Muntii Carpati

Munții Carpați reprezintă un lanț muntos, aparținând marelui sistem muntos central al Europei. Carpații cuprinși între Bazinul Vienei (care-l
separă de lanțul alpin) și culoarul Timocului (care îl separă de Stara Planina, în Peninsula Balcanică) formează un arc cu o lungime de circa
1.700 km și lățimea maximă de 130 km, desfășurându-se pe 6° în latitudine și aproximativ 10° în longitudine. Munții Carpați se întind pe teritoriul
a șapte state: Cehia (3%), Slovacia (17%), Polonia (10%), Ungaria (4%), Ucraina (11%), România (51%) și Serbia(4%). Carpații se înfățișează
ca fiind niște munți mijlocii sau scunzi, doar câteva sectoare depășind 2000 de metri în altitudine Cel mai înalt vârf al întregului lanț Carpatic
este vârful GerlachovskY 2.655 m, în Slovacia - Munții Tatra. În Polonia, cel mai înalt vârf este vârful Rysy (2.499 m), în Ungaria, cea mai înaltă
altitudine se înregistrează în vârful Kékes, de 1.014 m, în Ucraina cel mai înalt este Vârful Hovârla (2.061 m), iar în România este vârful
Moldoveanu, 2.544 m, situat în Munții Făgăraș din Carpații Meridionali.
Spre deosebire de Alpi, Carpații au mari depresiuni intramontane, iar culmile lor se prezintă sub forma unor suprafețe întinse, acoperite cu pajiști.
Carpaților le aparține și cel mai mare lanț vulcanic din Europa. Alături de rocile cristaline și eruptive o mare extensiune o au rocile sedimentare,
care dau un relief cu pante domoale.
Clima Carpaților este continentală, precipitațiile cresc în raport cu altitudinea iar vegetația este dispusă în etaje (pajiști alpine sus, păduri de
conifere și făget pe pante și pe înălțimile mai mici).
Din munții Carpați izvorăsc: Vistula, Nistrul, Tisa, Prutul, Siretul, Mureșul, Oltul etc. Carpații încep de la Dunăre lângă Bratislava. Ei
înconjoară Transcarpatia și Transilvania într-un semicerc larg, continuă spre sud-est , și se sfârșesc la Dunăre lângă Orșova, în România.
Lungimea totală a Carpaților este de 1500 km, iar lățimea lanțului montan variază între 12 km și 500 km. Din punct de vedere climatic, Carpații se
înscriu în zona climatică temperat-continentală, prezentând nuanțe diferite, ca urmare a desfășurării în latitudine, longitudine și altitudine. Apele
sunt foarte numeroase. Cele mai importante râuri ce-și au izvoarele în Carpați sunt: Nitra, Hron, Tisa (cu afluenții săi Bodo, Someș, Criș și
Mureș), Jiu, Olt, Argeș, Ialomița, Siret (cu afluenții săi Moldova, Bistrița, Trotuș, Putna, Râmnicu Sărat și Buzău), Prut și Nistru. Orașe importante
care se regăsesc în interiorul sau apropierea Carpaților, sunt ordonate descrescător după populație: Bratislava (Slovacia, 426 091), Cluj-Napoca
(România, 310 243), Brașov (România, 284 596), Košice (Slovacia, 234 596), Oradea (România, 206 614), Miskolc (Ungaria, 178 950), Sibiu
(România, 154 892), Târgu Mureș (România, 146 000), Baia Mare (România, 137 976), Tarnów (Poland, 117 109), Râmnicu Vâlcea (România,
111 497), Uzhhorod (Ucraina, 111 300) etc. Carpații s-au format concomitent cu întregul sistem alpin, în vastul geosinclinal dintre Platforma Rusă
(în est), orogenul caledono-hercinic (în vest) și scutul african (în sud). Începând din cretacic, în formarea Carpaților au avut loc mai multe faze de
mișcări de înălțare, aparținând orogenezei alpine.

Relieful a căpătat aspectul actual în timpul cuaternarului, dezvoltându-se pe un mozaic de roci (șisturi cristaline, roci vulcanice, roci magmatice și
roci sedimentare).

Ca și în Alpi, Apenini sau Munții Scandinaviei, în Carpați se găsesc numeroase arii cu forme de relief carstic și calcaros, forme de relief glaciare
relicte, un relief structural și petrografic variat.
Cea mai mare diviziune o constituie Munții Tatra.

