Bejan Simona

AMG I L
 Ochiul este un organ a cărui principală funcţie este cea de a detecta
lumina. Se compune dintr-un sistem sensibil la schimbările de lumină,
capabil să le transforme în impulsuri electrice. Ochii cei mai simpli nu fac
altceva decât să detecteze dacă obiectele din jur sunt luminate sau
obscure. Cei mai complecşi folosesc la percepţia vizuală.
 Ochii compuşi se găsesc la artropode (insecte şi animale similare) şi sunt
formaţi din mai multe pupile simple care permit formarea unei vederi
panoramice.
 La majoritatea vertebratelor şi câteva moluşte, ochiul funcţionează prin
proiectarea imaginilor pe o retină sensibilă la lumină, de unde se
transmite un semnal spre encefal prin intermediul nervului optic. Ochiul
are o formă sferică, este umplut de o substanţă transparentă, gelationoasă
numită umoare vitroasă, are o lentilă de focalizare numită cristalin şi,
adeseori, un muşchi numit iris, care reglează cantitatea de lumină care
intră.
Vederea la om
La om, ochiul are forma unei sfere şi este localizat in orbita oculară. În ciuda
dimensiunii reduse, este un organ complex: percepe formele, mişcările, reliefurile,
culorile şi diferenţele de luminozitate. Ochiul captează imaginile ca un aparat
fotografic. De altfel, ambele funcţionează aproape in acelaşi mod. Lumina
pătrunde prin partea din faţă a ochiului printr-o membrana transparenta denumita
cornee, înconjurată de o zonă denumită albul ochiului sau sclerotică. În spatele
corneei se găseşte irisul, un disc colorat (diferit la fiecare persoană) în culori
precum verde, albastru, căprui sau roz. Între cornee şi iris există un lichid numit
umoare apoasă. Irisul e perforat în centru de un orificiu de culoare neagră,
denumit pupilă. Pentru ca ochiul să nu fie deteriorat, atunci când lumina este
foarte puternică, pupila se contractă (se micşorează); din contră, când e întuneric,
pupila se măreşte. Lumina traversează în continuare cristalinul, care are funcţia de
lentilă biconvexă, apoi un alt lichid, corpul vitros sau umoarea sticloasă. În final,
imaginea este proiectată în profunzimea ochiului pe o membrană denumită retină,
ca şi cum aceasta ar fi o peliculă de film dintr-un aparat fotografic. Pleoapele şi
genele protejează ochii. O membrană subţire transparentă, denumită conjunctivă,
căptuşeşte interiorul pleopelor şi o parte din sclerotică. Glande mici, localizate sub
ploape, produc în permanenţă lacrimile. Acestea sunt etalate într-un strat uniform,
în urma mişcărilor de clipire a pleoapelor, ceea ce împiedică uscarea acestor
suprafeţe. Pierderea organului vizual necesită substituirea acestuia cu o proteză
oculară de către tehnicieni protezişti.
Pentru ca razele de lumină să se poată focaliza, trebuie să
se refracte. Cantitatea de refracţie depinde de distanţa
de la care este văzut obiectul. Un obiect situat la
distanţa necesită mai puţină refracţie decât unul situat
în apropiere. Cea mai mare parte a procesului de
refracţie se desfăşoară în cornee, la interfaţa cu aerul.
Restul refracţiei necesare, în raport cu distanţa la care
se află obiectul, are loc în cristalin. La înaintarea în
vârstă, omul pierde această capacitate de a-şi ajusta
focalizarea, deficienţă cunoscută sub numele de
prezbitism sau vedere obosită.
 Axe
 Ochii vertebratelor şi ai unei serii de moluşte au două axe importante: axa optică şi
axa vizuală:
 Axa optică reprezintă axa de simetrie a elementelor optice care participă la
formarea imaginii pe retină. Zona de pe retină aflată la intersecţia cu axa optică
este locul unde aberaţiile optice sunt minime, deci rezoluţia imaginii proiectate este
optimă.
 Axa vizuală este determinată de centrul optic al sistemului de proiecţie optică
(cornee şi cristalin) şi de locul de pe retină care asigură cea mai bună definiţie a
imaginii (fovea centralis).
