Sunteți pe pagina 1din 16

Accidentul nuclear de la Cernobâl

Accidentul nuclear de la Cernobâl a fost un accident


major în Centrala Atomoelectrică Cernobâl, pe data
de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus
dintr-o explozie a centralei, urmată de contaminare
radioactivă a zonei înconjurătoare
Accidentul a pus în discuție grija pentru siguranta industriei
sovietice de energie nucleară, încetinind extinderea ei pentru
mulți ani și impunând guvernului sovietic să devină mai puțin
secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina și Belarus
- au fost supuse deocntaminarii continue și substanțiale. E dificil
de estimat un număr precis al victimelor produse de
evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul
sovietic a îngreunat numărarea victimelor. Listele erau
incomplete și ulterior autoritățile sovietice au interzis doctorilor
citarea „radiație” din certificatele de deces
Înainte de accident
• Condițiile pentru începerea
acestui test au fost pregătite pe
lumină la data de 25 aprilie și
producția de energie a
reactorului a fost redusă spre
50%. O stațiune locală de putere
a fost închisă neașteptat.
Coordonatorul retelei electrice
a Kievului a cerut amânare
scaderii aportului energetic al
centralei în rețea, pentru
acoperirea vârfului de consum al
serii. Directorul centralei a
consimțit și a amânat testul
pentru mai târziu. Testul de
siguranță a fost amânat până la
schimbul de noapte, o echipă
neexperimentată care ar fi trebuit
să lucreze la reactorul #4 noaptea
aceea și următoarea[9]
• La 11:00 noaptea, 25 aprilie, se
permite închiderea reactorului pentru
continuarea testului. S-a prevăzut ca
din nominalul său de 3,2 GW energie,
aducerea reactorului spre 0,7-1,0 GW,
cu scopul de a efectua testul la cel mai
jos nivel de putere
recomandat.[ Oricum, noua echipă a
fost surprinsă de amânarea anterioară
a încetinirii reactorului și a urmat
protocolul original al testului.
Urmarea a fost reducerea prea rapidă
a nivelului de putere. În acea situație,
reactorul a produs mult xenon-135,
care a scăzut și mai mult puterea .
Operatorii au crezut că scăderea
rapidă a fost din cauza unui defect la
unul dintre regulatorii de putere,
scăpând din vedere contaminarea
reactorului. Cu scopul de a spori
reactivitatea au fost scoase celulele
de control din reactor în ciuda faptului
că acest lucru este permis cu
respectarea unor reguli stricte de
siguranță
• Cu toate acestea, puterea reactorului nu a crescut decât în
jur de 200 MW putere ce reprezenta mai puțin de o treime
din minimul necesar pentru efectuarea experimentului. Mai
mult, șeful echipei alege continuarea experimentului. Ca
parte din experiment, la 1:05 a.m., pe 26 aprilie au fost
pornite pompele de apă care erau acționate de turbina
generatorului crescând fluxul de apă peste specificațiile
regulilor de siguranță. Fluxul de apă crește spre ora 1:19
a.m. (în tot acest timp apa absorbind neutroni) și nivelul tot
mai mare necesitând scoaterea manuală a celulelor de
control. Acest aspect produce o funcționare foarte instabilă
unde lichidul de răcire și xenon-135 au substituit rolul
celulelor de control din reactor.
Planuri de testare
• La data de 26 aprilie 1986, pe lumină, reactorul #4 a fost programat
pentru a fi închis pentru întreținere. S-a decis folosirea acelei ocazii ca o
oportunitate pentru controlarea capacității generatorului turbinei de a
produce putere electrică suficientă pentru alimentarea sistemelor de
siguranță ale reactorului (mai ales pompele de apă) după pierderea
puterii externe. Tipul RMBK al reactorului are nevoie de apă care să
circule continuu prin centru, atâta vreme cât combustibilul nuclear este
prezent. Reactoarele Cernobîlului au avut o pereche de generatori diesel,
disponibilă, dar aceasta nu se activează imediat – reactorul a fost, deci,
pregătit pentru a reduce turatia turbinei, punct la care ea ar fi fost
deconectată și ar fi permis rotirea in inertie, scopul testului fiind
verificarea ipotezei ca turbinele în faza extenuată pot genera putere
pentru pompe. Testul a fost făcut cu succes la altă unitate (cu toate
sistemele de siguranță active), având, însă, rezultate negative – turbinele
nu au generat puterea suficientă, dar au fost făcute îmbunătățiri
adiționale, ceea ce a determinat efectuarea altui test.
Accidentul
• Sâmbătă, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 am, reactorul #4 a
suferit o explozie catastrofală a cazanelor sub presiune de
abur din componența acestuia, care a declanșat un
incendiu, o serie de explozii adiționale și fluidizare nucleară.
Accidentul poate fi gândit ca o versiune extremă a
accidentului SL-1 în Statele Unite din 1961, unde centrul
reactorului a fost distrus (omorând trei oameni),
radioactivitatea răspândindu-se direct în interiorul clădirii
unde se afla SL-1. În timpul accidentului de la Cernobîl însă,
aceasta a fost dusă prin vânt spre frontierele internaționale.
• Accidentul de la Cernobîl a degajat între cinci și zece ori mai
mult material radioactiv decât cel de la Fukushima
(Japonia), de mai multe ori cantitatea de radiații emise de
bombele de la Hiroșima și Nagasaki[7], dar mai puțin de 1 %
decât au aruncat în atmosferă testele nucleare de suprafață
ale armelor nucleare, până la interzicerea efectuării acestora
în atmosferă.[8]
Ce este acolo în
prezent?
• La Cernobîl, intrarea este păzită de armată. Punctele de
control sunt dotate cu filtre speciale de măsurare a
radioactivităţii. Teritoriul este împrejmuit de un gard de sârmă
ghimpată. Iar drumurile duc către sate părăsite, invadate de
vegetaţie.
• Şi totuşi, suprinzător, există semne de civilizaţie: în oraşul
Cernobîl - care poartă acelaşi nume cu centrala aflată la
câţiva kilometri distanţă - lucrează mii de ucraineni. Aici
nivelul de radiaţii este aproape de limita normală. Lucrătorii se
ocupă cu administrarea zonei de excludere sau cu
întreţinerea sarcofagului de beton construit, în 1986, peste
reactorul avariat, ca să reţină emisiile radioactive. Chiar lângă
centrala avariată, oamenii îşi văd de treabă, în timp ce
dozimetrele anunţă permanent pericolul invizibil al radiaţiilor.
Rezervaţie printre radiaţii