O mare parte din vestul și nordul Carpaților Vestici Exteriori din Polonia, Ucraina și Slovacia sunt tradițional numiți Beskids.

Granița geologică dintre Carpații Vestici și cei Estici, parcurge aproximativ linia (de la sud la nord) dintre orașele Michalovce - Bardejov - Nowy Sącz -
Tarnów. În harțile vechi granița era mai la est - la linia (de la nord la sud) trasată de râurile Sanna și Osława (Polonia) – orașul Snina (Slovacia) – Tur'ia
(Ucraina). Biologii, totuși, mută granița și mai la est.

Granița dintre Carpații Estici și cei sudici e formată din Pasul Predeal, sudul Brașovului și Valea Prahovei.

Ucraineni folosesc termenul de „Carpații Estici” doar pentru Carpații Ucrainei (sau Carpații Păduroși), în principal pentru zona aflată pe teritoriul lor (până la
Pasul Prislop), în timp ce românii folosesc termenul de Carpații Estici (Carpații Orientali) pentru a face referire la zona cuprinsă de la granița cu Ucraina spre
sud.

MAREA NEAGRA

Marea Neagră este întinderea de ape din bazinul geomorfologic denumit pontic, unul din bazinele complexului tectonic
tethysian, el însuși parte a orogenezei alpino-himalayene, din care fac parte și munții care o mărginesc la nord (în Crimeea), la
nord-est (Caucazul) și la sud (lanțurile pontice). Este situată între Europa și Asia, având ca state
riverane Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia și Georgia.
Prin Strâmtoarea Cherci este legată de Marea Azov, prin Bosfor de Marea Marmara, iar prin strâmtoarea Dardanele de Marea
Egee și deci de Marea Mediterană.
Spațiul maritim al României are aproximativ 20.000 de kilometri pătrați, constând din:
•ape maritime interioare – 753 de kilometri pătrați,
•mare teritorială – 4.487 de kilometri pătrați,
•zonă contiguă – 4.460 de kilometri pătrați, și
•zonă economică exclusivă – 10.300 de kilometri pătrați.
In Marea Neagra nu intalim foarte multe insule sau peninsule, cele mai cunoscute si importante fiind Insula Serpilor,Insula Sacalinul Mare si cele
create de Dunare iar ca peninsule cea mai importanta fiind peninsula Crimeea.
Golfurile Marii Negre precum Burgas, Varna, Sinop, Samsun, Odessa, etc., fie sunt largi un dezavantaj pe timp de furtuna sau colmatate de
curentii orizontali, curentii verticali fiind inexistenti ceeace ii ofera Marii Negre originalitate.
De mica amploare , mareele sunt de cca 12cm iar salinitatea in larg inregisreaza valori de 17 - 18 ‰ in comparatie cu alte mari si oceane care au
valori de 24 - 34 ‰. Salinitatea Marii Negre in zona litoralului romanesc ajunge la valori cuprinse intre 7 - 12 ‰ .

In Marea Neagra se varsa numeroase fluvii mari, ca: Dunarea, Nistru, Bug, Nipru, Rioni, Kizil-Irmak si de aceea salinitatea ei este scazuta (in
medie 20-22 ‰) in comparatie cu cea a oceanului planetar.

Temperatura medie anuala in sectorul romanesc este de +12.5 °C, depasind cu 2 °C temperatura medie a aerului. Iarna temperaturile scad destul
de mult, bat frecvent vanturile de nord-vest care provoaca valuri mari foarte periculoase pentru navigatie. In iernile mai reci, in zona litorala
nordica Marea Neagra ingheata. Sub influenta vinturilor se formeaza un curent circular, dirijat de linia tarmurilor, care, datorita Peninsulei
Crimeea, se impart in doua ramuri inchise: estica si vestica. Un curent de suprafata transporta prin Bosfor apele mai dulci ale Marii Negre spre
Marea Mediterana; in adancime se formeaza un curent copmensator, care transporta in sens contrar ape cu salinitate mare. Din cauza lipsei de
circulatie verticala, la adincimi mai mari nu patrunde suficient oxigen si predomina hidrogenul sulfurat.
 RESURSELE NATURALE ALE
EUROPEI
• Resurse naturale= totalitatea formelor de existenta a materiei si energiei raspandite in toate geosferele, care sunt utile societatii umane
intr-un anumit stadiu al dezvoltarii sale.
• In functie de geosfera in care se afla, se impart in:
- resurse ale scoartei terestre: resursele energetice (carbuni, hidrocarburi, combustibilii nucleari) resurse minerale (minereuri de fier,
minereuri neferoase, minereuri nemetalifere)