 Pentru o vedere optimă aceste două axe ar trebui să coincidă, pentru a suprapune
imaginea cea mai clară peste zona de pe retină cea mai aptă să o detecteze. Totuşi
nu se cunosc specii la care această coincidenţă să aibă loc. De exemplu la om
unghiul dintre cele două axe este de aproximativ 5°, cu axa optică deplasată în
direcţie nazală faţă de fovea centralis. La alte specii deplasarea poate fi în direcţie
nazală sau temporală. Nu se cunoaşte motivul pentru care această deviaţie a rămas
necorectată de-a lungul procesului evolutiv.
 La vertebrate există o a treia axă, determinată de poziţia nervului optic, care
creează pe retină o zonă incapabilă să recepteze lumina, numită pata oarbă. La om
pata oarbă se situează la aproximativ 15° de la fovea centralis în direcţie nazală şi
ocupă aproximativ 6° din câmpul vizual. Ochii cefalopodelor nu au o pată oarbă,
deoarece nervii se conectează la retină prin spatele acesteia.
Sclerotica este o membrană sidefie, de natură conjunctivă, slab vascularizată,
având rol protector. În partea anterioară a globului ocular formează
corneea transparentă.
Corneea face parte din prima tunică a globului ocular. Ea are rol în
sensibilitatea proprioceptivă a ochiului (termic, tactil, de durere), fiind
inervată de ramura oftalmică a nervului cranian IV. Corneea este
transparentă, avasculară, bogat inervată, având o reţea de terminaţii
nervoase libere sensibile la durere, presiune, tact, cald şi rece.
Coroida reprezintă tunica mijlocie a ochiului. Ea este de culoare neagră şi e
puternic vascularizată. Prezintă anterior irisul, cu un orificiu numit
pupila.
Irisul este o parte a ochiului, şi este o diafragmă opacă prevăzută cu o
deschidere numită pupilă, prin care trec razele de lumină către cristalin.
Irisul are pigmenţi care dau culoarea ochilor (ochi albaştri, căprui, verzi).
 Pupila este un orificiu circular sau alungit, negru, de mărime variabilă în
centrul irisului care reglează cantitatea de lumină care intră în ochi.Are
culoarea neagră deoarece marea parte a luminii care intră în pupilă este
absorbită de către ţesuturile biologice din ochi.
 Umoarea apoasa este un lichid incolor, limpede şi ocupă spaţiul dintre
cornee şi cristalin. Este produsă de către procesele ciliare în camera
posterioară şi ajunge în camera anterioară prin pupilă. Părăseşte globul
ocular prin filtrul trabecular, respectiv canalul Schlemm.
 Apetum lucidum este un strat reflectorizant situat în spatele sau chiar în
retina multor vertrebrate. Reflectă lumina pe retină, mărind cantitatea de
lumină disponibilă retinei. Are funcţia de a accelera reflexele
necondiţionate.
 Retina este un strat subţire de celule din globul ocular, care sînt
responsabile de transformarea luminii în semnale nervoase la vertebrate
şi o parte din cefalopode.

 Diagrama ochiului uman. Notă: Nu toţi ochii au aceeaşi anatomie cu cei
umani
 Este interesant de remarcat faptul că (la vertebrate) stratul neuronal care
transmite informaţiile către creier este aşezat pe partea anterioară a
retinei, astfel încât lumina trece întâi prin el, înainte de a ajunge la celulele
fotosensibile; aceasta este şi cauza pentru care există o „pată oarbă” pe
retină, o zonă fără fotoreceptori (nu se poate percepe lumina în acea
zonă), pe unde neuronii ajung în spatele ochiului, pentru a forma nervul
optic. Cefalopodele, care au stratul neuronal în spatele ochiului, nu au
această pată (aceasta fiind o dovadă că a evoluat în paralel cu ochiul
vertebratelor).
 În centrul retinei (acolo unde este intersectată de axul optic) se găseşte o
zonă in care celulele fotosensibile sunt foarte concentrate, numită pată
galbenă - aceata furnizează creierului cea mai clară imagine.
 Retina este un strat de celule fotosensibile situate pe partea
internă a peretelui globului ocular.
Raza de lumină străbate retina, alcătuită din retina epitelială sau
pigmentată şi retina neuronală care se continuă cu nervul optic
(Nervus opticus) care conduce impulsurile prin chiasma optică la
centrul optic din creier, lumina străbătând în prealabil cornea,
corpul apos, deschiderea irisului pupila lentila cristalinul şi
corpul vitros.
