanta.
 4. Indicatori funcţionali ai capacităţii de
efort psiho-fizic: reflectă mai mult
consecinţele procesului de antrenament şi
este utilizat în selecţia de înaltă
performanţă, pentru apreciarea gradului de
antrenament şi a formei sportive. Aceştia
sunt:
- indicatori ai capacităţii aerobe şi anaerobe;
- - indici funcţionali cardio-vasculari.
 REZISTENTA
 Dezvoltarea capacitatii aerobe generale (rezistenta)
se va putea realiza in functie de:
 solicitarea marilor grupe musculare, prin alergare,
natatie, ciclism, schiul de fond, patinajul pe gheata
sau cel cu rotile;
 durata si continuitatea sarcinii de antrenament care
trebuie sa fie cel putin 5 minute si cu eficacitate mai
mare daca ar fi 10 minute si chiar mai multe;
 intensitatea sarcinii de antrenament care trebuie sa
fie intre 50 % si 70 % din capacitatea aeroba
minimala.
 5. Indicatorii motricităţii şi ai psihomotricităţii:
sunt cel mai frecvent utilizaţi în gimnastică,
aceştia oferind informaţii despre:
 - viteză;

 - mobilitate;

 - forţă;

 - rezistenţă;
 Efectele desfăşurării procesului de
selecţie după criterii obiective sunt:
 - reducerea substanţială a duratei de
pregătire;
 - evitarea unui volum inutil de muncă;
 -crearea premiselor obţinerii unor
performanţe înalte la vârstă mică.
 Din punct de vedere metodologic selecţia
prezintă o serie de principii şi anume:
 1. Înţelegerea aptitudinilor stabile dar
modificabile prin antrenament;
 2. Aptitudinile trebuie apreciate în strânsă
corelaţie cu specificul anatomo-fiziologic al
organismului uman;
 3. Condiţiile externe pot uşura sau îngreuia
dezvoltarea acestor aptitudini;
 4. Multe forme de activitate solicită din
partea copiilor cerinţe ce nu pot fi
compensate cum ar fi: coordonarea fină a
mişcărilor.
 MODELUL ANTROPOMETRIC AL
GIMNAŞTILOR
 Având în vedere că gimnastica a avut o creştere
fulgerătoare în ultimii ani, specialiştii în domeniu
caută soluţii în găsirea tipului somatic
corespunzător gimnasticii. Astfel:
 - gimnaştii sunt de talie mică sau medie;

 - subponderali/normoponderali;

 - anvergura mai mare sau egală cu talia;

 - diametru bitrohanterian mai mic decât cel

acromial;
 - membre inferioare lungi;

 - laba piciorului mare;

 - bolta plantară bine conturată;
 - corpul proporţional;

 - muşchi bine conturaţi de formă alungită;

 - tendonul lui Achile lung;

 - articulaţiile gleznelor, genunchilor, şoldurilor,

mâinilor, coatelor nu sunt mari şi cu hiperextensie;
 - coloana vertebrală fără deficienţe;

 - centrul de greutate mai ridicat;

 - corespondenţă satisfăcătoare între vârsta

cronologică şi cea osoasă.
 În1973 Word demonstrează că extremităţile
segmentare mai scurte conferă un fizic bine
adaptat şi avantajat mişcărilor de atârnat,
cum ar fi cele de la bară, inele, paralele
inegale şi mai puţin pentru cele care solicită
o mai mare ridicare a centrului de greutete
împotriva gravitaţiei, ca la sărituri. Se
subliniază astfel corelaţia dintre tipul
somatic al gimnastului şi specificul fiecărui
aparat.
 CONTRAINDICAŢII SOMATICE ÎN
PRACTICARA GIMNASTICII

 -disproporţia segmentelor;
 - deformări ale coloanei vertebrale;

 - abdomen proeminent;

 - bazin lat sau înclinat înainte;

 - picioare în „X, O, K”

 - picior plat de gradul 3;

 - copii foarte înalţi;

 - strat adipos pronunţat;

 - cot strâmb congenital;

 - umeri căzuţi.
 FACTORII CE CONDIŢIONEAZĂ SUCCESUL

 A. SPORTIVUL la care interesează:

 - starea de sănătate – capacitatea de a suporta eforturi fizice şi
psihice mari;
 - dezvoltarea fizică segmentară, înălţime, greutate, perimetre,
forma segmentelor;
 - pregătire fizică generală(î, F, M-S, V, R);
 - calităţi psihologice:
 - activitatea SNC
 - acuitatea analizatorilor
 - echilibrul emoţional
 - concentrarea şi distributivitatea atenţiei
 - rezistenţa la stres
 - rezistenţa la monotonie
 - rezistenţa la frustrare, în special cauzată de aprecierile din
concurs, sau tratarea preferenţială a unor sportivi etc.
 - rezistenţa la durere.
 pregătirea tehnică:
 - elemente de difcultate din diferite grupe de mişcări

- exerciţii liber alese

- - stabilitate în concursuri şi siguranţă

- - personalitatea şi comportamentul gimnastului:

- - disciplină

- - perseverenţă

- - voinţă

- – viaţă sportivă

- - dorinţa de realizare în concurs a scopului propus

- - stăpânirea emoţiilor şi a durerii

- - nivel de aspiraţie ridicat

- - imagine de sine realistă.

 B.ANTRENORUL este persoana abilitată cu
responsabilităţi în conceperea strategiei, a
programelor şi conducerea procesului de
antrenament. Acesta poate fi considerat factorul
central pentru pregătirea gimnaştilor şi participarea
lor cu succes la competiţii.
 C.AMBIANŢA reprezintă totalitatea condiţiilor de
mediu care acţionează şi are infuienţă asupra unui
individ în dezvoltarea sa, obligându-l să se
adapteze în cadrul unui proces complex. Sportivul
de performanţă privit ca un membru special al
societăţii în care trăieşte devine tot mai izolat pe
măsură ce se aproprie de marea performanţă