- resurse ale hidrosferei: apele subterane, apele de suprafata, marile si oceanele

- resurse ale atmosferei: gazele atmosferice, energia eoliana, energia solara, conditiile climatice

- resurse ale biosferei: vegetatia, fauna

- resurse ale pedosferei: fondul funciar

• Resursele de subsol sunt strans legate de structurile geologice si varsta lor. Cele mai bogate zacaminte apartin Europei Nordice (hercinice):

.
• a. Platforma Rusa- formata in precambrian- suprapusa unor regiuni de campie si podisuri dtine importante zacaminte de :

• - min. de FeÞKRIVOI ROG, KURSK, (Ucraina)

• - carbuniÞ baz. DONETK (Ucraina), baz. PECIORA (Rusia)

• - petrol, bauxita, mangan

• b. Peninsula Scandinavica- unitate montana si de podis precambrian si caledoniana- detine:

• - min. de FeÞKIRUNA (Suedia)

• - min. de Cu, Ni, Zn

• c. Unitatea hercinica include:

• - M. UralÞcu zacaminte de min. de Fe, bauxita, aur, platina, diamante,carbune, petrol, sare gema etc

• - Europa de MijlocÞ min. de Fe si carbune in ÞBaz, RUHR, Pod. Boemiei, Baz. SAAR, Baz. SILEZIEI, insulele Britanice

• ÞPb, Zn, Cu

• - Meseta SpaniolaÞmin de Fe, carbuni, Hg

• d. Orogenul alpino-carpaticÞAu, Ag, Cu, Fe, mangan, bauxita, sare, petrol, gaze naturale, marmura, sulf, izvoare minerale carbogazoase

• e. M. NorduluiÞ hidrocarburi

• Resursele de suprafata includ:

• a. resursele de apaÞ neuniform distribuite- insugficiente in E si S

• b. resurse vegetaleÞpadurile, pasunile si fanetele naturale

• c. resursele de solÞ 2/3 din soluri sunt fertile (de tip molisol-cernoziom)
 Industria energetică în România

Consumul de energie este în general exprimat în tep (tone echivalent petrol).

Consumul de energie al României în anul 2005 a fost de 40,5 milioane tep, din care:

36,4% - gaze naturale

25,1% - țiței și derivați petrolieri
22,4% - cărbune și cocs
16,1% - hidro și altele
Producția internă de energie primară s-a menținut constantă în ultimii ani (28 milioane tep), creșterea producției de cărbune
compensând scăderea producției de țiței și gaze naturale. Pe fondul creșterii consumului de energie primară, dependența de
importuri a crescut de la 22,5% în anul 2000 la 34% în anul 2005.

Consumul intern brut pe locuitor a fost în anul 2006 de 1,833 tep, cu 4,5% mai mare decât cel din 2005.
Energia electrică
Producția de energie electrică a României a fost de aproximativ 62 TWh în anul 2006 la o putere instalată de 17.630 MW

În funcție de sursa de energie, producția de electricitate este următoarea:

Cărbune 39,57 % 35,80 % 37,55 %

Gaze naturale 16,69 % 14,07 % 16,01 %
Păcură 1,83 % 2,68 % 3,26 %
Nuclear 9,20 % 9,59 % 10,07 %
Hidroelectric 32,02 % 37,11 % 31,61 %
Alte surse
convenționale 0,68 % 0,75 % 1,50 %
Eolian 0,00 % 0,00 % 0,00 %
Solar 0,00 % 0,00 % 0,00 %
Biomasă 0,00 % 0,00 % 0,00 %
 Energia termică
Alimentarea cu energie termică în sisteme centralizate de distribuție se realizează prin centrale termice (CT) și centrale termo-
electrice (CET) care furnizează energie termică pentru un oraș, zonă de oraș sau cartier.

Consumul de căldură a scăzut în ultimii ani datorită diminuării consumului industrial. În anul 2006 totalul consumului a ajuns la 9
milioane tep, din care 2,6 milioane tep (30%) a fost asigurat de sistemele centralizate de distribuție.

Numărul de locuințe racordate la sistemele centralizate de producție și distribuire a energiei termice este de 2,35 milioane, adică
55% din totalul locuințelor din mediul urban și 29% din totalul locuințelor.

