Sunteți pe pagina 1din 29

Intraprenoriatul

Cuprins

1. Condițiile, definirea și factorii intraprenoriatului

2. Intraprenorul

3. Demersul intraprenorial

4. Formele și avatajele intraprenoriatului


Condițiile cristalizării intraprenoriatului

• creşterea rapidă a numărului întreprinderilor de


dimensiuni mijlocii şi mari;

• gradul relativ redus de utilizare şi valorificare a


resurselor multor firme mari şi mijlocii, îndeosebi
de natură tehnică şi umană;
Condițiile cristalizării intraprenoriatului

• schimbarea parţială a conţinutului organizaţiilor şi


managementului acestora;
• conştientizarea de către o proporţie crescută a
populaţiei asupra marilor avantaje pe care le
antrenează activităţile intreprenoriale pentru
indivizi şi organizaţii.
Definirea intraprenoriatului

Intraprenoriatul constă în dezvoltarea anumitor


activităţi intreprenoriale autonome în cadrul unei
firme existente, de regulă de dimensiuni mari sau
mijlocii, de către unii dintre salariaţii săi, folosind o
parte din resursele tehnico-materiale ale acesteia,
care fie nu sunt utilizate, fie se folosesc şi se
valorifică insuficient.
Factorii intraprenoriatului

1. Existenţa unei compatibilităţi, a unei armonizări


între obiectivele zonei intraprenoriale şi
misiunea firmei este esenţială;
2. Manifestarea unui suport substanţial şi
cvasipermanent al conducerii organizaţiei pentru
realizarea iniţiativei intraprenoriale;
3. Sistemul organizatoric al firmei, prin
caracteristicile sale structurale şi funcţionale să
fie favorizant iniţiativei intraprenoriale.
Factorii intraprenoriatului

4. Firma să dispună de resurse, mai ales tehnico-


materiale şi umane apreciabile şi parţial să nu fie
valorificate adecvat;
5. Posedarea de către persoanele sau echipa care
lansează iniţiativa intraprenorială de pronunţate
calităţi intreprenoriale este obligatorie.
Atunci când spiritul
intreprenorial întâlnește resursele
organizației se naște
intraprenoriatul.
INTRAPRENORUL
În viziunea lui Gabrielle şi Reuven Brenner intraprenorul este o persoană din cadrul
firmei inovativă şi/sau ce îşi asumă riscuri prin care reuşeşte să introducă fie, structura
compensatorie, fie un mediu de muncă (sau amândouă) care încurajează inovaţiile şi
asumarea de riscuri de către subordonaţi.

Intraprenorul poate fi definit ca fiind acel salariat din cadrul unei firme care iniţiază şi
operaţionalizează un demers intraprenorial bine conturat, cu participarea unui grup de
angajaţi dispunând de o autonomie intreprenorială şi managerială apreciabilă şi fiind
recompensat în funcţie de performanţele obţinute.
Un intraprenor se deosebeşte de un întreprinzător clasic prin mai multe elemente:

• asumarea unui grad de risc mai redus datorită manifestării demersului intraprenorial
în cadrul unei firme de dimensiuni apreciabile care oferă resurse, prestigiu şi
protecţie, de care un întreprinzător obişnuit nu beneficiază;

• constrângerile temporale sunt mai reduse datorită accesului la resurse tehnico-


materiale, umane, informaţionale şi financiare ale firmei în cadrul căreia se
manifestă intraprenorul. De regulă, accesul la resurse, servicii etc. se face mai rapid
în aceste condiţii, decât pentru un întreprinzător care porneşte de la „zero“.
• intraprenorul este mai „disciplinat“, mai riguros în decizii şi acţiuni datorită
antecedentelor sale şi a manifestării în cadrul unei firme cu reguli scrise şi nescrise
ştiute de toţi şi cu o cultură organizaţională bine conturată;