• La doar câţiva kilometri distanţă de peisajul dezolant, natura


îşi reintră în drepturi. Fauna şi flora se dezvoltă în zona
contaminată. Viaţa merge mai departe. Serghei Gashak este
un biolog cu vechime la Cernobîl. Specialistul crede că,
treptat, locul îşi va câştiga statutul de rezervaţie naturală.
• Reporter: „Era gol aici?”
• Serghei Gashak, biolog zona de excludere de la Cernobîl:
„Absolut! Nu erau decât câmpuri. Câmpuri şi păşuni. Foarte
puţini copaci. (...) Această vegetaţie a apărut aici după
accident”.
• Un lac cu stuf, împânzit de vegetaţie, pe care înoată lebede.
Alături, prin iarba înaltă, se poate zări cum elanii au ieşit la
păscut. Nu ne aflăm într-o rezervaţie naturală. Ci lângă un lac
artificial. În ultimii 30 de ani, locul s-a transformat radical.
• „A fost mlaştină, iar oamenii au construit un sistem să ţină mlaştinile
sub control. Şi cumva a dus la apariţia acestui lac. Acest lac este
foarte important pentru viaţa sălbatică. De exemplu, lebedele îşi fac
aici cuib an de an. (...) Lebedele au apărut în zona de excluziune după
accident şi nu imediat, ci pe la sfârşitul anilor '90. Zona asta a rămas
curată. Foarte puţine radiaţii, aproape normale”.
• Biologul Serghei Gashak găseşte zilnic semne că viaţa înfloreşte pe
locul celui mai mare accident nuclear din istorie. Serghei Gashak
descoperă urmele unui animal care a fost mâncat de lupi.
• Serghei Gashak: „Da, lupii! Cu siguranţă că aceste oase sunt iradiate
cu stronţiu 90. stronţiu 90 şi alţi izotopi au un semnal puternic şi de
obicei astfel de oase sunt foaret contaminate.
• Reporter: „Şi nu e nociv pentru lupul care le-a mâncat?”
• Serghei Gashak: „Sigur, cresc riscurile pentru el. Dar, evident, nu este
chiar atât de mare contaminarea. Sunt două specii de animale mari
care sunt cele mai importante în zonă: castorii şi mistreţii. Ele
modelează mediul, pot schimba habitatul. După accident s-au înmulţit
foarte mult şi s-au răspândit peste tot unde există apă. Îmi plac satele
abandonate. Sunt multe semne ale vieţii sălbatice. Aici vedem multe
urme de animale, mistreţ, căprioară, elan, dar şi linx sau lupi trec pe
aici”.
Studii asupra unui loc „otrăvit”