Costurile locale pentru producția, distribuța și furnizarea de energie electrică au fost în anul 2005 de 160-230 RON / Gcal. Până în
anul 2007, prețul plătit de consumator a fost subvenționat de Stat și de consiliile locale.

În prezent (noiembrie 2009), statul român plătește 400 milioane euro pe an pentru subvenții în vederea încălzirii locuințelor. Costul
mediu al căldurii produse în România (60 de euro + TVA/gigacalorie), destinată încălzirii locuințelor, îl depășește cu 18 procente pe
cel din statele UE, în condițiile în care PIB-ul pe cap de locuitor este de 5-8 ori mai mic. În România există 83.000 de blocuri de
locuințe în care locuiesc 7 milioane de persoane.

Sistemul de termoficare a consumat în subvenții, directe sau indirecte, de 2,3 miliarde de euro în perioada 2005-2010[18]. În
București, consumatorii plătesc 119 lei pentru o gigacalorie, diferența până la aproape 280 de lei fiind acoperită prin subvenții.

Energia termică distribuită în anul 2009 pe teritoriul României a fost de 13.320.450 Gcal, cu 510.839 Gcal mai puțin față de anul
2008, din care pentru populație 11.486.647 Gcal, cu 266.250 Gcal mai puțin față de anul 2008. Aceasta a fost distribuită în 112
localități din România, respectiv în 101 municipii și orase. Față de anul 2008, nu s-a mai distribuit energie termică în 8 orașe
 Rolul energiei nucleare in Europa

Referat despre Rolul energiei nucleare in Europa

Energia este si va ramane una din preocuparile globale majore ale secolului al XXI-lea, iar Europa nu reprezinta o
exceptie. Datorita faptului ca se preconizeaza o crestere majora a cererii de energie pe
plan global in anii urmatori, s-au ridicat diverse intrebari referitoare la furnizarile de energie in viitor, la
competitivitatea economica a diverselor surse de energie si la impactul asupra mediului inconjurator. Pana in 2050,
se asteapta ca populatia mondiala sa creasca cu aproximativ 9 miliarde de oameni. Fara indoiala, consumul global
de energie va creste foarte mult, existand previziuni ca se va dubla, ajungand la20 Gtoe/ an, in timp ce, in aceeasi
perioada, cererea de energie electrica se va tripla. Confruntate cu o astfel de cerere masiva, natiunile sunt obligate
sa caute noi modalitati eficiente din
punct de vedere tehnic si economic, pentru a acoperi cererea previzionata.
Privitor la „viata” si „electricitate”, la prima impresie acestea apar ca doau notiuni nuconfluente. Dar cand
curiozitatea te indeaman sa spargi forma externa de prezentare sesizezi continuitatea si suprapunearea lor.

Multe popoare antice si-au format filozofii proprii asupra vieti, considerand ca prin organismul viu circula enegie,
sub diverse forme de reprezentare si cu diverse functii, scopul final fiind acelasi>intretinerea vietii.

Energia electrica a inceput sa fie produsa din ultimii trei decenii al secolului al XIX-lea in centrale termoelectrice si
hidroelectrice.Din 1870 se fabricau in cateva tari diferite feluri de generatoare lectrice actiona te cu masini de
aburi cu piston. Perfectionat prin adoptarea autoexcitatie, generatorul de curent continuu s-a impus si a fost folosit
la inceput pentru a alimenta consumatori locali, dar numai pentru iluminat.Din 1877 au inceput sa se raspandeasca
lampile cu arc.
Un motor electric (sau electromotor) este un dispozitiv electromecanic ce transforma energia electrica in energie
mecanica. Transformarea in sens invers, a energiei mecanice in energie electrica, este realizata de un generator electric.
Nu exista diferente de principiu semnificative intre cele doua tipuri de masini electrice, acelasi dispozitiv putand indeplini
ambele roluri in situatii diferite. Producerea energiei electrice prin transformarea energiei chimice a combustibililor se
realizeaza in centrale electrice de termoficare sau centrale termoelectrice.
Energia nucleara - Cu peste cinci decenii in urma, la 2 decembrie 1942, intr-o aripa discret amplasata a Universitatii din
Chicago, fizicianul italian Enrico Fermi eliberase certificatul de nastere al energiei nucleare prin construirea primei pile
atomice. (in interiorul ei, nucleele de uraniu 235 fusionau printr-o reactie in lant degajand energie). Acest act deschidea
o prima poarta spre un gigantic rezervor energetic. care uneste Europa de America de Nord intr-o alianta unica de
aparare si securitate, care sa UE-NATO
NATO (North Atlantic Treaty Organization; Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord) a luat fiinta in 1949, realizand o
legatura transatlantic faca fata amenintarilor ideologice, politice si militare la adresa securitatii tarilor membre.
In prezent NATO insemna UE (toate cele 27 de tari membre, inclusive Romania), plus S.U.A. si Canada. "Conservarea
energiei"
- necesitatea protecţiei mediului înconjurător prin limitarea consumului de energie, respectiv a noxelor asociate
acestui proces.În acest context conceptul de conservare a energiei capătă noi valenţe, iar politica energetică
este tot mai mult orientată spre gestiunea cererii de energie. Echipamentul electric asigură alimentarea cu
energie electrică a aparatelor electrice atât în timpul deplasării autovehiculului cât şi la staţionare.
Echipamentul electric al autovehiculului cuprinde: instalaţia de alimentare, consumatorii şi instalaţia de
distribuţie şi anexele.