Pentru a stabili o anumită orientare în cadrul globului ocular,
este numită partea nazală şi partea temporală a ochiului.
Stratul ochiului care acoperă retina în exterior este coroida un
strat opac neeelastic care realizează în cavitatea oculară
condiţiile camerei obscure de la aparatul fotografic, în faţa retinei
se află corpul vitros Corpus vitreum limitat în faţă de Ora serrata
înconjurat de corpii ciliari.
 Imaginea retinei
 Pe fundul ochiului (Fundus oculi sau Fundus) unde este aşezată
retina, prin deschiderea pupilei (pupilla) se poate vedea la un
examen oftalmologic prin retina neuronală care este transparentă se
poate vedea retina pigmentată se mai poate vedea în jur coroida de
culoare întunecată.
La acest examen se mai poate observa la 15° de axa optică în zona
nazală a fundului ochiului locul de emergenţă a nervului optic
(papillele).
Acest loc se caracterizează printr-o coloraţie roză. sau un roşu
deschis în comparaţie cu restul fundului ochiului care are culoare
brună, brună portocolalie.
Papilele au un diametru de 1,5 mm putând avea o formă ovală sau
rotundă.
 Pata oarbă (Discus nervi optici sau Papilla n.
optici) acest loc fiind amplasat la ca 15° în zona
temporală a fundului ochiului, fiind punctul
unde nervul optic părăseşte globul ocular.
In zona petei oarbe nefiind receptori optici, de
unde vine denumirea de pată oarbă, această
deficienţă fiind compensată de zona
înconjurătoare bogată în senzori optici.
 Pata galbenă
 De la pata oarbă (Papille) se pot observa vasele (Arteriola şi Venola centralis
retinae) care irigă retina.
Pata galbenă sau macula lutea se află aşezat temporal (direcţia tâmplei)
centrul în zonei mai puţin vascularizate într-o depresiune mică (Fovea
centralis) este singura regiune colorată mai intens din regiunea fundului
ochiului, având culoarea galbenă, care se datorează pigmentului luteină.
Aici pe maculă sau macula lutea cu Fovea centralis (înconjurat de Tapetum
lucidum zonă mai evidentă la tineri) se formează imaginea cea mai clară a
vederii, denumirea de pată galbenă denumire datorită culorii sale, o
primeşte în anul 1779 de la Samuel Thomas von Soemmerring.
Macula are un diametru de cca. 3 mm, aici se formează imaginea clară
necesară cititului, regiunile înconjurătoare realizează o imagine mai
neclară, această regiune realizează cercul vizual din jurul imaginii clare
(ceeace este văzut cu coada ochiului).
 Structura retinei
 Prin observarea retinei la microscop se poate vedea stratificarea
acesteia având mai multe tipuri de celule care se pot categorisi în:
 Celule fotosensibile care recepţionează lumina trasformând lumina
în impuls nervos, acestea fiind celulele cu conuri şi celulele cu
bastonaşe.
 Celulele interneuronale aici încadrându-se celulele bipolare şi
orizontale care sunt celule neuronale ce transmit impulsul nervos de
la celulele senzitive numai în zona retinei
 Celulele ganglionare care transmit impulsurile în afara retinei prin
nervul optic
 Miopia:Se caracterizeaza printr-un exces de
refractie oculara din cauza caruia razele de
lumina paralele venite de la infinit se intalnesc
intr-un focar situat inaintea retinei. Miopul se
caracterizeaza prin vedere foarte buna de
aproape dar nu o vedere neclara la distanta.
Hipermetropia este viciul de refractie in care
razele luminoase paralele venite de la infinit se
aduna intr-un focar situat in spatele retinei. Din
aceasta cauza hipermetropul in stare de repaus
ocular, nu vede bine nici la distanta, nici
aproape . Pentru a-si corecta tulburarile de
vedere el utilizeaza in permanenta acomadatia
atat pentru vederea la distanta cat si pentru
vederea de aproape.
Astigmatismul: este o boală oftalmologică manifestată
printr-o deformare a corneei care atrage după sine o refracție
defectuoasă a razei de lumină în globul ocular. În cazul
astigmatismului, razele de incidenta de lumină albă ce sosesc
la ochi sub formă de raze paralele vor suferi un proces intens
și inegal de refracție, și prin urmare, cu cât această refracție
diferențiată va fi mai mare, cu atât astigmatismul va fi
considerat mai grav.