• pe lângă aceste elemente precizate de specialiştii canadieni, noi mai adăugăm încă
unul pe care-l considerăm foarte important - obţinerea de către intraprenor a unor
venituri sensibil mai reduse decât ale întreprinzătorului , în condiţiile realizării unor
proiecte asemănătoare. Este firească o asemenea situaţie, întrucât intraprenorul
utilizează resursele firmei şi ca atare, aceasta participă masiv la distribuirea
veniturilor nete. Prezenta deosebire explică în bună măsură de ce majoritatea
persoanelor cu spirit intreprenorial de excepţie din firmele mari şi mijlocii şi-l
manifestă nu în cadrul acestora, ci prin demersuri intreprenoriale independente.
Demersul intraprenorial

7 FAZE
• Elaborarea şi implementarea unor
programe speciale de pregătire a
acţiunilor intraprenoriale.

• Creat de grupul suedez de consultanţi


Handley Walker
FAZA I
• Nevoia și avantajul firmei în apelarea la
acțiunile intraprenoriale

• Obţinerea acordului de formă şi de fond al


managementului superior al firmei de către
consultant
FAZA II

• Informarea întregului personal al firmei,


prezentând obiectivele şi avantajele sale
pentru organizaţie cât şi pentru salariaţi
FAZA III

• Constituirea echipei dintre cei informaţi şi


pregătiţi în etapa precedentă

• Desemnarea intraprenorului
FAZA IV

• Definirea scopurilor urmărite

• Conturarea zonei (din firma) unde acesta se


va derula

• Training adecvat
FAZA V
• Elaborarea în detaliu a proiectului
intraprenorial

• Se elaborează planul de afaceri


FAZA VI & VII

• Derularea proiectului
• Evaluarea rezultatelor

• Efectuarea de îmbunătăţiri
• Intraprenoriatul
este un amplificator de
productivitate
Formele de realizare a intraprenoriatului

- pot şi trebuie să fie variate, în funcţie de


condiţiile specifice din societăţile
comerciale, companiile naţionale şi
regiile locale respective
Se pot menționa:
- leasingul unora sau mai multor
subdiviziuni organizatorice dintr-o firmă
unui grup de salariaţi.
- separarea şi autonomizarea unor părţi
din cadrul întreprinderii şi conducerea lor
de către una sau mai multe persoane care
iniţiază proiecte intraprenoriale pe bază
de contract de management
- constituirea de incubatoare de afaceri sau
parcuri industriale sub forma unor centre de
profit autonome în marile firme
Concluzie
O abordare rapidă şi profesionistă a
intraprenoriatului în România poate fi,
alături de privatizare şi dezvoltare a
întreprinderilor mici şi mijlocii, una din
direcţiile majore de redresare şi relansare
a economiei româneşti, a industriei în
primul rând.
Avantajele intraprenoriatului
Creșterea gradului de
valorificare a resurselor materiale
încorporate este primul dintre acestea.
Intraprenoriatul poate determina o
valorificare superioară a activelor
încorporate de societăţile comerciale şi
companiile naţionale respective, mai ales
cele care nu sunt privatizabile din lipsă de
capital sau datorită importanţei lor
deosebite economice şi/sau sociale.
Generarea mai rapidă de performanţe
economice şi la costuri mai reduse prin
intermediul intraprenoriatului, comparativ cu
activităţile intreprenoriale clasice, constituie
un alt avantaj major. Baza sa o reprezintă
câştigul de timp şi economia de resurse,
deoarece investiţia este (integral sau în cea
mai mare parte) deja efectuată, există un
grup de persoane cu o anumită pregătire şi
competenţă pragmatică, iar o parte din
elementele organizaţionale funcţionează.
În plan uman, intraprenoriatul
determină o fructificare superioară a
resurselor umane din firmele existente.
Experienţa şi know-how-ul, specifice
fiecărei firme, acumulate în anii precedenţi,
relaţiile pozitive existente între salariaţii lor,
constituie tot atâtea surse potenţiale de a
realiza în perioade scurte produse şi servicii
în condiţii tehnico-economice superioare.
Redresarea/ salvarea unor firme
foarte mari, mari sau mijlocii, care în
prezent se află în dificultate/ stare
falimentară este un alt efect pozitiv al
organizării proiectelor intraprenoriale.