Instalaţia de alimentare este formată din: bateria de acumulatoare, generatorul de curent (continuu sau
alternativ) şi aparatele pentru reglarea tensiunii şi a curentului şi conectarea cu bateria de acumulatoare.
Agricultura României
Agricultura în România are o valoare de 5% din produsul intern brut și angrenează ia .
România are o suprafață agricolă de 14,8 milioane de hectare, dintre care doar zece milioane sunt ocupate cu terenuri arabile. După o
evaluare făcută în noiembrie 2008, aproximativ 6,8 milioane de hectare agricole nu sunt lucrate. Valoarea producției agricole din
România a fost de 64,4 miliarde lei în anul 2010. Producția vegetală a fost în valoare de 43,4 miliarde lei (67,5%), cea animală de
20,4 miliarde lei (31,6%), iar serviciile agricole s-au cifrat la 557,2 milioane lei (0,9%). În anul 2009, valoarea totală a producției
agricole a fost de 59,9 miliarde lei (scădere), și de 66,9 miliarde lei în 2008 (creștere 40%) În anul 2013, agricultura a adus 18,5
miliarde de euro în economie, acesta fiind cel mai bun rezultat din istorie.
În anul 2009, România a exportat produse agroalimentare în valoare de 2,1 miliarde de euro și a importat de 3,4 miliarde de euro. În
anul 2010, România a avut un deficit extern de peste 700 de milioane de euro la importurile și exporturile de produse agricole. În anul
2011, România a exportat produse agroalimentare în valoare de 2,9 miliarde de euro și a importat de 3,7 miliarde de euro. Consumul
anual de fructe și legume pe cap de locuitor în România este de aproximativ de 70 – 80 de kilograme, în timp ce media europeană
atinge 90 – 100 de kilograme. Agricultura este cel mai vulnerabil sector al economiei românești, aproape 30% din populație lucrând în
acest domeniu.Parcelele mici de pământ și eșecul în adoptarea tehnicilor moderne în agricultură înseamnă că producția din fiecare an
este dependentă de capriciile vremii.Una dintre marile probleme ale agriculturii românești este evaziunea fiscală, evaluată la 2,5
miliarde euro anual în anul 2011. Conform I.N.S., în 2006 au fost cultivate 991.000 hectare cu floarea-soarelui, 191.000 hectare cu
soia și 110.000 hectare cu rapiță. În anul 2009, România a cultivat cereale pe o suprafață de 5,3 milioane hectare, în creștere cu
145.000 ha. În anul 2008, la nivel național, suprafața destinată cerealelor și plantelor tehnice a crescut cu 15% față de anul 2007, de la
5,6 milioane de hectare la 6,6 milioane de hectare. Până în anul 2010, aproape toată suprafața agricolă și peste o treime din fondul
forestier au fost privatizate. Retrocedarea și redistribuirea suprafețelor de teren agricol și forestier a început în anul 1991,
desfășurându-se în mai multe etape succesive. Ca urmare, până în anul 2005, 95,6% din suprafața agricolă a țării și circa 33% din cea
împădurită au fost retrocedate foștilor proprietari sau moștenitorilor legali ai acestora. În prezent (mai 2009), se află în stare de
funcționare instalații de irigare pentru 563.000 de hectare de teren agricol, din care 553.000 de hectare (respectiv 99%) sunt
contractate de organizațiile utilizatorilor de apă pentru irigații