Prezbitismul:este un defect de vedere care apare de obicei la bătrânețe, acesta
comportându-se în același mod precum hipermetropia, acesta fiind cauzat de
atrofierea elasticității cristalinului. Prezbitismul este tratat cu ajutorul unei lentile
convergente.
Cataracta: apare cel mai frecvent, la persoanele cu o vârstă înaintată, aceasta fiind
cauzată de pierderea treptată a transparenței(opacifierea) cristalinului. În cazul
cataractei congenitale, aceasta este corectată prin secționarea unei porțiuni a
irisului și a capsulei cristaliniene ori prin extragerea cristalinului și înlocuirea
acestuia cu un cristalin artificial reprezentat de către o lentilă biconvexă.
Sindromul de ochi uscat reprezinta pierderea sau reducerea abilitatii
normale a ochiului de a produce lacrimi. Este una din cauzele cele mai
frecvente pentru care se merge la un consult oftalmologic. O varietate de
factori pot cauza sau contribui la aceasta problema.
Cauzele sindromului de ochi uscat:
● Inaintarea in varsta
●Medicamentele, inclusiv antistaminicele, pilulele
anticonceptionale, diureticele, analgezicele si
anti-inflamatoarele
● Efort ocular datorat cititului sau lucrului pe
computer
● Un mediu uscat
Alergii: Ochii tai pot deveni rosii,
umezi, poti avea o senzatie de
mancarime - iar ochii si
pleoapele pot fi chiar inflamate.
Degenerescenta maculara uscata apare atunci
cand tesuturile retiniene imbatranesc. Anumite
celule nervoase din retina se modifica,
limitandu-va abilitatea de a percepe detaliile
fine. Asa se explica 90% din cazurile de
degenerare maculara.
Degenerescenta maculara umeda apare odata cu
procesul de neovascularizatie anormala din
spatele ochiului (camera posterioara), sangele
ajungand in regiunea retiniana. Desi este
responsabil doar pentru 10% din cazurile de
degenerescenta maculara, acest proces
reprezinta o amenintare mult mai mare pentru
pierderea vederii.
Glaucomul apare cand o formatiune de fluid in
interiorul ochiului creaza presiune, deteriorand
nervul optic. Poate fi cauzat de un blocaj
treptat al canalului prin care se dreneaza de
obicei excesul de fluid din ochi. De multe ori,
odata cu varsta, unghiul de drenaj devine tot
mai putin eficient.
 Daltonismul este o boală congenitală cauzată de o defecţiune a
retinei sau a unei porţiuni din nervul optic. Deşi boala este
moştenită pe linie maternă, de daltonism sufera în special bărbaţii.
 8% dintre bărbaţi şi 0,5% dintre femei suferă de daltonism. Mai
mult de 150 de ocupaţii (ex. pilot de avion, giuvaergiu, căpitan de
vapor, ofiţer de poliţie, conducător de tren) nu sunt permise
daltoniştilor şi practic în toate domeniile vieţii aceştia se găsesc
într-o situaţie defavorabilă lor.
 Trebuie totuşi să facem diferenţa dintre cuvintele daltonism şi
discromatopsie, conceptul din urmă fiind mai rareori folosit
tocmai din cauza caracterului său mai ştiinţific. Diferenţa constă în
faptul că în cazul persoanelor discromatopsice toţi receptorii
cromatici sunt funcţionali, în timp ce în cazul daltonismului
receptorul responsabil pentru culoarea verde sau cea roşie nu
funcţionează deloc.
 Daltonismul poate fi corijat, folosind o lentilă acoperită
cu un strat specific. Acest strat a fost proiectat iniţial
aşa încât să schimbe spectrul luminii care îl traversează
în aşa fel ca acesta să stârnească un stimul în persoana
discromatopsică asemănător celui din persoana cu
vedere cromatică sănătoasă. La proiectarea stratului
trebuia să fim atenţi ca acesta să-şi exercite efectul pe
lungimile de undă medie (roşie-verde), în timp ce pe
lungimile de undă scurtă (albastră) efectul să fie cât
mai redus. Folosind lentilele de corecţie, daltoniştii pot
să perceapă şi nuanţele cromatice pe care anterior nu le
puteau observa. În 80% din cazuri daltonismul se poate
corija în totalitate.