• Mousseau a explicat că a remarcat o scădere a numărului de


insecte şi de păsări: „Am început să lucrăm acum ceva vreme
în Cernobîl, în 2000. Ceea ce am găsit, în general, este că în
zonele cu radiaţii puternice multe animale sunt foarte bolnave.
Multe animale au boli pe care le asociem adesea cu
expunerea la radiaţii. Unul dintre primele lucruri pe care le-am
observat a fost că unele animale au culori neobişnuite. Am
mai văzut însă şi manifestări mult mai periculoase ale
expunerii la radiaţii: cataracta, de exemplu. Am observat şi
tumori la păsări. Am văzut că în zonele radioactive tumorile
sunt mai des întâlnite. Dar dacă ne uităm, în detaliu, la
indivizi, la prevalenţa cancerului, a catarctei, la speranţa de
viaţă, la numărul de pui, dacă ne uităm în detaliu la aceste
vietăţi, cu siguranţă că nu se simt bine în zonele cu radiaţii
mari.
• Colaboratorii lui Timothy Mousseau sunt oamenii de ştiinţă de
la Universitatea din Kiev. Aceştia studiază de ani de zile
mutaţiile provocate de radiaţii
• Reporter: „Dintr-o musculiţă atât de mică poţi afla atât de multe
despre zona de excluziune?”
• „Da, pentru că noi, biologii, le punem în tuburi, le extragem
ADN-ul, investigăm orice ciudăţenie putem scoate de aici.
Vedeţi acolo, pe perete, aripile cu mutaţii. Se văd diferenţe nu
doar la aripi, ci şi la culoarea ochilor. De obicei ochii sunt roşii.
Aici vedeţi însă că sunt negri. Da, mutaţii...”
• Reporter: „Trăiesc la fel ca musculiţele normale?”
• „Doar un sfert din ciclul lor normal de viaţă”.
• „Acolo nu este vorba de creaturi cu trei ochi sau rândunici cu
două capete, desigur. Dar este vorba de un anumit tip de
mutaţie. De exemplu, la musculiţele Drosofila, putem observa
că au culori diferite la ochi. De ce este asta important? Pentru
că este ceva ce ne poate spune care este rata mutaţiilor în
anumite gene. Dacă rata mutaţiilor arată că se petrece destul de
repede, dacă au mutaţii în timp scurt, atunci este o informaţie
pe care putem să o extrapolăm la oameni”.
Turism pe locul unei tragedii

• La 30 de ani de la accident, Cernobîl rămâne


un loc paradoxal. Deşi accesul este strict
interzis în zonele puternic contaminate,
perimetrul a devenit atracţie turistică. La Kiev,
există zeci de operatori care au creat trasee
speciale, pentru cei interesaţi de „turism
extrem”. În Pripiat, tocmai a sosit un grup de
turişti. Oamenii se grăbesc să facă fotografii,
ghidul nu le permite să stea prea mult în
zonă, din cauza radiaţiiilor. Vizitatorii spun că
este o experienţă stranie.
• „Nu avem cum să ştim ce va fi în viitor la
Cernobîl. Nu ştiu ce va fi. Dar sunt convinsă
că la Cernobîl va fi o lume nouă!”
• Reporter: „Nu este însă un loc sigur încă...”
• : „Nu, nu, nu!”
• „Dacă vrem să ajungem mai aproape de ce
înseamnă impactul radiaţiilor, trebuie să
studiem aceste efecte. Şi apoi, de fapt,
trebuie să ne închidem centralele nucleare...”
SFÂRȘIT