La capitolul irigații România are un deficit de 2,6 milioane hectare neudate. Pe hârtie, suprafața irigată este de circa 300.000 de
hectare, dar faptic sunt doar 100.000 de hectare. Alte surse indică o suprafață de 560.000 hectare irigate
Înainte de 1989, România avea o rețea de irigații întinsă pe o suprafață de 3,2 milioane hectare, care a fost distrusă aproape în
întregime, instalațiile fiind furate sau lăsate în paragină. Majoritatea sistemelor de irigații funcționale în 1989 au fost dezmembrate, iar
altele nu prea s-au mai construit.Conform unor estimări sunt necesare în jur de 14 miliarde euro pentru a pune la punct un sistem de
irigații la nivelul celui din 1989, întrucât refacerea sistemului de pe un hectar de teren costă în jur de 7.000 de euro
Media subvențiilor la nivel european este de 270-300 de euro la hectar[25]. În România, fermierii primeau doar 82 de euro în anul
2010[25]. În anul 2011, subvențiile au urcat la 175 euro/ha, valoarea totală a subvențiilor fiind de 1,3 miliarde euro
În anul 2009, România se afla pe poziția a opta în Uniunea Europeană în funcție de fondurile europene atrase în agricultură, de 2,1
miliarde de dolari, cei mai mari beneficiari fiind Franța (9,87 miliarde de euro), Spania (7,26), Germania (6,9) și Italia (6,08), urmați de Marea
Britanie (4,04), Polonia (3,72) și Grecia (3,05). Agricultura reprezintă 6% din PIB-ul țării (anul 2007), față de 12,6% în 2004. Circa trei
milioane de români lucrează în agricultură, aproximativ 30% din totalul persoanelor ocupate (august 2009), comparativ cu doar 4-5 procente
în țările occidentale. Agricultura României este departe de ceea ce se practică în Europa atât ca producție, cât și ca tehnologie. Produsele
„made in România” sunt prezente în cantități mici pe piața externă, în timp ce importurile cresc de la an la an în perioada interbelică devenind
un importator net, pe anumite segmente - exemplele cele mai concludente sunt carnea, fructele și legumele.
Din punct de vedere al mecanizării, în septembrie 2009 situația se prezintă astfel: România dispune de o dotare cu tractoare și utilaje agricole
printre cele mai slabe din Europa, încărcătura pe fiecare tractor fiind de aproximativ 54 de hectare, comparativ cu UE, unde media este de
numai 13 hectare. Parcul intern de tractoare se ridică la circa 170.000 de unități, din care circa 80% sunt îmbătrânite. Spre deosebire de
Occident, unde tractoarele sunt considerate vechi la 3.000-4.000 de ore, în România încărcătura pe tractor ajunge chiar și la peste 12.000 de
ore de utilizare. La mijlocul anilor '80, România ajunsese la o producție de 8,5 milioane de tone de grâu (1988) și 11,9 milioane de tone de
porumb (1985), însă după căderea comunismului, infrastructura agricolă se află în paragină, sistemele de irigații au fost furate sau distruse,
parcul de mașini agricole în mare parte casat, suprafața agricolă fiind extrem de fărâmițată,

Producția de cereale s-a ridicat, în 2006, la 15,1 milioane de tone, din care cea de grâu a fost de 5,3 milioane tone, iar cea de porumb - de 8,6
milioane tone[35]. Nivelul producției de cereale a României înregistrat în anul 2007 s-a situat la 7,8 milioane de tone.

Recolta de cereale, fructe și legume: (mii de tone)

An 2008 2007 2006 2005

Grâu 7.144 3.044 5.520 7.400
Porumb - 3.680 8.600 10.400
Floarea-soarelui 1.159 547 - -
Cartofi 3.649 3.712 - -
Mere 325 362 - -
. Exploatațiile de subzistență diminuează performanța sectorului agricol în general. Atât terenurile, cât și forța de muncă sunt folosite
sub potențialul lor economic. Lipsa de competitivitate este determinată de forța de muncă agricolă excesivă. În plus, exploatațiilor
de subzistență le lipsesc capitalul și o pregătire profesională corespunzătoare a fermierilor, aspect care are drept rezultat venituri
foarte mici în urma activității depuse. În consecință, agricultorii din fermele de subzistență nu au, practic, nici motivația, nici
capacitatea de a respecta standardele europene inclusiv pe cele referitoare la calitatea mediului, bunăstarea animalelor și
siguranța alimentară. Aproape jumătate din suprafața agricolă este lucrată de exploatații de subzistență, care mențin eficiența
agricolă generală la un nivel scăzut, contrabalansând realizările fermelor mari care obțin, de altfel, rezultate bune. În prezent (iulie
2010) aproximativ 3,5 milioane de ferme au terenuri de mai puțin de un hectar, fapt care le împiedică să acceseze fonduri UE.
Suprafața cultivată cu cereale pentru boabe - grâu, porumb, orz, orzoaică și ovăz - a crescut de la 5,04 milioane hectare în 2010 la
5,24 milioane hectare în anul 2011, iar producția a crescut de la 16,71 milioane tone în 2010 la 20,78 milioane tone, în anul 2011.
Prin comparație, Ucraina a obținut 39,2 milioane de tone de cereale în 2010. La nivel mondial, FAO a estimat pentru 2011 o
producție de cereale de 2,3 miliarde tone, din care 674 milioane tone de grâu.

