IV.9.

Elemente de tehnică specifice jucătorului

portar
Cele mai multe elemente din tehnica portarului sunt
specifice fazei de apărare, portarul fiind mai rar folosit
(până acum) în faza de atac. Aceste elemente sunt:
 poziţia fundamentală şi plasamentul

 deplasările în spaţiul de poartă (şi în teren)

 respingerea (sau prinderea) mingii

 mişcările înşelătoare

 recuperarea şi degajarea mingii

 IV.9.1. Poziţia fundamentală a portarului de
handbal reprezintă o necesitate, facilitând executarea
altor procedee tehnice prin care portarul se interpune
(cu corpul şi segmentele sale) pe traiectoria aruncărilor
expediate de adversari spre poarta sa.
Poziţia fundamentală a portarului se aseamănă cu
cea a apărătorului şi în funcţie de înălţimea de la care
vine aruncarea, poate fi: înaltă, medie sau joasă.
Picioarele au vârfurile orientate spre exteriorul bazei
de susţinere, greutatea mai mult pe partea interioară a
tălpii, genunchii, de asemenea, orientaţi în afară şi uşor
flexaţi, braţele ridicate în lateral şi îndoite din articulaţia
cotului.
 Dacă unghiul din care se
aruncă este mai mic de
25-30, portarul se
plasează lipit de bara
verticală de pe partea
aruncării, cu braţul din
colţul scurt ridicat în
prelungirea trunchiului,
antebraţul deasupra capului
şi mâna coborâtă spre
umăr; celălalt braţ
semiflexat este dus în
lateral mai sus sau mai jos,
în funcţie de braţul de
aruncare al extremei.
Trunchiul este drept,
genunchii uşor flexaţi, iar
greutatea va fi pe piciorul
de lângă bară, celălalt picior
fiind liber să penduleze ca şi
braţul de pe acea parte.
 IV.9.2. Plasamentul portarului va ţine seama în
primul rând de distanţa de la care se aruncă şi de
existenţa apărătorilor între portar şi atacantul care va
arunca.
Astfel, la aruncările de la distanţă, portarii se
plasează la maxim 1m de linia porţii, în timp ce la
aruncările de la semicerc vor ieşi până la 3-4m
Atât poziţia fundamentală cât şi plasamentul se
adoptă în funcţie de talia (înălţimea) portarului, calităţile
motrice (viteza de reacţie şi de deplasare), de nivelul de
însuşire a procedeelor tehnice şi experienţa acestuia
precum şi de calităţile psihice (curaj, motivaţie).
 IV.9.3. Deplasările în poartă şi în semicerc pot
avea scopul de a realiza un plasament optim în funcţie
de situaţia de aruncare sau de a recupera mingile
respinse (blocate, deviate) de către apărători pentru a
le repune rapid în joc.
Deplasările în poartă se realizează prin paşi adăugaţi
când mingea circulă la distanţă mai mare de poartă,
prin paşi mărunţi, dar foarte rapizi (tropotiţi), pentru a
realiza plasamentul la aruncările de la semicerc (ieşiri
pentru a închide unghiul).
 IV.9.4. Apărarea aruncărilor se realizează prin:
 prinderea mingii
 respingerea mingii
 plonjonul
 prinderea mingii este utilizată de portar îndeosebi pentru
recuperarea şi repunerea mingii în joc şi mai puţin pentru a
apăra aruncările. Pot fi utilizate toate procedeele de prindere
descrise la tehnica jucătorilor de câmp.
Respingerea mingii este cel mai frecvent utilizată. Pentru
a apăra aruncările de la distanţă respingerea se poate face
astfel:
 cu ambele mâini de la piept;
 cu ambele mâini, prin fandare la colţurile de sus ale
porţii;
 cu o mână, sau cu braţul, prin fandare, lateral la
semiînălţime;
 cu braţul şi piciorul, prin fandare, la colţurile de jos ale
porţii;
 cu orice altă parte a corpului (pieptul, umărul, şoldul,
coapsa, genunchiul, capul) în funcţie de situaţia de joc.
 Pentru apăra aruncările de la semicerc portarul poate
utiliza următoarele procedee de respingere a mingii:
–cu braţul, prin ducerea rapidă a braţelor întinse prin
lateral, de sus în jos sau de jos în sus (“desfacerea
braţelor în evantai”);
–cu piciorul, prin balans lateral (braţele rămân în
poziţie fundamentală);
–cu piciorul şi braţul de aceeaşi parte, prin balans cu
ambele segmente;
–cu piciorul de sprijin, prin săritură, când celălalt
picior face balans.
Aceste procedee vor fi prezentate odată cu mijloacele
prin care propunem însuşirea şi perfecţionarea lor.