Anul 2011 2010 2009

Producția (mil. tone) 20,7 16,7 14,8
Suprafața cultivată (mil. ha) 5,2 5 -
 Roma
Roma este capitala Italiei. Situat pe malul fluviului Tibru, orașul are o istorie îndelungată fiind de-a lungul secolelor capitala Republicii
Romane, a Imperiului Roman, a Bisericii Romano-Catolice și a Italiei moderne. Roma are o populație de 2.923.000 persoane. Aria
metropolitană are o populație de circa 4 milioane de locuitori. Este capitala regiunii Lazio și a Provinciei Roma.
Roma este un important centru turistic. Printre monumentele cele mai faimoase se numără Colosseumul și Columna lui Traian. O
enclavă a Romei este și statul Vatican, un teritoriu suveran al Sfântului Scaun situat într-un cartier roman. Este cel mai mic stat din
lume, și capitala singurei religii care are reprezentație în Națiunile Unite (ca un stat observator non-membru).
Roma, Caput mundi („Capitala lumii”), la Città Eterna („Orașul etern”), Limen Apostolorum („Pragul apostolilor”), la città dei sette colli
(„Orașul celor șapte coline”) sau, pur și simplu, l'Urbe („Orașul”),[2] este profund modernă și cosmopolită. Ca unul dintre puținele
orașe mari ale Europei care a supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial relativ puțin afectat, centrul Romei rămâne renascentist
și baroc în esența sa. Centrul Istoric al Romei este pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Roma este situată în partea central-
vestică a Peninsulei Italice, pe cursul inferior al fluviului Tibru.
Roma are o climă tipică de tip mediteranean, ce caracterizează regiunile Italiei situate pe coasta mediteraneană. Cea mai plăcută
climă este din luna aprilie până în iunie, și de la mijlocul lui septembrie până în octombrie; în particular, ottobrata (se poate traduce ca
„zi frumoasă de octombrie”) sunt cunoscute ca zile însorite și calde. În luna august, temperatura din miezul zilei deseori depășește 32
°C; în mod tradițional, multe afaceri se închideau în luna august și romanii obișnuiau să plece atunci spre stațiunile de vacanță, dar
această tendință începe să dispară și orașul începe să devină complet funcțional de-a lungul întregii veri, datorită turismului în
creștere și schimbării mentalității de lucru a populației sale. Temperatura maximă în decembrie este în medie de aproximativ 14 °C.
Centrul istoric al orașului este dominat de tradiționalele „șapte coline ale Romei”: colinele Capitoliu, Palatin, Viminal, Quirinal,
Esquilin, Celian și Aventin. Tibrul curge spre sud prin Roma, centrul fiind situat acolo unde Insula Tibrului facilita trecerea.
Au rămas în picioare mari părți ale vechilor ziduri ale orașului. Zidul Servian a fost construit doisprezece ani după ce galii au prădat
orașul în 390 î.Hr.; includea mare parte din Dealurile Esquilin și Celian, precum și celelalte cinci în întregime. Roma a depășit în
dezvoltarea sa Zidul Servian, dar nu s-au mai construit alte ziduri până în 270 d.Hr., când Aurelian a început construirea Zidurilor
Aureliene. Aveau o lungime de aproape 19 km, și a fost zidul pe care trupele regale italiene au trebuit să-l străpungă pentru a intra în
oraș, în 1870.Deși relativ mic, vechiul centru al orașului conține aproximativ 300 de hotele și 300 pensiuni, peste 200 de palate, 900
de biserici, opt dintre parcurile principale ale Romei, reședința președintelui republicii, casele Parlamentului, birouri ale orașului și
guvernului local, precum și multe monumente faimoase. Vechiul oraș conține de asemenea mii de ateliere, birouri, baruri și
restaurante.

.
Milioane de turiști vizitează Roma anual, ea fiind unul dintre cele mai vizitate orașe din lume.
Orașul vechi din limitele zidurilor acoperă aproximativ 4% din cei 1507 km² ai municipalității moderne. Centrul istoric al orașului este
cel mai mic din cele nouăsprezece zone administrative ale Romei. Centrul orașului este format din 22 de rioni (districte), unul dintre
ele, Prati, aflându-se, practic, în afara zidurilor. Înconjurând centrul, sunt 35 quartieri urbani (sectoare urbane), și în limitele orașului
se află șase mari suburbi. „Comuna” Romei, aflată în afara frontierelor municipale, dublează, practic, suprafața orașului propriu-zis.
Centura autostrăzii, cunoscută ca Grande Raccordo Anulare (G.R.A.), trasează un cerc uriaș în jurul capitalei, la aproximativ 10 km
de centrul orașului; spre deosebire de majoritatea autostrăzilor italiene, pe G.R.A. nu se plătește taxă. Autostrada circulară leagă
vechile drumuri care duceau la Roma în Antichitate : Via Flaminia, Via Aurelia, Via Salaria, Via Tiburtina, Via Casilina și Via Appia.
Via Appia modernă face legătura între centrul orașului și o serie de orășele cunoscute drept Castelli Romani.
Lista celor mai importante muzee și galerii din Roma include : Muzeul Național din Roma, Muzeul Civilizației Romane, Muzeul
Național Etrusc Villa Giulia, Muzeele Capitoline, Galeria Borghese, Muzeul Castelului Sant'Angelo, și Galeria Națională de Artă
Modernă.
Centrul Romei este înconjurat de niște spații verzi mari și vechi ville romane opulente, care sunt rămășițele villelor care înconjurau
orașul papal. Majoritatea au fost distruse de speculațiile imobiliare de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cele mai importante dintre cele
care au supraviețuit sunt :

Villa Borghese, cu o grădină mare cu panoramă, în stilul naturalist englez al secolului al XIX-lea, conținând un număr de clădiri,
muzee (vezi Galeria Borghese) și atracții;
Villa Ada, cel mai mare parc public cu priveliște din Roma;
Villa Doria Pamphili, al doilea ca mărime, cu o suprafață de 1,8 km²;
Villa Torlonia, un exemplu splendid de conac de tip Art Nouveau, care a fost reședința romană a lui Benito Mussolini;
Villa Albani, comandată de Alessandro Cardinal Albani pentru a găzdui colecția sa de antichități și sculptură romană
.
Principala gară feroviară este Roma Termini.
La o distanță de 33 de km de Roma, la Fiumicino, se află Aeroportul Internațional Leonardo da Vinci (IATA: FCO).
De multe ori trecută cu vederea, moștenirea medievală a Romei este una dintre cele mai importante dintre cele ale orașelor italiene.
Bazilici datând din era paleocreștină includ Santa Maria Maggiore și San Paolo Fuori le Mura (cea din urmă reconstruită în mare
parte în secolul al XIX-lea), amândouă găzduind mozaicuri din secolul IV d.Hr.. Mozaice și fresce medievale notabile pot fi văzute și
în Santa Maria in Trastevere, Santi Quattro Coronati și Santa Prassede. Clădirile laice includ o serie de turnuri, dintre care cele mai
mari sunt Torre delle Milizie și Torre dei Conti, amândouă în apropiere de Forumul Roman, precum și scările uriașe care duc spre
bazilica Santa Maria in Ara Coeli. Roma a fost un centru mondial al Renașterii, al doilea doar în urma Florenței, și a fost profund
influențată de această mișcare. Cele mai impresionante capodopere ale arhitecturii renascentiste în Roma sunt Piazza del
Campidoglio de Michelangelo, împreună cu Palazzo Senatorio, sediul guvernului local. În această perioadă, marile familii
aristocratice ale Romei obișnuiau să construiască locuințe opulente precum Palazzo del Quirinale (acum sediul președintelui
republicii), Palazzo Venezia, Palazzo Farnese, Palazzo Barberini, Palazzo Chigi (acum sediul primului ministru), Palazzo Spada,
Palazzo della Cancelleria, și Villa Farnesina.